Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 508/2012. Curtea de Apel IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 508/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-04-2012 în dosarul nr. 508/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 508/2012

Ședința publică de la 12 Aprilie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. E. C.

Judecător A. G. O. M.

Judecător T. J.

Grefier E. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – reprezentat prin procuror P. E.

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor penale, având ca obiect „vătămarea coporală din culpă (art.184 Cod penal)”, declarate de P. de pe lângă Judecătoria Iași, partea civilă C. V. și asiguratorul .. București împotriva sentinței penale nr. 2803 din data de 21.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut de către grefierul de ședință, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 22.03.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte integrantă a prezentei decizii, când, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 30.03.2012, apoi pentru data de 06.04.2012 și apoi pentru azi, 12.04.2012, când,

Curtea,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.2803 din 21 octombrie 2011 a Judecătoriei Iași s-au hotărât următoarele:

„Condamnă pe inculpatul C. E.-L.-I., fiul lui D. și F., născut la data de 22.04.1986 în Iași, CNP:_, cu domiciliul în satul Războieni, ., cetățean român, fără antecedente penale, studii medii, ocupația – zidar, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni concurente (respectiv aflate în concurs ideal de infracțiuni):

a) – pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. și ped. de art. 184 alin.2 și alin.4 Cod penal (parte vătămată fiind C. V.), la pedeapsa de 1(un) an închisoare);

b) - pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. și ped. de art. 184 alin.2 și alin.4 Cod penal (parte vătămată fiind C. A. - M.), la pedeapsa de 1(un) an închisoare).

În baza disp.art. 33 lit.b și art. 34 alin.1 lit.a Cod penal contopește pedepsele cu închisoarea stabilite inculpatului prin prezenta sentință penală și aplică acestuia ca pedeapsă unică rezultantă, pedeapsa de 1(un) an închisoare.

În baza art.71alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art 64 lit a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.

În baza disp.art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală pe o perioadă de 3(trei) ani care, conform disp.art. 82 Cod penal, constituie termen de încercare pentru acesta.

În baza art.71 alin 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Potrivit art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Ia act că părțile civile C. A. – M., fiica lui G. și R., născută la data de 24.07.1979 în municipiul Petroșani, județul Hunedoara, cu domiciliul în satul Țibănești, . și C. G., fiul lui D. și M., născut la data de 27.02.1951 în ., cu domiciliul în satul Țibănești, ., au renunțat la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal.

În baza disp.art. 14 și art. 346 Cod procedură penală cu referire la disp.art. 998 – art. 999 Cod civil, art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995 și art. 26 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor admite în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă C. V., fiul lui D. și M., născut la data de 23.03.1953 în ., CNP:_, cu domiciliul în satul Țibănești, .. Obligă asigurătorul S.C. U. A. SA., cu sediul în București, ., sector 1, să plătească acestei părți civile suma de 8008,04 lei cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

Respinge restul pretențiilor civile formulate în cadrul procesului penal de partea civilă C. V. – cu datele de stare civilă și domiciliul anterior menționate.

În baza disp.art. 14 și art. 346 Cod procedură penală cu referire la disp.art. 998 – art. 999 Cod civil, art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995 și art. 26 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor admite acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă S. C. de Urgențe „Sf. I.” cu sediul în Iași, . nr.2 (în prezent secție exterioară în cadrul Spitalului C. Județean de Urgențe „Sf. S.” Iași, cu sediul în Iași, ., conform H.G. nr.85/02.02.2011). Obligă asigurătorul S.C. U. A. SA., cu sediul în București, ., sector 1, să plătească acestei părți civile suma de 20.910,35 lei cu titlu de daune materiale.

În baza disp.art. 14 și art. 346 Cod procedură penală cu referire la disp.art. 998 – art. 999 Cod civil, art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995 și art. 26 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor respinge acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă S. de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în Iași, ..

În baza dispozițiilor art.349 si art.191 alin 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 630 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza disp.art. 49 și art.50 din Legea nr.136/1995 și art. 26 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor obligă asigurătorul S.C. U. A. SA.să plătească părții civile C. V. suma de 1250 lei (conform chitanțelor . nr._ /18.08.2010, . nr._ /20.07.2010 și . nr._ /01.06.2011) cu titlu de cheltuieli efectuate de către aceasta în cadrul procesului penal.”

Pentru a pronunța sentința penală, instanța de fond a reținut următoarele:

„La data de 11.11.2009, inculpatul C. E. L. I., în timp ce circula pe DJ 248 A, în localitatea Țibănești, județul Iași, în direcția Dumești-Iași, la volanul autoturismului marca Renault cu număr de înmatriculare_, a ajuns pe o porțiune de drum cu mâzgă datorită pământului care alunecase din terasamentul de pe marginea drumului, așa cum rezultă din declarația inculpatului din 12.11.2009 ( fila 61 dosar urmărire penală, în continuare DUP) și ale părților vătămate C. A. M. (filele 47-49 DUP, din 05.01.2010, din 04.05.2011 fila 37 fond), C. V. (filele 50-51 DUP, din 05.01.2010, din.04.05.2011, fila 36 fond), și din procesul verbal de cercetare la fața locului nr._/17.11.2009 ( filele 6-9 DUP).

În același timp, pe direcția de mers Iași-Dumești, în sens opus direcției de mers al inculpatului, regulamentar, se deplasau părțile vătămate C. A. M. și C. V., cu un vehicul cu tracțiune animală.

În aceste condiții, pe fondul unei viteze excesive și neadaptată la condițiile carosabilului - de 60-70 km/h, așa cum rezultă din declarațiile inculpatului din 12.11.2009, fila 61 DUP și ale părților vătămate C. A. M. filele 47-49 DUP, din 05.01.2010, din 04.05.2011 fila 37 fond, C. V. filele 50-51 DUP, din 05.01.2010, din.04.05.2011, fila 36 fond - autoturismul inculpatului a intrat în derapaj pe carosabil și deși acesta a încercat să o redreseze, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens izbindu-se în vehiculul cu tracțiune animală care se deplasa regulamentar.

În urma impactului, așa cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului nr._/17.11.2009 filele 6-9 DUP, declarația părții vătămate C. A. M. filele 47-49 DUP, din 05.01.2010, declarația martorului M. V., filele 55-56 DUP, din 28.01.2010, T. I. C., filele 58-59 din 01.02.2010, primul lovit a fost animalul care tracta vehicului și care a decedat pe loc, partea vătămată C. A. M. a fost aruncată pe asfalt, iar partea vătămată C. V. a rămas blocată în vehicul, fiind lovită de către cal care a fost aruncat în urma impactului și de către roata mașinii.

Așa cum rezultă din certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. V., fila 32 DUP, aceasta a fost internată în perioada 11.11._09 și în urma impactului a suferit o fractură complexă de 1/3 medie femur stâng, fractură bifocală gambă stângă, fractură stern fără deplasare, contuzie toracică, leziuni pentru a căror vindecare, a necesitat între 100-110 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce o privește pe partea vătămată C. A. M., așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, DUP, aceasta a fost internată în perioada 11.11._09, și în urma impactului a suferit o fractură complexă de 1/3 medie femur stâng, fractură femoral stânga Garden II, plagă contuză genunchi stâng, contuzie abdominală, traumatism cranio-cerebral cu pierderea conștiinței, leziuni pentru a căror vindecare, a necesitat între 75-80 zile de îngrijiri medicale, număr de zile care s-au suplimentat cu încă 40 de zile de îngirjiri medicale, în urma reexaminării din 15.01.2010 și 16.02.2010, rezultând un total de 115-120 de zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatului medico-legal nr. 464/16.03.2010 emis de IML Iași, fila 34 DUP.

Faptul că autoturismului inculpatului a lovit vehiculul cu tracțiune animală care circula regulamentar rezultă și din procesul verbal de cercetare la fața locului nr._/17.11.2009 filele 6-9 DUP, potrivit căruia autovehiculul prezenta avarii la aripa dreaptă spate, cupolă, geam lunetă spart, geam parbriz, oglindă retrovizoare ruptă, aripă stângă, airbagurile zona leteral stânga față și portiera stângă declanșându-se, de unde rezultă că autoturismul inculpatului, s-a rotit pe carosabil, lovind vehiculul cu tracțiune animală, cu partea laterală dreapta, deși vehicul cu tracțiune animală, în mod normal se afla în partea lui laterală stângă a sensului de mers, dacă autoturismul ar fi urmat traiectoria normală.

În ceea ce-l privește pe inculpat, instanța reține din rezultatul testării cu aparatul Drager (nr._/11.11.2009, ora 13.41, fila 22 DUP) și din buletinul de examinare clinică (fila 27 DUP), că la data impactului, acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cu privire la părțile vătămate, instanța reține din buletinul de examinare clinică-fila 29 DUP privind pe partea vătămată C. V. și din buletinul de examinare clinică-fila 31 DUP privind pe partea vătămată C. A. M., că acestea păreau a fi sub infleunța băuturilor alcoolice.

Situația de fapt, așa cum a fost aceasta descrisă anterior și reținută de către instanță, este dovedită pe deplin, cu întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv rezultatul testării cu aparatul Drager nr._/11.11.2009, ora 13.41, fila 22 DUP, buletin de examinare clinică-fila 27 DUP privind pe inculpat, buletin de examinare clinică-fila 29 dup privind pe partea vătămată C. V., buletin de examinare clinică-fila 31 dup, proces verbal de constatare tehnică din 16.11.2009, fila 25 DUP, proces verbal de cerectare la fața locului nr._/17.11.2009 filele 6-9 DUP, planșă fotografică-filele 12-21-schimbătorul în treapta a V-a de viteză, poliță de asigurare nr._ din 16.09.2009, fila 24 DUP, conform certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. V., fila 32 DUP, conform certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. A. M., fila 33 DUP, declarație parte vătămată C. A. M. filele 47-49 DUP, din 05.01.2010, din 04.05.2011 fila 37 fond, declarație parte vătămată C. V. filele 50-51 DUP,din 05.01.2010, din.04.05.2011, fila 36 fond, declarație martor-M. V., filele 55-56 DUP, din 28.01.2010, T. I. C., filele 58-59 din 01.02.2010, declarație inculpat, din 12.11.2009, fila 61, 20.01.2010, filele 62-63, administrate în cursul urmăririi penale, și declarația părții vătămate C. A. M., din 04.05.2011 fila 37, declarație parte vătămată C. V. din.04.05.2011, fila 36, 61, declarație parte vătămată C. G., din 04.05.2011, fila 38 fond contract de muncă cu normă întreagă pe numele inculpatului în copie tradusă de traducător autorizat-filele 48-55, declarație martor Sacară Gili R., din 15.06.2011, fila 62, declarație martor M. N. din 15.06.2011, fila 63, declarație martor C. G. din 15.06.2011, fila 64, declarație martor M. V., din 15.06.2011, fila 65, bordereo evidență înscrisuri dosar pentru evidența pretențiilor fila 74 pe numele părții civile C. V., scrisoare medicală pe numele C. V., fila 76 fond, bilet de externare pe numele C. V., fila 77, buletin de analize medicale pe numele C. V., filele 78-93, certificat medical de constatare a capacității de muncă, fila 94 din 11.05.2010, pe numele părții civle C. V., pierdut capacitatea de muncă, încadrat în grad 2 de invaliditate, caracterizarea părții civile făcute de către primarul comunei Țibănești, fila 117, adeverință fila 118 fond, reprezentând valoarea unei zile de muncă stabilită prin Hotărârea Consiliului local Țibănești, adeverință cabinet medical veterinar individual dr. T. C. fila 120, administrate în cursul judecății.

Instanța constată așadar, din analiza tuturor probatoriilor cauzei, așa cum au fost acestea anterior detaliate, că în cauza penală de față a fost dovedită în mod cert vinovăția inculpatului C. E. L. I., privind săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată prin rechizitoriul sus-menționat, poziția procesuală corespunzătoare a inculpatului (de recunoaștere a faptelor imputate) urmând a fi avută în vedere de către instanță la individualizarea judiciara a pedepsei ce-i va fi aplicată acestuia prin sentința penală de față.

În drept:

Fapta inculpatului C. E. L. I., care la data de 11.11.2009, în timp ce conducea autoturismului marca Renault cu număr de înmatriculare_, pe DJ 248 A, în localitatea Țibănești, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a intrat în derapaj pe carosabil, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens izbindu-se în vehiculul cu tracțiune animală care se deplasa regulamentar, accidentând grav pe părțile vătămate care se aflau în vehiculul cu tracțiune animală, respectiv, partea vătămată C. V., care în urma impactului a suferit o vătămare corporală gravă care a necesitat pentru vindecare între 100-110 zile de îngrijiri medicale și C. A. M., care în urma impactului a suferit o vătămare corporală gravă care a necesitat pentru vindecare între 115-120 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de „vătămare corporală din culpă” prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de vătămare corporală din culpă a părților vătămate C. V. și C. A. M., elementul material s-a realizat printr-o activitate de vătămare gravă a integrității corporale a persoanelor, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere cu privire la circulația pe drumurile publice, și anume pe fondul neadaptării vitezei de circulație la condițiile de mers, carosabil umed, inculpatul conducând autoturismul marca Renault cu număr de înmatriculare_, a intrat în coliziune cu vehiculul cu tracțiune animală în care se aflau părțile vătămate, și pe care le-a vătămat corporal grav, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, potrivit căruia partea vătămată C. V. a prezentat o fractură complexă de 1/3 medie femur stâng, fractură bifocală gambă stângă, fractură stern fără deplasare, contuzie toracică, leziuni pentru a căror vindecare, a necesitat între 100-110 zile de îngrijiri medicale, și din certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. A. M., fila 33 DUP, potrivit căruia victima a prezentat o fractură complexă de 1/3 medie femur stâng, fractură femoral stânga Garden II, palgă contuză genunchi stâng, contuzie abdominală, traumatism cranio-cerebral cu pierderea conștiinței, leziuni pentru a căror vindecare, a necesitat între 75-80 zile de îngrijiri medicale, număr de zile care s-au suplimentat cu încă 40 de zile de îngirjiri medicale, în urma reexaminării din 15.01.2010 și 16.02.2010, rezultând un total de 115-120 de zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatului medico-legal nr. 464/16.03.2010 emis de IML Iași, fila 34 DUP.

Având în vedere că fapta de vătămare corporală gravă a părților vătămate, s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru exercitarea activității de conducător auto, care presupune respectarea anumitor dispoziții legale sau măsuri de prevedere a căror nesocotire a condus la vătămarea corporală gravă a victimei, fapta a fost săvârșită în timp ce inculpatul desfășura această activitate, faptul că există dispozițiile legale a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează modul de circulație pe drumurile publice, și faptul că fapta s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale prevăzute de acest act normativ, instanța urmează să rețină forma agravată a infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” prevăzută de art.184 alin.4 din Codul penal, formă agravată instituită de legiuitor pentru a determina la prudență pe cei care exercită anumite activități, cum ar fi cea de conducere pe drumurile publice, care prin nerespectarea unor reguli stricte de reglementare a acestui regim, se produc consecințe deosebit de grave, cum ar fi vătămarea gravă a integrității corporale a persoanei.

Regulile de circulație care au fost încălcate și care duc la încadrarea faptei inculpatului în prevederile art. 184 alin. 4 din Codul penal sunt cele prevăzute de art. 35 alin.1, art. 47, art. 48, art. 57 alin.2 din OUG 195/2002, art. 123 alin.1 lit e) din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care obligă participanții la trafic să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private, să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, și care obligă conducătorii de vehicule care circulă din sensuri opuse, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație respective, iar atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă integrității corporale a părților vătămate C. V. și C. A. M., prin producerea unor leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 100-110 de zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. V., fila 32 DUP, respectiv 110-115 de zile de îngriji medicale, așa cum rezultă din certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 și din certificatului medico-legal nr. 464/16.03.2010 emise de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. A. M., fila 33 DUP.

Legătura de cauzalitate dintre faptă și atingerea adusă integrității corporale a părților vătămate este dovedită prin probatoriul administrat, din care rezultă faptul că între activitatea inculpatului și vătămarea părților vătămate există fără echivoc raportul de cauzalitate directă, concluzie care rezultă și din certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. V., fila 32 DUP, conform certificatului medico-legal nr._/08.12.2009 emis de IML Iași, cu privire la partea vătămată C. A. M., fila 33 DUP.

Sub aspectul laturii subiective instanța va reține că inculpatul a săvârșit fapta de vătămare corporală din culpă cu vinovăție în modalitatea culpei cu prevedere, prevăzută de art. 19 pct. 2 lit.a) din Codul penal.

Cu privire la posibilitatea de prevedere, instanța o apreciază în mod concret, raportându-se la situația de fapt și la particularitățile psiho-fizice ale inculpatului, care la data producerii a evenimentului, era în vârstă de 23 de ani, și era posesor al permisului de conducere din anul 2004, posesor al categoriilor B-C-D-E, având 7 ani de experiență în conducerea automobilului la data producerii accidentului. Instanța nu poate să deducă decât că, urmând cursurile unei școli de șoferi, inculpatul și-a însușit cunoștințele teoretice și practice necesare desfășurării activității de conducere a unui autoturism pe drumurile publice ocazie cu care a aflat despre potențialul crescut de producere a unui accident de circulație prin nerespectarea legislației rutiere. De altfel, edictarea regulilor de circulație (însușite de orice conducător auto cu ocazia obținerii permisului auto) a fost impusă tocmai de necesitatea de a atrage atenția asupra consecințelor nerespectării lor, astfel încât nu s-ar putea reține că, odată încălcate de cel care le cunoștea, acesta nu a avut reprezentarea posibilelor consecințe ce ar putea surveni dintr-o atare conduită.

În concret instanța reține că inculpatul a nesocotit regulile de circulație relative la neadaptarea vitezei de circulație la condițiile de mers, carosabil umed, acoperit cu mâzgă, la păstrarea unei distanțe adecvate față de autoturismele care circulă din sens opus, la reducerea vitezei în condiții de maximă siguranță față de pasageri angajați în trafic, asumându-și prin aceasta riscul producerii unui eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Astfel, viteza excesivă în conducerea autovehiculului la apariția pe sensul opus de mers a vehiculului părților vătămate, în condiții de carosabil umed, dovedesc vina exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.

Vina inculpatului în producerea accidentului de circulație se reține și din procesul verbal de cerectare la fața locului nr._/17.11.2009 filele 6-9 DUP, potrivit căruia la locul producerii accidentului circulația se desfășura în ambele sensuri, delimitate de marcaj longitudinal simplu descontinuu, pe fiecare sens de deplasare existând amenajată o singură bandă de mers, însă cu toate acestea din planșa fotografică-filele 12-21 DUP, schimbătorul de viteza al autoturismului condus de către inculpat era în treapta a V-a de viteză la momentul imediat următor producerii accidentului.

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești cu privire la forma și gradul de vinovăție, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție, fapta fiind săvârșită cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, în conformitate cu art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a din Codul penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce.

Reținând vinovăția inculpatului, reținând că faptele există, și deci constituie infracțiune, că au rezultat două victime, instanța urmează a dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea a două infracțiuni de „vătămare corporală din culpă” prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 din Codul penal, prin aplicarea unei pedepse.

Având în vedere că în fapt au fost săvârșite două infracțiuni, de aceeși persoană, inculpatul C. E. L. I., mai înainte să fie condamant definitiv pentru vreuna dintre ele, că ambele infracțiuni sunt apte de a fi supuse judecății și că prin aceeși acțiune de conducere a autovehiculului marca Renault fără a adapta viteza de circulație la condițiile de mers, carosabil umed, la păstrarea unei distanțe adecvate față de autoturismele care circulă din sens opus, la reducerea vitezei în condiții de maximă siguranță atât pentru pasagerii din propria mașină cât și față de ceilalți pasageri angajați în trafic, asumându-și prin aceasta riscul producerii unui eveniment rutier soldat cu victime omenești, sunt întrunite elementele constitutive a două infracțiuni de „vătămare corporală din culpă” prevăzute de art. 182 alin. 2 și 4 din Codul penal, instanța urmează să rețină că aceste două infracțiuni sunt în concurs ideal conform art. 33 lit. b) din Codul penal.

Având în vedere că potrivit fișei de cazier judiciar aflată la fila 60 DUP, nu figurează în evidențele operative cu cazier judiciar, instanța urmează să nu rețină nicio o altă formă de pluralitate de infracțiuni.

La individualizarea cuantumului pedepsei și luând în considerare art. 52 Cod penal, potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, având în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, iar, pe de altă parte, având în vedere persoana inculpatului C. E. L. I., care nu, este cunoscut cu antecedențe penale, și care a regretat săvârșirea faptelor, a avut o poziție procesuală corespunzătoare în ambele faze procesuale, recunoscând săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui, instanța în funcție de toate aceste criterii, va aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, dozată în mod corespunzător pentru fiecare infracțiune concurentă săvârșită.

Cât despre pericolul social concret al faptelor comise, acesta va fi apreciat în lumina art. 18¹ alin 2 din Codul penal, urmând să se țină cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de scopul urmarit, de împrejurările în care faptele au fost comise, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.

Instanța reține că în concret fapta inculpatului C. E. L. I., prezintă un grad de pericol social ridicat, raportat la dubla încălcare a relațiilor sociale care se doresc a fi ocrotite de legea penală prin incriminarea faptelor de vătămare corporală gravă din culpă și cele care se referă la siguranța circulației pe drumurile public, aceasta cu atât mai mult așa cum rezultă din procesul verbal de constatare tehnică din 16.11.2009, fila 25 DUP, deși în urma verificării tehnice, s-a constatat că vehiculul nu avea defecțiuni la sistemul de frânare sau de direcție, inculpatul nu a adaptat viteza la condițiile de mers până la limita evitării oricărui pericol.

În favoarea inculpatului, din contractul de muncă cu normă întreagă pe numele inculpatului în copie tradusă de traducător autorizat-filele 48-55 DUP și din declarația martorului Sacară Gili R., din 15.06.2011, fila 62, instanța reține că inculpatul este o persoană liniștită, cu o familie organizată cu un loc de muncă în Spania, nemaiavând niciodată probleme cu legea. Așadar, instanța reține că inculpatul nu a ieșit în evidență cu un comportament agresiv sau necivilizat, că este cunoscut ca un om liniștit, lucru care nu poate fi negat, însă cu toate acestea, instanța nu poate să nu observe gravitatea faptelor săvârșite, în mod special datorită urmării imediate constând în lezarea dreptului la integritate corporală și sănătate ale persoanelor, fapte comise în contextul nerespectării de către conducătorii autoturismelor a normele de prevenție ce disciplinează traficul rutier, care au o rezonanță socială deosebită, cu atât mai mult cu cât, acest gen de accidente, au dobândit o frecvență deosebită în ultima perioadă.

În favoarea inculpatului, se mai reține vârsta inculpatului la data săvârșirii faptei, deși avea permis de conducere de peste 7 ani de zile această dată, fiind posesor a patru categorii, faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală (astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei) precum și împrejurarea că ulterior comiterii infracțiunii inculpatul a declarat că regretă faptele.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre infracțiunile reținute apare ca fiind cea mai apropiata pentru reeducarea inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, datorită rezonanței sociale puternice ce au avut-o faptele inculpatului prin încălcarea unor valori sociale puternice, prin conduita inadecvată a acestuia raportat la regulile de circulație.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. b) din Codul penal si art. 34 alin.(1) lit. b) din Codul penal, instanța va contopi pedepsele cu închisoarea stabilite inculpatului prin prezenta sentința penală pentru infracțiunile concurente săvârșite de către acesta, în final inculpatul C. E. L. I. urmând să execute pedeapsa cu închisoarea cea mai grea rezultantă, fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă.

În consecință, ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, instanța va condamna pe inculpatul C. E. L. I., pentru savârsirea a două infractiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută de art.184 alin.(2) și (4) din Codul penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (partea vătămată C. V.) și la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (partea vătămată C. A. M.), ambele aflate în concurs ideal potrivit prevederilor art. 33 lit. b Cod penal, pe care le apreciază ca fiind corespunzătoare pentru faptele deduse judecății și deci suficiente pentru a se atinge scopul preventiv, educativ și coercitiv reglementat de art. 52din Codul penal, pe care nu o sporește, inculpatului urmând a-i fi aplicată pedeapsa cea mai grea de 1(un) an închisoare.

În ceea ce priveste pedeapsa accesorie, instanța precizează în prealabil că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie să i se recunoasca valoarea de sursa de drept. Pe cale de consecință, instanța reține că, așa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în cauza S. și P. contra Romaniei și în cauza Hirst contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate.

În fapt, natura faptelor comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercitiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, avand in vedere cauza Hirst contra Marii Britanii – prin care Curtea EDO a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proportionalității, reprezentând astfel o încalcare a art. 3 din Protocolul 1 din Convenția EDO – instanța apreciază că în speță, în raport cu natura concreta a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că infracțiunile în discuție nu au nicio legătură cu aspectele referitoare la exercitarea funcției sau profesiei ori cu cele legate de exercitarea autorității parintești, instanța apreciază că nu se impune nici interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art.64 al. 1 lit. c, d și e Cp.

Apreciind că scopul pedepsei, conform dispozițiilor art. 52 din Codul penal, și, implicit, reeducarea inculpatului C. E. L. I. pot fi atinse chiar fără executarea efectivă a pedepsei, având în vedere conduita inculpatului, lipsa antecedentelor penale, instanța apreciază că scopul pedepsei ce va fi aplicată inculpatului poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, cercetarea și condamnarea inculpatului fiind suficiente pentru ca acesta să aibă pe viitor o conduită conformă normelor legale.

Văzând că sunt că sunt îndeplinite și celelalte două condiții prev. de art. 81 alin.1 lit.a) și b) și alin.2 din Codul penal, respectiv inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, iar pedeapsa aplicată prin prezenta sentință este sub 3 ani, instanța va dispune suspendarea executării pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit conform art. 82 CP, ce curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Având în vedere faptul că s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedespei principale, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspenda și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal.

În temeiul art.359 alin.1 Cod de procedură penală, instanța urmează a atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen, în sensul că săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare poate atrage revocarea beneficiului suspendării și executarea efectivă a pedepsei într-un loc de detenție.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanța reține următoarele:

Partea vătămată C. V. - așa cum rezultă din declarația de la filele 27, 61 fond – s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 95.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 20.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare, tratament, medicamente și venituri nerealizate, și 75.000 lei daune morale, reprezentând suferința fizică și psihică la care a fost supus în urma accidentului.

Partea vătămată C. A. M., s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, în fața organelor de urmărire penală, cu suma de 7.000 de lei reprezentând daune morale și materiale, apoi în fața instanței - fila 28 - cu suma de 110.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 35.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare, tratament, medicamente și venituri nerealizate, și 75.000 lei daune morale, reprezentând suferința fizică și psihică la care a fost supus în urma accidentului.

Numitul C. G., proprietarul vehiculului și al animalului - așa cum rezultă din declarația de la filele 52-53 DUP, fila 35 fond - s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 25.000 de lei, din care 3000 lei valoarea cabalinei, 1500 lei valoarea căruței distruse, iar diferența, beneficiul nerealizat, cu acest vehicul el asigurându-și existența pe care o utiliza la transportul diferitelor produse agricole.

În susținerea pretențiilor civile indicate, părțile civile C. V., C. A. – M. și C. G. au solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială (indicându-i ca martori pe numiții C. G., F. R., M. N. și T. I.), probe ce au fost admise de către instanța de judecată ca fiind utile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei.

La termenul de judecată din data de 07.09.2011, părțile civile anterior menționate, prin apărătorul lor ales, au precizat că înțeleg să renunțe la audierea martorilor F. R. și T. I., instanța luând act de manifestarea de voință a acestora.

S. de Ambulanță Județean Iași s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 514 lei, reprezentând cheltuilei de transport a părții vătămate C. V., așa cum rezltă din înscrisul aflat la fila 45 DUP și respectiv 322 lei, reprezentând cheltuieli de transport a părții vătămate C. A. M., așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 46 DUP.

S. C. de Urgență „S. I.” Iași s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 20.910,35 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu părțile vătămate C. A. M.-4.473,87 lei, și C. V., 16.436,48 lei, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 36 DUP.

Instanța mai reține că la momentul producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a două persoane și distrugerea unui vehicul cu tracțiune animală și cu moartea animalului de tracțiune, autoturismul condus de inculpatul C. E. L. I., era asigurat pentru cazuri de angajare a răspunderii civile auto conform poliței de asigurare nr._ din 16.09.2009, valabilă până la 17.03.2010, fila 24 DUP.

Fiind dovedită existența raporturilor contractuale de asigurare-daune dintre inculpat și societatea de asigurare având în vedere și opțiunea manifestată de părțile civile ca prejudiciul pretins a fi produs prin infracțiune să fie acoperit de către societatea de asigurare, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de asigurator a ..

Cât privește temeinicia pretențiilor formulate de părțile civile instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 6 cod civil raportat la art. art. 998 Cod civil,orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. De asemenea, potrivit art. 999 Cod civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.

Având în vedere că în fapt există o faptă ilicită constând în două infracțiuni concurente, că prin aceste infracțiuni s-a produs un prejuduciul material constând în vătămarea corporală gravă a două persoane și distrugerea unor bunuri, prejudiciul fiind cert, actual și nereparat de către făptuitor și că în fapt părțile vătămate au reușit să facă proba existenței prejudiciului și a întinderii acestuia, a existenței raportului de cauzalitate și a vinovăției inculpatului, instanța constată ca aceste pretenții sunt întemeiate.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului care a provocat din culpă un accident rutier ce a avut ca urmare directă decesul a două persoane, și vătămarea corporală gravă a alteia, cu consecința prejudicierii părților civile.

În temeiul art. 49-50 din Legea nr.136/1995, asiguratorul acordă despãgubiri pentru prejudiciile de care asigurații rãspund, în baza legii, față de terțe persoane pagubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile fãcute de asigurați în procesul civil, iar despãgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plãteascã cu titlu de dezdãunare și cheltuieli de judecată persoanelor pagubite prin vãtãmare corporalã sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despãgubirile se acorda pentru bunurile aflate în afarã autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacã acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deținãtorul autovehiculului respectiv, precum și dacã nu aparțineau deținãtorului ori conducatorului autovehiculului, rãspunzãtor de producerea accidentului.

Obligația asigurătorului decurge din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie, astfel că în lipsa unei clauze exprese, răspunderea solidară nu există în materia răspunderii civile contractuale, dispozițiile privind răspunderea solidară nefiind aplicabile deoarece șoferul unui autovehicul nu este prepusul asigurătorului pe cale de consecință, cum în contractul dintre asigurat și asigurătorul de răspundere civilă obligatorie nu s-a stipulat răspunderea solidară a acestora în cazul producerii unui accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, în baza textelor de lege menționate, asigurătorul este ținut în mod direct de obligația de despăgubire a victimei. A achiesa la o altă opinie, cea a răspunderii solidare a asiguratului și asigurătorului, ar însemna pe de o parte că asigurătorul ar avea o culpă în producerea faptului ilicit cauzator de prejudicii, iar pe de altă parte că în cazul plății unor astfel de despăgubiri, asigurătorul ar avea deschisă calea unei acțiuni în regres împotriva asiguratului.

În ceea ce o privește pe partea civilă C. A. M., așa cum rezultă din cererea de plată de despăgubiri formulată de către aceasta la data de 15.06.2011, fila 57, 60 a arătat că este de acord să primească de la . de 20.662 lei reprezentând despăgubiri civile din care 19.662 daune materiale și morale și 1000 lei onorariu avocat, arătând că prin primirea sumei nu mai are nicio pretenție de la societatea de asgurări sus menționată și nici de la inculpat, considerându-se integral despăgubită pentru perioada 11.11._11, dar rezervându-și dreptul de a solicita cheltuilelile de spitalizare, proceduri medicale, medicamente necesare pentru recuperarea fizică.

În ceea ce o privește pe partea civilă C. G., așa cum rezultă din cererea de plată de despăgubiri formulată de către aceasta la data de 15.06.2008, filele 54-59, a arătat că dacă va primi suma de 8000 de lei cu titlu de despăgubiri civile din care suma de 3000 de lei reprezentând valoarea calului, 1500 de lei reprezentând valoarea căruței, și 3500 de lei reprezentând valoarea prejudiciului nerealizat, va renunța la pretenții civile față de . inculpat.

Pentru aceste motive, având în vedere extrasul de cont aflat la fila 58 din dosar de fond, pe numele părții civile C. A. M., conform căruia a fost depusă suma de 20.662 lei, și având în vedere istoricul de plăți existent la fila 121 dosar fond, conform căruia pe numele părți civile C. A. M. a fost virată suma de 20.662 lei, iar pe numele părții civile C. Ghoerghe suma de 8000 de lei, instanța urmează să ia act de renunțarea părților civile C. A. M. și C. Ghoerghe la pretențiile civile formulate în cauză.

În ceea ce o privește pe partea civilă C. V., cu privire la daunele materiale, acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, tratament, medicamente și venituri nerealizate.

Din declarația martorului M. N. din data de 15.06.2011 (fila 63 dosar fond) instanța reține că în cursul anului 2010, acesta i-a împrumutat părții vătămate C. V. suma de 3000 de lei pentru medicamente, sumă ce a fost restituită ca urmare a unui alt împrumut (în cuantum de 1000 euro) pe care partea civilă C. V. și C. E. (soția acestuia din urmă) l-au obținut de la numita Nichițoi L., aspect confirmat prin înscrisul sub semnătură privată aflat la fila 119 dosar instanță.

Totodată, instanța reține că martorul C. G. (fila 64 dosar fond), confirmă susținerile părții civile C. V. în sensul că a fost transportată de mai multe ori „la medici, la poliție și la parchet”, însă cu privire la suma de 1000 lei la care acest martor a susținut că a primit-o de la partea civilă C. V. reprezentând contravaloarea benzinei și plata sa, instanța constată că aceasta este nedovedită în condițiile în care, același martor, în cuprinsul aceleiași declarații dată în fața instanței, a precizat că soția părții civile a venit de mai multe ori la el să lucreze la prăși și la recoltat în contul transportului soțului său și nu mai există alte elemente de ordin probator care să dovedească cuantumul mai sus indicat.

În același timp, instanța reține că partea civilă C. V. nu a făcut dovada achitării efective a contravalorii celor nouă flacoane de medicament în cuantum de 560,70 lei care i-au fost recomandate pe rețetă, nefiind depus la dosarul cauzei un bon valoric în acest sens.

Pentru aceste considerente, suma care apare ca dovedită pentru parte civilă C. V., așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 99-115 dosar instanță, reprezentând medicamente, taxe, tratament, consultații medici, bilete transport, bilete alimentare benzină, este cea de 2.298,04 lei.

La această sumă se adaugă suma de 3000 de lei reprezentând bani împrumutați de la numita N. L. pentru restituirea împrumutului către numitul M. Nicualai, așa cum rezultă din declarațiile aflate la filele 64 și 119 fond, împrumutați de către soția părții civile pentru a putea să achiziționeze medicamente în perioada internării, așa cum rezultă din declarația martorului M. N..

Din declarația martorului C. G. din 15.06.2011, fila 64, instanța reține că partea vătămată desfășura munci agricole anterior accidentului, și lua cam 45-50 de lei pe ziua de lucru, deoarece a lucrat și la susnumitul martor, iar din adeverința aflata la fila 118 fond, instanța reține că valoarea unei zile de muncă stabilită prin Hotărârea Consiliului local Țibănești, pentru anul 2009 era de 29 lei, pentru anul 2010, era de 58 de lei, iar pentru anul 2011, era de 60 de lei.

Așadar la sumele arătate mai sus, ca și valoare a beneficiului nerealizat, în condițiile în care anterior accidentului partea vătămată, își câștiga existența cu muncile agricole, pentru care lua ca medie pe zi, suma de 45 de lei, se mai adaugă suma de 3510 lei, reprezentând venituri nerealizate din muncă pentru perioada necesară recuperării medicale, deoarece, așa cum rezultă din certificatul medico legal, partea civilă a fost în repaus 110 zile, iar pe acest interval sunt 78 de zile lucrătoare dacă partea civilă ar fi lucrat 5 zile din 7.

Astfel, din acest calcul rezultă suma totală de 8.808,04 lei, din care urmează să se fie scăzută suma de 800 de lei pe care inculpatul i-a plătit-o părții civile, așa cum rezultă din declarația acestuia fila 36 fond, rezultând suma totală de 8.008,04 lei, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

În ceea ce privește pretențiile civile reprezentând daune morale, partea vătămată C. V., s-a constituit sub acest aspect parte civilă cu suma de 75.000 de lei reprezentând suferința fizică și psihică la care a fost supus în urma accidentului.

Prin daune morale se înțelege prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care le resimte victima. Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate. Prejudiciul moral va fi apreciat după criterii nepatrimoniale ca și importanța prejudiciului moral, durata și intensitatea durerilor fizice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral, aprecierea trebuie făcută in concreto în funcție de circumstanțele și împrejurările cazului dat. În aprecierea întinderii daunelor morale, se pot avea în vedere o serii de criterii, ca și criteriul constând în durata menținerii consecințelor vătămării, existând în fapt o vătămare permanentă, criteriul intensității durerii, fizice și psihice în care trebuie să se țină cont de vârsta, sexul, profesia, nivelul de pregătire și cultura generală a persoanei vătămate, consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familial, tulburările și neajunsurile suferite de persoana vătămată.

Pe de altă parte, indemnizația trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, în așa fel încât să asigure efectiv o compensație suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral suferit. În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, întinderea acestora trebuie stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate, acesta fiind un criteriu obiectiv în aprecierea întinderii daunelor morale.

În fapt, instanța reține din caracterizarea părții civile făcute de către primarul comunei Țibănești, aflată la fila 117 dosar instanță, că aceasta este un cetățean care dă dovadă de corectitudine și modestie față de cetățenii cu care vine în contact, bucurându-se de stima și aprecierea locuitorilor la nivelul comunei în care locuiește.

Din scrisoarea medicală eliberată pe numele C. V., fila 76 fond, din biletul de externare eliberat pe numele C. V., fila 77, din buletinul de analize medicale eliberat pe numele C. V., filele 78-93, instanța reține că urmare a vătămării suferite, acesta are ca recomandare să evite frigul, umezeala, eforturile fizice, mersul prelungit, să meargă ajutat de o cârjă și să urmeze o cură de tratament balneo-fizic anual.

Din certificatul medical de constatare a capacității de muncă, fila 94 din 11.05.2010, eliberat pe numele părții civle C. V., instanța reține că acesta a pierdut permanent capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate.

Astfel, toate aceste incapacități corporale, nu fac decât să dovedească puternica suferință a părții vătămate-civile C. V., care în urma accidentului provocat exclusiv din vina inculpatului, la o vârstă propice muncilor gospodărești și agricole; această suferință a părții civile este pe de altă parte concurentă cu impasul financiar în care se află familia victimei urmare a accidentului provocat de inculpat, în condițiile în care victima era singura care asigura întreținerea familiei prin muncile agricole, sens în care stă și adeverința cabinetului medical veterinar individual dr. T. C. fila 120 și declarația martorului M. N. din 15.06.2011, fila 63 fond, prin care se adeverește că partea civilă C. V. nu mai are animale în gospodăria proprie, vânzându-le în cursul anului 2009, din care instanța nu poate să rețină decât puternicul impas financiar în care se află familia victimei.

Având în vedere aspectele anterior menționate și ținând cont de împrejurarea că acordarea daunelor morale nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză instanța, apreciind că valoarea daunelor morale solicitate de partea civilă C. V. este exagerată, urmează să o admită în parte, în sensul de a acorda acesteia suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art.14 și 346 alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la art. 6 din Codul civil și art. 998 din vechiul cod civil, art. 49, art.50, art.53 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările și a art. 26 alin.1 din Ordinul CSA 20/2008, va admite în parte acțiunea civilă și va dispune obligarea S.C. U. A. SA, la plata către partea civilă C. V. a sumei de 33.008,04 lei, reprezentând despăgubiri civile, din care suma de 8008,04 lei cu titlu de daune și suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

Conform art.49 din Ordinul 20/2008 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, la stabilirea despãgubirilor în cazul vãtãmãrii corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere și eventualele cheltuieli prilejuite de accident, cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentarã, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurãri sociale prevãzute de reglementãrile în vigoare.

Așadar, în ceea ce privește situația cheltuielilor de spitalizare avansate din fondurile unităților spitalicești în cauză, deoarece aceste cheltuieli, sunt efectuate de către partea vătămată, intră în cuprinsul daunelor materiale ce pot fi acordate în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie; unitatea spitalicească făcând parte dintre persoanele menționate de art. 49 din Legea nr. 136/1995. Pe cale de consecință, societatea de asigărări este ținută personal de obligația plății către unitățile spitalicești și a cheltuielilor de spitalizare efectuate de acestea în favoarea părții vătămate.

În ceea ce privește partea civilă S. de Ambulanță Județean Iași, cu adresă în ., constituită parte civilă în dosar cu suma de 514 lei, reprezentând cheltuieli de transport a părții vătămate C. V., fila 45 DUP și respectiv 322 lei, reprezentând cheltuieli de transport a părții vătămate C. A. M., fila 46 DUP, aceasta nu a făcut dovada acestor cheltuieli, motiv pentru care instanța, în temeiul art. art.14 și 346 alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la art. 6 din Codul civil și art. 998 din vechiul cod civil, art. 49, art.50 și art.53 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările, a art. 26 și art. 49 pct.1 lit. d din Ordinul CSA 20/2008 și a art. 313 din Legea nr. 95/2006, va respinge pretențiile ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește S. C. de Urgență Sf. I., Iași, ., nr.2, constituită parte civilă în dosar cu suma de 20.910,35 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu părțile vătămate C. A. M., suma de 4.473,87 lei, și C. V., suma de 16.436,48 lei, fila 36 DUP, și pe care le-a dovedit așa cum rezultă din fișa de cheltuieli de decont privind pe partea vătămată C. V.-filele 37-39 DUP și din fișa de cheltuieli de decont privind pe partea vătămată C. A. Marial-filele 40-43 DUP, în temeiul art. art.14 și 346 alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la art. 6 din Codul civil și art. 998 Cod civil, art. 49, art.50 și art.53 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările, a art. 26 și a art. 49 pct.1 lit. d din Ordinul CSA 20/2008 și a art. 313 din Legea nr. 95/2006 pretențiile fiind întemeiate, existând un prejudiciu reprezentat de cheltuielile de spitalizare ale părților vătămate, prejudiciu cert și nereparat, existând raport de cauzalitate între prejudiciu suferit de unitatea spitalicească și fapta inculpatului, instanța va admite acțiunea civilă și va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 20.910,35 lei către partea civilă S. C. de Urgență Sf. I. Iași, ., nr.2.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de părți, având în vedere că inculpatul urmează să fie condamnat, instanța va obliga Asigurătorul S.C. U. A. SA la plata către partea civilă C. V. a sumei dovedite de către acesta potrivit chitanțelor nr. 153/01.06.2011, 90/20.07.2010, 96/18.08.2010, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 1250 lei.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995 și a art.26 lit. d) din Ordinul CSA 20/2008 instanța va obliga Asigurătorul S.C. U. A. SA la plata către partea civilă C. V. a sumei de 1250 lei cu titlu de onorariu avocat.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat având în vedere că inculpatul urmează să fie condamnat, în temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală, instanța îl va obliga la plata către stat a sumelor avansate de către acesta.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 349 și art. 191 din Codul de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul C. E. L. I. să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta din urmă, din care 435,27 lei efectuate în cursul urmăririi penale, suma de 630 lei.”

Împotriva sentinței penale au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Iași, partea civilă C. V. și asiguratorul .. București, criticând-o pentru netemeinicie.

În recursul procurorului se critică sentința penală sub aspectul greșitei respingeri a acțiunii civile formulată de S. Județean de Ambulanță Iași, constituită parte civilă cu suma de 514 lei reprezentând cheltuieli de transport a părții vătămate C. V. și, respectiv cu suma de 322 lei cu titlu de cheltuieli de transport a părții vătămate C. A. M. cu motivarea că nu sunt dovedite pretențiile civile.

În dosarul de urmărire penală S. de Ambulanță s-a constituit parte civilă cu suma de 514 lei reprezentând transportul numitului C. V. la S. de Urgență Iași în baza numărului de solicitare_ din 11 noiembrie 2009 și cu suma de 322 lei, cheltuieli de transport a numitei C. A. de la S. de Urgență la S. de Pneumoftiziologie Iași în baza solicitării nr._/11 noiembrie 2009.

Pretențiile sunt dovedite prin aceste cereri în care sunt menționate persoanele, destinațiile și numărul de solicitare și din probele cauzei rezultă că părțile vătămate au fost transportate cu ambulanța și nu au fost contestate aceste cheltuieli.

Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este prea mică raportat la consecințele produse, două persoane fiind grav accidentate, fiecare necesitând un număr de peste 100 zile îngrijiri medicale fiecare, căruța fiind distrusă și calul decedând. Faptele au fost comise în contextul nerespectării de către conducătorul autoturismului a normelor de prevenție ce disciplinează traficul rutier, fapte cu rezonanță socială deosebită și prin frecvența accidentelor de circulație în ultima perioadă, însă instanța nu a aplicat un spor de pedeapsă în urma contopirii celor două pedepse, conform art.34 alin.1 lit.b Cod penal.

În recursul său, partea civilă C. V. critică sentința penală în latura civilă solicitând majorarea daunelor materiale și morale până la cuantumul solicitat.

În privința daunelor materiale solicitate de 20.000 lei, instanța de fond nu a apreciat corect probatoriul administrat. Nu a avut în vedere sumele de bani trimise de fiicele din prima căsătorie a soției sale C. E. care au înțeles să-l ajute, instanța luând în calcul doar suma de 3.000 lei împrumutată de la Nichițoi L., deși împrumutase de la aceasta suma de 1000 euro. Sumele primite de la fiicele soției sunt dovedite cu borderoul înscrisurilor depuse – 12 file, respectiv documente de schimb valutar, în valoare de 1870 lei + 700 euro (total 4867) pentru care există obligația restituirii.

Instanța consideră dovedită suma de 2298,04 lei reprezentând cheltuieli de medicamente, taxe, tratament, consultații, medici, bilete de transport și c/val. benzină, deși suma de 1000 lei achitată martorului C. G. pentru benzină și transport de către partea vătămată este considerată ca nedovedită prin interpretarea declarației martorului.

Instanța stabilește că nu s-a dovedit achitarea celor 9 flacoane injectabile întrucât nu există la dosar bon valoric de 560,70 lei acesta fiind pierdut de soția sa, costul rețetei fiind certificat de reprezentanta farmaciei, medicamentul fiind achiziționat în mai multe zile, pe bază de comandă.

Partea civilă creștea animale și lucra cu ziua, le-a vândut ulterior pentru a-și achita datoriile, fapt confirmat prin declarația martorului M. N. iar instanța nu a ținut cont că partea vătămată a vândut animalele din gospodărie, aspect atestat în scris de medicul veterinar, astfel că suma de 4500-5000 lei nu a fost luată în calcul la restituirea despăgubirilor, această situație fiind provocată de accident.

Soția părții civile a fost alături de partea civilă la spital peste 15 zile, de copiii acestora ocupându-se vecina contra cost (martorul C.).

În ce privește beneficiul nerealizat, partea vătămată este încadrată în gradul 2 de invaliditate, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate iar instanța i-a acordat suma de 3310 lei pentru 78 de zile lucrătoare din cele 110 zile necesare recuperării rezultate din certificatul medico-legal, deși partea vătămată este prejudiciată și în prezent trebuind să beneficieze de compensații materiale, posibilitățile de viață familială și socială fiindu-i alterate în continuare.

În privința daunelor morale a solicitat despăgubiri de 75.000 lei, instanța acordând aceste despăgubiri doar în sumă de 25.000 lei fără a motiva reducerea lor în mod clar.

Suma acordată este incompletă, derizorie raportat la consecințele produse de inculpat prin fapta sa și suferite de partea vătămată, vătămarea coporală, zilele de îngrijiri medicale, pierderea integrală a capacității de muncă. Suferințele fizice și morale sunt date de vătămările efectiv suferite, fracturi, de durerea provocată de operațiile suferite cu consecințe ulterioare permanente în planul sănătății și vieții sociale a părții vătămate care a devenit irascibilă, se deplasează cu dificultate, sprijinit de cârjă, deficitul locomotor cauzându-i o reală suferință fizică și morală, frustrarea că nu mai poate munci.

Prin Ordinul 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă limita de despăgubire a fost stabilită, pentru anul 2009 la un nivel de cel puțin 1,5 milioane euro, iar pentru anul 2010 la un nivel de cel puțin 3,5 milioane euro care nu pot fi depășite.

În recursul asiguratorului se critică sentința sub aspectul laturii civile în sensul diminuării despăgubirilor materiale acordate părții civile C. V. până la 5008,40 lei și a daunelor morale până la valoarea de_ lei.

Instanța de fond în mod greșit a reținut că suma de 3000 lei împrumutată de la N. L. pentru a-și achiziționa medicamente este un prejudiciu material în legătură cu infracțiunea săvârșită. Cum valoarea de 3000 lei reprezintă un împrumut contractat care dovedește cel mult starea de nevoie a părții civile la un moment dat, acordarea acestei sume cu titlu de despăgubiri civile reprezintă practic dublarea sumei de 2298,04 lei dovedită a fi cheltuită efectiv cu chitanțe, bonuri reprezentând cheltuieli cu deplasări la spital și medicamente.

Valoarea daunelor morale depășește mărimea prejudiciului moral suferit cu ocazia accidentului rutier. În lumina deciziei nr. 4458/27 mai 2005 a I.C.C.J. instanța de judecată nu a avut în vedere criterii de evaluare a întinderii acestor despăgubiri, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.

Trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, pentru determinarea existenței și cuantumului acestora. Simplul fapt al vătămării fizice nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice iar ele diferă în funcție de elemente ce țin de statutul personal și moral al fiecărui vătămat în drepturi.

Valoarea despăgubirilor plătite de societate părții civile C. A. M., de 32 ani, pentru recuperarea căreia au fost necesare 115-120 zile nu a fost avută în vedere de instanță, această comparație constituind un criteriu elecvent întrucât cele două părți civile provin și își duc existența în același mediu, fiind chiar rude, iar reprezentarea asupra valorilor morale protejate este asemănătoare.

Raportat la situația concretă de fapt a părții civile apreciază că valoarea de_ lei daune morale este justificată.

Cu privire la despăgubirile materiale solicitate de unitățile spitalicești solicită să se dispună obligarea moștenitorilor inculpatului la plata acestora în baza art.14 Cod procedură penală, întrucât latura civilă a cauzei este guvernată de principiul disponibilității părții care face o solicitare, iar unitățile spitalicești au solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate. Răspunderea asiguratorului este contractuală și conform art.49 pct.1 lit.d din Ordinul C.S.A. nr.8/2008, cheltuielile suportate din fondurile de asigurări sociale nu sunt acoperite de contractul de asigurare R.C.A.

Unitățile spitalicești nu se încadrează în categoria terțelor persoane păgubite prin accidente de autovehicule, iar asiguratorul nu face parte din categoria persoanelor care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune altei persoane, conform art.49 din Legea 136/1995 și art.313 din Legea nr.95/2006.

Recursurile declarate sunt fondate astfel cum se va reține în continuare.

În recursul procurorului se reține că primul motiv invocat este fondat.

La urmărirea penală, S. Județean de Ambulanță Iași (fila 45 și 46) s-a constituit parte civilă cu suma de 514 lei reprezentând cheltuieli suportate cu transportul părții vătămate C. V. de la Țibănești la S. de Urgență Iași și și cu suma de 322 lei reprezentând cheltuieli de transport a părții vătămate C. A. de la S. de Urgență la S. de Pneumoftiziologie, în baza numărului de solicitare_/11 noiembrie 2009 și respectiv nr._/11 noiembrie 2009.

Pretențiile civile au fost dovedite prin cererile de constituire parte civilă indicându-se persoanele transportate, destinațiile și nr. de solicitare, iar din probele cauzei rezultă că părțile vătămate au fost transportate cu ambulanța, au fost internate în spitalele respective unde au făcut investigații medicale și tratament, iar sumele nu au fost contestate.

În cauză sunt aplicabile disp. art.998, 999 Cod civil, 346 și art.14 Cod procedură penală existând întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale sens în care inculpatul va fi obligat la plata acestor despăgubiri civile în sumă totală de 836 lei, prejudiciul rezultând și fiind produs prin infracțiunea comisă de inculpat.

S. de Ambulanță Județean Iași nu s-a constituit parte civilă în contradictoriu cu asiguratorul or în cauza civilă alăturată procesului penal este operant principiul disponibilității părții în promovarea și exercitarea acțiunii civile, așa încât obligația de plată a despăgubirilor revine inculpatului, autorul infracțiunii cauzatoare de prejudiciu în temeiul art.998, 999 Cod civil.

În ce privește critica privind individualizarea pedepsei, Curtea reține că în procesul individualizării, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art.72 Cod penal, scopul și funcțiile pedepsei prev. de art.52 Cod penal, având în vedere gradul de pericol social concret a infracțiunilor comise, consecințe produse, limite legale de pedeapsă, precum și date ce țin de persoana inculpatului relative la conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunii, precum și la conduita sa procesuală de recunoaștere și regret a infracțiunilor comise, pedepsele fiind just individualizate, proporționale și de natură să asigure prevenția specială dar și prevenția generală și prin neaplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, spor care este facultativ.

Împrejurările reținute de instanța de fond ce țin de persoana inculpatului conțin suficiente date din care rezultă că are potențial de reeducare ținând cont și de forma de vinovăție a culpei cu care a săvârșit faptele, astfel că pedepsele stabilite de instanța de fond pentru infracțiunile concurente dar și pedeapsa rezultantă sunt de natură să realizeze reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni chiar și fără executarea lor, în condițiile aplicării art.81 Cod penal, fiind suficiente pentru realizarea scopului prev. de art.52 Cod penal.

Recursul părții civile C. V. este fondat parțial.

Partea vătămată C. V. s-a constituit parte civilă cu suma de_ RON daune materiale constând în cheltuieli cu medicamente, radiografii, tratament recuperatoriu, cu transportul la spital, cheltuieli cu transportul membrilor de familie care l-au însoțit la spital și au stat cu el în spital și cu suma de_ lei daune morale constând în suferința fizică și șocul psihic la care a fost supus – rezultând din vătămările efectiv suferite, fracturi, regim restrictiv al spitalizării și consecințe ulterioare ale accidentului în planul sănătății și al vieții sociale, pierderea totală a capacității de muncă, dificultăți motorii în deplasare, cu dureri posttraumatice și cu frustrarea că nu mai poate munci.

Sub aspectul daunelor materiale rezultă din probe, declarațiile martorilor M. N., C. G., înscrisuri că partea civilă a cheltuit pentru medicamente, tratamente medicale, taxe consultații medici, bilete de transport, benzină, suma totală de 6808,04 lei.

Acest motiv de recurs va fi examinat împreună cu critica formulată de asigurator în ce privește daunele materiale.

În mod just nu a fost inclus în calculul despăgubirilor c/valoarea celor nouă flacoane de medicament în cuantum de 560,70 lei, medicament recomandat pe rețetă întrucât nu există la dosar vreun bon valoric care să probeze cumpărarea și plata medicamentului astfel cum susține și partea vătămată că documentul a fost pierdut. Rețeta medicală nu face dovada achiziționării medicamentului și nici nu este certificat în vreun mod realitatea cumpărării și plății. Sarcina probei revine părții vătămate (filele 99 și 100 dosar fond).

În suma totală reținută de Curte ca fiind cheltuită de partea civilă ca urmare a prejudiciului suferit se include și suma de 1000 lei pe care partea civilă a plătit-o martorului C. G. (fila 64 dosar fond) pentru transportul de mai multe ori la medici, la poliție, la parchet și pentru plata acestui martor că l-a transportat în aceste împrejurări. Martorul C. G. declară că pe lângă această sumă primită de la partea vătămată, soția părții vătămate a venit de mai multe ori să lucreze la prășit și recoltat în contul transportului soțului ei.

În lumina criticilor formulate de asigurător va fi înlăturat din calculul despăgubirilor civile suma de 3000 de lei reprezentând împrumutul făcut de partea vătămată de la numita N. L. pentru restituirea către numitul M. N. a sumei împrumutate de soția părții civile în vederea achiziționării de medicamente, întrucât nu este un rezultat direct al faptei cauzatoare de prejudiciu comisă de inculpat, respectiv nu reprezintă prejudiciu material în legătură cu infracțiunea săvârșită și includerea și a acestui împrumut cu aceeași destinație a achiziționării de medicamente reprezintă o dublă plată pentru aceeași sumă reținută deja în calculul prejudiciului produs.

Pentru același considerent nu va fi inclusă nici suma de 3000 lei împrumutată de soția părții vătămate de la M. N. pentru achiziționarea de medicamente.

Împrumuturile făcute în vederea achiziționării de medicamente și pentru restituirea împrumutului anterior nu constituie prejudiciu ci dovedesc lipsa de disponibil bănesc în care se afla partea vătămată.

Prejudiciul efectiv suferit constă în tratamente medicale, radiografii, taxe, consultații medici, bilete de transport deja dovedite și incluse în suma calculată de 2298,04 lei la care se adaugă beneficiul nerealizat de 3510 lei reprezentând venituri din muncă pe perioada recuperării medicale calculată în mod just de instanța de fond, raportat la zile lucrătoare (78 zile), și suma de 1000 lei pe care partea civilă a achitat-o martorului C. G., așa cum s-a reținut.

Nu vor fi incluse în calculul prejudiciului nici sumele trimise de fiicele soției părții civile, nici sumele obținute din vânzarea animalelor întrucât acestea dovedesc doar surse de existență ale părții vătămate și nu constituie prejudiciu produs prin infracțiunea comisă.

Prin cererea de constituire parte civilă, aceasta nu a solicitat obligarea la plata unor compensații bănești concretizate în despăgubiri periodice de natură să-i compenseze de la data săvârșirii infracțiunii și până la încetarea stării de nevoie, incapacitatea de muncă, suplimentul de efort pentru viitor, instanța nefiind sesizată cu o astfel de cerere, astfel încât susținerea părții civile că fiind în incapacitate de muncă este în continuare prejudiciată nu are suport în nicio cerere de constituire parte civilă.

Relativ la despăgubirile morale, raportat la prejudiciul suferit constând în suferința psihică și fizică cauzată prin vătămările efectiv produse prin fapta inculpatului, respectiv multiple fracturi, perioadă lungă de îngrijiri medicale pentru refacere, durata și intensitatea durerilor fizice, durata menținerii consecințelor vătămării, existând în fapt o vătămare permanentă, restricțiile medicale recomandate, pierderea permanentă a capacității de muncă fiind încadrat în gradul doi de invaliditate (conform actelor medicale) care sunt criterii în evaluarea nivelului despăgubirilor morale, acestea având impact direct asupra sănătății și al vieții sociale viitoare implicând condiții noi de adaptare, Curtea apreciază necesară majorarea despăgubirilor morale la un cuantum de natură a compensa rezonabil și proporțional prejudiciul moral suferit de partea vătămată.

Și în acest sens hotărârea instanței de fond va fi reformată.

Recursul asiguratorului este fondat sub aspectul examinat mai sus al înlăturării din calculul prejudiciului material al convențiilor de împrumut pentru procurarea de medicamente și respectiv pentru restituire a acestui împrumut pentru considerentele examinate.

Pentru considerentele examinate, cuantumul daunelor morale acordate părții vătămate va fi majorat și nu redus astfel cum se critică sentința penală în recursul asiguratorului. Plata despăgubirilor morale și materiale către partea civilă C. A. M. a avut loc în cadrul procedurii amiabile, prin convenția părților. Nu va fi reținută ca un criteriu pentru stabilirea nivelului despăgubirilor datorate părții vătămate recurentă.

S. C. de Urgențe Sf. I. Iași s-a constituit parte civilă la urmărirea penală (fila 36 dosar urmărire penală) solicitând cheltuieli de spitalizare pentru părțile vătămate C. V. și C. A. M. în contradictoriu cu asiguratorul de răspundere civilă, instanța de fond dispunând asupra acestor despăgubiri prin obligarea asiguratorului la plata lor cu luarea în considerare și respectarea principiului disponibilității părților și în limitele sesizării.

Cheltuielile de spitalizare pretinse constituie un prejudiciu cert și nereparat, existând raport de cauzalitate între prejudiciul suferit de unitatea spitalicească și fapta inculpatului.

Răspunderea civilă a asiguratorului pentru cheltuielile de spitalizare, despăgubiri materiale solicitate de spital operează în baza contractului de asigurare, în temeiul art.49 din Legea nr.136/1995 și art.313 din Legea nr.95/2006, unitatea spitalicească încadrându-se în categoria terțelor persoane păgubite prin accidente de vehicule. Legea nu distinge după cum terțele persoane sunt persoane fizice sau juridice. Este necesar și suficient ca aceste terțe persoane să fi fost păgubite prin accidentele produse. Legea operează cu noțiuni distincte de „persoane păgubite prin vătămare corporală sau deces” și „terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule”, categorii care sunt distincte.

Ordinul C.S.A. pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru accidentele produse prin accidente de vehicule, fiind un ordin în aplicarea legii se aplică în situația în care nu contravine legii. În art.26 și 27 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 sunt prevăzute riscurile acoperite precum și excluderile. Pagubele materiale de orice natură sunt între riscurile acoperite și se coroborează cu dispozițiile art.49 din Legea nr.136/1995.

Pentru considerentele expuse conform art.385 ind.15 pct.1 lit.d Cod procedură penală vor fi admise recursurile formulate de procurorul din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, partea civilă C. V. și societatea de asigurări .. București împotriva sentinței penale nr.2803/21.10.2011 a Judecătoriei Iași, pe care o va casa în parte, în latură civilă și rejudecând:

Va înlătura din sentința penală dispozițiile privind respingerea acțiunii civile formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă S. de Ambulanță Județean.

Va obliga pe inculpatul C. E. L. I. să plătească părții civile S. de Ambulanță Județean Iași suma de 836 lei, despăgubiri civile.

Va reduce de la 8008,04 lei la 6808,04 lei despăgubirile materiale și va majora de la 25.000 lei la 40.000 lei despăgubirile morale stabilite în sarcina asiguratorului .. către partea civilă C. V..

Va menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii.

Conform art.193 Cod procedură penală va obliga asiguratorul .. București să achite părții civile C. V. suma de 1000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursurile formulate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, partea civilă C. V. și societatea de asigurări .. București împotriva sentinței penale nr.2803 din 21.10.2011 a Judecătoriei Iași, pe care o casează, în parte, în latură civilă. Rejudecând cauza:

Înlătură din sentința penală dispozițiile privind respingerea acțiunii civile formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă S. de Ambulanță Județean.

Obligă pe inculpatul C. E. L. I. să plătească părții civile S. de Ambulanță Județean Iași suma de 836 lei, despăgubiri civile.

Reduce de la 8008,04 lei la 6808,04 lei despăgubiri materiale și majorează de la 25.000 lei la 40.000 lei despăgubirile morale stabilite în sarcina asiguratorului .. către partea civilă C. V..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă asiguratorul .. București să achite părții civile C. V. suma de 1000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.04.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

E. I. C. A. G. O. M. T. J.

Cu opinie separată

Grefier,

E. M. D.

Red.T.J.

Tehnored.E.M.D

(2 ex.)

Judecătoria Iași – U. A.

OPINIE SEPARATĂ

Dosar nr._

Motivarea opiniei separate a

judecătorului C. E. I.

Opinia separata de față vizează, în recursul formulat de procuror, doar stabilirea obligației privind plata cheltuielilor de spitalizare în sarcina inculapatului. Opinez pentru stabilirea acestora în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, și aceasta motivat de considerentele pe care le-am expus si in alte situatii de speta, si pe care, din identitate de ratiune, conducind de altfel la formularea prezentei opinii separate, le voi relua și în prezenta expunere, astfel:

Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale.

Sfera răspunderii sociale este deosebit de largă și de cuprinzătoare. Ea include răspunderea morală, răspunderea politică, răspunderea juridică, precum și diferite alte modalități sub care, într-o formă sau alta, membrii societății sunt chemați să dea seama pentru modul în care se comportă în viața socială.

Între diferitele forme ale răspunderii sociale pot exista interferențe sau suprapuneri, fără ca acestea să înlăture individualitatea fiecăreia. De exemplu, o faptă care contravine unei norme sociale poate angaja, concomitent, atât răspunderea morală și răspunderea politică, cât și răspunderea juridică. Fiecare astfel de răspundere se va manifesta în formele sale specifice, care țin de individualitatea proprie. Toate, împreună, se înscriu în marea categorie a răspunderii sociale, răspundere care revine fiecărui membru al societății pentru faptele sale.

Dacă ne referim numai la răspunderea juridică, a cărei caracteristică esențială o constituie posibilitatea aplicării, în caz de nevoie, a constrângerii de stat, vom reține, de asemenea, marea diversitate sub care această răspundere se poate manifesta.

Există o răspundere civilă, o răspundere penală, o răspundere disciplinară, o răspundere administrativă, precum și diferite alte modalități în care răspunderea juridică se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.

Referindu-ne numai la răspunderea civilă, reținem, ca o notă caracteristică, faptul că ea se concretizează, de regulă, într-o obligație de despăgubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicită.

La rândul său, răspunderea civilă poate fi delictuală sau contractuală.

Uneori, răspunderea civilă poată să apară singură. Alteori, ea se poate cumula, poate fi dublată cu alte forme de răspundere juridică, de exemplu, cu răspunderea penală ori cu răspunderea administrativă sau disciplinară etc. În contextul acestui cumul de răspunderi, fiecare răspundere păstrează caracterul de sine stătător și va acționa în formele sale specifice.

De exemplu, dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudicii întrunește elementele unei infracțiuni, în afara obligației de despăgubire – manifestare a răspunderii civile – se va aplica și pedeapsa prevăzută de Codul penal – manifestare a răspunderii penale. La fel este de conceput un cumul între răspunderea civilă și răspunderea administrativă ori între răspunderea civilă și cea disciplinară.

Unul dintre principiile fundamentale ale răspunderii juridice este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte. Acest principiu este deopotrivă valabil și pentru răspunderea civilă delictuală.

Este însă de observat că anumite cerințe ale vieții sociale, deduse, în primul rând, din necesitatea ocrotirii unor persoane împotriva prejudiciilor pe care le-ar suferi fără nici o vină din partea lor, au impus o anumită extindere a răspunderii civile delictuale, chiar dincolo de limitele faptei proprii.

Codul civil consacră, astfel, pe lângă răspunderea pentru fapta proprie (art. 998 și 999) și alte feluri de răspundere, și anume răspunderea pentru fapta altei persoane (art. 1000), precum și răspunderea pentru lucruri, edificii și animale (art.1000 alin.1, art. 1001, art.1002).

Pentru justificarea acestei extinderi a răspunderii, în teoria dreptului se face apel la fundamentări diferite, dintre care cea privind ideea instituirii unei garanții legale, destinate a asigura înlăturarea unor prejudicii produse prin fapte ilicite ori produse prin introducerea, în mediul social, a unui anumit risc legat de desfășurarea unei anumite activități socialmente utile; ideea unei reparări echitabile a prejudiciilor rezultate ca urmare a unor anumite fapte ilicite ori ca urmare a unor activități par a fi conexe și incidente în cauza noastră.

Independent de fundamentările luate în considerare, răspunderea civilă delictuală, chiar extinsă dincolo de limitele faptei personale, se încadrează în funcțiile cărora această răspundere le corespunde și la care ne-am referit mai înainte: funcția preventiv-educativă și funcția reparatorie.

Pentru ca persoana prejudiciată să devină parte civilă este necesară manifestarea sa de voință de a exercita acțiunea civilă. Când persoana fizică este lipsită de capacitate de exercițiu sau cu această capacitate restrânsă, pentru a se constitui parte civilă trebuie să fie reprezentată sau asistată în fața autorității judiciare, potrivit dispozițiilor legii civile. Dacă paguba a fost cauzată unei unități care nu are personalitate juridică, calitatea de partea civilă o poate avea persoana juridică de care depune acea unitate.

Persoana vătămată își manifestă voința de a exercita acțiunea civilă prin declarație orală, consemnată într-un document procedural, sau prin cerere scrisă de constituire de parte civilă (art. 15, 76). Declarația nu are caracter formal, astfel încât este considerată valabilă constituirea de parte civilă dacă din actele dosarului reiese neechivoc că persoana prejudiciată și-a exprimat voința de a obține repararea pagubei produse prin infracțiune, chiar dacă nu au indicat de la început întinderea pagubei sau cuantumul despăgubirilor pretinse.

Partea civilă îndeplinește funcția procesuală de susținere a pretențiilor civile decurgând din pagubele provocate prin infracțiune. Această funcție, similară cu funcția de învinuire în latura penală, constă din activitatea de promovare și de exercitare a acțiunii civile, ceea ce înseamnă formularea cererii de reparații civile împotriva inculpatului și, eventual, a persoanei responsabile civilmente, dovedirea existenței și a întinderii pagubelor suferite, susținerea în fața instanței de judecată a admiterii pretențiilor formulate și dovedite, exercitarea căilor de atac.

Deși nu este prevăzută între aceste cazuri de răspundere, răspunderea asigurătorilor pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, constituie tot o „răspundere pentru fapta altei persoane”, și care are la bază fundamentările avute în vedere la instituirea răspunderii pentru alții reglementată de codul civil, respectiv fundamentul ocrotirii, protejării terței persoane în patrimoniul căruia s-a produs un prejudiciu prin fapta celui vinovat de săvârșirea faptului prejudiciabil, de o eventuală insolvabilitate a făptuitorului, de o eventuală imposibilitate materială a acestuia de a acoperi pagubele pe care le-a cauzat.

De asemenea, deși legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările, nu conține un preambul care să expună rațiunea adoptării acestei legi, rezultă din chiar prevederile înserate în conținutul acesteia că rațiunea primordială o constituie, neîndoielnic, protejarea intereselor patrimoniale ale persoanei prejudiciate prin accidentele de autovehicule. Că este așa rezultă cu prisosință din prevederile art. 51 din lege, potrivit cărora „Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acorda și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o alta persoana decât asiguratul.(:::)

În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acorda despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.

În asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obliga sa plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii fata de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.”

Deci persoana ocrotită prin instituirea obligației de asigurare de răspundere auto este terța persoana prejudiciată prin faptul cauzator de prejudicii și nu autorul acestuia.

Or, câtă vreme cheltuielile de spitalizare acordate de unități spitalicești pentru îngrijirea medicală a victimelor acestor accidente sunt tot consecința accidentului cauzat prin intermediul autovehiculului asigurat, rezultă neîndoielnic că inclusiv acești terți, unitățile spitalicești, sunt incluse în categoria celor prejudiciați prin accident și pentru care trebuie să primeze interesul superior de ocrotire față de o eventuală insolvabilitate a celui direct răspunzător de prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor art.49 alin.1 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere pentru pagube produse prin accidente de autovehicule „asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane, păgubite prin accidente de autovehicule”.

Rezultă că, în cazul în care autovehiculul asigurator obligatoriu în temeiul legii (s. n. – conform legii, autovehiculul este asigurat și nu persoana !!), a provocat un accident de circulație soldat cu vătămarea sau decesul unui terț, societatea asiguratoare are obligația de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, indiferent în patrimoniul cui se produc acestea.

De altfel, textul art.50 din actul normativ invocat, este foarte tranșant în acest sens, dispunând că „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

Rezultă neîndoielnic că răspunderea asiguratorului izvorăște din efectul legii (și evident prin intermediul poliței de asigurare obligatorie încheiat) și nu ca urmare a existenței sau a unui contract (chiar și tacit) încheiat între conducătorul autovehiculului implicat în accident și terța persoană vătămată.

În sprijinul acestei opiniei este și Deciziei în interesul legii nr. 1/28.03.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia. societatea de asigurare are în procesul penal calitatea de asigurător, răspunderea acesteia putând fi angajată în mod direct, fiind statuat și caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare, fapt care exclude asimilarea poziției sale calității de parte responsabilă civilmente.

S-a apreciat că răspunderea civilă a asigurătorului este reglementată prin dispozițiile speciale ale legii civile – Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel că, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, societățile de asigurare au obligația despăgubirii persoanelor păgubite în limitele stabilite de contract sau lege odată cu producerea cazului asigurat, plata despăgubirilor făcându-se în temeiul contractului și nu pe ideea de culpă care caracterizează răspunderea pentru fapta altuia.

De altfel, legea este tranșantă în privința persoanei în sarcina cărora cade obligația de plată a cheltuielilor de spitalizare, prevăzând în mod expres în art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului din prezenta cauză, dar și ordinele anterioare, cât și cel în vigoare la acest moment - ordinul nr. 14/2011), pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, că:

La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:

1. în caz de vătămare corporală:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România;

2. în caz de deces:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În ceea ce privește argumentul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, apreciez că nu poate opera în astfel de situații:

- pe de o parte, acțiunea civilă decurge dintr-un contract de asigurare, la care parte prejudiciată, chiar dacă în interesul ei, nu a participat, și nu dint-o răspundere civilă delictuală;

- pe de altă parte, nu se poate impune părții prejudiciate o sarcină suplimentară, care excede sarcinii sale de face dovada prejudiciului, de a stabili societatea de asigurări la care este încheiată polița de asigurare, câtă vreme la momentul prezentării persoanei vinovate se poate cunoaște, în cel mai bun caz, conducătorul autovehiculului vinovat de producerea accidentului;

- obligația de plată este stabilită de lege direct în sarcina asigurătorului,condiție în care cum poate opera principiul disponibilității, câtă vreme această obligație expresă este stabilită chiar și în situația în care răspunzător pentru producerea accidentului nu este altă persoană decât asiguratul, tocmai pentru că asigurat este, repet încă o dată și ori de câte ori va fi nevoie, asigurat este autoturismul și nu persoana.

Raportat tuturor considerentelor de drept expuse și textelor de lege menționate, apreciez că principiul disponibilității invocat în guvernarea acțiunii civile în aceste situații, se limitează doar la manifestarea părții prejudiciate de a se constitui parte civilă în procesul penal în vederea acoperirii pagubei suferite. A admite contrariul ar însemna să lipsim de conținut atât dispozițiile legale care prevăd, pe de o parte, obligația de plată a cheltuielilor de spitalizare în sarcina asiguratului, iar, pe de altă parte, citarea obligatorie a acestuia în procesul penal, cât și rațiunea instituirii unor astfel de obligații, care este, reiau, de protejare a părților prejudiciate prin accidentele auto. De asemenea, a admite contrariul ar însemna împovărarea părții prejudiciate, indiferent de calitatea acesteia – persoană fizică sau juridică – cu dovedirea unei fapt ce nu îi incumbă potrivit cerințelor răspunderii delictuale -, respectiv dovedirea calității de asigurat a autovehiculului răspunzător de producerea riscului asigurat . Nici uneia din părțile vătămate/civile nu i se poate impune o astfel de obligație.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât conform art. 1041 Cod civil, solidaritatea pasivă nu se prezumă, ci aceasta trebuie prevăzută expres de lege sau prin convenția părților, fiind necesară o exprimare clară și neîndoielnică a intenției părților în acest sens, respectiv că debitorii se obligă în solidar, iar asemenea mențiuni, ce privesc răspunderea civilă solidară a asigurătorului și asiguratului, se constată că nu se regăsesc în Legea 136/1995 modificată, privind asigurările și reasigurările în România sau în contractul de asigurare reglementat în Capitolul 2 din același act normativ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 55 alin. 3 din legea 136/1995, potrivit cărora, despăgubirile se plătesc chiar asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit art. 58 din același act normativ.

În același sens sunt și prevederile art. 50 din Legea 136/1995 modificată. Mai mult, conform art. 54 din aceeași lege, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.

Din interpretarea coroborată a art. 50 și 54 din Legea 136/1995, rezultă că asigurătorul de răspundere civilă va acorda persoanelor prejudiciate despăgubiri, noțiune care include atât dezdăunările,inclusiv cele privind îngrijirea medicală, precum și cheltuielile de judecată, făcute de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces.

Așadar, prevederile Legii 136/1995 menționate anterior, coroborate cu dispozițiile art. 51 pct. 2 și art. 67 alin. 2 din Ordinul nr._/2006, stabilesc expres că asigurătorii răspund pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente fără a face nici o distincție între calitatea de persoană fizică/juridică a persoanei vătămate și fără a limita în vreun fel categoriile de prejudicii pentru care este instituită răspunderea asigurătorului.

De asemenea, conform art. 51 alin. 1 din Legea 136/1995, despăgubirile se datorează de asigurător chiar și atunci când cel care conduce autovehiculul implicat în accident este o altă persoană decât asiguratul, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperind toate accidentele de autovehicule asigurate.

Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, așa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 34 din O.U.G. nr. 72/2006, persoanele care, prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efectiv ocazionate de asistența medicală acordată, dar prin raportare la dispozițiile anterior menționate acestea sunt societățile de asigurări. Sarcina unităților spitalicești, inclusiv unitățile de transport urgențe, în baza acestor dispoziții, este de solicita acoperirea prejudiciului, în vederea protejării bugetului de stat, și nu de a dovedi cine este societatea care urmează să răspundă prin efectul legii, obligație îndeplinită în cauză, prin constituirea ca părți civile a unităților spitalicești care au acordat îngrijiri medicale părții vătămate prin accidentul produs de autovehiculul condus de inculpatul C. E., rămânând autorităților judiciare, în baza dispozițiilor legale exprese, de a identifica societatea de răspundere civilă auto și de dispune citarea obligatorie a acesteia în procesul penal, urmând să stabilească în sarcina acesteia executarea obligațiilor de plată ce-i revin prin efectul legii.

Judecător

C. E. I.

← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr....		Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 520/2012. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 356/2012. Curtea de Apel IAŞI Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 450/2012. Curtea de Apel IAŞI Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 467/2012. Curtea de Apel IAŞI Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 477/2012. Curtea de Apel IAŞI Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 520/2012. Curtea de Apel IAŞI Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 507/2012. Curtea de Apel IAŞI Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 525/2012. Curtea de Apel IAŞI