Bancruta simplă (art.240 NCP). Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 150/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1646/177/2011*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr._ P/2011*

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 150/A/2015

Ședința publică din 24 februarie 2015

Complet de judecată compus din:

Președinte: S. L.

Judecător: C. A. I.

Grefier: C. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor penale declarate de către partea civilă apelantă P. C. TILEAGD și de către inculpatul apelant G. G. împotriva sentinței penale nr. 132/2014 din 20 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Aleșd, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 240 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 77 alineat 1 litera a din Legea 273/2006 cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.

Se constată că dezbaterea pe fond asupra apelurilor a avut loc la data de 27 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se pentru data 30 ianuarie 2015, 10 februarie 1015 și 24 februarie 2015, zi în care s-a pronunțat hotărârea, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 20.10.2014, pronunțată de Judecătoria Aleșd, în baza art. 5 Cod penal, văzând și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, s-a constatat că, în ce privește infracțiunile reținute în sarcina inculpatului G. G., în mod global, este mai favorabilă legea penală veche.

În temeiul art. 396 alin. 6 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul G. G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 77 alin. 1 lit. a din Legea nr. 273/2006.

În temeiul art. 396 alin. 2 C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul G. G., fiul lui natural și S., ns. la 31.10.1941 în mun. Oradea, dom. în ., jud. Bihor, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale prev. de art. 240 din C. pen. din 1969 la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 81 alin. 1 C. pen din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 1 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, atrăgând atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 25 alin. 1 și art. 397 C.pr.pen. a fost respinsă acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului de către partea civilă P. C. Tileagd prin Primar, cu sediul în loc. Tileagd, ., jud. Bihor.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea din data de 14.02.2012 pronunțată în prezenta cauză s-a admis în parte plângerea formulată de petenta P. C. Tileagd, cu sediul Tileagd, ., jud. Bihor, împotriva ordonanței dată în dosarul penal nr. 706/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, menținută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd prin rezoluția dată în dosarul penal nr. 121/II.2/2011.

În baza art. 2781 al. 8 lit. C C.p.p. s-a dispus desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 28.06.2011 dată în dosar nr. 706/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, menținută prin rezoluția prim procurorului din data de 19.07.2011 dată în dosar nr. 121/II.2/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, cu privire la soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale prevăzută de art. 240 C. pen. și a infracțiunii prevăzută de art.77 alin. 1 lit. a din Legea nr. 273/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

În baza art. 2781 al. 8 lit. c și art. 2781 al. 9 C.p.p., ținând seama de actul de sesizare existent la dosar, s-a reținut cauza spre judecare.

S-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul G. G., fiul lui S., ns. la 31.10.1941 în loc. Oradea, dom. în ., jud. Bihor, CNP_, sub aspectul săvârșirii săvârșirii infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale prevăzută de art. 240 C. pen. și a infracțiunii prevăzută de art. 77 alin. 1 lit. a din Legea nr. 273/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen, față de partea vătămată P. C. Tileagd.

S-a respins plângerea formulată de petentă sub aspectul celeilalte soluții de la pct. 2 din ordonanța din data de 28.06.2011 dată în dosar nr. 706/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 28.06.2011 dată de P. de pe lângă Judecătoria Aleșd în dosarul penal nr. 706/P/2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 240 și art. 77 al. 1 lit. a din L. 273/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, precum și neînceperea urmării penale față de învinuitului G. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 248 indice 1 Cod penal.

În raport de disp. art. 181 al. 2 C.p., procurorul a constatat că, prin modul și mijloacele de comitere a faptei, scopul urmărit, împrejurarea în care fapta a fost comisă, rezultă o atingere minimă a valorii ocrotite de legea penală, astfel că fapta învinuitului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea concret a gradului de pericol social s-au avut în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care a fost comisă fapta, scopul urmărit de învinuit și urmarea produsă. Astfel, fapta învinuitului de a semna facturi și procese verbale de recepție ulterior încetării mandatului său de primar nu a produs consecințe deosebite, deoarece au fost semnate de o persoană necompetentă la acea dată, iar P. Tileagd poate refuza decontarea acelor facturi, în contextul în care acestea nu au fost întocmite conform legii ( lucru care s-a și petrecut de altfel). Ba mai mult, obligația de plată a primăriei pe care are față de executantul . SRL derivă din contractele de achiziții publice, încheiate în anul 2008 între cele două părți, ci nu din semnarea unor facturi fiscale.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art.77 lit. a din legea 273/2006, și anume angajarea și ordonanțare și efectuarea de plăți peste limite maxime ale sumei aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 al. 2, se reține că aceasta este sancționată de lege cu o pedeapsă redusă.

Având în vedere faptul că documentele la care s-a făcut mai sus referire au fost semnate în perioada în care învinuitul nu avea calitate de primar, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 248/ 1 Cp, lipsind calitatea subiectului activ calificat al infracțiunii.

P. procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd a menținut soluția de mai sus dispunând în dosarul penal nr. 121/II.2/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, respingerea plângerii formulată de petentul G. G., cât și de P. Tileagd.

În motivarea acesteia, s-a reținut că față de modul în care a fost comisă fapta, vârsta învinuitului G. G., împrejurările în care a contractat lucrarea cu o anumită societate comercială, pe bună dreptate procurorul de caz a apreciat că faptele învinuitului sunt lipsite de pericol social și a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală.

În continuare instanța a reținut, în ceea ce privește aspectele invocate în plângere referitoare la netemeinicia ordonanței procurorului dată în dosarul nr. 706/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, că intimatul în calitate de primar al . anului 2008, înainte de expirarea mandatului său, a contractat lucrări de reabilitare a drumurilor comunale, și atribuire directă, fără a organiza licitații deși nu avea în bugetul primăriei bani alocați pentru astfel de lucrări, acestea fiind contractate înainte de data de 19.06.2008, dată la care a expirat mandatul de primar al petentului.

De asemenea, intimatul după încetarea mandatului său de primar al comunei Tileagd, a semnat și ștampilat procesele verbale de recepție a lucrărilor și facturile fiscale emise de . SRL pentru decontarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor, aferente contractelor de lucrări publice încheiate între P. Tileagd, în calitate de beneficiar și . SRL, în calitate executant.

Ținând seama de întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a apreciat că fapta intimatului G. G. prezintă trăsăturile specifice ale unei infracțiunilor prev. de art. 240 C.pen. și art. 77 lit. a din L. nr. 273/2006, cum de altfel, chiar în ordonanța procurorului se reține.

În aceste condiții, instanța a constatat că în mod greșit procurorul a adoptat soluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului G. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mai sus, reținând ca temei disp. art. 11 pct. 1 lit. b rap. la art. 10 lit. b ind. 1 C.p.p., motiv pentru care a apreciat ca întemeiată plângerea sub acest aspect.

S-a arătat că nu se poate aprecia că faptele reținute în sarcina intimatului sunt lipsite de pericol social și că le lipsește urmarea socialmente periculoasă, în condițiile în care s-a angajat bugetul primăriei Tileagd cu suma de peste 300.000 lei, sumă neprevăzută în buget, pericolul social al faptei reieșind de altfel și din modul în care acestea au fost săvârșite, respectiv fără ca aceste lucrări să fie aprobate de consiliu. Faptul că pentru faptele reținute în sarcina intimatului sunt prevăzute pedepse reduse, nu este de natură a înlătura caracterul infracțional al acestora.

Referitor la infracțiunea prev. de art. 248/ 1 C.p., instanța a reținut că documentele la care s-a făcut mai sus referire au fost semnate în perioada în care intimatul nu avea calitate de primar, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind calitatea subiectului activ calificat al infracțiunii și că în mod corect s-a dispus neînceperea urmării penale pentru această faptă.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul în declarația dată la data de 27.10.2010 a recunoscut că a semnat procesele-verbale de recepție și facturile după data de 19.06.2008, deoarece semnarea acestora a fost refuzată, arătând că a fost obligat să le semneze, întrucât el a încheiat aceste acte cu reprezentantul . SRL. Declară că a fost personal în teren și a verificat și recepționat lucrarea. Precizează că toate contractele au fost ștampilate în P. Tileagd, fără a putea indica de către cine, și toate documentele privind lucrările au fost înregistrate în evidența contabilă. Arată că nu se consideră vinovat de nici una din acuzațiile ce i se aduc.

Ulterior, în declarația din data de 16.05.2011, a arătat că nu își amintește când a semnat acele acte. Referitor la depășirea bugetului alocat pentru reabilitări de drumuri a declarat că s-a ajuns la această situație deoarece au existat calamități naturale care au distrus drumurile. Acesta mai arată că nu a pus în discuția Consiliului local al Primăriei Tilegd problema întreținerii și reparațiilor drumurilor deoarece această problema era în atribuția primarului.

Prin sentința penală nr. 181/15.10.2013 pronunțată de Judecătoria Aleșd urmare a reținerii cauzei spre judecare s-a dispus condamnarea inculpatului G. G. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii de uzurpare de uzurpare de calități oficiale prev. de art. 240 C.pen. și a infracțiunii art. art. 77 lit. a din Legea nr. 273/2006, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 33 lit. a și a art. 34 lit. b C.penal. În temeiul art. 81 C.pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni. În ceea ce privește latura civilă s-a constatat că partea vătămată P. .-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs atât inculpatul G. G. cât și partea vătămată P. C. Tileagd.

Prin decizia penală nr. 66/R/2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr._, s-au admis recursurile penale declarate de partea civilă P. comunei Tileagd și de inculpatul G. G. împotriva sentinței penale nr. 181 din 15 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care o casează și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de fond.

Pentru a pronunța această soluție instanța de control judiciar a reținut că prima instanță nu a stabilit circumstanțele concrete în care inculpatul ar fi comis fapta prevăzută de art. 240 Cod penal, în speță fiind necesar să se verifice care înscrisuri-facturi, note de recepție, etc au fost semnate de acesta după încetarea mandatului de primar.

Pe de altă parte, este necesar să se analizeze problema privind prescripția specială a răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea prev. și ped. de art. 77 alin. 1 lit. a din Legea nr. 273/2006.

Sub aspectul laturii civile a cauzei se impune ca partea civilă să-și precizeze poziția în raport de împrejurarea că, în ședința publică din 20.03.2012, reprezentantul acesteia a arătat că va depune în scris defalcarea sumei cu care primăria s-a constituit parte civilă.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleșd la data de 20.02.2014.

În cursul cercetării judecătorești a fost reaudiat inculpatul și martorii B. R., P. E. E., F. N., V. F., M. Grațiana, M. V. și C. A. R.. De asemenea, s-au solicitat Primăriei C. Tileagd lămuriri și copii de pe registrul de intrări-ieșiri în care apar înregistrate contractile de execuție lucrări și procesele-verbale de recepție a lucrărilor realizate în temeiul contractelor semnate cu firma . SRL.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul G. G., în calitate de primar al . anului 2008, înainte de expirarea mandatului său, a contractat lucrări de reabilitare a drumurilor comunale, prin atribuire directă către firma . SRL, depășind suma de bani alocată în bugetul primăriei pentru astfel de lucrări. Astfel, deși în bugetul primăriei pe anul 2008, la capitolul reparații drumuri, a fost prevăzută suma de 84.000 lei, contravaloarea lucrărilor contractate de inculpat la acest capitol a fost de 603.483 lei (f. 19 dos. rejud).

La data de 19.06.2008 a expirat mandatul de primar al inculpatului ca urmare a depunerii jurământului de către noul primar C. A. R., în cadrul ședinței de constituire a Consiliului Local al C. Tileagd. (f. 153 dos. inst.).

Deoarece administratorul firmei . SRL, M. V. a avut probleme de sănătate începând cu luna mai 2008, parte din actele întocmite în temeiul contractelor de lucrări constând în procese-verbale de recepție și facturi au fost semnate de inculpat, ulterior datei de 19.06.2008, la domiciliul său, relevant în acest sens fiind procesul-verbal înregistrat sub nr. 1179/16.06.2008 privind recepția lucrărilor de reabilitare a străzii Sumand-loc. Bălaia, întocmit la data de 25.06.2008 .(f. 172 dup).

Verificând împrejurarea legată de faptul că procesul-verbal de recepție are data întocmirii ulterioară datei înregistrării instanța a constatat că acest proces verbal poartă numărul de înregistrare al contractului de execuție lucrări pe tronsonul Sumand-loc. Bălaia. Astfel, contractul cu nr. 11 a fost încheiat la data de 04.04.2008 și înregistrat la P. C. Tileagd sub nr. 1179/16.06.2008. (f. 161 dup).

În același mod s-a procedat și în cazul proceselor verbale de recepție a lucrărilor executate pentru terasament drum acces Septimiu-Uileacu de Criș (f. 76 și 87 dup); șanțuri Drum Valea –Valea de Uileac (f. 127 dup și 139 dup); străzi Tileagd (f. 142 dup și f. 158 dup) etc.

La dosar există o seamă de înscrisuri cu privire la care nu se poate stabili cu certitudine data întocmirii și a semnării, dar potrivit martorei M. Grațiana mai multe acte au fost semnate la domiciliul inculpatului după ce acesta nu a mai fost primar. (f. 218 dup).

Astfel, factura fiscală nr._ are menționat doar anul 2008 fără lună și zi și este doar semnată fără a fi și ștampilată. (f. 56 dup). Există și alte facturi ce nu poartă ștampilă, respectiv facturile nr._/27.05.2008 (f. 88 dup);_/28.05.2008 (f. 100 dup);_/27.05.2008 (f. 112 dup);_/26.05.2008 (f. 125 dup); nr._/30.05.2008 (f. 140 dup); f nr._/26.05.2008 (f. 159 dup) și nr._/28.05.2008 (f. 173 dup). Procesul verbal de recepție a lucrărilor de reparații drumuri executate în . număr și dată de înregistrare. (f. 64 dup).

În fața instanței martora M. Grațiana și-a menținut declarația, dar a invocat faptul că nu-și mai aduce exact aminte de derularea evenimentelor deoarece a urmat tratament medical pentru depresie. Cu toate acestea, instanța a acordat prevalență declarației date în faza de urmărire penală deoarece se situează în timp mai aproape de momentul semnării actelor și pentru că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Instanța a reținut că și soțul acesteia, M. V., administrator al . SRL, a declarat în faza de urmărire penală că a fost acasă la G. G., după ce acesta nu a mai fost primar și inculpatul i-a semnat o parte din documentele întocmite cu ocazia lucrărilor. (f. 220 dup), chiar dacă în fața instanței a arătat că declarația din faza de urmărire penală nu corespunde adevărului fiind dată în perioada în care se afla sub tratament medicamentos.

Și în cazul acestui martor s-a avut în vedere prima declarație deoarece se coroborează cu declarațiile celorlalți martori, cu procesul verbal de recepție întocmit în data de 25.06.2008 și chiar cu prima declarație dată de G. G. care în 27.10.2010 arăta că procesele-verbale de recepție și facturile le-a semnat după data de 19.06.2008, după ce nu a mai fost primar. (f. 229 dup).

Martorul F. N. a arătat în faza de urmărire penală că a semnat procesele-verbale de recepție după ce inculpatul nu a mai fost primar, dar în fața instanței și-a modificat poziția, în momentul în care a conștientizat urmările celor declarate.(f. 208 dup).

În drept, fapta inculpatului G. G. care l-a data de 25.06.2008, a semnat în calitate de primar procesul verbal de recepție lucrări nr. 1179/2008 deși mandatul său încetase la data de 19.06.2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prev. de art. 240 din Codul penal.

Instanța a condamnat inculpatul pentru această infracțiune la 6 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmările produse și antecedentele penale ale inculpatului.

În drept, fapta inculpatului G. G., de a angaja plăți peste limitele maxime ale sumelor aprobate prin buget la partea de cheltuieli, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 77 alin. 1 lit. a din Legea nr.273/2006.

Instanța a constatat însă, că în cazul acestei infracțiuni nu mai poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului deoarece s-a împlinit termenul de prescripție specială.

Astfel, instanța a reținut prin raportare la prevederile art. 5 Noul Cod penală, că în această materie mai favorabile inculpatului sunt dispozițiile art. 124 din Codul Penal de la 1969 decât cele ale art. 155 alin. 5 din Noul Cod penal, deoarece reglementează un termen al prescripției speciale privind răspunderea penală mai scurt.

În ceea ce privește pedeapsa legală instanța a avut în vedere reglementarea art. 77 alin. 1 lit. a din Legea nr. 273/2006 de la momentul comiterii faptei ( forma în vigoare în perioada 24.03._09) deoarece limitele de pedeapsă sunt mai reduse, fiind cuprinse între 1 lună și 3 luni alternativ cu amendă între 5.000 lei-10.000 lei, față de închisoare între 3 luni și 2 ni, alternativ cu amendă, cât este în prezent.

Astfel, conform art. 122 alin. 1 lit e C. pen. din 1969 rap. la art. 124 C.pen. din 1969, termenul de prescipție specială este de 4 ani și 6 luni.

Termenul a început să curgă de la momentul semnării ultimului contract de lucrări-nr. 17/14.04.2008 –f. 76 dup (potrivit înscrisurilor de la dosar) și s-a împlinit la data de 13.10.2012.

D. urmare, în temeiul art. 396 alin. 6 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen. instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul G. G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.77 alin.1 lit.a din Legea nr.273/2006.

Față de această soluție, instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor privind pluralitatea de infracțiuni și tratamentul sancționator al acesteia.

De asemenea, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, instanța a aplicat în mod global legea penală veche, ca lege mai favorabilă și în baza art. 71 C. pen. din 1969, i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, existând posibilități de îndreptare și reintegrare socială, instanța, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgând atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Sub aspectul laturii civile instanța a reținut că partea vătămată P. C. Tileagd s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 603.483 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție semnate nelegal de către inculpatul G. G..

Instanța a constatat că infracțiunea de uzurpare de calități oficiale nu este o infracțiune de rezultat ci una de pericol, urmarea imediată a comiterii acesteia constând în crearea unei stări de pericol pentru autoritatea de stat. Prin urmare, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate directă între această faptă penală și paguba materială invocată de partea civilă, motiv pentru care instanța a respins acțiunea civilă formulată în dosar.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate s-au formulat următoarele apeluri:

Partea civilă P. comunei Tileagd a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale apelate și admiterea acțiunii civile formulate.

În motivarea apelului s-a arătat că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii civile este greșită în condițiile în care prin folosirea calității oficiale uzurpate nelegal s-au produs consecințe deosebit de grave pentru partea civilă, respectiv admiterea acțiunilor judiciare promovate de beneficiarul actelor semnate de către inculpatul apelant prin uzurparea de calități oficiale, astfel că se impune obligarea acestuia la plata sumelor obținute de firma S.C. M&V Univers S.R.L.

S-a arătat că solicitarea de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile se fundamentează pe obligațiile trasate de instanțele comerciale care și-au fundamentat soluția pe acte semnate fără drept de inculpat și au obligat partea civilă la plata unor sume importante pe care nu trebuiau să le plătească.

Aceste instanțe au soluționat cauzele comerciale acceptând ca fiind valabil semnate și opozabile părții civile semnăturile aplicate de inculpat chiar dacă acesta nu mai avea calitatea de primar al comunei Tileagd, pasând penalului sarcina de a stabili dacă actele sunt false și cine răspunde pentru aceasta.

Instanțele comerciale au acceptat poziția firmei creditoare care s-a prevalat de procesele verbale de recepție semnate acasă de inculpat fără verificarea dreptului de a semna în numele comunei Tileagd, partea civilă fiind practic lipsită de posibilitatea de a se apăra în cauzele comerciale.

Prejudiciul fiind cert și determinat iar fapta fiind comisă cu intenție de către inculpat se impune admiterea constituirii de parte civilă.

Inculpatul G. G. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond și achitarea lui pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

În motivarea apelului s-a arătat că, după trimiterea cauzei spre rejudecare instanța de fond nu a respectat dispozițiile instanței de control judiciar, nu a ținut cont de declarațiile martorilor care au arătat că a fost primar în perioada când s-au semnat actele contractuale, nu s-au stabilit circumstanțele concrete în care ar fi fost comisă fapta, nu s-a ținut cont de solicitarea sa referitor la aplicarea dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale, învederându-se totodată că nu este vinovat și nu avea cum să piardă acest proces dacă ar fi avut parte de o instanță independentă și imparțială.

Examinând sentința apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, curtea va reține următoarele:

În mod corect instanța de fond a stabilit starea de fapt dedusă judecății constând în aceea că inculpatul G. G. în calitate de primar al comunei Tileagd, pe parcursul anului 2008, înainte de expirarea mandatului de primar a contractat lucrări de reabilitare a drumurilor comunale, prin atribuire directă către firma S.C M&V Univers S.R.L, depășind suma de bani alocată în bugetul primăriei pentru astfel de lucrări.

Astfel, din actele dosarului rezultă că în bugetul Primăriei Tileagd în anul 2008, la capitolul reparații drumuri a fost prevăzută suma de 84.000 lei, iar contravaloarea lucrărilor contractate de inculpat la acest capitol a fost de 603.483 lei.

La data de 19 iunie 2008, ca urmare a depunerii jurământului de către noul primar în cadrul ședinței de constituire a Consiliului Local al comunei Tileagd a expirat mandatul de primar al inculpatului.

Deoarece administratorul firmei S.C. M&V Univers SRL, M. V., a avut probleme de sănătate începând cu luna mai 2008, o parte din actele întocmite în temeiul contractelor de lucrări – procese verbale de recepție și facturi – au fost semnate de inculpat ulterior datei mai sus menționate la domiciliul său, aspecte care au rezultat din declarația martorilor M. Grațiana, M. V. și F. N..

Stabilita fiind vinovăția inculpatului G. G. pentru săvârșirea infracțiunii mai sus menționate curtea va proceda la verificarea pedepsei aplicate acestuia, ocazie cu care apreciază că se impune a se reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alineatul 1 litera a Cod penal, inculpatul fiind la primul contact cu legea penală.

În acest sens se va reține că inculpatul este o persoană bine integrată în societate, bucurându-se de aprecierea comunității în care trăiește, fiind ales primar al acestei comunități, are o anumita vârstă, împrejurări față de care, secundar reținerii circumstanțelor atenuante se va proceda la reducerea pedepsei aplicată acestuia, apreciindu-se că o pedeapsă cu amenda penală este suficientă pentru realizarea scopului reeducativ al pedepsei.

Cererea inculpatului G. G. de achitare pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa este neîntemeiată, câtă vreme, în ceea ce privește infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, este evident că înscrisurile au fost semnate de către acesta după ce noul primar a depus jurământul, neputându-se dovedi cu martori calitatea sa de primar.

Potrivit Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală mandatul primarului este de 4 ani și se exercită până la depunerea jurământului de primarul nou ales, în speță până la data de 19.06.2008.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a fi achitat și pentru infracțiunea prevăzută de art. 77 alineatul 1 litera a din Legea 273/2006 curtea apreciază că soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru această infracțiune ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale este corectă.

Potrivit art.18 Cod procedură penală în caz de amnistie, prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existența a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate, ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

În speță se constată că, la termenul de judecata din data de 6.10.2014, cu ocazia dezbaterii fondului cauzei,inculpatul a solicitat să se constate că, pentru infracțiunea mai sus menționată a intervenit prescripția răspunderii penale, sens în care a și procedat instanța de fond.

Referitor la solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata sumelor solicitate prin constituirea de parte civilă, curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins această cerere, câtă vreme infracțiunea de uzurpare de calități oficiale nu este o infracțiune de rezultat ci una de pericol.

Împrejurarea invocată în motivarea apelului privind obligarea primăriei la plata acestor sume de către instanțele comerciale, ca urmare a reținerii ca valabile a înscrisurilor semnate de către inculpat după ce acesta nu a mai fost primar nu poate fi primită, partea civilă având posibilitatea de a promova o cale de atac extraordinară – revizuirea - împotriva acestor hotărâri ca urmare a reținerii prin prezenta decizie a existenței infracțiunii de uzurpare de calități oficiale și a vinovăției inculpatului G. G..

F. de starea de fapt mai sus expusă, în baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul penal declarat de partea civilă P. C. Tileagd.

În baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală, va admite apelul penal declarat de inculpatul G. G. împotriva sentinței penale nr.132/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o va desființa în sensul că:

Va înlătura dispoziția privind condamnarea inculpatului G. G. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea art.81 Cod penal, precum și pe cele privind aplicarea art.71 Cod penal raportat la art.64 litera a teza a II a si b Cod penal, art.82 Cod penal, art.71 alin.5 Cod penal si art.83 Cod penal.

Va retine în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 litera a Cod penal și art.76 Cod penal.

În baza art.240 Cod penal cu aplicarea art.76 Cod penal va condamna pe inculpatul G. G. la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63/1 Cod penal .

Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală.

Respinge ca nefondat apelul penal declarat de partea civilă P. C. TILEAGD.

În baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală.

ADMITE apelul penal declarat de inculpatul G. G. împotriva sentinței penale nr.132/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o desființează în sensul că:

Înlătură dispoziția privind condamnarea inculpatului G. G. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea art.81 Cod penal, precum și pe cele privind aplicarea art.71 Cod penal raportat la art.64 litera a teza a II a si b Cod penal, art.82 Cod penal, art.71 alin.5 Cod penal si art.83 Cod penal.

Retine în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 litera a Cod penal și art.76 Cod penal.

În baza art.240 Cod penal cu aplicarea art.76 Cod penal condamnă pe inculpatul G. G. la o pedeapsa de 1000 lei amendă penală.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63/1 Cod penal .

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.02.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

S. L. C. A. I. C. M.

Redactat decizie –S.L./24.03.2015,

Judecător fond. I. C.E.

Tehnoredactat 5 ex./24.03.2015,C.M.

- 3 comunicări – inculpat apelant G. G.

- parte civilă apelantă – P. comunei Tileagd

- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Bancruta simplă (art.240 NCP). Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel ORADEA