Omor calificat (art. 175 C.p.). Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 5691/83/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. _ /P/2013

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 1/A/2015

Ședința publică din 06 ianuarie 2015

Complet de judecată compus din:

Președinte: S. L.

Judecător: C. A. I.

Grefier: C. M.

Ministerul Public este reprezentat de procuror B. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul apelant G. I., aflat în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 176 din 19.09.2014 pronunțată de Tribunalul Satu M. în cauza având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit. i din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant G. I., în stare de arest, asistat de către avocat din oficiu B. D., potrivit delegației nr. 4907 din data de 20.10.2014 emisă de către Baroul Bihor lipsă fiind intimatul parte civilă G. M. și avocatul ales D. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la audierea inculpatului apelant G. I., poziția acestuia fiind consemnată în declarația atașată la dosar.

Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra apelului.

Apărătorul inculpatului apelant G. I. susține apelul, solicită admiterea acestuia, desființarea hotărârii apelate, în sensul de a se dispune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat și solicită a se menține ca legală și temeinică hotărârea atacată.

Inculpatul apelant G. I., în ultimul cuvânt, solicită a se dispune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată și cuantumul daunelor morale.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 176 din data de 19 septembrie 2014, Tribunalul Satu M., în baza art. 386 din Codul de procedura penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului G. I., din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit. i Cod penal, în tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. I., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), h), k) Cod penal, precum și a drepturilor prev. de: - art. 66 alin. 1 lit. l) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se afla în localitatea G. M., jud. Satu M.; - art. 66 alin. 1 lit. n) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a comunica în orice fel, direct sau indirect cu membri de familie ai victimei; - și art. 66 alin. 1 lit. o) Cod penal constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de locuința, locul de muncă și școala membrilor de familie ai victimei.

În baza art.65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), h), k) Cod penal, precum și a drepturilor prev. de: - art. 66 alin. 1 lit. l) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se afla în în localitatea G. M., jud. Satu M.; - art. 66 alin. 1 lit. n) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a comunica în orice fel, direct sau indirect cu membri de familie ai victimei; - și art. 66 alin. 1 lit. o) Cod penal constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de locuința, locul de muncă și școala, membrilor de familie ai victimei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut arestul preventiv față de inculpatul G. I., iar în baza art. 72 alin. 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă din data de 3 septembrie 2013 și până la zi.

S-a admis acțiunea civilă alăturată procesului penal și, în consecință, în baza art. 25 alin. 1 din Codul de procedura penală coroborat cu art. 1349 Cod civil, s-a dispus obligarea inculpatului G. I. să plătească suma de 40.000 lei în favoarea părții civile G. M., domiciliat în loc. G. M., nr. 10, jud. Satu M., cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale și respectiv să plătească suma de 11.076,32 lei, cu dobânda legală de la data externării și actualizată la data plății, în favoarea părții civile S. Județean de Urgență Satu M., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M., emis în dosarul nr. 251/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G. I., cu datele de identificare din dispozitivul prezentei hotarari, pentru pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit.i C.pen..

In fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut prin actul de sesizare că, în noaptea de 19/20.VIII.2013, inculpatul a participat la o nuntă în calitate de nași, iar în jurul orelor 2,30 – 3,30 dimineața, inculpatul a sesizat că fratele său, G. N., a intrat în conflict cu martorul C. V., tatăl lui C. V. Nicușor, deoarece G. N. – beat fiind, s-a luat de una dintre fete, care l-a rugat pe C. V. Nicușor să zică că va dansa cu el, ca să nu trebuiască să danseze cu G. N.. În acel moment G. N. a spart o sticlă de bere de masă, după care a pus sticla spartă pe masă, iar G. Anișoara M., care este soția victimei și sora lui C. V. Nicușor, respectiv fiica lui C. V., a luat sticla spartă și a mutat-o spre colțul mesei, iar mai mulți nuntași s-au apropiat de ei cu intenția de a tempera lucrurile. G. N. a fost luat de către inc. G. I. și dus într-o încăpere alăturată, iar după 30-40 de minute, când a ieșit primul, G. I. le-a făcut semn cu degetul că le taie gâtul. Sesizând gestul numitului G. I., numitul C. V. s-a gândit că va ieși scandal, motiv pentru care, însoțit de soție – C. M., fiu – C. V. Nicușor, fiică – G. Anișoara C. și ginere, victima G. M., au ieșit, hotărându-se să meargă spre casă pentru a nu izbucni un scandal, sens în care C. V., C. M. și C. V. Nicușor s-au urcat într-o mașină iar fiica lor G. Anișoara C. s-a urcat în cealaltă mașină împreună cu G. M., victima infracțiunii.

După ce s-au depărtat circa 100 de metri, din mașina în care se aflau G. Anișoara C. și victima, s-a făcut semn cu farurile spre mașina lui C. V., să se oprească, motiv pentru care s-a oprit și au discutat despre faptul că au uitat să dea darul miresei. Din acest motiv s-au hotărât să se întoarcă G. M. și G. Anișoara C., care au și intrat în local, iar C. V., C. M. și C. V. Nicușor au rămas să aștepte în fața restaurantului. La scurt interval de timp, după ce au intrat, martora G. Anișoara M. l-a auzit pe G. I. spunând „mă duc să-i tai gâtul”, moment în care l-a văzut pe soțul său ieșind primul,după care, a ieșit afară din local, iar conform declarației martorei C. M., inculpatul G. I. a ieșit din restaurant având în mână un cuțit cu lama de 8-10 cm și a sărit direct la soțul martorei, C. V., care în acel moment a sărit dincolo de șanț pentru a se feri de lovitura cu cuțitul. Inculpatul G. I., care fugea spre C. V., a fost urmat în fugă din restaurant de victima G. M., care dorea să intervină pentru a-și apăra socrul și care, era urmat din spate de G. N., fratele inculpatului, care i-a și sărit în spate victimei. În acel moment victima, care avea în mână o sticlă de vin primită ca dar, după ce a dat darul miresei, și cu care i-a aplicat martorului G. N. o lovitură în cap, iar acesta a început să sângereze, dar cu toate acestea a rămas în picioare și s-a îndreptat spre sală. Imediat, G. M. a intenționat să sară peste șanț pentru a-l salva pe socrul său, care era căzut cu G. I. asupra sa și având cuțitul în mână. G. M. nu a reușit să sară șanțul, s-a dezechilibrat, și a căzut în șanț, rămânând cu picioarele în șanț și cu corpul îndoit cu fața în jos peste marginea șanțului, moment în care G. I. l-a lăsat pe C. V. și a sărit la G. M., aplicându-i o lovitură cu cuțitul în partea din spate lateral dreapta, atingându-i cu o singură lovitură atât ficatul, cât și plămânul. În acel moment, martora C. M., care a văzut cele întâmplate, a strigat că ginerele său a fost tăiat, iar conform declarației martorei G. Anișoara C. l-a văzut pe G. N., fratele inculpatului, ținându-și mâinile pe față și strigând:”eu nu l-am tăiat, eu nu l-am tăiat, fratele meu l-a tăiat”, moment în care martora G. Anișoara a ieșit din restaurant și și-a văzut soțul plin de sânge. Și martorul C. V. Nicușor susține cu tărie că inculpatul G. I. a avut cuțit și i-a aplicat o lovitură cumnatului său, victima G. M., în partea dreaptă a spatelui, iar cumnatul său a început să sângereze.

Pe tot parcursul cercetărilor inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor și s-a arătat revoltat că se reține săvârșirea faptei în sarcina sa deoarece el a susținut că fratele său, G. N., este autorul faptei.

Întrucât, cu ocazia primei prezentări a materialului de urmărire penală, inculpatul a solicitat să fie audiați mai mulți martori, respectiv în data de 23.X.2013 a solicitat să fie audiați martorii P. V., G. N., G. E. și a solicitat, de asemenea, să fie confruntat cu martorii audiați deja, respectiv C. V. Nicușor, C. M. și G. Anișoara C., a fost admisă cererea sa de probațiune, astfel încât, în data de 25 noiembrie 2013 a fost reaudiată partea vătămată, s-au efectuat confruntări cu cei trei martori menționați, iar întrucât i s-au prezentat procesele verbale de citare și i s-a adus la cunoștință că martorul P. V. este plecat în străinătate, iar soția sa, martora G. E. este plecată în jud. C., inculpatul a luat act de acest fapt și a renunțat la audierea acestor doi martori. În acest sens, în cauză s-a încheiat procesul-verbal din 25 noiembrie 2013, care a fost semnat de procuror și de apărătorul ales al inculpatului, dar nu a fost semnat de către inculpat deși i s-a prezentat. Cu toate acestea, faptul că apărătorul a luat act în prezența inculpatului despre faptul că cei doi martori nu pot fi audiați, precum și raportat la imposibilitatea de a-i audia pe cei doi martori, în mod vădit probatoriul administrat este complet.

În ceea ce privește declarația martorului G. N., fratele inculpatului, care a declarat în prezența a doi apărători aleși, respectiv apărătorul inculpatului și apărătorul părții civile, că nu este el cel care a aplicat o lovitură cu cuțitul, el nici nu a fost la îmbulzeala ce a fost în șanț și că nu înțelege de ce fratele său susține că el este cel care a aplicat o lovitură cu cuțitul părții vătămate G. M..

Din raportul medico-legal a rezultat că partea vătămată G. M., în urma agresiunii fizice suferite în noaptea de 19/20.VIII.2013, a prezentat plaga tăiată-înțepată, toraco-abdominală dreaptă, situată în partea superioară a regiunii lombare drepte cu hemitorace drept, leziune de diafrag și hemiperitoneu, cu plagă transfixiantă la nivelul lobului drept al ficatului, segmentele 6 și 7. Leziunile traumatice suferite s-au putut produce prin loviri active cu un corp dur ascuțit, tăietor – înțepător, de exemplu cuțit. Viața victimei a fost pusă în primejdie iar leziunile suferite au necesitat pentru vindecare 30-40 de zile îngrijiri medicale.

La dosarul cauzei s-a depus de către martorul C. V. un CD care conține înregistrarea nunții, sens în care, odată cu dosarul se va înainta la instanță și CD-ul menționat.

Partea vătămată G. M. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 6.000 de euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și daune morale.

Deoarece atât G. M., împreună cu familia sa, cât și G. N., însoțit de inculpat, s-au deplasat spre spital, nimeni nu a ridicat cuțitul de la locul faptei, iar ulterior, după ce au sosit organele de poliție, cuțitul nu a mai fost găsit.

S. Județean de Urgență Satu M., se constituie parte civilă în cauză cu suma de 11.647, 21 lei.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală și pe întreg parcursul cercetărilor, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, sens în care a încercat să convingă că fratele său este cel care a săvârșit fapta și s-a folosit foarte mult de faptul că nu a fost găsit cuțitul, încercând să dea tot timpul vina pe altcineva pentru cele întâmplate.

Trecând la soluționarea cauzei pe baza actelor și lucrărilor aflate în dosarul de urmărire penală nr. 251/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M., precum și a probelor administrate în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt:

În noaptea de 19/20.VIII.2013, inculpatul G. I. împreună cu soția sa au participat în calitate de nași la o nuntă în localitatea Călinești Oaș.

În jurul orei 2,30 – 3,30 dimineața, inculpatul a sesizat că între fratele său, martorul G. N. și martorul C. V., a izbucnit un conflict generat de unele discuții contradictorii anterioare avute cu fiul acestuia din urmă.

În acel moment G. N. a spart o sticlă de bere de masă, cu intenția de a o folosi la nevoie, însă imediat între ei au intervenit mai mulți nuntași care au temperat lucrurile.

Martorul G. N. a fost luat de către inculpatul G. I. și dus într-o încăpere alăturată, iar după 30-40 de minute, când au ieșit de acolo, inculpatul le-a făcut semn în mod sugestiv că le taie gâtul martorului C. V. și familiei sale.

Sesizând gestul inculpatului și pentru a evita izbucnirea unui scandal, martorul C. V., însoțit de soție - C. M., fiu - C. V. Nicușor, fiică - G. Anișoara C. și ginere - victima G. M., au părăsit sala de nunți și au urcat în mașini pornind înspre casă.

După ce s-au depărtat circa 100 de metri, cele două mașini în care se aflau s-au oprit, iar martora G. Anișoara C. însoțită de soțul ei au coborât și s-au întors în sala de nunți, întrucât au uitat să lase darul de nuntă, martorii C. V., C. M. și C. V. Nicușor rămânând să-i aștepte în fața restaurantului.

In timp aceștia dădeau darul de nunta mirilor, inculpatul G. I., care se afla în apropiere, a pornit în fugă înspre ieșirea din local, ținând mâna dreaptă în buzunar și spunând cu voce tare înspre martora G. Anișoara C. „mă duc să-i tai gâtul”, referindu-se la tatăl acesteia, martorul C. V..

În momentul ieșirii din restaurant, inculpatul a scos din buzunar un cuțit și a sărit asupra martorului C. V., care pentru a se feri a sărit dincolo de șanțul aflat în imediata apropiere a ușii de intrare în local. Inculpatul a sărit la rândul său peste șanț și la îmbrâncit cu putere pe martorul C. V. care a căzut la pământ, cu inculpatul deasupra acestuia.

Pe timpul în care inculpatul G. I. ieșea în fugă din restaurant, a fost urmărit îndeaproape de victima G. M., pentru a interveni în apărarea socrului, însă a fost oprit de fratele inculpatului care i-a sărit în spate strângându-l cu putere.

Victima, care avea în mână o sticlă de vin primită ca dar, i-a aplicat fratelui inculpatului o lovitură la nivelul capului, reușind astfel să se desprindă de acesta, după care intenționând să sară peste șanț pentru a-și salva socrul, s-a dezechilibrat și a căzut, rămânând cu picioarele în interiorul șanțului și cu corpul îndoit cu fața în jos peste marginea acestuia. În acel moment, inculpatul G. I. s-a desprins de pe martorul C. V. și s-a aruncat asupra victimei, aplicându-i o lovitură cu cuțitul în partea din spate lateral dreapta, străpungându-i ficatul și plămânul.

Martora C. M., fiind în apropiere și văzând cele întâmplate, a început să țipe că ginerele său a fost tăiat, moment în care asupra celor căzuți au intervenit martorii C. Nicușor, P. V. și G. E., soția inculpatului, de față la incident.

Profitând de îmbulzeala creată și de situația gravă a victimei care sângera abundent, inculpatul s-a ridicat și a luat-o la fugă pe arătură, fără a putea fi prins de martorii oculari.

În acest timp, martora G. Anișoara ieșind în fugă din restaurant s-a intersectat cu martorul G. N., fratele inculpatului, pe care l-a auzit strigând speriat ținându-și mâinile pe față:”eu nu l-am tăiat, eu nu l-am tăiat, fratele meu l-a tăiat”, după care a iesit pe ușa localului și și-a văzut soțul plin de sânge.

Potrivit conținutului și concluziilor Certificatului medico legal nr. 1261/I/a/476 din 28 august 2013 și a Raportului constatator medico-legal nr. 1210/II/a/316 din 25.09.2013, întocmite de către Serviciul Medico-Legal Satu M. la solicitarea autorităților judiciare, reiese că partea vătămată G. M., în urma agresiunii fizice suferite în noaptea de 19/20.VIII.2013, a prezentat plaga tăiată-înțepată, toraco-abdominală dreaptă, situată în partea superioară a regiunii lombare drepte cu hemitorace drept, leziune de diafrag și hemiperitoneu, cu plagă transfixiantă la nivelul lobului drept al ficatului, segmentele 6 și 7. Leziunile traumatice suferite s-au putut produce prin loviri active cu un corp dur ascuțit, tăietor - înțepător, de exemplu cuțit. Viața victimei a fost pusă în primejdie iar leziunile suferite au necesitat pentru vindecare 30-40 de zile îngrijiri medicale.

Starea de fapt este dovedita cu următoarele probe și mijloace de proba administrate în cursul urmăririi penale precum și în faza de cercetare judecătorească a cauzei, după cum urmează:

a) probele și mijloacele de proba administrate în dosarul de urmărire penală nr. 251/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M.: - declarațiile inculpatului: f. 30-32; declarația părții vătămate f.9-12 ; constituirea de parte civilă f. 15; declarații martori: f.46-68; proces-verbal de cercetare la fața locului: f.6; raport de constatare medico-legală: f.23, 26; proces-verbal de consemnare a plângerii sau denunțului: f.5; copia fișei cazier judiciar: f 72; procese verbale de confruntare: f. 69-71.

b) probele administrate în cursul cercetării judecătorești:

- declarația inculpatului G. I. (fila 27 dosar fond).

- declarația părții civile G. MlHAI(filele 28 - 29 dosar fond).

- declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești după cum urmează: - declarația martorului C. V. (filele 47-49 dosar fond); C. V. NICUȘOR (filele 62-63 dosar fond); - G. ANIȘOARA C. (filele 72-73 dosar fond); - G. N. (filele 74-75 dosar fond); G. E. (filele 86-87 dosar fond); - P. M. ( fila 139 dosar fond), C. M. (filele 190-192 dosar fond).

- copia CD - suport informatic, înreg. sub poz.34/2013, plic. 13(min. 19,29,36).

- referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu M. privind situația psiho-comportamentală a inculpatului (filele 103 - 108 dosar fond);

Cu titlu prealabil, instanța de fond, ținând seama de incidențialitatea în cauză a dispozițiilor legii penale mai favorabile, în conformitate cu art. 386 din Codul de procedura penală a admis solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin actul de sesizare și în consecință, a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit. i Cod penal, în tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În cursul procedurilor judiciare inculpatul a avut o atitudine nesinceră, negând încă de la început săvârșirea faptei de care este acuzat, însă în pofida poziției sale procesuale, vinovăția este reliefata dincolo de orice îndoială rezonabilă de împrejurările rezultate din coroborarea probelor și elementelor cu valoare probatorie administrate în cauza, relevante sub acest aspect fiind următoarele:

a) - relatările părții vătămate G. MlHAI din cursul urmăririi penale (fila 9-12 dos. u.p.) și respectiv cercetării judecătorești(filele 47-49) în care arată textual că: „…am observat că socrul meu și inculpatul sunt la pământ și se îmbrâncesc, fiind căzuți dincolo de un șanț de beton ce se, afla în fața localului, inculpatul aflându-se deasupra socrului meu. Am sărit repede peste acel șanț, care

Imediat după ce am aplicat această lovitură fratele inculpatului m-a lăsat din mâini însă nu am văzut să cadă la pământ. În acel moment am observat că socrul meu și inculpatul sunt la pământ și se îmbrâncesc, fiind căzuți dincolo de un șanț de beton ce se afla în fața localului, inculpatul aflându-se deasupra socrului meu. Am sărit repede peste acel șanț, care e destul de lat însă când am ajuns pe partea cealaltă a șanțului m-am dezechilibrat și am căzut lângă ceilalți doi care era căzuți la pământ. M-am ridicat imediat și am vrut să-l ridic pe inculpat de pe socrul meu însă celelalte persoane care erau imediat în apropierea noastră mi-au strigat că sunt tăiat în zona din spate și că-mi curge sânge iar eu uitându-mă am constatat că într-adevăr îmi curgea sânge. Eu în acel moment nu am simțit durere însă la scurtă vreme am simțit doar că-mi e cald în zona respectivă, respectiv în zona din spate a coastelor în partea de jos la a ll-lll coastă de jos.

De asemenea, arăt că pe timpul cât eram însă în localul de nunți și mă deplasam împreună cu soția mea spre ieșire nu am observat ca inculpatul să fi avut ceva în mână, însă am observat că avea mâna dreaptă în buzunar.”

b) - datele reliefate de probele circumstanțiale:

- declarațiile date de martora C. M. în cursul urmăririi penale (filele 54-55, 63-64 dos. u.p.) și respectiv cercetării judecătorești (filele 190-192 dosar fond), în care se arată că „…în urma împingerii soțul meu a sărit dincolo de un șanț aflat în imediata apropiere a sălii de nunți iar G. I. a sărit și el șanțul. Imediat du­pă ce au sărit șanțul am văzut că atât soțul meu cât și inculpatul erau căzuți iar in­culpatul era deasupra soțului meu. A sosit acolo imediat și ginerele meu G. M., în fugă, iar în săritura peste acel șanț a alunecat și a căzut pe burtă dincolo de șanț lângă soțul meu și lângă inculpatul G. loan. În momentul în care a căzut pe burtă G. M., G. loan s-a ridicat de pe soțul meu fără a se ri­dica de tot în picioare și cu un cuțit l-a lovit pe ginerele meu în spate în zona dreaptă a toracelui, în partea de jos. Am putut să văd dimensiunile cuțitului, aces­ta furtunul cu o lamă de 5-10 cm, cuțit închizător și partea de mâner de o culoare vișinie cu o dimensiune aproximativ cu cea a lamei. În momentul în care a aplicat lovitura și a scos cuțitul din zona lovită a început să curgă mult sânge, eu am început să țip, fiind speriată de cele văzute strigând „săriți că l-a tăiat pe M.” Nu am văzut de undeva scos inculpatul G. loan cuțitul ci doar am văzut momentul când i-a aplicat lovitura ginerelui meu. Imediat după lovitură ginerele meu a putut să se ridice și a sărit asupra inculpatului Garvău I. pe care l-a tras de pe soțul meu, moment în care G. I. a reușit să scape de acolo și a luat-o la fugă”.

- declarațiile date de martorul C. V. în cursul urmăririi penale (filele 48-50, 60-62 dos. u.p.) și respectiv cercetării judecătorești (filele 47-49 dosar fond), potrivit cărora „…la scurt timp a ieșit inculpatul însoțit de fratele său, s-au îndreptat spre mine și fiul meu și au tăbărât asupra noastră, am văzut că inculpatul avea mâna în buzunar și îmi amintesc că i-am atras atenția să arunce cuțitul, însă nu îmi mai amintesc ce s-a întâmplat întrucât a sărit pe mine, m-a doborât în șanț, m-a lovit iar altceva eu nu am văzut. În ajutorul nostru a sărit ginerele meu, partea vătămată, eu nu am văzut efectiv ce sa-a întâmplat însă am auzit-o pe soția mea la un moment dat strigând că „M. e tăiat". Nu mai rețin cum m-am ridicat din șanț și din îmbulzeala care era acolo, am văzut doar că inculpatul a luat-o la fugă, am început să alerg și eu după el, dar după circa 100 m am auzit-o din nou pe soția mea strigând că „M. e tăiat", astfel că m-am întors, l-am legat cu o fașă pe ginerele meu, l-am urcat în mașină și am plecat iar undeva în zona cimitirului am întâlnit o ambulanță.”

- relatările martorului C. V. NICUȘOR din cursul urmăririi penale (filele 46-47, 65-66 dos. u.p.) și respectiv cercetării judecătorești (filele 62-63 dosar fond) „...G. I. fiind înăuntru în sala de nunți a fugit înspre ieșire un­de era tatăl meu și când s-a apropiat a scos cuțitul din buzunar după care am văzut că se îmbrâncesc. Am văzut că datorită îmbrâncelii cei doi au căzut la pământ peste un șanț din apropierea ușii de intrare, moment în care a intervenit și s-a dus în grabă în acea direcție și cumnatul meu G. M.. În momentul în care s-a apropiat acesta s-a împiedicat și a căzut peste șanț în apropierea celor doi, fiind cu fața la pământ. În momentul în care G. M. era căzut la pământ am văzut cum inculpatul s-a ridicat de jos, s-a întors și i-a înfipt cumnatului meu cuțitul în spate.

- relatările martorei G. ANIȘOARA C. din cursul urmăririi penale (filele 51-53, 58-59 dos. u.p.) și respectiv cercetării judecătorești (filele 72-73 dosar fond) „ .. În timp ce eu și cu soțul meu G. M. dădeam darul de nuntă, tatăl meu a venit la ușa de la intrare la sala de nunți, moment în care a fost văzut de către inculpatul G. I., care era într-un grup de 4-5 persoane și a pornit înspre tatăl meu spunând „Mă duc să-i tai gâtul". Am văzut că inculpatul avea o mână în buzu­nar iar în cealaltă o sticlă de bere. Precizez că inculpatul a fugit înspre ușa unde se afla tatăl meu. l-am spus soțului meu imediat ce am auzit că a spus inculpatul, moment în care și soțul meu a pornit în fugă înspre ușa de intrare. Eu m-am în­dreptat înspre nașii mei care erau undeva în sală și le-am spus și lor ce anume vrea să facă inculpatul după care, la rândul meu, am pornit spre ușă sălii de nunți. Când arat ajuns la circa 2-3 m de ușă, a intrat fratele inculpatului G. N., care avea sânge în frunte și repeta în continuu, fiind foarte speriat că „Nu eu l-am tăiat, ci fratele meu", fără să spună pe cine a tăiat. În momentul în care am ieșit și eu din sala de nunți, l-am observat pe inculpatul G. I. care fugea în­spre câmp și pe tatăl meu că a pornit înspre acesta întrucât mama striga „L-au tă­iat pe copilul meu". Când m-am apropiat am constatat că soțul meu ea fost tăiat”.

c) datele reliefate de conținutul proceselor verbale de confruntare (filele 69-71 dos. u.p.), întocmite ca urmare a confruntărilor dintre inculpat cu martorii C. V. NICUȘOR, G. ANIȘOARA C. și C. M. .

d) datele reliefate de conținutul CD-ului suport informatic, înreg. sub poz.34/2013, plic. 13, relevante fiind min. 19,29,36, care evidențiază că inculpatul a fugit înspre ieșirea din sala de nunți ținând mâna dreaptă în buzunar, în sensul celor susținute de partea vătămată G. M. și martora G. ANIȘOARA C..

e) - Conținutul și concluziile Certificatului medico legal nr. 1261/I/a/476 din 28 august 2013 și a Raportului constatator medico-legal nr. 1210/II/a/316 din 25.09.2013, emise de către Serviciul Medico-Legal Satu M., din care rezultă că partea vătămată G. M., în urma agresiunii fizice suferite în noaptea de 19/20.VIII.2013, a prezentat plaga tăiată-înțepată, toraco-abdominală dreaptă, situată în partea superioară a regiunii lombare drepte cu hemitorace drept, leziune de diafrag și hemiperitoneu, cu plagă transfixiantă la nivelul lobului drept al ficatului, segmentele 6 și 7. Leziunile traumatice suferite s-au putut produce prin loviri active cu un corp dur ascuțit, tăietor - înțepător, de exemplu cuțit. Viața victimei a fost pusă în primejdie iar leziunile suferite au necesitat pentru vindecare 30-40 de zile îngrijiri medicale.

Prin urmare, interpretarea coroborată a împrejurărilor cuprinse în conținutul sesizării părții vătămate, cu datele reliefate de probele testimoniale și respectiv procesele verbale de confruntare menționate mai sus, cu cele evidențiate de actele medico-legale și cu celelalte elemente cu valoare probatorie câștigate cauzei, dovedesc în afara oricărui dubiu vinovăția inculpatului, context în care apărările acestuia din cursul cercetării judecătorești, precum și relatările martorilor G. N., G. E. și P. M., audiați în susținerea poziției sale procesuale, nu vor putea fi primite de către instanța, urmând a fi înlăturate ca fiind neconcludente.

În drept: fapta inculpatului G. I., care în noaptea de 19/20.VIII.2013, în jurul orei 4,00, participând la o nuntă în localitatea Călinești Oaș, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, i-a aplicat victimei G. M. o lovitură cu cuțitul în partea din spate lateral dreapta, străpungându-i ficatul și plămânul, viața acesteia fiind pusă în primejdie iar leziunile suferite necesitând pentru vindecare 30-40 de zile îngrijiri medicale, realizează conținutul constitutiv al tentativei la infracțiunea de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Sub aspectul atitudinii psihice cu care a acționat inculpatul, s-a reținut că acesta a săvârșit fapta cu intenție directă, mijlocul folosit(cuțitul) precum și zona vitală vizată(plămâni, ficat), fiind apte să producă acest rezultat, acțiunea inculpatului de suprimare a vieții neproducându-se datorită intervențiilor medicale chirurgicale imediate, între fapta inculpatului și rezultatul produs, respectiv punerea în primejdie a vieții victimei existând un raport de cauzalitate direct.

La stabilirea și individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere elementele de specificitate ale speței, normele juridice incidente, precum și criteriile de individualizare după cum urmează:

  1. gradul de pericol social ridicat ce rezultă din modul și împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea;
  2. circumstanțele faptice în care inculpatul a pus în executare activitatea infracțională, precum și contextul concret în care au fost realizate actele de violență;
  3. atitudinea de negare față de săvârșirea faptei manifestată de inculpat în față autorităților judiciare, pe toată durata procesului penal, ușor sfidătoare, în pofida probelor evidente de vinovăție.
  4. împrejurarea ca inculpatul nu posedă antecedente penale.
  5. limitele speciale de pedeapsa prevăzute în textele de lege incriminatoare;
  6. posibilitățile relativ reduse de reeducare ale inculpatului precum și riscul reiterării comportamentului infracțional, evaluate prin prisma situației sale comportamentale, a tendinței de exteriorizare a culpei și atribuirii ei altor factori, a neasumării propriului comportament și lipsa reprezentării reale a gravității consecințelor produse, astfel cum sunt reliefate de referatul de evaluare;

Pe cale de consecință, ținând seama de argumentațiile juridice de mai sus, de elementele de specificitate ale speței, de elementele de circumstanțiere în raport de poziția procesuală a inculpatului și de profilul psihocomportamental al acestuia, instanța de fond i-a aplicat inculpatului G. I. pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a),b),d),h),k) Cod penal, precum și a drepturilor prev. de: - art. 66 alin. 1 lit. l) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se afla în localitatea G. M., jud. Satu M.; - art. 66 alin. 1 lit. n) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a comunica în orice fel, direct sau indirect cu membri de familie ai victimei; și art. 66 alin. 1 lit. o) Cod penal constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de locuința, locul de muncă și școala membrilor de familie ai victimei.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, în raport cu cuantumul acesteia, natura și gravitatea deosebită a faptei, modul de acționare, riscul reiterării comportamentului infracțional evaluat prin prisma tendinței inculpatului de exteriorizare a culpei și atribuirii ei altor factori, se justifica aplicarea unei pedepse cu închisoarea în regim privativ de libertate, drept garanție că activitatea de reeducare sa fie realizata iar scopul pedepsei sa fie pe deplin atins.

Pe cale de consecință, în baza art.65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a),b),d),h),k) Cod penal, precum și a drepturilor prev. de: - art. 66 alin. 1 lit. l) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se afla în localitatea G. M., jud. Satu M.; - art. 66 alin. 1 lit. n) Cod penal, constând în interzicerea dreptului inculpatului de a comunica în orice fel, direct sau indirect cu membri de familie ai victimei; - și art. 66 alin. 1 lit. o) Cod penal constând în interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de locuința, locul de muncă și școala, membrilor de familie ai victimei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se oportună și proporțională instituirea restricțiilor în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite, de elementele de circumstanțiere, de poziția procesuală a inculpatului, de profilul juridic și psihocomportamental al acestuia, împrejurări ce denotă o periculozitate ridicată și un comportament nedemn a făptuitorului, incompatibil cu exercitarea acestor drepturi.

În privința stării de arest preventiv a inculpatului, s-a reținut că în raport cu gravitatea învinuirii care se aduce inculpatului, modul concret de realizare a acțiunii infracționale și necesitatea asigurării desfășurării în bune condiții a procesului penal, se impune ca procedura judiciară să fie continuată cu inculpatul în stare de arest preventiv, în condițiile în care, pe de o parte, nu s-au schimbat și nici nu au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, iar pe de altă parte intervalul de timp care a trecut de la data luării măsurii arestului preventiv, se circumscrie termenului rezonabil, astfel cum acesta este înțeles prin prisma jurisprudenței instanței europene.

În acest context, s-a apreciat că, măsurile preventive alternative detenției provizorii nu sunt suficiente în cauză, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, raportat la circumstanțele concrete ale speței, impunând în continuare derularea procesului cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Prin urmare, în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut arestul preventiv față de inculpat, iar în baza art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă din data de 3 septembrie 2013 și până la zi.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată G. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 de euro, reprezentând daune morale, iar S. Județean de Urgență Satu M., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.647, 21 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauza pe latura civilă, a constatat existența raportului de cauzalitate intre acțiunile comisive ale inculpatului și consecințele prejudiciabile grave produse integrății corporale și sănătății victimei, de natura a antrena responsabilitatea civilă conform art. 1349 cod civil și ținând seama de concluziile Certificatului medico legal nr. 1261/I/a/476 din 28 august 2013 și a Raportului constatator medico-legal nr. 1210/II/a/316 din 25.09.2013, emise de către Serviciul Medico-Legal Satu M., întemeiat pe disp. art. 25 alin. 1 din Codul de procedura penala, l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 40.000 lei în favoarea părții civile G. M., cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale, apreciind această despăgubire ca fiind în acord cu echitatea, în raport cu suferințele generate de rănirea gravă cu cuțitul cât și cele determinate de intervențiile chirurgicale de specialitate, necesare salvării vieții și însănătoșirii acesteia.

Totodată, în raport cu documentele depuse la dosar(filele 38-46) instanța de fond a constatat întemeiate și pretențiile formulate în cauză de către S. Județean de Urgență Satu M., motiv pentru care îl va obliga pe inculpat să plătească în favoarea acestuia suma de 11.076,32 lei, cu dobânda legală de la data externării și actualizată la data plății, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a formulat apel inculpatul Gavrau I. solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate în sensul reducerii pedepsei aplicate.

Apelul nu a fost motivat în fapt sau în drept.

Examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor mai sus arătate curtea va reține următoarele:

În mod corect prima instanță a stabilit starea de fapt dedusă judecații, constând în aceea că în noaptea de 19/20.VIII.2013, inculpatul G. I. împreună cu soția sa au participat în calitate de nași la o nuntă în localitatea Călinești Oaș.

În jurul orei 2,30 – 3,30 dimineața, inculpatul a sesizat că între fratele său, martorul G. N. și martorul C. V., a izbucnit un conflict generat de unele discuții contradictorii anterioare avute cu fiul acestuia din urmă.

În acel moment G. N. a spart o sticlă de bere de masă, cu intenția de a o folosi la nevoie, însă imediat între ei au intervenit mai mulți nuntași care au temperat lucrurile.

Martorul G. N. a fost luat de către inculpatul G. I. și dus într-o încăpere alăturată, iar după 30-40 de minute, când au ieșit de acolo, inculpatul le-a făcut semn în mod sugestiv că le taie gâtul martorului C. V. și familiei sale.

Sesizând gestul inculpatului și pentru a evita izbucnirea unui scandal, martorul C. V., însoțit de soție - C. M., fiu - C. V. Nicușor, fiică - G. Anișoara C. și ginere - victima G. M., au părăsit sala de nunți și au urcat în mașini pornind înspre casă.

După ce s-au depărtat circa 100 de metri, cele două mașini în care se aflau s-au oprit, iar martora G. Anișoara C. însoțită de soțul ei au coborât și s-au întors în sala de nunți, întrucât au uitat să lase darul de nuntă, martorii C. V., C. M. și C. V. Nicușor rămânând să-i aștepte în fața restaurantului.

În timp aceștia dădeau darul de nunta mirilor, inculpatul G. I., care se afla în apropiere, a pornit în fugă înspre ieșirea din local, ținând mâna dreaptă în buzunar și spunând cu voce tare înspre martora G. Anișoara C. „mă duc să-i tai gâtul”, referindu-se la tatăl acesteia, martorul C. V..

În momentul ieșirii din restaurant, inculpatul a scos din buzunar un cuțit și a sărit asupra martorului C. V., care pentru a se feri a sărit dincolo de șanțul aflat în imediata apropiere a ușii de intrare în local. Inculpatul a sărit la rândul său peste șanț și la îmbrâncit cu putere pe martorul C. V. care a căzut la pământ, cu inculpatul deasupra acestuia.

Pe timpul în care inculpatul G. I. ieșea în fugă din restaurant, a fost urmărit îndeaproape de victima G. M., pentru a interveni în apărarea socrului, însă a fost oprit de fratele inculpatului care i-a sărit în spate strângându-l cu putere.

Victima, care avea în mână o sticlă de vin primită ca dar, i-a aplicat fratelui inculpatului o lovitură la nivelul capului, reușind astfel să se desprindă de acesta, după care intenționând să sară peste șanț pentru a-și salva socrul, s-a dezechilibrat și a căzut, rămânând cu picioarele în interiorul șanțului și cu corpul îndoit cu fața în jos peste marginea acestuia. În acel moment, inculpatul G. I. s-a desprins de pe martorul C. V. și s-a aruncat asupra victimei, aplicându-i o lovitură cu cuțitul în partea din spate lateral dreapta, străpungându-i ficatul și plămânul.

Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din probele administrate in cauza –declarație parte civilă G. M., declarații martori Cacau V., Cacau V. N., G. A. C., Gavrau N., Gavrau E., - P. M. si Cacau M., concluzii certificat medico legal nr. 1261/I/a/476 din 28 august 2013, conținutul CD-ului suport informatic, înreg. sub poz.34/2013, plic. 13, relevante fiind min. 19,29,36, care evidențiază că inculpatul a fugit înspre ieșirea din sala de nunți ținând mâna dreaptă în buzunar și raport constatator medico-legal nr. 1210/II/a/316 din 25.09.2013,emise de către Serviciul Medico-Legal Satu M., din care rezultă că partea vătămată G. M., în urma agresiunii fizice suferite în noaptea de 19/20.VIII.2013, a prezentat plaga tăiată-înțepată, toraco-abdominală dreaptă, situată în partea superioară a regiunii lombare drepte cu hemitorace drept, leziune de diafrag și hemiperitoneu, cu plagă transfixiantă la nivelul lobului drept al ficatului, segmentele 6 și 7. Leziunile traumatice suferite s-au putut produce prin loviri active cu un corp dur ascuțit, tăietor - înțepător, de exemplu cuțit, viața victimei fiind pusă în primejdie, acestea necesitând pentru vindecare 30-40 de zile îngrijiri medicale –probe care se coroborează cu declarația dată de inculpat în ședința publică din data de 6.01.2015, ocazie cu care acesta a arătat că recunoaște comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care a fost săvârșită in modalitatea descrisă în rechizitoriu.

Stabilita fiind vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, reținute în mod corect de instanța de fond ca lege penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, curtea va proceda la verificarea pedepsei aplicata inculpatului, ocazie cu care apreciază că se impune reducerea acesteia, o pedeapsă mai redusă fiind suficientă pentru realizarea scopului punitiv și educativ al pedepsei.

La luarea acestei hotărâri curtea a avut în vedere ca inculpatul este un element tânăr, aflat la primul contact cu legea penală, este căsătorit iar în fața instanței de apel a revenit asupra declarațiilor de nerecunoaștere date anterior în cauză și a recunoscut comiterea faptei în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, ceea ce duce la concluzia că acesta a conștientizat consecințele faptei sale.

Din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune Bihor rezultă că inculpatul își câștigă existența prin muncă cinstită încă de la vârsta de 14 ani, părinții acestuia nefiind foarte implicați în creșterea și educarea sa, aspecte care, probabil și-au pus amprenta asupra personalității acestuia, în prezent acesta beneficiind de susținerea atât a șotiei sale, cât și a familiei.

Prin urmare, curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală, va admite apelul penal declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr.176 din 19.09.2014 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o va desființa în sensul că:

Va reduce pedeapsa aplicata inculpatului G. I. pentru infracțiunea prevăzută de art.32 raportat la art.188 alin.1 si 2 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal de la 7 ani închisoare până la 6 ani închisoare.

În baza art.422 Cod procedură penală va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive până la zi.

Va menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca suma de 200 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. D., conform delegației nr.4507/20.10.2014 să fie virată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală.

ADMITE apelul penal declarat de inculpatul GAVRAU I. împotriva sentinței penale nr.176 din 19.09.2014 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o desființează în sensul că:

Reduce pedeapsa aplicata inculpatului GAVRAU I. pentru infracțiunea prevăzută de art.32 raportat la art.188 alin.1 si 2 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal de la 7 ani închisoare până la 6 ani închisoare.

În baza art.422 Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii si arestării preventive până la zi.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, urmând ca suma de 200 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. D., conform delegației nr.4507/20.10.2014 să fie virată din fondurile Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 6.01.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

S. L. C. A. I. C. M.

Redactat decizie – S.L./19.01.2015,

Judecător fond – N. R.

Tehnoredactat 5 ex./19.01.2015,C.M.

- 3 comunicări – inculpatul apelant G. I.

- partea civilă intimată G. M.

- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor calificat (art. 175 C.p.). Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel ORADEA