Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 15/2015. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr. _
Număr operator de date cu caracter personal: 3159
SENTINȚA PENALĂ NR. 15 / 2015
Ședință publică din 19 februarie 2015
Complet de judecată compus din:
Președinte: C. AdelaIrina
Grefier: L. D. M.
Ministerul Public este reprezentat de către procuror R. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a luat în examinare, în primă instanță, cererea formulată de persoana condamnată G. V. M. privind recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea nr. 302/2004).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru persoana condamnată G. V. M. lipsă, apărătorul ales al acestuia, avocat S. A. din Baroul Bihor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nefiind chestiuni preliminare, instanța acordă părților cuvântul asupra cererii persoanei condamnate.
Apărătorul persoanei condamnate G. V. M., avocat S. A., depune la dosarul cauzei copia sentinței penale nr. 335/P din 29 octombrie 2014 a Tribunalului Bihor, un extras de pe portalul Curții de Apel Oradea precum și o cerere de contopire a pedepselor.
Având în vedere împrejurarea că faptele pentru care petentul a fost condamnat în Italia prin hotărârea a cărei recunoaște se solicită sunt concurente cu cele pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 335/2014 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 132/A din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Oradea, precizează cererea ca fiind o cerere de contopire și solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2014 pe rolul acestei curți petentul G. V. M. a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a sentinței penale nr. 6647/2010 – reg.gen. 7387/2010 – RGNR. Nr. 7860/2009 pronunțată la data de 13.10.2010 de către Curtea de Apel din R., secția a II-a penală prin care s-a modificat sentința penală nr. 389/2010 pronunțată la data de 12.05.2010 de către Tribunalul Civitavecchia.
De asemenea, s-a solicitat efectuarea demersurilor legale în vederea comunicării de către autoritățile italiene a sentinței penale a cărei recunoaștere a solicitat-o, detalii privind perioada de arest preventiv sau arest la domiciliu executat în Italia, precum și data la care s-a dispus liberarea condiționată.
În ședința publică din 19 februarie 2015, petentul, prin apărătorul ales și-a precizat cererea ca fiind o cerere de contopire, în raport de împrejurarea că faptele pentru care a fost condamnat prin hotărârea penală străină a cărei recunoaște se solicită sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 335/2014 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 132/A din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Oradea
În drept, au fost invocate dispozițiile articolul 585 Cod procedură penală, art. 36 alin. 2 Cod penal 1969 cu referire la art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 și articolul 34 alin. 1 lit. b Cod penal 1969 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 302/2004, art. 88 Cod penal 1969 și decizia în interesul legii nr. 9/15 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cererea formulată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea va reține că în speță se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei penale având ca obiect cererea formulată de către petentul G. V. M. de recunoaștere a sentinței penale străine și contopirea pedepselor, în favoarea Tribunalului Bihor, astfel cum a fost precizată.
Prin derogare de la dispozițiile art. 553 Cod procedură penală Curțile de apel sunt instanțe de executare,însă această competență derogatorie se limitează la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, respectiv la procedurile prevăzute la capitolul II al titlului V din Legea nr.302/2004.
Procedura referitoare la cererile de modificare a pedepsei este guvernată,în afara altor norme derogatorii ,de dispozițiile art.553 Cod procedură penală,chiar și atunci când intervine un element de extraneitate, așa cum este cazul în speță.
În consecință competența de soluționare a cererii privind modificarea pedepselor revine instanței de executare respectiv Tribunalul Bihor. Prin sentința penală nr.335/P/2014 a Tribunalului Bihor, a cărei contopire se solicită, a fost condamnat inculpatul G. V. M. pentru trafic de droguri, ceea ce atrage competența materială a acestei instanțe de executare.
Așa fiind, curtea va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de petentul G. V. M. privind recunoașterea pe teritoriul României a sentinței penale nr.6647/2010 pronunțată la data de 13.10.2010 de către Curtea de Apel din R. Italia prin care s-a modificat sentința penală nr. 389/2010 pronunțată la data 12.05.2010 de către Tribunalul Civitavecchia, în favoarea Tribunalului Bihor .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
DECLINĂ competența de soluționare a cererii formulată de petentul G. V. M. privind recunoașterea pe teritoriul României a sentinței penale nr.6647/2010 pronunțată la data de 13.10.2010 de către Curtea de Apel din R. Italia prin care s-a modificat sentința penală nr. 389/2010 pronunțată la data 12.05.2010 de către Tribunalul Civitavecchia, în favoarea Tribunalului Bihor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19 februarie 2015.
Președinte, Grefier,
C. A. I. L. D. M.
Redactat hotărâre C.A./ 6.03.2015
Tehnoredactat D.M.L./2 ex./ 6.03.2015
← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Eşalonarea plăţii amenzii penale. Art.497 NCPP. Sentința nr.... → |
---|