Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 309/2015. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 309/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-04-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._ /P/2015
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 309/A/2015
Camera de consiliu din 21 aprilie 2015
Complet de judecată compus din:
Președinte: S. L.
Judecător: C. A. I.
Grefier: C. M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. R. - șef secție judiciară, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a luat în examinare admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul C. D. S., împotriva deciziei penale nr. 305/A din 17 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
La apelul nominal făcut în cauză a lipsit contestatorul C. D. S..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a contestației în anulare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 285 din data de 10 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art.386 C.p.p. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror.
În baza art. 5 Cod penal s-a reținut că pentru infracțiunile de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod penal din 1969 și furt calificat prev. de art. 208 al.1 – art. 209 al.1 lit.g, i Cod penal din 1969, ambele cu aplic.art. 33 lit.a Cod penal din 1969 a fost mai favorabilă incriminarea din legea nouă prev. de art. 228 al.1-229 al.1 lit.b și d, al.2 lit.b Cod penal.
În baza art.5 Cod penal s-a reținut că dispozițiile legii vechi privind recidiva postcondamnatorie au fost mai favorabile.
În baza art. 228 al.1-229 al.1 lit.b și d, al.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal din 1969 a fost condamnat inculpatul C. D. S., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal din 1969 s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 952 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani 1 lună închisoare, aplicată prin s.p. nr. 688/2011 a Judecătoriei Oradea, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în cauza de față, i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare astfel că, în final, inculpatul C. D. S. execută, prin privare de libertate, pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 67 Cod penal cu aplic.art.12 din Legea nr.187/2012 i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani, care se va executa conform prevederilor art.68 al.1 lit. c Cod penal.
În baza art.65 al.1 Cod penal i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a și b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a constatat că la data de 10.03.2014, ora 24.00 a încetat de drept măsura arestului la domiciliu dispusă prin D.p.nr. 4/D/CCP/2014 a Tribunalului Bihor.
În baza art. 404 al.4 lit.a C.p.p. rap.la art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 h și a arestului preventiv din data de 19.07.2013 la 27.02.2014.
În baza art. 399 al.9 C.p.p. deduce din pedeapsa aplicată durata măsurii arestului la domiciliu din 28.02.2014 la 10.03.2014.
S-a constatat că numiții V. T. și L. V. C. nu au formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 274 al.1 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească statului 1.800 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu S. S., în cuantum de 200 lei, a fost plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform deleg. nr. 3553/2013.
Prin decizia penală nr. 305 din 17 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.pr.pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul C. D. S. împotriva sentinței penale nr. 285/10.03.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea care a fost desființată în sensul că:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare în pedeapsa de 4 ani și restul de 952 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani 1 lună închisoare aplicată prin s.pen. 688/2011 a Judecătoriei Oradea și s-a înlăturat sporul de 6 luni închisoare.
S-a înlăturat pedeapsa de 4 ani închisoare, dispozițiile art. 67 N.C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a,b N.C.pen., art. 68 alin. 1 lit. c N.C.pen. și pedeapsa complementară de 3 ani, precum și dispozițiile art. 65 alin. 1 N.C.pen. cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a,b N.C.pen.
S-a înlăturat dispoziția de reținere ca lege penală mai favorabilă a prevederilor art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. b,d și alin. 2 lit. b N.C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. precum și dispoziția de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 386 C.pr.pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 2 C.pen. și art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. și art. 37 lit. a C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și art. 5 N.C.pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 61 C.pen. s-a revocat liberarea condiționată privind restul de 952 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani 1 lună închisoare aplicată prin s.pen. 688/2011 a Judecătoriei Oradea, care a fost contopit cu pedeapsa mai sus stabilită, urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 C.pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H. L. conform delegației nr. 2373/13.05.2014.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a apreciat că starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.
În esență, se reține că în noaptea de 24/25.06.2013, inculpatul a pătruns prin dislocarea unei bucăți din gardul locuinței părții vătămate L. V. C., iar apoi prin forțarea ușii de acces în casă și a sustras două două televizoare și mai multe bijuterii. După comiterea faptei, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul V. B. I., i-a spus că se află în cartierul O. și i-a cerut să-l transporte la locuința sa. Martorul a acceptat și împreună cu martorul Sztajko Jozsef s-a dus după inculpat. Acesta avea asupra sa două televizoare ambalate într-un cearșaf. S-a urcat în autoturism, iar după ce au pornit, la scurt timp au fost opriți de un echipaj de poliție. Cu ocazia controlului efectuat au fost găsite cele două televizoare, iar sub scaunul șoferului o borsetă în care se aflau bijuterii. Întrebat fiind de proveniența bunurilor, inculpatul a afirmat că le-a cumpărat de la o cunoștință a sa, A..
Curtea a considerat că deși inculpatul nu recunoaște comiterea faptei, vinovăția sa este pe deplin dovedită. S-a avut în vedere declarația dată de persoana vătămată V. T. care a indicat noaptea în care s-a comis fapta precum și bunurile sustrase, declarația martorilor V. B. I. și Sztajko Jozsef care în noaptea respectivă l-au luat cu autoturismul pe inculpat din apropierea locuinței persoanei vătămate și având asupra sa bunurile sustrase, procesul verbal de constatare a infracțiunii în care se menționează ce bunuri au fost găsite asupra inculpatului, dovezile de ridicare și predare a bunurilor către persoana vătămată L. V. C., precum și declarația acesteia în care menționează că bunurile ridicate de la inculpat îi aparțin. În ceea ce privește modalitatea de pătrundere în imobil, declarația persoanei vătămate V. T. se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare.
Curtea a considerat că apărarea inculpatului a fost corect înlăturată de instanța de fond. Afirmația sa din cursul urmăririi penale potrivit căreia ar fi cumpărat bunurile de la o persoană „A.” nu poate fi primită de instanță deoarece nu se coroborează cu nici o altă probă. Mai mult susținerea sa este neverosimilă, deoarece afirmă că oferta de vânzare i-a fost făcută de acel „A.” în jurul orelor 19.00, ori acest fapt nu este posibil, furt fiind comis după plecarea persoanei vătămate V. T. din locuință, plecare ce a avut loc aproximativ la ora 21.30.
De altfel, inculpatul nici nu a insistat în această susținere, afirmând ulterior că bunurile provin de la R. I. și a depus în acest sens un memoriu semnat de soția sa. S-a constatat că cele inserate în cuprinsul acestuia nu au fost dovedite în nici un mod, iar inculpatul nu a oferit nici o explicație plauzibilă pentru schimbarea poziției sale. Dimpotrivă, declarația martorului R. I. infirmă apărarea inculpatului.
Curtea a apreciat că încadrarea juridică nu este corectă. În sarcina inculpatului au fost reținute infracțiunile de furt calificat comis pe timp de noapte și prin efracție și violare de domiciliu. Întrucât pătrunderea s-a realizat prin efracție – dislocarea gardului și forțarea ușii de acces – infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită de cea de furt calificat, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării juridice. Starea de recidivă postcondamnatorie a fost corect reținută, primul termen al acesteia constituindu-l pedeapsa de 7 ani 1 lună închisoare aplicată prin s.pen. nr. 688/2011 a Judecătoriei Oradea din a cărei executare a fost liberat condiționat cu un rest rămas neexecutat de 952 zile.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, curtea a reținut că în urma deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, aceasta trebuie stabilită global, iar nu pe instituții autonome.
Infracțiunea de furt calificat în vechea reglementare era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, iar actual este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Dispozițiile art. 231 N.C.pen. prevăd posibilitatea împăcării părților, dar aceasta are drept efect înlăturarea răspunderii penale doar în situația în care a intervenit până la citirea actului de sesizare a instanței, conform art. 159 alin. 3 N.C.pen. Curtea a reținut că în speță, acest moment procesual a fost depășit, iar dispozițiile din legea veche conform cărora împăcarea părților poate interveni până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare nu pot fi aplicate deoarece ar contraveni deciziei Curții Constituționale anterior menționate.
În ceea ce privește recidiva postcondamnatorie, curtea a reținut că regimul sancționator al acesteia este mai favorabil potrivit legii vechi – art. 61 C.pen. și art. 39 alin. 1, 2 C.pen. – deoarece operează contopirea între pedeapsa aplicată în cauză și restul rămas neexecutat, aplicarea sporului fiind facultativă. Potrivit legii noi – art. 43 N.C.pen. – nu se efectuează o contopire și operează cumul aritmetic.
Pentru a stabili care din cele două legi este mai favorabilă inculpatului, curtea a comparat în concret care ar fi situația sa juridică prin prisma ambelor. Sub aspectul pedepselor prevăzute de norma de incriminare mai favorabilă este legea nouă. Totodată aceasta este mai favorabilă și pentru că prevede posibilitatea împăcării părților. Sub aspectul recidivei este mai favorabilă legea veche.
În concret, după schimbarea încadrării juridice, trebuie procedat la individualizarea pedepsei. S-a apreciat că în raport de modul de comitere a faptei, numărul circumstanțelor de calificare incidente în cauză, valoarea prejudiciului cauzat și faptul că acesta a fost recuperat în totalitate prin restituirea bunurilor, intervenția împăcării și circumstanțele personale ale inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei și are un cazier vast, pedeapsa ce se impune este de 3 ani închisoare potrivit legii vechi și de 1 an închisoare conform celei noi. Prin aplicarea regimului sancționator al recidivei, potrivit legii vechi s-a obținem o pedeapsă de 3 ani, iar conform celei noi de 1 an + 952 zile. Întrucât aceasta din urmă este mai mare, favorabilă inculpatului este legea veche.
La data de 13.03.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația în anulare formulata de contestatorul C. D. F. împotriva deciziei penale nr.305/A/17.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a solicitat admiterea acesteia și încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia întrucât s-a împăcat cu persoanele vătămate.
În motivarea contestației în anulare formulată s-a arătat, deși la dosarul cauzei existau dovezi că s-a împăcat cu persoanele vătămate, iar infracțiunea pentru care a fost judecat permite încetarea procesului penal în cazul în care a intervenit împăcarea părților nici instanța de fond și nici cea de apel nu a luat act de această împăcare.
S-a învederat de către contestator că a fost declarat neconstituțional textul legal care prevedea că împăcarea poate interveni până la citirea actului de sesizare, în ceea ce privește procesele penale începute anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.
În drept s-a invocat art.426 litera b Cod procedură penală.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată curtea reține următoarele:
Prin decizia penală nr. 305/A din 17 iunie 2014, Curtea de Apel Oradea, a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 285 din data de 10 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o în sensul că s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare în pedeapsa de 4 ani și restul de 952 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 688/2011 a Judecătoriei Oradea și s-a înlăturat sporul de 6 luni închisoare.
S-a înlăturat pedeapsa de 4 ani închisoare, dispozițiile art. 67 Noul Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul Cod penal, art. 68 alin. 1 lit. c Noul Cod penal și pedeapsa complementară de 3 ani, precum și dispozițiile art. 65 alin. 1 Noul Cod penal cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a,b Noul Cod penal
S-a înlăturat dispoziția de reținere ca lege penală mai favorabilă a prevederilor art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. b,d și alin. 2 lit. b Noul Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal precum și dispoziția de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 386 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal și art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 5 Noul Cod penal, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată privind restul de 952 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 688/2011 a Judecătoriei Oradea, care a fost contopit cu pedeapsa mai sus stabilită, urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Împotriva deciziei penale mai sus arătate, în data de 4 august 2014, a formulat contestație în anulare condamnatul C. D.-S., invocând cazurile de contestație prevăzute de art. 426 lit. a, b și e Cod procedură penală, solicitând desființarea acesteia, contestație care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia penala 614/26.11.2014 a Curții de Apel Oradea.
În motivarea deciziei mai sus arătate s-a arătat ca nu este incident cazul de contestație prevăzut de art.426 lit. b din Codul de procedură penală, întrucât din examinarea deciziei contestate, rezultă că instanța de apel a analizat cauza de încetare a procesului prin împăcarea părților și a apreciat că aceasta nu este incidentă în cauză, în raport de legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului, astfel că reiterarea acesteia pe calea contestației în anulare este inadmisibilă. Instanța de apel cu autoritate de lucru judecat a hotărât că ,,dispozițiile art. 231 N.C.pen. prevăd posibilitatea împăcării părților, dar aceasta are drept efect înlăturarea răspunderii penale doar în situația în care a intervenit până la citirea actului de sesizare a instanței, conform art. 159 alin. 3 N.C.pen. În speță, acest moment procesual a fost depășit, iar dispozițiile din legea veche conform cărora împăcarea părților poate interveni până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare nu pot fi aplicate deoarece ar contraveni deciziei Curții Constituționale anterior menționate”.
Reexaminarea incidenței acestei cauze de încetare în calea de atac formulată de contestator ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii.
Raportat la starea de fapt mai sus expusă curtea apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, în cauză existând autoritate de lucru judecat întrucât, prin decizia mai sus menționată s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra incidenței cazului prevăzut de art.426 litera b Cod procedură penală.
Este adevărat că, prin decizia nr.508/7.10.2014 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art.159 alin.3 Cod penal, însă decizia mai sus menționată fusese pronunțată la data soluționării contestației în anulare, ea fiind in vigoare de la data de 19.11.2014.
Curtea apreciază că, în acest moment, această împrejurare poate fi invocată ca motiv de revizuire, fiind prevăzută la art.453 alin.1 litera f Cod procedură penală potrivit căruia revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legala ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a rămas definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
F. de considerentele expuse mai sus curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul de contestatorul C. D. S. împotriva deciziei penale 305/17.06.2014 a Curții de Apel Oradea pe care o va menține în întregime.
Va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală,
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C. D. S. împotriva deciziei penale 305 din 17.06.2014 a Curții de Apel Oradea pe care o menține în întregime.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare in favoarea statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. L. C. A. I. C. M.
Redactat decizie –S.L./08.05.2015,
Judecători apel – P. M – V. D.D.
Tehnoredactat 4 ex./08.05.2015,C.M.
2 comunicări – contestator apelant C. D. S.
- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 276/2015. Curtea de... → |
|---|
