Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 1139/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1139/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1139
Ședința publică din data de 13.11.2015
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - V. M.
GREFIER - M. E.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror V. I.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA PLOIEȘTI, împotriva sentinței penale nr. 1212 din data de 25.06.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești, privind pe inculpatul V. G. B..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 6.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 13.11.2015, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1212 din data de 25.06.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în temeiul art. 377 alin. 4 C.pr.pen. s-a admis cererea Ministerului Public de schimbarea încadrării faptei reținute în sarcina inculpatului V. G. B. din infracțiunea prev. de art. 336 Cod penal în infracțiunea art. 337 C.P..
În baza art. 337 Cod penal a condamnat pe inculpatul V. G. B., fiul lui I. și F., ns.la data de 4.09.1979, în mun. Ploiești, domiciliat în ., ., județul Prahova, CNP_, cetățean român pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C.pen.
Conform art. 93 C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat conform art. 93 alin. (3) C. pen. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul în cadrul Primăriei Mănesti sau Liceul Tehnologic Mănesti.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., măsurile sus-menționate se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
În temeiul art. 404 alin. (2) C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (4) C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut în data de 16.04.2015.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2014 sub nr._, Curtea de Apel Ploiești a fost sesizată cu cererea de preluare a procedurii în materie penală în faza de judecată, formulată de Tribunalul Regional Galabovo – Republica Bulgaria, cerere transmisă prin Ministerul Justiției – Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală, cu adresa nr._/2013/DL/13b din 29.10.2013, cu referire la numitul V. G. B., fiul lui I. și F., născut la data de 04 septembrie 1979 în municipiul Ploiești, domiciliat în ., județul Prahova, CNP_, cetățean român, cercetat pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art.343 b alin.1 din Codul penal al Bulgariei.
Din actul de inculpare, aflat la dosarul de procedură judiciară nr.93/2010 al Procuraturii Municipale Galabovo – Republica Bulgaria, rezultă – ca situație de fapt – că la data de 17 aprilie 2010 în localitatea Galabovo, inculpatul V. G. B. - cetățean român, a condus autovehiculul marca”Volsfwagen Karaval” cu numărul de înmatriculare PB AV 44-44 în stare de ebrietate cu o concentrație de alcool peste 0,5 %o, respectiv 2,47 %o, verificat cu aparatul tehnic „Alkomer 931” cu numărul_, în urma căruia a fost acuzat după o decizie de restricție de conducere auto, intrată în vigoare, de o concentrație de alcool peste 1,2 %o.
Cererea de preluare a procedurii în materie penală, în faza de judecată, este însoțită de întreg materialul probator rezultat în urma anchetei, actele fiind transmise de statul solicitant, traduse în limba engleză și ulterior traduse în limba română de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Prin sentința penală nr. 54/26.02.2014 a Curții de Apel Ploiesti, Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă cererea formulată de Tribunalul Regional Galabovo din Republica Bulgaria, privind preluarea judecății dosarului nr. 137/2011 referitor la V. G. B., fiul lui I. și F., ns.la data de 4.09.1979, în mun. Ploiești, domiciliat în ., ., județul Prahova, CNP_, cetățean român, cercetat pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 343b alin.1 din Codul Penal al Bulgariei.
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată la data de 09.10.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, precum și legalitatea sesizării instanței, dispunând începerea judecății.
Înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța a pus în vedere inculpatului V. G. B. prevederile art. 374, 375, 396 alin. 10 Cod proc.pen, acesta declarând că nu dorește parcurgerea acestei proceduri, întrucât nu recunoaște faptele reținută în sarcina sa.
Din oficiu, în baza dispozițiilor art. 374 alin. 10 Cod proc. pen., instanța a dispus readministrarea probelor ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale, dar a dispus și audierea martorilor propuși de inculpat.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Instanța a reținut că, la data de 16.04.2010, inculpatul V. G. B. a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul Departamentului de Protecție a Ordinii Publice și Prevenție, Poliția din Bulgaria, orașul Galabovo și testat cu aparatul etilotest marca ,, Alcomer,, 931, rezultând o alcoolemie de 2,47 0/00.
Astfel, așa cum rezultă din raportul ofițerului de poliție Dinko Siderov Petkov, în data de 16.04.2010, în jurul orelor 00.50 a.m., acesta a constatat că trei bărbați au urcat în autovehiculul marca”Volsfwagen Karaval” cu numărul de înmatriculare PB AV 44-44, având sticle de bere în mână și au plecat cu microbuzul spre zona rezidențială Trakya. Organele de poliție au urmărit autovehiculul cu semnalele luminoase și sonore pornite, iar șoferul autovehiculul marca”Volsfwagen Karaval”, inculpatul V. G. B., a oprit cu aproximativ 50 metri înainte de podul Salliika. Întrucât în mașină mirosea a alcool, iar pe jos se rostogoleau sticlele de bere, ofițerul de poliție Dinko Siderov Petkov a solicitat sprijinul unui ofițer de poliție de la Serviciul Rutier. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest marca ,,Alcomer,, 931, rezultând o alcoolemie de 2,47 0/00, însă a refuzat să îi fie prelevată o probă de sânge.
Raportul ofițerului de poliție Dinko Siderov Petkov se coroborează cu raportul ofițerului de la Brigada Rutieră, dar și cu declarația martorului Nikolay Gochev Angelov.
Astfel, așa cum rezultă din raportul ofițerului de poliție Dinko Siderov Petkov, inculpatul a condus în data de 16.04.2010 autovehiculul marca”Volsfwagen Karaval” cu numărul de înmatriculare PB AV 44-44, fiind oprit cu aproximativ 50 metri înainte de podul Salliika de un echipaj de poliție din cadrul Departamentului de Protecție a Ordinii Publice și Prevenție, Poliția din Bulgaria, orașul Galabovo, care a anunțat Poliția Rutieră. In prezența martorului, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest marca,, Alcomer,, 931, rezultând o alcoolemie de 2,47 0/00, însă a refuzat să îi fie prelevată o probă de sânge. Împreună cu ofițerul de poliție inculpatul a mers la Centru de Urgențe din Galabovo, însă a refuzat să i se preleveze probe biologice întrucât i se făcea rău.
Așa cum rezultă din depoziția martorului inculpatul, la întrebarea medicului de gardă - care este cantitatea și tipul de alcool pe care le-a consumat, inculpatul a explicat faptul că motivul pentru care a rezultat o astfel de alcoolemie este oțetul din salată pe care tocmai o consumase.
In depozițiile date în fața instanței, inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, ci a precizat faptul că a condus autoturismul în parcarea unui club, nu a părăsit parcarea, dar nu a explicat instanței care este motivul pentru care s-a sustras de la recoltarea probelor biologice. Instanța a constatat că a omis și să mai precizeze faptul că a mâncat o salată cu foarte mult oțet, rezultând o alcoolemie de 2,47 0/00.
Instanța recunoaște caracterul retractabil și divizibil al declarațiilor inculpatului care, adevărat, au valoare probatorie numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate.
Pentru a da eficiență acestei reguli, este necesar să se constate dacă elementul faptic, exprimat deopotrivă de declarațiile inculpatului, dar și de depozițiile unor martori, reflectă adevărul obiectiv sau reprezintă construcții ale unei apărări nesincere.
Întrebarea la care trebuie să se răspundă este cea referitoare la motivul pentru care inculpatul și-a retractat declarațiile.
Trebuie precizat că, deși nu este o regulă, de cele mai multe ori primele declarații sunt cele ce exprimă adevărul. Aceasta, în contextul în care șocul de a se observa în postura de persoană cercetată penal, inhibă capacitatea creativă a subiectului, capacitate de care are nevoie pentru a-și construi o apărare care să ducă la înlăturarea răspunderii sale. Aceasta, evident, dacă persoana dorește să adopte o asemenea atitudine vis a vis de fapta sa. În speța de față nu se poate susține că primele declarații au fost determinate de vreo eroare de percepție sau de memorare, însă inculpatul în niciunul dintre actele intocmite de autoritățile bulgare nu a precizat faptul că nu se afla pe un drum public, ci constant a precizat doar că nu dorește recoltarea de probe biologice fără a da o explicație care să convingă instanța. Dimpotrivă instanta a înlăturat ca fiind nesincere atât declarațiile inculpatului, cât și depozițiile martorului propus de inculpat care se afla în mașină în acea seară.
Având în vedere toate acestea instanța a considerat că situația de fapt reținută de autoritățile bulgare este conformă realității, dar declarațiile inculpatului nu constituie decât o construcție a unei apărări nesincere.
În drept, având în vedere succesiunea mai multor legi penale, de la data comiterii infracțiuni a Codului penal din 1968 și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 5 Cod penal instituind obligația de aplicare a legii penale mai favorabile. De asemenea, instanța a avut în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 5/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global și nu pe instituții.
Instanța a considerat mai favorabile dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite.
Având în vedere faptul că inculpatul V. G. B. - cetățean a condus la data de 17 aprilie 2010 în localitatea Galabovo a condus autovehiculul marca”Volsfwagen Karaval” cu numărul de înmatriculare PB AV 44-44, autovehicul pentru care este obligatorie deținerea permisului de conducere și a refuzat a se supune prelevării de probe biologice, instanța, în temeiul art. 377 alin. 4 C.pr.pen. a admis cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării faptei reținute în sarcina inculpatului V. G. B. din infracțiunea prev. de art. 336 Cod penal în infracțiunea art. 337 C.P..
În drept, fapta inculpatului V. G. B. - cetățean român, care la data de 17 aprilie 2010 în localitatea Galabovo a condus autovehiculul marca”Volsfwagen Karaval” cu numărul de înmatriculare PB AV 44-44 în stare de ebrietate cu o concentrație de alcool peste 0,5 %o, respectiv 2,47 %o, verificat cu aparatul tehnic „Alkomer 931” cu numărul_ și a refuzat prelevarea de probe biologice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 337 CP.
Sub aspectul laturii obiective, acțiunea inculpatului de a refuza recoltarea probelor biologice de sânge întrunește elementul material al infracțiunii prev. de art. 337 CP.
Instanta a reținut că inculpatul V. G. B. - cetățean a condus la data de 17 aprilie 2010 în localitatea Galabovo a condus autovehiculul marca”Volsfwagen Karaval” cu numărul de înmatriculare PB AV 44-44, autovehicul pentru care este obligatorie deținerea permisului de conducere și a refuzat recoltarea probelor biologice.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, prevăzând că, prin refuzarea recoltării probelor de sânge nu va fi posibilă stabilirea alcoolemiei și urmărind acest lucru.
La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social mediu, aceasta fiind săvârșită în timpul nopții, pe un drum public.
Instanța a reținut atitudinea inculpatului de nerecunoaștere a faptei, dar și faptul că nu are antecedente penale.
De aceea, instanța a apreciat că prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept se pot realiza prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Nu s-a considerat necesară aplicarea pedepselor accesorii sau complementare.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut dispozițiile art. 91 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, astfel încât instanța a avut convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Față de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C.pen.
În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C.pen.
Conform art. 93 C.pen., s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat conform art. 93 alin. (3) C.pen. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul în cadrul Primăriei Mănesti sau Liceul Tehnologic Mănesti.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., măsurile sus-menționate se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
În temeiul art. 404 alin. (2) C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (4) C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut în data de 16.04.2015.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Ploiești criticând-o pentru nelegalitate numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art.417 alin. 1 și 2 C.p.p., constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului.
În ceea ce privește modalitate de executare a pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecătii, Curtea constată că prin sentința apelată instant de fond a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani stability în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin.1 Cod penal.
Potrivit art. 91 Cod penal nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă infractorul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an cu execpție cazurilor prevăzute de art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.
Analizând fișa de cazier judiciar depusă la fila 45 dosar fond Curtea constată că prin sentința penală nr. 157/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița inculpatul V. G. B. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infractiunilor prevăzute de art. 215 alin.1-3 cu aplicarea art. 41 Cod penal și art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal dispunându-se executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Constatând că fapta dedusă judecății a fost săvârșită mai inainte de rămânerea definitive a hotărârii de condamnare anterioare, Curtea reține că instanta de fond a omis lămurirea situației juridice a inculpatului.
În consecință, în baza art. 97 alin.1 Cod penal Curtea va dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 157/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița pe care o va descompune în pedepsele componente astfel:
-2 ani închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 215 alin.1-3 Cod penal cu aplicarea art. 41, art. 74 alin.1 lit.a, art. 76 alin.1 lit.c Cod penal din 1969
- 1 lună închisoare pentru săvârșirea infractiunii prevăzută de art. 291 Cod penal cu 41, art. aplicarea art. art. 74 alin.1 lit.a, art. 76 alin.1 lit.e Cod penal din 1969 .
In baza art. 38 alin.1 lit.a-art. 39 alin.1 lit.b Cod penal va contopi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecătii cu pedepsele de 2 ani închisoare, respectiv 1 lună închisoare aplicate prin sentința penală nr. 157/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni și 10 zile închisoare( o treime din totalul celorlalte pedepse) urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 4 luni și 10 zile închisoare.
Constată Curtea că potrivit art. 97 alin.2 Cod penal, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 Cod penal.
Or, sub acest aspect, Curtea consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind sub 3 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, astfel încât instanța a avut convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Față de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C.pen. care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare anterioară.
Conform art. 93 C. pen., stabilește ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:
a)sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b)sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c)sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d)sa comunice schimbarea locului de munca;
e)sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat conform art. 93 alin. (3) C. pen. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul în cadrul Primăriei Mănesti sau Liceul Tehnologic Mănesti.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., măsurile sus-menționate se vor comunica Serviciului de Probatiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (4) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.
Va constata că inculpatul a fost retinut în data de 16.04.2015.
Va mentine celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. penală cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.2 lit.a Cod pr. P.. admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva sentinței penale nr. 1212/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Desființează în parte sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând:
In baza art. 97 alin.1 Cod penal dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 157/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița pe care o descompune în pedepsele componente astfel:
-2 ani închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 215 alin.1-3 Cod penal cu aplicarea art. 41, art. 74 alin.1 lit.a, art. 76 alin.1 lit.c Cod penal din 1969
- 1 lună închisoare pentru săvârșirea infractiunii prevăzută de art. 291 Cod penal cu 41, art. aplicarea art. art. 74 alin.1 lit.a, art. 76 alin.1 lit.e Cod penal din 1969 .
In baza art. 38 alin.1 lit.a-art. 39 alin.1 lit.b Cod penal contopește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecătii cu pedepsele de 2 ani închisoare, respectiv 1 lună închisoare aplicate prin sentința penală nr. 157/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni și 10 zile închisoare( o treime din totalul celorlalte pedepse) urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 4 luni și 10 zile închisoare.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C.pen. care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare anterioară.
Conform art. 93 C. pen., stabilește ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:
a)sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b)sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c)sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d)sa comunice schimbarea locului de munca;
e)sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat conform art. 93 alin. (3) C. pen. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul în cadrul Primăriei Mănesti sau Liceul Tehnologic Mănesti.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., măsurile sus-menționate se vor comunica Serviciului de Probatiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (4) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.
Constată că inculpatul a fost retinut în data de 16.04.2015.
Mentine celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 Cod pr. P.. cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. V. V. M.
Grefier,
M. E.
Red.EV
Tehnored.EV
6 ex./09.12.2015
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1140/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|








