Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 91/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-01-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 91
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Președinte – F. T.
Judecător – L. C.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. V.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpatul D. I., fiul lui D. și C., născut la data de 08 septembrie 1965, CNP_, domiciliat în comuna I., ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 3583 din data de 9 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care s-au dispus următoarele:
În baza disp. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 R, art. 396 al. 2 din Cod procedură penală rap. la art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 396 al. 10 din Cod procedură penală și art. 5 din Cod penal, e inculpatul D. I., a fost condamnat la pedeapsa 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o imbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din data de_ .
În temeiul art. 71 din Cod penal din 1969 s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și lit. b din Cod penal din 1969, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
Conform art. 81 al. 1 din Cod penal din 1969 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare pe o perioadă de 3 ani și 3 luni, termen de încercare conform art. 82 Cod penal din 1969.
Potrivit art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului, asupra disp. art. 83 și 84 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.
În baza disp. art. 275 al. 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat D. I., personal și asistat de avocat ales Buleață V. S., din cadrul Baroului București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._ din 10 noiembrie 2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, apelantul inculpat D. I., personal având cuvântul, arată că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, menținându-și declarațiile date anterior în cauză.
Avocat ales Buleață V. S., pentru apelantul inculpat, depune la dosar motivele de apel, precum și acte în circumstanțiere, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată la rândul său că nu mai are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, față de susținerile părților, în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art.420 alin.6 Cod proc. penală.
Avocat ales Buleață V. S., pentru apelantul inculpat, critică sentința pronunțată de Judecătoria Ploiești pe motiv că în mod greșit instanța de fond a considerat dispozițiile Codului penal anterior ca fiind legea penală mai favorabilă, deși dispozițiile din vechiul Cod penal, respectiv OUG nr.195/2002 nu sunt mai favorabile cu privire la fapta săvârșită.
Consideră că vechea legislație penală nu este mai favorabilă cu privire la sancțiune și modul de executare, faptul că circumstanțele atenuante sunt mai favorabile în legislația veghe ar fi în avantajul inculpatului, ci trebuie să se țină seama de sancțiunea prevăzută pentru infracțiune. Chiar și așa dacă circumstanțele atenuante din vechea legislație ar fi fost mai favorabile, o pedeapsă de 1 an și 3 luni este o pedeapsă destul de mare, având în vedere faptul că inculpatul nu este recidivist, are în creștere și educare doi copii minori, din care unul are un handicap și, de asemenea, este singurul care întreține familia și a recunoscut comiterea faptei, solicitând aplicarea procedurii simplificate.
Prin urmare, solicită admiterea apelului și aplicarea unei sancțiuni mult mai blânde, ținându-se seama atât de motivele susținute oral, cât și motivele de apel scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești ca legală și temeinică, întrucât judecătorul fondului în mod corect a determinat legea mai favorabilă ca fiind legea veche și a făcut o corectă individualizare a pedepsei sub aspectul cuantificării ei.
Apelantul inculpat D. I., având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.3583 din data de 9 decembrie 2014, Judecătoria Ploiești a dispus următoarele:
În baza art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 R, art.396 al.2 Cod procedură penală rap. la art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, cu aplic. art.396 al.10 din Cod procedură penală și art.5 din Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul D. I. la pedeapsa 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o imbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din data de_ .
În temeiul art.71 din Cod penal din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a și lit.b din Cod penal din 1969, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În conformitate cu dispozițiile art.81 al.1 din Cod penal din 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare pe o perioadă de 3 ani și 3 luni, termen de încercare conform art.82 Cod penal din 1969.
Potrivit art.71 al.5 Cod penal din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului, asupra disp. art.83 și 84 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.
În baza art.275 al.2 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr.501/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art.336 al.1 din Codul penal, cu aplic. art.5 din Codul penal.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data 11.01.2014, în jurul orelor 2235, inculpatul D. I. a condus autovehiculul marca Dacia L. cu nr._ pe raza comunei I., . sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,35 gr.‰ la ora la ora 2315 și de 1,25 gr.‰ la ora 0015.
Situația de fapt a fost susținută cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, cerere de analiza, buletin de examinare clinică, declarație inculpat, declarații martori, rezultat etilotest.
La data de 04.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.501/P/2014 emis de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești privind pe inculpatul D. I., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art.336 al.1 Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul D. I..
La primul termen de judecată, din 25.11.2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, conform actului de sesizare al instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, în fapt, în data de 11.01.2014, inculpatul D. I., după ce a consumat băuturi alcoolice (în aceeași zi între orele 1100 – 2130 a consumat aproximativ 2 l de vin), în jurul orei 2130 a plecat de la domiciliu, conducând autovehiculul marca Dacia L., proprietatea sa, înmatriculat cu nr._ pe DJ 102 E, până în localitatea Bucov. Aici inculpatul a luat o rudă și a revenit în satul Vărbila, în jurul orelor 2230. La punctul „Școala” a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul Postului de poliție I.. Inculpatul nu a putut prezenta actele de identitate și actele autovehiculului, deoarece nu le avea asupra sa, astfel că a mers până acasă, revenind la punctul „Școala”, unde a fost întrebat de organele de poliție dacă a consumat băuturi alcoolice. În acest moment inculpatul a fugit, în direcția Mănăstirii Vărbila, ocazie cu care a fost imobilizat și condus la sediul poliției unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul înregistrat la ora 2247, fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul alcotestului și raportat la dispozițiile art.88 al.6 din OUG nr.195/2002, în vigoare la acea dată, inculpatul D. I. a fost condus la Spitalul Orășesesc Sf. F. M., unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul analizei toxicologice a alcoolemiei a fost de 1,35 gr/l alcool pur în sânge, respectiv 1,25 gr/l alcool pur în sânge (buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr.72/73 din_, emis de Spitalul Județean de Urgență Ploiești, fila 7 dosar up).
Prin încheierea din data 04.11.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.501/P/2014 emis de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești privind pe inculpatul D. I., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art.336 al.1 Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul D. I..
Față de acestea, nu s-a mai procedat la cercetarea judecătorească.
La termenul de judecată din 25.11.2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul D. I. a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art.375 din Codul de procedură penală.
Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public, instanța de fond a admis cererea inculpatului de parcurgere a procedurii simplificate instituite prin noul Cod de procedură penală.
În privința încadrării juridice a faptei, prima instanță a constatat că de la momentul săvârșirii și depistării faptei până la momentul judecării a intervenit o altă penale penală, respectiv Codul penal actual. Intervenția în acest interval a unei legi penale care modifică elementele constitutive ale infracțiunii ce formează obiectul prezentei cauze face ca determinarea legii aplicabile să se efectueze potrivit regulilor înscrise în articolul 5 din Codul penal actual și art.15 al.2 din Constituția României, cel din urmă act prevăzând că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Regulile referitoare la succesiunea legilor penale privesc legea în ansamblul său.
A mai reținut instanța de fond Decizia Curții Constituționale nr.265 din 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr.372 din 20.05.2014, potrivit căreia, determinarea concretă a legii penale mai favorabile „vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze”.Prin urmare, a reținut că instanța poate dispune aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art.5 din Codul penal, în intervalul cuprins între momentul săvârșirii faptei și momentul judecării definitive.
Obiectul reglementării, art.5 din Codul penal, are în vedere legea penală sau contravențională mai favorabilă și nicidecum dispozițiile/normele penale mai favorabile.
Prima instanță a mai reținut că trebuie să aibă în vedere rațiunea legiuitorului, în sensul de a impune un tratament sancționator mai blând pentru inculpații care se află la prima confruntare cu legea penală și care, indiferent de forma de vinovăție, comit o singură faptă penală, iar nu o pluralitate de infracțiuni. Alta este situația inculpaților care persistă într-un comportament antisocial prin săvârșirea mai multor infracțiuni, situație în care legiuitorul a urmărit să instituie un tratament sancționator mai sever, al cărui rol preventiv constă în descurajarea celor tentați să lezeze repetat valorile sociale ocrotite de legea penală.
Astfel, instanța este ținută de aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
În acest sens, s-a reținut de prima instanță și jurisprudența Curții Europeană a Drepturilor Omului, într-o speță relativ recentă, deși nu a menționat in terminis acest lucru, a statuat că respectarea dispozițiilor art.7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun, în cazul legilor penale succesive, alegerea globală a legii penale mai favorabile. Prin Hotărârea din 18 iulie 2013, pronunțată în Cauza Maktouf și Damjanović împotriva Bosniei și Herțegovina, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg, observând că ambele coduri penale ce s-au succedat din momentul comiterii faptelor și până la judecarea definitivă (Codul penal din 1976 și Codul penal din 2003) „prevăd game diferite de pedepse pentru crime de război”, a constatat că a existat „posibilitatea reală ca aplicarea retroactivă a Codului din 2003 să fi fost în detrimentul reclamanților în ceea ce privește impunerea pedepselor”, astfel că „nu se poate afirma că aceștia au beneficiat, în conformitate cu art.7 din Convenție, de garanții efective împotriva impunerii unei pedepse mai severe”. Prin urmare, instanța europeană a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat art.7 din Convenție, precizând totodată că această hotărâre „trebuie înțeleasă ca indicând pur și simplu faptul că, în ceea ce privește stabilirea pedepselor, reclamanților ar fi trebuit să li se aplice dispozițiile codului din 1976 [în ansamblu, n.n.] și nu faptul că ar fi trebuit să fie impuse pedepse mai blânde”.
Hotărârea Scoppola nr.2arată că lex mitiortrebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă (cea veche și cea nouă) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile și în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului.”
S-a mai reținut de prima instanță că, potrivit deciziei sus menționate, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 al.4 privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 al.1 privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, hotărând astfel că dispozițiile art.5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea ți aplicarea legii penale mai favorabile.
Instanța de fond, analizând prevederile celor 2 legi penale succesive, a constatat că, chiar dacă dispozițiile noului Cod penal sunt mai favorabile sub aspectul regimului sancționator, legea nouă prevăzând aceeași pedeapsă cu închisoarea de 1 an la 5 ani însă alternativ cu amenda, totuși sub aspectul individualizării codul din 1969 conține dispoziții mai favorabile, făcând aplicarea dispozițiilor acestui cod.
De asemenea, instanța de fond a constatat că circumstanțele atenuante ce pot fi reținute în cauză sunt mai favorabile în Codul penal anterior, care prevede și conduita inculpatului anterior comiterii faptei pentru care este cercetat, care, dacă sunt reținute pot duce la coborârea limitei pedepsei. Actualul Cod penal nu mai prevede ca circumstanță atenuată conduita inculpatului anterioară săvârșirii faptei. În plus, dacă instanța se orientează, la individualizarea pedepselor la o suspendare a executării pedepsei, tot dispozițiile vechiului Cod penal sunt mai favorabile (art.81 Cod penal din 1969) în care nu mai sunt prevăzute obligații impuse condamnatului.
Prin urmare, instanța de fond, în determinarea legii penale mai favorabile a făcut aplicarea dispozițiilor Codului penal anterior.
A mai constatat prima instanță că, în drept, fapta inculpatului D. I., care la data de 11.01.2014, în jurul orelor 2235, a fost depistat de organele de poliție în timp ce conducea, pe DJ 102 E, pe raza satului Vărbila, . Dacia L., proprietatea sa, înmatriculat cu nr._ având în sânge o alcoolemie peste limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de conducere a unui autovehiculul marca Dacia L., înmatriculat cu nr._ pe un drum public- DJ 102 E pe raza satului Vărbila, .>
În momentul conducerii, inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,35 gr/l alcool pur în sânge așa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologica-alcoolemie.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
Pe latură subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitate prevăzută de art.19 al.1 lit.b Cod penal, întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art.52 Cod penal anterior și criteriile generale de individualizare enumerate de art.72 al.1 Cod penal anterior, dispozițiile părții generale a Codului penal anterior, limitele de pedeapsă fixate în art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, reduse cu o treime conform art.396 al.10 Cod procedură penală (închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni), gradul de pericol social, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, prin raportare la modalitatea de săvârșire a faptei, cât și a încercării inculpatului de a se sustrage de la depistarea faptei sale, instanța de fond a reținut că fapta a fost comisă în timp de noapte, când circulația nu este foarte intensă, inculpatul a condus autoturismul pe un drum public județean, iar valoarea alcoolemieinu este relativ ridicată.
A apreciat instanța de fond că atitudinea de recunoaștere a faptelor nu constituie, în cauză, circumstanțe atenuante, dar reprezintă un criteriu de apreciere în dozarea pedepsei între limitele prevăzute de lege.
Prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuate ale inculpatului, în temeiul actelor în circumstanțiere depuse – sentință civilă de divorț prin care i-a fost stabilit domiciliul minorei D. A. C. la domiciliul inculpatului și acte medicale care dovedesc că minorul D. F. C. are un handicap accentuat permanent. Înscrisurile depuse nu au fost avute în vedere, astfel de împrejurări nefiind în legătură cu fapta infracțională, ci doar cu inculpatul, dar care nu relevă un pericol social mai scăzut al faptei sau o periculozitate mai redusă a inculpatului.
Prin urmare, aplicând dispozițiile art.396 al.10 din Codul de procedură penală, instanța de fond a apreciat că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de societate a aplicat inculpatului pedepsea de 1 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, ținând seama de decizia nr.LXXIV/2007 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dedusă din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, primainstanță nu a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a–e din Codul penal în mod automat, prin efectul legii, ci a apreciat conținutul său concret, în funcție de criteriile stabilite în art.71 al.3 din Codul penal anterior.
Natura și gravitatea faptei conduc la concluzia nedemnității în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior. Însă, infracțiunea săvârșită nu are implicații electorale și nu există o legătură între dreptul de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorului, astfel încât dreptul de a alege (art.64 lit.a teza întâi din Codul penal) nu este reținut în conținutul pedepsei accesorii.
Inculpatul nu s-a folosit de o anumită funcție, profesie sau activitate pentru comiterea infracțiunii și nu există o legătură între infracțiunea comisă și drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore, astfel încât drepturile prevăzute de art.64 lit.c – e din Codul penal anterior nu au fost interzise inculpatului.
În consecință, în temeiul art.71 al.1 și 2 din Codul penal anterior, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior, pe durata executării pedepsei principale.
Având în vedere că pedeapsa principală nu depășește 3 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, ținând seama de vârsta și gradul de educație, de faptul că este integrat social instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârșească infracțiuni.
De aceea, în baza art.81 din Codul penal anterior, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixând un termen de încercare de 3 ani și 3 luni, conform art.82 al.1 Cod penal. Ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei principale, conform art.71 al.5 din Codul penal anterior, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
De asemenea, în temeiul art.83 și 84 din Codul penal anterior, prima instanță a atras atenția inculpatului că acest mod de individualizare a executării pedepsei implică corelativ revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în regim penitenciar, în cazul săvârșirii altei infracțiuni, pedeapsă ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, ci se va executa alături de aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D. I..
În motivarea apelului, inculpatul a arătat, prin apărător, că în mod greșit instanța de fond a considerat dispozițiile Codului penal anterior ca fiind legea penală mai favorabilă, deși dispozițiile acelui cod penal și ale OUG nr.195/2002 nu sunt mai favorabile cu privire la fapta săvârșită.
Vechea legislație penală nu este mai favorabilă cu privire la sancțiune și la modalitatea de executare. Chiar dacă circumstanțele atenuante sunt mai favorabile în legislația veche, trebuie să se țină seama și de sancțiunea prevăzută pentru infracțiune.
Dacă circumstanțele atenuante din vechea legislație ar fi fost mai favorabile, o pedeapsă de 1 an și 3 luni este o pedeapsă destul de mare, având în vedere faptul că inculpatul nu este recidivist, are în creștere și educare doi copii minori, din care unul are un handicap, este singurul care întreține familia și a recunoscut comiterea faptei, solicitând aplicarea procedurii simplificate.
Curtea, examinând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit dispozițiilor art.420 alin.8 C.pr.pen., în raport de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele, constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, așa cum a fost expusă pe larg mai sus, pe baza probelor administrate în cauză în timpul urmăririi penale.
Aceste probe au fost însușite de inculpat cu ocazia audierii sale la instanța de fond, când a și recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a solicitat aplicarea procedurii simplificate.
Curtea mai reține că la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare noile coduri penale și legislația aferentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.5 din noul Cod penal.
Infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, reținută în sarcina inculpatului, se regăsește în actualul Cod penal în dispozițiile art.336 alin.1, însă cele două texte legale prevăd aceleași limite ale pedepsei cu închisoarea.
Spre deosebire de Codul penal în vigoare, Curtea apreciază că cel anterior este legea mai favorabilă cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, întrucât această lege prevede și modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, fără impunerea unor obligații în sarcina inculpatului.
De asemenea, codul anterior este mai favorabil și în ceea ce privește efectul pe care modalitatea de executare îl are la împlinirea termenului de încercare, respectiv reabilitarea de drept.
În ceea ce privește criticile inculpatului, cu privire la individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, Curtea reține că această individualizare s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal anterior, având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, așa cum au fost expuse mai sus, dar și valoarea relativ ridicată a alcoolemiei (1,35 gr.‰ la ora 2315 și 1,25 gr.‰ la ora 0015) și atitudinea inculpatului imediat după ce a fost întrebat de organele de poliție dacă a consumat băuturi alcoolice, respectiv faptul că acesta a încercată să fugă, motiv pentru care a fost necesară imobilizarea sa, pentru a fi condus la sediul poliției și testat cu aparatul etilotest și apoi prezentarea la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Totodată, inculpatul a afirmat că regretă fapta comisă, iar dacă afirmația sa este sinceră, Curtea apreciază că nu există niciun fel de problemă pentru ca acesta să demonstreze pe durata termenului de încercare că într-adevăr și-a îndreptat comportamentul, mai ales că nu au fost stabilite obligații suplimentare în sarcina sa.
Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate apelul declarat de inculpatul D. I. împotriva sentinței penale nr.3583/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. I., fiul lui D. și C., născut la 08.09.1965, domiciliat în comuna I., ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.3583/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.01.2015.
Președinte, Judecător,
F. T. L. C.
Grefier,
R. E. B.
Red./Th.-LC/BER
4 ex./03.02.2015
Dosar fond nr._ Judecătoria Ploiești
Judecător fond – I. G.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 77/2015. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 90/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
