Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 267/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 393/315/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.267
Ședința publică din data de 13 martie 2015
PREȘEDINTE – C. R.
JUDECĂTOR – I. N.
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P. din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul V. G., fiul lui D. și V., născut la data de 21 ianuarie 1965, domiciliat în ., .. 111, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 252 din data de 16 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care în baza art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 37 lit. b) Cod penal din 1969 acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), f), k) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani.
Totodată, conform disp. art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi civile.
În latură civilă, s-a luat act că persoana vătămată B. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul inculpat V. G., fiind reprezentat de avocat desemnat din oficiu M. I. din Baroul Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/9.01.2015, precum și intimatul persoană vătămată B. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat precizează că acesta nu a fost audiat la instanța de fond, iar declarațiile date în cursul urmăririi penale au fost contradictorii sub aspectul recunoașterii vinovăției.
Curtea constată că apelantul inculpat a fost audiat în fața instanței de fond dar și că la termenul anterior, în fața instanței de control judiciar, inculpatul a fost prezent personal, explicându-i-se că urmează să se prezinte în instanță, fără să mai fie citat.
Avocatul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată apelul declarat de inculpatul V. G. în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat M. I., apărător desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, susține că acesta a fost condamnat de Judecătoria Târgoviște la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, reținându-se în sarcina sa că în data de 17.02.2010, în jurul orelor 11:00, a pătruns în curtea Casei Parohiale din localitatea Viforata, prin escaladarea gardului, și dintr-o magazie a sustras mai multe grilaje metalice în scopul de a și le însuși pe nedrept.
Mai arată apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat că bunurile sustrase de inculpat au fost recuperate dar și că acesta a avut o atitudine procesuală oscilantă pe parcursul procesului, în ultima declarație dată la instanța de fond precizând că nu a comis fapta reținută în sarcina sa.
Prin urmare, formulează concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței atacate și, pe fond, achitarea inculpatului, întrucât nu se face vinovat de comiterea faptei.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicită să se procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de furt calificat consumată, în tentativă întreruptă la infracțiunea de furt, întrucât bunurile nu au părăsit incinta casei parohiale. Și, în consecință, reținând această infracțiune, solicită să se dispună redozarea pedepsei aplicată de prima instanță.
Cu privire la cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în fața Judecătoriei Târgoviște, cu privire la majorarea cheltuielilor aferente asistenței juridice acordate inculpatului pe parcursul procesului în prima fază procesuală, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat la instanța de apel precizează că înțelege să lase la aprecierea instanței soluția asupra aceste solicitări, susținând că în opinia sa cererea este argumentată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Susține că în temeinic și legal magistratul fondului a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă consumat și nu tentativă, așa cum s-a solicitat, având în vedere că deși acțiunea inculpatului a fost întreruptă de intervenția martorului C. N., bunurile au fost scoase din curtea parohială, astfel că în mod corect s-a apreciat că apelantul se face vinovat de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Pe de altă parte, precizează că deși prima instanță a reținut la încadrarea juridică a faptei starea de recidivă prev. de art.37 lit.b) Cod penal din 1969, încălcând astfel decizia Curții Constituționale nr.265/2014, nu poate fi îndreptat acest aspect deoarece s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
După reținerea cauzei spre soluționare și înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă în sala de judecată apelantul inculpat V. G. personal precum și apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta la instanța de fond, doamna avocat Ș. A. A. din Baroul Dâmbovița.
Curtea, în temeiul disp. art.395 Cod proc. penală, pentru a da posibilitatea inculpatului să-și susțină apelul declarat, repune cauză pe rol.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat V. G., personal și asistat de avocat desemnat din oficiu M. I. din Baroul Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/9.01.2015, lipsă fiind intimatul persoană vătămată B. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat depune la dosar declarația autentificată sub nr.584/11.03.2015 de Societatea Profesională Notarială H. și Asociații, prin care persoana vătămată B. M. declară că s-a împăcat cu inculpatul V. G.. Prin urmare, solicită a se lua act de împăcarea părților și să se dispună în consecință.
Curtea procedează la consemnarea manifestării de voință a inculpatului V. G. în sensul împăcării cu persoana vătămată, potrivit procesului verbal atașat la dosar.
În sala de judecată se prezintă avocat Ș. A. A., apărător desemnat din oficiu pentru inculpat la instanța de fond, legitimată cu nr. card_-354 Baroul Dâmbovița, precizează că a formulat apel împotriva sentinței primei instanțe atât în numele inculpatul dar și în nume propriu, fiind nemulțumită de valoarea onorariului stabilit de Judecătoria Târgoviște pentru asistența juridică acordată inculpatului.
Prin calea de atac formulată în numele său, precizează că înțelege să solicite majorarea onorariului, motivat de faptul că cercetarea judecătorească în fața primei instanțe a durat foarte mult, au fost efectuate eforturi pentru prezentarea martorilor ș.a..
Totodată, precizează că protocolul încheiat de Uniunea Avocaților din România cu Ministerul Justiției nu interzice majorarea onorariului cuvenit unui apărător desemnat din oficiu atunci când se constată că există temeiuri în acest sens.
Curtea, având în vedere împrejurările anterior expuse, dispune reluarea dezbaterilor, urmând a se formula concluzii atât cu privire la apelul declarat de inculpat cât și cu privire la cererea de majorare a onorariului aferent asistenței juridice acordată inculpatului de apărătorul desemnat din oficiu în fața instanței de fond.
Avocat M. I., apărător desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, întrucât între inculpat și persoana vătămată a intervenit împăcarea, așa cum rezultă din declarația depusă la dosar în formă autentică, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, să se ia act de împăcarea părților și să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, cu consecința exonerării inculpatului de pedeapsa aplicată de instanța de fond.
În ceea ce privește cererea formulată de doamna avocat Ș. A. A. din Baroul Dâmbovița, precizează că se poate dispune majorarea onorariului de la 25% până la 100% atunci când se apreciază că apărătorul desemnat din oficiu a făcut eforturi deosebit în dosar și a dovedit că soluționarea acestuia a durat foarte mult timp.
Însă, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea formulată, doamna avocat avea posibilitatea să formuleze cerere de îndreptare a sentinței și în situația în care aceasta era respinsă, putea fi atacată cu apel.
Chiar și în aceste împrejurări, se poate constata că apărarea inculpatului în fața instanței de fond a durat foarte mult timp, astfel că cererea este admisibilă și se poate dispune majorarea onorariului cuvenit.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, în acord cu decizia nr.265/_ a Curții Constituționale, în temeiul disp. art.386 Cod proc. penală, să se dispună schimbarea încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.37 lit.b) Cod penal din 1969 în infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 Cod penal.
Totodată, conform disp. art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.g) Cod procedură penală solicită să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, ca urmare a împăcării acestuia cu persoana vătămată B. M., cu obligarea ambelor părți la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Cu privire la cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în fața instanței de fond, doamna avocat Ș. A. A. din Baroul Dâmbovița, solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, având în vedere că aceasta nu a declarat apel împotriva hotărârii de fond, iar prin apelul inculpatului nu se critică sentința sub acest aspect.
În plus, solicită a se constata că onorariul acordat de magistratul fondului se încadrează în plafonul maxim stabilit prin protocolul încheiat de Uniunea Avocaților din România cu Ministerul Justiției.
Apelantul inculpat V. G., având cuvântul personal, după legitimarea de către instanță, cu carte de identitate . nr._, eliberată de SPCLEP Târgoviște la data de 11.11.2009, solicită să se ia act că s-a împăcat cu persoana vătămată, această poziție procesuală fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 252 din data de 16 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, după ce în prealabil în baza art. 386 Cod proc. penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit.i) Cod penal din 1969 în art. 228 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul V. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 37 lit. b) Cod penal din 1969.
Potrivit disp. art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), f), k) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani.
Totodată, conform disp. art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi civile.
În latură civilă, s-a luat act că persoana vătămată B. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 1194/P/2010 din 08.01.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a fost trimis în judecată inculpatul V. G., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 rap. la art.209 al. 1 lit. i) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că, în data de 17.02.2010, în jurul orei 11:00, inculpatul V. G. a pătruns în curtea Casei Parohiale din localitatea Viforata, prin escaladarea gardului, și dintr-o magazie a sustras mai multe grilaje metalice în scopul de a și le însuși pe nedrept.
În cursul judecații, a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, persoana vătămata B. M. nu s-a constituit parte civilă, au fost readministrate probele administrate în cursul urmăririi penale, fiind ascultat martorul C. N..
Întrucât martorul G. G. a decedat, instanța de fond a dispus în baza art. 327 alin. 3 Cod proc. penală citirea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale.
La cererea inculpatului a fost administrată proba testimonială, fiind audiată martora U. E..
În ședința publica din 6.11.2013 a fost pusă în discuția parților cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat prin apărător desemnat din oficiu, în sensul de a se reține că a săvârșit infracțiunea de tentativă la furt simplu prevăzuta de art. 20 Cod penal din 1969 raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal din 1969.
La același termen de judecată procurorul a solicitat extinderea procesului penal cu privire la infracțiunea prevăzuta de art. 192 alin. 1 Cod penal, declarând totodată că pune în mișcare acțiunea penală pentru această faptă.
Analizând probele din dosar, instanța de fond a reținut că la data de 17.02.2010, în jurul orei 09, inculpatul V. G. s-a deplasat de la domiciliul său în curtea casei parohiale din comuna Aninoasa, . vecinilor săi U. E. și D. C..
A pătruns într-o magazie amplasată în spatele curții casei parohiale și a sustras de acolo circa 10 grilaje metalice, pe care le-a transportat în mai multe rânduri în grădina vecinei U. E., unde le-a rezemat de un arac de viță de vie, urmând a le transporta în curtea locuinței sale.
În timp ce sustrăgea un cadru metalic din aceeași magazie a fost surprins de martorul C. N. care venise în curtea casei parohiale să ia apă de la fântână. Martorul l-a apostrofat pe inculpat, spunându-i că va sesiza organele de poliție.
Inculpatul a plecat către domiciliul său, iar bunurile sustrase au fost recuperate.
S-a apreciat de magistratul fondului că această situație de fapt expusă anterior este probată prin procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de politie, prin care au fost fixate urmele săvârșirii infracțiunii, planșele foto, declarația parții vătămate B. M., care a arătat că a depozitat în magazia din curtea casei parohiale mai multe cadre metalice care îi aparțineau, neavând alt loc pentru a le depozita și că inculpatul a fost surprins de numitul C. N. sustrăgând acele bunuri, declarația numitului C. N., care a arătat că în dimineața zilei de 17.02.2010 a mers în curtea casei parohiale să ia o găleata cu apă, că l-a văzut pe inculpat în curtea casei parohiale, ascuns în spatele unui pom, că acesta luase cornier din magazia aflată în curtea sa, pe care îl transportase în gradină, că V. G. a plecat prin gradină și a lăsat cornierul în gradina casei.
De asemenea, s-a reținut că martorul a descris și locul din care au fost luate bunurile, arătând că este posibil ca inculpatul să fi venit prin grădini, prin spate, că grădinile sunt despărțite de un gard de mărăcini, că există găuri în gard, că din grădina din curtea casei inculpatul a intrat pe portiță, că magazia în care erau depozitate bunurile era aproape dărâmată și că nu era asigurată cu lăcat.
Pe baza declarației martorei U. E., instanța de fond a reținut că inculpatul a fost prins de organele de poliție în curtea casei sale, că acolo se afla și C. N., care anunțase organele de poliție, că lângă inculpat se aflau obiecte din fier, că din grădinile învecinate accesul se face cu ușurința în gradina casei parohiale printre mărăcini, ca din gradina casei parohiale se poate intra în curte printr-o poarta neasigurata.
Totodată, conform declarației părții vătămate s-a reținut că în casa parohiala nu locuiește nimeni de mulți ani, pentru ca aceasta trebuie renovată, că magazia din care au fost luate bunurile era foarte veche și nu era asigurata, că în magazine se aflau niște bare metalice, că delimitarea între curtea casei și gradina se face printr-un gard de lemn în care se afla o portița neasigurata, și intre gradina și celelalte grădini învecinate exista un gard de sarma discontiuu, dar și mărăcini și că inculpatul putea intra în gradina casei parohiale ocolind gardul de sârma, printre mărăcini.
În consecință, s-a constatat că sunt probate astfel prezența inculpatului la locul faptei, sustragerea bunurilor din magazia aparținând parții vătămate și însușirea acestora pe nedrept, deși inculpatul a negat în fata instanței comiterea furtului.
S-a apreciat de menționat că într-o primă declarație dată în calitate de făptuitor inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, pentru ca ulterior să o nege, contestând autenticitatea declarației olografe. În aceste împrejurări, în cauză s-a dispus examinarea grafică a declarației contestate, concluziile examinării tehnico-științifice fiind că declarația olografă din data de 17.02.2010 este scrisă de inculpatul V. G..
În continuare, s-a reținut de prima instanță că probele dovedesc și că, înainte de a fi surprins de martorul C. și înainte ca acesta să anunțe organele de poliție, inculpatul transportase bunurile în gradina casei parohiale, dincolo de curtea casei parohiale, ca accesul inculpatului V. G. s-a făcut fără înlăturarea unui obstacol, prin grădinile cu care se învecina curtea casei parohiale, prin gradina preotului, despărțita de curte printr-un gard și o poarta neasigurata, bunurile fiind sustrase cu ușurința dintr-o magazine dărăpănata, a cărei ușă nu era asigurata.
S-a reținut de magistratul fondului că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, constând în sustragerea unor bunuri, fără drept, din posesia parții vătămate, prin efracție, escaladare sau folosirea fără drept a unei chei mincinoase.
În acest sens, s-a reținut că efracția constă în înlăturarea prin violență a unui obiect sau dispozitiv care are menirea de a împiedica pătrunderea într-un anumit loc, violența constituind, așadar, o condiție absolut necesară pentru existența efracției iar, pe de altă parte, escaladarea constă în depășirea, trecerea peste anumite obstacole care împiedica pătrunderea făptuitorului în locul în care se afla bunul pe care urmărește să-l sustragă, ceea ce presupune un efort suplimentar și folosirea forței fizice și a abilitații pentru a trece peste un obstacol pe care făptuitorul nu-l distruge și nu-l degradează.
Instanța de fond a constatat, pe baza probelor administrate, că trecerea inculpatului prin garduri de mărăcini și pătrunderea în curte pe o poartă neasigurată nu au necesitat nici un efort suplimentar din partea inculpatului V. G.. De asemenea, s-a reținut că probele nu au pus în evidență folosirea violenței pentru înlăturarea unui dispozitiv în vederea sustragerii bunurilor.
Prin urmare, magistratul fondului a reținut în cauză existența furtului simplu, și nu a celui calificat, nefiind probate comiterea faptei în împrejurări agravante, care ridică gradul de pericol social al faptei.
În ceea ce privește susținerea inculpatului potrivit căreia furtul nu s-a consumat, rămânând în faza de tentativei, acțiunea sa fiind întrerupta de intervenția martorului C. N., instanța de fond a constatat, pe baza probelor administrate, că inculpatul a intrat în stăpânirea de fapt a bunurilor, pe care le-a scos din magazia în care se aflau și le-a transportat dincolo de curtea casei parohiale, în gradina acesteia, realizând astfel actul imposedării.
S-a apreciat ca lipsit de relevanță faptul că bunurile s-au aflat în posesia inculpatului pentru scurt timp și că acesta nu a reușit să le păstreze, dat fiind faptul că a fost surprins la scurt timp de martorul C. N..
Prin urmare, instanța de fond a reținut că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul constituie furt consumat, acțiunea de luare fiind urmată de . de fapt a bunului.
Pentru aceste considerente, a fost admisă în parte cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, în sensul că s-a reținut încadrarea juridică prevăzuta de art. 228 alin. 1 din Noul cod penal ( furt simplu), reținându-se în acest sens declarația parții vătămate care pune în evidență faptul că furtul a fost comis dintr-un loc împrejmuit ce ține de un imobil nelocuit, astfel încât cererea de extindere a procesului penal pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod penal a fost respinsă de instanță.
Examinând actele dosarului, magistratul fondului a reținut că de la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecata inculpatul și până la judecarea definitiva a cauzei a intervenit Legea nr.286/2009 ( noul cod penal), care incriminează fapta de furt în prevederile art. 228 alin. 1, limitele de pedeapsă fiind mult reduse, respectiv de la 6 luni la 3 ani sau amenda - față de limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, de la 1 an la 12 ani închisoare.
Prin urmare, având în vedere că legea veche prevede o pedeapsa mai mare decât cea prevăzuta de legea noua, chiar daca aceasta din urma stipulează aplicarea obligatorie a pedepselor complementare, s-a considerat mai favorabilă legea nouă.
Astfel, prin raportare la prevederile art. 5 Cod penal, instanța de fond a reținut că în drept, fapta inculpatului de a sustrage bunuri din magazia persoanei vătămate constituie conținutul constitutiv al infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii, natura și frecventa infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, starea de sănătate, situația familială și socială.
Totodată, s-a avut în vedere valoarea mică a prejudiciului produs, faptul că bunurile au fost restituite persoanei vătămate, dar și atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul procesului penal, și faptul ca a mai fost condamnat în repetate rânduri pentru comiterea unor infracțiuni în dauna patrimoniului.
Pentru considerentele expuse, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
După stabilirea pedepsei în baza legii penale mai favorabile, instanța de fond a trecut la analizarea incidenței prevederilor legale referitoare la starea de recidivă potrivit aceluiași principiu, acela al legii penale mai favorabile, întrucât se recurge la aplicarea unei instituții ce funcționează independent și cu privire la care se poate aprecia dacă este mai favorabilă infractorului.
Întrucât în cauză nu s-a aplicat un spor pentru sancționarea stării de recidivă (așa cum prevedea art. 39 alin. 4 Cod penal din 1969), instanța de fond a apreciat că legea mai favorabilă este și în cazul recidivei Codul penal din 1969, astfel încât au fost reținute prevederile art. 37 lit. b) Cod penal raportat la mențiunile existente în certificatul de cazier judiciar.
Conform disp. art. 12 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului cod penal, s-a reținut că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Pentru aceste motive, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pe o perioada de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), f), k) Cod penal, iar în baza art. 65 alin. 1 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi civile.
În latură civilă, s-a luat act că persoana vătămata B. M. nu s-a constituit parte civilă.
Împotriva sentinței penale nr. 252 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în termen legal, a declarat apel, inculpatul V. G. pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, curtea reține că apelul formulat este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin rechizitoriul nr.1194/P/2010 din data de 8 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.i) Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal din 1969.
Prin sentința penală nr. 252 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal din 1969 în infracțiunea de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal și s-a dispus condamnarea inculpatului V. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt simplu în stare de recidivă, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 37 lit. b) Cod penal din 1969.
S-a reținut în sarcina inculpatului V. G. că în data de 17.02.2010, în jurul orei 11:00, a pătruns în curtea Casei Parohiale din localitatea Viforata și dintr-o magazie a sustras mai multe grilaje metalice în scopul de a și le însuși pe nedrept.
Curtea reține că instanța de fond a pronunțat sentința anterior pronunțării decizie nr.265/2014 a Curții Constituționale care a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
La adoptarea acestei soluții, instanța de contencios constituțional a reținut că aplicarea legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o „lex terția” care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție ar permite judecătorului să legifereze( Decizia nr. 1470/08 noiembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 853 din 02 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituționalitate.
În același sens, prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că în aplicarea art. 5 din Codul penal se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, constatându-se că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condițiile de existență și sancționare ale infracțiunii în formă continuată.
La examinarea comparativă a infracțiunii de furt simplu, în modalitatea reținută de instanța de fond, se constată că spre deosebire de Vechiul Cod penal care sancționează fapta cu închisoarea între 1 an și 12 ani, iar în cazul recidivei postexecutorii potrivit art.37 lit.b) Cod penal din 1969 prevede un spor facultativ de până la 10 ani închisoare, Noul Cod penal prevede pentru infracțiunea de furt simplu comisă în stare de recidivă, potrivit art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 Cod penal și art.43 alin.5 Cod penal, pedeapsa închisorii de la 9 luni la 4 ani și 6 luni, iar potrivit art.231 alin.2 Cod penal, în cazul faptelor prevăzute la art.228 alin.1 Cod penal împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Analizând incidența dispozițiilor legale în raport de limitele speciale de pedeapsă și condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, Curtea constată că Noul Cod penal constituie lege penală mai favorabilă potrivit art.5 Cod penal, astfel cum a fost interpretat prin decizia nr.265/2014 a Curții Constituționale.
În consecință, în baza art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală va fi admis apelul declarat de inculpatul V. G. împotriva sentinței penale nr. 252 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște care va fi desființată și în rejudecare, în aplicarea art.5 Cod penal, în temeiul dispozițiilor art.386 Cod procedură penală se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul V. G. din infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.37 lit.b) Cod penal din 1969 în infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 Cod penal și art.43 alin.5 Cod penal.
Prin declarația autentificată sub nr. 584/11 martie 2015 depusă la termenul de judecată din 13 martie 2015 persoana vătămată B. M. a precizat că a intervenit împăcarea cu inculpatul Vinitilescu G., acesta declarând la același termen de judecată că s-a împăcat cu persoana vătămată.
Potrivit art.159 alin.1 Cod penal, împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, dacă legea prevede în mod expres această posibilitate.
Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol, împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, iar în conformitate cu dispozițiile art.16 alin.1 lit.g) teza a doua Cod de procedură penală, împăcarea este una dintre situațiile în care exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
Curtea constată că atâta timp cât în speța de față se reține că infracțiunea a fost comisă în data de 17 februarie 2010, rechizitorul și sesizarea judecătoriei au avut loc în ianuarie 2013, judecarea situându-se în intervalul februarie 2013-martie 2014, în dosar trebuie să se dea eficiență deciziei nr.508 din 7 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.843 din 19 noiembrie 2014, care a statuat că, în situațiile tranzitorii, respectiv în ipoteza cauzelor în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului penal, în care, la data de 1 februarie 2014 fusese depășit momentul citirii actului de sesizare, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării deciziei.
Față de considerentele expuse, conform art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.17 alin.2 și art.16 alin.1 lit.g) teza a doua Cod procedură penală cu aplic. art.231 alin.2 și art.159 Cod penal va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul V. G. pentru infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 Cod penal și art.43 alin.5 Cod penal, ca urmare a împăcării acestuia cu persoana vătămată B. M..
În ceea ce privește cererea formulată de avocatul desemnat din oficiu inculpatului în fața instanței de fond, în sensul majorării onorariului care i-a fost acordat având în vedere cheltuielile pe care le-a efectuat în cauză pentru a asigura apărarea, Curtea reține că doamna avocat nu a declarat apel în nume propriu ci în numele inculpatului V. G. pe care l-a reprezentat la instanța de fond, astfel că în calea de atac promovată în cauză nu pot fi analizate criticile invocate de avocatul din oficiu, cererea sa urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.d) Cod procedură penală va fi obligat apelantul inculpat V. G. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova, iar pe persoana vătămată B. M. la plata sumei de 50 lei cu același titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul V. G., fiul lui D. și V., născut la data de 21 ianuarie 1965, domiciliat în ., .. 111, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 252 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște pe care o desființează și în rejudecare, în aplicarea art.5 Cod penal:
În temeiul dispozițiilor art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul V. G. din infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.37 lit.b) Cod penal din 1969 în infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 Cod penal și art.43 alin.5 Cod penal.
Conform art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.17 alin.2 și art.16 alin.1 lit.g) teza a doua Cod procedură penală cu aplic. art.231 alin.2 și art.159 Cod penal încetează procesul penal privind pe inculpatul V. G. pentru infracțiunea prev. de art.228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 Cod penal și art.43 alin.5 Cod penal, ca urmare a împăcării acestuia cu persoana vătămată B. M..
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de avocatul din oficiu Ș. A. A..
În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.d) Cod procedură penală obligă apelantul inculpat V. G. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova, iar pe persoana vătămată B. M. la plata sumei de 50 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2015.
Președinte, Judecător,
C. R. I. N.
Grefier,
E. F.
Tehnored. Jud.CR./E.F
5 ex./16 aprilie 2015
Dosar fond_ /2009 Jud. Târgoviște
Jud. fond G. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... | Traficul de minori (art.211 NCP). Decizia nr. 288/2015. Curtea... → |
|---|
