Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 295/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 311/232/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 295
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Președinte – E. N.
Judecător – F. T.
Grefier – M. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul M. S. (fiul lui G. și M., născut la data de 03.10.1974 în municipiul București, CNP_, 12 clase, conducător auto la . Regal SRL, fără antecedente penale) domiciliat în comuna M., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 109 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Găești, prin care în baza art.180 alin.2 din Codul penal anterior cu aplicarea art.63 alin.3 teza a II a Cod penal anterior, cu referire la art.3 și 5 din Noul Cod penal și art.396 alin.1,2 din Noul Cod procedură penală acesta a fost condamnat la plata sumei de 3000 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.631 Cod penal anterior.
În temeiul art.397 rap. la art.19 NCPP cu referire la art.252 și 253 și 1357 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă alăturată celei penale exercitată de partea civilă P. P. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 117,44 lei cu titlu de daune materiale și 5000 lei cu titlu de daune morale.
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Târgoviște și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare a persoanei vătămate P. P..
Totodată, s-a luat act că S. Orășenesc Găești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 398 rap. la art.274 alin.1 NCPP inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Conform art.276 alin.1 și 2 NCPP s-a dispus obligarea inculpatului către partea civilă P. P. a sumei de 800 lei reprezentând onorariu avocat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul parte civilă P. P., personal și asistat de avocat ales V. N. din Baroul Dâmbovița conform împuternicirii avocațiale . nr._ din 20.02.2015, lipsă fiind apelantul inculpat M. S. reprezentat de avocat ales A. I. din Baroul Argeș conform împuternicirii avocațiale . nr._ din 18.03.2015, intimata parte civilă S. Județean de Urgență Târgoviște și intimata persoană vătămată S. Orășenesc Găești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Avocat ales A. I. pentru apelantul inculpat M. S. depune motive de apel.
Avocații aleși ai apelantului inculpat și intimatului parte civilă și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, susțin că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind apelul în stare de judecată.
Curtea ia act de declarații, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Avocat ales A. I. având cuvântul pentru apelantul inculpat M. S. critică sentința penală nr. 109 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Găești atât în ceea ce privește latura penală cât și în ceea ce privește latura civilă.
Pe latură penală susține că sancțiunea amenzii aplicate inculpatului în cuantum de 3.000 lei este exagerată, inculpatul recunoscând fapta comisă la urmărirea penală însă instanța de fond acesta nu s-a putut prezenta întrucât este șofer la o societate comercială iar la data termenului era plecat în cursă.
Instanța de fond deși a făcut trimitere la criteriile de individualizare ale pedepsei astfel cum sunt reglementate în art. 72 Cod penal anterior nu a dat eficiență acestora.
Cu privire la persoana inculpatului susține că acesta are un loc de muncă, și-a întemeiat o familie și a recunoscut fapta comisă în faza de urmărire penală.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond reducerea cuantumului amenzii aplicate inculpatului dându-se eficiență art. 81 Cod penal în sensul suspendării condiționate a executării acestei sancțiuni, pedeapsa fiind alternativă cu amenda iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior.
Pe latură civilă critica vizează modul în care instanța de fond a admis pretențiile formulate de partea civilă de 5.000 lei reprezentând daune morale, leziunile produse nejustificând plata acestei sume, ceea ce constituie o îmbogățire fără justă cauză, solicitându-se admiterea apelului formulat și sub acest aspect, desființarea sentinței în parte în latură civilă și reducerea acestei sume.
Arată că în mod corect instanța de fond a acordat suma de 117 lei daune materiale, în măsura în care s-a dovedit prejudiciul creat prin fapta comisă.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat ales V. N. având cuvântul pentru intimatul parte civilă P. P., solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat, apreciind sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
Susține că instanța de fond în mod corect a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale raportat la fapta comisă, iar modalitatea de executare a fost just stabilită, întrucât la aplicarea pedepsei trebuie să se aibă în vedere caracterul sancționator și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte penale.
Cât privește faptul că nu s-a aplicat inculpatului dispozițiile legii penale mai favorabile arată că inculpatul nu s-a prezentat la instanța de fond și nu a depus nici o dovadă în acest sens, deși partea civilă ar fi dorit să se împace cu inculpatul dacă acesta se prezenta la termen.
În latură civilă arată că instanța de fond a acordat despăgubiri materiale numai raportându-se la înscrisurile depuse la dosar, iar daunele morale acordate nu reprezintă o sumă foarte mare raportat la probele administrate constând în depozițiile martorilor, certificatul medico legal existent la dosar din care rezultă leziunile produse și numărul zilelor medicale.
Solicită acordarea de cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat sens în care se depune în dovedire chitanța nr. 19/2015 emisă de C.. Av. V. N..
Avocat ales A. I. având cuvântul pentru apelantul inculpat M. S. solicită respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât această chitanță doveditoare trebuia depusă de avocatul părții civile până la finalizarea dezbaterilor.
Solicită să nu se țină cont de înscrisul depus la dosar după închiderea dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul formulează concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Apreciază critica privind individualizarea judiciară a pedepsei ca neîntemeiată, raportat la modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, numărul ridicat de zile de îngrijiri medicale necesar părții civile pentru vindecare.
Pe latura civilă susține că instanța de fond în mod corect a soluționat acțiunea civilă raportat la probatoriul administrat în dosar la solicitarea ambelor părți.
CURTEA
Asupra apelului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin sentința penală nr. 109 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Găești, a fost condamnat inculpatul M. S. (fiul lui G. și M., născut la data de 03.10.1974 în municipiul București, CNP_, 12 clase, conducător auto la . Regal SRL, fără antecedente penale), domiciliat în comuna M., ., județul Dâmbovița la plata sumei de 3000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.2 din Codul penal anterior cu aplicarea art.63 alin.3 teza a II a Cod penal anterior, cu referire la art.3 și 5 din Noul Cod penal și art.396 alin.1,2 din Noul Cod procedură penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.631 Cod penal anterior.
În temeiul art.397 rap. la art.19 NCPP cu referire la art.252 și 253 și 1357 Cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă alăturată celei penale exercitată de partea civilă P. P. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 117,44 lei cu titlu de daune materiale și 5000 lei cu titlu de daune morale.
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Târgoviște și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare a persoanei vătămate P. P..
Totodată, s-a luat act că S. Orășenesc Găești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 398 rap. la art.274 alin.1 NCPP inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Conform art.276 alin.1 și 2 NCPP s-a dispus obligarea inculpatului către partea civilă P. P. a sumei de 800 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, în esență, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 2054/P/2013 din data de 22.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. S. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin. 2 Cod penal, faptă comisă la data de 28.08.2013, în jurul orei 22,00.
S-a reținut că la data de 28.08.2013 în jurul orei 22.00, în timp ce se aflau pe terasa „barului lui C.” din satul Poroinica, județul Dâmbovița, persoana vătămată P. P. și inculpatul M. S. și-au adresat reciproc injurii, moment în care secundul l-a lovit cu pumnii și picioarele în zona corpului și capului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale.
În drept, activitatea infracțională stabilită în sarcina inculpatului M. S., în modalitatea descrisă în rechizitoriu, a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art.180 alin 2 Cod penal.
Având în vedere prevederile referitoare la principiul activității legii penale (art. 3 Noul Cod penal), principiu de bază în materia aplicării legii penale în timp s-a stabilit faptul că art. 180 alin. 2 Cod penal, în vigoare la data săvârșirii faptei, reprezintă legea mai favorabilă întrucât noua incriminare - art.193 alin.2 NCP prevede limite sporite de pedeapsă, respectiv 6 luni - 5 ani închisoare sau amendă, spre deosebire de incriminarea anterioară care prevedea pedeapsa de la 3 luni închisoare la 2 ani închisoare sau amenda.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M. S. s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal anterior, respectiv dispozițiile părții generale a Codului Penal anterior și limitele de pedeapsă stabilite în partea speciala a acestuia, gradul de pericol social, apreciat ca fiind relativ ridicat, în raport cu urmările produse, scopul urmărit, dar și circumstanțele personale, el nefiind cunoscut cu antecedente penale.
Ca urmare, instanța de fond a considerat că aplicarea unei pedepse cu amenda penală în cuantum de 3000 lei, stabilită în conformitate cu dispozițiile art.63 alin.3 teza a II a Cod penal anterior, este suficientă pentru atingerea scopurilor preventiv, educativ și coercitiv al legii penale, întrucât acesta este infractor primar, a recunoscut fapta de lovire asupra persoanei vătămate iar din caracterizarea depusă la dosar rezultă că este cunoscut ca având un comportament civilizat în societate și un bun familist.
Acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă P. P. s-a reținut având ca obiect cererea de obligare a inculpatului M. S. la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale și 4500 lei daune materiale, este întemeiată în parte.
S-a argumentat că prejudiciul suferit de către aceasta prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate și inviolabilitate fizică) este de natură morală, situație în care despăgubirile acordate nu reprezintă o modalitate de repunere în situația anterioară săvârșirii faptei, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată, raportat la impactul produs în viața sa, ținând cont că orice durere fizică este resimțita cu ajutorul creierului, este corticalizată, ceea ce presupune o suferință psihică și aceasta a fost lovită în principal în zona feței.
D. consecință, în baza art.397 rap. la art.19 NCPP cu referire la art.252 și 253 Cod civil, s-a admis în parte solicitarea de daune morale și s-a dispus obligarea inculpatului M. S. la plata sumei de 5000 lei cu acest titlu.
În ceea ce privește daunele materiale, prima instanță a constatat că pretențiile părții civile P. P. sunt justificate și probate în parte, întrucât declarațiile martorilor audiați în cauză nu sunt concludente în dovedirea cuantumului acestora în condițiile în care sursa celor declarate a fost aceasta, relatându-le că a cheltuit 5000 lei cu drumurile și spitalizarea și că în altercație i-a dispărut un lănțișor de aur, declarații care se coroborează cu alte mijloace de probă.
Așa fiind, s-a reținut că singurele cheltuieli dovedite sunt cele consemnate în chitanțele în sumă de 40 lei privind achitarea taxei de eliberare a certificatului medico legal, 32,44 reprezentând taxă radiografie eliberată de S. Găești și bonul în sumă de 45 lei privind achiziționarea a trei medicamente, motiv pentru care în baza art. 1357 Cod civil inculpatul M. S. a fost obligat la plata sumei de 117,44 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material.
Totodată, s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei către partea civilă S. Județean de Urgență Târgoviște reprezentând cheltuielile de spitalizare a persoanei vătămate P. P..
Referitor la S. Orășenesc Găești s-a luat act că nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În fine, în temeiul art.276 alin.1 și 2 NCPP, s-a admis și cererea formulată de către persoana vătămată constituită parte civilă P. P., dispunându-se obligarea inculpatului M. S. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.20/2014.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel, inculpatul M. S., criticând-o ca fiind netemeinică în ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei și stabilirea daunelor morale.
Astfel, s-a susținut că în raport de atitudinea sinceră adoptată în cursul urmăririi penale în sensul recunoașterii faptei și regretului manifestat, neprezentarea la judecata în primă instanță pentru a beneficia de prevederile art.374 alin.4 și art.396 alin.10 NCPP, datorită unui contract de muncă în afara statului român, lipsa antecedentelor penale și buna reputație dobândită în comunitate, pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, atât ca și cuantum cât și modalitate de executare, este prea severă, contravenind criteriilor determinate în art.72 Cod penal 1969, recunoscute ca fiind legea favorabilă conform art.5 NCP.
Pe de altă parte, suma de 5.000 lei daune morale la care a fost obligat în folosul părții civile P. P., este exagerată, deoarece nedovedindu-se că leziunile traumatice produse la data de 28 august 2013, s-ar fi concretizat în traume psihice sau de altă natură, reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
În consecință, apelantul M. S. a solicitat admiterea căii de atac exercitate, desființarea în parte în latură penală și civilă a sentinței primei instanțe, iar pe fond, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea cuantumului amenzii aplicate pentru infracțiunea prev. de art.180 alin.2 Cod penal 1969, și suspendarea condiționată a executării acesteia conform art.81 din același cod precum și reaprecierea daunelor morale în sensul reducerii acestora potrivit jurisprudenței interne în materie.
Deși legal citat, la ultima adresă indicată pentru comunicarea actelor procedurale, acesta nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, înțelegând să fie reprezentat prin avocat ales.
Apelul nu estet fondat.
Verificând sentința primei instanțe, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate de apelantul inculpat M. S., precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 417 alin. 2 și art. 418 alin. 1 NCPP, rezultă că fapta, împrejurările săvârșirii și vinovăția, pe larg detaliate în precedente, s-au stabilit corect, găsindu-și corespondent în probele administrate, ce au fost complet analizate și just apreciate.
S-au avut în vedere astfel, declarațiile persoanei vătămate P. P., certificatul medico-legal nr.806/CML/30.08.2013 eliberat de SJML Dâmbovița privind leziunile corporale suferite de aceasta, declarațiile martorilor I. Jenică și M. A., precum și declarațiile de recunoaștere făcute de inculpatul M. S. în cursul urmăririi penale.
Aceste probe sunt pertinente pentru stabilirea existenței faptei și vinovăției în cazul agresiunilor comise asupra persoanelor fizice iar la efectuarea propriului examen, curtea constată ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că, așa cum a recunoscut în prima fază procesuală, precum și prin motivele de apel formulate în scris, inculpatul M. S. a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat la primul grad de jurisdicție.
În concret, actele materiale executate au constat în aceea că, în timp ce se afla pe terasa Barului „C.” din localitatea Poroinica, județul Dâmbovița, în contextul consumului de băuturi alcoolice și al discuțiilor purtate cu partea civilă P. P., în data de 28.08.2013, în jurul orelor 22,00, inculpatul M. S. a aplicat mai multe lovituri, cu pumnii și picioarele acestuia din urmă, localizate în principal în zona corpului și a capului, rezoluția infracțională încetând numai la intervenția martorilor M. M. și I. Jenică, care au sesizat serviciul permanent de poliție 112.
S-a probat de asemenea că, în împrejurările de fapt descrise, intimatul-parte civilă a suferit leziuni corporale, concretizate în multiple excoriații, acuze obiective în regiunea craniană și toraco - abdominală dar și fractură a piramidei nazale, prin raportul medico-legal concluzionându-se că acestea s-au putut produce prin lovire cu corp dur și au necesitat pentru vindecare circa 14-16 zile de îngrijiri medicale .
Ca urmare și la exercitarea controlului judecătoresc ierarhic se reține că, în drept, actele materiale săvârșite în noaptea de 28.08.2013 de către inculpatul M. S., asupra persoanei vătămate P. P., întregesc conținutul infracțiunii de lovire sau alte violențe, incriminată atât de Codul penal 1969 în vigoare la acea dată, cât și Noul Cod penal pus în aplicare la 01.02.2014 deci, mai înaintea judecății cauzei în primă instanță.
Condamnarea acestuia în baza art.180 alin.2 Cod penal 1969, este legală, având în vedere că legea veche reprezintă legea mai favorabilă conform art.5 NCP, în interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr.265/06.05.2014, publicată în M.Of.Partea I nr.372/20.05.2014, întrucât ca și tratament sancționator, limitele pedepsei închisorii de la 3 luni la 2 ani, au fost majorate ca și cuantum, prin dispozițiile art.193 alin.2 NCP, de la 6 luni până la 5 ani închisoare, în ambele cazuri, alternativ cu aceea a amenzii penale.
Pedeapsa de 5.000 lei amendă dozată spre limita minimă specială prevăzută de art.63 alin.3 teza ultimă Cod penal 1969 (între 300 lei și 15.000 lei amendă), cu executare, se apreciază ca fiind justă și conformă criteriilor generale enumerate sub art.72 din același cod, știut fiind că în alegerea legii mai favorabile instanțele judecătorești sunt obligate să aplice criteriul analizei globale a întregului litigiu și nu, acela pe instituții juridice separate, ce ar crea o situație mai ușoară corespunzătoare intereselor inculpatului.
Cum s-a argumentat și prin sentința atacată, potrivit dispozițiilor legale menționate, în cazul infracțiunilor contra integrității corporale a persoanei fizice, stabilirea întinderii pedepsei judiciare și a modalității de executare, se face în primul rând ținându-se seama de gravitatea concretă a faptei săvârșite, evaluată prin numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea persoanei vătămate, regiunea corporală lezată, mijloacele, mijloacele folosite în agresiune, motivul săvârșirii acesteia, precum și starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită prin norma de incriminare ori frecvența unor astfel de infracțiuni.
Față de criteriile anterior menționate rezultă că prima instanță a făcut o corectă apreciere a gravității infracțiunii stabilite în sarcina inculpatului M. S. și periculozității prezentate de acesta, concretizate în traumatismele produse persoanei vătămate P. P., de vârstă apropiată și în contextul unui conflict inițiat pe o terasă a unui local public din . de băuturile alcoolice, consumate în grupuri separate.
Agresivitatea manifestată la data de 28.08.2013, constând în lovirea repetată a secundului, cu pumnii și picioarele, vizând în principal, regiunea corporală superioară (torace și craniu) și cu atare intensitate, încât urmările s-au materializat în fracturarea piramidei nazale, traumatism ce a necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, au fost corect evaluate în procesul de individualizare a pedepsei judiciare.
Contrar susținerilor apelantului inculpat, atât cuantumul amenzii penale, cât și executarea efectivă a acesteia, sunt necesare și apte să asigure reinserția socială a agresorului, dar și din motive de siguranță publică, pentru descurajarea comiterii infracțiunilor de acest gen, inclusiv funcția retributivă impusă de rezonanța temerității manifestate prin agresarea unui membru al comunității sătești căreia îi aparțin, în prezența altor persoane și într-un local public.
Lipsa antecedentelor penale ori conduita adoptată în cursul urmăririi penale în sensul recunoașterii vinovăției în împrejurările de fapt reținute în actul de sesizare, regretul manifestat ca și realizarea unor venituri licite permanente, din muncă, evident că nu pot atrage reindividualizare a modalității de executare a pedepsei stabilite la primul grad de jurisdicție.
Prin urmare, natura și gravitatea faptei stabilită în sarcină, regiunea corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate, leziunile traumatice produse, întreruperea rezoluției infracționale prin intervenția martorilor prezenți la locul faptei, formează convingerea că nu sunt întrunite condițiile cumulativ cerute de art.81 Cod penal 1969 pentru a se aprecia că în cazul inculpatului M. S., scopul retributiv și preventiv- educativ al pedepsei s-ar putea realiza, fără executarea pedepsei de 5.000 lei amendă.
De altfel, datele personale invocate ca și motive de reformare, sub acest aspect, au primit suficientă eficientă juridică prin condamnarea la o pedeapsă cu amenda, deși textele incriminatorii prevăd alternativ și închisoarea de la 3 luni la 2 ani și al cărei cuantum a fost orientat cu mult sub limita maximă specială de 15.000 lei.
Și acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă P. P., a fost corect rezolvată, principiile ce reglementează stabilirea întinderii răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie intenționată, fiind corect interpretate și în deplin acord cu jurisprudența internă în materia recuperării pagubelor cauzate prin infracțiuni contra vieții și integrității corporale a persoanei.
Sub un prim aspect, Curtea constată că prima instanță a reținut corect, că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, prev. de art.19 Cod proc. penală rap. la art.1357, 1387 și art.1391 Cod civil (fost art.998 Cod civil anterior), dispunând obligarea inculpatului M. S. la plata sumei de 5.117,44 lei despăgubiri civile (117,44 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale), parte din pretențiile solicitate de partea civilă P. P. prin acțiunea civilă exercitată în procesul penal.
Suma de 5.000 lei stabilită cu titlu de daune morale în folosul acestuia din urmă, se constată că satisface întocmai criteriile cristalizate în jurisprudența internă, privind compensarea prejudiciilor personale nepatrimoniale produse victimei prin lovire sau alte violențe.
Se reamintește astfel, că la determinarea acestor despăgubiri, instanțele judecătorești sunt obligate să țină seamă în primul rând, de natura și gravitatea leziunilor corporale produse victimei, concretizate în regiunea corporală lezată, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, suferințele fizice și psihice la care a fost supusă în cadrul tratamentelor de specialitate, restrângerea posibilităților de viață socială și de familie pe această perioadă, corespunzător vârstei și ocupației sale, precum și alte asemenea elemente de natură a leza onoarea și demnitatea acesteia, raportat la împrejurările comiterii faptei și rezonanța produsă în comunitatea căreia îi aparțin părțile.
Atari circumstanțe, potrivit doctrinei și jurisprudenței interne constante, nu impun sarcina probei (cu martori sau alte dovezi pertinente), deoarece aprecierea întinderii compensației constituie atributul instanței, obligată fiind să dispună repararea prejudiciului personal nepatrimonial, judecând în echitate, așa încât, sumele acordate cu acest titlu să nu reprezinte o amendare excesivă a inculpatului și nici o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Or, din documentația medico-legală anterior menționată, rezultă cu certitudine că din culpa exclusivă a inculpatului - apelant M. S., ulterior datei de 28.08.2013, partea civilă P. P. a fost supusă unor suferințe fizice și psihice, notorii în cazul unei fracturi de piramidă nazală, leziuni corporale care prin localizare și gravitate, atrag în egală măsură, limitarea posibilităților de viață familială și socială corespunzătoare vârstei de 42 de ani dar și traume inerente tratamentelor de specialitate suportate cel puțin 14-16 zile cât a primit îngrijiri medicale.
Rezultă așadar, că nici motivele de reformare invocate de apelantul-inculpat M. S. sub acest aspect, nu sunt întemeiate, deoarece în cadrul controlului judecătoresc ierarhic se constată că acțiunea civilă exercitată de intimatul-parte civilă P. P. s-a rezolvat cu respectarea întocmai a disp. art.1357, art. 1387 și art.1391 Cod civil (fost art.998 și urm. Cod civil abrogat), privind stabilirea întinderii despăgubirilor pentru daunele morale suferite de victimele infracțiunii de lovire sau alte violente, faptă intenționată, săvârșită la data de 28.08.2013.
În consecință, sentința primei instanțe se apreciază ca fiind justă și conformă legii, inclusiv în ce privește individualizarea pedepsei și stabilirea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile personal nepatrimoniale, iar apelul exercitat de acesta se va respinge în baza art.421 pct.1 lit.b NCPP, ca nefondat.
Ca urmare, potrivit art.276 NCPP se va dispune obligarea inculpatului M. S. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată efectuate de intimatul parte civilă P. P. (onorariu avocat ales), dovedite prin chitanța nr.19/2015 emisă de Cabinet de Avocatură N. V.- Găești.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 din același cod, ce reglementează suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cazul respingerii căi de atac ordinare,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. S. fiul lui G. și M., născut la data de 03 octombrie 1974, domiciliat în comuna M., ., județul Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 109 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Găești.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat și la 1.000 lei cheltuieli judiciare către persoana vătămată constituită parte civilă P. P., domiciliat în ., nr.274, județul Dâmbovița, reprezentând onorariu avocat ales.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2015.
Președinte, Judecător,
E. N. F. T.
Grefier,
M. G.
Red. NE
Tehnored.RV
2 ex. / 30.04.2015
Dosar fond nr._ Judec. Găești
Judec. fond C. D. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 321/2015.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP). Decizia... → |
|---|
