Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 301/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 301/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1876/283/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA NR.301

Ședința publică din data de 19 martie 2015,

Președinte: - C. G.

Judecător: - M. D.

Grefier: - M. M.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul B. T. D., fiul lui T. și E., născut la 06.10.1959, în P., județul Dâmbovița, domiciliat în oraș P., ., jud.Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr.148/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria P..

Prin această sentință inculpatul B. T. D., a fost condamnat la o pedeapsă de 1 (unu) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice având alcoolemie mare.

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit in condițiile art. 92 C. pen..

În baza art.93alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-au impus următoarele obligații, prevăzute la lit. b) și d): să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, la o unitate desemnată de către Serviciul de probațiune Dâmbovița, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (1) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen. s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 96 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: apelantul-inculpat B. T. D. personal, asistat din oficiu de avocat C. S. din cadrul Baroului Prahova (delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/18.02.2015)

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală aduce la cunoștință apelantului-inculpat B. T. D., dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă vor da declarație aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.

Apelantul-inculpat B. T. D., legitimat cu CI . nr._ eliberat de Serviciul Public Comunitar P., personal având cuvântul declară că este de acord să dea declarație în fața instanței de apel și s-a procedat la ascultarea inculpatului, cele declarate au fost consemnate în scris, atașate la dosarul cauzei după ce au fost citite și semnate de apelantul-inculpat.

Avocat C. S. depune la dosar adeverința eliberată de . referitor la soția inculpatului, B. M. cu privire la faptul că este încadrată în funcția de femeie de serviciu și ce venituri a obținut.

Reprezentantul Ministerului Public și avocat C. S. pentru apelantul-inculpat B. T. D. având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului declarat de inculpat.

Avocat C. S. având cuvântul pentru apelantul-inculpat B. T. D., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond achitarea acestuia în temeiul art.16 lit.a C.pr.penală, întrucât fapta nu există nu a condus pe drumurile publice, autoturismul a fost condus de fiica sa, urmând ca la întoarcere autoturismul să fie condus de un martor care era împreună cu dânsul în mașină, până la adresa unde s-a deplasat. Susține că declarațiile date în dosarul de urmărire penală și cele de la instanța de fond sunt contradictorii.

Într-adevăr inculpatul a avut o alcoolemie mare, dar aceasta s-a datorat faptului că a băut pentru a-și face curaj, mergea să recupereze o sumă de bani nu să conducă pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că nu se impune aplicarea disp. art.16 lit.a C.pr.penală, solicită ca inculpatului să i se aplice o amendă penală, conform art.336 C.penal.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Instanța de fond a procedat la o judicioasă evaluare a materialului probator administrat în cauză în cele două faze ale procesului penal, pe baza cărora a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie mare, prev. de art.336 alin.1 N.C.P

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data de 30.08.2012 rezultă că icnulpatul a condus în oraașul P. un autovehicul după ce a consumat băuturi alcoolice, rezultând că la momenutl depistării în trafic avea o alcoolemie de 2,45 gr/l.

Din probatoriul administrat în cauză: procesul verbla de constatare, declarațiile martorilor dobre G. și P. S. rezultă cu certitudine faptul că icnulpatul a fost depistat conducând autovehiculul pe drumul națonal, după ce ieșise de pe un drum de servitute. De altfel, din procesul verbal de constatare și din declarațiile agenutlui de poliție rezultă că acesta a fost oprit pe drumul național după ce ieșise de pe drumul de servitute și conducea autovehiculul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Din declarațiile date în curusl urmăririi epnale de fiica icnulpatului, rezultă faptul că nu ea a fost cea care se afla la volanul autoturismului. A condus mașina până la locuința martorului unde icnulpatul a provocta un sacandal, duipă care a părăsit zona, cel care a condus ulterior autovehiculul fiind inculpatul, nu altă persoană.

Sancțiunea penală a fost just individualizată și raportat la pericolul pentru traficul rutier generat de inculpat, care avea o alcoolemie de 2,45 gr/l alcool pur în sânge, sancțiunea penală este corect individualizată și nu se justifică aplicarea unei amenzi penale.

Apelantul-inculpat B. T. D. având personal ultimul cuvânt consideră că având în vedere rechizitoriul întocmit, unde se află 3 declarații complet diferite, date de aceeași persoană. Din cei doi agenți de poliție sosiți la fața locului (unul de la circulație, celălalt de la 112) doar unul a dat declarații (trei declarații, toate diferite). Din prima declarație reiese că s-ar fi deplasat pe drumul public și a fost oprit în trafic ceea ce nu este adevărat, cât timp agentul conducea autoturismul și intersectându-se cu el, nu avea nimic reflectorizat.

A doua declarație este că se afla pe drumul public, i s-a cerut să oprească, a încercat să fugă, agentul a pornit sirenele și i-a blocat drumul. Ceea ce nu este adevărat pentru că mașina se afla doar la 3 m pe drumul de servitute.

A treia declarație este că mașina se afla de drumul de servitute, venind echipajul de la 112 i-a făcut loc ca să iasă pe drumul național. Drumul public are doar 2,5 m, în halul în care avea alcoolemia, indiferent, nu putea conduce pe o distanță de 28 m. Era în stare avansată de comă. A făcut scandal la domiciliul martorului pentru că îi dăduse 800 euro pe care nu i-a recuperat nici în prezent. De fapt rechizitoriul la parchet i s-a întocmit pentru violare de domiciliu și deranjarea liniștii publice .Nu poate pleda vinovat pentru că nu a condus mașina.

CURTEA:

Asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.148/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria P., în baza art. 336 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, inculpatul B. T. D., fiul lui T. și E., născut la 06.10.1959, în P., județul Dâmbovița, cetățean român, studii postliceale, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în oraș P., ., jud. Dâmbovița, CNP_, la o pedeapsă de 1 (unu) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit in condițiile art. 92 C.pen..

În baza art.93alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul B. T. D. a fost obligat la plata a 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria P. nr. 1872/P/2012, din 17.10.2013, înregistrat la Judecătoria P. sub nr._ a fost trimis in judecată în stare de libertate inculpatul B. T. D., fiul lui T. și E., născut la 06.10.1959, în P., județul Dâmbovița, domiciliat în oraș P., ., jud.Dâmbovița, CNP_ pentru infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG 195/2002., faptă constand in aceea ca in ziua de 30.08.2012 a condus poe drumurile publice un autoturism cu o imbibatie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur in sange.

S-a retinut in actul de sesizare a instantei că în data de 30.08.2012, în jurul orelor 22²⁵, Poliția orașului P. a fost sesizată de către numitul D. G. să intervină în orașul P., cartier Șerbănești, ., nr. 108.

În urma apelului telefonic, la fața locului s-a deplasat ag. șef pr, Burneiu G. O. din cadrul Poliției orașului P., împrejurare în care acesta a identificat autoturismul marca VW Passat, purtând plăcuțe cu numărul de înmatriculare 78 87 CQ care rula pe . semnal de oprire și, procedând la verificarea actelor înmânate de conducătorul auro, a constatat că acesta se numește B. T. D..

Cum învinuitul prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea aerului expirat, solicitare pe care inculpatul a refuzat-o motivând că are probleme de sănătate, însă este de acord cu prelevarea de probe sanguine.

Inculpatului i-au fost recoltate probe sanguine la orele 23¹² și 00¹² fiind constatate îmbibații alcoolice de 2,45 g/lalcool pur în sânge și respectiv 2,05 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul a recunoscut inițial săvârșirea faptei arătând că a plecat singur la volanul autoturismului, pe care l-ar fi condus până în cartierul Șerbănești, până la domiciliul martorului D. G. cu care a purtat o discuție privind restituirea unei sume de bani împrumutate acestuia.

Întrucât, în timpul discuțiilor cu martorul mai sus menționat, două persoane de sex feminin l-au agresat verbal, iar una dintre ele a sunat la poliție, s-a suit din nou la volanul autoturismului pe care 1-a condus până în momentul în care lucrătorii de poliție i-au făcut semnalul de oprire.

A refuzat testarea aerului expirat, însă s-a prezentat la Spitalul P. pentru recoltarea probelor biologice.

A negat consumul băuturilor alcoolice anterior conducerii autoturismului pe drumurile publice.

După începerea urmăririi penale, inculpatul a revenit asupra declarației arătând că autoturismul a fost condus de fiica sa, martora C. A. C., până la domiciliul martorului D. G., împrejurare în care, date fiind discuțiile contradictorii între acesta și martor, fiica sa a plecat.

Inculpatul a precizat, de asemenea, că pe drum a luat în autoturism și martorul V. D. cu care ar fi stabilit anterior o întâlnire.

A negat săvârșirea faptei arătând că nu a condus autoturismul pe drumurile publice.

În actul de sesizare se menționează faptul că în cauză au fost audiați martorii D. G. și P. S., precum și agentul șef pr. Burneiu G. O., din declarațiile concordante ale acestora rezultând că învinuitul a condus autoturismul pe un drum de servitute care face accesul la domiciliul martorului D. G., iar ulterior pe drumul public, respectiv pe ., moment în care a fost oprit de echipajul de poliție sosit la solicitarea acestuia. S-a procedat de asemenea și la audierea martorilor C. A. C. și V. D. care au arătat că inculpatul ar fi condus autoturismul de la domiciliul său până la domiciliul martorului D. G., iar în momentul în care acesta a început să provoace scandal și să poarte discuții în contradictoriu cu martorul D. G. ar fi plecat.

În ceea ce privește motivul pentru care inculpatul l-ar fi luat cu mașina în împrejurările mai sus menționate, martorul V. D. a arătat că ar fi urmat să își petreacă noaptea la inculpat acesta fiindu-i prieten și vecin.

P. de pe lângă Judecătoria P. a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, declarația inculpatului B. T. D., buletin de examinare toxicologică alcoolemie, declarațiile martorilor, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28. aprilie.2014, judecătorul de camera preliminara a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală dispunând începerea judecății. De asemenea s-a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către apărătorul inculpatului și nici din oficiu nu s-a impus a fi invocate.

La termenul de judecată din 26.05.2014, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată, instanța de fond a pus în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa.

Inculpatul nu a solicitat procedură simplificată, nerecunoscând săvârșirea faptei in modalitatea descrisa in rechizitoriu.

Analizând si coroborând materialul probator din prezenta cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 30.08.2012, în jurul orelor 22,25 inculpatul B. T. D. a condus pe drumurile publice din localitatea P. un autoturism având o imbibatie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 2,45 g%0 la prima probă biologică de sânge, recoltată la orele 23,12, și respectiv de 2,05 g%0 la cea de-aa doua probă, recoltată la orele 00,12.

În legătură cu situația de fapt, s-a reținut că la data de 30.08.2012, în jurul orelor 22²⁵, Poliția orașului P. a fost sesizată de către numitul D. G. să intervină în orașul P., cartier Șerbănești, ., nr. 108.

În urma apelului telefonic, la fața locului s-a deplasat ag. șef pr., Burneiu G. O. din cadrul Poliției orașului P., împrejurare în care acesta a identificat autoturismul marca VW Passat, purtând plăcuțe cu numărul de înmatriculare 78 87 CQ care rula pe . semnal de oprire și, procedând la verificarea actelor înmânate de conducătorul auro, a constatat că acesta se numește B. T. D..

Cum inculpatul prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea aerului expirat, solicitare pe care inculpatul a refuzat-o motivând că are probleme de sănătate, însă este de acord cu prelevarea de probe sanguine.

Inculpatului i-au fost recoltate probe sanguine la orele 23¹² și 00¹² fiind constatate îmbibații alcoolice de 2,45 g/lalcool pur în sânge și respectiv 2,05 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul a negat săvârșirea faptei, respectiv conducerea autoturismului pe drumurile publice. Deși inculpatul a susținut că nu a condus pe drumurile publice autoturismul în condițiile în care se afla sub influența alcoolului, instanța reține faptul că această susținere nu poate fi reținută.

A reținut instanța de fond că, din declarația martorului V. D., propus de către inculpat, rezultă faptul că pe traseul dintre domiciliul inculpatului și cel al lui D. G., autoturismul ar fi fost condus de către fiica inculpatului, care, după ce au ajuns la destinație, a plecat împreună cu martorul către locuințele lor având în vedere conduita și atitudinea recalcitrantă a inculpatului avută la fața locului. De asemenea martorul prin declarațiile sale (filele 75,76 si 38-40 d.u.p.) nu a putut preciza dacă inculpatul a condus autoturismul pe drumul de întoarcere de la D. G. către domiciliul său, in condițiile în care a declarat că după ce l-a auzit pe inculpat adresând injurii către familia lui D. G. a plecat de la locul faptei împreună cu fiica inculpatului.

Din declarațiile martorilor D. G. și P. S. a rezultat că inculpatul a condus autoturismul pe drumul de servitute care leagă locuința acestora de drumul național și ulterior și pe drumul național pentru o porțiune redusă de drum, câțiva metri, fiind oprit de organele de poliție.

Din declarația martorului Burneiu G. O. a reținut instanța de fond că acesta, polițist in cadrul Poliției oraș P., de serviciu în data săvârșirii faptei a fost solicitat să intervină la domiciliul lui D. G. întrucât acolo este un scandal. La momentul în care martorul a ajuns la fața locului, inculpatul conducea autoturismul pe drumul de servitute și ulterior a ieșit pe drumul național conducându-l către P., iar după parcurgerea unei distanțe relativ mici a oprit la semnalul organelor de poliție. Din coroborarea declarațiilor martorilor Burneiu G. O., D. G. si P. S., rezultă cu certitudine că inculpatul a condus pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, chiar dacă din aceste declarații nu se poate stabili cu certitudine distanța parcursă, respectiv 2-3 m sau 20-35 m, această diferență rezultând din modalitatea de percepție a fiecărui martor a realității înconjurătoare raportat la gradul de educație al fiecăruia.

A reținut prima instanță că îmbibația alcoolică a fost dovedită prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie/alcoolurie nr. 686/31.08.2012, potrivit căruia la ora 23¹² inculpatul avea o alcoolemie de 2,45 g/l, iar la orele 00¹² avea o alcoolemie de 2,05 g/l. De asemenea influența alcoolului asupra comportamentului inculpatului a fost relevată prin buletinul de examinare clinică (fila 51 d.u.p.), unde este menționat că inculpatul se afla sub influența alcoolului, având dificultăți la păstrarea echilibrului la întoarcerea bruscă din mers, iar judecata era ușor incoerentă.

Instanța de fond a reținut faptul că deși conducerea pe drumurile publice s-a realizat pe o distanță mică de drum, acest aspect nu poate conduce la ideea inexistenței infracțiunii în condițiile în care textul legal nu condiționează existența infracțiunii de conducerea pe o anumită distanță pentru a fi astfel întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Mai mult, faptul că inculpatul a condus pe drumurile publice doar o distanță redusă în condițiile în care avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge nu se datorează acestuia, ci este efectul intervenției organelor abilitate ale statului care l-au oprit in trafic pe inculpat pentru verificări, astfel încât instanța are in vedere faptul că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, iar eventualele rezultate periculoase la adresa circulației publice au fost evitate tocmai datorita intervenției prompte a organelor de poliție.

Pe de altă parte atitudinea inculpatului de negare a săvârșirii faptei atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată raportat la faptul că distanța parcursă pe drumurile publice a fost redusă nu datorită inculpatului ci a intervenției organelor de poliție relevă tocmai pericolul social crescut al inculpatului și al faptei săvârșire de către acesta.

Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG 195/2002, respectiv ale art. 336 alin. (1) Cod penal.

Elementul material al faptei constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Infracțiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat a constat în punerea în pericol a siguranței traficului rutier și a participanților la acesta. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Mijloacele de probă administrate se coroborează unele cu celelalte și conturează, în afara oricărui dubiu rezonabil, săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În cauză, nu a fost identificată existența vreunui dubiu cu privire la vinovăția inculpatului, chiar dacă acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei, numai că această faptă, în ceea ce privește încadrarea juridică făcută prin actul de sesizare a instanței, având în vedere succesiunea de legi penale intervenită de la data săvârșirii faptelor, prin . noului Cod penal și implicit a modificărilor prevederilor O.U.G. nr.195/2002, instanța de fond a constatat că în cauză operează prevederile art. 5 alin. (1) Cod penal, în sensul aplicării legii penale mai favorabile.

În privința succesiunii legilor penale în timp, instanța de fond a reținut că, potrivit Curții Constituționale a României (Decizia nr. 265/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că "Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret." Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că "aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o speță relativ recentă (Hotărârea din 18 iulie 2013, pronunțată în Cauza Maktouf și Damjanovic împotriva Bosniei și Herțegovina), deși nu a menționat în termen acest lucru, a statuat că respectarea dispozițiilor art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun, în cazul legilor penale succesive, alegerea globală a legii penale mai favorabile.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că prevederile legale care guvernează activitatea instanțelor judecătorești și fixează poziția lor față de lege, acceptă în mod unanim că "atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu" (Decizia Curții Constituționale nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).

Cu privire la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare, care prevede același cuantum al pedepsei închisorii, însă față de OUG 195/2002 prevede și posibilitatea aplicării pedepsei amenzii. În consecință, având în vedere necesitatea aplicării globale a legii penale mai favorabile, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art .336 alin. (1) Cod pen.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social și circumstanțele săvârșirii faptei, faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecată in ciuda evidenței probelor, precum și că fapta săvârșită nu a avut și alte urmări socialmente periculoase datorită intervenției organelor de poliție și nu datorită conștientizării de către inculpat a pericolului care îl prezenta pentru circulația rutieră.

De asemenea, s-a avut în vedere și cuantumul alcoolemiei depistat în sânge, de 3 ori mai mare față de cuantumul prevăzut de textul legal.

În atare condiții instanța de fond a condamnat pe inculpatul B. T. D. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. Pe de altă parte, având în vedere faptul că fapta săvârșită nu a avut și alte urmări periculoase, iar inculpatul nu are antecedente penale, prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durata de 3 ani termen de supraveghere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul B. T. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește greșita sa condamnare, susținând în esență că nu au fost administrate mijloace de probă certe din care să rezulte împrejurarea că a condus autovehiculul pe drumurile publice.

Potrivit motivelor scrise de apel și a susținerilor apelantului, s-a arătat în esență că, autovehiculul nu a fost condus de inculpat ci de fiica acestuia, C. A. C., până la locuința familiei D. G. din orașul P., autoturismul fiind poziționat pe calea de acces care asigură . reprezentând un drum de servitute care nu se circumscrie noțiunii de drum public, iar la întoarcere mașina ar fi trebuit condusă nu de inculpat ci tot de o altă persoană, respectiv martorul V. D..

Susține apelantul inculpat că în cauză depoziția martorului Burneiu G., agent de poliție este nesinceră, mai ales având în vedere împrejurarea că între depozițiile acestui martor cât și celelalte probe administrate sunt serioase contradicții, iar îmbibația alcoolică în sânge, depistată cu prilejul analizelor avea deplină justificare în faptul că inculpatul se deplasase la locuința familiei D. G. în vederea recuperării unei sume de bani acordată cu împrumut acestei familii, încă din anul 2011, termenul de restituire fiind de foarte multă vreme expirat.

Se solicită admiterea căii de atac, desființarea sentinței și în urma reaprecierii probelor, să se dispună achitarea inculpatului deoarece fapta nu există iar în subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei amenzi penale, potrivit art.336 cod penal.

Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpatul B. T. D. este fondat, după cum se va arăta în continuare:

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul celor două faze ale procesului penal, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.

Pe baza mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, în raport de împrejurarea că în etapa camerei preliminare nu au fost contestată legalitatea acestor probe și nici nu au fost formulate de inculpat ori invocate din oficiu cereri ori excepții, în mod corect s-a reținut și rezultă că în seara zilei de 30.08.2012, în jurul orelor 22,25 inculpatul-apelant B. T. D. a condus pe drumurile publice din localitatea P., județ Dâmbovița, autoturismul marca VW Passat înmatriculat sub nr.7887-CQ având o imbibatie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, care a fost determinată cu prilejul recoltării probelor biologice ca având valoarea de 2,45 g%0 la prima probă biologică de sânge, recoltată la orele 23,12, și respectiv de 2,05 g%0 la cea de-a doua probă, recoltată la orele 00,12.

Curtea constată că existența faptei și vinovăția inculpatului rezultă fără dubiu din coroborarea probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale cu cele din etapa cercetării judecătorești, în mod judicios instanța de fond procedând la înlăturarea apărărilor inculpatului care a susținut, pe de o parte, că nu a condus autovehiculul, iar pe de altă parte, că drumul pe care se afla acest autovehicul nu se circumscrie noțiunii de drum public deoarece reprezintă, în fapt, o cale de acces consfințită de un drept de servitute al familiei D. G., unde inculpatul se deplasase, servitute stabilită pe o suprafață îngustă dintre două imobile învecinate.

Din acest punct de vedre, curtea observă, în primul rând, că încă din etapa urmăririi penale inculpatul a negat vinovăția sa, revenind asupra declarației inițiale, prin care recunoscuse săvârșirea faptei, susținând ulterior că nu se face vinovat de această faptă întrucât autovehiculul a fost condus de fiica sa C. andreea C., până la locuința familiei D..

Într-adevăr, atât din declarația martorei C. A. C., care se coroborează cu cea a martorului V. D., ambele date în cursul cercetării judecătorești, rezultă că autovehiculul a fost condus până la locuința familiei D. G. de către martora C. A. C., fiica inculpatului, însă datorită scandalului provocat de inculpat și atitudinii recalcitrante a acestuia, cei doi martori au plecat de la fața locului.

Că este așa, o confirmă și martora P. S., audiată în cursul cercetării judecătorești (fila 98 dosar fond) care a precizat că după momentul în care inculpatul a provocat scandal motivat de nerestituirea sumei de bani pretins datorată, inculpatul s-a urcat la volanul autovehiculului pe care l-a condus cu spatele de pe drumul de servitute și până în drumul principal unde a oprit, iar în spatele autovehiculului inculpatului a sosit și mașina poliției.

Aceeași martoră a mai precizat, de asemenea că după ieșirea inculpatului de pe drumul secundar de servitute, acesta a mai parcurs câțiva metri către centrul orașului, până la momentul la care a fost oprit de lucrătorii de poliție.

Depoziția martorei P. S. este pe deplin întărită de declarația martorului Burneiu G., agent de poliție în cadrul Poliției orașului P. care aflându-se de serviciu în seara respectivă a fost solicitat prin dispecerat să se prezinte la locul unde se afla inculpatul, unde a observat că acesta efectua o manevră de mers înapoi pe drumul secundar de acces, după care a pătruns în drumul public și a inițiat manevra de deplasare către centrul orașului P., iar după parcurgerea a circa 20-30 metri, având în vedere faptul că fuseseră pornite semnalele sonore ale autospecialei de poliție, inculpatul a oprit autovehiculul, legitimându-se la solicitarea lucrătorului de poliție.

Curtea constată, așadar, că ansamblul depozițiilor martorilor menționați mai sus, conduc fără dubiu la concluzia că inculpatul a condus autovehiculul nu numai pe calea secundară de acces, în privința căreia ar putea fi discutabilă întrunirea condițiilor referitoare la noțiunea de drum public, ci și pe drumul public definit ca atare de regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

Este fără putință de tăgadă că, chiar în condițiile în care, deplasarea până la locuința familiei D. ar fi fost efectuată de către martora C. A. C. care se afla la volanul autoturismului inculpatului, cu toate acestea, după plecarea din zonă a acestei martore și a martorului V. D., inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului, în pofida faptului că se afla sub influența serioasă a băuturilor alcoolice, pe care de altfel nu a contestat-o, parcurgând astfel inclusiv o porțiune de drum din . către centrul orașului P., care reprezintă drum public în înțelesul codului rutier.

În acest sens, curtea observă că, din chiar fotografiile extrajudiciare depuse de inculpat la primul grad de jurisdicție, aflate la filele 81 – 84 dosar fond, rezultă că porțiunea de drum principal pe care s-a efectuat deplasarea este drum public.

Or, însuși inculpatul este inconstant în declarații, arătând pe de o parte că autovehiculul ar fi fost parcat de fiica sa chiar pe drumul public, după care că acesta ar fi fost parcat pe drumul secundar de servitute, unde a fost găsit de lucrătorii de poliție.

Aceste versiuni prezentate în apărare de inculpat, nu sunt susținute de nici un mijloc de probă, dimpotrivă depozițiile martorilor P. S. și Burneiu G. infirmând susținerile inculpatului în apărare, neexistând niciun motiv întemeiat pentru înlăturarea forței probante a acestor mijloace de probă cât timp probele au fost în mod legal obținute, legalitatea lor nefiind contestată în etapa camerei preliminare, iar pe de altă parte, observându-se faptul că martorii au asistat direct la producerea evenimentelor fiind martori oculari, în timp de fiica inculpatului și martorul V. D. au plecat de la fața locului, înainte de sosirea echipajului poliției.

Nici pretinsa insuficiență a mijloacelor de probă, invocate de inculpat cu ocazia motivării prezentei căi de atac și nici pretinsele inadvertențe dintre depozițiile martorilor nu sunt fondate, curtea observând, pe de o parte, că în speță au fost administrate în totalitate mijloace de probă, utile, concludente dar și suficiente în formarea convingerii organelor judiciare, fără a se impune readministrarea altor probe în apel, cum sunt furnizarea de înregistrări ale camerei de luat vederi amplasate în centrul orașului, de informații cu privire la ora sesizării prin apel la numărul unic de urgență 112, ori reaudierea altor martori, astfel cum se susține în motivele de apel.

Dimpotrivă, mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia cercetării judecătorești desfășurată de prima instanță, sunt în măsură să pună în evidență, fără dubiu, situația de fapt și să furnizeze elemente certe cu privire la locul, timpul și modul de săvârșire a infracțiunii, nefiind utilă prelungirea probațiunii în calea de atac, atât timp cât parcurgerea porțiunii de circ 20-30 metri pe drumul public de către inculpat, aflat la volanul autovehiculului este în afara oricărei îndoieli.

Concluzionând sub aspectul situației de fapt, curtea constată că, aceasta a fost în mod judicios reținută la primul grad de jurisdicție, fiind pe deplin confirmată de probele administrate atât în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu cele administrate în etapa cercetării judecătorești, astfel încât este în afara oricărei îndoieli deplasarea unei porțiuni de drum, chiar și redusă de circa 20-30 metri, pe drumul public definit ca atare, la volanul autovehiculului, în condițiile în care inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge semnificativă, confirmându-se așadar existența faptei și săvârșirea ei cu vinovăție de către inculpat, astfel cum în mod corect s-a stabilit la primul grad de jurisdicție, soluția de condamnare fiind astfel legală.

În consecință, critica principală formulată în cadrul susținerii prezentei căi de atac, aceea ce vizează achitarea, este apreciată ca neîntemeiată, instanța de fond realizând o judicioasă corelare a probelor administrate, neimpunându-se reaprecierea acestora câtă vreme nu există nicio îndoială rezonabilă cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat în condițiile stării de fapt descrise mai sus.

Calea de atac declarată de inculpat este însă fondată, întrucât reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Curtea constată că pedeapsa aplicată apelantului-inculpat nu este optimă în vederea atingerii scopurilor și funcțiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient și efectiv atinse nu în cadrul modalității de executare aleasă de prima instanță, aceea a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, care apare astfel ca excesivă în cazul inculpatulu-apelant B. T. D., dimpotrivă oportună fiind aplicarea instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, în raport de data săvârșirii infracțiunii, care este plasată cu aproape 3 ani în urmă, și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum și celelalte elemente ce caracterizează persoana acestuia, care formează convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar în absența mecanismului măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite de noile dispoziții penale.

Ținând seama de aceste criterii, Curtea constată că, în speță, se impune reexaminarea succesiunii legilor penale în timp, prin reaprecierea caracterului mai favorabil al legii penale definit în raport de Decizia 265/2014 a Curții Constituționale a României, în considerarea faptului că instanța de control judiciar apreciază ca fiind optimă și oportună aplicarea modalității non privative de libertate a suspendării condiționate a executării pedepsei, definită de art.81 cod penal din 1969.

Din acest punct de vedere, Curtea reține așadar că, deși noua lege penală reținută ca temei al condamnării și aplicării pedepsei, la primul grad de jurisdicție, este aparent mai favorabilă, deoarece, menținând limitele pedepselor cu închisoarea, prevede totuși și pedeapsa alternativă a amenzii, cu toate acestea dispozițiile noii legi penale intrate în vigoare pe parcursul judecății nu pot deveni mai favorabile în raport de modalitatea de executare la care s-a orientat instanța de control judiciar, întrucât disp. art.81 cod penal din 1969 constituie în mod cert legea mai favorabilă prin aceea că nu atrage impunerea unor măsuri de supraveghere sau obligații pe parcursul termenului de încercare, astfel încât simpla expirare a acestui termen de încercare, neurmată de săvârșirea unei infracțiuni, atrage intervenția reabilitării de drept.

În consecință, curtea constată că, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului și gradul de pericol social concret al infracțiunii reliefat nu numai de valoarea mare a îmbibației alcoolice, dar și de porțiunea scurtă de drum public parcursă, se impune potrivit art.5 alin.1 cod penal, astfel cum a fost interpretat prin Decizia 265/2014 a Curții Constituționale, admiterea căii de atac, desființarea sentinței în parte, conform art.421 pct.2 lit.a c.pr.penală și pronunțarea unei noi hotărâri în sensul că se va menține încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul B. T. D., prin actul de sesizare, aceea prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată și se va menține pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința apelată, fiind judicios individualizată, prin orientarea acesteia către limita minimă prevăzută de textul legal incriminator care constituie legea mai favorabilă.

Curtea apreciază că nu este fondată critica ce vizează modificarea sancțiunii, prin aplicarea unei amenzi penale, pentru fapta săvârșită, avându-se în vedere împrejurarea că infracțiunea dedusă judecății este una de pericol, valoarea îmbibației alcoolice în sânge, determinată cu prilejul analizelor științifice este semnificativă, iar în condițiile reaprecierii caracterului legii penale mai favorabile, pedeapsa optimă este cea executabilă în regimul prevăzut de art.81 cod penal din 1969.

Se vor aplica disp. art.71 și art.64 lit.a teza a II-a și b cod penal din 1969.

Se va înlătura aplicarea disp. art.91 și următoarele cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în baza art.81 cod penal din 1969 se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat conform art.82 cod penal din 1969 și se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art.83 cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 C.penal din 1969 se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Se va menține restul dispozițiilor sentinței.

Văzând și disp. art.275 alin.3 C.pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul B. T. D., fiul lui T. și E., născut la data de 06.10.1959, domiciliat în P., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr.148/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria P., desființează în parte sentința și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că în aplicarea art.5 Cod penal, menține încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul B. T. D., prin actul de sesizare, aceea prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată și menține pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința apelată.

Aplică disp. art.71 și art.64 lit.a teza a II-a și b cod penal din 1969.

Înlătură aplicarea disp. art.91 și următoarele cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în baza art.81 cod penal din 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat conform art.82 cod penal din 1969 și atrage atenția inculpatului asupra disp. art.83 cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 C.penal din 1969 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.03.2015.

Președinte, Judecător,

C. G. M. D.

Grefier,

M. M.

Red.GC/tehnored.MM

5 ex./01.04.2015

d.f._, Judecătoria P.

j.f. P. O.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

← Acord de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP). Decizia...		Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... →

Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 301/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 301/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI