Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 132/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 132
Ședința publică din data de 6 februarie 2015
Președinte – L. C.
Judecător - F. T.
Grefier- A. Ț.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpatul C. I. G., fiul lui C. și A. G., născut la data de 10.09.1982, CNP_, domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 2933 din data de 22 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care s-au dispus următoarele:
În baza art.86 al. 1 din O.U.G 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1968 și cu aplic art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I. G., a fost condamnat la pedeapsa de 1(un) an și 4 (patru) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapta din data de 05.12.2012.
Cu aplic. art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a Cod penal.
În baza art.85 al. 4 din O.U.G 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1968 și cu aplic art. 5 noul Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1(un) an inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, faptă din data de 05.12.2012.
Cu aplic. art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a Cod penal.
S-a constatat că faptele comise de către inculpat au fost săvârșite în stare de concurs real conform art. 33 al.1 litera a Cod penal.
În baza art.34 alin.1 lit.b Cod penal s-au contopit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare în regim privativ de libertate.
Cu aplic. art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a Cod penal.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1300 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat C. I. G. aflat în stare de detenție, asistat de avocat desemnat din oficiu D. A. din cadrul Baroului Prahova, potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Conform dispozițiilor art. 356 alin.2 Cod procedură penală, cu permisiunea instanței, apelantul inculpat C. I. G. a luat legătura cu avocatul desemnat din oficiu.
Curtea aduce la cunoștința apelantului inculpat C. I. G., că potrivit disp. 420 alin.4 rap. la art.83 alin.1 lit. a) Noul Cod de procedură penală au dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa, apelantul inculpat C. I. G. în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a precizat că dorește să dea o declarație în fața instanței de apel.
A fost audiat apelantul inculpat C. I. G., în prezența apărătorului desemnat din oficiu, depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Avocat D. A. având cuvântul pentru apelantul inculpat C. I. G., arată că nu mai are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat D. A. având cuvântul pentru apelantul inculpat C. I. G., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, reducerea cuantumului pedepsei pentru cele două infracțiuni ca urmare a poziției procesuale a acestuia de recunoaștere, reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior, aplicarea art.396 alin.10, legea penală mai favorabilă fiind Codul penal anterior, inculpatul mai are o condamnare de 3 ani închisoare, fapte care sunt concurente cu faptele din prezenta cauză.
Solicită aplicarea pedepsei cele mai grele de 3 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, nejustificându-se o reducere a cuantumului pedepselor stabilite de instanța de fond având în vedere perseverența inculpatului în activitatea infracțională relevată de condamnările anterioare pentru astfel de fapte, faptele comise de inculpat fiind în stare de recidivă postcondamnatorie.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2933 din data de 22 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art.86 al. 1 din O.U.G 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1968 și cu aplic art. 5 noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. I. G., la pedeapsa de 1an și 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar în baza art.85 al. 4 din O.U.G 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1968 și cu aplic art. 5 noul Cod penal, la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, ambele fapte din 05.12.2012.
S-a constatat că faptele comise de către inculpat au fost săvârșite în stare de concurs real conform art. 33 al.1 litera a Cod penal.
În baza art.34 alin.1 lit.b Cod penal s-au contopit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare în regim privativ de libertate.
S-a aplicat art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a Cod penal.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în data de 05.12.2012, în jurul orelor 1232, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești - Secția nr. 3 Poliție Rurală Blejoi au oprit pe DJ 100D pe raza comunei Păulești, județul Prahova, pentru control autoturismul marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare CC-6394-CA, . W0L000085M1009112, după ce în prealabil l-au urmărit pe DN 1, DJ 155 și DJ 102.
Procedând la legitimarea conducătorului auto s-a stabilit că acesta se numește C. I. G., care a declarat verbal în fața organelor de poliție că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Din cuprinsul procesului verbal de identificare (fila 4 d.u.p.) reiese că inculpatul C. I. G., nu posedă permis de conducere.
Din adresa nr._/05.12.2012 a Centrului Comun de Contact G. reiese că autoturismul marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare CC-6394-CA, . W0L000085M1009112, este în circulație și nu posedă poliță de asigurare obligatorie la data de 05.12.2012.
În cauză a fost audiat martorul V. M. E. care la data de 04.12.2012 i-a vândut autoturismul marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare CC-6394-CA, inculpatului C. I. G..
Fiind audiat de organele de cercetare penală, inculpatul C. I. G., a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, arătând că în ziua de 05.12.2012 în jurul orelor 1222, în timp ce conducea autoturismul Opel a observat în oglinda retrovizoare autospeciala poliției s-a speriat și a încercat să fugă, deoarece nu avea permis, fiind prins de organele de poliție. Privitor la asigurarea autoturismului, inculpatul a declarat că la momentul achiziționării autoturismului nu a primit de la vânzător o poliță de asigurare și nu știa că autoturismul nu are asigurare.
Declarația inculpatului care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise și în actul de sesizare se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; proces verbal de identificare; declarație martor V. M. E.; chitanță, adresa nr._/05.12.2012 a Centrului Comun de Contact G., și creează convingerea instanței că vinovăția a fost stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, mijloacele de proba fiind suficiente și lămuritoare sub aspectul situației de fapt.
Prima instanță a constatat că in speță se impune a se aplica principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă.
Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art.1 alin.(5) că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală, art.23 alin.(12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” De la această regulă sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale.
Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei.
În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).
Cu privire la limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății prima instanță a constatat că noul Cod penal nu aduce modificări, acestea rămânând în aceleași limite ca în reglementarea din OUG 195/2002 republicată.
Cu toate acestea, instanța de fond a constatat că aprecierea cu privire la determinarea legii penale mai favorabile nu trebuie să se raporteze exclusiv la limitele de pedeapsă ci trebuie considerată mai favorabilă legea care în ansamblu (în ce privește condițiile de tragere la răspundere penală, cele privind posibilitatea reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, posibilitățile de individualizare a executării pedepsei, etc) conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.
Prima instanță a avut în vedere și tratamentul juridic al concursului de infracțiuni, mai favorabil sub imperiul legii vechi, având în vedere că potrivit Codului penal din 1968 concursul de infracțiuni era o cauză de agravare facultativă a pedepsei, pe când noul Cod penal instituie obligativitatea aplicării sporului.
La stabilirea legii penale mai favorabile, instanța de fond a avut în vedere și tratamentul juridic al recidivei postexecutorie, mai favorabil în vechiul Cod penal, având în vedere că sporul era facultativ și nu obligatoriu.
Făcând o analiză de ansamblu a prevederilor din legile penale succesive, prima instanță a constatat că prevederile Codului penal din 1968 sunt mai favorabile inculpatului.
Având În vedere că prin Decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M.Of 372/20.05.2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și s-a pronunțat in sensul că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului în baza Codului penal din 1968.
S-a constatat de prima instanță că, în drept, fapta inculpatului C. I. G. care in data de 05.12.2012, în jurul orelor 1230 a condus autoturismul marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare CC-6394-CA, . W0L000085M1009112 pe DN 1, DJ 155, DJ 102 și DJ 100D fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapta prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G 195/2002.
În ceea ce privește latura obiectivă, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză evidențiază realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii constând în acțiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism deși nu poseda permis de conducere. Săvârșirea acestei infracțiuni are caurmare imediată o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de dispozițiile care stabilesc regimul circulației pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă, din însăși săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal din 1968 - intenție directă, acesta a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos, care apare ca inevitabil din momentul începerii săvârșirii acțiunii ce constituie elementul material, și urmărind producerea acestui rezultat. Vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile sale care sunt coroborate, pe deplin, cu ansamblul probator administrat în cauză pe care acesta și le-a însușit.
Constatând că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 există, și că a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția specifică, în baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii care face obiectul judecății.
S-a mai constatat de prima instanță că, în drept, fapta inculpatului C. I. G. care in data de 05.12.2012, în jurul orelor 1230 a condus autoturismul marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare CC-6394-CA, . W0L000085M1009112 pe DN 1, DJ 155, DJ 102 și DJ 100D fără a poseda permis de conducere și fără ca autoturismul să aibă întocmită poliță de asigurare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, prev de art. 85 alin 4 din OUG 195/2002 republicată.
Elementul material al infracțiunii este constituit de acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul marca Opel Calibra pe drumurile publice deși acesta nu avea drept de circulație în România ca urmare a faptului că nu deținea o poliță valabilă de asigurare civilă de răspundere auto obligatorie.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a comis această din urmă faptă cu intenție indirectă – art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod penal din 1968, prevăzând și acceptând posibilitatea ca autoturismul să nu aibă încheiată o poliță de asigurare pentru răspundere civilă auto. Astfel, era în sarcina sa să verifice că autoturismul îndeplinește condițiile legale pentru a putea circula pe drumurile publice.
Instanța de fond a mai reținut că prin sentința penală nr. 544/14.03.2008 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 138/04.06.2008 a Tribunalului Prahova i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiind arestat la data de 18.01.2008 și eliberat la data de 09.08.2011 având un rest de pedeapsă de 161 zile.
Astfel fiind, prima instanță a constatat că faptele intenționate descrise mai sus, au fost comise de inculpat după executarea pedepse pentru o infracțiune intenționată, fără a fi incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 38 Cod penal este săvârșită în stare de recidivă postexecutorie reglementată de art. 37 alin. 1 lit. (b) Cod penal, motiv pentru care a reținut și dispozițiile acestui articol la încadrarea juridică a faptelor.
La individualizarea sancțiunilor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și art. 52Cod penal din 1968; în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal a avut în vedere, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea ce face obiectul judecății. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
În conformitate cu aceste criterii, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prezintă un pericol social relativ ridicat, având în vedere pericolul la care au fost supuși ceilalți participanți la trafic, inculpatul neposedând abilitățile practice și cunoștințele teoretice necesare pentru a conduce un autoturism pe drumurile publice, iar raportat la celelalte circumstanțe instanța de fond a avut în vedere în procesul de individualizare al pedepsei atitudinea procesuală adoptată de către inculpat pe parcursul urmăririi penale și cea manifestată de către acesta în societate până la comiterea faptei, situația fiind raportată la antecedentele sale penale, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar.
Prima instanță a mai constatat că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă mare postexecutorie, reținând că pentru fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr 544/14.03.2008 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 138/04.06.2008 a Tribunalului Prahova nu s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească la data comiterii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze.
Analizând fișa de cazier a inculpatului, instanța de fond a constatat că prin sentințe succesive, a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației (conducere fără permis, părăsirea locului accidentului).
Raportat de asemenea la circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege și având în vedere și dispozițiile procedurale, prima instanță a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minimul special.
Instanța de fond a apreciat că aplicarea unor astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
Constatând că faptele săvârșite de către inculpat au fost săvârșite în stare de concurs real, în temeiul art. 34 al 1 lit. b Cod penal, instanța de fond a contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Ca și modalitate de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat, și în contextul probelor administrate dar și prin prisma faptului că inculpatul a săvârșit faptele care fac obiectul prezentei cauze în stare de recidivă mare postexecutorie, că scopul educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia în regim de detenție.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a, b și c Cod penal intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenție, în principiu prin hotărârea pronunțată în cauzele Hirst v.Marea Britanie și S. și Parcalab v. România, jurisprudență cu caracter general-obligatoriu potrivit art.20 din Constituție raportat la art.46 din Convenție, prima instanță a interzis inculpatului doar acele drepturi prev. de art. 64 Cod penal față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita.
Astfel față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei și față de persoana inculpatului, astfel cum acestea au fost reținute, instanța de fond a apreciat că acesta este nedemn de a mai exercita drepturile prev. de art. 64 litera a și b, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
În consecință, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 71, 64 litera a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac, se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, reducerea cuantumului pedepsei pentru cele două infracțiuni ca urmare a poziției procesuale sale de recunoaștere, reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior și aplicarea art.396 alin.10 și aplicarea pedepsei cele mai grele, fără stabilirea vreunui spor.
Examinând apelul formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și conform art.417 alin 2 Cod procedură penală, instanța consideră că această cale de atac este nefondată așa cum se va arăta în continuare.
Probele administrate în cauză și necontestate de inculpat prin declarația pe care a dat-o în fața instanței de control judiciar (fila 47 dosar) conduc la concluzia că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond și just încadrată în drept.
Pe scurt se constată că în data de 05.12.2012, în jurul orelor 1230 inculpatul C. I. G., a condus autoturismul marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare CC-6394-CA, . W0L000085M1009112 pe DN 1, DJ 155, DJ 102 și DJ 100D care nu avea drept de circulație în România și fără a poseda permis de conducere. Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. art.86 al. 1 din O.U.G 195/2002 și art.85 al. 4 din O.U.G 195/2002.
Având în vedere că de la momentul comiterii acestor infracțiuni și până la data soluționării definitive a cauzei au intervenit două legi penale succesive, cea mai favorabilă conform art.5 Cod penal este legea anterioară. Are în vedere instanța de control judiciar faptul că sancționarea concursului de infracțiuni conform art.39 din Codul penal intrat în vigoare după data de 01.02.2014 impune obligatoriu aplicarea unui spor, iar art.43 alin.5 care reglementează pedeapsa în caz de recidivă postexecutorie (stare de agravare a pedepsei în care se afla inculpatul la momentul comiterii infracțiunilor) prevede că limitele pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
Criticile aduse de către inculpat sentinței apelate ce au vizat individualizarea pedepselor nu sunt fondate având în vedere că anterior infracțiunilor pentru care acesta este cercetat în prezenta cauză a fost condamnat de 8 ori inclusiv pentru fapte de același gen.
Raportat la aceste circumstanțe personale ale inculpatului instanța de control judiciar consideră că pedeapsa rezultantă de numai 1 an și 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție ce i-a fost aplicată acestuia prin sentința apelată este singura care îl poate determina pe inculpat să-și formeze o atitudine corectă față de regulile de conviețuire socială și ordinea de drept.
Întrucât alte elemente de nelegalitate nu au fost descoperite în urma analizei tuturor celorlalte aspecte ale cauzei, Curtea, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge apelul ca nefondat.
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. I. G., fiul lui C. și A. G., născut la data de 10.09.1982, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.2933/10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă apelantul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.02.2015.
Președinte, Judecător,
L. C. F. T.
Grefier,
A. Ț.
Red.F.T.
Tehnored.A.Ț.
5 ex./04.03.2015
Dosar fond –_ Judecătoria Ploiești
Judecător fond - L. M.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 133/2015. Curtea de... → |
|---|
