Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 807/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 807/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.807
Ședința publică din data de 14 septembrie 2015
Președinte – C. R.
Judecător – I. N.
Grefier – D. R. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpatul M. V., fiul lui V. și M., născut la data de 9 decembrie 1959 în municipiul Râmnicu Sărat, județul B., domiciliat în Râmnicu Sărat, ., ., județul B., CNP_, părțile civile V. I., domiciliată în . V., V. Gh. I. domiciliată în Focșani, ., . 7, . și partea responsabilă civilmente ., împotriva sentinței penale nr. 29 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul inculpat M. V., personal și asistat de avocat ales R. I. din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/2015, apelanta parte civilă V. Gh. I., personal, asigurătorul . SA prin consilier juridic I. C., lipsă fiind apelanta parte civilă V. I. și apelantul parte responsabilă civilmente ., pentru care a răspuns avocat ales R. D. din Baroul B., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin Serviciul Registratură al instanței, apelanta parte civilă V. I. a depus bonul de consult prin care se dovedește imposibilitatea prezentării în instanță.
Curtea aduce la cunoștința apelantului inculpat M. V. dispozițiile cuprinse în art. 83 lit. a) Cod procedură penală cu referire la art. 420 alin.4 Cod proc. penală în sensul că are posibilitatea de a fi audiat și la instanța de control judiciar, precum și faptul că se poate prevala de dreptul la tăcere, fără nicio consecință juridică negativă.
Luând act de cererea formulată în acest sens, în temeiul disp. art. 420 alin.4 rap. la art. 109 Cod procedură penală, Curtea procedează la audierea apelantului inculpat M. V., cele relatate fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Fiind întrebate, reprezentantul Ministerului Public și părțile prezente, personal sau prin reprezentant, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, constatând că nu au fost formulate alte cereri și nici nu s-au invocat excepții, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelanta parte civilă V. Ghe. I., având cuvântul susține că potrivit expertizei nu putea fi doar o acroșare și învederează că victima circula pe banda de bicicliști.
Față de faptul că trebuia să poarte vestă, menționează că era în luna august și susține că s-au spus minciuni, solicitând să se facă dreptate.
Este nemulțumită de daunele acordate, având în vedere că după această întâmplare i s-au declanșat și agravat diferite afecțiuni medicale.
Avocat R. D., pentru partea responsabilă civilmente ., solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și motivat, nemulțumirea fiind susținută de faptul că instanța de fond a cuantificat daunele morale excesiv în sarcina acestei părți, având în vedere practica CEDO care a acordat în asemenea cauze un cuantum maxim de 10.000 euro pentru eveniment, iar instanța de fond a acordat 50.000 lei pentru fiecare parte vătămată.
De asemenea, așa cum s-a arătat și în motivarea apelului, trebuia ca instanța de fond să țină cont de calitatea celor două părți vătămate, de fiică și mamă, care formează familii distincte și care se gospodăreau separat, nefiind în întreținerea victimei.
Susține că trebuiau identificate toate circumstanțele ce au fost avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, drept pentru care solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu privire la daunele morale și materiale ce trebuiau acordate, fiind relevate aspecte care privesc o culpă a victimei.
Avocat R. I., apărător ales al apelantului inculpat M. V. învederează că este deductibil cadrul în care s-a petrecut acest regretat incident, față de înscrisul aflat la fila 97 de I.P.J. B., din care rezultă că inculpatul și victima circulau la data de 12 august 2013, în jurul orelor 12,30, pe drumul E.85, național și european, care avea benzi de circulație late de 3,5 m., cu un acostament lat de 2,5 m și care nu era prevăzut cu pistă pentru bicicliști.
Susține că a făcut această precizare deductibilă din actele și lucrările cauzei pentru a se observa prevederile legale care sunt incidente în speță și care nu au fost avute în seamă chiar dacă au fost învederate expertului cauzei.
Contextul în care expertul nu a ținut seamă de obiecțiile care s-au făcut sunt cunoscute iar ceea ce se dorește, învederat la acest termen de judecată, este că trebuie să se plece în examinarea cauzei de la prevederile art. 101 alin.1 pct.8 din Regulamentul pentru aplicarea O.G. 195/2002, în care se face vorbire despre sancționarea nerespectării normelor de circulație privind circulația bicicletelor pe drumurile publice, respectiv art.161 lit. i) și p), care vizează interdicția persoanelor care se află în circulație pe bicicletă de a circula pe carosabil, atunci când există acostament și de a circula pe alte benzi decât acelea care sunt prevăzute pentru acestea, respectiv lit. c) din același articol, care face vorbire despre interdicția de a circula pe bicicletă transportând obiecte care sunt cu volum ori greutate, sau care periclitează ori perturbă circulația celorlalți participanți la trafic.
În speță, este vorba despre victima care avea la momentul nefericitului accident vârsta de 82 de ani, într-o zi toridă de august, în jurul orei 12, având în spate o sacoșă și pe ghidon alta, aceste bagaje fiind evidențiate de planșele foto făcute la fața locului.
Aceste bagaje stânjeneau circulația, nu numai pentru că victima era în vârstă, dar și pentru că este dificil să controlezi echilibrul unei biciclete atunci când ai asemenea bagaje, chiar dacă nu ai această vârstă, în realitate, inculpatul claxonând și în depășire, agățând bagajul de pe acea bicicletă.
Este cert că dacă acel bagaj nu se afla pe bicicletă, stânjenind deplasarea biciclistului care era în vârstă și afectat de căldura toridă de vară, nu s-ar fi ajuns în această situație.
Solicită să fie avute în vedere prevederile art. 16 alin.1 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală iar în subsidiar, să se orienteze instanța de control judiciar la reținerea unei culpe comune cu privire la acest nefericit incident, să se țină cont în aprecierea situației de fapt, de experiența pe care o are apelantul inculpat ca șofer profesionist, de 34 de ani și de contextul la care s-a făcut referire că s-au petrecut lucrurile. Acestea în ceea ce privește latura penală.
În ceea ce privește latura civilă, învederează că poziția părților civile a fost oscilantă, în sensul că la fiecare termen și chiar la acest termen, acestea au indicat alte sume și au revenit asupra sumelor inițial invocate, precizând cuantumul pretențiilor abia după ce asiguratorul a trimis adresa în care a făcut vorbire despre posibilitatea pe care o au urmașii victimei să primească despăgubiri în cuantum de maxim 50.000 lei, cu toate că soția victimei a susținut în prima declarație că solicită 30.000 lei, ce reprezintă inclusiv sumele pe care fiica le-a făcut cu înmormântarea.
Solicită să fie avută în seamă o corectă estimare a cuantumului pretențiilor civile și acest lucru să se întâmple doar în eventualitatea în care se vor însuși subsidiarul susținerilor privind culpa comună.
În principal se solicită achitarea.
Având cuvântul cu privire la apelurile părților civile formulează concluzii de respingere și solicită admiterea apelului părții responsabile civilmente.
Avocat R. D., pentru partea responsabilă civilmente ., formulează concluzii de respingere a apelului părților civile și de admitere a apelului declarat de inculpat.
Apelanta parte civilă V. Gh. I. având cuvântul cu privire la apelul inculpatului și apelul părții responsabile civilmente susține că-și venerează părinții și că tatăl său nu a fost vinovat.
Asiguratorul S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., prin consilier juridic I. C., având cuvântul cu privire la apelurile părților civile solicită respingerea, precizând că acestea au solicitat doar daune morale, cu privire la daunele materiale declarațiile fiind oscilante.
Apreciază că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt într-un cuantum rezonabil, astfel că acceptarea unor sume peste cele acordate s-ar îndepărta de scopul reparării prejudiciului moral.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că daunele morale acordate pentru victime cu o vârstă înaintată sunt mai mici decât cele acordate pentru victimele cu vârste mai mici și că partea civilă este persoană majoră, cu gospodărie separată de părinții acesteia.
În ceea ce o privește pe V. Gh. I., susține că din actele dosarului rezultă că suferea și anterior de aceste afecțiuni.
Pentru aceste considerente solicită respingerea apelurilor declarate de părțile civile.
Formulează concluzii de admitere a apelurilor declarate de partea responsabilă civilmente și inculpat, atât în latură penală cât și în latură civilă.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul M. V., a apelurilor formulate de părțile civile V. I. I. și V. Gh. I. și a celui declarat de partea responsabilă civilmente, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Susține că din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză instanța de fond a reținut faptul că accidentul rutier produs la data de 12 august 2013 și care a avut drept consecință decesul victimei V. G., s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care a încălcat normele de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmită o expertiză tehnică auto și, de asemenea, un supliment la raportul de expertiză, expertul stabilind în mod clar locul producerii impactului dintre autoutilitara condusă de inculpat și bicicletă, loc care s-a situat pe acostamentul consolidat al drumului, la o distanță de cca.0,80 m față de marginea platformei drumului, iar impactul a avut loc între colțul dreapta al autoutilitarei și roata din spate a bicicletei.
În mod corect s-a stabilit că acest accident ar fi putut fi evitat numai de inculpat dacă respecta banda sa de circulație, sau, în ipoteza în care se deplasa pe acest acostament consolidat al drumului, ar fi păstrat o distanță suficientă față de biciclistul pe care l-a observat din timp, dar s-a deplasat cu o viteză de 85 km/h și nu a schițat nicio manevră de frânare înainte de a ajunge în dreptul biciclistului.
Pe cale de consecință, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, instanța fondului a reținut corect culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier soldat cu decesul victimei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciază că și aceasta a fost corect soluționată, sumele stabilite cu titlu de daune morale fiind corect dimensionate iar daunele materiale fiind stabilite în raport de probatoriul administrat în cauză, sub acest aspect.
În latură penală, pedeapsa a fost corect individualizată, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare și apreciază că nu se impune majorarea și nici micșorarea pedepsei prin schimbarea modalității de executare.
Apelantul inculpat M. V., având ultimul cuvânt, afirmă că este nevinovat și lasă la aprecierea justiției să-și spună cuvântul.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 29 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în temeiul disp. art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 1 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatul M. V. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 861 Cod penal (1968) s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit conform art. 862 Cod penal (1968), cu aplic. art. 5 Cod penal.
Potrivit art. 863 Cod penal (1968) a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de acesta; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.
Conform art. 71 alin. 1 Cod penal (1968) s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) Cod penal (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe toată durata executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal (1968), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal (1968) privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 7 comb. cu art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 rep., după rămânerea definitivă a condamnării la pedeapsa închisorii, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În latură civilă, potrivit art. 14 Cod procedură penală rap la art. 346 Cod procedură penală, combinat cu art. 1357 cod civil rap. la art. 1372 Cod civil, art. 1392 Cod civil și art. 54 - 55 din Legea nr. 136/1995, modificată, s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. Prod S.R.L. și alături de asiguratorul de răspundere civilă S.C. Allianz Ț. S.A București, la plata sumei de 50.000 lei daune morale și 10.000 lei despăgubiri materiale pentru persoana vătămată V. Gh. I. și respectiv, 50.000 lei daune morale și 5.000 lei despăgubiri materiale pentru persoana vătămată V. I..
Potrivit art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., a dispus prelungirea dreptului de circulație al inculpatului, începând cu data de 16.03.2015 până la rămânerea definitivă a hotărârii, dar nu mai mult de 30 de zile.
Soluția s-a comunicat Serviciului Rutier B. din cadrul I.P.J. B..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 641/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. V. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal (fost art. 178 alin. 1, 2 Cod penal 1968).
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare al instanței că la data de 12 august 2013, în jurul orei 1130, inculpatul M. V. a condus pe DN 2 E 85 autoutilitara marca Iveco cu numărul de înmatriculare_, proprietatea Raiffeisen Leasing IFN S.A. și utilizată de S.C. B. Prod S.R.L., din direcția Râmnicu Sărat către Focșani, în care se mai afla și martorul N. C. G., cu scopul de transporta în localitatea R. obiecte de mobilier în interesul societății angajatoare și în timp ce rula în afara localității Podgoria, pe acostamentul consolidat - nu pe banda de circulație – a observat un biciclist care se deplasa tot în același direcție, tot pe acostamentul consolidat, împrejurări în care, potrivit susținerii sale, inculpatul a început efectuarea manevrei de depășire.
În actul de sesizare s-a mai reținut că în apropierea biciclistului, întrucât nu a păstrat distanța laterală suficientă, a lovit cu colțul dreapta față al barei parașoc, roata din spate a bicicletei, în urma impactului, biciclistul – identificat ca fiind V. G. - a fost răsturnat pe aripa dreaptă a cabinei autoutilitarei, iar după ce s-a lovit cu capul de oglinda laterală dreapta, a fost proiectat împreună cu bicicleta pe terenul din partea dreaptă, autoutilitara oprindu-se prin frânare la o distanță de aproximativ 57 m.
Victima a suferit vătămări corporale grave, a fost internată în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat cu diagnosticul politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral deschis cu plagă contuză regiunea parietală dreapta, comă cerebrală, ruptură de ficat, iar la ora 1405, a survenit decesul.
Pentru stabilirea dinamicii și împrejurărilor producerii accidentului, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, raportul și răspunsul la obiecțiuni concluzionând că impactul dintre cele două vehicule s-a produs pe acostamentul consolidat la o distanță de aprox. 80 cm față de marginea platformei drumului și a avut loc între colțul din dreapta față a barei parașoc a autoutilitarei și roata din spate a bicicletei și accidentul ar fi putut fi evitat numai de către conducătorul auto dacă se deplasa pe banda sa regulamentară de circulație sau dacă păstra în timpul deplasării pe banda acostamentului consolidat o distanță laterală suficientă față de bicicletă, chiar dacă biciclistul ar fi efectuat o manevră de virare spre stânga, starea de pericol ivindu-se când conducătorul auto a pătruns și s-a deplasat pe acostamentul consolidat, expertul recomandat de inculpat concluzionând, în funcție de urmele de sânge și fragmentele de plastic identificate la fața locului, că impactul s-a produs pe acostamentul consolidat, că victima s-ar fi deplasat pe mijlocul acestuia și că roata din spate a bicicletei a fost lovită de unul din prezoanele roții dreapta față a autoutilitarei și oglinda dreapta a fost dislocată de corpul biciclistului și că ambii participanți ar fi putut evita accidentul dacă ar fi circulat pe banda de lângă axul drumului, iar conducătorul auto putea evita accidentul dacă biciclistul își menținea direcția de mers și nu circula pe mijlocul acostamentului consolidat.
În actul de sesizare s-a mai reținut că inculpatul a încălcat prevederile art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. coroborate cu art. 100 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 rep și pe cele ale art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep., că deși a observat de la o distanță de cca. 20 m. că biciclistul s-a dezechilibrat și s-a redresat, s-a limitat doar la folosirea avertizării acustice și luminoase deși putea pătrunde pe banda regulamentară de mers și reduce viteza și că, din prevederile art. 6 pct. 2 și 23 din OUG nr. 195/2002 rep., rezultă că acostamentul nu este componentă a părții carosabile și numai în situații speciale pe acestea pot fi conduse mopede, biciclete și vehicule fără motor.
Situația de fapt astfel expusă a fost stabilită prin procesul verbal de cercetare locală și schița locului producerii accidentului, declarații de martori, declarația de inculpat, expertiză tehnică de specialitate, buletin de analiză toxicologică alcoolemie.
În drept, s-a reținut în actul de sesizare că fapta inculpatului M. V., comisă la data de 12 august 2013, de a produce, în calitate de conducător auto, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale în domeniul circulației rutiere, un accident rutier pe DN 2 E 85, în afara localității Podgoria, soldat cu decesul victimei V. G., constituie infracțiunea de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal ( art. 178 alin. 1, 2 Cod penal 1968).
S-a reținut că inculpatul, în termenul și în temeiul disp. art. 344 Cod procedură penală a formulat cereri și excepții care au fost aduse la cunoștința părților și care, prin încheierea din data de 3 decembrie 2014, au fost respinse și s-a dispus începerea judecății, constatându-se legalitatea sesizării instanței.
Împotriva acestei încheieri nu s-a exercitat calea de atac a contestației.
Conform prevederilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești inculpatul, prezent personal în instanță și asistat de apărător ales, a declarat, în esență, că a fost implicat în evenimentul rutier ce face obiectul sesizării însă nu recunoaște că ar avea vreo culpă în producerea acestuia, apreciind că vinovăția este a victimei, care circula pe bicicletă cu bagaje agabaritice, nu avea bicicletă echipată corespunzător, nu purta vestă reflectorizantă și circula pe un drum național.
În urma examinării actelor și lucrărilor cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul M. V. este conducător auto, angajat al societății B. S.R.L. Grebănu, pentru care, la data de 12 august 2013, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, efectua un transport de marfă către R.. În localitatea Rămnicu Sărat, inculpatul a luat în cabină pe martorul N. C. G., o cunoștință mai veche, care intenționa să meargă până în localitatea Slobozia Bradului, la o rudă.
S-a reținut că, potrivit declarației inculpatului, confirmată de martor, după ce au ieșit din localitatea Râmicu Sărat, pe partea dreaptă a drumului, aproape de acostament, în aceeași direcție în care se deplasau, a văzut circulând un biciclist, care avea pe portbagaj o sacoșă de rafie voluminoasă.
Martorul a relatat că anterior producerii evenimentului rutier încerca să contacteze telefonic ruda la care intenționa să meargă și nu a fost foarte atent la drum, dar că își amintește că inculpatul a claxonat pentru a-l atenționa pe biciclist și că a avut impresia că urmare acestui semnal sonor biciclistul a privit înapoi, ceea ce i-a provocat o ușoară dezechilibrare.
Martorul a mai relatat că inculpatul, deși l-a observat pe biciclist, a început manevra de depășire când se afla la o distanță față de acesta de aproximativ 10 m, acroșând biciclistul.
Instanța de fond a apreciat că viteza de deplasare pe care o avea inculpatul - de 85 km/h, potrivit propriei recunoașteri și distanța mică pe care o avea față de biciclist când a început să efectueze manevra de depășire, nu i-au permis să creeze o distanță laterală suficientă astfel încât să evite o coliziune, încălcând astfel prevederile art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep., care îl obligau să păstreze o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit.
În plus, această manevră, efectuată după se apropiase mult de victimă, deși observase biciclistul de la distanță mare, coroborat cu faptul că, în mod inexplicabil la o persoană care conduce autovehicule ca profesie, de mai mulți ani, nu a acționat sistemul de frânare – împrejurare ce reiese chiar și din declarația inculpatului – fiind factori care au concurat la producerea evenimentului rutier, soldat cu decesul numitului V. G..
Instanța de fond nu a împărtășit punctul de vedere al inculpatului că vinovat de producerea accidentului rutier este conducătorul bicicletei pentru că avea bagaje “agabaritice” și care au provocat dezechilibrarea cu motivarea că martorul audiat a declarat că anterior evenimentului rutier, acesta circula fără dezechilibrări sau sinuozități, ceea e conduce la concluzia logică că nu bagajele au fost cele care au avut un rol în rezultatul produs. Era o zi de vară senină, cu vizibilitate bună și potrivit declarației inculpatului, victima venea din Râmnicu Sărat și a parcurs distanța de la piața din Râmnicu Sărat, până la locul impactului fără niciun incident, deși avea aceleași bagaje “agabaritice” cum a le-a numit permanent inculpatul, dar care numai pe inculpat au fost de natură să îl “deranjeze” în trafic.
Prima instanță a apreciat, raportat la situația de fapt expusă coroborat cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, că inculpatul ar fi avut posibilitatea să evite evenimentul rutier dacă ar fi efectuat manevra de ocolire din timp și că ar fi avut această posibilitate, concluzie ce se desprinde chiar și din declarațiile contradictorii ale inculpatului, care deși a afirmat că nu ar fi putut efectua manevra de ocolire întrucât era trafic și veneau alte autovehicule, pe de altă parte, a susținut că în momentul în care s-a apropiat de biciclist era depășit pe banda dinspre ax de un alt autovehicul și că acesta a avut timp să efectueze manevra de depășire, chiar dacă autoutilitara pe care o conducea ocupa jumătate din bandă pentru că era distanță mare față de autovehiculele care circulau din sens opus.
Prin urmare, s-a conchis că dacă un autoturism venit din urmă a putut efectua manevra de depășire pentru că era distanță mare față de cele ce veneau din sens opus, se naște concluzia logică că și inculpatul, dacă ar fi fost prudent și diligent, ar fi avut timp să efectueze această manevră, contrar celor susținute anterior și că din cauza vehiculelor care veneau din sensul opus nu a reușit acest lucru.
Chiar și în ipoteza în care din sens opus, sau pe același sens de mers, ar fi circulat vehicule care l-au împiedicat să efectueze manevra de depășire suficient de larg, instanța de fond a apreciat că inculpatul ar fi trebuit să acționeze sistemul de frânare. Și dacă ar fi reală declarația inculpatului că, în realitate, anterior impactului, victima circula pe la mijlocul “benzii”, nu ar avea relevanță în economia dinamicii producerii accidentului și nici a stabilirii vinovăției, față de relațiile furnizate de administratorul drumului din care a reiese că spațiul amenajat pe care circula biciclistul era acostament și nu bandă de circulație, deci avea dreptul să îl folosească potrivit prevederilor art. 100 din HG nr. 1391/2007 rep.
Susținerea inculpatului că nu a putut să realizeze manevra de ocolire pentru că era trafic din ambele sensuri, nu poate avea rolul de a-l disculpa, ci dimpotrivă, cu atât mai puțin justificată a fost hotărârea sa de a continua să circule constant, cu aceeași viteză, în loc să o reducă, chiar până la oprire, dacă numai astfel ar fi putut permite și celorlalți, dar și sieși, să continue deplasarea în condiții de siguranță.
În ceea ce privește existența uneia sau a două benzi de circulație pe sens în zona de impact și dacă biciclistul circula pe “banda a II-a”, instanța a înlăturat depoziția martorului, precum și susținerile inculpatului, întrucât acestea sunt doar presupuneri, fără o argumentație tehnică, urmând să valorifice informațiile oficiale furnizate de Direcția de Drumuri Naționale B. ( fila 97 dosar u.p.), care a precizat că în zona evenimentului rutier drumul este amenajat cu o singură bandă de mers pe sens, acostament consolidat, marcaj discontinuu, nu sunt piste amenajate pentru bicicliști.
Din toate probele dosarului a reieșit că, potrivit configurației drumului, victima circula cu bicicleta pe acostament și foarte aproape de marginea dreaptă a sensului său de mers, conform declarației martorului. Față de cele ce preced, instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a respectat regulile de circulație, s-a deplasat parțial pe banda de circulație, parțial pe acostamentul consolidat, în timp ce victima circula regulamentar, pe acostamentul consolidat.
Este real că victima nu avea vestă reflectorizantă, însă în condițiile în care vizibilitatea era bună, evenimentul nefiind în niciun caz provocat de imposibilitatea de a fi fost observat iar deplasarea s-a realizat pe un sector de drum pe unde avea drept să circule, așa cum deja s-a arătat, prima instanță a apreciat că nu se poate reține o culpă a acestuia.
În schimb, modul ușuratic, neglijent, în care inculpatul, deși a observat că persoana care circula pe bicicletă și sacoșa “”agabaritică” de pe portbagaj, a înțeles să gestioneze situația de moment, constând în aceea că s-a limitat la folosirea de semnale acustice și luminoase, nu a frânat, a început manevra de ocolire când se afla mult prea aproape de biciclist, deși conducerea preventivă obligă la reducerea vitezei până la limita evitării oricărui pericol previzibil, iar un biciclist, care are și bagaje, pe care inculpatul le-a observat, se știe că reprezintă o sursă potențială de pericol, motivr pentru care s-a conchis că accidentul putea evitat de acesta și culpa îi aparține în totalitate.
Față de cele ce preced, instanța de fond a apreciat că inculpatul este vinovat exclusiv de producerea evenimentului rutier urmând să dispună condamnarea sa la pedeapsa închisorii.
De asemenea, s-a pus în discuție, potrivit prevederilor art. 5 Cod penal, raportat la împrejurarea că între data comiterii faptei și momentul judecății au intervenit modificări legislative, legea mai favorabilă, obligatoriu a fi respectată.
La alegerea legii mai favorabile, prima instanță a avut în vedere nu numai pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul sesizării, care sunt identice în ambele prevederi, ci și modalitățile de executare a pedepsei prevăzute de vechiul și noul cod penal și efectul acestora, dispozițiile legale anterioare fiind identificate, pentru cele expuse, ca fiind mai favorabile, atât sub aspectul obligațiilor impuse în sarcina persoanei condamnate dar și al efectelor hotărârii în cazul în care nu se mai comit alte infracțiuni.
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia și a modalității de executare, conform prevederilor art. 72 Cod penal, s-au avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite ce rezultă din modalitatea de comitere a acesteia, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care nu a mai suferit condamnări până la această vârstă, s-a prezentat la fiecare chemare în fața autorităților, este căsătorit, are loc de muncă și are o conduită bună la locul de muncă și în raporturile cu colegii potrivit caracterizării depuse la dosar, dar și împrejurarea că a avut o atitudine de nerecunoaștere a faptelor.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal (identificată ca lege mai favorabilă) cu aplicarea prevăzută art. 5 Cod penal la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni, apreciind că este proporțională cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului și de natură să servească scopului pedepsei .
Apreciind în contextual celor deja expuse, că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art. 861 Cod penal (1968) a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit conform art. 862 Cod penal (1968) cu aplic. art. 5 Cod penal.
În baza art. 863 Cod penal (1968) a obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență;
În temeiul prevederilor art. 71 alin. 1 Cod penal (1968) s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe toată durata executării pedepsei.
Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal (1968) pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal (1968) privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 7 comb. cu art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 rep., a dispus, după rămânerea definitivă a condamnării la pedeapsa închisorii, prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Referitor la latura civilă a cauzei, raportat la probele administrate – acte și martori - în baza art. 20 Cod procedură penală rap. la art. 397 Cod procedură penală prima instanță a dispus admiterea acesteia.
S-a motivat că din actele depuse la dosar – bilete de transport, chitanțe arhiepiscopie și mânăstire, achiziționare sicriu, taxe de înhumare - coroborat cu declarațiile martorilor, a rezultat fără echivoc că în afara cheltuielilor ocazionate de evenimentul înmormântării, pe parcursul unui an, potrivit datinilor, s-au organizat pomeniri fie la locuința familiei victimei, fie la o mânăstire.
La acordarea acestora se va avea în vedere că persoana vătămată V. I., soția victimei a declarat că participarea sa la aceste cheltuieli a fost cu suma de aproximativ 7-8000 lei (fila 74 paragraful ultim) și faptul că a beneficiat și ajutor de înmormântare de la casa de pensii în sumă de 2200 lei, ce urmează a fi avut în vedere la stabilirea despăgubirilor.
În ceea ce o privește pe persoana vătămată V. Gh. I., fiica victimei, aceasta a solicitat cu titlu de despăgubiri materiale, constând în contribuția sa la suportarea cheltuieli ocazionate de decesul tatălui și pomenirile ulterioare, suma de 13-15.000 lei, că a primit de la locul de muncă un ajutor de înmormântare de 1.500 lei sumă ce ar excede cheltuielilor precizate și că au contribuit și fiicele sale cu sume de 3000 și respectiv 5000 lei, persoanele din urmă neavând constituire de parte civilă în dosar.
Instanța de fond a apreciat că, față de numărul de persoane participante la fiecare eveniment, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor, coroborat cu susținerile persoanelor vătămate – că sumele cu care s-au constituit părțile civile, persoanele vătămate, sunt dovedite în parte și în baza art. 1357 Cod civil rap. la art. 1372 Cod civil comb. cu art. 1392 Cod civil și art. 54 - 55 din Legea nr. 136/1995 modif. a obligat inculpatul alături de asiguratul de răspundere civilă S.C. A. Ț. S.A, și în solidar cu prepusul său, ... Plevna, la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri materiale pentru persoana vătămată V. Gh. I. și respectiv, 5.000 lei despăgubiri materiale pentru persoana vătămată V. I..
În ceea ce privește despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale, instanța de fond a reținut că persoanele vătămate și-au modificat câtimea obiectului cererii în sensul majorării la suma de câte 250.000 euro fiecare, cerere admisibilă față de prevederile art. 20 alin. 5 din Cod procedură penală și asupra căreia instanța s-a pronunțat în acest sens la termenul din data de 17.02.2015.
Durerea pricinuită de pierderea soțului, ori a unui părinte, deși nu poate fi cuantificată, nici nu poate fi negată, intensitatea și încărcătura sa, ce decurge nu numai din despărțirea de o persoană apropiată fiind diferită de la persoană la persoană, în funcție de starea de emotivitate a fiecăruia - iar persoanele vătămate au transmis, poate mai mult decât în alte cazuri, atașamentul ce exista în familie.
Este adevărat că victima avea o vârstă destul de înaintată, dar cu toate acestea este cert că era o persoană încă activă, puternică încă, atâta vreme cât putea efectua o deplasare cu bicicleta pe o distanță relativ mare, suferință soției și fiicei fiind în mod cert amplificată de trauma provocată de modul în care a survenit decesul, de suferința psihică a victimei în momentele imediat anterioare producerii evenimentului și apoi de cea fizică, până în momentul în care a intervenit decesul. Chiar dacă moartea este singurul eveniment cert din viața fiecăruia dintre noi, impactul emoțional al unui asemenea sfârșit tragic nu înseamnă că este diminuat, mai ales când decesul este urmarea unui eveniment violent.
Față de cele ce preced, instanța de fond a apreciat că persoanele vătămate sunt îndreptățite și la daune morale a admis în partea cererea acestora și a obligat inculpatul, alături de asiguratorul de răspundere civilă și în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de câte 50.000 lei despăgubiri civile către persoanele vătămate, apreciind că aceste sume pot răspunde prejudiciilor nepatrimoniale suferite și sunt în concordanță și cu practica CEDO, care, pentru prejudicii nepatrimoniale a acordat despăgubiri, în majoritatea cauzelor, de până la 10.000 euro.
Împotriva sentinței penale nr. 29 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în termen legal au declarat apel inculpatul M. V., părțile civile V. I. și V. Gh. I. și partea responsabilă civilmente ., care au criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în scris, filele 5-11, 42-43, 61- 62 și care au fost susținute cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este afectată parțial de netemeinicie, exclusiv în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile, după cum se va arăta în continuare:
Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești constând în: procesul verbal de cercetare locul și schița locului producerii incidentului, declarațiile martorului N. C. G., raportul de expertiză tehnică auto întocmit de inginer E. I., raportul medico -legal de necropsie nr. A_ din 13 august 2013 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B., buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, rezultat testare cu aparatul Drager, buletin de examinare clinică și declarațiile inculpatului, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.
Printr-o justă evaluare și interpretare a probatoriilor, conform art. 103 Cod procedură penală, în mod corect s-a stabilit că la data de 12 august 2013, inculpatul M. V., în timp ce se deplasa pe DN 2 E85, conducând autoutilitara marca Iveco cu numărul de înmatriculare_ utilizată de ., din direcția Râmnicu Sărat spre Focșani, rulând în afara localității Podgoria pe acostamentul consolidat iar nu pe banda de circulație, a acroșat pe persoana vătămată V. G. care circula pe bicicletă, pe aceeași direcție de mers, în urma impactului victima suferind vătămări corporale grave, în aceeași zi survenind decesul.
Având în vedere că încă din primele declarații inculpatul a susținut că în momentele premergătoare accidentului circula pe acostamentul consolidat, crezând că este bandă de mers, că deși a observat prezența biciclistului de la o distanță rezonabilă, în momentul în care a început manevra de depășire, biciclistul s-a dezechilibrat, virând spre stânga și s-a redresat ulterior însă din cauza distanței reduse dintre autovehicul și bicicletă, nu a putut evita impactul, lovind cu partea dreapta față a mașinii roata din spate a bicicletei, în timpul urmăririi penale s-a dispus și administrat proba cu expertiză tehnică auto pentru a se stabili dinamica și împrejurările producerii accidentului.
Conform raportului de expertiză întocmit de inginer E. I. și răspunsurile date la obiecțiunile formulate de către inculpat, rezultă că locul impactului se afla la cca. 9 m. de borna hectometrică nr. 4 pe banda acostamentului consolidat, la cca. 0,80 m. de marginea acestuia iar starea de pericol a apărut în momentul în care conducătorul auto a pătruns și s-a deplasat pe banda acostamentului consolidat și nu a observat, probabil din neatenție, bicicleta care circula în fața sa.
Expertul a concluzionat că accidentul putea fi evitat numai de către conducătorul autoutilitarei dacă se deplasa pe banda sa regulamentară de circulație sau dacă, în timpul deplasării pe banda acostamentului consolidat, păstra o distanță laterală suficientă față de bicicletă.
Așa cum a rezultat din adresa nr. 4630 din 13 august 2014 a C.N.A.D.N.R.- Secția de drumuri B., aflată la fila 97 d.u.p., în zona producerii accidentului, DN2 E 85 este prevăzut cu o bandă de circulație și un acostament consolidat, nefiind amenajate piste pentru bicicliști și neexistând drumuri laterale, așa încât, contrar criticilor de netemeinicie invocate de către inculpat, rezultă că V. G. se deplasa regulamentar, pe acostament, în timp ce inculpatul, încălcând dispozițiile cuprinse în art. 118 lit. c) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, republicat, care îl obliga să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit cât și pe cele din art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 coroborate cu art. 100 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 republicată, ce obligă conducătorul de vehicule să circule numai pe drumurile, părțile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoriile din care fac parte, conduc la concluzia la care a ajuns și instanța de fond, că inculpatul este singurul vinovat de producerea accidentului.
Mai mult, se constată că potrivit art. 100 teza a II-a din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, republicată, „în cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru mopede, biciclete și celelalte vehicule fără motor, acestea pot fi conduse și pe acostament în sensul de mers, dacă circulația se poate face fără pericol”. Cum din adresa nr. 4630 din 13 august 2014 a C.N.A.D.N.R.- Secția de drumuri B., aflată la fila 97 d.u.p., reiese că în zona producerii accidentului, DN2 E 85 este prevăzut cu o bandă de circulație și un acostament consolidat, nefiind amenajate piste pentru bicicliști și neexistând drumuri laterale, rezultă, contrar susținerilor inculpatului, că victimei nu i se poate imputa încălcarea vreunei norme la regimul circulației pe drumurile publice, niciuna din dispozițiile legale invocate pe calea apelului nefiind incidentă.
Nici împrejurarea că victima V. G. a avut pe bicicletă bagaje nu conduce la concluzia culpei acesteia în producerea accidentului de circulație, în condițiile în care asupra volumului acestora nu există dovezi în sensul celor susținute de inculpat, cu atât mai mult cu cât, victima, circulând anterior în aceleași condiții nu a manifestat sinuozități ori dezechilibru în deplasare, ceea ce determină concluzia că eventuala dezechilibrare a biciclistului, observată și de către martorul ocular N. C. G., nu a fost urmarea transportării de bagaje agabaritice ci, cel mai probabil, al semnalelor sonore la care inculpatul a apelat, aspect perceput direct de același martor.
Nici lipsa vestei reflectorizante nu poate constitui temei în reținerea culpei victimei raportat la datele concrete în care s-a produs accidentul, respectiv, vara, pe timp de zi, vreme frumoasă, carosabil uscat și, când, așa cum a rezultat din declarația martorului N. C. G., aflat în cabina vehiculului condus de inculpat, inculpatul a văzut din timp biciclistul ce circula pe aceeași direcție de mers și care avea pe portbagaj o sacoșă de rafie, împrejurări în care, în pofida obligațiilor impuse de legislația rutieră, s-a limitat la folosirea de semnale acustice și luminoase și a început manevra de ocolire când s-a aflat mult prea aproape de biciclist, deși era evident că prezența acestuia pe acostamentul consolidat reprezintă o sursă potențială de pericol.
În plus, inculpatul circula cu viteza de circa 85 km/h, potrivit propriei declarații și nu a avut nici cea mai mică intenție să acționeze sistemul de frânare. Mai mult, se constată că inculpatul a avut și are o reprezentare greșită a contextului cauzal în care s-a produs accidentul rutier dat fiind că nici până la momentul audierii sale de către instanța de control judiciar nu a înțeles și nu a acceptat că vina îi aparține în totalitate, susținând că a circulat pe banda I de mers, în condițiile în care, așa cum rezultă din probatorii, pe respectivul sistem de drum există o singură bandă de circulație și un acostament consolidat iar nu două benzi de circulație, așa cum a susținut.
Raportat la cele ce preced, rezultă că în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat că vinovat de producerea accidentului soldat cu moartea victimei V. G. aparține în totalitate inculpatului, așa încât nu se impune achitarea acestuia și nici reținerea culpei concurente a victimei, criticile invocate pe calea apelului fiind nefondate.
D. urmare, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă este justă.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, se constată că în raport de modalitatea de executare aleasă de instanța de fond, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 861 Cod penal din 1969, condamnarea inculpatului în temeiul disp. art. 178 alin.1 și 2 Cod penal din 1969 corespunde pe deplin exigențelor prev. de art. 5 Cod penal, în interpretarea dată de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 265/2014, astfel că și sub acest aspect, soluția pronunțată este temeinică și legală.
Referitor la individualizarea judiciară a sancțiunii, rezultă că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, situată în apropierea limitei minime prevăzute de lege, cu aplic. art. 861 Cod penal din 1969 corespunde criteriilor prev. de art. 72 Cod penal anterior și nu se impune reindividualizarea acesteia, neexistând temeiuri în acest sens.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea, verificând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, probele administrate sub acest aspect și dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Potrivit art. 19 alin.1 Cod proc. penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale iar repararea prejudiciului material și moral se face, astfel cum rezultă din alineatul 5 al aceluiași articol, potrivit dispozițiilor legii civile.
Dispozițiile cuprinse în art. 1357 Cod civil, în vigoare la data săvârșirii infracțiunii stipulează că „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Obiectul reparației în cazul răspunderii delictuale îl reprezintă, conform art. 1381 Cod civil, orice prejudiciu, iar cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat, așa cum reiese din dispozițiile cuprinse în art. 1382 din același cod.
Raportat la dispozițiile legale evocate și față de probatoriile administrate în acest sens, constând în înscrisuri și declarațiile date de martorii N. E. și N. R. G., se constată că despăgubirile pentru daune materiale au fost corect stabilite, sumele de 10.000 lei acordate părții civile V. Gh. I. și respectiv, 5.000 lei părții civile V. I., fiind corespunzătoare prejudiciului patrimonial încercat de acestea și prin urmare, nu se impune modificarea cuantumului acestora.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, Curtea constată, în acord cu criticile de netemeinicie invocate de inculpat și partea responsabilă civilmente și contrar celor susținute de părțile civile, că sumele stabilite cu acest titlu exced cerințelor realizării unei compensări juste și echitabile pentru prejudiciul moral încercat de acestea prin decesul victimei V. G..
Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate și cum în mod constant s-a stabilit pe cale jurisprudențială, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.
Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Este adevărat că suferințele omenești nu pot fi evaluate în bani dar în realitate se impune o soluție de reparare a prejudiciului de ordin afectiv suferit. Sumele acordate de instanța de fond cu titlu de daune morale soției victimei, respectiv fiicei acesteia, în cuantum de câte 50.000 lei, sunt, în opinia instanței de control judiciar, mari, putând fi apreciate ca fiind o amendă excesivă pentru cei obligați să le plătească și o îmbogățire fără justă cauză a celor îndreptățiți cu primirea lor.
La această concluzie Curtea are în vedere vârsta înaintată a victimei, respectiv 82 de ani, faptul că aceasta gospodărea doar cu soția, fiica sa având familie separată, iar în privința afecțiunilor de care părțile civile suferă nu există dovezi că au apărut ulterior decesului autorului lor. D. urmare, având în vedere vârsta înaintată a soției victimei, rămasă fără sprijinul soțului său, legătura puternică de afecțiune dintre părțile civile și soțul, respectiv, tatăl decedat, o justă compensare a suferințelor afective prin pierderea intempestivă a acestuia se poate realiza prin acordarea de daune morale în cuantum de 30.000 lei - soției și de 20.000 lei -fiicei, motive pentru care, urmare admiterii apelurilor declarate de inculpat și partea responsabilă civilmente, conform art. 421 pct.2 lit. a) Cod proc. penală, se va desființa în parte sentința și în rejudecare, se va dispune în consecință.
Pentru motivele expuse în precedent, pe cale de consecință, constatând că sumele solicitate de părțile civile cu acest titlu sunt excesive, criticile invocate sunt nefondate, astfel că în temeiul disp. art. 421 alin.1 lit.b) Cod proc. penală, apelurile declarate de părțile civile urmează a fi respinse, ca nefondate.
Procedând la verificarea din oficiu a sentinței, conform art. 417 alin.2 Cod proc. penală, nu au fost constatate nulități dintre cele arătate sub art. 281 Cod proc. penală, motiv pentru care vor fi menținute în rest dispozițiile acesteia.
Raportat la soluția dispusă, conform art. 275 alin.2 Cod proc. penală, se va dispune obligarea apelantelor părți civile la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpatul M. V. și partea responsabilă civilmente . împotriva sentinței penale nr. 29 din 6 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, pe care o desființează în parte, în latură civilă, în sensul că reduce cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părților civile, de la 50.000 lei la 30.000 lei către V. I. și de la 50.000 lei la 20.000 lei către V. Gh. I..
Respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile V. I. și V. Gh. I. împotriva aceleași sentințe.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Obligă apelantele părți civile la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C. R. I. N.
Grefier
D. R. D.
Red.I.N./Tehnored.C.M.
8 ex./14.10.2015
Dosar fond_ Judecătoria Rm. Sărat
Jud. fond A. P.
Operator de date caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
