Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 81/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 7480/281/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA NR.81

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015

PREȘEDINTE – C. R.

JUDECĂTOR – I. N.

GREFIER– E. F.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpatul M. I.-M., fiul lui I. și V., născut la data de 29.10.1978 în municipiul Câmpina, județul Prahova, cu domiciliul în municipiul Ploiești, ., ., ., CNP_ și partea civilă B. I., cu domiciliul în comuna Ariceștii Rahtivani, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.2325 din data de 25 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care, în baza 250 alin. 4 Cod penal rap. la art. 258 Cod penal din 1969 cu aplic.art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 1 an inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, faptă din data de 25.09.2011.

În temeiul disp. art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

Conform disp. art.81- art.82 și art.71 alin.5 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 și art.84 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligațiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea acestui termen.

În latură civilă, potrivit disp. art. 397 alin.1 Cod proc. penală raportat la art.1381 cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I., fiind obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente . București, Sucursala Ploiești, la plata către partea civilă a sumei de 7.000 lei reprezentând daune morale.

De asemenea, în baza art. 274 alin. 3 Cod proc. penală a fost obligă inculpat, în solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În final, s-a dispus restituirea bunurilor ridicate și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției municipiului Ploiești, conform dovezii . nr._ din 25.10.2011.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat M. I. M., personal și asistat apărător ales C. A. din Baroul Prahova, cu împuternicire avocațială nr._/12.11.2014, aflată la fila 57 dosar precum și apelantul parte civilă B. I., personal și asistat de avocat ales S. M., din Baroul Prahova, cu împuternicire avocațială nr._/08.08.2014, aflată la fila 55 dosar, lipsă fiind intimații părți civile S. Județean de Urgență Ploiești și S. B. Ploiești precum și intimata parte responsabilă civilmente S.C. B. G. SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelantul parte civilă B. I., personal, precizează că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în scris în procesul verbal atașat la dosarul cauzei, la fila 73 dosar.

Curtea aduce la cunoștință persoanei vătămate care sunt consecințele retragerii plângerii penale prealabile.

Apărătorul apelantului inculpat arată că părțile s-au înțeles și că inculpatul va suporta cheltuielile judiciare.

Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată apelurile declarate de partea civilă și inculpat în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri, având în vedere poziția procesuală exprimată la termenul de astăzi de persoana vătămată constituită parte civilă.

Avocat S. M., apărător ales al apelantului parte civilă B. I., solicită admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei conform solicitării formulată de apărătorul ales al inculpatului și în final, să se ia act de retragerea plângerii penale de către persoana vătămată constituită parte civilă, cu consecința încetării procesului penal conform art.16 alin.1 lit.g) teza întâi Cod procedură penală cu aplic. art.158 alin.2 Cod penal.

Avocat C. A., apărător ales al apelantului inculpat M. I. M., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, în tot, în latură penală, și, în fond, să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii de către persoana vătămată. Totodată, solicită a se lua act că inculpatul își ia angajamentul să achite cheltuielile judiciare avansate de stat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelurilor și să se ia act de poziția procesuală exprimată de persoana vătămată, în sensul retragerii plângerii formulată împotriva inculpatului. În final, solicită amânarea aplicării pedepsei conform art.396 Cod proc. penală, reținând în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii prev. de art.250 alin.4 Cod penal din 1969 raportat la art.258 Cod penal din 1969.

Apelantul inculpat M. I. M., având ultimul cuvânt, precizează că i-a cerut scuze persoanei vătămate și că au rămas prieteni chiar.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.2325 din data de 25 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza 250 alin. 4 Cod penal rap. la art. 258 Cod penal din 1969 cu aplic.art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. I.-M. - fiul lui I. și V., născut la data de 29.10.1978 în mun. Câmpina, jud. Prahova, cu domiciliul în mun. Ploiești, ., ., ., CNP_ la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, faptă din data de 25.09.2011.

Conform disp. art.81- art.82 și art.71 alin.5 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani.

În latură civilă, potrivit disp. art. 397 alin.1 Cod proc. penală raportat la art.1381 Cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I., fiind obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente . București, Sucursala Ploiești, la plata către partea civilă a sumei de 7.000 lei reprezentând daune morale.

De asemenea, în baza art. 274 alin. 3 Cod proc. penală a fost obligat inculpatul, în solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În final, s-a dispus restituirea bunurilor ridicate și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției municipiului Ploiești, conform dovezii . nr._ din 25.10.2011.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 11.853/P/2011 din data de 27.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiesti, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 4 rap. la art. 258 Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în fapt, că la data de 25.09.2011, în calitate de agent de pază la S.C. B. G. SRL, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul M. M.-I. l-a agresat fizic, lovindu-1 cu pumnul în zona feței, pe numitul B. I., provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale.

Situația de fapt astfel prezentată în rechizitoriu s-a apreciat că este dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal din 26.09.2011, orele 02.00, întocmit de organele de poliție; pângărea și declarațiile părții vătămate B. I.; certificatul medico-legal cu nr. 2828/30.09.2011 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Ploiești; proces-verbal din 13.03.2013 privind constatarea efectuării de acte premergătoare; declarațiile martorilor F. B.-C., D. M.-I., D. V.-FIorin, D. I.-S.; adresele nr. 137/08.03.2013 și nr. 147/14.03.2013 ale S.C. B. G. SRL; dovada . nr._/25.10.2011 de introducere a unor bunuri în Camera de Corpuri Delicte a Poliției mun. Ploiești și declarațiile inculpatului M. lon-M.

În cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de proba: declarație parte civila B. I., declarație inculpat, declarații martori F. B.-C. și D. M.-I..

Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile părții civile B. I. coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, dar și cu concluziile certificatului medico-legal cu nr. 2828/30.09.2011 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Prahova, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 25.09.2011, în calitate de agent de pază la S.C. B. G. SRL, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul M. M.-I. l-a agresat fizic, lovindu-l cu pumnul în zona feței, pe numitul B. I., provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale.

Ulterior, la data de 26.09.2011, potrivit art. 258 alin. 2¹ Cod penal, partea civilă a formulat, în termenul legal conform art. 284 Cod proc. penală, plângere penală prealabilă împotriva inculpatului.

Conform declarației părții civile B. I. coroborată cu declarația martorului D. I.-M., agent de paza în cadrul S.C. B. G. SRL, prima instanță a reținut că în după-amiaza zilei de 25.09.2011, în jurul orelor 18.45, partea civilă B. I., angajat la ., punct Movila Vulpii din . incinta societății, a avut un conflict cu martorul D. I.-M., agent de pază din cadrul S.C. B. G. SRL, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, context în care l-a agresat fizic pe acesta din urmă, lovindu-l cu palma peste față, iar agentul de pază i-a pulverizat spray iritant lacrimogen. Întrucât partea vătămată avea un comportament agresiv, martorul D. I.-M., agent de pază din cadrul S.C. B. G. SRL, a solicitat la dispeceratul societății, deplasarea unui lucrător de la intervenție.

Ca urmare a acestei solicitări, în scurt timp la fața locului și-a făcut apariția inculpatul M. I.-M. care era de serviciu, fiind îmbrăcat în uniformă.

S-a mai reținut de instanța de fond că la fața locului se mai aflau pe lângă agentul de pază D. I.-M., care urma să intre în serviciu la orele 19.00, și agenții de pază DanVasile-F., care urma să intre în serviciu cu acesta din urmă, dar și numitul F. B.-C. care urma să-și încheie serviciul de pază la orele 19.00.

Potrivit depozițiilor olografe ale martorilor D. M.-I. și D. V.-F., agenți de pază la S.C. B. G. SRL, s-a reținut că inculpatul l-a luat în brațe pe B. I. pentru a-1 calma, moment în care acesta din urmă s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, lovindu-se cu barba de cheia de hidrant pe care o avea în mână.

Cu ocazia audierii în calitate de martori, după depunerea jurământului și aducerea la cunoștință a prevederilor legale care pedepsesc mărturia mincinoasă, în faza de urmărire penală aceștia au revenit asupra declarațiilor anterioare. Astfel, cei doi au declarat că în momentul în care inculpatul s-a îndreptat către B. I., ei au plecat către poarta de acces în curte. L-au văzut apoi pe B. I. la pământ, ținându-se de maxilarul stâng și acuzându-1 pe inculpat că 1-a bătut, arătându-i zona maxilarului. Cei doi martori au declarat că afirmațiile făcute cu ocazia audierii olografe le-au făcut în contextul în care niște „șefi" de la societatea de pază le-au spus că era mai bine să declare în acest fel.

S-a constatat cu ocazia audierii în fața instanței de judecată, că martorul D. M.-I. a dat declarații contradictorii, precizând inițial că partea civilă B. I. a ridicat cheia de hidrant către agentul de intervenție, inculpatul M. I.-M., acesta l-a luat în brațe și au cazat, moment în care partea vătămată s-a lovit. A mai menționat că nu era de față nicio persoană, iar martorul F. B. C. cosea la o distanță de aproximativ 10 metri. Ulterior, în decursul aceleiași declarații, martorul a revenit și a precizat că în parcarea mare se aflau martorul D. V. și F. B. la o distanță de aproximativ 10 metri.

Având în vedere că, pe de o parte, depozițiile date de martorii D. M.-I. și D. V.-F., agenți de pază la S.C. B. G. SRL se coroborează cu ansamblul probatoriu administrat în cauză parțial și potrivit teoriei și practicii judiciare, depozițiile martorilor date pe parcursul procesului penal sunt divizibile, instanța de fond a reținut din declarația dată de acest martor în faza de cercetare judecătorească numai acele aspecte de fapt care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, înlăturând, ca fiind neveridice și nesusținute de ansamblul probatoriu, acele aspecte de fapt care nu confirmă situația de fapt reținută.

În acest context, instanța de fond a reținut că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Astfel, magistratul fondului a înlăturat declarațiile martorilor D. M.-I. și D. V.-F., agenți de pază la S.C. B. G. SRL, constatând că nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, respectiv cu declarațiile părții civile, ale martorului F. B.-C. și concluziile certificatului medico-legal nr. 2828/30.09.2011.

Însă, prima instanță a reținut din declarațiile celor doi martori susținerea potrivit căreia martorul F. B.-C. se afla la o distanță de la care putea observa ce s-a întâmplat între partea civilă și inculpat.

Prin urmare, conform depoziției martorului F. B.-C., agent de pază la S.C. B. G. SRL, care a văzut întregul incident între inculpat și partea civilă, prima instanță a reținut că după ce a intrat cu autoturismul din dotare în curtea societății „Oztasar", inculpatul și-a pus casca pe cap, s-a îndreptat direct către B. I. și 1-a lovit cu pumnul în zona maxilarului, având pusă pe mână o mănușă. Partea civilă a căzut la pământ iar inculpatul i-a mai aplicat două lovituri cu piciorul în zona corpului.

De asemenea, s-a mai reținut că partea civilă avea în mână o cheie de hidrant pe care a aruncat-o jos înainte ca inculpatul să-l lovească.

Și declarația martorul F. B.-C. a fost reținută de instanța de fond, apreciindu-se că se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, respectiv cu concluziile certificatului medico-legal nr. 2828/30.09.2011, potrivit cărora partea civilă a prezentat „leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur, pot data din 25.09.2011 și necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale în absența complicațiilor".

Totodată, s-a constatat că mențiunile di certificatului medico-legal nr. 2828/30.09.2011 nu se coroborează cu declarația inculpatului M. I.-M. care a declarat că nu l-a lovit pe B. I. cu pumnul în zona feței și că acesta din urmă a căzut în momentul în care 1-a luat în brațe, lovindu-se singur de un obiect metalic (o cheie de hidrant), pe care îl avea în mână.

De asemenea, prima instanță a avut în vedere și faptul că inculpatul a refuzat efectuarea unui test poligraf, invocând motive personale.

Având în vedere cele afirmate de inculpat, instanța de fond a solicitat lămuriri la Serviciul de medicină legală Ploiești, unitate care prin adresa din 07.01.2013 a arătat că „având în vedere că examinarea medico-legală a fost efectuată la 5 zile de la agresiune și nu au fost constatate alte leziuni traumatice, apreciem că . mandibulară a fost produsă cel mai probabil prin lovire cu corp dur și nu prin cădere pe plan/corp dur".

În fața instanței de judecată, inculpatul M. I.-M. a uzat de dreptul la tăcere.

Așa fiind, examinând și coroborând mijloacele de probă ce preced, prima instanță a constatat, în mod indubitabil, împrejurarea că situația de fapt, astfel cum a fost reținută în considerentele ce preced, a fost pe deplin dovedită.

Pentru aceste motive, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, apărarea inculpatului, formulată prin apărător, în sensul de a se reține circumstanța atenuantă legală a provocării, apreciindu-se că nu sunt întrunite condițiile pre. de art. 73 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969.

Sub acest aspect, s-a reținut de instanța de fond că din întregul probatoriul administrat nu rezultă împrejurarea că partea civilă ar fi exercitat vreo acțiune de violență sau orice altă acțiune ilicită gravă de natură a leza drepturile sau interesele legitime ale inculpatului, acțiune care să fi creat inculpatului o puternică stare de tulburare sau emoție care să îl fi determinat să săvârșească infracțiunea de vătămare corporală asupra părții civile. În acest context, instanța de fond a reținut că împrejurarea că partea civilă avea în mână o cheie de hidrant, având în vedere meseria acestuia, nu poate constitui un temei pentru reținerea circumstanței atenuante a provocării, întrucât nu poate întruni, din punctul de vedere al dreptului penal, caracteristicile unei acțiuni ilicite grave, așa cum prevăd, în mod expres, dispozițiile art. 73 lit. b) Cod penal din 1969.

În ceea ce privește leziunile suferite de partea civilă, magistratul fondului a reținut că sunt confirmate de certificatul medico-legal nr. 2828/30.09.2011, document ale căror concluzii se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate pe acest aspect, constând în actele medicale depuse la dosar, certificatul medico-legal concluzionând în aceea că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, în data de pot data din 25.09.2011 și necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale în absența complicațiilor.

Cu privire la aplicarea legii mai favorabile, instanța de fond a constatat că este în prezența situației descrise de art.5 Cod penal și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpat instanța de fond a analizat influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, s-a verificat dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică, la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

S-a apreciat, totodată, că examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

De asemenea, s-a reținut că pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintre-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța a analizat consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, mai întâi s-a stabilit dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Înainte de a proceda la analiza, în drept, a faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța de fond a subliniat faptul că încadrarea juridică se face raportat la dispozițiile cuprinse în ambele Coduri – Codul penal din 1969 și Codul penal actual –, în ceea ce privește infracțiunea de purtare abuzivă, în scopul de a determina, cu acuratețe, legea penală mai favorabilă.

Astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că în noul cod, respectiv art. 296 Cod penal, limita maximă de pedeapsa este micșorata considerabil, însă s-a avut în vedere și faptul că vătămarea corporală săvârșită de către un funcționar nu mai este o circumstanță agravantă a infracțiunii de purtare abuzivă.

În același sens, s-a reținut că în cazul în care prin actele violente săvârșite de un funcționar s-a produs vătămarea corporală, purtarea abuzivă trebuie reținută în concurs cu infracțiunea de vătămare corporală.

Având în vedere că noul cod instituie pentru sancționarea concursului sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix dar și faptul că instanța de fond nu s-a orientat către maximul pedepsei, precum și tratamentul sancționator al concursului potrivit noului cod, prima instanță a considerat că legea mai favorabilă inculpatului este Codul Penal din 1969.

Prin urmare, în drept, s-a reținut că fapta inculpatului M. I.-M. care la data de 25.09.2011, în calitate de agent de pază la S.C. B. G. SRL, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-a agresat fizic, lovindu-1 cu pumnul în zona feței, pe numitul B. I., provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 4 Cod penal rap. la art. 258 Cod penal.

În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii s-a reținut că acesta este un funcționar, respectiv orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se refera art.145 Cod penal iar potrivit adresei nr. 147/14.03.2013 emisă de S.C. B. G. SRL, la data de 25.09.2011 inculpatul era angajat la această societate.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii s-a apreciat că constă în acțiunea de lovire de către inculpat a părții civile cu pumnul, în zona feței, în urma căreia partea civilă a suferit leziuni care necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale în absența complicațiilor. Potrivit adresei nr. 147/14.03.2013 a ., la data de 25.09.2011 inculpatul era în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Referitor la urmarea imediată a infracțiunii s-a reținut că aceasta constă în lovirea părții civile și cauzarea unor leziuni traumatice, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de certificatul medico-legal, precum și de celelalte mijloace de probă administrate, din care a rezultat faptul că între acțiunea de lovire și leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate, neinterpunându-se nicio cauză sau condiție care ar fi putut să întrerupă lanțul cauzal.

Latura subiectivăa infracțiunii s-a apreciat că este realizată sub forma intenției directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, date fiind circumstanțele în care a lovit-o pe partea civilă – cu pumnul, în zona feței – și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei. Așadar, s-a constatat că vinovăția inculpatului rezultă din întreg probatoriul administrat.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.52 Cod penal, precum și criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările care atenuează răspunderea penală. Astfel, pe de o parte, s-a avut în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – integritatea fizică și psihică a părții civile urmările acesteia – leziunile traumatice suferite de partea civilă, dar și acelea care s-ar fi putut produce, și anume lezarea unor organe vitale.

Pe de altă parte, s-a reținut și faptul că inculpatul a manifestat o atitudine nesinceră, negând în mod constant săvârșirea faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs, dar și conduita exemplară a acestuia în societate anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale, precum și prezentarea sa în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată.

A motivat instanța de fond că toate aceste împrejurări de fapt au creat, în mod neîndoielnic, convingerea asupra faptului că incidentul ce face obiectul prezentei cauze a fost, este și, mai ales, va fi un eveniment singular în viața inculpatului care, deși este tânăr, are deplina capacitate de conștientizare a faptei sale și a urmărilor acesteia, va adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de conviețuire socială.

În acest context, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare.

Avand în vedere că s-a apreciat ca lege penală mai favorabilă inculpatului Codul penal din 1969, în baza art. 71 alin. 2 din acest cod s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

A învederat instanța de fond că s-a orientat, la aplicarea pedepsei, către cea a închisorii, cu executarea în regim neprivativ de libertate, nefiind exclusă aplicarea unei alte modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei, deoarece sunt întrunite cerințele legale prev. de art. 81 alin. 1 lit. b) sau art. 86¹ alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și, respectiv, art. 83 ori art. 91 din Codul penal, referitoare la amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Instanța de fond a apreciat că suspendarea condiționată a executării pedepsei, prev. de art. 81 Cod penal anterior este mai favorabilă, ca modalitatea de executare având în vedere cu nu trebuie impuse inculpatului anumite obligatei pe care trebuie să le respecte pe durata termenului de încercare. În plus, la împlinirea termenului de încercare persoana condamnată este reabilitată de drept în situația în care nu săvârșește o altă infracțiune pe perioada termenului de încercare.

Având în vedere că pedeapsa este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii (nu este cunoscut cu antecedente penale), de atitudinea sa sinceră avută încă de la început, precum și de posibilitățile sale de îndreptare ( este integrat din punct de vedere social) instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a acestuia, care a conștientizat consecințele negative ale faptei sale, în baza art. 81 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.

Totodată, instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969 cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că înainte de începerea cercetării judecătorești, partea vătămata B. I. s-a constituit parte civila cu suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, tratament, diferența dintre salariul obținut anterior, transportul de 2 ori pe săptămâna timp de 60 de zile, tratamentul pentru doua măsele și suma de 10.000 reprezentând daune morale.

Reținând incidența disp. art.1381 Cod civil, instanța de fond a apreciat că reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din conținutul acestui text legal, este unanim acceptat că se desprind, ca și condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, următoarele: a) existența unei fapte ilicite (în cauză, totodată infracțiune, de purtare abuziva ), b) săvârșite cu vinovăție (îmbrăcând în situația de față forma intenției ), c) care să fi provocat părții civile un prejudiciu (a cărui existență și întindere urmează a fi analizate), d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate (care se desprinde din ansamblul probator administrat în cauză ).

Același text legal s-a reținut că nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului și ca și consecință, atât prejudiciul patrimonial, cât și cel nepatrimonial reprezintă elemente structurale ale răspunderii civile delictuale, alături de cele deja menționate.

Repararea prejudiciului cauzat, stabilirea cuantumului despăgubirii, reprezintă însuși scopul angajării acestui tip de răspundere.

S-a mai arătat că repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 1381 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Instanța de fond a reținut că privitor la fapta ilicită, așa cum s-a arătat pe parcursul considerentelor, aceasta a constat în lovirea părții civile de către inculpat, cu pumnul, în zona feței, consecința faptei inculpatului a constat în cauzarea unor leziuni traumatice ce necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale în absența complicațiilor, raportul de cauzalitate a fost dovedit prin certificatul medico-legal coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate pe acest aspect iar vinovăția inculpatului a fost, de asemenea, probată. Așadar, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate cele patru condiții necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului.

De asemenea, s-a considerat că prejudiciul cauzat de fapta ilicită a inculpatului are două componente: o componentă materială și o componentă morală – ce constă în suferințele pricinuite părții civile de respectivul incident.

Cu privire la daunele materiale, potrivit Codului civil aplicabil și în materia răspunderii civile delictuale, s-a reținut că cel care formulează o cerere în justiție trebuie să o probeze, deoarece imposibilitatea probării situației invocate echivalează cu inexistența acesteia: ubi est non esse .>. Prin urmare, s-a constatat că lipsa dovezilor certe privind cuantumul prejudiciului infracțional, imputabilă părții civile, face imposibilă acordarea de despăgubiri materiale în cuantumul solicitat (se ține cont și de faptul că instanța a avut rol activ și i-a pus în vedere reprezentantului părții civile să depună la dosar înscrisuri doveditoare).

Referitor la daunele morale, prima instanță a reținut că, urmare a acțiunii de lovire exercitate de inculpat, partea civilă a îndurat suferințe fizice, dar mai ales psihice, emoționale, amplificate de vârsta și de urmările deloc de neglijat, sub aspectul nu numai estetic, dar și al vieții private sociale a părții civile pe care le-a produs această faptă.

În stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, actele medicale depuse, iar pe de altă parte, consecințele pe care această faptă le are și mai ales le va avea asupra vieții private sociale a părții civile și nu numai.

În acest context, instanța de fond a reținut că partea civilă a solicitat suma de 10.000 de lei, cu titlu de daune morale.

Sub acest aspect, s-a constatat că prin săvârșirea infracțiunii, părții civile i-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important constând în suferințele cauzate și care constau în afectarea vieții private sociale prin temerea insuflată de modalitatea violentă în care a fost lovită. Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs, fiind strâns legat de persoană, a lezat direct și nemijlocit integritatea fizică și psihică a părții civile căreia incidentul i-a provocat leziuni fizice.

În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daunele morale, s-a reținut că acestea sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferinței părții civile. Totuși, s-a apreciat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral trebuie să se aibă în vedere o . criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele, măsura în care partea civilă a fost afectată emoțional, având în vedere și vârsta sa. Prin urmare, s-a reținut că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză ridicată de aproximare și subiectivism.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța de fond a apreciat că, în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, reținând și practica judiciară în domeniu și statuând în echitate, suma de 7.000 de lei constituie o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă. Acordarea integrală a sumei solicitate de partea civilă – 7.000 de lei – a fost apreciată ca fiind exagerată și astfel ar deturna, în opinia instanței, rațiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogățire fără justă cauză.

Având în vedere cele expuse mai sus și ținând cont de raportul de prepușenie dintre inculpat și . București, Sucursala Ploiești, în baza art. 397 alin.1 Cod proc. penală raportat la art. 1381 Cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I., fiind obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente . București, Sucursala Ploiești, la plata către partea civilă a sumei de 7.000 lei reprezentând daune morale.

În baza art. 274 alin. 3 Cod proc. penală a fost obligă inculpatul, în solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Totodată, s-a dispus restituirea bunurilor ridicate și depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției mun. Ploiești, conform dovezii . nr._ din 25.10.2011.

Împotriva sentinței penale nr. 2325 din 27 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în termen legal, au declarat apel, partea civilă B. I., sub aspectul individualizării pedepsei și cu privire la cuantumul daunelor morale, și inculpatul M. I. I. M. pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, curtea reține că apelurile formulate sunt fondate, însă pentru alte motive decât cele invocate.

Prin rechizitoriul nr._/P/2011 din data de 27 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. I. I. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art.250 alin.4 Cod penal din 1969 raportat la art.258 Cod penal din 1969.

S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 25 septembrie 2011, în calitate de agent de pază la ., fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a agresat-o fizic, lovind-o cu pumnul în zona feței, pe persoana vătămată B. I. provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

De la data comiterii faptei reținute prin actul de sesizare și până la soluționarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare la data de 01.02.2014 noul Cod penal, care prevede în art.5 că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Criteriile în baza cărora se stabilește legea penală mai favorabilă și care trebuie apreciate în concret sunt:

- conținutul infracțiunii, urmând a fi avute în vedere formele agravate, elementele circumstanțiale agravate, existența unor condiții suplimentare de incriminare;

- existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale;

- existența unor cauze de nepedepsire;

- pedeapsa (natura și limitele acesteia);

- termenul de prescripție.

Analizând incidența dispozițiilor legale anterior menționate în raport de condițiile de incriminare a faptei penale deduse judecății, de sancționare penală și de tragere la răspundere penală a inculpatului, curtea constată următoarele:

Infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.4 Cod penal din 1969 raportat la art.258 Cod penal din 1969 se pedepsește cu închisoarea de la 4 luni la 4 ani; potrivit art.258 alin.2 Cod penal din 1969 incident în cauză, în cazul prevăzut la alin.1, pentru faptele prevăzute la art.250 alin.1-4 Cod penal din 1969, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art.147 alin.1 Cod penal din 1969, concluzia fiind aceea că, raportat la calitatea subiectului activ al infracțiunii, inculpatul - agent de pază - fiind funcționar, și nu funcționar public, pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; Noul Cod penal a incriminat infracțiunea de purtare abuzivă în art.296; potrivit alin.2 al acestui articol „ amenințarea sau lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin.1 se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.

Reținându-se că actele de violență au provocat leziuni care au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale, se constată că potrivit Codului penal din 1969 fapta constituie infracțiunea prevăzută de art.250 alin.4 raportat la art.258 Cod penal și este sancționată cu închisoare de la 4 luni la 4 ani, iar potrivit noului Cod penal, fapta este prevăzută în art.296 alin.2 și este sancționată cu închisoare de la 8 luni la 6 ani și 8 luni alternativ cu amenda. În acest caz, Codul penal din 1969 constituie lege penală mai favorabilă, deoarece prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, precum și existența condiției de pedepsibilitate și procedibilitate a plângerii penale prealabile.

Prezent personal în fața instanței la termenul de judecată din data de 20.01.2015, persoana vătămată B. I. a precizat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului M. I. I. M. .

Potrivit art.131 alin.2 Cod penal din 1969 retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, având consecințe pe plan procesual penal întrucât constituie un impediment în desfașurarea acestuia, potrivit art. art.16 alin.1 lit.g) teza întâi Cod procedură penală.

În consecință, în baza art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală va admite apelurile declarate de inculpatul M. I. I.-M. și partea civilă B. I., împotriva sentinței penale nr. 2325 din 27 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești pe care o desființează în sensul că în temeiul dispozițiilor art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.17 alin.2 și art.16 alin.1 lit.g) teza întâi Cod procedură penală cu aplic. art.131 alin.2 Cod penal din 1969 va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul M. I. I. M. pentru infracțiunea prev. de art.250 alin.4 Cod penal din 1969 raportat la art.258 Cod penal din 1969, ca urmare a retragerii plângerii de către persoana vătămată B. I..

Conform art.25 alin.5 Cod procedură penală va lăsa nesoluționată latura civilă a cauzei.

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.b) Cod procedură penală va fi obligat apelantul partea civilă B. I. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpatul M. I. I.-M., fiul lui I. și V., născut la data de 29.10.1978 în municipiul Câmpina, județul Prahova, cu domiciliul în municipiul Ploiești, ., ., ., CNP_ și partea civilă B. I., cu domiciliul în comuna Ariceștii Rahtivani, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 2325 din 27 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești pe care o desființează în sensul că în temeiul dispozițiilor art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.17 alin.2 și art.16 alin.1 lit.g) teza întâi Cod procedură penală cu aplic. art.131 alin.2 Cod penal din 1969 încetează procesul penal privind pe inculpatul M. I. I. M. pentru infracțiunea prev. de art.250 alin.4 Cod penal din 1969 raportat la art.258 Cod penal din 1969, ca urmare a retragerii plângerii de către persoana vătămată B. I..

Conform art.25 alin.5 Cod procedură penală lasă nesoluționată latura civilă a cauzei.

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.b) Cod procedură penală obligă apelantul partea civilă B. I. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2015.

Președinte,Judecător,

C. R. I. N.

Grefier,

E. F.

Tehnored.jud.C.R./ E.F.

6 ex./17.02. 2015

Dosar fond_ Jud. Ploiești

Jud. fond C. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare 3113/2006

← Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr....		Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... →

Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI