Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 126/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2161/284/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.126
Ședința publică din data de 05 februarie 2015
PREȘEDINTE – I. N.
JUDECĂTOR – C. R.
GREFIER – C. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P. din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de partea civilă G. T., cu domiciliul în comuna Potlogi, . județul Dâmbovița și inculpații T. I. A., fiul lui A. și I., născut la data de 25 iunie 1992, domiciliat în ., județul Dâmbovița și P. R. G., fiul lui G. și E., născut la data de 17 mai 1992, împotriva sentinței penale nr. 225 din data de 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au lipsit apelanții inculpați T. I. A., P. R. G., apelantul parte civilă G. T., intimatul parte civilă S. C. de Urgență Floreasca.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de lipsa părților dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal a răspuns apelantul parte civilă G. T. personal și asistat de avocat ales C. I. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsă fiind apelanții inculpați T. I. A., P. R. G., intimatul parte civilă S. C. de Urgență Floreasca.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat C. I. având cuvântul susține că apelanții inculpați nu au făcut demersuri pentru a se ajunge la o eventuală împăcare cu partea civilă.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că față de încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților și limitele de pedeapsă care se situează între 2-7 ani se impune desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpați motivat de lipsa nejustificată a avocatului ales al acestora.
Avocat C. I., având din nou cuvântul, susține că domnul avocat S. I. a fost înștiințat de termenul de judecată.
Curtea, având în vedere susținerile avocatului părții civile, cele ale reprezentantului Ministerului Public și lipsa nejustificată a avocatului ales al apelanților-inculpați, dispune lăsarea cauzei la a treia strigare pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpați.
Se prezintă în instanță avocat M. I. care susține că înțelege să substituie pe doamna avocat B. D. desemnată din oficiu inculpatului T. I. A. și totodată, că îl va reprezenta în calitate de avocat desemnat din oficiu pe inculpatul P. R. G..
La a treia strigare, la apelul nominal a răspuns apelantul parte civilă G. T. personal și asistat de avocat ales C. I. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsă fiind apelanții inculpați T. I. A. pentru care a răspuns avocat desemnat din oficiu M. I. din baroul Prahova, substituind pe avocat B. D. cu delegație de asistență judiciară obligatorie nr._/2014, P. R. G. pentru care a răspuns avocat desemnat din oficiu M. I., potrivit delegației de asistență judiciară obligatorie nr._, intimatul parte civilă S. C. de Urgență Floreasca.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat M. I., avocat C. I. și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul susțin că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. I. având cuvântul pentru apelantul parte civilă G. T. critică soluția primei instanțe de nelegalitate. În opinia sa, Judecătoria Răcari a determinat greșit gradul de pericol al faptei comisă de cei doi inculpați, fără a avea în vedere împrejurările ce au ocazionat sau pe fondul cărora s-a comis fapta, modul concret de manifestare al inculpaților, conduita și persoana acestora și evident, scopul urmărit.
Susține că din probele administrate în cauză rezultă că scopul faptei a fost o răzbunare din motive etnice. Lovirea persistentă și cu intensitate a părții civile în regiunea membrelor inferioare lezându-le grav, constituie elemente neîndoielnice care duc la concluzia că s-a dorit suprimarea vieții părții civile. Deci valorile sociale au fost lezate ( viața și integritatea corporală).
Instanța de fond a motivat aplicarea pedepsei pe lipsa antecedentelor penale fără a analiza în ansamblu toate elementele obiective și subiective în funcție de care trebuie să se facă aprecierea că pe viitor condamnații vor avea un comportament bun chiar fără executarea pedepsei.
Fapta comisă prezintă o gravitate obiectivă mare, mobilul faptei, atitudinea nesinceră manifestată de inculpați în faza de urmărire penală, toate acestea confirmă gravitatea faptei și că soluția instanței de fond este greșită.
Mai susține avocat C. I. că este probabil ca la indicațiile avocatului lor, inculpații să fi solicitat în instanță judecarea în procedura simplificată, prev. de art. 3201 Cod procedură penală din 1969.
Totodată, învederează că unul dintre inculpați este fratele primarului din localitatea respectivă, iar față de împrejurarea că fapta a fost comisă de două sau mai multe persoane se impunea reținerea agravantei.
În temeiul art. 421 alin. 2 lit. a Cod procedură penală solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pedeapsa aplicată inculpaților să fie executată în regim de detenție.
Avocat M. I. având cuvântul pentru apelanții inculpați T. I. A. și P. R. G., cu referire la apelul părții civile prin care s-a solicitat reținerea „ agravantei” solicită respingerea acestuia, ca nefondat. Într-adevăr, în faza de urmărire penală, inculpații au avut o atitudine oscilantă dar în fața instanței de judecată au recunoscut fapta.
Se învederează că inculpații sunt la primul contact cu legea penală. De la momentul când s-a săvârșit fapta și până în prezent au decurs două legi penale, cea anterioară datei de 01 februarie 2014 și cea intrată în vigoare după aceasta dată.
Solicită respingerea apelului părții civile în ceea ce privește agravarea situației juridice.
Referitor la apelul inculpaților susține că aceștia opinează că este în favoarea lor legea penală nouă, aceștia fiind de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Solicită admiterea apelului inculpaților.
Avocat C. I. având cuvântul cu privire la apelul inculpaților, susține că este o decizie a Curții Constituționale în care se arată că nu se pot aplica dispoziții din legea veche în aceleași timp cu dispoziții din legea nouă.
În temeiul disp. art. 421 alin. 1 Cod procedură penală solicită respingerea apelului inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea apelurilor declarate de inculpați și de către partea civilă, ca nefondate, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, sub toate aspectele.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 225 din data de 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari, în temeiul disp. art. 386 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 182 alin. 1 vechiul Cod penal în art. 193 alin. 2 Noul Cod penal, formulată de reprezentantul Ministerului Public
D. urmare, în baza disp. art. 182 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 din noul Codul Penal cu aplic. art. 396 alin. 10 cu referire la art. 375 alin. 1 si 2 Cod procedura penală, a fost condamnat inculpatul T. I. A., fiul lui A. și I., născut la data de 25.06.1992 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, cetățenie română, studii - liceale, fără ocupație, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala gravă.
Conform. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Potrivit art. 862 Cod penal s-a stabilit termen de încercare de 4 ani compus din 2 ani pedeapsa aplicată și 2 ani termenul prevăzut de lege.
Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor masuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de consilierul însărcinat cu supravegherea lui, la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe,în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
Totodată, s-au impus inculpatului următoarele obligații, sub supravegherea consilierului însărcinat cu supravegherea sa din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pe durata termenului de încercare:
- să desfășoare o activitate, ceea ce implică inclusiv participarea sa la programele derulate în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să nu intre în legătură cu partea vătămată G. T..
În baza art. 359 Cod procedura penala s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 4 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) Cod penal.
În temeiul art.71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Prin aceeași sentință, în baza art. 182 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplic. art. 5 din noul Cod penal, art. 396 alin. 10 cu referire la art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. R. G., fiul lui G. si E., născut la data de 17.05.1992 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în ., județul Dâmbovița, CNP_, cetățenie română, studii - 8 clase, fără ocupație, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala gravă.
Conform. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Potrivit art. 862 Cod penal s-a stabilit termen de încercare de 4 ani din care 2 ani pedeapsa aplicată și 2 ani termenul prevăzut de lege.
Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor masuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de consilierul însărcinat cu supravegherea lui, la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
S-au impu, de asemenea, inculpatului următoarele obligații sub supravegherea consilierului însărcinat cu supravegherea sa, din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pe durata termenului de încercare:
- să desfășoare o activitate, ceea ce implică inclusiv participarea sa la programele derulate in cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să nu intre în legătură cu partea vătămată G. T.;
În baza art. 359 Cod procedura penala s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 4 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) Cod penal.
În temeiul art.71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza materialului probator administrat în cauză, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 619/P/2012 din data de 14.11.2013 P. de pe lângă Judecătoria Răcari a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților T. I. A., fiul lui A. și I., născut la data de 25.06.1992 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, cetățenie romana, studii – liceale, fără ocupație și P. R. G., fiul lui G. și E., născut la data de 17.05.1992 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în ., județul Dâmbovița, CNP_, cetățenie română, studii – 8 clase, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală grava prevăzuta și sancționată de art. 182 alin. 1 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18 decembrie 2013 sub nr._ /201 În actul de sesizare a instanței 4.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că în data de 21/22.04.2012, partea vătămată G. T. s-a deplasat la discoteca Paradis din . mai multe persoane.
La plecarea din discotecă, partea vătămată a avut un schimb de replici în contradictoriu cu învinuitul T. I.-A. care era însoțit de învinuitul P. R.- G.. Urmarea conflictului verbal spontan izbucnit, cei doi învinuiți i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate care a căzut la pământ în apropierea unui șanț.
S.M.L Dâmbovița a emis certificatul medico-legal nr. 360/CML/ 07.05. 2012 în cuprinsul căruia s-a menționat că leziunile suferite de partea vătămată G. T. s-au putut produce la data de 22.04. 2012 prin lovirea cu corp dur și au necesitat pentru vindecare cca. 80 de zile de îngrijiri medicale.
Organele de urmărire penala au arătat că fapta reținuta în sarcina inculpaților s-a probat cu următoarele mijloace de proba: declarații învinuiți, declarații martori, declarații parte civilă, proces - verbal de sesizare și planșe foto; CML nr. 360/07.05.2012 eliberat de SML Dâmbovița.
S-a mai reținut că la data de 18 decembrie 2013 a fost depusă cerere de constituire parte civilă de către partea vătămată G. T. iar la data de 19 martie 2014 de către S. C. de Urgenta București.
Prin încheierea pronunțată în ședința din 05.02.2014 dosarul a fost trimis în camera preliminară.
Prin încheierea din 21 mai 2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 619/P/2012 din 14 noiembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații T. I. A. și P. R. G., fiind acordat termen în ședința publică în data de 09 iulie 2014.
În ședința publică din data de 03 septembrie 2014, instanța de fond a adus la cunoștința inculpaților prevederile art. 396 alin. 10 cu referire la art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală și a luat act de cererile acestora privind aplicarea respectivelor dispoziții, procedând la audierea fiecăruia dintre inculpați care au arătat că recunosc în totalitate fapta pentru care au fost trimiși în judecată.
Nu s-a solicitat termen pentru depunere de înscrisuri în circumstanțiere.
Din oficiu, instanța a solicitat fișa de cazier a inculpaților, fiind înaintate la dosarul cauzei la data de 03.06.2014.
În urma analizării actelor și lucrărilor cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
În noaptea de 21/22.04.2012, partea vătămată G. T. s-a deplasat la discoteca Paradis din . plecare, în jurul orei 05.00, în fața discotecii, a avut un schimb de replici cu inculpatul T. I. A..
Urmarea acestui conflict, inculpații T. I. A. și P. R. G. au aplicat părții vătămate lovituri cu pumnii și cu picioarele, aceasta din urmă cazând la pământ, pe sosea, în apropierea unui șanț.
Partea vătămată a fost transportată la S. C. de Urgență București de martorul V. I. F. D., cu mașina acestuia și a suferit o intervenție chirurgicală. În urma loviturilor primite, partea vătămată a avut nevoie de 80 zile de îngrijiri medicale, conform C.M.L. nr. 360/07.05.2012 eliberat de SML Dâmbovița.
S-a apreciat de către judecătorul fondului că situația de fapt și vinovăția inculpaților sunt pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză, declarațiile acestora de recunoaștere a săvârșirii faptei date în fața instanței fiind coroborate cu celelalte probe administrate în cauza, astfel:
Declarația părții vătămate ( f. 16 d.u.p.) s-a coroborat cu declarațiile martorilor C. F. S. ( f. 79 d.u.p.) care i-a văzut pe cei doi inculpați lovind pe partea vătămată care era căzută la pământ; V. I. F. D. ( f. 82) care l-a auzit pe inculpatul T. I. A. injuriind pe partea vătămată, după care acest inculpat a lovit pe partea vătămată cu pumnul în față, partea vătămată a căzut pe asfalt iar cei doi inculpați l-au lovit cu picioarele, martorul fiind cel care a transportat partea vătămată la spital; D. I. ( f. 87d.u.p.) care era împreună cu partea vătămată, au fost înjurați de inculpatul T. I. A., acesta a lovit partea vătămată cu pumnul în față, după care a lovit și celalalt inculpat P. R. G., partea vătămată cazând pe sosea; A. Ș. ( f. 73 d.u.p. - reaudiere in prezența avocatului părții vătămate) care a văzut un tânăr căzut pe șosea lângă șanț și care acuza dureri la piciorul stâng în zona gleznei, fetele care erau lângă acesta s-ar fi referit la cei doi inculpați, același lucru i-a spus și martorul Pripisi F. – acesta declarând ( f. 96 d.u.p.) că nu a văzut cine pe cine bate, dar partea vătămată striga că îl doare piciorul; P. G. ( f. 102 d.u.p. - reaudiere în prezența avocatului părții vătămate) a văzut o „ încleștare”, a recunoscut pe partea vătămată și l-a văzut căzut pe asfalt; S. I. (f. 104 d.u.p. - reaudiere în prezența avocatului părții vătămate) care a arătat că partea vătămată era căzută la pământ.
Instanța de fond a luat în considerare și a valorificat și depoziția învinuitului Ș. F. ( f. 109 d.u.p.) față de disp. art. 97 alin. 2 lit. a) Cod proc. penală, chiar dacă nu a fost trimis în fața instanței. Astfel,s-a reținut că în depoziția aflată la f. 109 d.u.p. dată în prezența avocatului părții vătămate, învinuitul Ș. F. a arătat că a văzut partea vătămată căzută pe asfalt și acuza dureri la picior și i-a spus că a fost lovit de doi băieți, aflând în ziua următoare că au fost inculpații.
S-a motivat că chiar dacă prin rechizitoriu a fost dispusă soluție de scoatere de sub urmărire penală în privința acestuia, soluție atacată de partea vătămată, iprima nstanță nu a considerat că depoziția este subiectivă în sensul acuzării celor doi inculpați pentru a-și ușura propria situație, întrucât aspectele reținute de instanță s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
Instanța de fond a înlăturat însă depozițiile martorilor T. M. și S. F. I. care au arătat că partea vătămată, intenționând să-l lovească pe inculpatul T. I. A., s-a dezechilibrat și a căzut în șanț, apreciind că nu s-a coroborat cu restul materialului probator iar din procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit în data de 22.04.2012 ( f. 9 d.u.p.) a rezultat că în respectivul șanț nu s-au identificat urme care să intereseze cercetarea. Totodată, din concluziile C.M.L. nr. 360/07.05.2012 eliberat de S.M.L.Dâmbovița, rezultă că leziunile traumatice suferite de partea vătămată s-au putut produce la data de 22.04.2012 prin lovire cu corp dur.
Pentru aceleași considerente au fost înlăturate și depozițiile inculpaților date la urmărirea penală, prima instanță apreciind ca nesinceră atitudinea acestora pe parcursul desfășurării cercetărilor.
Tot pe baza probelor administrate, s-a reținut existența în cauză a unor date suficiente cu privire la persoana inculpaților care să permită stabilirea unei pedepse.
În privința vinovăției, aceasta a fost recunoscută de inculpați în fața instanței, înțelegând să beneficieze de prevederile art. 375 alin. 1 si 2 Cod procedura penală, care reglementează chiar judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Este, astfel, întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de. art. 182 alin. 1 vechiul Cod penal, respectiv, de art. 193 alin. 2 Noul Cod penal.
Deși în vechea reglementare acțiunea penală se pornea din oficiu și în noua reglementare este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, acesta din urma condiție este îndeplinită în cauza de față.
La fila 18-19 d.u.p. se află declarația olografă a părții vătămate datată 07.05.2012 în cuprinsul căreia a menționat „ doresc să depun plângere penală împotriva lui F. și a celorlalți doi băieți care m-au lovit”. În practica judiciară ( Curtea Supremă de Justiție - secția penală, decizia nr. 2392/2000 în Revista de drept penal nr. 4/2002, p. 139) a fost considerată plângere prealabilă cererea persoanei vătămate cuprinsă în declarația dată la poliție, dacă a indicat persoana care a săvârșit infracțiunea și a cerut pedepsirea ei pentru aceasta infracțiune, condiții pe care instanța le consideră îndeplinite cu referire la declarația părții vătămate din data de 07 mai 2012 în cuprinsul căreia descrie persoanele care au lovit-o.
În acest context, cu privire la cererea privind schimbarea încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public, prin raportare la disp. art. 386 Cod procedură penală s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.
Potrivit acestui text, dacă în cursul judecății, s-a considerat că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare.
Textul de lege se referă exclusiv la încadrarea juridică dată faptei, ori, fapta astfel cum a fost reținută anterior, nu duce spre o altă încadrare juridică, ci doar spre corespondentul aceleiași fapte din Noul Cod penal.
În acest context, având în vedere disp. art. 5 Noul Cod penal și cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, instanța de fond a ales între cele două reglementari pe aceea mai favorabilă fiecărui inculpat.
În drept, s-a stabilit că faptele inculpaților T. I. A. și P. R. G. care la data de 21/22.04.2012 au lovit pe partea vătămată G. T. cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni ce au necesitat 80 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 vechiul Cod penal - 193 alin. 2 Noul Cod penal.
În privința legii mai favorabile aplicabile inculpaților, prima instanță a apreciat că legea veghe este mai favorabilă acestora din următoarele considerente:
Faptul ca limitele de pedeapsă sunt mai reduse în noua reglementare nu trebuie sa fie unicul criteriu in acesta apreciere; a apreciat instanța de fond că, față de specificul relațiilor sociale ocrotite ( viața și integritatea fizica a persoanei), motivația inculpaților (etnia părții vătămate), numărul mare de zile de îngrijiri medicale, nu se poate aplica pedeapsa amenzii și nici renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării acesteia reglementate în Noul Cod penal.
Totodată, a apreciat că și aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere ar fi dificil de acordat față de disp. art. 91 alin. 3 lit. c) Cod procedură penală, în condițiile în care inculpații au fost nesinceri în tot cursul urmăririi penale și au încercat să zădărnicească aflarea adevărului iar instanța a considerat că recunoașterea făcută în fața sa nu a avut la bază convingerea intimă a inculpaților că au greșit și trebuie să-și asume consecințele faptelor lor, ci doar pentru a putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă
Totuși, fiind infractori primari, având în vedere vârsta tânăra a acestora, faptul că au studii însă nu au ocupație, posibilitățile lor de îndreptare, zona corpului părții vătămate care a fost afectată – piciorul, a apreciat instanța de fond că modalitatea de executare nu trebuie să fie privativă de libertate. A apreciat că între suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din legea nouă și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din legea veche – a cărei aplicare nu este condiționată de atitudinea procesuală a inculpatului, aceasta din urmă modalitate este mai favorabilă, astfel: pedeapsa aplicată poate fi mai mare, nu există posibilitatea obligării la prestarea unei munci neremunerate, la împlinirea termenului de încercare, în condițiile legii, intervine reabilitarea de drept a inculpatului.
Împrejurarea că termenul de încercare este mai lung decât termenul de supraveghere nu are relevanță prea mare în cadrul acestei comparații întrucât, criteriul predominant este reprezentat de conținutul obligațiilor impuse, conform art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților T. I. A. și P. R. G. pentru infracțiunea reținută în sarcina lor, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 vechiul Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei relevant de modul de săvârșire și împrejurările acesteia ( conflict verbal, injurii, urmat de lovirea conjugată cu pumnii și picioarele, numărul mare de zile de îngrijiri medicale, zona afectată), circumstanțele personale ale inculpaților ( atitudine nesinceră în tot cursul urmăririi penale, lipsiți de antecedente penale, necăsătoriți, fără loc de muncă).
Individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților pentru fapta reținută în sarcina fiecăruia a fost făcută între limitele de pedeapsă rezultate prin aplicarea reducerii prevăzută de art. 396 alin. 10 Cod procedura penală, limite în funcție de care instanța a aplicat criteriile legale de individualizare ( 1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni cu referire la art. 182 alin. 1 vechiul Cod penal.).
Având în vedere aceste criterii, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunea reținută în sarcina lor la pedepse cu închisoarea în cuantum orientat peste limita minimă prevăzută de textul de lege, respectiv 2 ani închisoare pentru fiecare.
Față de datele ce îi caracterizează pe inculpați, s-a apreciat că scopul pedepsei va fi atins și fără privarea de libertate a acestora, însă impunându-le anumite obligații în vederea respectării, sens în care au fost aplicate prevederile art. 861 Cod penal și s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate acestora sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Împotriva sentinței penale nr. 225 din data de 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în termen legal au declarat apel partea civilă G. T. și inculpații T. I. A., P. R. G., care au criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele arătate în scris, fila 17, respectiv 5, și care au fost susținute cu ocazia dezbaterilor de către avocatul ales și cel desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Apelantul parte civilă a criticat sentința susținând, sub un prim aspect, că instanța de fond a stabilit greșit gradul de pericol al faptei săvârșite de cei doi inculpați, neluând în considerare împrejurările pe fondul cărora s-a comis fapta, modul concret de manifestare al inculpaților, conduita acestora, persoana și, nu în ultimul rând, scopul urmărit, în raport de care se impune aplicarea de pedepse cu executare.
De asemenea, sentința a fost criticată de nelegalitate susținându-se că în mod greșit nu s-a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii comise de inculpați circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a) Cod penal anterior, respectiv art. 77 lit. a) Noul Cod penal, întrucât, în opinia sa, procurorul a făcut o evaluare greșită a probelor administrate și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celui de-al treilea participant la comiterea faptei și deși plângerea formulată împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a fost admisă, instanța de fond nu i-a acordat eficiența cuvenită.
Apelanții inculpați au criticat sentința sub aspectul nelegalității acesteia, susținând că în cazul lor, legea penală mai favorabilă este reprezentată de Noul Cod penal, limitele de pedeapsă prev. de art. 193 fiind mai reduse, respectiv închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă față de art. 182 Cod penal anterior ce prevedea pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele și ca urmare, nu se impune a fi desființată, astfel cum s-a solicitat de către apelanți, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico - legal nr. 360 din 07 mai 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița, declarațiile martorilor C. F. S., V. I. F. D., D. I., A. Ș., Pripisi F., P. G., S. I., ce se coroborează cu declarațiile date de inculpații T. I. A. și P. R. G. în procedura prev. de art. 374, art. 375 și art. 377 Cod procedură penală, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.
Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora în raport de dispozițiile cuprinse în art. 103 Cod procedură penală, în mod corect s-a stabilit că la data de 21/22 aprilie 2012 cei doi inculpați au lovit cu pumnii și picioarele pe partea vătămată G. T. provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80 zile îngrijiri medicale, așa cum s-a stabilit prin certificatul medico - legal nr. 360 din 07 mai 2012 emis de Serviciul de Medicină Legal Dâmbovița.
Fapta săvârșită de inculpați, în modalitatea anterior arătată, a fost corect încadrată de prima instanță în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal din 1969, soluția astfel pronunțată fiind în concordanță cu cele statuate de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 265/2014 în interpretarea dată articolului 5 din Codul penal adoptat prin Legea nr.286/2009, în vigoare de la data de 01 februarie 2014.
Așa cum s-a stabilit prin decizia menționată, dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
La adoptarea acestei soluții, Curtea Constituțională a reținut că aplicarea legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o „lex terția” care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție ar permite judecătorului să legifereze ( Decizia nr. 1470/08 noiembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 853 din 02 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituționalitate.
În același sens, prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că în aplicarea art. 5 din Codul penal se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, constatându-se că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condițiile de existență și sancționare ale infracțiunii în formă continuată.
În cauza dedusă judecății se constată, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul primei instanțe, că deși limitele de pedeapsă ale infracțiunii prev. de art. 193 Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009, în vigoare de la data de 01 februarie 2014, sunt mai reduse, aceasta nu conduce în mod automat la concluzia că Noul Cod penal reprezintă legea mai favorabilă.
În primul rând, se constată că în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 158 alin.1 și 2 Cod penal cu referire la art. 193 alin.3 din același cod, exista posibilitatea încetării procesului penal, cu consecința înlăturării răspunderii penale a inculpaților, prin retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată iar inculpații au solicitat și beneficiat de acordarea unui termen de judecată pentru a ajunge la o înțelegere cu aceasta. Cu toate acestea, ulterior, inculpații nu s-au mai prezentat în instanță, ceea ce înseamnă că în lipsa acestui beneficiu, nu se poate considera că noul cod penal este legea penală mai favorabilă.
Pe de altă parte, se constată că deși Codul penal în vigoare prevede instituții inexistente în vechiul cod penal, mai favorabile, cum sunt cele referitoare la renunțarea aplicării pedepsei, conform art. 80 Cod penal, respectiv, amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83 Cod penal, în condițiile în care, pentru argumentele avute în vedere de judecătorul fondului și însușite de instanța de control judiciar, nu se impune aplicarea vreuneia dintre ele, acesta nu reprezintă lege penală mai favorabilă.
În fine, examinarea comparativă a dispozițiilor din legile penale succesive referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conduc la concluzia că din perspectiva efectelor acesteia dar și a sferei obligațiilor impuse, legea veche este mai favorabilă întrucât permite reabilitarea de drept a condamnatului, în cazul în care pe durata termenului de încercare nu a săvârșit o nouă infracțiune și nici nu s-a dispus revocarea acesteia, iar în privința obligațiilor, legea veche nu prevede munca neremunerată în folosul comunității, așa cum prevede Codul penal în vigoare în art. 93 alin. 3 Cod penal.
Împrejurarea că inculpații și-au exprimat în mod expres acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității nu este de natură să conducă la o altă concluzie atâta timp cât, în aplicarea disp. art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, s-a stabilit că în cazul inculpaților, pentru motivele reținute în considerentele sentinței și pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate, nu se impune aplicarea de pedepse în regim privativ de libertate, sancțiunile stabilite, în cuantumul și modalitatea de executare, fiind de natură să asigure scopul preventiv educativ și sancționator prev. de art. 52 Cod penal anterior.
Raportat la cele ce preced, se constată că legea penală mai favorabilă este în cazul inculpaților Codul penal din 1969, așa cum în mod corect s-a stabilit prin sentința apelată, așa încât criticile de netemeinicie invocate de inculpați se privesc ca nefondate.
Nici criticile invocate de partea civilă nu sunt fondate.
Astfel, în ceea ce privește critica vizând modalitatea de executare a pedepselor în privința căreia s-a susținut că a fost stabilită fără a fi avute în vedere toate aspectele ce țin de gravitatea concretă a faptei, persoana fiecărui inculpat și scopul comiterii infracțiunii, aceasta este nefondată, constatându-se că judecătorul fondului a analizat minuțios toate aspectele învederate, de altfel, și în fața primei instanțe, stabilindu-se în mod întemeiat că deși raportat la circumstanțele ce țin de gravitatea sporită a faptei se justifică aplicarea de pedepse peste minimul special, nu se impune însă executarea lor în regim privativ de libertate, datele ce țin de persoana inculpatului formând convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă dar prin impunerea unor obligații.
Contrar criticii de netemeinicie invocate, instanța de control judiciar constată că prima instanță a evaluat în mod corespunzător criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al faptei, ce rezultă din circumstanțele concrete în care a fost comisă și consecințele produse integrității corporale a părții vătămate, limitele de pedeapsă, reduse conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpați dar și persoana fiecăruia, tineri, fără antecedente penale, cu posibilități reale de îndreptare, așa încât, aplicarea de pedepse de câte 2 ani închisoare și suspendarea sub supraveghere a acestora, cu impunerea măsurilor prev. de art. 863 Cod penal din 1969 precum și a obligațiilor de a desfășura o activitate și de a nu intra în legătură cu persoana vătămată, sunt de natură să contribuie la prevenția generală și specială, conform art. 52 Cod penal anterior.
Referitor la critica invocată de aceeași parte privind omisiunea reținerii agravantei prev. de art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal din 1969, se constată că potrivit acestor dispoziții, constituie circumstanță agravantă săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.
Așa cum rezultă din actul de sesizare al instanței, în privința învinuitului Ș. F., procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 182 alin.1 Cod penal, apreciind că în privința acestuia nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială, că ar fi comis fapta, sens în care a dat eficiență principiului „in dubio pro reo”.
Împrejurarea că prin încheierea din 10 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, a fost admisă plângerea formulată de partea civilă împotriva soluției de netrimitere în judecată a învinuitului Ș. F. potrivit Rechizitoriului întocmit la data de 14 noiembrie 2013 în dosarul nr. 619/P/2012, s-a desființat soluția iar cauza a fost trimisă la unitatea de parchet pentru completarea urmăririi penale, nu poate conduce la o altă încadrare juridică a faptei, dat fiind că până în prezent, în privința acestei persoane, nu s-a dispus o soluție de trimitere în judecată.
Prin urmare, nefiind dovedită împrejurarea că fapta a fost comisă de trei persoane, nici această critică nu este fondată.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea, constatând că soluția instanței de fond este justă iar criticile invocate de partea civilă și inculpați sunt nefondate, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge apelurile declarate în cauză, ca nefondate, cu obligarea fiecărui apelant la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a inculpaților și la onorariile avocaților desemnați din oficiu acestora, față de incidența dip. art. 90 alin. 1 lit.a) Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de persoana vătămată G. T. și inculpații T. I. A. și P. R. G. împotriva sentinței penale nr. 225 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă persoana vătămată la plata sumei de 200 lei și pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 500 lei, din care suma de câte 300 lei onorariu apărători din oficiu desemnați pentru inculpați se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
I. N. C. R.
Grefier,
C. M.
red. I.N./C.M.
7 ex./ 19.02.2015
d.f._ – Judecătoria Răcari
j.f. M. N. M.
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006.
| ← Luare de mită (art. 254 C.p.). Decizia nr. 203/2015. Curtea de... | Sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483... → |
|---|
