Luare de mită (art. 254 C.p.). Decizia nr. 203/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 6293/114/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 203
Ședința publică din data de 25 februarie 2015
Președinte – N. E.
Judecător – D. M. S.
Grefier – G. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL B. și inculpatul O. M. fiul lui N. și E., născut la data de 03 ianuarie 1953, domiciliat în municipiul B., cartier Broșteni, ., județul B. împotriva sentinței penale nr. 100 din 20 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 17 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța a amânat pronunțarea la 25 februarie 2015 și rămânând în deliberare, a adoptat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin sentința penală nr. 100 din 20 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în baza art.386 Cod proc. penală s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul O. M., prin apărătorul său, din infracțiunea prevăzută de art.254 al.1 din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.256 din vechiul Cod penal.
În temeiul art.396 al.5 Cod proc. penală raportat la art.19 din Legea nr.255/2013 cu referire la art.181 din vechiul Cod penal și art.5 din noul Cod penal a fost achitat inculpatul O. M., fiul lui N. și E., născut la 03.01.1953 în comuna Gălbinași, ., domiciliat în B., cartier Broșteni, .. 7, județul B., CNP_, căsătorit, fără copii minori, stagiul militar îndeplinit, inginer geodez și expert judiciar, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art.254 al.1 din vechiul Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, faptă din data de 02.03.2013.
În baza art.181 al.3 din vechiul Cod penal cu referire la art.91 lit.c) din vechiul Cod penal s-a aplicat inculpatului O. M. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a restituit martorului denunțător P. C. suma de 1.000 lei.
În baza art.275 al.1 pct.1 lit. c Cod proc. penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Prin rechizitoriul nr.434/P/2013 emis de P. de pe lângă Tribunalul B., înregistrat la data de 17.12.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului O. M. pentru săvârșirea infracțiunea de luare de mită prev. și ped. de art.254 alin. 1 din vechiul Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că în calitate expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, aflat în evidența Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile B., desemnat de Tribunalul B. – Secția I Civilă, să efectueze o expertiză judiciară în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Râmnicu-Sărat, aflat în faza apelului, la data de 02.03.2013 a primit suma de 1.000 lei de la denunțătorul P. C., în scopul întocmirii unui raport de expertiză favorabil.
Analizând probele administrate atât la urmărirea penală cât și în cursul cercetării judecătorești, în fapt s-a stabilit ca fiind dovedit că la data de 06.06.2013 la P. de pe lângă Tribunalul B. s-a înregistrat denunțul formulat de martorul P. C. prin care solicita cercetarea expertului judiciar O. M. pentru o faptă de corupție comisă la data de 02.03.2013, constând în aceea că a primit de la el suma de 1.000 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu privind efectuarea unei expertize topografice în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Râmnicu-Sărat, aflat în faza apelului la Tribunalul B..
Cu privire la acest dosar civil, întâmpinând dificultăți cu privire la întabularea dreptului de proprietate, martorul P. C. a formulat în 2012 la Judecătoria Râmnicu-Sărat o acțiune civilă, înregistrată sub nr._, având ca obiect grănițuirea dintre proprietatea sa și cea a vecinei sale, T. V., precum și revendicarea suprafeței de teren de 213 mp, martorul denunțător susținând că gardul existent nu era edificat pe amplasamentul corect și că vecina sa deținea, în detrimentul său, mai mult teren decât avea trecut în actul de proprietate.
La instanța de fond, s-au efectuat două rapoarte de expertiză de către experții N. G. și M. D., ale căror onorarii de câte 1.000 lei au fost achitate de martorul denunțător P. C., ambii experți concluzionând că nu există nicio modificare a liniei de hotar și că nu s-a ocupat vreo suprafață de teren.
Prin sentința civilă nr.1633/02.10.2012 a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, pronunțată în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de P. C. în contradictoriu cu T. V. stabilindu-se linia de hotar conform celui de-al doilea raport de expertiză, fiind respins capătul de cerere privind revendicarea.
Martorul denunțător P. C. a declarat apel împotriva hotărârii judecătorești susmenționate, iar dosarul nr._ a fost înregistrat pe rolul Tribunalului B. -Secția I Civilă.
Instanța de apel, prin încheierea nr._ din data de 16.01.2013, a încuviințat o nouă probă cu expertiza, desemnându-l, prin tragere la sorți, să întocmească această lucrare pe inculpatul O. M., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, aflat în evidențele Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile B..
În vederea întocmirii raportului de expertiză, s-a stabilit un onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina apelantului - denunțător P. C. care a achitat suma respectivă în aceeași zi la CEC Bank Râmnicu-Sărat conform chitanței nr._/1 din data de 16.01.2013 în contul Ministerului Justiției - Biroul Local de Expertize Județean B..
Mai înaintea termenului stabilit pentru efectuarea măsurătorilor, respectiv la data de 30.01.2013, martora P. M. a anunțat telefonic pe inculpatul expert O. M. că soțul ei este în spital, solicitând amânarea acestei activități până la externare, ulterior, fixându-se termen la data de 02.03.2013.
La data de mai sus, inculpatul O. M. s-a deplasat în Râmnicu-Sărat, la locuințele celor două părți unde a efectuat, mai întâi, măsurători ale terenului în litigiu și apoi ale construcțiilor aflate pe proprietățile învecinate.
La sosirea sa, inculpatul O. M. a făcut unele comentarii cu privire la faptul că a fost nevoit să efectueze două deplasări la Râmnicu-Sărat (prima dată la 02.02.2013 când era internat P. C., pentru a anunța părțile de schimbarea datei inițiale), exprimându-și nemulțumirea față de onorariul provizoriu de 500 lei stabilit de Tribunalul B., despre care a afirmat că este insuficient comparativ cu cele două onorarii provizorii de câte 1.000 lei acordate de Judecătoria Râmnicu-Sărat în aceeași cauză.
Activitatea de măsurare a început în curtea martorului P. C., acesta ajutându-l pe expert la măsurătorile efectuate.
În acest timp, fiind întrebat de denunțător cu privire la situația terenului în raport de cartea funciară a lui T. V., expertul i-a dat de înțeles că linia de hotar s-ar situa înspre terenul vecinei sale și nu pe amplasamentul existent.
După această discuție, în timp ce inculpatul efectua măsurători în curtea lui T. V., denunțătorul s-a sfătuit cu soția sa și a decis să-i dea expertului suma de 1.000 lei pentru a fi sigur că opinia favorabilă exprimată de acesta se va regăsi și în raportul său de expertiză.
Spre sfârșitul activității, inculpatul a revenit la P. C. unde a mai selectat niște documente necesare efectuării expertizei dintre cele aflate pe o masă în curte, studiind și corespondenta purtată de denunțător cu O.C.P.I. B. pe marginea întabulării dreptului de proprietate.
Denunțătorul a înțeles în continuare din atitudinea inculpatului că situația prezentată în actele sale privitoare la teren ar fi cea corectă, tot atunci, inculpatul spunându-le soților P. că în baza raportului său de expertiză au posibilitatea să-și întabuleze ulterior dreptul de proprietate.
Încurajat de discuția legată de onorariul redus și de efectuarea a două deplasări (percepută ca o aluzie), martorul P. C. i-a pus inculpatului O. M. printre celelalte înscrisuri referitoare la terenul proprietatea sa, un plic cu suma de 1.000 lei (compusă din 5 bancnote a câte 200 lei); denunțătorul spunându-i despre acest plic că este pentru deranj, efort și pentru dreptate.
Inculpatul O. M. a primit plicul și s-a arătat îngrijorat că ar fi putut fi observați de vreo persoană („dacă ne fotografiază careva?”), gesticulând demonstrativ spre curtea vecinei T. V.; a mai întrebat ce se va întâmpla dacă „pârâta face recurs”, iar denunțătorul i-a răspuns că „va merge mai departe”.
La datele de 12.03.2013 și 08.04.2013 inculpatul a solicitat instanței, prin cereri scrise, acordarea de termene ulterioare în vederea depunerii raportului de expertiză.
La data de 22.04.2013 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză înregistrat sub nr.791/22.04.2013 la Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile B., inculpatul concluzionând că martorul P. C. deține cu 203 mp mai puțin decât suprafața înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare, că nu există suprapunere între terenurile părților și că hotarul dintre proprietăți se situează pe linia gardului actual.
Ulterior, martorul P. C. a luat cunoștință de raportul de expertiză și a constatat că îi este nefavorabil.
În aceste împrejurări, martorul l-a contactat telefonic pe inculpat pentru a-i cere explicații, dar acesta a refuzat să-i vorbească.
Denunțătorul l-a rugat atunci pe martorul B. I. R. (inginerul topograf care-i întocmise documentația pentru carte funciară) să intervină pe lângă O. M. pentru a accepta să discute cu el.
Martorul B. I. R. i-a transmis inculpatului O. M. rugămintea respectivă iar inculpatul i-a răspuns ulterior denunțătorului la telefon și au stabilit să vorbească personal.
La data de 07.05.2013 cei doi s-au întâlnit la Tribunalul B. unde inculpatul i-a spus că a întocmit un raport de expertiză corect spunându-i de asemenea că a considerat cei 1.000 lei ca diferență de onorariu dintre cel provizoriu și cel definitiv.
Martorul P. C. a insistat să-i fie înapoiați cei 1.000 lei, iar inculpatul a fost de acord să-i restituie la o dată ulterioară neprecizată.
A doua zi, pe data de 08.05.2013, inculpatul O. M. a depus la dosarul cauzei o cerere datată la 07.05.2013, prin care a solicitat aprobarea ca „părțile în proces să fie obligate să plătească diferența de onorariu conform devizului prezentat” în sumă de 931 lei.
La termenul de judecată din aceeași zi, instanța de apel i-a pus în vedere lui P. C. să achite și diferența de onorariu solicitată de expert; s-a mai dispus ca expertul să refacă lucrarea și să răspundă la obiecțiunile stabilite de instanță și la cele formulate de P. C., acordându-se termen la data de 05.06.2013.
Denunțătorul a achitat și diferența de onorariu de 931 lei conform chitanței nr._/1 din 23.05.2013 emisă de CEC BANK B..
La data de 05.06.2013 instanța a amânat cauza pentru data de 19.06.2013 pentru a se lua cunoștință de răspunsul la obiecțiunile aduse raportului de expertiză întocmit de expertul O. M. iar la data de 06.06.2013 s-a formulat denunțul, urmat în cursul cercetărilor penale de restituirea sumei de 1.000 lei de către inculpat.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului O. M. care, la data de 02.03.2013, în calitate expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, aflat în evidențele Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile B., desemnat de Tribunalul B. – Secția I Civila să efectueze o expertiză judiciară în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Râmnicu-Sărat, aflat în faza apelului, a acceptat primirea sumei de 1.000 lei de la martorul denunțător P. C., sumă care nu i se cuvenea, nefiind stabilită la acel moment de către instanță, în scopul întocmirii raportului de expertiză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art.254 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.
S-a motivat că nu se poate susține că fapta inculpatului O. M., așa cum a fost expusă anterior, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art.256 din vechiul Cod penal, întrucât inculpatul a acceptat primirea sumei de bani la data efectuării măsurătorilor și nu după data depunerii raportului de expertiză întocmit, la dosarul instanței.
Cu privire la calitatea de funcționar public a inculpatului O. M., se poate constata că funcționar public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorități publice, instituții publice ori al unei instituții sau al altei persoane juridice de interes public.
Astfel, în accepțiunea legii penale, o persoană poate avea calitatea de funcționar public doar dacă desfășoară o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice, pentru o altă persoană juridică de interes public, precum și o activitate în cadrul unui serviciu de interes public, din perspectiva legii penale, pentru a avea calitatea de funcționar public fiind necesară îndeplinirea unei singure condiții, și anume ca persoana, titulară a funcției, să aibă o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice sau altei persoane juridice de interes public, neinteresând natura însărcinării sau dacă aceasta este permanentă sau temporară, neavând relevanță penală nici titlul sau modul în care a fost învestită, numită sau aleasă și nici dacă este remunerată sau nu.
Prin învestirea pentru realizarea unui serviciu public se înțelege fie acordarea calității din care derivă obligația de a realiza respectivul serviciu de către o autoritate publică (numirea în funcția de notar, autorizarea ca interpret etc.), fie încredințarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorității (numirea de către instanța judecătorească a administratorului și lichidatorului judiciar în cadrul procedurii insolvenței ori a expertului tehnic judiciar).
Astfel, experții tehnici judiciari fac parte din categoria funcționarilor publici asimilați întrucât exercită un serviciu de interes public prin întocmirea de expertize în vederea soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau instrumentate de către organele de urmărire penală, serviciu pentru care au fost învestiți de către o autoritate publică, respectiv de Ministerul Justiției, din acest ultim punct de vedere având relevanță dispozițiile art.7 și art.8 din O.G. nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, conform cărora calitatea de expert tehnic judiciar se dobândește pe bază de examen, care se organizează de Ministerul Justiției.
De altfel, prin decizia nr.20/29.09.2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul ÎCCJ publicată în M.Of. nr.766/22.10.2014. s-a stabilit că expertul tehnic judiciar este funcționar public.
Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, rezultă cu certitudine primirea plicului cu suma de 1.000 de către inculpatul O. M. de la martorul denunțător P. C. însă se poate observa că inculpatul nu i-a spus niciodată martorului, în mod direct sau indirect, că ar urma să întocmească un raport de expertiză favorabil acestuia, suma în cauză fiind predată din inițiativa martorului și a soției acestuia, nefiind solicitată de către inculpat.
Astfel, se poate constata, că inițiativa coruperii inculpatului a avut-o martorul denunțător, martor care de altfel nu ar mai fi formulat niciun denunț în ipoteza în care inculpatul ar fi întocmit un raport de expertiză favorabil acestuia.
Din înregistrarea în mediul ambiental din data de 15.07.2013 rezultă că inculpatul i-a spus denunțătorului “Eu n-am promis nimic domnule, da!”
Martorul denunțător a avut reprezentarea faptei ilegale comise întrucât, la termenul de judecată din data de 08.05.2013, la punerea în discuția părților a suplimentării onorariului de expert cu suma de 931 lei, acesta nu a comunicat instanței că a achitat deja în plus expertului suma de 1.000 lei.
De asemenea, la data de 15.07.2013, știind că întâlnirea cu inculpatul va fi înregistrată în mediul ambiental, denunțătorul a avut o atitudine provocatoare față de acesta așa după cum rezultă din transcrierea discuțiilor purtate:
“P.: Da’ ce dracu domnule, zece milioane nu-i destul?
O.: Pai da nu, da eu fac pe alea…
P.: Mai punem? Mai punem?
O.: Nu domnule!”
Raportat la împrejurările săvârșirii faptei reținută în sarcina inculpatului, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.181 din vechiul Cod penal.
Astfel, prin săvârșirea faptei de către inculpatul O. M., în modalitatea reținută de către instanță, în urma administrării întregului probatoriu, apreciem că s-a produs o atingerea minimă relațiilor sociale privind buna desfășurare a serviciului, a autorității, prestigiului și credibilității acestuia, apărate de lege, și prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În susținerea acestor considerente, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul are vârsta de 60 de ani, până la această vârstă nu a mai fost sancționat pentru modul în care și-a desfășurat activitatea de expert tehnic judiciar, este căsătorit, fiind la prima încălcare a legii penale.
Nu poate fi omis faptul că inculpatul a acceptat primirea unei sume relativ mici de bani, în vederea întocmirii raportului de expertiză, acesta întocmind un raport de expertiză legal care a stat la baza menținerii sentinței civile nr.1633/02.10.2012 a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, atât de instanța de apel cât și de instanța de recurs.
Cu privire la posibilitatea reținerii dispozițiilor art.181 din vechiul Cod penal, după . noului Cod penal, potrivit art.19 din Legea nr.255/2013, “atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispozițiile art.181 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală”.
Este adevărat că potrivit actualului Cod de procedură penală achitarea pentru lipsa pericolului social al unei infracțiuni nu se regăsește printre motivele de achitare prevăzute în cadrul art.16, însă, în aceste condiții, dispozițiile art.19 din Legea nr.255/2013 ar fi inaplicabile, intenția legiuitorului fiind aceea ca persoanele care ar putea beneficia de dispozițiile art.181 din vechiul Cod penal, să poată beneficia efectiv de ele, ca dispoziții penale mai favorabile, și după . noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală.
Astfel, în interpretarea definiției conferite Codului de procedură penală de către art.2 lit. a din Legea nr.255/2013, s-a apreciat că această sintagmă se referă atât la Legea nr.135/2010 cât și la Legea nr.255/2013, privite în ansamblu.
Având în vedere cele reținute mai sus, în baza art.386 Cod proc. penală, prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul O. M., prin apărătorul său, din infracțiunea prevăzută de art.254 al.1 din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.256 din vechiul Cod penal.
Ca urmare, în baza art.396 al.5 Cod proc. penală raportat la art.19 din Legea nr.255/2013 cu referire la art.181 din vechiul Cod penal și art.5 din NCP, instanța de fond a achitat pe inculpatul O. M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art.254 al.1 din vechiul Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, faptă din data de 02.03.2013.
Totodată, conform art.181 al.3 din vechiul Cod penal cu referire la art.91 lit.c din vechiul Cod penal s-a aplicat inculpatului O. M. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
În fine, s-a constatat și faptul că acesta a restituit suma de 1.000 lei martorului denunțător P. C..
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apeluri P. de pe lângă Tribunalul B. și inculpatul P. C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin calea de atac exercitată apelantul P. de pe lângă Tribunalul B. a susținut că raportat la natura infracțiunii comise și gravitatea acesteia, nejustificat în baza art. 396 alin. 1 NCPP rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2012 cu ref. la art. 18/1 Cod penal 1969 și art. 5 NCP s-a dispus achitarea inculpatului O. M., pentru luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aplicându-se conform art. 91 lit. c) Cod penal 1969 sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Astfel, stabilindu-se că, deși nu cunoștea întinderea cheltuielilor necesare efectuării raportului de expertiză ordonat, la data de 02 martie 2013 el a primit suma de 1.000 lei înmânată de către denunțătorul P. C., fără a întocmi chitanță, nu a depus banii respectivi în contul Biroului de Expertize și nici nu a înștiințat instanța despre încasarea ei ori proceda la restituirea acesteia după ce s-a aprobat suplimentarea onorariului, a adus atingere importantă relațiilor sociale privind buna desfășurare a serviciului, autorității, prestigiului și credibilității îndeplinirii actului de serviciu public încredințat, fiind întrunite toate elementele constitutive ce întregesc conținutul legal al infracțiunii deduse judecății.
Pe de altă parte, față de criteriile impuse în disp. art. 19 din Legea nr. 255/2014, reținerea incidenței art. 18/1 Cod penal 1969 cu consecința aplicării sancțiunii administrative este nelegală, deoarece impedimentul prev. de art. 10 lit. b/1 din legea veche nu mai este reglementat sub art. 16 NCPP, deci achitarea inculpatului O. M. s-a realizat prin combinarea celor două legi penale intervenite de la momentul săvârșirii faptei și până la data judecății, ceea ce contravine inclusiv Deciziei nr. 265/06 mai 2014 a Curții Constituționale.
D. consecință, parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe iar în rejudecare, pe fond să se pronunțe o nouă hotărâre prin care procedându-se la reaprecierea împrejurărilor faptice și gravității actului infracțional reținut în sarcina acestuia să se dispună condamnarea pentru infracțiunea de luare de mită la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 91 NCP, schimbându-se încadrarea juridică din art. 254 Cod penal 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în aceea prev. de art. 289 alin. 2 cu aplic. art. 5 NCP, iar în subsidiar în infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1 din același cod.
La rândul său, prin apelul declarat, pentru împrejurările de fapt și de drept menționate în scris și susținute cu ocazia dezbaterilor pe fond, detaliate în încheierile de ședință din 12 ianuarie 2015, respectiv 17 februarie 2015, în esență, apelantul inculpat O. M. a arătat că soluția adoptată la primul grad de jurisdicție este netemeinică, întrucât fapta săvârșită nu se circumscrie în sfera infracțiunii de luare de mită cât timp a primit plicul înmânat de către denunțătorul P. C., după terminarea efectuării măsurătorilor la imobile în litigiu și având reprezentarea că suma de bani conținută, constituie avansarea cheltuielilor efectuate cu deplasarea în teren, respectiv achitarea anticipată a majorării onorariului provizoriu stabilit inițial de instanță.
Separat de acestea, chiar dacă secundul a urmărit, în realitate actul infracțional imputat nici nu a influențat în vreun mod întocmirea raportului de expertiză, completat cu răspunsurile la obiecțiunile formulate de părți fiind omologat de către instanța de judecată, cererea de majorare a onorariului s-a admis de către instanță în limita sumei de 931 lei iar concluziile stabilite s-au regăsit și într-unul dintre rapoartele de expertiză tehnică efectuate la primul grad de jurisdicție, în baza cărora s-a respins capătul de cerere privind revendicarea terenului solicitat de reclamantul apelant P. C..
Față de cele ce preced, inculpatul O. M. a susținut că, chiar probată fiind fapta denunțată de acesta din urmă, față de noua reglementare a infracțiunii de luare de mită, în cazul funcționarilor publici asimilați conform art. 175 alin. 2 NCP, potrivit disp. art. 289 alin. 2 din același cod, expertul judiciar poate fi tras la răspundere penală numai când primirea banilor sau foloaselor necuvenite este săvârșită în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care, în principal, să se dispună achitarea în temeiul art. 16 lit. b) NCPP pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. 2 cu aplic. art. 4 NCP, constatându-se că fapta dedusă judecății nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, fiind dezincriminată față de calitatea de expert judiciar deținută de acesta.
În subsidiar, s-a solicitat menținerea soluției de achitare conform art. 18/1 Cod penal 1969 rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013 și art. 5 NCP comb. cu art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, inclusiv amenda administrativă în sumă de 1.000 lei stabilită potrivit art. 18/1 alin. 3 rap. la art. 91 lit. c) din același cod.
La judecata căilor de atac exercitate de cei doi apelanți, conform art. 420 NCPP, instanța de apel a procedat la ascultarea inculpatului O. M. și a readministrat proba cu martorul denunțător P. C., prin declarațiile făcute aceștia menținându-și poziția procesuală adoptată atât la urmărirea penală cât și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță.
Totodată, la cererea inculpatului O. M. s-a încuviințat proba cu înscrisuri, avocatul ales depunând în xerocopie minuta și decizia nr. 20/29.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ /HP/P a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, extrase din hotărâri judecătorești pronunțate în materie, publicate în mass media și baza Ecris a Tribunalului Gorj.
Verificând sentința primei instanțe pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a probelor readministrate la al doilea grad de jurisdicție, în raport de motivele de reformare invocate de apelanții P. de pe lângă Tribunalul B. și inculpatul O. M., precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 Cod proc. penală, rezultă că soluția de achitare pronunțată în prezenta cauză este netemeinică, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 434/P/2013 emis la 13 decembrie 2013 de P. de pe lângă Tribunalul B. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de expert tehnic juridic în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, aflat în evidența Biroului Local de Expertize Judiciare, Tehnice și Contabile B., desemnat fiind de Tribunalul B. – Secția I civilă, să efectueze o nouă expertiză topografică în dosarul nr._ al Judecătoriei Râmnicu Sărat, aflat în faza apelului, la data de 02 martie 2013 și mai înaintea depunerii lucrării la instanța de judecată, a primit suma de 1.000 lei de la denunțătorul P. C., în scopul întocmirii unui raport de expertiză favorabil.
Într-adevăr, prin declarațiile date atât la urmărirea penală cât și în fața instanțelor judecătorești, deși a recunoscut fapta în materialitatea ei (primirea unui plic conținând suma de 1.000 lei), acesta a contestat existența vinovăției ce întregește conținutul legal al infracțiunii de luare de mită, incriminată de ambele legi penale intervenite de la momentul săvârșirii acesteia și până la rămânerea definitivă a cauzei (Cod penal 1969 rap. la Legea nr. 78/2000, respectiv NCP).
Cum s-a motivat și apelul declarat, în esență, inculpatul O. M. s-a apărat că fapta săvârșită nu se circumscrie în sfera infracțiunii de luare de mită, cel mult poate constitui primire de foloase necuvenite în sensul art. 256 Cod penal 1969, reglementată în prezent ca modalitate a infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin .2 NCP, astfel că față de prev. art. 5 din același cod privind legea mai favorabilă, nu mai poate fi tras la răspundere penală.
Aceasta întrucât s-ar fi dovedit că a primit plicul înmânat de către denunțătorul P. C., după terminarea măsurătorilor la imobile în litigiu, în contextul discuțiilor privind depunerea ulterioară a unei cereri de majorare a onorariului stabilit inițial de instanță, funcție de deplasările repetate în teren, volumul mare de activitate impus de efectuarea raportului de expertiză, dispus prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2013, inclusiv procedura de avizare a lucrării, deci având reprezentarea avansării acestora de către partea căreia i s-a încuviințat administrarea mijlocului de probă.
De asemenea, a susținut că în aceste condiții chiar dacă în realitate, denunțătorul a urmărit alt scop, actul infracțional imputat nu a influențat în vreun mod îndeplinirea serviciului public încredințat în calitate de expert tehnic, deoarece raportul de expertiză completat cu răspunsurile la obiecțiunile formulate de părți, ce a stat la baza deciziei pronunțate de instanța de control judiciar, a fost unul defavorabil intereselor acestuia iar la termenul de judecată din 08 mai 2013 (după depunerea lucrării inițiale) a solicitat majorarea onorariului provizoriu, cerere admisă în limita sumei de 931 lei, până la judecata cauzei, conform devizului estimativ avizat de biroul local în cadrul căruia activează efectiv.
Prima instanță a înlăturat aceste apărări ca fiind lipsite de credibilitate, funcție de profilul socio-profesional al inculpatului, experiența în activitate și procedura reglementată de legislația specială privind dobândirea calității de expert judiciar autorizat, investit fiind de autoritatea publică Ministerul Justiției pentru participarea la procedurile judiciare desfășurate de instanțele judecătorești, precum și ca neavând corespondent în celelalte mijloace de probă administrate în ambele faze procesuale.
Ca urmare, s-au confirmat ca fiind dovedit că în perioada 16 ianuarie 2013 - 28 iunie 2013, desemnat fiind, prin tragere la sorți, să efectueze o nouă expertiză topografică, probă admisă la cererea denunțătorului apelant P. C., în dosarul civil nr._ al Tribunalului B. - Secția I civilă, având ca obiect apelul declarat de acesta în contradictoriu cu intimata T. V., împotriva sentinței civile nr. 1633/02.10.2012 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, inculpatul O. M. a săvârșit acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită, în modalitatea descrisă în actul de trimitere în judecată.
S-au avut în vedere denunțul formulat la data de 06 iunie 2013 de martorul denunțător P. C.; declarațiile martorilor P. M. și B. I. R.; procesele-verbale de confruntare dintre denunțătorul P. C. și inculpatul O. M., martora P. M. și inculpatul O. M., denunțătorul P. C. și martorul B. I. R.; procesele-verbale întocmite de DGA – SJA B. privind redarea în formă scrisă a convorbirilor purtate în mediul ambiental la datele de 28.06.2013 și 15.07.2013 între denunțătorul P. C. și inculpatul O. M., înregistrate autorizat în baza ordonanței provizorii nr.434/P/2013 emisă la data de 28.06.2013 de P. de pe lângă Tribunalul B. (confirmată de Tribunalul B.) și autorizației nr.0118/2013 emisă de Tribunalul B. precum și suporturile optice pe care sunt stocate acestea.
S-au reținut drept pertinente de asemenea, copii ale actelor procedurale întocmite în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Râmnicu-Sărat (inclusiv încheierile din 16 ianuarie 2013, 13 martie 2013 și 10 aprilie 2013, adresa nr._ din 18 ianuarie 2014, decizia nr. 218/23.10.2013), planșa fotografică privind suma de 1.000 lei restituită de inculpatul O. M. denunțătorului P. C.; procesul-verbal privind restituirea de către DGA – SJA B. a sumei respective către denunțătorul P. C.; procesul-verbal întocmit de DGA – SJA B. privind listing-urile telefonice furnizate în baza autorizației nr.09/2013 a Tribunalului B.; adresele emise de Tribunalul B. - Biroul Local pentru Expertize judiciare tehnice și contabile.
Din examinarea mijloacelor de probă menționate, la exercitarea controlului judecătoresc ierarhic, în deplin acord cu judecătorul fondului, se reține că s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă că în calitate de expert judiciar desemnat prin tragere la sorți în dosarul civil menționat pentru efectuarea unei noi expertize topografice încuviințate prin încheierea din 16.01.2013, deplasându-se în municipiul Râmnicu Sărat (.. 5, respectiv .) pentru identificarea suprafețelor de teren deținute în concret de către părțile litigante, după terminarea măsurătorilor și verificare actelor de proprietate, la data de 02.03.2013, inculpatul O. M. a primit un plic conținând suma de 1.000 lei de la denunțătorul P. C., în scopul întocmirii unui raport de expertiză favorabil.
Apărările constant formulate prin declarațiile date de inculpatul apelant O. M. în sensul că primirea banilor, înmânați într-un plic închis de către reclamantul apelant, ar fi avut destinația unei plăți anticipate a onorariului definitiv în sumă de 931 lei, stabilit de instanță prin încheierea din 19 iunie 2013, consecință a cererii depuse la termenul de judecată din 08 mai 2013 și potrivit devizului estimativ avizat de biroul local căruia îi aparține, raportat la dispozițiile legale ce reglementează procedura retribuirii experților judiciari pentru lucrările de specialitate întocmite în cauzele instrumentate de instanțele judecătorești.
Astfel, în conformitate cu art. 331 alin. 2 Cod proc. civilă, atunci când instanța de judecată încuviințează admiterea probei cu expertiză judiciară, prin încheierea de numire a expertului, pe lângă obiectivele fixate, stabilește și onorariul provizoriu cuvenit acestuia, avansarea unor cheltuieli de deplasare, dacă este cazul, putându-se realiza numai prin fixarea unei audieri în camera de consiliu, în cadrul căreia se va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei.
De asemenea, față de prevederile art. 339 Cod proc. civilă ce reglementează drepturile bănești ale expertului, la cererea motivată a experților, ținându-se seama de lucrarea efectuată, instanța va putea majora onorariul cuvenit acestora, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, însă numai după depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecțiuni sau a raportului suplimentar, după caz, fapta acestuia de a cere sau de a primi o sumă mai mare decât onorariul fixat în condițiile menționate se pedepsește potrivit legii penale.
Mai este de menționat și faptul că potrivit art. 23 alin. 2 din OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnic judiciară și extrajudiciară plata onorariului și a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenită expertului tehnic judiciar numit de către instanțele judecătorești, pentru efectuarea expertizei se efectuează numai prin biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare, în contul descris de această instituție la CEC Bank.
Aceste norme legale sunt de strictă interpretare, reprezentând garanția soluționării proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești în condiții de respectare a principiilor loialității și echitabilității administrării probatoriilor, atunci când raportat la obiectul acțiunilor civile sau penale, pentru justa soluționare a cauzei se impune participarea unui specialist din afara autorității judecătorești, funcționar public asimilat conform art. 175 alin. 2 NCP (art. 147 Cod penal 1969), investit anume de autoritatea publică Ministerul Justiției în condițiile OG nr. 2/2000 pentru îndeplinirea unui serviciu public, ce stă la baza unei hotărâri judecătorești prin care se finalizează actul de justiție.
În speță, din cuprinsul încheierii de ședință de la 16 ianuarie 2013 rezultă cu certitudine că la judecata apelului exercitat de reclamantul P. C. împotriva sentinței civile nr. 1633/02.10.2013 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, la cererea acestuia, Tribunalul B. - Secția I civilă a încuviințat suplimentarea probatoriilor efectuate la primul grad de jurisdicție, cu o nouă expertiză topografică, dispunându-se identificarea suprafețelor de teren deținute în concret de fiecare parte litigantă, prin măsurători de specialitate în teren și actele de proprietate deținute de acestea, expertul urmând a avea în vedere și expertizele anterioare întocmite în cauză, stabilindu-se totodată un onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei, achitat în aceeași zi de partea respectivă la CEC Bank Râmnicu Sărat conform chitanței nr._/1, în contul Ministerului Justiției - Biroul Local de Expertize Județean B..
Prin declarațiile date în faza de urmărire penală, chiar circumstanțiate în fața instanțelor judecătorești, apelantul inculpat O. M. a recunoscut că prezentându-se în teren și mai înaintea începerii măsurătorilor, în contextul discuțiilor contradictorii purtate de părțile litigante P. C. și T. V., și-a manifestat nemulțumirea față de onorariul provizoriu fixat de instanța de control judiciar raportat la acela stabilit la primul grad de jurisdicție, încunoștințându-le totodată că se impune formularea unei cereri de majorare a acestuia, datorită deplasărilor efectuate în două rânduri, volumului mare de activități necesare finalizării noii expertize tehnice, care după avizarea de către OCPI B. va putea fi folosită de către denunțătorul P. C. pentru rezolvarea intabulării dreptului de proprietate.
Atari afirmații, nu pot fi interpretate decât ca reprezentând o sugerare a faptului că indiferent de constatările din teren, noua lucrare de specialitate ce va fi depusă în fața instanței civile va conduce la admiterea apelului declarat de către acesta din urmă, respectiv admiterea și a capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 213 mp teren, respins prin sentința civilă nr. 1633/02.10.2012 a Judecătoriei Râmnicu Sărat și o încurajare a avansării unor sume de bani suplimentare, în alte condiții decât acelea stabilite de dispozițiile procedurale civile privind retribuirea muncii de expert tehnic, deci o eludare a reaprecierii acestora de către instanța de judecată.
Că aceasta a fost efectul conduitei inițiale adoptate de inculpatul O. M. se confirmă prin denunțul formulat la data de 06 iunie 2013 și declarațiile date de către denunțătorul P. C. și soția acestuia martora P. M., care în mod constant au susținut că deși prin încheierea de ședință din 16 ianuarie 2013 s-a fixat un onorariu provizoriu în sumă de 500 lei (achitat în aceeași zi de primul), întrucât dețineau la domiciliu suma de 1.500 lei, aferentă cheltuielilor procesuale derulate în dosarul nr._, la data de 02 martie 2013 s-au hotărât să-i remită suma de 1.000 lei, în contextul explicațiilor date inițial și în timpul măsurătorilor, prin care le-a creat reprezentarea că ,,linia de hotar s-ar situa înspre terenul vecinei sale și nu pe amplasamentul existent” deci va întocmi o lucrare favorabilă intereselor patrimoniale invocate prin acțiunea civilă aflată pe rolul instanței de apel.
Pe de altă parte, Curtea reține că deși a contestat că plicul conținând banii i-a fost înmânat direct iar suma a aflat-o numai acasă, acesta fiindu-i depus între actele ridicate în vederea întocmirii raportului de expertiză, în ambele faze procesuale inculpatul O. M. a recunoscut însă, că a perceput direct gestul material comis de către denunțătorul P. C., cât și motivația că “sunt o cinste pentru deranjul său și pentru efort”.
S-a confirmat astfel verosimilitatea împrejurărilor relatate de acesta din urmă și martora P. M., respectiv că la momentul înmânării plicului închis, denunțătorul a precizat expertului conținutul și destinația banilor, folosind expresia “aveți în plic 1.000 RON pentru deranj, efort și pentru dreptate, nu vreau nimic în plus”.
Atari elemente de fapt, unite cu împrejurarea că la data de 02 martie 2013 apelantul inculpat cunoștea că sentința prin care s-a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren, s-a pronunțat prin alegerea uneia dintre cele două expertize dispuse în primă instanță, formează convingerea că în mod cert, la momentul primirii plicului conținând o sumă de bani, atât denunțătorul cât și apelantul au avut reprezentarea că acestuia din urmă i s-a înmânat o sumă de bani, care nu fusese și nici nu va fi supusă reaprecierii onorariului provizoriu printr-o cerere adresată după depunerea raportului de expertiză, la instanța de judecată competentă iar acceptarea are legătură cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, ca funcționar public asimilat pentru exercitarea unui serviciu de interes public în sensul art. 175 alin. 2 NCP (art. 147 alin. 2 Cod penal 1969 în vigoare la aceea dată).
Că acesta a acționat cu vinovăția calificată specifică săvârșirii unei fapte de corupție, s-a dovedit și prin celelalte mijloace de probă administrate în cauză, din care rezultă conduita ulterioară adoptată de inculpatul O. M., pentru a beneficia de bani necuveniți, în cadrul desfășurării acțiunilor necesare întocmirii raportului de expertiză, atribuit în exercițiul funcției publice asimilate.
Astfel, din valorificarea convorbirilor telefonice și discuțiile purtate în mediu ambiental, înregistrate în baza autorizațiilor emise de organele judiciare competente, coroborate cu declarațiile denunțătorului P. C. și martorilor P. M. și B. I. R., respectiv actele procedurale efectuate în dosarul cauzei, se constată că la raportul de expertiză inițial (depus cu două zile înaintea termenului de judecată din 24 aprilie 2013), nu a existat atașată vreo cerere pentru suplimentarea onorariului.
O astfel de cerere s-a formulat abia la termenul din 08 mai 2013, deci ulterior întâlnirii cu denunțătorul P. C., ce a avut loc la sediul Tribunalului B. și consecință a nemulțumirilor exprimate de acesta din urmă privind concluziile defavorabile, suspectate ca fiind rezultatul coruperii de către partea adversă concretizate inclusiv în solicitarea remiterii sumei de 1.000 lei avansate.
Motivația inculpatului O. M. privind amânarea sesizării instanței de judecată pentru punerea în discuție a reaprecierii onorariului provizoriu și plății cheltuielilor de deplasare, funcție de omologarea lucrării inițiale ori necesitatea completării acesteia funcție de obiecțiunile formulate de părți, nu este credibilă.
Față de experiența de peste 10 ani în calitatea de expert tehnic judiciar, acesta cunoștea și trebuia să cunoască că potrivit disp. art. 23 alin. 2 din OG nr. 2/2000 orice sumă pretinsă ori avansată în acest sens în cadrul unui proces civil, poate fi solicitată numai instanței de judecată, după avizarea decontului întocmit de expert de către biroul local pentru expertize tehnice judiciare și primită prin depunerea în contul deschis de această instituție la CEC Bank.
Or, în speță s-a dovedit cu certitudine că la data de 02 martie 2013, pe lângă faptul că a primit plicul conținând o sumă de bani, deci nu s-a supus normelor legale menționate și dispozițiilor Codului de procedură civilă privind încuviințarea și plata experților judiciari pentru lucrările efectuate la judecata cauzelor, apelantul O. M. nu a întocmit vreo chitanță cu denunțătorul P. C., nu a depus suma primită la biroul de expertize local, în cererea privind majorarea onorariului nu a făcut vreo mențiune referitoare la primirea anticipată a sumei de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suplimentare efectuate pentru îndeplinirea actului de interes public, dispus prin încheierea de ședință de la data de 16 ianuarie 2013.
Separat de aceasta nu este de ignorat nici faptul că, el a acceptat restituirea sumei primite necuvenit, după circa șase săptămâni (28 iunie 2013) și insistențele repetate efectuate de către denunțătorul P. C., inclusiv prin intermediul altor experți tehnici, deci primind și deținând în această perioadă sumele de 500 lei și 931 lei fixate de instanța de judecată ca și onorariu legal cuvenit, (deși majorarea acestuia se dispusese încă de la termenul din 19 iunie 2013), dar și suma de 1.000 lei primită direct de la acesta, anterior întocmirii raportului de expertiză și dispunerii refacerii lucrărilor, ceea justifică concluzia că avizul de cheltuieli și suplimentarea onorariului în realitate s-au întocmit în vederea ascunderii naturii ilicite a banilor primiți, direct la data de 02 martie 2013.
Prin urmare, contrar apărărilor formulate în prezenta cauză prin probe pertinente pentru descoperirea faptelor de corupție și identificarea autorilor acestora, s-a reușit înlăturarea prezumției de nevinovăție, dovedindu-se dincolo de orice îndoială rezonabilă că în calitate de expert judiciar, persoană asimilată funcționarilor publici pentru exercitarea unui serviciu public în interesul organelor judiciare, la data de 02 martie 2013, inculpatul O. M. a primit într-un plic închis (modalitatea notorie și uzuală, potrivit jurisprudenței interne privind natura ilicită a gestului care se săvârșea prin intermediul acestuia, simbol al disimulării discrete și clandestine a unui folos necuvenit), suma de 1.000 lei de la denunțătorul P. C..
Actul de corupție a fost săvârșit în timpul deplasării în teren pentru efectuarea măsurătorilor necesare întocmirii expertizei judiciare ordonate în dosarul civil nr._ al Tribunalului B. - Secția I Civilă, el având reprezentarea că banii i-au fost înmânați pentru întocmirea unui raport de expertiză favorabil, indiferent de concluziile ce vor rezulta din exploatarea acestora, deci acționând inclusiv sub aspectul vinovăției calificată, cerută de latura subiectivă ce întregește conținutul legal al infracțiunii de luare de mită, incriminată atât de art. 254 alin. 2 Cod penal 1969 comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cât și art. 289 alin. 2 Cod penal pus în vigoare la 01.02.2014.
Atari acte materiale, cum s-a argumentat și prin sentința primei instanțe, nu se circumscriu conținutului constitutiv al altor fapte penale respectiv primirea de foloase necuvenite reglementată de art. 256 Cod penal 1969, deoarece potrivit ambelor legi ce au intervenit de la data săvârșirii acestora și până în prezent, infracțiunea de luare de mită face parte din categoria acelora instantanee, de pericol, forma de vinovăție cu care se săvârșește este intenția directă, care este calificată prin scopul special prevăzut de lege, respectiv îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, iar mobilul îl constituie dorința funcționarului investit de autoritatea publică să obțină câștiguri fără muncă.
Deci, indiferent că scopul urmărit de către denunțătorul mituitor P. C. nu s-a realizat în final, prin întocmirea unui raport de expertiză defavorabil intereselor sale și care omologat fiind după completarea acestuia, a stat la baza deciziei civile prin care s-a respins apelul civil declarat, menținându-se sentința atacată, pronunțată conform lucrării de specialitate întocmită de unul dintre experții numiți în primă instanță, consumarea rezoluției infracționale a avut loc la momentul primirii sumei de bani, neavând importanță pentru existența acesteia dacă promisiunea a fost adusă sau nu la îndeplinire.
Și cererea subsidiară privește schimbarea încadrării juridice a faptei stabilită în sarcina inculpatului O. M. în infracțiunea de înșelăciune reglementată în art. 244 NCPP, este neîntemeiată, având în vedere delimitarea esențială a obiectului juridic ocrotit prin cele două infracțiuni, în prima situație acesta fiind limitat la asigurarea dezvoltării cu bună credință a raporturilor sociale de natură patrimonială.
În schimb, în timp ce în cazul infracțiunii de luare de mită sunt protejate activitățile desfășurate de autoritățile publice respectiv îndeplinirea cu probitate, cu cinste și corectitudine de către funcționarii publici asimilați, investiți să realizeze un serviciu de interes public, în speță întocmirea unei expertize necesară soluționării cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, esențial în pronunțarea unei hotărâri judecătorești legale și temeinice.
Prima instanță a apreciat greșit însă că prin fapta stabilită în sarcina inculpatului apelant O. M. s-a adus o atingere minimă relațiilor sociale privind buna desfășurare a serviciului autorității, prestigiului și credibilității acestuia, apărate de lege, în concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni în sensul art. 18/1 Cod penal 1969, deoarece face parte din categoria „faptelor de corupție mică”, a acceptat primirea unei sume relativ mici de bani, pe care nu a pretins-o în mod explicit denunțătorului iar raportul de expertiză legal a stat la baza menținerii sentinței civile nr. 1633/02.10.2012 a Judecătoriei Râmnicu Sărat atât la instanța de apel cât și la aceea de recurs, deci în final nu a îndeplinit actul de serviciu contrar atribuțiilor sale, la care se adaugă buna reputație anterioară în exercițiul funcției de expert judiciar și celelalte date personale.
Dimpotrivă, cum s-a susținut și prin motivele invocate de parchet, o astfel de faptă prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă acestuia constituie infracțiune în sensul art. 15 NCP (art. 17 Cod penal 1969), ținându-se seamă că face parte din categoria infracțiunilor de corupție, calitatea de expert tehnic judiciar desemnat să întocmească o lucrare cu valoare probatorie esențială pentru soluționarea unui litigiu civil aflat în fața unei instanțe de control judecătoresc ierarhic, instrumentată datorită concluziilor diferite la care se ajunsese prin alte două expertize tehnice întocmite în primul grad de jurisdicție și consecințelor privind rezolvarea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, respectiv intabularea acestuia în evidența specială cadastrală teritorială.
Ca urmare, indiferent de cuantumul sumei primite drept mită ori conduita adoptată după comiterea faptei în sensul întocmirii unui raport de expertiză defavorabil denunțătorului apelant și omologat după completarea acestuia, prin decizia adoptată de Tribunalul B., cât și instanța de recurs, actele materiale săvârșite de inculpatul O. M. nu pot fi apreciate decât ca prezentând gravitate ridicată, de natură a afecta înfăptuirea justiției inclusiv în cadrul proceselor civile, cu respectarea principiilor loialității administrării probelor și echitabilității procedurilor judiciare.
S-a afectat astfel, în mod esențial credibilitatea în justețea și legalitatea rapoartelor de expertiză întocmite de către experții judiciari în cauzele având ca obiect litigii patrimoniale, primirea de foloase materiale necuvenite de la una dintre părțile litigante în scopul obținerii soluției dorite într-o procedură judiciară, fiind apreciată în mod constant de instanțele judecătorești ca întregind conținutul legal al infracțiunii de luare de mită, gradul de pericol conținut de norma de incriminare neputând fi minimalizat indiferent de profilul socio moral al expertului judiciar inculpat, de cine a inițiat actul de corupție, ori faza în care s-a aflat îndeplinirea serviciului public încredințat pentru efectuarea acestora.
D. consecință, pentru considerentele de fapt și de drept detaliate în precedente, Curtea reține că soluția de achitare a inculpatului O. M. conform art. 396 alin. 5 rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 18/1 Cod penal 1969 și art. 5 NCP este netemeinică, impunându-se admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul B. și desființarea acesteia în parte, în latură penală.
Astfel, conform art. 421 pct. 2 lit. a) Cod proc. penală, rejudecând cauza la al doilea grad de jurisdicție, pe fond, sub acest aspect, se va pronunța o nouă hotărâre prin care în baza art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 comb. cu art. 5 NCP rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 alin. 1 și 2 și art. 76 alin. 1 lit. c) Cod penal 1969 și art. 12 din Legea nr. 187/2002 modificată, se va dispune condamnarea inculpatului O. M. pentru săvârșirea infracțiuni de luare de mită la o pedeapsă cu închisoarea situată sub limita minimă specială înscrisă sub textele incriminatorii.
La atenuarea răspunderii penale și determinarea cuantumului acesteia potrivit criteriilor prev. de art. 72 Cod penal 1969 se va ține seama de circumstanțele de fapt și personale, recunoscute prin sentința atacată, respectiv că până la vârsta de 60 de ani acesta a avut o conduită civică și profesională normală, nu există date că ar mai fi făcut obiectul vreunei anchete penale, inclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și are o bună reputație profesională în sectorul de activitate căruia îi aparține.
Față de dispozițiile prev. de art. 254 alin. 2 și art. 65 alin. 2 și 3 din același cod, la pedeapsa principală se va adăuga și pedeapsa complementară privind interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) Cod penal 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe durată de 1 an, ce va fi executată în condițiile art. 66 din același cod, respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării acesteia.
În baza art. 71 Cod penal 1969 se va aplica inculpatului O. M. și pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) Cod penal 1969, pe durata executării pedepsei principale.
Cât privește modalitatea de executare, pentru aceleași argumente, Curtea apreciază că scopul pedepsei principale poate fi atins prin suspendarea condiționată a executării acesteia precum și a pedepsei accesorii, în condițiile art. 81 - 83 și art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 și pe durata termenului de încercare de 2 ani, calculat conform art. 82 Cod penal 1969.
Totodată, conform art. 359 Cod proc. penală anterior se va atrage atenția acestuia asupra condițiilor revocării suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 83 Cod penal 1969, respectiv anulării acesteia prev. de art. 84 din același cod.
La reținerea Codului penal 1969 ca fiind legea favorabilă aplicabilă în speță, se au în vedere dispozițiile art. 5 NCP, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, decizia nr. 20/2014 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și deciziile de speță adoptate în aplicarea acestora de jurisprudența internă, potrivit cărora în stabilirea acesteia instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze situația juridică a inculpatului în mod global (limite de pedeapsă, tratament sancționator, modalitate de executare) și nu pe instituții juridice separate.
Se va ține seamă de asemenea de prevederile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi succesive intervenite până la rămânerea definitive a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Or, față de cele ce preced, în prezenta cauză se constată că, deși potrivit art. 289 alin. 2 NCP, în cazul infracțiunii de luare de mită, limita maximă a pedepsei principale a fost redusă de la 12 ani la 10 ani închisoare iar conform art. 66 NCP limita maximă a pedepsei complementare s-a redus de la 12 la 5 ani, totuși prevederile art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 reprezintă legea favorabilă.
Concluzia este determinată de faptul că la pronunțarea prezentei decizii Curtea apreciază că funcția retributivă față de inculpatul O. M., ca și siguranța publică pot fi realizate fără executarea efectivă a pedepsei principale ori impunerea unor măsuri speciale de supraveghere, respectiv prin suspendarea condiționată a executării acesteia conform art. 81 - 83 Cod penal 1969, instituție care nu se regăsește în Noul Cod penal și nici nu atrage obligația de a presta zile muncă neremunerate în folosul comunității ori interdicția părăsirii României, astfel cum impun dispozițiile art. 91 NCP pe durata suspendării acesteia sub supraveghere.
Rezultând așadar, că motivele invocate în principal și subsidiar, prin apelul declarat de inculpatul O. M. împotriva sentinței penale nr. 100/20 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. nu sunt întemeiate, în baza art. 421 alin. 1 lit. b) Cod proc. penală, se va proceda la respingerea căii de atac exercitate, ca nefondate.
De asemenea, se vor înlătura prevederile art. 19 din Legea nr. 255/2013, art. 18 indice 1 și art. 91 lit. c) Cod penal 1969 prin care s-a dispus achitarea acestuia și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Restul dispozițiilor sentinței atacate se vor menține ca fiind juste și conforme legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL B. împotriva sentinței penale nr. 100 din 20 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., pe care o desființează în parte, în latură penală și rejudecând pronunță o nouă hotărâre în sensul că:
În baza art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 alin. 1 și 2 și art. 76 alin. 1 lit. c) Cod penal 1969 rap. la art. 5 NCP și art. 12 din Legea nr. 187/2002 modificată, condamnă pe inculpatul O. M. fiul lui N. și E., născut la data de 03 ianuarie 1953, studii superioare, fără antecedente penale, expert tehnic judiciar în cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul B., domiciliat în municipiul B., cartier Broșteni, ., județul B., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) Cod penal 1969.
Conform art. 71 Cod penal 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) Cod penal 1969.
În baza art. 81 și art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și pedepsei accesorii aplicate inculpatului O. M. pe durata termenului de încercare de 2 ani, calculat conform art. 82 Cod penal 1969.
Potrivit art. 359 Cod proc. penală anterior atrage atenția inculpatului asupra condițiilor revocării suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 83 Cod penal 1969, respectiv anulării acesteia prev. de art. 84 din același cod.
Înlătură dispozițiile art. 19 din Legea nr. 255/2013, art. 18 indice 1 și art. 91 lit. c) Cod penal 1969 privind aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 1.0000 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O. M. împotriva aceleiași sentințe penale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
N. E. D. M. S.
Grefier,
M. G.
Red. NE
Tehnored. GM
3 ex. / 06.04.2015
Dosar fond nr._ Trib. B.
Judec. fond F. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Abandonul de familie (art. 305 C.p.). Decizia nr. 220/2015.... | Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 126/2015.... → |
|---|
