Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Decizia nr. 382/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 382/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 5596/102/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr. 382/A
Ședința publică din 16 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. B.
Judecător A. O.
Grefier D. M.
Pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul A. C. S., împotriva sentinței penale nr. 67 din 4 martie 2015, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, respectiv a doamnei procuror C. R. din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism– S. Teritorial Târgu M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul părților asupra fondului cauzei sunt cuprinse în încheierea de ședință din 8 iulie 2015 când s-a amânat pronunțarea hotărârii la data de 15 iulie 2015, iar apoi pentru data de astăzi 16 iulie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Prin sentința penală nr. 67 din 4 martie 2015, Tribunalul M. a dispus după cum urmează:
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal și a art. 5 din Noul Cod penal, cu reținerea art. 74 alin. 1 litera a din Vechiul Cod penal și a art. 76 alin. 1 litera c din Vechiul Cod penal, condamnă pe inculpatul A. C. S. (fiul lui P. și M., născut la data de 26 aprilie 1977 în G., jud. Cluj, domiciliat în .. 196, jud. Cluj, cu reședința în Italia, loc. Pietradefusi (AV), Piazza Dante Troisi 3, CNP_) la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
În baza și în temeiul art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a, și b din Vechiul Cod penal ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 din Vechiul Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit potrivit art. 82 din Vechiul Cod penal.
În baza art. 359 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 din Vechiul Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii stabilite.
Latura civilă a cauzei:
Constată că persoanele vătămate P. M. (domiciliată în comuna Ibănești, ., jud. M.) și M. V. (domiciliat în ., jud. M.) nu s-au constituit părți civile față de inculpat.
În baza art. 25 alin. 1, raportat la art. 397 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, admite acțiunile civile ale celorlalte părți civile și obligă pe inculpatul A. C. S. să plătească acestora, după cum urmează:
- părții civile P. V. (domiciliat în comuna Ibănești, ., jud. M.) suma de 1.000 euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb din data plății, din care 400 euro cu titlu de daune materiale și 600 euro cu titlu de daune morale.
- părților civile T. L. M. și T. M. C. (domiciliați în comuna Ibănești, ., jud. M.) suma de 1.000 euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb din data plății cu titlu de daune materiale și morale.
- părții civile T. C. I. (domiciliată în comuna Ibănești, ., jud. M.) suma de 1.000 euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb din data plății, din care 600 euro cu titlu de daune materiale și 400 euro cu titlu de daune morale.
- părții civile F. I. (domiciliat în comuna Ibănești, ., jud. M.) suma de 2.500 lei, din care 1.500 lei cu titlu de daune materiale și 1.000 lei cu titlu de daune morale.
- părții civile T. N. F. (domiciliat în comuna Ibănești, ., jud. M.) suma de 1.500 euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb din data plății, din care 1.000 euro cu titlu de daune materiale și 500 euro daune morale.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 4.270 lei, din care suma de 4.000 lei provine din faza de urmărire penală.
În motivare, prima instanță arată că în cursul lunii mai 2012 persoana vătămată P. V., persoană cu o situație materială precară și fără loc de muncă în România, avea preocupări în a găsi persoane care plasau forță de muncă în străinătate, în acest context făcând rost de numărul de telefon al inculpatului A. C. S..
Luând legătura cu acesta, inculpatul i-a comunicat persoanei vătămate că poate rezolva locuri de muncă în Italia, în domeniul agricol, pentru persoane doritoare, acestea urmând a fi plătite cu 4 euro/oră sau cu un salariu de 700-800 euro pe lună, având totodată asigurate cazarea și masa, iar pentru transportul până în Italia urmând a plăti câte 150 de euro. Persoanei vătămate i s-a mai precizat de către inculpat că din primul salariu obținut în Italia fiecare persoană trebuia să-i achite un comision de 150 de euro, drept răsplată pentru că a găsit locuri de muncă.
Obținând această ofertă, persoana vătămată P. V. a discutat cu celelalte persoane vătămate P. M., T. L. M., T. M. C., T. C. I., F. I., M. V. și T. N. F..
Toate persoanele menționate mai sus au fost de acord să meargă în aceste condiții la lucru în Italia.
La jumătatea lunii mai 2012, acestea s-au deplasat în autogara din Cluj-N., unde au fost așteptate de către inculpat și de unde urmau a pleca spre Italia.
La momentul întâlnirii cu inculpatul, acesta le-a comunicat persoanelor vătămate că în mașina sa nu intrau decât 6 persoane. Întrucât persoanele vătămate erau în număr de 8, și toate rude între ele, au comunicat inculpatului că nu doreau să meargă decât împreună.
Ca atare, inculpatul și-a sunat un prieten care s-a prezentat la autogara din Cluj-N. cu o autoutilitară marca VW.
În continuare, șase dintre persoanele vătămate au fost îmbarcate în mașina inculpatului, iar celelalte două, respectiv T. N. F. și F. I. în autoutilitara marca VW condusă de numitul „S.”.
Înainte de a ajunge la graniță, inculpatul A. C. S. a solicitat persoanelor vătămate din mașina sa câte 150 euro, mai precis echivalentul acestei sume în lei, cu titlu de contravaloare transport, motivând că trebuia să-i schimbe în euro pentru că pe teritoriul altui stat nu putea folosi moneda națională.
Persoanele vătămate s-au conformat și au achitat fiecare suma de 600 lei.
Ajungând în Italia, persoanele vătămate au fost cazate, în prima noapte, în localitatea San Pietro, regiunea Benevento, în apartamentul inculpatului, cu precizarea că, înainte de a ajunge la destinație, cele două grupuri s-au reunit, iar persoanele vătămate T. N. F. și F. I. au fost și ele urcate în mașina inculpatului, la apartament ajungând toți cu aceeași mașină.
A doua zi, inculpatul a început distribuirea persoanelor vătămate la locurile de muncă.
Persoanele vătămate P. V. și P. M. au fost plasate la un cetățean italian pe nume „Luigi” care deținea mai multe terenuri agricole. Acolo, persoanele vătămate au lucrat 4-5 zile, având program de lucru de la orele 07:00 la orele 19:00. Cazarea le-a fost asigurată în condiții decente iar hrana și-au asigurat-o din cele aduse din România.
La un moment dat patronul „Luigi” i-a solicitat persoanei vătămate P. M. să întrețină cu el relații sexuale.
Văzând condițiile de muncă și tratamentul la care au fost supuși de către acel patron, persoanele vătămate i-au cerut acestuia să le plătească pentru munca depusă în acele 4-5 zile și să le restituie actele de identitate, reținute pe motiv că ar fi fost necesare la întocmirea contractelor de muncă. Inițial patronul a refuzat, motivând că i-a plătit inculpatului A. C. S. 150 euro pentru ele și trebuiau să muncească până acopereau acea sumă, însă, după ce persoanele vătămate au amenințat că vor anunța carabinierii, patronul le-a restituit actele de identitate.
Persoanele vătămate au plecat de la fermă pe jos, parcurgând circa 3-4 km, după care, cu un autobuz, s-au deplasat în localitatea Vitulatio Caserta, unde locuia un nepot de-al lor Râmba I. D..
După circa 4 zile de stat la acel nepot s-au întors în România cu un microbuz, contravaloarea transportului fiind achitată la destinație de către mama persoanei vătămate P. M..
Persoanele vătămate T. C. I. și M. V. au fost plasate de inculpat la un restaurant, unde persoana vătămată T. C. I. a trebuit să execute munci casnice, spălat vase, curățenie, iar persoana vătămată M. V. să monteze gresie, lucrând zilnic de la orele 08:00 la 19:00 și uneori chiar până la orele 02:00.
După trei zile patronii italieni le-a cerut să plece întrucât persoana vătămată M. V. nu se pricepea la montat gresie. Practic cei doi au fost alungați.
După plecarea de la restaurant, persoanele vătămate au ajuns la același Râmba I. D., iar după ce au stat acolo circa 4 zile, s-au deplasat la o altă cunoștință de-a lor „D.”, aflată tot în Italia. De acolo, persoana vătămată M. V. l-a contactat telefonic pe inculpatul A. C. S., căruia i-a reproșat cele întâmplate. Inculpatul i-a chemat pe cei doi în gara din Benevento și, după ce s-au întâlnit, i-a plasat pe cei doi la o fermă dintr-o altă localitate, unde trebuiau să lucreze la câmp, la prășit roșii, cazarea având-o asigurată într-o rulotă.
Persoanele vătămate au văzut când patronul italian i-a dat inculpatului suma de 100 euro, cu titlu de comision pentru că i-a adus muncitori.
Acolo, persoanele vătămate au rămas o singură zi, pe motiv că patronul i-a tratat cu superioritate, refuzând să le dea de mâncare și reproșându-le că nu lucrau suficient.
Profitând de faptul că inculpatul a adus la aceeași fermă un alt tânăr, persoanele vătămate i-au reproșat din nou că și-a bătut joc de ele, iar acesta s-a enervat și a returnat patronului comisionul de 100 euro primit pentru ele.
În continuare, le-a restituit persoanelor vătămate actele de identitate și le-a transportat până la gara din Benevento, unde le-a abandonat, spunându-le să se descurce singure.
În aceste condiții persoanele vătămate s-au întors din nou în localitatea San Salvador, unde au mai locuit 3 zile la numita „D.”, după care s-au întors în România cu ajutorul mamei persoanei vătămate T. C. I., care a amenetat niște bijuterii în acest sens.
Persoanele vătămate T. L. M. și T. M. C. au fost plasați la un restaurant al unor italieni.
T. L. M. trebuia să spele vase și să facă curățenie iar T. M. C. trebuia să facă munci gospodărești.
Programul de lucru era cuprins între orele 07:00 și 23:00. Cei doi au fost cazați într-o debara, cu paturi tip șezlong, primind o singură dată pe zi de mâncare, aceasta constând de regulă în paste.
După câteva zile lui T. M. C. i s-a spus că nu mai era nevoie de el, motiv pentru care acesta l-a contactat telefonic pe inculpat.
Inculpatul i-a spus persoanei vătămate că se va întoarce în câteva zile în Italia și va rezolva problema, însă nu s-a ținut de cuvânt.
După circa o săptămână, patronii italieni le-au dat celor două persoane vătămate câte 50 de euro pentru munca prestată și le-au cerut să plece.
Persoanele vătămate l-au contactat de mai multe ori pe inculpat însă acesta le-a spus că nu-l mai interesează soarta lor. După ce au amenințat că-l vor denunța, inculpatul a început să-i înjure.
Persoanele vătămate s-au deplasat în localitatea San Salvador la o cunoștință de-a lor „D.” și, după ce au locuit acolo circa două săptămâni, timp în care au încercat să-și găsească de lucru (persoana vătămată T. M. C. reușind să lucreze câteva zile în construcții), cu banii astfel obținuți au reușit să revină în România.
Persoanele vătămate F. I. și T. N. F. au fost transportate la periferia localității Benevento, unde au fost predate unor proprietari de terenuri.
T. N. F. a arătat că a dormit în acea noapte în condiții mizere, într-un șopru în care se aflau mai mulți câini.
Patronul italian i-a anunțat programul de lucru, care era de la orele 05:00 până la orele 20:00, la prășit la tutun. Plata urma să fie de 20 de euro pe zi, din care persoana vătămată trebuia să-și asigure și mâncarea.
Aflând de aceste condiții, persoana vătămată a plecat a doua zi din acel loc, ajungând la fratele său, persoana vătămată F. I., care lucra, în aceleași condiții, la o fermă din apropiere.
Cele două persoane vătămate au luat legătura cu nepotul lor Râmba I., care a venit după ei și i-a transportat la locuința sa în localitatea Caserta.
De acolo, persoana vătămată T. N. F. s-a întors imediat în România, iar persoana vătămată F. I. a mai rămas circa o săptămână pentru a-și găsi de lucru.
Prima instanță precizează că persoanelor vătămate le-au fost reținute actele de identitate (unora dintre ele - P. V., P. M., T. C. I., M. V.), ceea ce, adăugat la faptul că nu aveau bani asupra lor și nu cunoșteau limba (T. L. M., T. M. C.), reprezenta un motiv serios de a nu se putea manifesta liber, în sensul că nu puteau pleca din acel loc și au fost nevoite să accepte condițiile oferite, atât de cazare cât și de muncă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul.
În motivare, apelantul solicită achitarea sa întrucât nu le-a exploatat pe părțile civile, în sensul legii penale, și respingerea acțiunilor civile.
Apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt reținută de prima instanță este, până la un punct, corespunzătoare celei reale.
Astfel, este adevărat că, potrivit declarațiilor coroborate ale victimelor, ale martorilor T. T. Istina, R. I. D. și S. V. T. și celorlalte elemente probatorii, indicate de prima instanță, inculpatul le-a indus în eroare pe părțile civile și pe persoanele vătămate din cauză.
Toate sunt rude sau afini între ele și, din cauza situației financiare precare, în cursul lunii mai 2012 erau interesate să plece fără forme legale la muncă în Italia. Inculpatul le-a promis că le „rezolvă” găsirea câte unui loc de muncă. Le-a dat detalii despre salariul aproximativ, și anume 4 euro pe oră, despre natura muncii, și anume muncă necalificată în agricultură, și despre durata de timp a disponibilității locurilor de muncă, și anume mai multe luni. Toate acestea le-au convins pe victime să îi plătească, fiecare, câte o sumă de 600 de lei pentru a le transporta în Italia. Inculpatul le-a solicitat și un comision, plătibil după prima lună de muncă.
Inculpatul le-a transportat, într-adevăr în Italia, potrivit înțelegerii. Dar înțelegerea nu se limita la transport, așa cum vrea să convingă inculpatul. O astfel de variantă este absurdă. Toate faptele din cauză pornesc de la premisa că victimele aveau o situație materială dificilă, și au acceptat să trateze cu inculpatul pentru a obține locuri de muncă. Inculpatul nu poate să argumenteze că persoane în situația victimelor ar dori să cheltuie sume de bani de ordinul celor arătate doar pentru a merge să vadă Italia. În realitate, transportul a fost doar o parte a prestațiilor la care inculpatul s-a angajat. Partea cea mai importantă era plasarea victimelor la locuri de muncă având o anumită stabilitate în Italia.
Or, situația în care le-a pus pe victime în Italia nu a avut nici o legătură cu o asemenea stabilitate.
Încă de pe drum, le-a comunicat victimelor că dacă nu ajung până la o anumită oră, e posibil să nu fie toate primite la muncă. Din acel moment, victimele au început să bănuiască înșelăciunea (f. 198 din dosarul primei instanțe).
În Italia, partea civilă P. V. și soția sa, persoana vătămată P. M., au fost duse să lucreze la un anume Luigi. Acesta le-a încheiat un contract scris de muncă, potrivit declarațiilor părții civile, dar nu l-a respectat: a făcut avansuri sexuale persoanei vătămate P. M.; ca atare, cei doi au trebuit să părăsească locul de muncă; în ciuda faptului că lucraseră patru zile și jumătate, nu le-a dat nici o parte din salariul datorat. În cazul acestor două victime, instanța reține inducerea lor în eroare în ciuda încheierii unui contract scris, cât timp acest contract a avut un pur caracter formal, și din nici un element nu reiese că a fost în vreun fel transpus în practică. În realitate, condițiile de muncă oferite au fost precare, fără corespondență cu cele promise.
Părțile civile T. L. M. și T. M. au fost plasate la un restaurant, de unde au fost date afară după o săptămână. Au primit drept salariu câte 50 de euro. Cei doi s-au întors în România, fiind nevoiți să plătească fiecare un bilet de transport de 100 de euro.
Partea civilă T. C. I. și concubinul ei, persoana vătămată M. V., au fost plasate la un alt restaurant, de unde au fost date afară după 3 zile, fiind plătite cu câte 50 de euro. Au plecat la o rudă de-a părții civile, de unde au fost luați de inculpat și duși la un alt loc de muncă, în agricultură. De aici, au plecat după o zi întrucât patronul s-a purtat urât cu ele, potrivit propriilor declarații, fără să primească nici un ban pentru munca prestată. Cu privire la aceste două victime, instanța reține că inducerea în eroare trebuie raportată doar la primul loc de muncă la care au fost plasați: li s-a promis un contract de muncă, fie și nescris, de câteva luni, și au obținut unul de trei zile. În ce privește al doilea loc de muncă, vinovăția inculpatului nu poate fi reținută. Cele două victime au ales, practic, să demisioneze din considerente în parte subiective, pe care nu este dovedit că inculpatul le-a avut în vedere.
Părțile civile F. I. și T. N. F., frați, au fost plasați la doi frați italieni, care le-au oferit de muncă în agricultură pentru doar 20 de euro pe zi, din care trebuiau să își plătească mâncarea. Nu au acceptat aceste condiții, și au plecat a doua zi dimineața, fără să lucreze nici o zi. În cazul lor, lipsa de corespondență între condițiile de lucru promise și cele reale este una obiectivă. Instanța reține că inculpatul le-a indus în eroare.
Așadar, inculpatul le-a indus în eroare pe victime în vederea obținerii unui folos patrimonial reprezentat de prețul transportului în Italia. Folosul este injust, întrucât în lipsa inducerii în eroare cu privire la asigurarea unui loc de muncă, victimele nu ar fi avut în nici un caz intenția de a se lăsa transportate în Italia. Declarația martorului Ș. T. N. (f. 215 din dosarul primei instanțe), propus în apărare de inculpat, nu e de natură să contrazică aspectele reținute. Martorul nu se raportează în mod concret la acuzele din speță ci se referă, vag, la un episod petrecut la o dată insuficient precizată, în care inculpatul ar fi transportat în Italia niște persoane necunoscute.
Nu este adevărat, totuși, că manoperele inculpatului au vizat, potrivit probelor dosarului, exploatarea victimelor, adică supunerea lor la muncă forțată în sensul art. 210 rap. la art. 182 lit. a din noul Cod penal. Dimpotrivă, o parte dintre victime se plâng de faptul că au fost date afară de la locurile de muncă. Altele au plecat ele însele, nemulțumite de condițiile de muncă. Nu s-a pus nici un moment problema forțării victimelor să muncească, cu o singură excepție: după conflictul dintre partea civilă P. V. și soția sa P. M., pe de o parte, și numitul Luigi, acesta din urmă, care le luase actele de identitate pentru a le încheia contracte de muncă, ar fi refuzat să restituie actele. Instanța de apel face, totuși, trei observații.
Prima este că în prima sa declarație, partea civilă nu se referă la reținerea actelor și la vreo eventuală presiune a patronului italian pentru a-l determina să muncească. Partea civilă arăta inițial că litigiul cu patronul italian avea ca obiect faptul că acesta refuza să le plătească salariul pentru cele patru zile și jumătate lucrate. Or, dacă partea civilă însăși nu a perceput pentru moment că ar fi fost forțată să muncească, este greu de crezut că inculpatul a cunoscut de la început că numitul Luigi ar fi intenționat să aibă o asemeenea comportare.
A doua observație este că, nici chiar în declarațiile ulterioare, partea civilă și persoana vătămată nu arată altceva decât un refuz inițial al numitului Luigi, urmat imediat de conformarea la cererea victimelor de restituire a actelor, în momentul în care acestea i-au spus că vor apela la autorități.
A treia observație este una care ține de logica faptelor: inculpatul a acționat cu aceeași intenție în cazul tuturor victimelor, săvârșind o infracțiune continuată. Or, din declarațiile celorlalte victime reiese că inculpatul nu a acționat în sensul de a le supune cu forța la muncă ci, fie de a nu le asigura locul de muncă fie, în alte cazuri, de a le asigura unul în condiții precare. Ca atare, este greu de crezut și nu este probat că, doar în ce îi privește pe soții P., a intenționat să îi supună muncii forțate. Mai plauzibilă este ipoteza, care se deduce din probele dosarului, că atitudinea inițială de refuz a numitului Luigi de a restitui actele de identitate a fost una accidentală, determinată de conflictul cu victimele și fără legătură de cauzalitate cu faptele inculpatului.
În ce le privește pe partea civilă T. C. I. și concubinul ei, persoana vătămată M. V., este adevărat că le-au fost reținute actele de identitate. Dar la fel de adevărat este că le-au fost restituite din momentul în care au demisionat.
Deși în principiu reținerea actelor de identitate constituie o conduită care poate proba intenția de exploatare prin supunerea la muncă forțată a titularilor actelor de identitate, ea nu are această aptitudine în sine, ci în funcție de ansamblul împrejurărilor cauzei. În cauza de față, în care vinovăția inculpatului nu se referă la obligarea victimelor să muncească, ci în principal la omisiunea de a-și îndeplini obligația de a le găsi locuri de muncă pe o durată suficientă, reținerea actelor de identitate poate atrage, cel mult, răspunderea contravențională a celor răspunzători.
De asemenea, declarațiile acelora dintre victime care se referă la perceperea de către un inculpat a unor comisioane de la patronii la care le-a plasat nu pot conduce în mod rezonabil la concluzia că inculpatul le-a „vândut” pe victime. Ipoteza vânzării este absurdă câtă vreme victimele au demisionat de la locurile de muncă sau, după caz, au fost date afară, după scurt timp.
Ca urmare, potrivit actualului Cod penal fapta inculpatului nu constituie infracțiunea de trafic de persoane.
Ea constituie infracțiunea de înșelăciune. În noul Cod penal, aceasta este prevăzută în art. 244 alin. 1. În concret, dată fiind circumstanța atenuantă reținută de prima instanță, care nu va fi înlăturată întrucât instanța de apel este sesizată doar cu apelul inculpatului, acestuia îi este mai favorabilă reglementarea infracțiunii din vechiul Cod penal.
Ca urmare, se impune în conformitate cu art. 5 Cod penal și art. 386 alin. 1 Cod pr. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal și a art. 5 din Noul Cod penal, cu reținerea art. 74 alin. 1 litera a din Vechiul Cod penal și a art. 76 alin. 1 litera c din Vechiul Cod penal în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal și a art. 5 din Noul Cod penal, cu reținerea art. 74 alin. 1 litera a din Vechiul Cod penal și a art. 76 alin. 1 litera c din Vechiul Cod penal.
Urmează să îi fie aplicată inculpatului o pedeapsă sub minimul special, având în vedere circumstanța atenuantă arătată.
D. fiind că aceasta înseamnnă, practic, reducerea pedepsei față de cea aplicată de prima instanță, va fi redus în mod corespunzător termenul de încercare stabilit potrivit art. 82 din Vechiul Cod penal.
În rest, se impune menținerea dispozițiilor primei instanțe, inclusiv a celor din latura civilă a cauzei. Prima instanță, preluând argumentele părților civile, a motivat în mod pertinent și suficient soluția dată acțiunilor civile. Instanța de apel observă că, în ciuda susținerilor apelantului, nu se poate reține ca prejudiciu cauzat părților civile doar contravaloarea transportului. Așa cum rezultă din declarațiile coroborate ale victimelor și martorilor menționați, părțile civile au fost nevoite să se întoarcă pe cont propriu în România și să își asigure existența pe perioada petrecută în Italia. Deplasarea a însemnat pierderea unor zile de muncă, respectiv, potrivit celor arătate mai sus, prestarea unor munci neplătite. Faptele inculpatului au condus, în plus, la plasarea victimelor într-o situație umilitoare și penibilă, ceea ce justifică acordarea daunelor morale.
Pentru aceste considerente, instanța de apel va admite în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. apelul declarat de inculpatul A. C. S., va desființa parțial sentința atacată și în rejudecare va dispune potrivit celor de mai sus.
În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. admite apelul declarat de inculpatul A. C. S. (fiul lui P. și M., născut la data de 26.04.1977, domiciliat în F. Gherlii, nr. 196, jud. Cluj,, CNP_), împotriva sentinței penale nr. 67 din 4 martie 2015, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, și în consecință:
Desființează parțial sentința atacată și rejudecă în limitele de mai jos cauza:
În conformitate cu art. 5 Cod penal și art. 386 alin. 1 Cod pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal și a art. 5 din Noul Cod penal, cu reținerea art. 74 alin. 1 litera a din Vechiul Cod penal și a art. 76 alin. 1 litera c din Vechiul Cod penal în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal și a art. 5 din Noul Cod penal, cu reținerea art. 74 alin. 1 litera a din Vechiul Cod penal și a art. 76 alin. 1 litera c din Vechiul Cod penal și condamnă pe inculpatul A. C. S. la pedeapsa principală de 5 luni închisoare pentru această infracțiune.
În baza art. 81 din Vechiul Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit potrivit art. 82 din Vechiul Cod penal.
Menține restul dispozițiilor primei instanțe.
În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 1200 de lei, reprezentând onorariile avocaților din oficiu, se va avansa Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.07.2015.
Președinte, Grefier,
I.-C. B. A. O.
Grefier
D. M.
Red. tehnored.I.B. 28.07.15
Imprimat D.M. 29.07.2015 - 14 ex.
Judecător fond V. O.
| ← Ultrajul (art.257 NCP). Decizia nr. 378/2015. Curtea de Apel... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
