Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 167/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 167/2015

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 167/A

Ședința publică din 2 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. M. V.

Judecător F. G.

Grefier A. P.

Pe rol judecarea apelului promovat de inculpatul S. E. S., fiul lui N. și Y., născut la data de 31 decembrie 1980 în localitatea G., județul Harghita, domiciliat în comuna C., . județul Harghita, posesor al CI . nr._, CNP_, cetățean roman, fără antecedente penale împotriva sentinței penale nr. 481/16 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Toplița.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților și a reprezentantei Ministerului Public.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 martie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 2 aprilie 2015, orele 14,00, sala 52.

C.

Față de apelul formulat:

Prin sentința penală nr. 481/16 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr._, în baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției, iar în baza art. 396 alin. 2 cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului S. E. S., la pedeapsa amenzii în cuantum de 1800 lei (180 zile x 10 de lei = 1800 lei), amendă stabilită potrivit art. 61 alin. 1, 2, 3, 4 lit. c) Cod penal, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 al. 1 Cod Penal.

În baza art. 63 cod penal, i s-a atras atenția inculpatului cu privire la înlocuirea amenzii cu închisoarea în cazul neplății acesteia cu rea-credință.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din Noul Cod penal i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Noul Cod penal i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. art. 398 și art. 274 alin. (1) din Noul Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 22 octombrie 2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Toplița sub nr. dosar_ Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TOPLIȚA cu inculpatul S. E. S. cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 al. 1 Cod Penal. Sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției se întemeiază pe dispozițiile art.483 din Noul Cod de procedură penală ).

S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței, că în data de 30.03.2014 în jurul orelor 19,20 numitul S. E. S., a condus autoturismul marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare_, pe DN 15 pe raza comunei Tulgheș, care datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabilă răsturnându-se în șanț.

În urma accidentului numitele Csiki E. Ottilia în vârstă de 12 ani și S. E., în vârstă de 9 ani, pasagere în autoturism, au suferit leziuni corporale.

Inculpatul a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei cu aparatul alcooltest marca Drager ARZF 04 12 la testul nr. 249 a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Toplița, în vederea recoltării de probe biologice.

Conform buletinului de analize toxicologica nr. 176/72/A din data de 02.04.2014, emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală Miercurea C., reiese faptul că numitul S. E. S., a avut o alcoolemie de 1,20% alcool pur în sânge la prima probă recoltată la data de 30.03.2014, ora 21,00 și 1,05% alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 22,00.

Numitul S. E. S., a recunoscut că se face vinovat de producerea accidentului cu toate consecințele care au urmat și și-a exprimat dorința de a beneficia de prevederile procedurii speciale privind acordul de recunoaștere a vinovăției, în timpul urmăririi penale, conform art. 478-488 Cod procedură penală.

S-a convenit la următorul acord între procuror și inculpat, în prezența avocatului din oficiu:

- aplicarea pedepsei amenzii penale;

- stabilirea pedepsei amenzii la un număr de zile-amendă de 180 de zile, conform art. 61 al. 1,2,3 și 4 lit. c Cod penal;

- cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă era de 10 de lei, conform art. 61 al. 2 Cod penal;

- amenda penală a fost stabilită la valoarea de 1800 lei (180 zile x 10 de lei = 1800 lei);

- i s-a atras atenția inculpatului de prevederile art. 63 Cod penal potrivit cărora „Dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare”;

- cheltuielile judiciare avansate de către stat, în valoare de 150 de lei, au fost imputate numitului S. E. S., conform art. 274 al. 1 Cod procedură penală;

- cheltuielile privind avocatul din oficiu au rămas în sarcina statului.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 20 octombrie 2014 înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Toplița, instanța a constatat că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 Cod procedură penală.

În consecință, s-a constatat faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este de 5 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 Cod procedură penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu A. S. cu delegație depusă la dosarul de urmărire penală.

Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. 1 lit. a raportat la art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Toplița cu inculpatul în cauză.

Ca urmare, în baza art. 396 alin. 2 cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului la:

- aplicarea pedepsei amenzii penale;

- stabilirea pedepsei amenzii la un număr de zile-amendă de 180 de zile, conform art. 61 al. 1,2,3 și 4 lit. c Cod penal;

- cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă era de 10 de lei, conform art. 61 al. 2 Cod penal;

- amenda penală a fost stabilită la valoarea de 1800 lei (180 zile x 10 de lei = 1800 lei);

- i s-a atras atenția inculpatului de prevederile art. 63 Cod Penal potrivit cărora „Dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare”;

- cheltuielile judiciare avansate de către stat, în valoare de 150 de lei, au fost imputate numitului S. E. S., conform art. 274 al. 1 Cod procedură penală;

- cheltuielile privind avocatul din oficiu au rămas în sarcina statului.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din Noul Cod penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Noul Cod penal i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 63 cod penal, i s-a atras atenția inculpatului cu privire la înlocuirea amenzii cu închisoarea în cazul neplății acesteia cu rea-credință.

În temeiul art. 398 și art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de către stat în cauză, în cuantum total de 150 lei.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel inculpatul, care a solicitat a se înlătura pedeapsa complementară și accesorie instituită de către instanța de fond, vizând dreptul de a nu conduce autoturisme pe o perioadă de 3 ani deoarece prin aplicarea acestor pedepse i s-a creat o situație mai grea decât cea stabilită în acordul de recunoaștere a vinovăției.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin raportare la art.417 și 418 se rețin următoarele:

Potrivit art.485 lit.a Cod procedură penală instanța, atunci când procedează la analiza acordului de recunoaștere a vinovăției nu poate crea inculpatului o situație mai grea decât asupra căreia s-a ajuns la un acord.

Ori, analizând acordul la care s-a convenit în faza de urmărire penală se constată că în acel acord nu erau prevăzute disp.art.66 alin.1 lit.a, b, i Cod penal privitoare la pedeapsa complementară a exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

De asemenea nu au fost convenite nici aplicarea prev. art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Noul Cod penal vizând interzicerea inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Ca urmare, instanța de apel, apreciază că prin instituirea de către instanța de fond a pedepselor accesorii și complementare s-a creat inculpatului o situație mai grea astfel că apelul inculpatului este admisibil.

Ca urmare, în baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală se va admite apelul formulat de inculpatul S. E. S. și se va desființa parțial sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

Văzând și disp.art.275 alin.3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală admite apelul formulat de inculpatul S. E. S., fiul lui N. și Y., născut la data de 31 decembrie 1980 în localitatea G., județul Harghita, domiciliat în comuna C., . județul Harghita, posesor al CI . nr._, CNP_, cetățean roman, fără antecedente penale împotriva sentinței penale nr. 481/16 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Toplița.

Desființează parțial sentința atacată în sensul că elimină din aceasta prevederile art. 66 alin.1 lit. a,b,i din noul cod penal privind interzicerea inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Elimină și prevederile art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit. a,b și i noul cod penal vizând aplicarea inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Menține restul dispozițiilor din sentință, care nu sunt contrare prezentei.

Cheltuielile judiciare în apel rămân la stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2015.

Președinte Judecător

dr. M. V. F. G.

Grefier

A. P.

Red.FlG/06.04.2015

Thnred./CC/3 exp./14.04.2015

Jd.fd. A.Ț.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ