Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 392/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 392/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 392/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 392/A
Ședința publică din 07 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-R. C.
Judecător D. C. U.
Grefier K. P.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror V. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M.
Pe rol soluționarea apelului formulat de către inculpatul A. C. C. (fiul lui V. și P., născut la data de 19 iunie 1985 în R., CNP_, cu domiciliul în ., jud. M.) împotriva sentinței penale nr. 67 din 02.04.2015, pronunțată de către Judecătoria R., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant A. C. C., personal și asistat de apărătorul ales, avocat B. G. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 25.05.2015, aflată la fila 11 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța solicită apărătorului inculpatului să motiveze cererea de repunere în termenul de apel. Învederează că, sentința a fost pronunțată în data de 02.04.2015, a fost comunicată inculpatului în data de 07.04.2015, iar acesta a formulat apel în data de 21.04.2015.
Apărătorul inculpatului învederează că acesta a fost plecat în străinătate în perioada comunicării hotărârii, a stat într-o zonă izolată, unde nu avea semnal nici pe telefon. A fost în Belgia, unde a participat la repararea unei case de vacanță, iar când s-a întors, a și formulat apelul împotriva sentinței. Nu avea intenția de a se sustrage, s-a prezentat la fiecare termen de judecată.
Instanța precizează că faptul că a plecat în străinătate, pe lângă faptul că avea cunoștință de proces, nu absolvă de anumite obligații.
Apărătorul învederează că situația inculpatului este mai deosebită, acesta nu are din ce să trăiască în țară, a plecat la muncă în străinătate. Solicită, în probațiune, pentru susținerea cererii formulate, să fie audiată logodnica acestuia, care locuiește în Belgia. Precizează că își ia angajamentul ca să le prezinte în fața instanței. Inculpatul nu avea acces la nicio formă de comunicare, ceea ce poate fi confirmată și de către logodnica acestuia. Mai precizează că la dosarul cauzei este depusă o adeverință, din care rezultă că inculpatul lucra în perioada respectivă în Belgia. Prezintă instanței, în original, un act din care rezultă că acesta avea reședință legală în Belgia, înscris întocmit în limba franceză.
Instanța pune în discuția celor prezenți cererea de repunere înăuntrul termenului de apel, formulată de către inculpatul A. C. C..
Procurorul învederează că a studiat adeverința depusă de către D. TRAVERNE SRL, dar aceasta nu conține suficiente date de identificare a acelei societăți. Precizează că, chiar dacă inculpatul înțelege să depune vreun contract de muncă, sau vreo dovadă cu privire la plecare, acesta nu era dispensat de obligația de a comunica adresa la care să-i fie comunicată hotărârea, pentru a putea respecta termenul de apel. Dacă inculpatul deține astfel de date, elemente, să le depune la dosarul cauzei, în caz contrar, consideră că acesta nu a făcut dovada împiedicării exercitării căii de atac în termenul prescris de lege.
La întrebarea instanței, dacă posedă vreo dovadă în acest sens, apărătorul inculpatului solicită acordarea unui termen scurt.
Instanța invocă principiul uno probant incumbit ei qui dicit non ei qui negat.
Apărătorul inculpatului solicită instanței să aibă în vedere faptul că și parchetul a solicitat, în fondul cauzei, aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării, dar acestuia i-a fost aplicat o pedeapsă cu executare.
Instanța pune în discuție cererea apărătorului de acordare a unui termen scurt pentru depunerea actelor
Procurorul precizează că nu se opune admiterii cererii de amânare.
Instanța, având în vedere cererea probatorie formulată de către inculpat, prin apărătorul său ales, la acest al doilea termen de judecată, prin prisma prevederilor art. 100 alin. 1, lit. a și b C.pr.pen., respinge, ca nepertinentă și neconcludentă cererea de acordare a unui termen de judecată, pentru exhibarea probelor referitoare la faptul că, de la momentul comunicării dispozitivului sentinței penale criticate, până la data declarării apelului, acesta ar fi fost plecată din țară, dată fiind înscrisurile deja depuse la dosar. Totodată, instanța, în urma analizării cererii astfel formulată de către inculpat, constată că această cerere are doar efectul tergiversării soluționării prezentei căi de atac.
Întrebați fiind, inculpatul, prin apărător, și reprezentantul parchetului precizează că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra excepției tardivității căii de atac formulate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției tardivității promovării căii de atac a apelului de către inculpatul A. C. C., având în vedere că acesta nu a putut dovedii imposibilitatea exercitării căii de atac, în termenul legal.
Apărătorul inculpatului A. C. C., avocat B. G. R., pentru motivele invocate, solicită admiterea cererii de repunere în termen.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra prezentului apel:
Prin sentința penală nr.67/02.04.2015 Judecătoria R. a dispus următoarele:
În baza art. art. 335 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., instanța l-a condamnat pe inculpatul A. C. C., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce se va executa în regim privativ de libertate.
În baza art. 67 C.p., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C.p., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, ce-și va produce efectele după executarea pedepsei închisorii.
Cu privire la dreptul prevăzut la art. 66 alin. 1 lit. i C.p., instanța a interzis ca inculpatul să conducă orice autovehicul pe perioada executării pedepsei complementare.
În temeiul art. 65 alin. 1 C.p., instanța i-a interzis drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C.p., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 de lei provine din faza de urmărire penală.
S-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria R. numărul 1789/P/2014 din data de 15.01.2015 înregistrat sub nr. dosar_ din 19.01.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. C. C., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, la data de 22 iulie 2014, în jurul orelor 0745, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare și supraveghere a traficului rutier, pe raza localității Ibănești, jud. M., organele de poliție au oprit pentru control autoturismul marca „Volkswagen Golf”, având numărul de înmatriculare HN-CN-862, condus de inculpatul A. C. C., iar în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție s-a stabilit faptul că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar în fața instanței a arătat că recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 375 alin. 1 C.p.p. Cu privire la aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, la termenul din data de 25.03.2015, instanța a admis solicitarea inculpatului, urmând ca judecata să fie efectuată potrivit procedurii prevăzute de art. 377 C.p.p. și să fie aplicate prevederile art. 396 alin. 10 C.p.p.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut aceeași situație de fapt ca și cea prezentată în rechizitoriu.
Pe fondul cauzei, coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, s-a conchis că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Din procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 22.07.2014, din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 22.07.2014 și din declarația martorului Tânca F., coroborate cu declarația inculpatului, s-a reținut că la data de 22.07.2014, în jurul orelor 07,45, inculpatul a condus autoturismul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare HN-CN-862, pe DJ 153/C, în localitatea Ibănești, deși nu deținea permis auto pentru nici o categorie de autovehicule.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a dedus din circumstanțele reale ale săvârșirii faptei că aceasta a fost comisă de inculpat cu vinovăție, sub forma intenției, întrucât acesta a prevăzut sau a acceptat starea de pericol rezultată din fapta sa.
Din punct de vedere al laturii subiective, s-a reținut din circumstanțele reale ale săvârșirii faptei că aceasta a fost comisă de inculpat cu vinovăție, sub forma intenției, întrucât acesta a prevăzut sau a acceptat starea de pericol rezultată din fapta sa.
Prima instanță a reținut că inculpatul a comis o faptă de pericol, pentru existența infracțiunii nefiind necesară producerea vreunui rezultat, simplul fapt al punerii în mișcare a autovehiculului fără deținerea permisului auto fiind suficient pentru existența infracțiunii.
Cu privire la persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni similare și la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt. Instanța a apreciat că această împrejurare denotă o periculozitate sporită a inculpatului care deși a fost anterior sancționat pentru alte infracțiuni, a înțeles ca după aplicarea unor pedepse a căror executare a fost suspendată, să-și reia activitățile infracționale într-un dispreț total fata de normele legale și sociale încălcate, dovedind astfel că în ceea ce îl privește, pedeapsa anterior aplicată nu și-a atins scopul educativ și preventiv.
Raportat la aceste aspecte, instanța a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei, la fel ca și cuantumul acesteia, trebuie să determine inculpatul să conștientizeze cu adevărat, nu doar la nivel declarativ, consecințele săvârșirii de infracțiuni și în același timp ca pedeapsa să-și atingă scopul punitiv, educativ și preventiv.
Raportat la situația inculpatului, s-a apreciat că nu mai este posibilă reeducarea sa în stare de libertate din moment ce este evident că inițiativa de suspendare a executării pedepselor anterioare nu a avut nici un rezultat concret, astfel că modalitatea optimă de executare a pedepsei este cea în regim de detenție.
Ca atare, s-a dispus conform celor arătate mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, peste termenul legal, inculpatul A. C. C..
Acesta a formulat cerere de repunere în termenul de apel, motivând că a fost plecat în Belgia, în perioada comunicării hotărârii, a locuit într-o zonă izolată unde nu avea semnal la telefonul mobil, astfel că nu a avut nicio posibilitate de comunicare cu rudele din România.
În sprijinul acestor afirmații apelantul a depus o adeverință din care rezultă că a fost angajat și a lucrat în perioada 20.03.2015 – 18.04.2015, în Bruxelles, pe ., nr.1272. Această singură dovadă, considerăm că, nu este suficientă pentru a opera instituția repunerii în termenul de apel, deoarece se dovedește doar că apelantul s-a aflat în Belgia, în perioada de timp menționată, dar nu dovedește că nu a putut să i-a cunoștință de data comunicării hotărârii primei instanțe.
Astfel, conform aceleiași dovezi menționate, inculpatul a lucrat în una de pe străzile capitalei Belgiei, unde, este greu de crezut că, nu exista semnal la telefon sau nu exista nici un fel de mijloc de comunicare, astfel încât nu ar fi putut lua cunoștință de hotărârea primei instanțe, cu atât mai mult cu cât însăși inculpatul a susținut că s-a prezentat la toate termenele de judecată la prima instanță și deci trebuia să se aștepte că urma să i se comunice hotărârea, sens în care trebuia să întreprindă toate diligențele pentru a intra în posesia acesteia.
În consecință, deoarece apelantul nu a respectat disp.art.410 Cod procedură penală, respectiv nu a declarat apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, instanță de control judiciar, în baza art.421 alin.1 lit.a Cod procedură penală, va respinge ca tardiv apelul inculpatului A. C. C..
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, apelul promovat de către inculpatul A. C. C. (fiul lui V. și P., născut la data de 19 iunie 1985 în R., CNP_, cu domiciliul în ., jud. M.) împotriva sentinței penale nr. 67/2.04.2015 pronunțată de Judecătoria R., în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul apelant să achite statului, cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 Ron.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 07 septembrie 2015.
Președinte Judecător
M.-R. C. D. C. U.
Grefier
K. P.
Red.DCU/15.09.2015
Thnred./CC/3 exp./ 16.09.2015
Jd.fd. A.M.
| ← Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art.342 NCP.... | Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 395/2015. Curtea... → |
|---|
