Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 185/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 185/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 185/A
Ședința publică din 09 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. G.
Judecător A. O.
Grefier A. M.-H.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de către P. de pe lângă Tribunalul M., apelantul-inculpat V. M. (fiul lui M. și V., născut la data de 30 noiembrie 1972 în Tg-M., jud. M., domiciliat în Tg-M., ., jud. M., CNP_) și apelantul-parte civilă Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. B. - A.J.F.P. M. (cu sediul în Tg-M., .. 1-3, jud. M.), împotriva sentinței penale nr. 310/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, precum și a reprezentantului Ministerului Public.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 25 martie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 9 aprilie 2015.
C. DE A.
Deliberând asupra prezentelor apeluri:
P. cererea înregistrată pe rolul Curții de A. Tg-M. la data de 07.01.2015 sub nr._ P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL M., inculpatul V. M. și partea civilă MFP – A. – DGRFP B. prin AJFP M. au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 310/03.12.2014 pronunțată de Tribunalul M..
În motivarea apelului, procurorul critică hotărârea atacată sub aspectul temeiniciei acesteia în privința încadrării juridice a faptelor și a aplicării legii penale mai favorabile.
Inculpatul V. M. susține că nu există fapta de evaziune fiscală pentru săvârșirea căreia a fost condamnat în primă instanță și solicită achitarea sa. Cu ocazia dezbaterilor în apel, în mod subsidiar a solicitat menținerea soluției pronunțate de judecătorul fondului.
Partea civilă a solicitat admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat.
S-au depus înscrisuri.
Inculpatul-apelant nu s-a prezentat în fața instanței.
S-a asigurat asistența juridică prin apărător ales.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:
P. sentința penală nr. 310/03.12.2014 pronunțată de Tribunalul M., s-au hotărât următoarele:
A fost respinsă cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală sub formă continuată reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din art. 9 alin. 1 litera a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal în art. 9 alin. 1 litera b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal.
Cu aplicarea art. 4 din Noul Cod penal, în baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 litera b teza I din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul V. M. de sub acuza comiterii infracțiunii de instigare la fals intelectual la legea contabilității, prevăzută la data comiterii ei de art. 25 din Vechiul Cod penal raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu trimitere la art. 289 alin. 1 din Vechiul Cod penal, ca urmare a dezincriminării faptei.
În baza art. 9 alin. 1 litera a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Cod penal, a art. 5 din Noul Cod penal și cu reținerea art. 74 alin. 1 litera a din Vechiul Cod penal și a art. 76 alin. 1 litera d din Vechiul Cod penal, a fost condamnat inculpatul V. M., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În baza și în condițiile art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a și b din Vechiul Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 alin. 1 și 2 din Vechiul Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, format potrivit art. 82 din Vechiul Cod penal din durata pedepsei la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
În baza art. 359 din Vechiul Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 din Vechiul Cod penal s-a constatat suspendată și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Cu privire la latura civilă a cauzei:
În baza art. 25 alin. 1, raportat la art. 397 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. B. - A.J.F.P. M. și a fost obligat inculpatul V. M. la plata către partea civilă a sumei de 98.692 lei (sumă reieșită din scăderea din 147.110 lei, reprezentând TVA suplimentar stabilit de către expertul contabil din cursul judecății, a sumelor de 6.700 lei, depusă de lichidatorul judiciar, și de 36.593 lei și 5.125 lei, sume achitate de către inculpat înainte de data de 6 septembrie 2011, precum și la plata accesoriilor până la data stingerii efective a sumei datorate.
A fost menținută măsura asiguratorie a popririi aplicate prin ordonanța din data de 30 septembrie 2011 (fila 411, dos. u.p.) asupra conturilor bancare personale ale inculpatului V. M. deschise la RAIFFESEN BANK și la BANCA TRANSILVANIA până la concurența sumei de 98.692 lei în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu ocazia efectuării unui control inopinat, la data de 2 iunie 2009, de către comisarii Gărzii Financiare M., la societatea comercială administrată de inculpat, .., mai precis la depozitul de legume-fructe al acestei societăți, situat în Tg-M., ., s-a constatat o lipsă în gestiune de 690.532 lei (valoarea însumată a tuturor mărfurilor rezultată din inventarierea stocului faptic din data de 2 iunie 2009 a fost mai mică cu 690.532 lei decât valoarea mărfurilor evidențiate în contabilitate ca intrate în gestiune până la aceeași dată).
Întrucât inculpatul a recunoscut lipsa în gestiune însă nu a justificat-o în vreun fel, organele de control fiscal au considerat că singura explicație plauzibilă a acelei diferențe o reprezenta vânzarea de către societate, de-a lungul timpului, a mărfurilor, fără documente justificative (facturi, chitanțe etc.) și, implicit, fără înregistrarea sumelor obținute în contabilitate.
Organele fiscale au calculat consecința celor descrise mai sus, stabilind că a fost creat bugetului statului un prejudiciu în sumă de 129.411 lei, din care 19.158 lei impozit pe profit și 110.253 lei TVA.
S-a mai constatat că, deși inculpatul a invocat ca motiv al lipsei în gestiune degradarea unor mărfuri, acesta nu a întocmit niciodată și nu a predat contabilului pentru a fi înregistrate în contabilitate documente justificative care să ateste ieșirea din gestiune a mărfurilor degradate fizic, respectiv procese verbale de perisabilități și degradare totală și nici documente din care să reiasă că ar fi fost inventariat vreodată patrimoniul firmei (procese verbale de inventariere).
De menționat că inculpatul a mai justificat lipsa în gestiune și prin dublarea, din greșeală, a înregistrării în contabilitate a unor facturi de achiziție fructe – legume (nr. 5338/16 februarie 2008 și nr. 6485/26 februarie 2008 emise de CONSORZIO M. din Italia) în valoare totală de 61.077 lei.
La solicitarea Gărzii Financiare a fost efectuată, în cursul lunii august 2009, o inspecție fiscală.
În cadrul acestei inspecții fiscale a fost recalculat prejudiciul adus bugetului statului, ținându-se seama și de rezultatele financiare ale societății evidențiate în balanța de verificare din luna iunie 2009, rezultatul fiind un prejudiciu total de 172.302 lei, din care suma de 62.049 lei reprezenta impozit pe profit iar suma de 110.253 lei TVA.
Tot cu ocazia inspecției fiscale s-a stabilit că, în luna iunie 2008, la pozițiile 751-753 din registrul jurnal general al societății a fost efectuată o înregistrare contabilă de diminuare a soldului contului 371 „mărfuri” cu suma de 1.031.876 lei, din care suma de 858.980 lei au fost trecuți în contul 607 „cheltuieli cu mărfurile”, la rubrica explicații fiind înscrisă expresia „reg. stoc”. Inculpatul a justificat aceste înregistrări (la fel și contabilul societății) cu faptul că la finele lunii iunie 2008, ar fi efectuat un inventar al stocului de marfă, iar cifra rezultată ar fi comunicat-o telefonic contabilului S. C.. Acesta din urmă a procedat de îndată la efectuarea înregistrărilor contabile menționate mai sus, astfel că, stocul scriptic a fost diminuat în așa fel încât să fie egal cu stocul faptic comunicat telefonic de către inculpat.
Întrucât organelor de inspecție fiscală nu le-au fost prezentate, nici de către inculpat și nici de către contabil, documente justificative referitoare la înregistrările contabile menționate mai sus, documente din care să rezulte efectuarea invocatei inventarieri, acestea au considerat înregistrările contabile ca fiind nejustificate, ca neavând la bază o operațiune reală, mai ales că cei 858.980 lei, amintiți mai sus, trecuți pe cheltuieli cu mărfuri au fost cuprinși în declarația 101 „declarație privind impozitul pe profit” aferentă anului 2008 ca fiind deductibili fiscal, astfel că a procedat la calcularea prejudiciului adus bugetului statului prin această operațiune, acesta fiind de 228.002 lei, din care 43.376 lei impozit pe profit și 184.626 lei TVA.
Prejudiciul final adus bugetului statului a fost stabilit la suma de 400.304 lei (172.302 lei + 228.002 lei).
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Expertul contabil a procedat la reconstituirea minusului la inventar stabilit de Garda Financiară, ținând seama de justificările aduse de inculpat și de contabilul societății, precum și de toate deficiențele contabile constatate, inclusiv de perisabilitățile la care societatea ar fi avut dreptul potrivit dispozițiilor legale din domeniu precum și de dublarea din greșeală a înregistrării în contabilitate a celor două facturi menționate anterior. A procedat, totodată, la recalcularea profitului impozabil, a impozitului pe profit și a TVA, suma finală a prejudiciului creat bugetului statului fiind de 192.014 lei, din care 6.655 lei impozit pe profit, iar 131.506 lei și 53.853 lei TVA.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul V. M. a arătat că, încă de la înființarea societății, ianuarie 2005, gestiunea mărfurilor (legume, fructe) s-a ținut cu amănuntul, adică în stocul de marfă valoric era inclus și adaosul comercial și TVA-ul aferent. În perioada septembrie 2007 – decembrie 2008, gestiunii mărfurilor s-a ținut en-gros, adică în stocul de marfă valoric era cuprinsă numai valoarea de achiziție a mărfurilor, fără a include adaosul comercial și TVA-ul aferent. Vânzarea mărfurilor în această perioadă s-a făcut numai în baza facturilor fiscale, ale căror contravalori au fost încasate în baza unor chitanțe sau prin virament bancar, fără a mai fi utilizată casa de marcaj. A recunoscut că, de la data înființări societății și până la data controlului fiscal, nu au fost întocmite procese verbale de inventariere, deși de-a lungul acestei perioade au fost efectuate inventare asupra stocului de marfă. După fiecare inventar efectuat comunica telefonic stocul contabilului societății S. C., urmând ca acesta să facă „reglările necesare”. A mai arătat că S. C. nu i-a explicat niciodată ce fel de „reglări de marfă” făcea, pe baza comunicărilor sale.
Din declarația numitului S. C. din cursul urmăririi penale a reieșit că acesta s-a ocupat de contabilitatea societății administrate de inculpatul începând cu luna iulie 2007, în baza unui contract de prestări servicii. În urma unor discuții avute cu inculpatul, acesta din urmă pregătea toate actele contabile, după care se prezenta la sediul societății de contabilitate, unde i le preda și pe baza lor urma să facă contabilitatea financiară și să se ocupe de relația societate-organele fiscale. A arătat că inculpatul era cel care se ocupa de gestiunea stocurilor, în baza unui program de calculator, el ocupându-se doar de situațiile financiar-contabile. Lunar, inculpatul trimitea documentele societății în vederea întocmirii balanțelor de verificare și a bilanțurilor contabile, iar, ulterior întocmirii acestora, documentele trimise de inculpatul îi erau restituite acestuia din urmă. După controlul fiscal efectuat l-a întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat cu documentele justificative ce i-au fost prezentate, iar acesta i-a răspuns că nu știe, respectiv că, probabil, programul de calculator s-a defectat. A mai arătat că, potrivit contractului încheiat cu societatea inculpatului, nu avea obligația verificării realității operațiunilor financiar-contabile efectuate, de acest lucru responsabil fiind inculpatul.
În cursul judecății, inculpatul a arătat că, pe parcursul desfășurării activității la societatea comercială pe care o administra, aproximativ din 3 în 3 luni a efectuat inventarieri asupra stocului de marfă, rezultatele acestor inventare comunicându-le de fiecare dată, prin telefon, contabilului societății S. C.. Cu ocazia unor discuții purtate cu același contabil a realizat că stocul faptic nu corespundea cu cel scriptic, acesta din urmă fiind mult mai mare de fiecare dată. Diferențele se cifrau uneori la zeci sau sute de mii de lei. Contabilul îi spunea că se ocupă el de problemă. Credea că urmau să se facă reglări de conturi, nepricepându-se la contabilitate și, în afară de discuții cu contabilul, nu a făcut alte demersuri. Cu privire la suma constatată ca diferență între cele două stocuri (scriptic și faptic) cu ocazia controlului efectuat de Garda Financiară a arătat că suma respectivă conținea și adaosul comercial și TVA-ul. A recunoscut că nu a intervenit mai ferm deși s-au constatat diferențe la inventarieri, crezând că se va rezolva de la sine. Cu privire la diferența concretă constatată a apreciat că aceasta se poate datora degradării unor produse, având în vedere specificul activității (comerțul cu legume-fructe). A arătat că aproape zilnic existau mărfuri degradate pe care le aruncau. Nu a procedat la cântărirea mărfurilor degradate înainte de a fi aruncate la containerul de gunoi. După cunoștințele sale procentele de perisabilități permise de lege erau foarte mici. A mai apreciat că diferența poate proveni și din faptul că, pe timpul depozitării, legumele și fructele se deshidratau și pierdeau în greutate, scăderi care nu erau acoperite nici pe departe de acele procente de perisabilități permise de lege. Referitor la cea de doua acuză, instigare la fals intelectual la legea contabilității, inculpatul a arătat că nu i-a comunicat contabilului cifre incorecte, chiar dacă nu a întocmit liste de inventar. Nu l-a determinat pe contabil să facă falsuri, nu i-a sugerat așa ceva. I-a comunicat datele reale ale inventarierii. Nici contabilul nu i-a spus de-a lungul timpului că trebuia să întocmească documente referitoare la mărfurile degradate și aruncate. A arătat că, în privința unor produse, a efectuat și experimente pentru a vedea care era procesul de scădere în greutate (constatând că la 3 tone de mere scăderea în greutate a fost de 300 kg), dar nu a întocmit vreun document nici în această privință. A mai arătat că au existat cazuri în care au aruncat și 10 tone de morcovi. Nu a sesizat niciodată sustrageri din gestiune.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății s-a constatat că vinovăția inculpatului V. M. era dovedită fără nici o îndoială, cel puțin în privința infracțiunii de evaziune fiscală.
Astfel, constatările organelor de control fiscal, coroborate cu concluziile rapoartelor de expertiză contabilă și cu înscrisurile existente la dosar, au demonstrat pe deplin existența elementelor constitutive ale acestei infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Aceste aspecte s-au coroborat parțial și cu declarațiile inculpatului, în sensul că, deși acesta a susținut tot timpul că diferența dintre stocul scriptic și cel faptic s-ar datora degradării și aruncării mărfurilor degradate precum și scăderii în greutate ca urmare a deshidratării mărfurilor pe perioada depozitării, nu a produs nici o probă scrisă în acest sens, iar declarațiile martorilor, care au confirmat susținerile inculpatului, nu au put face dovada și nu au putut ține locul documentelor contabile solicitate expres de legislația în vigoare.
Fiind audiat, potrivit dispozițiilor legale referitoare la martor (art. 179 din Codul de procedură penală) expertul contabil desemnat în cursul judecății să efectueze un supliment de expertiză, a arătat, în primul rând, că, societatea administrată de inculpat, aflându-se în pierdere financiară, nu era relevantă calcularea perisabilităților pentru impozitul pe profit. A mai arătat că perisabilitățile se calculează numai pe baza unui inventar, iar la societatea administrată de inculpat, singurul inventar efectuat legal a fost cel al organelor fiscale. A și explicat expertul cum trebuia procedat la societate în cazul depistării unor mărfuri degradate, accentuând pe necesitatea întocmirii unor liste de inventariere, separate pentru mărfurile degradate, iar pe baza acestora se putea și trebuia întocmit procesul verbal de degradare (deductibil fiscal fiind doar procentul de perisabilități permis de actele normative în vigoare). Oricum procesul-verbal trebuia aprobat de administratorul societății și în el trebuia menționată cauza degradărilor. Ceea ce reprezenta marfă degradată peste limitele de perisabilități permise de lege trebuia înregistrată în contabilitate la cheltuieli nedeductibile, iar pentru a fi permisă necolectarea TVA trebuiau îndeplinite trei condiții: a) degradările să nu fie imputabile; b) degradările să fie din cauze obiective, dovedite cu documente; c) să se facă dovada că bunurile degradate au fost distruse și nu s-au întors în circuitul comercial. Expertul a și explicat practic cum trebuia să se procedeze într-o situație ipotetică. A mai arătat că organul de control fiscal nu avea dreptul să constate o stare de fapt (precum cea reieșită din declarațiile inculpatului și ale martorilor) altfel decât pe bază de documente justificative, chiar dacă, în realitate, era binecunoscut faptul că degradările la astfel de produse sunt mai mari decât cele permise în actele normative ca perisabilități.
Rezumând și, în același timp, însușindu-ne concluziile și afirmațiile expertului contabil, s-a apreciat că, în lipsa unor documente justificative referitoare la mărfurile degradate și la scăderile în greutate ca urmare a deshidratării pe perioada depozitării, nu pot fi aplicate perisabilitățile permise de lege și nici acceptată justificarea necolectării și plății TVA, chiar dacă în realitate lucrurile așa s-ar fi petrecut cum le-a prezentat inculpatul și martorii.
Pe de altă parte, orice comerciant de legume și fructe trebuie să cunoască cadrul normativ legat de acest comerț, inclusiv procentele de perisabilități la care are dreptul, iar prin practicarea acestui timp de comerț își asumă în mod voit toate riscurile.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reținut că în cursul urmăririi penale persoana vătămată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. B. - A.J.F.P. M., a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 192.014 lei, sumă stabilită ca urmare a efectuării unei expertize contabile.
Tot în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din data de 30 septembrie 2011 (fila 411, dos. u.p.), s-a dispus instituirea popririi asupra conturilor bancare personale ale inculpatului deschise la RAIFFESEN BANK și la BANCA TRANSILVANIA până la concurența sumei de 192.014 lei în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.
În cursul judecății, partea civilă și-a precizat pretențiile la suma de 129.411 lei, din care suma de 19.158 lei reprezintă impozit pe profit suplimentar iar suma de 110.253 lei TVA de plată suplimentar, la care să se adauge accesoriile până la data stingerii efective a sumei datorate.
Ca urmare a efectuării unei noi expertize contabile în cursul judecății, prejudiciul final a fost stabilit la suma de 147.110 lei reprezentând TVA suplimentar de plată, iar pentru că societatea era pe pierdere nu mai datora impozit pe profit (calcule făcute în urma eliminării adaosurilor comerciale din bazele de impozitare). Se apreciază că acesta este suma reală a prejudiciului care se cuvine părții civile.
De asemenea, s-a menționat că, în cursul judecății, lichidatorul judiciar F. CONSULTING IPURL, numit în procedura insolvenței deschisă față de .., a comunicat instanței că, în cadrul procedurii, a valorificat unele bunuri iar către creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a distribuit suma de 6.700 lei, la data de 7 ianuarie 2014, conform ordinului de plată nr. 5 (fila 117, dos. instanței).
Este adevărat că, prin adresa din data de 19 noiembrie 2014, partea civilă a comunicat faptul că, potrivit evidenței fiscale, suma de 129.411 lei – cu care s-a constituit parte civilă în cursul judecății - nu s-a recuperat, însă nici nu s-a putut face abstracție de plata făcută de lichidatorul judiciar către partea civilă și de faptul că izvorul creanței acesteia este tocmai fapta de care era acuzat inculpatul în prezentul dosar. Ca atare, s-a apreciat că suma care se cuvenea a fi acordată părții civile trebuia micșorată cu suma de 6.700 lei, mai ales pentru faptul că, într-o anexă a aceleași adrese din data de 19 noiembrie 2014, partea civilă a arătat că suma de 6.700 lei a fost folosită la stingerea unor obligații fiscale reprezentând impozit pe profit, în condițiile în care, așa cum a arătat expertul contabil din cursul judecății, societatea administrată de inculpat nu datora impozit pe profit, fiind în pierdere.
Pentru același motiv, tot din suma ce s-a acordat părții civile mai trebuiau scăzute și sumele de 36.593 lei reprezentând TVA și 5.125 lei reprezentând impozit pe profit, întrucât aceste sume ar fi fost achitate de inculpat în cursul urmăririi penale, potrivit înscrisului de la fila 321, dos. u.p., până la data de 6 septembrie 2011 (data înscrisului respectiv), iar la constituirea de parte civilă în prezentul proces care s-a făcut în cursul judecății la data de 24 aprilie 2014, probabil s-a ținut seama de aceste plăți pentru că suma cu care s-a constituit parte civilă (129.411 lei) era mai mică decât cea stabilită ca prejudiciu de către expertul din cursul urmăririi penale (192.014 lei).
Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar le găsește nefondate, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal – hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la respingerea cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală, la achitarea inculpatului de sub acuza săvârșirii infracțiunii de instigare la fals la legea contabilității, la aplicarea legii penale mai favorabile, la condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și la stabilirea modalității de executare prin suspendarea condiționată, precum și la soluționarea laturii civile prin admiterea în parte a acțiunii civile și menținerea măsurii asigurătorii.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar, consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.
Pe fondul cauzei, și C. constată ca fiind dovedit mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul V. M., în calitate de administrator al .. Tg-M., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie 2006-iunie 2009, nu a întocmit documente justificative de scădere din gestiune prin degradare și nu a întocmit documente justificative care să fi certificat efectuarea inventarierii cel puțin o dată pe an a patrimoniului societății, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 147.110 lei reprezentând TVA suplimentar de plată.
Motivul de apel al parchetului, este acela al greșitei respingeri a cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptelor.
S-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor mai întâi din infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen, în art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen, iar ulterior, o nouă schimbare din art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen și art. 25 din vechiul C. pen rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu trimitere la art. 289 alin. 1 din vechiul C. pen, în art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen.
Nu vom primi această cerere, deoarece chiar procurorul, în cursul urmăririi penale (Ordonanța din 19.08.2010), precum și judecătorul de prim grad, în mod corect au reținut că încadrarea juridică a faptei în art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen, este cea corectă.
Astfel, dacă s-ar reține art. 9 alin. 1 litera b din Legea nr. 241/2005, așa cum s-a solicitat de către procuror, ar trebui acceptată teza că mărfurile reprezentând diferența dintre stocul scriptic și cel faptic au intrat în gestiune, au fost comercializate, iar sumele încasate nu au fost înregistrate în contabilitate, cu consecința necalculării și neplății impozitului pe profit pentru sumele obținute precum și a TVA-ului, ceea ce nu s-a dovedit prin probe în nici un fel.
De asemenea, este probată și săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de instigare la fals la legea contabilității, aceasta fiind o faptă de sine stătătoare, nefiind absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, așa cum se susține în motivele parchetului.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, constatăm că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare a disp. art. 5 alin. 1 C. pen, așa cum a stabilit CCR prin Decizia nr. 265/2014 și, analizând limitele de pedeapsă (rămase aceleași), forma continuată a infracțiunii (legea nouă ar fi mai favorabilă – art. 36 alin. 1 prevede un spor de cel mult 3 ani față de legea veche – art. 42 rap. la art. 34 din vechiul C. pen, care prevede un spor de până la 5 ani), pedepsele complementare, reținerea circumstanțelor atenuante și efectele acestora (legea veche ar fi mai favorabilă), a făcut aplicarea globală a legii vechi, ca lege penală mai favorabilă.
Or, reținând legea veche, constatăm că infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 a fost dezincriminată prin art. 41 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal.
Facem precizarea că Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014 face referire doar la disp. art. 5 alin. 1 C. pen, nu și la disp. art. 4 C. pen, astfel încât în mod corect a reținut judecătorul fondului că această faptă a fost dezincriminată.
În motivul de apel al inculpatului, se susține că fapta de evaziune fiscală nu există.
Așa cum am reținut, existența acesteia și săvârșirea ei cu vinovăție de către inculpat, sunt dovedite mai presus de orice dubiu.
Nu putem primi apărarea inculpatului, potrivit căreia, îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de art. 128 alin. 8 din Codul fiscal, ar echivala cu inexistența faptei de evaziune fiscală.
În acord cu judecătorul fondului, constatăm că fapta inculpatului nu constă într-o ascundere clasică a bunului sau a sursei impozabile ci de una juridică, în sensul că inculpatul, deși nu a întocmit documente justificative referitoare la produsele degradate și ieșite din gestiune prin degradare, a considerat că avea dreptul de a înregistra pe cheltuieli deductibile fiscal contravaloarea acestor degradări și drept consecință să nu calculeze impozit pe profit și TVA aferent acestora.
Or, deductibil fiscal era doar procentul de perisabilități permis de actele normative în vigoare, și nu valoarea totală a mărfurilor degradate. Ceea ce reprezenta marfă degradată peste limitele de perisabilitate permise de lege trebuia înregistrată în contabilitate la cheltuieli nedeductibile. Inculpatul nu a întocmit liste de inventariere și procese verbale nici măcar pentru procentul de perisabilități permis de lege.
Așadar, în lipsa documentelor justificative la care face referire art. 128 alin. 8 lit. b din Codul fiscal, nu pot fi aplicate perisabilitățile permise de lege și nici acceptată justificarea necolectării și plății TVA.
În privința cuantumului pedepsei stabilite și a modalității de executare dispuse prin hotărârea atacată, C. constată că judecătorul fondului a făcut o justă apreciere și o corectă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 din vechiul C. pen, iar inculpatul nu a prezentat în fața instanței de apel alte probe care să justifice reducerea cuantumului pedepsei stabilite în prim grad.
Limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală, forma continuată a infracțiunii și reținerea circumstanței atenuante, precum și efectul acesteia, au fost în mod just apreciate și au condus la aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare, care este una necesară, dar și suficientă pentru atingerea scopului acesteia.
De asemenea, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 81 și urm. din vechiul C. pen, suspendarea condiționată reprezintă o justă modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei.
Reținem că, în subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat cu ocazia dezbaterilor, menținerea cuantumului pedepsei și a modalității de executare.
Analizând apelul părții civile, constatăm de asemenea că aceasta nu a adus în calea de atac alte probe care să înlăture sau să contravină concluziilor expertizei efectuate în cauză, prin care s-a stabilit prejudiciul în sumă de 147.110 lei, iar prin adresa din 19.11.2014, partea civilă și-a precizat pretențiile la 129.411 lei. Din această sumă s-au scăzut 6.700 lei (distribuită de lichidatorul judiciar la 07.01.2014, izvorul creanței fiind tocmai fapta care face obiectul prezentului dosar, iar societatea nu datora impozit pe profit, fiind în pierdere), precum și 36.593 lei reprezentând TVA și 5.125 lei impozit pe profit.
Așadar, din suma de 147.110 lei stabilită de expert în cursul judecății, scăzând totalul de 48.418 lei plătiți părții civile, rămâne diferența de 98.692 lei, corect stabilită prin sentință, la care se adaugă plata accesoriilor până la stingerea efective a debitului.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, să respingem ca nefondate apelurile declarat de P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL M., inculpatul V. M. și partea civilă MFP – A. – DGRFP B. prin AJFP M. împotriva sentinței penale nr. 310/03.12.2014 pronunțată de Tribunalul M..
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, vom menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2, 4 C. pr. pen, vom obliga inculpatul și partea civilă la 200 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel (fiecare câte 100 lei).
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondate apelurile declarate de P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL M., inculpatul V. M. (fiul lui M. și V., născut la data de 30 noiembrie 1972 în Tg-M., jud. M., domiciliat în Tg-M., ., jud. M., CNP_) și partea civilă MFP – A. – DGRFP B. prin AJFP M. (cu d. i.) împotriva sentinței penale nr. 310/03.12.2014 pronunțată de Tribunalul M..
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2, 4 C. pr. pen, obligă inculpatul și partea civilă la 200 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel (fiecare câte 100 lei).
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 aprilie 2015.
Președinte Judecător
F. GăzdacAurel O.
Grefier
A. M.-H.
Red.AO/16.04.2015
Thnred./CC/3 exp./17.04.2015
Jd.fd. V.O.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
