Falsificarea de monede. Art.310 NCP. Decizia nr. 323/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 323/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 323/2015

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA penală Nr. 323/A

Ședința publică din 22 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. O.

Judecător F. G.

Grefier A. M. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de către P. de pe lângă Judecătoria Tg. M. și apelantul-inculpat M. L. A. - fiul lui G. si A., născut la 10.03.1991 în Târgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Targu-M. ., jud. M., împotriva sentinței penale nr. 38/27.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 iunie 2015, apoi pentru data de astăzi, 22 iunie 2015.

C. DE A.

Față de apelurile formulate:

Prin sentința penală nr.38 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în temeiul art. 386 Cod de procedura penala, a fost admisă in parte cererea vizând schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu in sarcina inculpatului S. G..

A fost schimbată încadrarea juridica a faptelor reținute prin rechizitoriu in sarcina inculpatului S. G., in: infracțiunea de falsificare de moneda sau alte valori străine, prev de art. 282 alin.2 Cod penal din 1969 raportat la art. 284 Cod penal din 1969; complicitate la înșelăciune, prev de art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969; înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969 si a art. 5 Cod penal.

In temeiul art. 396 alin.5 Cod de procedura penal, raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I-a Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul S. G. de sub acuza savarsirii infracțiunii de înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal – persoana vătămată F. Szigeti T..

In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 282 alin.2 Cod penal din 1969 raportat la art. 284 Cod penal din 1969, a fost condamnat inculpatul S. G. la pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de falsificare de moneda sau alte valori străine – in forma deținerii in vederea punerii in circulație.

In temeiul art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 178/2012, i-au fost interzise inculpatului S. G. dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totala sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării pedepsei, cu titlul de pedeapsa complementara pedepsei de 2 ani si 6 luni închisoare, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de moneda sau alte valori străine.

In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, a fost condamnat inculpatul S. G. la pedeapsa de 2 ani si 8 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune – persoana vătămată C. H..

In temeiul art. 33 lit.a Cod penal din 1969, raportat la art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului S. G. de 2 ani si 6 luni închisoare si 2 ani si 8 luni închisoare și a fost aplicată acestuia pedeapsa rezultanta, cea mai grea, de 2 ani si 8 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 3 luni, aplicând acestuia pedeapsa principala rezultanta de 2 ani si 11 luni închisoare pentru concurs.

In temeiul art. 88 alin.1 Cod penal din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultanta principala aplicata inculpatului S. G., perioada reținerii acestuia din 10.03.2011.

In temeiul art. 35 alin.1 Cod penal din 1969, raportat la art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, i-au fost interzise inculpatului S. G. dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante a închisorii, după grațierea totala sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării, cu titlul de pedeapsa complementara acesteia.

In temeiul art. 71 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 178/2012, i-au fost interzise inculpatului S. G. drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei principale rezultante, până la grațierea totala sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei rezultante principale, cu titlul de pedeapsa accesorie acesteia

In temeiul art. 86¹ Cod penal si a art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatului S. G., respectiv pedeapsa principala si pedeapsa accesorie acesteia, pe durata termenului de încercare de 5 ani de la rămânerea definitiva, stabilit conform art. 86² Cod penal.

In temeiul art 863 alin.1, alin.3 lit.b Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul S. G. ca, pe durata termenului de încercare stabilit de instanța, să se supună următoarelor masuri de supraveghere si să respecte următoarele obligații: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune M., pe care îl desemnează cu supravegherea sa; să anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea, organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; să nu depășească limita teritorială a României.

In temeiul art. 864 Cod penal din 1969, i s-a atras atenția inculpatului S. G. că săvârșirea din nou a unei infracțiuni in cursul termenului de încercare, sau nerespectarea masurilor de supraveghere, sau nerespectarea obligațiilor impuse, pot atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, in condițiile legii.

In temeiul art. 386 Cod de procedura penala, a fost admisă in parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu in sarcina inculpatului M. L. A..

A fost schimbată încadrarea juridica a faptelor reținute prin rechizitoriu in sarcina inculpatului M. L. A., in: infracțiunea de falsificare de moneda sau alte valori străine, prev de art. 282 alin.2 Cod penal din 1969 raportat la art. 284 Cod penal din 1969; înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969; înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969 si a art. 5 Cod penal.

In temeiul art. 396 alin.5 Cod de procedura penal, raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I-a Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul M. L. A. de sub acuza savarsirii infracțiunii de înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal – persoana vătămată F. Szigeti T..

In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 282 alin.2 Cod penal din 1969, raportat la art. 284 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal din 1969 si a art. 76 alin.1 lit.d Cod penal din 1969, a fost condamnat inculpatul M. L. A. la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de moneda sau alte valori străine – in forma punerii in circulație.

In temeiul art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 178/2012, i-a fost interzis inculpatului M. L. A. dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării pedepsei, cu titlul de pedeapsa complementara pedepsei de 1 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de moneda sau alte valori străine.

In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal din 1969 si a art. 76 alin.1 lit.d Cod penal din 1969, a fost condamnat inculpatul M. L. A. la pedeapsa de 1 ani si 10 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune – persoana vătămată C. H..

In temeiul art. 33 lit.a Cod penal din 1969, raportat la art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului M. L. A. de 1 an si 6 luni închisoare si 1 an si 10 luni închisoare și a aplicat acestuia pedeapsa rezultanta, cea mai grea, de 1 an si 10 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, aplicând acestuia pedeapsa principala rezultanta de 2 ani închisoare pentru concurs.

In temeiul art. 88 alin.1 Cod penal din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului M. L. A., perioada reținerii acestuia din 02.03.2011.

In temeiul art. 35 alin.1 Cod penal din 1969, raportat la art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, a fost interzis inculpatului M. L. A. dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării, cu titlul de pedeapsa complementara pedepsei principale rezultante

In temeiul art. 71 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 178/2012, i-au fost interzise inculpatului M. L. A. drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei principale rezultante, până la grațierea totala sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei rezultante principale, cu titlul de pedeapsa accesorie acesteia

In temeiul art. 86¹ Cod penal si a art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatului M. L. A., respectiv pedeapsa principala si pedeapsa accesorie acesteia, pe durata termenului de încercare de 4 ani de la rămânerea definitiva, stabilit conform art. 86² Cod penal.

In temeiul art 863 alin.1, alin.3 lit.b Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul M. L. A. ca, pe durata termenului de încercare stabilit de instanța, să se supună următoarelor masuri de supraveghere si sa respecte următoarele obligații: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune M., pe care îl desemnează cu supravegherea sa; să anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea, organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; să comunice si sa justifice schimbarea locului de muncă organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta ale inculpatului organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; să nu depășească limita teritorială a României.

In temeiul art. 864 Cod penal din 1969, i s-a atras atenția inculpatului M. L. A. ca săvârșirea din nou a unei infracțiuni in cursul termenului de încercare, sau nerespectarea masurilor de supraveghere, sau nerespectarea obligațiilor impuse, pot atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, in condițiile legii.

In temeiul art. 274 alin.2 Cod de procedura penala, au fost obligați inculpații la plata sumei totale de 440 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Targu-M. au fost trimiși în judecată inculpații S. G., sub acuza săvârșirii infracțiunilor de falsificare de moneda sau alte valori, prev de art. 282 alin.2 Cod penal din 1969, raportat la art. 284 Cod penal, înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, instigare la înșelăciune, prev de art. 25 Cod penal din 1969, raportat la art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969 si M. L. A., sub acuza săvârșirii infracțiunilor de falsificare de moneda sau alte valori, prev de art. 282 alin.2 Cod penal din 1969, raportat la art. 284 Cod penal, înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, înșelăciune, prev de art. art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969, constând in aceea că, in data de 28.05.2010, inculpatul S. G. l-a determinat pe coinculpat să ia fără contraprestație motocicleta Cagiva Roadster, înmatriculata sub nr._ din posesia proprietarului acesteia, persoana vătămată C. H., sub pretextul testării in vederea cumpărării acesteia, folosindu-se in acest scop de martorul-persoană vătămată F. Szigeti T., prezentat in mod mincinos ca fiind tatăl inculpatului M. L. A. si lăsat până la presupusa întoarcere a acestuia din urmă cu motocicleta, însă inculpatul M. L. A. nu s-a mai întors cu motocicleta, martorul fiind convins in prealabil să joace acest rol in schimbul unei bancnote de 50 Euro pe care a primit-o de la inculpatul M. L. A., fiind totodată indus in eroare de inculpați asupra faptului că era contrafăcută, in condițiile in care inculpatul M. L. A. deținea bancnota de la coinculpat, care la rândul său o deținea in vederea punerii in circulație.

In faza de judecată, inculpații au fost audiați si au solicitat să fie judecați numai in baza probelor administrate in faza de urmărire penală, sau a înscrisurilor noi, instanța efectuând cercetarea judecătorească pe calea specială prevăzută in cazul recunoașterii învinuirii.

Analizând probele administrate din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunii sub aspectul căreia a fost sesizată, instanța a reținut următoarele:

In fapt, in data de 28.05.2010, inculpatul S. G. l-a determinat pe coinculpatul M. L. A. sa cumpere motocicleta Cagiva Roadster, înmatriculată sub nr._ de la proprietarului acesteia, persoana vătămată C. H., in schimbul unor bani contrafăcuți dintr-o sumă in Euro, pe care o deținea in vederea punerii in circulație.

Văzând însă încrederea persoanei vătămate, care i-a permis inculpatului M. L. A. să o testeze in timpul cât inculpatul S. G. a rămas cu aceasta, cei 2 inculpați s-au înțeles să o ia fără contraprestație din posesia persoanei vătămate, sub pretextul unei alte testări ulterioare in vederea cumpărării.

In acest scop au plecat, anunțând că vor reveni pentru a o cumpăra, l-au căutat si găsit pe martorul-persoana vătămată F. Szigeti T., pe care l-au convins să joace rolul de tată al inculpatului M. L. A. față de persoana vătămată C. H. in timpul presupusei testări a motocicletei, in schimbul unei bancnote de 50 Euro contrafăcute, pe care inculpatul M. L. A. i-a dat-o martorului, in înțelegere cu si in prezența coinculpatului S. G., de la care o primise la rândul său, in cursul aceleiași zile.

Inculpatul M. L. A. a revenit împreună cu martorul F. Szigeti T., pe care acesta l-a prezentat persoanei vătămate in mod mincinos ca fiind tatăl său, lăsându-l ca garanție până la presupusa sa întoarcere de la testarea motocicletei, însă inculpatul M. L. A. nu s-a mai întors cu motocicleta, predând-o ulterior coinculpatului, care îl aștepta.

În drept faptele inculpaților au fost încadrate în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul sentinței.

In privința individualizării pedepselor, s-a apreciat că sunt aplicabile criteriile prev de art. 72 Cod penal din 1969 in privința ambilor inculpați.

Ținând cont de gravitatea presupusei infracțiuni si periculozitatea inculpaților s-a concluzionat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, cu rezultanta de cel mult 3 ani închisoare, in cazul inculpatului S. G., respectiv mai mică, de 2 ani si 5 luni închisoare, in cazul inculpatului M. L. A. este necesară.

In privința pedepselor complementare, dată fiind obligativitatea aplicării pentru infracțiunea de falsificare de moneda străină, s-a impus suplimentarea sancțiunii realizate in urma aplicării pedepsei principale, prin aplicarea in sarcina ambilor inculpați si a pedepselor complementare prev de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969: dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani in cazul inculpatului S. G., respectiv pe o perioada de 3 ani in cazul inculpatului M. L. A., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării pedepsei

In privința pedepselor accesorii, s-a impus aplicarea in sarcina ambilor inculpați, in temeiul art. 71 Cod penal din 1969, care atrage de drept aplicarea acestora.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat în termen legal apel P. de pe lângă Judecătoria Tg.M. și inculpatul M. L. A..

P. a criticat sentința sub aspectul faptului că nu s-a dispus confiscarea bancnotei de 50 euro.

În apelul inculpatului M. L. A. s-a solicitat să se dispună eliminarea obligației de a nu depăși limita teritorială impusă de către instanța de fond.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.417 și 418 Cod procedură penală se rețin următoarele:

Inculpatul apelant a înțeles să uzeze de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii iar instanța de fond corect a stabilit pe baza probelor de la urmărire penală că în data de 28.05.2010, inculpatul S. G. l-a determinat pe coinculpatul M. L. A. sa cumpere motocicleta Cagiva Roadster, înmatriculată sub nr._ de la proprietarului acesteia, persoana vătămată C. H., in schimbul unor bani contrafăcuți dintr-o sumă in Euro pe care o deținea in vederea punerii in circulație.

Văzând însă încrederea persoanei vătămate, care i-a permis inculpatului M. L. A. să o testeze, cei 2 inculpați s-au înțeles să o ia fără contraprestație din posesia persoanei vătămate, sub pretextul unei alte testări ulterioare in vederea cumpărării.

In acest scop au plecat, anunțând că vor reveni pentru a o cumpăra, l-au căutat si găsit F. Szigeti T., pe care l-au convins să joace rolul de tată al inculpatului M. L. A. față de persoana vătămată C. H.. Pentru ca să joace rolul de tată F. Szigeti T. a primit o bancnotă de 50 Euro falsă.

Inculpatul M. L. A. a revenit împreună cu martorul F. Szigeti T., pe care acesta l-a prezentat persoanei vătămate in mod mincinos ca fiind tatăl său, lăsându-l ca garanție până la presupusa sa întoarcere de la testarea motocicletei. Însă inculpatul M. L. A. nu s-a mai întors cu motocicleta, predând-o ulterior coinculpatului, care îl aștepta.

În raport de starea de fapt descrisă mai sus și încadrarea juridică reținută de către instanța de fond este corectă, just stabilindu-se că dispozițiile din vechiul Cod penal îi sunt mai favorabile inculpatului.

De fapt, starea de fapt și încadrarea juridică nu au fost criticate în apelurile formulate, după cum nu s-a criticat nici pedeapsa aplicată și nici modalitatea de executare, cea a suspendării sub supraveghere.

Instanța de apel, analizând sentința sub aspectul pedepsei aplicate și cu referire la pedepsea complementară și accesorie constată următoarele:

Dacă în privința pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune în parte și în privința pedepsei rezultante de 2 ani închisoare și a pedepselor accesorii nu există critici și nici nu au fost identificate din partea instanței de apel nelegalități, sub aspectul pedepsei complementare aplicate inculpatului se apreciază că s-a greșit, pedeapsa complementată prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani neputând să fie aplicată de către instanța de fond deoarece pedeapsa principală ce a atras aplicarea automată a pedepsei complementare nu era de 2 ani închisoare, aspect prevăzut în art.65 din vechiul Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare spre care s-a orientat instanța de fond, aceasta este corectă, parchetul și inculpatul necriticând aplicarea art.861, 862 din vechiul Cod penal și nici aplicarea art.863 din vechiul Cod penal.

Inculpatul a fost nemulțumit de faptul că s-au instituit în sarcina lui preved.art.863 alin.3 lit.b din vechiul Cod penal vizând interzicerea de a depăși teritoriul României, susținând că el lucrează în Ungaria.

Analizând acest motiv de apel al inculpatului, în raport cu împrejurările în care s-au comis faptele și ținând cont de persoana inculpatului, care este la primul contact cu legea penală precum și de faptul că prin aplicarea art.863 alin.1 din vechiul Cod penal s-a instituit în sarcina inculpatului obligativitatea ca acesta să încunoștințeze organul desemnat cu supravegherea orice deplasare care depășește 8 zile, se apreciază că nu se justifică față de acesta a se lua și măsura de a nu depăși teritoriul României, prevăzută de art.863 alin.3 lit.b din vechiul Cod penal. Ca urmare, apelul inculpatului va fi admis sub acest aspect.

În ceea ce privește apelul Parchetului, vizând omisiunea instanței de a confisca bancnota falsă, aceasta este admisibil deoarece s-a stabilit că bancnota .. S_ este contrafăcută și nu are putere circulatorie.

Ca urmare și apelul Parchetului va fi admis.

Față de cele de mai sus, văzând că în cauză sunt întrunite preved.art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală vor fi admise cele două apeluri sens în care se va desființa parțial sentința atacată și, rejudecând cauza se va elimina din sentința pedeapsa complementara aplicată inculpatului M. L. A., pe o perioadă de doi ani, vizând exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul Cod penal.

Se vor elimina din sentință și prevederile art. 863 alin. 3 lit. b din vechiul Cod penal, instituite în sarcina inculpatului M. L. A., vizând obligația de a nu depăși limita teritorială a României.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate, care nu sunt contrare prezentei, vizând pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două fapte, rezultanta de 2 ani închisoare precum și modalitatea de executare a acesteia și vor fi menținute și dispozițiile instanței de fond de achitare a inculpatului M. L. A. pentru una din infracțiunile de înșelăciune.

Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentință vizându-l pe inculpatul S. G. precum și dispozițiile vizând plata cheltuielilor judiciare.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în apel vor rămâne la stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelurile formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Tg. M. și de apelantul-inculpat M. L. A., fiul lui G. si A., născut la 10.03.1991 în Târgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat în Targu-M., ., jud. M. împotriva sentinței penale nr. 38/27.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Tg.-M., în dosarul nr._ .

Desființează parțial sentința atacată și rejudecând cauza elimină din sentință pedeapsa complementară aplicată inculpatului M. L. A., pe o perioadă de doi ani, vizând exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul Cod penal.

Elimină din sentință și prevederile art. 863 alin. 3 lit. b din vechiul Cod penal, instituite în sarcina inculpatului M. L. A., vizând obligația de a nu depăși limita teritorială a României.

Menține restul dispozițiilor sentința atacată, care nu sunt contrare prezentei, vizând pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două fapte, rezultanta de 2 ani închisoare precum și modalitatea de executare a acesteia. Menține dispozițiile instanței de fond de achitare a inculpatului M. L. A. pentru una din infracțiunile de înșelăciune.

Menține restul dispozițiilor din sentință vizându-l pe inculpatul S. G. precum și dispozițiile vizând plata cheltuielilor judiciare.

În baza art. 108 lit. d Cod penal, dispune confiscarea bancnotei de 50 Euro seria S_.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân la stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial din oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiției către Baroul M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2015.

Președinte Judecător

A. OlteanuFloare G.

Grefier

A. M. H.

Red.FlG/24.06.2015

Thnred./CC/3 exp./ 24.06.2015

Jd.fd. P.D.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsificarea de monede. Art.310 NCP. Decizia nr. 323/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ