Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 265/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 265/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 265/A
Ședința publică din 14 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. M. V.
Judecător A. O.
Grefier A. P.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpatul DROHLE E. fiul lui E. și E., născut la data de 26.08.1969 în mun. Reghin, CNP_, cu domiciliul în localitatea Reghin, ., ., jud. M. și partea responsabil civilmente . sediul în Reghin, .. 6, jud. M., împotriva sentinței penale nr. 263/12 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 30 aprilie 2015, orele 14,00, sala 52 iar apoi pentru data de 14 mai 2015, ora 14,00, sala 52.
C.
Deliberând asupra prezentelor apeluri:
P. cererea înregistrată pe rolul Curții de A. Tg-M. sub nr_ la data de 05.01.2015 inculpatul DROHLE E. și partea responsabilă civilmente . declarat apel împotriva sentinței penale nr. 263/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin.
În motivarea apelului, inculpatul invocă o condiție de neimputabilitate prev. de art. 47 din vechiul C. pen – cazul fortuit și solicită achitarea sa, iar în subsidiar solicită achitarea sa ca urmare a lipsei de pericol social concret al faptei, potrivit art. 181 din vechiul C. pen. pe latura civilă se solicită înlăturarea responsabilității sale, ca urmare a înlăturării responsabilității penale.
Partea responsabilă civilmente solicită de asemenea înlăturarea culpei sale pe latura penală, iar pe latura civilă diminuarea pretențiilor civile acordate persoanei vătămate.
A fost asigurată asistența juridică prin apărători aleși.
Inculpatul a făcut o nouă declarație în fața instanței de apel.
S-au depus fotografii.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:
P. sentința penală nr. 263/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 386 C.p.p., a fost respinsă solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin de schimbare a încadrării juridice a faptei din cea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.p., în cea reglementată de art. 196 alin. 2 și 3 din N.C.p.
În temeiul art. 184 alin. 2 și 4 C.p. din 1969, cu aplicarea art. 5 din N.C.p., a fost condamnat inculpatul D. E., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Vătămarea corporală din culpă”.
În baza art. 81 Cod penal a fost suspendată condiționat această pedeapsă pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii de infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a și lit. b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, pedeapsă a cărei executare s-a suspendat în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 5 Cod penal.
În temeiul art. 25 și 397 C.p.p. și art. 1349 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar, cu partea responsabilă civilmente ., să achite părții civile S. A., suma de 6.775,00 de lei, reprezentând daune materiale, suma de 200.000 de lei, reprezentând daune morale și suma de 2.500 de lei, reprezentând onorariu de avocat.
În temeiul art. 274, alin. 1 și 3 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 400 de lei provine din faza de urmărire penală.
Instanța a luat act că, cererea de constituire de parte civilă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu M., a fost respinsă ca tardivă prin încheierea din data de 08.07.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 30.05.2012, în jurul orelor 12,15, în incinta unei hale de montaj TAF a . avut loc un accident de muncă ce a dus la vătămarea corporală a părții civile, în urma căreia aceasta a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 160-180 de zile de îngrijiri medicale, iar capacitatea sa de muncă a fost diminuată cu 50% (f. 419).
Inculpatul a fost acuzat de producerea acestui accident de muncă.
Din ansamblul probator administrat a reieșit că în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu, inculpatul a manevrat podul rulant pe care-l folosea pentru deplasarea unui troliu de TAF, timp în care a lovit podul rulant de care se afla ancorat sașiul la care lucra partea civilă. În urma impactului sașiul, ce fusese ancorat într-un punct, la congruența a două laturi ce formează litera „V” a lovit-o în piept pe partea civilă, a intrat în balans, iar apoi a căzut pe piciorul acesteia, fapt ce a dus la producerea leziunilor traumatice acuzate.
Deși nu a contestat modul de producere a accidentului, în apărarea sa inculpatul a susținut, pe de-o parte că podurile rulante nu erau dotate cu mecanisme obligatorii de protecție (limitatoare de cursă), că instruirea privind securitatea în muncă nu se realiza în mod efectiv, iar pe de altă parte că partea civilă a încălcat ea însăși normele de protecție a muncii.
Instanța de fond a constatat că înainte de . Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, fapta inculpatului era reglementată de prevederile art. 184 alin. 2 și 4 C.p., limitele de pedeapsă fiind stabilite între 6 luni și 3 ani închisoare, iar în ceea ce privea legea penală în vigoare la momentul judecării cauzei, instanța a constatat că infracțiunea săvârșită de inculpat era reglementată de art. 196 alin. 2 și 3 C.p. care prevedea sancțiunea închisorii de la 6 luni la 3 ani, alternativă cu pedeapsa amenzii.
Chiar dacă aparent, strict sub aspectul existenței pedepsei alternative a amenzii, noua reglementare era mai favorabilă inculpatului, în cauză s-a apreciat că, raportat la pericolul social al faptei, nu putea fi aplicată pedeapsa amenzii. Pentru acesta motiv, în cadrul acelorași limite (aceleași în ambele reglementări succesive), s-a impus ca pedeapsa aplicată să fie aceeași.
P. urmare, pentru determinarea în concret a legii penale mai favorabile, a fost necesar a fi analizate regimul represiv și criteriile de individualizare ale legii noi (a se vedea decizia 265/06.05.2014 a Curții Constituționale).
Raportat la persoana inculpatului, care nu avea antecedente penale, care era încadrat în muncă, s-a apreciat că nu se impunea ca acesta să execute pedeapsa ce i-a fost aplicată în regim de detenție.
În egală măsură, pentru aceleași motive, dar și pentru că la gradul său de culpă a concurat și modul de gestionare a securității muncii de către partea responsabilă civilmente, s-a apreciat că nici executarea pedepsei sub supraveghere nu s-a impus.
În concluzie, modalitatea optimă de executare a pedepsei a constat în suspendarea condiționată a acesteia, instanța raportându-se la prevederile Codului Penal de la 1969, ori la amânarea executării pedepsei, reglementată de Codul penal actual.
Comparând cele două modalități de executare, instanța a constatat că cea mai favorabilă inculpatului era suspendarea condiționată a executării pedepsei, întrucât, prin comparație cu obligațiile ce trebuiau îndeplinite cu ocazia amânării executării pedepsei, aceasta restrângea în mai mică măsură libertatea de mișcare a inculpatului.
Față de aceste aspecte, în temeiul art. 5 C.p., instanța a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului era cea de la data săvârșirii faptei, astfel că a aplicat pedeapsa principală și a stabilit modalitatea de executare, în acord cu aceasta.
Având în vedere aceleași argumente, văzând și decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, instanța a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin de schimbare a încadrării juridice a faptei din cea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.p., în cea reglementată de art. 196 alin. 2 și 3 din N.C.p.
În ceea ce privește solicitarea de restituire a cheltuielilor materiale în sumă de 6.775 de lei, reprezentând servicii medicale, medicamente, intervenții chirurgicale, s.a.m.d., instanța a constatat că partea civilă a depus la dosar înscrisuri doveditoare pentru suma de 1.305,49 lei (f. 209-218, 468-472). Pe lângă aceste înscrisuri a dovedit efectuarea cheltuielilor menționate în cererea de constituire de parte civilă (f. 140) cu martorii S. R. I. (f. 399) și R. I. (f. 412), motiv pentru care s-a apreciat că sub acest aspect solicitarea părții civile a fost întemeiată.
În privința solicitării aceleiași părți civile de acordare a sumei de 200.000 de lei cu titlu de daune morale, instanța a apreciat că aceasta era întemeiată, având în vedere faptul că, urmare a accidentului suferit a fost încadrat în gradul III de invaliditate, că a suferit mai multe intervenții chirurgicale și că din punct de vedere psihic aceasta a suferit o traumă care după cum au declarat și martorii a afectat familia sa.
Nu s-a neglijat și faptul că partea civilă și-a pierdut 50% din capacitatea de muncă.
În ceea ce privește persoanele ce trebuie obligate la plata sumelor solicitate, văzând că atât inculpatul, cât și partea responsabilă civilmente au avut fiecare gradul său de culpă în producerea accidentul, s-a apreciat că se impune a fi obligate în solidar.
Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 416 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar le găsește nefondate, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe – hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la respingerea cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei, la condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și la stabilirea modalității de executare prin suspendarea condiționată.
De asemenea, în mod temeinic a fost soluționată și latura civilă a cauzei prin admiterea cererii de constituire de parte civilă și de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă.
În motivele de apel ale inculpatului se invocă modul greșit în care persoana vătămată ar fi agățat șasiul, respectiv din interiorul acestuia și nu din interiorul și exteriorul acestuia, cum se arată în rechizitoriu. Se mai susține că partea responsabilă civilmente ar fi trebuit trasă la răspundere penală, că martorul C. este cel care a adus macaraua din capătul opus și că inculpatul a fost lipsit de o vizibilitate pe diagonală. De asemenea, inculpatul invocă și cunoașterea de către persoana vătămată a lipsei limitatoarelor. Se susține că deși activitatea inculpatului a condus la ciocnirea celor două poduri rulante, rezultatul acțiunii este consecința unei împrejurări străine de voința și conduita inculpatului, și anume modul în care persoana vătămată a efectuat legarea sarcinii, iar ciocniri ale macaralelor aveau loc săptămânal.
Nu putem primi aceste apărări. Precizăm mai întâi că, potrivit art. 371 C. pr. pen, judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, astfel încât nu vom analiza pretinsa necesitate a tragerii la răspundere penală a părții responsabile civilmente, modul defectuos al urmăririi penale în privința presupusei vinovății a persoanei juridice, ori acțiunea martorului C. de a aduce inițial macaraua din capătul opus.
Cunoașterea de către persona vătămată a lipsei limitatoarelor, modul de legare a sarcinii, lipsa vizibilității pe diagonală ori faptul că macaralele se ciocneau săptămânal, nu reprezintă împrejurări de natura celor prev. de art. 47 din vechiul C. pen, împrejurări care să nu fi putut fi prevăzute și care să fi cauzat rezultatul faptei inculpatului.
Partea responsabilă civilmente a justificat lipsa limitatoarelor de cursă invocând cartea tehnică a utilajului din anul fabricației acestuia – 1977, solicitând înlăturarea culpei reținută de judecătorul fondului în sarcina sa și reținerea culpei exclusive a inculpatului. Mai susține că societatea nu a fost trimisă în judecată ca persoană juridică pentru săvârșirea vreunei infracțiuni prev. de Legea nr. 319/2006, astfel încât solicită să fie exonerată de la plata despăgubirilor.
În acord cu judecătorul fondului, și instanța de apel reține declarația martorului C. D. care a relatat că la începutul fiecărei luni angajații semnau fișele de protecție a muncii și li se făcea un instructaj verbal cu privire la modul de folosire a utilajelor, iar în privința podurilor rulante (macaralelor), li se atrăgea atenția să aibă grila la manipulare pentru a se evita ciocnirea acestora (f. 228 verso). Același martor a mai declarat că instrucțiunile scrise ce reglementau modul de realizare a activităților nu erau comunicate angajaților și nu erau nici afișate la sediul .>
Și martorul F. D. (f. 293) a specificat că instrucțiunile proprii SSM în domeniul securității muncii nu au fost comunicate angajaților, dar conținutul acestora a fost prezentat verbal în cadrul sesiunilor de instruire.
În privința existenței limitatoarelor de cursă, instanța constată că atât inculpatul, cât și martorii sus-menționați, dar și martorul S. D. (f. 294-295) au arătat că podurile rulante au fost dotate la începutul utilizării lor cu limitatoare de cursă care aveau rolul de a le opri automat în moment în care acestea se atingeau pentru a preveni astfel ., însă la momentul producerii accidentului acestea nu mai funcționau.
În privința culpei părții civile, ce ar putea deriva din modul cum a prins sașiul de cârligele macaralei (în punctul V, în loc de cârligele laterale), instanța apreciază că aceasta este minimă din moment ce instruirea angajaților se realiza doar verbal, fără aplicații practice, iar instrucțiunile scrise ce reglementau modul de realizare a activităților nu se comunicau angajaților. Pentru acest motiv, am putea considera că singura culpă a părții civile a fost că a executat operațiunile specifice locului de muncă, așa cum se obișnuia și cum a observat la alți angajați, în situații similare.
Pentru a i se reține culpa părții civile, apreciem că era nevoie ca aceasta să fi prevăzut totodată și faptul că inculpatul nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător, cu consecința lovirii podului rulant în care era ancorat sașiul.
Or, raportându-se la criteriul obiectiv, cel am omului diligent și atent, instanța constată că nu numai partea civilă a ancorat sașiul în acest mod, ci că așa se obișnuia în rândul angajaților. P. urmare, apreciem că în mod obiectiv, nu se putea prevedea rezultatul potențial vătămător ce ar fi putut decurge din această practică de a ancora sașiul de cârligele macaralei de punctul V, în loc de cârligele laterale.
În concluzie, chiar dacă partea civilă nu a respectat întocmai instrucțiunile sus-menționate, apreciem că acest fapt se transpune într-o culpă fără prevedere ce nu poate atrage vinovăția sa.
În ceea ce privește culpa inculpatului, instanța constată acesta a declarat că la data producerii accidentului știa că limitatoarele de cursă nu funcționează, precum și că acestea reprezintă dispozitive de siguranță (f. 267). În acest, context, chiar dacă nu se poate exclude culpa părții responsabile civilmente în asigurarea securității locului de muncă, instanța apreciază că inculpatul are o culpă în producerea accidentului, deoarece tocmai pentru că știa despre lipsa acestor dispozitive de siguranță, trebuia să fie mai atent în momentul manipulării podului rulant și să se asigure corespunzător.
În concluzie, acțiunea de manevrare a podului rulant de către inculpat a fost determinantă în producerea accidentului, iar între aceasta și accidentul de muncă există o legătură de cauzalitate directă, deoarece dacă nu ar fi acționat acest utilaj sau dacă l-ar fi acționat după o prealabilă asigurare, accidentul de muncă nu s-ar fi produs.
În aceste condiții, ansamblul probelor administrate în cauză confirmă încălcarea de către inculpat a prevederilor art. 22 și 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 319/2006, încălcare ce prin rezultatul vătămător produs, atrage răspunderea penală a acestuia.
Față de apărările părții responsabile civilmente, C. precizează că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 1373 C. civ privind răspunderea comitenților pentru prepuși. Este de necontestat existența raportului de prepușenie între comitent și prepus, ca și săvârșirea faptei ilicite de către inculpatul-prepus în legătură cu atribuțiile funcțiilor încredințate. Răspunderea părții responsabile civilmente pentru fapta inculpatului este una obiectivă, de plin drept, fundamentată pe ideea de garanție, care exprimă obligația acesteia de a garanta persoanei vătămate securitatea în legătură cu activitatea pe care o organizează și desfășoară prin angajarea inculpatului și o conduce în interesul său în mod direct.
Reanalizând probele avute în vedere de judecătorul fondului, la care se adaugă și declarația inculpatului dată în apel și fotografiile depuse, și C. constată că existența faptei și vinovăția inculpatului sunt dovedite mai presus de orice dubiu.
Asupra încadrării juridice, constatăm că în mod corect a fost interpretat art. 5 alin. 1 C. pen pentru aplicarea legii penale mai favorabile, în lumina Deciziei nr. 265/2014 pronunțată de C. Constituțională privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, reținând ca lege penală mai favorabilă dispozițiile din vechiul C. pen.
Asupra cuantumului pedepsei stabilite, C. constată că instanța de fond a analizat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen, a făcut o justă apreciere și o corectă aplicare a acestora, așa cum sunt redate în considerentele sentinței, iar inculpatul nu a adus în apel alte probe care să justifice reducerea pedepsei.
Față de modalitatea în care a acționat inculpatul, dar mai ales față de urmările produse, C. constată că nu sunt întrunite cerințele art. 181 din vechiul C. pen cu privire la lipsa pericolului social al faptei, astfel încât nu poate fi pronunțată o soluție de achitare a inculpatului, așa cum se solicită în subsidiar.
Ne însușim de asemenea analiza făcută de judecătorul fondului și constatăm dovedite pretențiile materiale în cuantumul acordat, precum și daunele morale, care sunt stabilite într-un cuantum necesar și suficient față de prejudiciul moral cauzat părții civile prin săvârșirea infracțiunii de către inculpat, astfel încât nu vom primi cererea inculpatului și a părții responsabile civilmente de reducere a acestor despăgubiri.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, apelurile declarate de inculpatul DROHLE E. și partea responsabilă civilmente . sentinței penale nr. 263/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, vor fi respinse.
În baza art. 421 alin. 1 teza finală C. pr. pen, vom menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga inculpatul și partea responsabilă civilmente la câte 100 lei cheltuieli judiciare în apel, fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul DROHLE E. fiul lui E. și E., născut la data de 26.08.1969 în mun. Reghin, CNP_, cu domiciliul în localitatea Reghin, ., ., jud. M. și partea responsabilă civilmente . sediul în Reghin, .. 6, jud. M. împotriva sentinței penale nr. 263/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin.
În baza art. 421 alin. 1 teza finală C. pr. pen, menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2, 4 C. pr. pen, obligă inculpatul și partea responsabilă civilmente la 200 lei cheltuieli judiciare în apel (fiecare câte 100 lei).
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2015.
Președinte Judecător
dr. M. V. A. O.
Grefier
A. P.
Red.AO/15.05.2015
Thnred./CC/3 exp./20.05.2015
Jd.fd. L.G.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 238/2015. Curtea de... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 227/2015.... → |
|---|
