Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 555/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 555/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 555/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 555/A
Ședința publică din 13 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. A. M.
JUDECĂTOR: dr. M. V.
GREFIER: A. P.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA R.împotriva sentinței penale nr. 191 din data de 24 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ în cauza privind pe inculpatul S. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 21 octombrie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 30 octombrie 2015, iar apoi pentru astăzi, 13 noiembrie 2015. Încheierile amintite fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
P. sentința penală nr. 191/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ s-a dispus:
În temeiul art. 17 al. 2, raportat la art. 16 al. 1 lit. g) C.proc.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b) și d) C.pen..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 10.06.2014 (fila 87), s-a prezentat reprezentantul părții civile S.C. Moldprest P. S.R.L. R. și a arătat că dorește să se împace cu inculpatul S. L., poziție consemnată în încheierea de ședință.
La data de 09.09.2014, inculpatul S. L. a arătat că este de acord să se împace cu partea civilă.
P. încheierea de ședință din data de 09.09.2014, în temeiul art. 386 C.proc.pen., raportat la art. 5 din Noul C.pen., instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpat, respectiv din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a), g), i) C.pen., în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b) și d) din Noul C.pen., iar în privința inculpatului M. M. a dispus disjungerea cauzei.
Potrivit art. 231 al. 2 C.p., în cazul faptelor prevăzute de art. 209 al. 1 C.pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
P. urmare, văzând poziția părții civile și a inculpatului S. L., în temeiul art. 17 al. 2, raportat la art. 16 al. 1 lit. g) C.proc.pen., instanța a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului S. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. b) și d) din Noul C.pen..
Împotriva aceste sentințe penale au declarat apel în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria R..
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
S-a motivat faptul că s-au încălcat principiile consacrate privind împăcarea, care este un act bilateral, consensual, personal și trebuie să fie definitivă. Instanța trebuie să constate în mod nemijlocit acordul de voință al ambelor părți prezente, acord de împăcare totală, necondiționată, definitivă, exprimat personal sau prin reprezentant cu mandat special ori înscrisuri autentice (s-a invocat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXVI/18.09.2006). În prezenta cauză, instanța nu a luat acordul ambelor părți privind împăcarea la același termen de judecată și, în plus, la dosarul cauzei, nu există nicio dovadă că numitul M. V. are calitatea de reprezentant al părții civile.
Analizând apelul promovat de P. de pe lângă Judecătoria R. prin prisma limitelor prevăzute de art. 417 și 420 C.proc.pen., instanța de control judiciar constată că este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Sub aspectul stării de fapt, corect reținută de către instanță, pornind de la materialul probator administrat în cauză, hotărârea primei instanțe nu comportă nici un fel de critică, fiind justă concluzia la care s-a oprit judecătorul de fond, anume că inculpatul S. L. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 al. 1 C.pen. rap. la art. 229 al. 1 lit. b), d) C.pen..
Declarațiile de recunoaștere ale inculpatului se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu declarațiile martorilor G. M. M. și B. A. C..
Instanța de control judiciar constată neîntemeiată incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut la art. 16 lit. g) C.proc.pen., reținută de prima instanță.
Potrivit art. 159 al. 5 C.pen., în cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convențional ori de către persoana desemnată în locul acestuia.
În cazul S.C. MOLDOPREST P. S.R.L., prin sentința nr. 388/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Specializat M. – Secția Falimente în dosarul nr._ s-a dispus . procedură generală a aceste societăți, s-a ridicat dreptul de administrare a reprezentanților legali și statutari ai debitoarei și a fost desemnat în calitate de lichidator provizoriu Casa de Insolvență M. și Paulus S.P.R.L..
În extrasul Oficiul Registrului Comerțului se face mențiune despre numirea lichidatorului judiciar amintit la rubrica „Persoane împuternicite”. Cu privire la data numirii, este indicată 20.03.2014.
P. urmare, M. V., chiar dacă era asociat unic la S.C. MOLDOPREST P. S.R.L., acesta nu mai avea dreptul de a administra societatea, conform celor statuate prin sentința nr. 388/20.03.2014 a Tribunalului Specializat M.. P. urmare, împăcarea realizată cu o persoană care nu are dreptul de a reprezenta societatea nu produce efecte juridice.
Cu privire la soluția ce urmează a fi dată pe fondul căii de atac, instanța de control judiciar constată că nu sunt incidente prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) C.proc.pen., deoarece trimiterea cauzei spre rejudecare se dispune numai în cazul în care judecata în primă instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Nu este cazul în prezenta cauză. P. urmare, instanța de control judiciar va proceda la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, inculpatul S. L. va fi sancționat.
La individualizarea judiciară a sancțiunii, instanța va avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, valoarea prejudiciului, precum și elementele care caracterizează situația familială și socială a inculpatului.
Modul de comportate în societate, caracterizat prin disciplină în muncă și o viață conformă cu regulile de conviețuire socială, poate determina concluzia că nu a comis infracțiunea datorită înclinației sale pentru comiterea de fapte antisociale, ci datorită unui complex de împrejurări care au contribuit ca inculpatul să se abată de la conduita sa obișnuită.
Conform referatului de evaluare efectuat cu privire la inculpat, acesta prezintă un risc redus de săvârșire a unor noi infracțiuni. În același referat se menționează că administratorul societății la care lucrează S. L. a relevat conduita exclusiv pozitivă a inculpatului la locul de muncă, seriozitatea, conștiinciozitatea, responsabilitatea în îndeplinirea sarcinilor, punctualitatea, profesionalismul și disponibilitatea de a munci peste program.
Față de cele expuse anterior, văzând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 C.pen., se va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpat pentru săvârșirea la data de 4.06.2013 a infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 al. 1 rap. la art. 229 al. 1 lit. b), d) C.pen..
În baza art. 81 C.pen., i se va aplica acestuia un avertisment.
Cu privire la latura civilă a cauzei, se constată că S.C. MOLDOPREST P. S.R.L. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4900 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiune.
Potrivit art. 25 al. 6 C.proc.pen., instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazul în care succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a exercita acțiunea civilă.
Această opțiune trebuie exprimată conform art. 24 al. 1 C.proc.pen. în termen de două luni de la data reorganizării, desființării sau dizolvării.
Lichidatorul judiciar al S.C. MOLDOPREST P. S.R.L. nu și-a exprimat o asemenea opțiune în cadrul prezentului proces. În aceste condiții, acțiune civilă va fi lăsată nesoluționată.
Cu privire la cheltuielile judiciare
În baza art. 274 al. 1 C.proc.pen., inculpatul S. L. va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad, în cuantum de 471 lei.
Potrivit art. 275 al. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. admite apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA R.împotriva sentinței penale nr. 191/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală atacată și, rejudecând cauza:
În temeiul art. 396 al. 3 C.proc.pen. cu referire la art. 80 C.pen., renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatulS. L. [fiul lui L. și E., născut la data de 1.09.1983 în R., jud. M., domiciliat în R., . ., jud. M., identificat prin C.I. . nr._, CNP_] pentru săvârșirea la data de 4.06.2013 a infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 al. 1 rap. la art. 229 al. 1 lit. b), d) C.pen., cu reținerea art. 5 C. pen. și art. 374 al. 4 C.proc.pen.
În baza art. 81 C.pen., aplică inculpatului Salatis L. un avertisment.
În baza art. 25 al. 6 C.proc.pen. rap. la art. 24 al. 2 C.proc.pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de S.C. MOLDPREST P. S.R.L. R..
În baza art. 274 al. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul S. L. să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad, în cuantum de 471 lei.
Potrivit art. 275 al. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. A. M. dr. M. V.
GREFIER
A. P.
Red./thred./S.A.M./17.11.2015/5 ex
Jud.fond.A. M. -Judecătoria R.
← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 556/2015. Curtea de... | Accesul ilegal la un sistem informatic. Art.360 NCP. Decizia nr.... → |
---|