Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 61/2012. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2012 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 11-07-2012 în dosarul nr. 61/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 61/A
Ședința publică din 11 iulie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. G.
Judecător A. O.
Grefier D. M.
Cu participarea doamnei procuror R. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de către P. de pe lângă T. Harghita și de către inculpatul Ș. V. P. (născut la 17 Decembrie 1993 în T. județul HARGHITA - fiul lui N. și al lui S. E., deținut în Penitenciarul Târgu M.) împotriva sentinței penale nr. 117/19.03.2012 pronunțată de T. Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul S. V. P., în stare de arest preventiv, asistat de apărător numit din oficiu, avocat C. L. și martorul M. I. și doamna interpret autorizat de limbă maghiară P. J., lipsă fiind celelalte părți și martorii B. J., R. O. și B. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care;
Se constată că au fost depuse la dosar procesele verbale privind executarea mandatelor de aducere emise pe seama martorilor rezultând următoarele: cu privire la martora R. O. – rezultând că este plecată de peste 30 de zile de la adresa din G., . nr. 10; din cuprinsul procesului verbal încheiat pentru adresa din Miercurea C. a martorei rezultă că aceasta locuiește la adresa din G., ., însă fiind contactat telefonic numitul R. R. – tatăl martorei – acesta a declarat că vor fi prezenți în fața instanței la termenul din 11 iulie 2012. Cu privire la martora B. J. rezultă că aceasta este plecată de la domiciliu de cca. 1 an iar cu privire la martora B. M. se arată că aceasta este bolnavă și s-au depus o . înscrisuri medicale, precum și o declarație dată de martoră în fața lucrătorului de poliție însărcinat cu executarea mandatului de aducere.
Apărătorul inculpatului se opune audierii la acest termen a martorului M. I., întrucât apreciază că acesta se află în stare de ebrietate.
La întrebarea instanței martorul M. I. precizează că nu a consumat alcool, a luat fenobarbital deoarece suferă de epilepsie.
Apărătorul inculpatului se opune audierii martorului, considerând că este evident că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice. Se simte că martorul miroase a alcool. La întrebarea instanței apărătorul inculpatei precizează că nu l-a văzut pe martor consumând alcool.
Reprezentanta parchetului consideră că se poate proceda la audierea martorului, întrucât acesta este coerent.
Instanța, față de cele relatate de martor în sensul că a luat fenobarbital deoarece suferă de epilepsie și având în vedere că instanța discutând cu martorul constată că acesta este coerent, apreciază că este posibil ca martorul să fie audiat la acest termen de judecată.
Sub prestare de jurământ se audiază martorul M. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar.
Apărătorul inculpatului nu formulează alte cereri.
Instanța, având în vedere cele consemnate în procesele verbale de neexecutare a mandatelor de aducere, instanța constată că practic a fost imposibil să fie prezentați martorii și în raport de faptul că acești martori au fost audiați la urmărire penală și la instanța de fond, pune în discuție revenirea cu privire la citarea acestor martori.
Reprezentanta parchetului, având în vedere că s-au făcut toate demersurile pentru aducerea în fața instanței de apel a acestor martori, aducerea lor fiind imposibilă, consideră că nu se mai impune audierea acestora având în vedere declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești în fața instanței de fond.
Apărătorul inculpatului, pentru respectarea principiului nemijlocirii administrării probelor în fața instanței, având în vedere că în fața instanței de fond martorii nu au făcut decât să susțină că își mențin declarația, insistă totuși ca acești martori să fie citați încă o dată cu mandat, sub sancțiunea amenzii.
Instanța, în urma deliberării, având în vedere faptul că acești martori au fost audiați în cursul urmăririi penale și la instanța de fond, și ținând cont de faptul că în prezent martorii nu au putut să fie prezenți, revine cu privire la citarea acestora și dispune dezbaterea cauzei pe fond.
Reprezentanta parchetului precizează că apelul parchetului vizează un singur aspect, de ordin tehnic, și anume că hotărârea atacată ar fi nelegală deoarece instanța a omis să facă aplicarea unora dintre pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 Cod penal. Deși inculpatul minor la data comiterii faptei și major la data condamnării sale de către prima instanță, la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instanța a omis să dispună, în temeiul dispozițiilor art. 71 Cod penal, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal motiv pentru care, solicită instanței ca în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală să admită apelul parchetului, să interzică inculpatului aceste drepturi prevăzute de lege, acestea aplicându-se tuturor inculpaților condamnați la pedeapsa închisorii, fără nici o distincție, dacă sunt minori sau majori la data pronunțării hotărârii.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței atacate și în rejudecare să dispună achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a cu raportare la art. 10 lit. c Cod procedură penală, apreciind că inculpatul nu se face vinovat de comiterea faptei. Probele aflate la dosar sunt contradictorii astfel încât se creează un dubiu care nu poate să profite decât inculpatului. Solicită să se observe declarația mamei minorului care susține că inculpatul nu avea grijă și nu suporta copilul întrucât nu era al lui, tot ea susține că inculpatul se ocupa de igiena personală a minorului. Așa fiind, apreciază că există dubii asupra faptului că inculpatul ar fi agresat în vreun fel acest minor, cu atât mai mult cu cât la dosar există declarații în sensul că mama și-ar fi agresat minorul, inclusiv că aceasta ar fi dat cu el de pământ, totodată că minorul avea febră cel puțin de două zile înainte de producerea evenimentului, copilul fiind bolnav, fără să-i fie administrat vreun tratament timp de două zile. Faptul că aceasta în cea de a treia zi pleacă de la domiciliu să cumpere medicamente și revine la domiciliu găsind copilul într-o stare foarte gravă, nu poate să ducă automat la vinovăția inculpatului, despre care mama victimei spune că aceasta ar fi fost singură acasă cu inculpatul. Întrucât, în opinia apărării, nici o probă nu îl incriminează pe inculpat dincolo de orice dubiu, solicită instanței să dispună achitarea acestuia și să observe faptul că la momentul comiterii faptei inculpatul era minor și nici nu a recunoscut fapta. În ceea ce privește apelul parchetului, solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta parchetului, cu privire la apelul declarat de inculpatul S. V., arată că din probele administrate, rezultă fără niciun dubiu, că inculpatul a fost cel care i-a aplicat victimei mai multe lovituri cauzând moartea acestuia, de altfel fiind și condamnat de către prima instanță la pedeapsa de 9 ani închisoare. P. apreciază că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, că pedeapsa a fost corect aplicată de instanța de fond având în vedere minoritatea inculpatului, motiv pentru care solicită instanței să respingă ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Inculpatul S. V. P., având ultimul cuvânt, prin interpret, arată că nu este vinovat, nu el a comis fapta. Solicită să fie pus în libertate.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-M. la data de 17.04.2012 sub nr._ P. DE PE L. T. HARGHITA și inculpatul Ș. V. P. au declarat apel împotriva sentintei penale nr. 117/19.03.2012 pronunțată de T. Harghita.
În motivarea apelului, P. critică sentința sub aspectul legalității acesteia, respectiv omisiunea primei instanțe de a face aplicarea dispozițiilor privind pedeapsa accesorie.
Apelul inculpatului nu a fost motivat în scris, însă s-a solicitat achitarea acestuia.
În cursul cercetarii judecătorești în apel, s-a asigurat asistența juridică prin apărător desemnat din oficiu.
Inculpatul nu a dorit să facă declarații în fața instanței de apel, precizând însă că își menține declarațiile date.
Au fost ascultați partea civilă G. K. și martorul M. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 117/19.03.2012 pronunțată de T. Harghita, instanța a dispus următoarele:
În baza art.174 alin. 1, art.175 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art.99 Cod penal a fost condamnat inculpatul S. V. P. la:
- 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată ziua reținerii 29.07.2011 și perioada arestării începând din data de 30.07.2011, la zi.
A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente S. E. și R. R. să plătească părții vătămate G. K. suma de 3500 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare pentru minorul victimă G. L. și suma de 2500 lei, cu titlul de daune morale.
A constatat că partea vătămată G. I. nu s-a constituit parte civilă, în cauză.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabil civilmente să plătească suma de 3371,6 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 700 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, în faza de urmărire penală și de judecată se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 5 martie 2012 Minorul G. L., locuia împreună cu mama sa, G. K., de cca.3 săptămâni - o lună, în locuința improvizată a familiei inculpatului S. V. P., situată în Miercurea C. ., în cartierul de rromi.
Conform susținerilor numitei G. K., aceasta a fost răpită de către inculpat, așa cum există o tradiție la rromi, iar copilul, provenit dintr-o relație anterioară,a fosta dus ceva mai târziu, la dorința, manifestată expres, a mamei.
În locuința în care s-a petrecut fapta, compusă din 2 camere mici, au locuit astfel, inculpatul și concubina sa, G. K., împreună cu victima, părinții inculpatului, respectiv S. E. și R. R., R. O. – sora inculpatului, și alți trei frați cu vârste între 2 și 5 ani, precum și martorul M. I., singura persoană care nu face parte din familie.
Date fiind constatările preliminare transmise de Medicina Legală, conform cărora moartea minorului G. L. a fost violentă, ea datorându-se unei hemoragii interne, consecutive unei rupturi hepatice, precum și concluziile conform cărora leziunile ar fi putut avea o vechime de maximum 24 ore, având în vedere și mediul în care s-a produs agresiune, întrucât toate părțile implicate negau că ar fi comis fapta sau că ar fi avut cunoștință despre modalitatea de producere, cercetarea din cadrul urmăririi penale a avut, ca punct central, activități din ultimele 24 de ore din viața victimei, ale ocupaților locuinței din . față de victimă, precum și, extrem de important, stabilirea persoanei care a avut posibilitatea efectivă de a lovi victima, fără a fi văzută.
Perimetrul cercetărilor fiind astfel delimitat, s-a stabilit că activitatea adulților din familia inculpatului S. V. Padalian, în ziua de 19.07.2011, s-a derulat astfel, în sensul celor reținute în cadrul anchetei fiind, în primul rând, mărturia credibilă a singurei persoane care nu face parte din niciuna din cele două familii, respectiv martorul M. I..
- până la orele 18:00, victima a fost în supravegherea mai multor persoane, alternativ (niciodată nu a rămas cu copilul un singur adult) și a fost prezent și martorul mai sus amintit.
- în jurul orelor 17:30, au plecat către gara din Miercurea C., G. I. (tatăl lui K.) împreună cu părinții inculpatului și doi minori;
- în jurul orei 18:00, G. K. și R. O. – sora inculpatului, s-au deplasat la piața agroalimentară din Miercurea C. pentru a cumpăra alimente, precum și pentru a lua de la farmacie medicamente care să-i scadă febra victimei G. L. (de remarcat că acesta împreună cu un alt minor, zis M., aveau o febră ușoară), în acest interval de timp, copilul a fost vioi, s-a jucat și a mâncat normal, conform spuselor martorului și ale mamei copilului.
- în curtea locuinței au rămas inculpatul, victima și încă un minor, precum și martorul M. I.; după plecarea celor două femei la piață, martorul s-a deplasat și el, pentru circa 20 de minute, pentru a aduce apă minerală de la un izvor natural.
- la întoarcerea martorului, cei doi copii, care rămăsese cu inculpatul, erau așezați jos, în curte, și mâncau cartofi; victima s-a ridicat, s-a clătinat, iar martorul M. I. a strigat la inculpat să ajute copilul. Inculpatul l-a luat în brațe și l-a așezat în casă, pe un pat improvizat.
- la scurt timp s-a întors G. K., care, văzând starea copilului, a strigat că inculpatul l-a omorât și plângând a alertat cu ajutorul telefonului unei vecine, S. de Ambulanță.
În parte, cele relatate mai sus, sunt confirmate și de către inculpat și familia sa, cu câteva excepții: Astfel:
- inculpatul a susținut că a plecat împreună cu martorul M. I. pentru a aduce iarbă, lucru infirmat ferm de martor; de asemenea, inculpatul a susținut că băiețelul rămăsese cu mama lui, susțineri ce sunt infirmate de către martor și sora inculpatului.
- inculpatul susține că nu a lovit niciodată victima, lucru care nu este susținut de martorul M. I. și mama copilului, care au arătat că inculpatul lovea în mod repetat și nemotivat victima.
- atitudinea inculpatului, după constatarea decesului de către medicii legiști și anunțarea organelor de poliție, a fost de teamă, manifestând prin fuga de la fața locului.
Inculpatul S. V. P., a încercat să arunce vina morții copilului pe seama mamei acestuia, însă aceste relatări nu sunt sustenabile datorită faptului că: s-a stabilit că nu avea posibilitatea să lovească victima; a crescut copilul până la doi ani în familia părinților săi și copilul era sănătos când a fost adus în familia inculpatului; a încercat să salveze copilul atunci când a aflat despre starea lui, ceea ce inculpatul nu a făcut.
În fața primei instanțe inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu el l-a lovit pe minorul G. L., nici măcar nu s-a apropiat de el.
Susține că în ziua de 19 iulie 2011, copilul i-a fost lăsat în grijă de către mama sa, acesta fiind bolnav, împreună cu martorul M. Pista, căruia i-a spus că victima este bolnavă.
Întrucât minorul nu se putea deplasa, l-a dus să bea apă și a văzut că îi este rău, el arătându-i mamei copilului și spunându-i să-l ducă la medic sau măcar la urgență, însă aceasta i-a explicat că minorul nu are carnet de sănătate.
La această discuție a asistat și bunicul matern al minorului, partea vătămată G. I. și alte persoane de etnie rromă, pe care însă nu le cunoaște.
Inculpatul precizează că înainte de cele întâmplate în data de 19.07.2011, mama copilului i-a spus că acesta ar fi bolnav dar că a trântit copilul de pământ și a văzut că avea o vânătaie pe piept, aceasta provenind de la faptul că mama l-a lovit.
Ca urmare, susține că el nu l-a agresat pe minor ci mama acestuia și ca urmare, nu se consideră vinovat de moartea acestuia.
Inculpatul susține că atunci când i s-a prezentata materialul de urmărire penală a recunoscut fapta și a luat vina asupra sa întrucât a fost agresat, dar nu în fața procurorului și a organelor de poliție (fila 79).
Partea vătămată G. K. – mama victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 Ron, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare ale acesteia și suma de 2.500 Ron cu titlu de daune moral, însă cealaltă parte vătămată – G. I., a declarat că nu se constituie ca parte civilă în cauză în calitate de bunic al victimei, neavând nicio pretenție față de inculpat.
Martora B. M., a susținut că ea a chemat ambulanța la solicitarea unui grup de rromi care aveau un copil în brațe, iar la confruntarea cu martora R. O., aceasta a confirmat că într-adevăr B. M. a chemat salvarea, fapt pe care aceasta nu l-a putut confirma respectiv dacă Bartos O. avea copilul în brațe sau nu, un aspect fiind cert că inculpatul nu se afla în grupul de persoane care erau cu copilul.
Anterior confruntării, martora Bartos O. a declarat că nu-și aduce aminte când s-a întâmplat fapta, dar în ziua respectivă era acasă și mama copilului, inculpatul fiind plecat, mama fiind cea care a trântit copilul de pământ, copilul plângându-se că-l doare capul și zona abdominală, aceasta agresând minorul și anterior zilei în care acesta a decedat, chiar în fața martorului M. I..
Martora B. J. susține că nu a văzut incidentul doar când copilul a fost dus cu salvarea, însă înainte de incident, dimineața s-a întâlnit la piață cu mama copilului și cu martora R. O., copilul nefiind cu acestea, dar ele grăbindu-se întrucât luaseră pentru copil două supozitoare întrucât acesta avea febră mare, susținând că nici inculpatul și nici o altă persoană din familie nu ar fi lovit copilul.
În ceea ce privește martorul M. I., declarația dată în fața instanței este contradictorie cu cea dată în faza de urmărire penală.
Astfel, în fața instanței acesta susține că nu l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe minor dar nici pe concubina acestuia, mama copilului, deși anterior, cu două zile înainte ar fi văzut un fapt de o asemenea natură.
La data când s-a întâmplat decesul victimei susține că nu era de față, fiind plecat și ajungând acasă când deja poliția venise la fața locului, și inițial că inculpatul a fost cu el dar că a plecat nu știe unde, iar acasă cu copilul a rămas mama sa.
În faza de urmărire penală acest martor a declarat că până la data decesului minorului la văzut pe inculpat de mai multe ori lovindu-l pe acesta și pe mamă.
În ziua de 19 iulie 2011, a lipsit de acasă în jurul orei 18:00, după ce anterior plecaseră K., părinții inculpatului și sora acestuia O. la piața alimentară și după medicamente pentru minorul care avea febră.
Până la ora când a plecat, minorul era bine, vioi și s-a jucat cu el, iar după ce el a plecat minorul a rămas cu inculpatul și cu fratele inculpatului, însă la întoarcere copilul nu a mai putut să meargă, s-a clătinat, inculpatul ducându-l în casă.
Peste câteva minute a ajuns acasă și mama copilului care l-a luat în brațe, fiind avertizată de inculpat că copilul nu se simte bine și, mama țipând la inculpat că i-a omorât copilul, însă acesta nu i-a răspuns.
Martorul infirmă afirmația inculpatului cum că ar fi plecat împreună să aducă iarbă și la întoarcere K. ar fi bătut copilul, însă adevărul este cel declarat înainte, cum că el și inculpatul nu au părăsit casa decât când a plecat după apă minerală și în nici un caz împreună.
Martorul susține că în urmă cu un an, inculpatul și fratele său l-au luat cu forța de pe stradă și l-au dus la G. unde locuiau și unde a stat până în data de 19.07.2011 când au intervenit organele de poliție, el neavând voie să plece singur, întrucât îi încasau ajutorul de stat pe care îl primește întrucât este nevăzător de gradul I și suferă de epilepsie.
Inculpatul recunoaște că acest martor locuia împreună cu familia sa și susține că în ziua în care a murit copilul erau plecați împreună, mama copilului fiind cea care a rămas cu acesta, iar când a venit acasă a început să lovească copilul.
Examinând apelul promovat de parchet, din prisma dispozițiilor art. 372 și art. 378 C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește fondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe – hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la condamnarea inculpatului la pedeapsa principală cu închisoarea. Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale reținute în sarcina sa, în modalitatea descrisă.
Sub aspectul aplicării disp. art. 72 C. pen, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o justă apreciere și o corectă aplicare a acestor criterii, stabilind pedeapsa principală la 9 ani închisoare.
Critica adusă de procuror este întemeiată, deoarece pedeapsa aplicată de prima instanță nu poate primi altă modalitate de executare decât cea în regim de detenție, ceea ce impune aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza II, b C. pen.
Chiar dacă inculpatul era minor la data săvârșirii faptei, aplicarea pedepsei accesorii este obligatorie, în acest sens pronunțându-se și ÎCCJ – Secțiile Unite – prin Decizia nr. LI/2007.
Față de natura faptei, respectiv uciderea de către inculpat a copilului concubinei sale, aflat în grija și întreținerea sa, Curtea apreciază că se impune și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. d, e C. pen, ca pedeapsă accesorie, respectiv drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator.
Pe lângă critica adusă de parchet, constatăm că, potrivit disp. art. 175 alin. 1 teza finală C. pen, este pbligatorie și aplicarea pedepsei complementare, fiind întrunite condițiile cerute de art. 65 alin. 1, 2 C. pen, astfel încât vom aplica inculpatului pe o perioadă de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 ali. 1 teza a II, b, d, e C. pen.
În sfârșit, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatului urmează să-i fie prelevate probele biologice necesare în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, în baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J. raportat la art.4 alin.1 litera b din aceeași lege, fiind informat despre prelevare, în temeiul art.5 alin.5 din legea enunțată.
Inculpatul susține în apel că nu el este persoana care ar fi lovit minorul.
Această apărare a fost formulată și în fața primei instanțe.
În acord cu prima instanță, reținem că, deși inculpatul nu a fost văzut în momentul în care a lovit copilul în intervalul de timp cuprins între plecarea martorului M. după apă și întoarcerea acestuia și a mamei minorului, este dovedit mai presus de price dubiu că inculpatul a rămas singur cu copilul, mama acestuia fiind plecată cu sora inculpatului, R. O., să cumpere printre altele și medicamente pentru copilul care avea febră.
Chiar și în fața instanței de apel, martorul M. a declarat că în momentul în care a plecat după apă. Copilul se simțea relativ bine (având doar febră) și se juca în curte cu un alt copil.
Văzând și concluziile raportului medico-legal (fila 88 dos. urm. pen), potrivit cărora cauza medicală a morții a fost hemoragia internă după ruptură hepatică cu hemoperitoneu, ca urmare a leziunilor toraco-abdominale produse prin lovituri directe și prin comprimarea regiunii toraco-abdominale între două planuri dure, existând legătură directă de cauzalitate, Curtea constată că acestea sunt rezultatul loviturilor aplicate de inculpat victimei în intervalul în care s-a aflat singur cu minorul și nicidecum nu pot fi rezultatul pretinselor lovituri aplicate de mamă minorului în zilele anterioare, așa cum susține apărarea.
Martorul M. a manifestat o atitudine oscilantă în fața instanței de apel, ca și în fața primei instanțe, susținând că nu l-ar fi văzut pe inculpat lovind copilul anterior, însă pentru considerentele reținute de judecătorul fondului, vom înlătura această susținere și vom reține declarația dată în faza de urmărire penală, pe care de altfel martorul și-o menține în întregime, iar afirmația făcută în fața Curții, cum că pasajul în care redă lovirea copilului ar fi o adăugire făcută de organele de poliție nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât respectivul pasaj se află chiar în mijlocul paginii pe care este redată declarația martorului.
Pe parcursul procesului-penal, inculpatul a încercat să inducă în eroare organele judiciare, prezentând mai multe variante, înlăturate însă de probele aflate la dosar.
Astfel, deși a susținut că a plecat împreună cu martorul M. să aducă iarbă, lucru infirmat categoric de martor, care a declarat constant că a fost plecat singur după apă. A mai susținut că minorul a rămas singur cu mama lui, susținere infirmată de către martor și sora inculpatului. Deși nu recunoaște că a lovit vreodată victima, martorul M. și mama copilului au arătat că inculpatul lovea în mod repetat și nemotivat victima. După constatarea decesului de către medicii legiști și anunțarea organelor de poliție, inculpatul a manifestat o atitudine de teamă, fugind de la fața locului.
Reținem de asemenea recunoașterea săvârșirii faptei de către inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către procuror, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a interpretului și a asistentului social, astfel că orice pretinsă presiune sau amenințare exercitate asupra inculpatului, sunt excluse.
Potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul a suferit o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și este pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa în alte două dosare de urmărire penală pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, tot în cursul anului 2011, aspecte care în completarea probelor din prezenta cauză privind atitudinea violentă manifestată de inculpat.
Așadar, prin prisma acestor considerente, apelul declarat P. DE PE L. T. HARGHITA este fondat, motiv pentru care, în baza art.379 pct. 2 lit. a C. pr. pen, urmează a fi admis.
Vom desființa parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza pe latura penală:
În baza art. 71 alin. 1, 2 C. pen, vom aplica inculpatului Ș. V. P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, d, e C. pen.
În baza art. 175 alin. 1 teza finală rap. la art. 65 C. pen, vom aplica aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, d, e C. pen, pe o perioadă de 4 ani.
Vom dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J. raportat la art.4 alin.1 litera b din aceeași lege.
Vom dispune informarea inculpatului cu privire la cele de mai sus, în temeiul art.5 alin.5 din legea enunțată.
Vom menține celelalte dispoziții din sentința atacată, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 381 alin. 1 teza finală C. pr. pen, vom deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv din 19.03.2012 la zi.
În baza art. 383 alin. 11 rap. la art. 350 C. pr. pen, vom menține starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen, vom respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș. V. P. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, vom obliga inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, rămân în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare în apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen, admite apeluldeclarat de P. DE PE L. T. HARGHITA împotriva sentinței penale nr. 117/19.03.2012 pronunțată de T. Harghita.
Desființează parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza pe latura penală:
În baza art. 71 alin. 1, 2 C. pen, aplică inculpatului Ș. V. P. (născut la 17 Decembrie 1993 în T. județul HARGHITA - fiul lui N. și al lui S. E., deținut în Penitenciarul Târgu M.) pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, d, e C. pen.
În baza art. 175 alin. 1 teza finală rap. la art. 65 C. pen, aplică aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, d, e C. pen, pe o perioadă de 4 ani.
Dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza art. 7 alin.1 din Legea nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J. raportat la art. 4 alin.1 litera b din aceeași lege.
Dispune informarea inculpatului cu privire la cele de mai sus, în temeiul art. 5 alin. 5 din legea enunțată.
Menține celelalte dispoziții din sentința atacată, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 381 alin. 1 teza finală C. pr. pen, deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv din 19.03.2012 la zi.
În baza art. 383 alin. 11 raportat la art. 350 C. pr. pen, menține starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondat apeluldeclarat de inculpatul Ș. V. P. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, rămân în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare în apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..
Cu recurs in 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părți.
Pronunțată în ședința publică din 11 iulie 2012.
Președinte, Judecător,
F. G. A. O.
Grefier
D. M.
Red. A.O.-11.07.2012
Tehnored. D.M.16.07.2012 – 3 ex.
Jud. fond. D. B.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 527/2012.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
