Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 510/2012. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2012 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 22-06-2012 în dosarul nr. 510/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr. 510/R
Ședința publică din 22 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C. U.
Judecător M. V.
Judecător A. O.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursurilor promovate de P. de pe lângă Judecătoria Reghin, inculpatul G. V. și partea vătămată/civilă Vernes Ș., împotriva deciziei penale nr.170/A/19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a Reprezentantei Ministerului Public procuror M. M. din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel Târgu M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 22 iunie 2012.
CURTEA DE APEL
Asupra căilor de atac de față,
1. Prezentarea sesizărilor.
1.1. Prin decizia penală nr.157/R/23 februarie 2012 a Curții de Apel Tg.-M., a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul M. declarat împotriva deciziei penale nr. 170/A/19 mai 2011 a Tribunalului M., a fost casată integral această hotărâre, au fost calificate apelurile formulate în cauză drept recursuri și a fost trimisă cauza Curții de Apel Tg.-M. în vederea rejudecării recursurilor promovate de P. de pe lângă Judecătoria Reghin, inculpatul G. V. și partea vătămată/civilă Vernes Ș. împotriva sentinței penale nr. 170/16 martie 2010 a Judecătoriei Reghin.
1.2. Prin cererile înregistrate astfel la această instanță sub nr._ /2 martie 2012, P. de pe lângă Judecătoria Reghin, inculpatul G. V. și partea vătămată/civilă Vernes Ș. au declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 170/16 martie 2010 pronunțate de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
În motivarea căii de atac, procurorul contestă legalitatea și temeinicia hotărârii Judecătoriei Reghin sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii penale puse în mișcare față de inculpatul G. V. sub aspectul infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 90/1996. Precizează că prima instanță în mod greșit a concluzionat că această infracțiune a fost abrogată prin Legea nr. 319/2006, întrucât în această din urmă lege se regăsesc infracțiunile din Legea nr. 90/1996, numai că au o altă numerotare.
În motivarea recursului său, inculpatul contestă temeinicia hotărârii primei instanțe, sub aspectul condamnării lui pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și obligării în solidar cu partea responsabilă civilmente la suportarea daunelor materiale și morale acordate de judecătorie. Menționează că, în cauză, nu a săvârșit fapta cu vinovăția specifică, astfel că soluția corectă era de achitare a sa și pentru această infracțiune. Totodată, chiar dacă instanța de control nu va împărtăși aceiași idee, consideră că este prea grea pedeapsa aplicată, în raport de gradul de pericol social al infracțiunii deduse judecății și persoana sa. În plus, la acordarea despăgubirilor materiale și morale, prima instanță, cu toate că o menționează în considerente, nu a ținut totuși seama de culpa covârșitoare a părții vătămate în producerea accidentului. De asemenea, în mod neîntemeiat, judecătoria nu a ținut seama de răspunderea pentru paza lucrului care incumba societății . Baia M. și a considerat că aceasta nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză.
În motivarea recursului său, partea vătămată/civilă critică temeinicia soluției pronunțate de Judecătoria Reghin în latura penală a litigiului subliniind că în mod greșit prima instanță l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a normelor de protecție a muncii, pe motiv că fapta a fost dezincriminată, întrucât nu a existat nici un moment legislativ în care această infracțiune să fi fost dezincriminată, elementele ei regăsindu-se în prevederile Legii nr. 319/2006. În plus, față de gravitatea infracțiuni ide vătămare corporală din culpă și persoana inculpatului, este prea blând tratamentul sancționator la care s-a oprit instanța de prim grad.
Analizând recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr._ al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor recurenților și ale intimatului precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se rețin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 170/16 martie 2012, Judecătoria Reghin:
-în temeiul art. 11 pct. 2 alin. 1 raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul G. V. de comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 37 din Legea 90/1996.
-în temeiul art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-în temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și șase luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. 1 Cod penal și alcătuit din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani prevăzut de lege.
-în temeiul art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
-a constatat că . SA, cu sediul în București, ., sector 1 are calitatea de asigurator.
-în baza art. 346 alin. 1, art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 și 1000 alin. 3 cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă VERNEȘ Ș. și l-a obligat pe inculpatul G. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente . D. și P. C. N., prin lichidator H&B Insolv C. N., să-i plătească părții civile suma de 639,04 daune civile și suma de 50.000 lei daune morale.
-în baza art. 346 alin. 1, art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 și 1000 alin. 3 Cod civil, a respins celelalte pretenții civile formulate de partea civilă în cauză.
-în temeiul art. 191 alin. 1, 3 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total de 280 lei.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că la data de 09.07.2005 angajații Societății de Construcții C. București SA – F. D. P. C. efectuau lucrări pentru „Eliminarea pasajelor de nivel pe DN 15 P. - Petelea” în baza contractului nr. 41/969 din 26.02.1999. Inculpatul G. V. era angajat în calitate de conducător auto pe autobasculanta cu nr. de înmatriculare_, autobasculantă care a fost închiriată de către Societatea de Construcții C. București SA – F. D. P. C. de la . Barința, care la rândul său o închiriase de la . Baia M.. Partea vătămată Verneș Ș. era angajat la Societatea de Construcții C. București SA – F. D. P. C. executând diverse activități precum tăiatul suflantei sau tasatul terenului. În jurul orelor 09.45 autobasculanta condusă de către inculpat s-a apropiat de repartizorul de asfalt cu o viteză de 27,65 km/h. În fața repartizorului se afla partea civilă Verneș Ș. care vorbea la telefon și nu a observat apropierea autobasculantei. Inculpatul a văzut-o pe partea vătămată în fața sa, însă nu mai avut timp suficient pentru a opri, astfel încât este lovită de autobasculantă, se dezechilibrează, iar autobasculanta trece peste glezna și tibia picioarelor victimei. Inculpatul nu a observat impactul și a mai continuat deplasarea aproximativ 20 metri. Conform raportului de expertiză întocmit, viteza autobasculantei în momentul impactului a fost de 10,8 km/h (f. 305).
În timpul efectuării lucrărilor varianta ocolitoare P. – Petelea era închisă circulației publice, iar conform instrucțiunilor proprii (p. 9) întocmite de către societate viteza maximă admisă pentru autovehicule era de 10 km/h, iar pentru utilaje viteza era de 5 km/h (f. 27).
Din declarațiile martorilor D. C. V. (f. 190) și B. A. (f. 368) rezultă că inculpatul avea obiceiul să se apropie cu viteză și apoi să frâneze brusc.
De asemenea, s-a constatat că partea vătămată se afla între repartizor și autobasculantă și vorbea la telefon. Partea vătămată, deși a avut posibilitatea de a vedea autobasculanta, a văzut-o prea târziu, fiind atenționat de colegi și nu a mai avut timp să se ferească.
Astfel din cele menționate mai sus, instanța a apreciat că există culpa concurentă a inculpatului care s-a apropiat cu viteză prea mare și a părții vătămate care nu ar fi trebuit să se afle în locul producerii accidentului.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală (f. 81) rezultă că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 90-100 zile de îngrijiri medicale și prezintă infirmitate fizică permanentă deoarece membrul stâng a suferit o amputație.
Cu privire la comiterea infracțiunii prev. de art. 37 din Legea 90/1996 instanța a constatat că aceasta a fost abrogată, motiv pentru care îl va achita pe inculpat de comiterea acesteia, fapta nemaifiind prevăzută de legea penală.
Fapta inculpatului G. V. care, din culpă, prin nerespectarea dispozițiilor legale privind protecția muncii a cauzat leziuni corporale părții civile Verneș Ș. care a suferit și o infirmitate fizică permanentă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 2 și 4 Cod penal.
Fiind îndeplinite condițiile referitoare la acordarea suspendării condiționate și existând convingerea instanței că reeducarea inculpatului poate fi realizată fără executarea efectivă a pedepsei închisorii de 6 luni aplicate, în temeiul art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Conform dispozițiilor art. 82 Cod penal a stabilit termenul de încercare de 2 ani și 6 luni termen alcătuit din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2 ani, iar în temeiul art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauze, din actele și lucrările dosarului instanța a constatat că nu există înscrisuri din care să reiasă cuantumul total al pretențiilor materiale solicitate. Au fost depuse numai bonuri care atestă valoarea cheltuielilor ocazionate de prezentul proces în cuantum de 639.04 lei (f. 375-376).
Partea vătămată afirmă că au fost efectuate cheltuieli exorbitante pentru medicamentele necesare refacerii acestuia, însă nu face nici o dovadă în acest sens.
Cu privire la suma de 16.800 lei reprezentând diferența dintre salariul realizat și pensia pe care o obține în prezent de 800 lei, conform contractului individual de muncă (f. 56-58 u.p.) rezultă că partea vătămată avea un venit lunar de 462,5 lei, deci mai mic decât pensia actuală.
Cu privire la stabilirea unei rente viagere constând în diferența dintre salariul pe care l-ar fi realizat și pensia obținută se constată de asemenea că pensia este mai mare.
Cu privire la despăgubirile morale, potrivit dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală cu referire la art. 998 Cod civil, despăgubirea părții vătămate trebuie să constituie o justă și integrală reparație a daunelor morale suferite în urma infracțiunii. Daunele morale reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei, cuantumul acestei compensații fiind determinat, între altele, prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu. Astfel instanța a constatat că solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul de natură morală este în totalitate întemeiată, deoarece părții vătămate i-au fost cauzate intense suferințe fizice, leziunile cauzate prin accident transpunându-se în vătămarea relativ gravă a stării sale de sănătate. De asemenea, părții vătămate i-a fost amputat și un picior. Durata îndelungată a spitalizării, a tratamentelor ambulatorii ulterioare și necesitatea efectuării unor intervenții chirurgicale sunt de natură să creeze o intensă suferință de ordin psihic pentru a cărei reparație este pe deplin justificată acordarea unei remunerații materiale. Este adevărat că acordarea acestor despăgubiri trebuie să se facă de așa manieră încât să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză a persoanei vătămate, dar, în același timp, este necesar ca suma acordată cu titlu de reparație să se circumscrie cât mai fidel cuantumului prejudiciului. Față de întregul material probatoriu administrat în cauză referitor daunele morale, la criteriile de stabilire a acestora arătate mai sus, instanța i-a acordat părții civile suma de 50.000 lei cu acest titlu, având în vedere culpa concurentă a inculpatului și a părții civile.
3. Punctul de vedere al instanței de recurs. În ceea ce privește expunerea stării de fapt, analiza detaliată a probelor, condamnarea inculpatului G. V. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, încadrarea juridică dată faptei, natura și durata pedepsei principale aplicate inculpatului; aplicarea dispozițiilor art. 81-82 C. pen., atenționarea inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.; obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici, iar participanții la procesul penal și nici instanța de recurs din oficiu nu a identificat argumente convingătoare care să combată aceste dezlegări aduse pricinii de Judecătoria Reghin.
Cu toate acestea, recursurile promovate în cauză de P. de pe lângă Judecătoria Reghin, partea vătămată Verneș Ș. și inculpatul G. V. împotriva sentinței penale nr. 170/16 martie 2010 a Judecătoriei Reghin sunt fondate, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căilor de atac cu consecințele casării parțiale a hotărârii atacate și rejudecării cauzei în următoarele limite:
3.1. În recursurile procurorului și părții vătămate, constatăm că, potrivit depozițiilor martorilor audiați în cauză, procesului verbal de cercetare, procesului verbal de cercetare întocmit de . D. P. C. N., raportului de expertiză tehnică, raportului de constatare medico-legală, declarațiilor părții vătămate și ale inculpatului, văzând caracterul divizibil al declarațiilor de inculpat, la data de 9 iulie 2005, inculpatul G. V., din culpă fără prevedere și prin nerespectarea dispozițiilor de protecție a muncii nr. 21 din NSPM ediția 2000, precum și a instrucțiunilor proprii referitoare la transportul intern nr. 6/22 iunie 2005, pct. 9, în urma unui accident de muncă, a cauzat părții vătămate Verneș Ș. leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile îngrijiri medicale și infirmitate fizică permanentă, deoarece membrul inferior drept a suferit o amputare.
Activitatea inculpatului întrunește elementele constitutive atât ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C. pen., cât și ale infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii, prev. de art. 37 din Legea nr. 90/1996 în vigoare la data faptelor.
Este adevărat că, prin Legea nr. 319/2006, Legea nr. 90/1996 a fost abrogată, însă art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 preia în termeni aproape identici infracțiunea incriminată în art. 37 din vechea lege. De la data accidentului în cauză, nu a existat nici un moment în care fapta de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii să nu fi fost incriminată, ea fiind prevăzută ca infracțiune în chiar actul normativ care abroga legea anterioară. În plus, într-adevăr nu există o corespondență fidelă a termenilor incriminatori din vechea și noua lege, însă diferențele nu sunt semnificative și nu duc la concluzia că infracțiunea așa cum era reglementată în art. 37 din Legea nr. 90/1996 nu are corespondent, în părțile ei esențiale, în art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006. Într-adevăr noua lege prevede un tratament sancționator mai sever, dar, în virtutea art. 13 C. pen. inculpatului i se va aplica legea penală mai favorabilă, respectiv art. 37 din Legea nr. 90/1996.
În rezolvarea acțiunii penale puse în mișcare pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii, trebuie observată mai întâi data la care a fost comisă aceasta, natura acestei infracțiuni și sancțiunea prevăzută în textul de incriminare, iar apoi incidența prevederilor art. 121 și urm. C. pen., privind intervenția prescripției răspunderii penale, ca o cauză care stinge acțiunea penală exercitată împotriva acuzatului.
Astfel, infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii a fost săvârșită la data de 9 iulie 2005. Totodată, potrivit art. 37 din Legea nr. 90/1997, această infracțiune se sancționează cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Potrivit art. 122, lit. e C. pen., răspunderea penală se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii infracțiunii, când legea prevede pentru această infracțiune pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
Odată cu declanșarea procedurilor penale împotriva inculpatului, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a întrerupt față de el, însă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 124 C. pen. în formula inițială, anterioară Legii nr. 63/2012, care reprezintă legea mai favorabilă, privind prescripția specială, în temeiul cărora “prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate”. Astfel, prescripția specială a răspunderii penale a inculpatului pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii a intervenit la data de 9 ianuarie 2010.
În aceste condiții, în rejudecare, în conformitate cu art. 345 alin. 1 și 3 C. pr. pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. b combinat cu art. 10 lit. g C. pr. pen., vom dispune încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului G. V. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii, prev. de art. 37 din Legea nr. 90/1996 cu reținerea art. 13 C. pen.
3.2. În recursurile părții vătămate și inculpatului, constatăm că, deși în motivare partea vătămată a explicat că suma de 639,04 lei reprezintă contravaloarea carburantului necesar transportului pentru deplasarea d-l Verneș Ș. în vederea prezentării în fața autorităților judiciare, astfel încât aceasta se include în categoria cheltuielilor judiciare, această câtime a fost acordată totuși cu titlu de daune materiale.
În rejudecare, vom diferenția sumele oferite părții civile, făcând distincție între daunele morale aferente soluționării acțiunii civile și cheltuielile judiciare avansate pentru exercițiul în procesul penal atât al acțiunii civile, cât și al acțiunii civile.
Totodată, judecătoria în mod corect a constatat că S.C. Ardaf S.A., în prezent S.C. G. R. A. R. S.A are calitatea în cauză de asigurator de răspundere civilă.
În procesul penal, inculpatul (când este cazul și partea responsabilă civilmente) este subiectul pasiv al acțiunii civile alăturate acțiunii penale, ceea ce înseamnă că, în cazul constatării îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii delictuale, el este ținut să repare prejudiciul.
În cazul particular al accidentelor rutiere ale căror victime au suferit vătămări fizice sau morale ori au decedat, pentru garantarea recuperării integrale a prejudiciilor cauzate victimelor sau terților, în dreptul intern au fost luate măsurile legislative adecvate care să asigure că aceste prejudicii vor fi acoperite integral prin asigurare sau, dacă vehiculul nu a fost identificat ori nu este asigurat, a fost înființat Fondul de protecție a victimelor străzii responsabil cu despăgubirea.
În prezenta cauză, a fost asigurat de răspundere civilă autovehiculul implicat în evenimentul din 9 iulie 2005 a cărui victimă este partea vătămată Verneș Ș.. Prin urmare, instanța investită cu soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile alăturate acesteia nu poate să ignore prevederile Legii nr. 136/1995. Următoarele dispoziții ale acestui act normativ sunt relevante în speță: -art. 54 alin. 1 potrivit căruia „… în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, …, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
-art. 55 alin. 1 potrivit căruia „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”.
-art. 50 alin. 1 și 2 după care „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv”.
-art. 55 potrivit căruia „Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.
Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.
Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite și că nu mai au nici o pretenție de la asigurătorul de răspundere civilă și asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă.
În situația efectuării plății de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii.
În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul conform prevederilor art. 22, eventuala diferență de despăgubire dintre asigurarea facultativă și asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută de legislația în vigoare”.
Modalitatea în care este instituită prin lege asigurarea obligatorie de răspundere civilă ilustrează voința legiuitorului de a simplifica mijloacele prin care persoana prejudiciată ajunge să fie dezdăunată și corespunde scopului pentru care a fost instituită obligativitatea asigurării. Astfel, din moment ce legea obligă persoanele să se asigure tocmai pentru a garanta plata despăgubirilor către eventualii păgubiți, este firesc ca în situația producerii riscului asigurat garanția să devină funcțională, iar asigurătorul să fie ținut să plătească.
Considerentele enunțate mai sus determină concluzia după care în procesul penal care poartă pentru o infracțiune de vătămare corporală din culpă sau ucidere din culpă produsă printr-un accident rutier și în care a fost adusă și o acțiune civilă, inculpatul și, după caz partea responsabilă civilemnte, când este antrenată răspunderea lui delictuală, este ținut să dezdăuneze partea civilă după regulile răspunderii civile delictuale. În același timp, obligația de dezdăunare incumbă și asiguratorului, în acest caz dup ă regulile instituite de Legea nr. 136/1995 și potrivit clauzelor contractului de asigurare.
Desigur, obligarea celor doi nu înseamnă că victimei îi este oferită o dublă plată, această măsură fiind exclusă de principiul neîmbogățirii fără justă cauză. O asemenea obligație lasă deschisă calea părții civile să se îndestuleze direct de la asigurator pentru daunele materiale și morale, precum și pentru cheltuielile judiciare fixate de instanță prin hotărâre, și, doar dacă suma care i-a fost oferită de societatea de asigurare nu o acoperă integral pe cea acordată de către instanța de judecată sau în ipoteza în care, la executarea hotărârii, asiguratorul este insolvabil, partea civilă se poate îndrepta împotriva inculpatului pentru diferența neobținută de la societatea de asigurare.
În considerarea acestor idei, în rejudecare, vom obliga asiguratorul S.C. G. R. A. R. S.A (fostă S.C. Ardaf S.A.) la plata daunelor morale și a cheltuielilor judiciare acordate de instanță părții civile Verneș Ș., în limitele contractului de asigurare.
3.3. Asupra celorlalte motive de recurs, nu le vom primi, pentru următoarele considerente:
a) Prima instanță a efectuat o justă operațiune de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, ținând seama de criteriile prescrise de art. 72 C. pen., precum și de faptul că faptul că aplicarea pedepsei nu trebuie să echivaleze unei acțiuni de răzbunare, ci are ca obiectiv atingerea scopurilor general și special prescrise de art. 52 C. pen., fiind, totodată, necesar, ca sancțiunea să fie individualizată într-o manieră care să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii și să îl determine în viitor să nu mai comită fapte penale.
În acest context, observăm și noi gradul de pericol social concret al faptei comise, reflectat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și extrinseci acestuia, cum sunt, în esență: neatenția și imprudența cu care a inculpatul a manevrat autobasculanta, locul și timpul producerii accidentului, forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul; gradul de contribuție și al victimei la producerea accidentului; urmările grave cauzate, constând în lezarea integrității corporale și a sănătății subiectului pasiv. Ne referim, în același timp și la persoana inculpatului, subliniind aici comportamentul lui ireproșabil în societate anterior faptei și prezentarea la chemările autorităților judiciare, până la momentul plecării lui la muncă în străinătate.
În raport de aceste elemente, pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului G. V. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, este conformă principiului proporționalității și satisface, în concret și în mod eficient, nevoile reinserției sociale și ale prevenției generale, neexistând niciun element care să justifice aplicarea unor sancțiuni cu o durată sau o natură mai grea sau mai ușoară.
b) Probele administrate în cauză confirmă starea de fapt așa cum a fost dezvoltată de prima instanță, precum și vinovăția inculpatului sub forma culpei fără prevedere în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În cauza de față, culpa inculpatului rezultă din efectul combinat al următoarelor aspecte:
(i) nerespectarea regimului de viteză stabilit, prin norme asupra cărora inculpatul a fost instruit, pentru deplasarea autovehiculelor în incinta șantierului. Astfel, deși viteza maximă admisă era de 10km/h, autobasculanta condusă de inculpat rula în dreptul repartizatorului cu o viteză de 48,14 km/h iar, la impact, avea o viteză de 22,42 km/h. Este adevărat că înăuntrul șantierului nu erau plasate indicatoare de viteză, dar aceasta nu înlătură obligația inculpatului de a circula cu maxim 10 km/h, din moment ce inculpatul cunoștea această obligație, întrucât era expres și clar stipulată la pct. 9 al Instrucțiunilor referitoare la transportul intern nr. 6/22 iunie 2009 care i-au fost comunicate și, chiar în dimineața accidentului maistrul D. C. făcuse instructajul pe linia protecției muncii.
(ii) executarea cu întârziere a virajului dublu, manevră cauzată tot de viteza inadecvată cu care se deplasa pe tronsonul de referință.
(iii) imprudența de care a dat dovadă inculpatul care, așa cum susțin martorii D. C. V. și B. A., de obicei se apropia cu viteză de lucrători, pentru ca apoi să frâneze brusc.
Alături de actele inculpatului, producerea accidentului a fost cauzată și de comportamentul părții vătămate care, prin poziția și locul în care se afla, a încălcat dispozițiile din instrucțiunea proprie de protecția muncii n.1/22.06.2005 și nr. 6/22.06.2005.
Culpele inculpatului și părții vătămate sunt concurente și în proporție de 50% fiecare. Deși prima instanță nu a indicat expres gradul de culpă, din maniera în care s-a exprimat în motivarea sentinței recurate, rezultă că a avut în vedere culpa celor doi în proporții egale de câte 50%.
c) În mod corect prima instanță a stabilit că doar S.C. C. București –F. D. și P. C. N. are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză. Astfel, la data faptei, exista o detașare faptică a inculpatului de la . Baia M. la S.C. C. București –F. D. și P. C. N., asupra căreia exista consimțământul ambelor părți. Astfel, raporturile de prepușenie se stabilesc față de persoana morală la care s-a făcut detașarea, deoarece ea exercită efectiv puterea de direcție, supraveghere și control asupra activității salariatului. În prezenta pricină, raporturile de prepușenie erau între inculpat și S.C. C. București –F. D. și P. C. N., aceasta fiind societatea care îi încredințase funcții d-lui G. V., avea dreptul să îi dea ordine, dispoziții și instrucțiuni, iar inculpatul își exercita funcțiile încredințate în folosul și în subordinea acestei societăți.
În speță, este exclusă angajarea răspunderii obiective a . Baia M. pentru prejudiciile cauzate de lucruri, pe temeiul prevăzut de art. 1000 alin. 1 din vechiul C. civ., deoarece autobasculanta a fost doar un simplu instrument al inculpatului în cauzarea prejudiciului, prejudiciul a fost urmarea activității inculpatului care a mânuit inadecvat lucrul, și nu a fost cauzat de vreo defecțiune a autobasculantei ori în timpul cât lucrul a scăpat de sub controlul inculpatului.
d) Cât privește daunele morale acordate părții civile, raportul de constatare medico-legală, documentele medicale depuse la dosar, declarațiile părții civile și ale martorilor atestă existența unui prejudiciu moral corporal (de agrement) suferit de d-l Verneș Ș. ca urmare a acțiunii ilicite a inculpatului G. V. contra integrității corporale și sănătății victimei, precum și a propriei imprudențe, de care, de altfel instanța de prim grad a ținut cont. În acest sens, subliniem ca prejudiciu de agrement natura leziunilor corporale produse părții vătămate, aflat în apogeul existenței, constând în zdrobirea gleznei și piciorului drept, pentru care s-a practicat amputația gambei drepte, fractură cominutivă deschisă tibie dtângă, cu consecința unei infirmități fizice permanente. La acestea se adaugă internările în spital și intervențiile de specialitate la care a fost supus partea civilă, acesta fiind desprins astfel din mediul cotidian și nevoit să se conformeze tratamentului medicamentos necesar însănătoșirii. În prezența acestor leziuni și în fața tratamentelor medicale la care este supus partea vătămată, din momentul și ulterior accidentului, constatăm o alterare a condițiilor firești de viață a d-lui Verneș Ș., o zdruncinare serioasă a mersului calm și pașnic al vieții acestuia, în condițiile în care el a fost și este lipsit de o normală existență, fiind nevoit să trăiască pe mai departe cu infirmitatea constatată de medici.
În consecință, solicitarea părții civile de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor morale este întemeiată. Nefiind prevăzut în legislația actuală un criteriu matematic, abstract de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operațiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcție atât de suferințele psihice la care a fost supusă victima (în cauza de față expuse fiind în alineatul anterior), cât și de împrejurarea că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogățire nejustificată a părții civile și nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului și al comitentului. Raportat la cele două criterii, considerăm că suma de 50.000 lei acordată de prima instanță, la care se adaugă și condamnarea penală a inculpatului reprezintă o reparație echitabilă și adecvată a suferințelor psihice îndurate de partea civilă.
e) Cât privește natura căilor de atac declarate în cauză, această instanță și-a exprimat punctul de vedere prin decizia penală nr. 157/R/23 februarie 2012, de la acel moment neintervenind nici un element care să schimbe optica exprimată în considerentele acestei hotărâri. Practica dezvoltată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează infracțiunile de evaziune fiscală, iar situațiile analizate de instanța supremă și la care a făcut referire avocatul inculpatului sunt diferite de particularitățile prezentului litigiu.
4. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs. Având în vedere soluția principală adusă recursurilor, conform art. 192 alin. alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
1. În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admite recursurile promovate de P. de pe lângă Judecătoria Reghin, partea vătămată Verneș Ș. (dom. în Aiud, .. 11, ., jud. A.) și inculpatul G. V. (dom. în ./A, jud. Maramureș) împotriva sentinței penale nr. 170/16 martie 2010 pronunțate de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ și, în consecință:
1.1.. Casează în parte sentința penală recurată, rejudecând cauza în limitele de mai jos:
a) În baza art. 345 alin. 1 și 3 C. pr. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b coroborat cu art. 10 lit. g C. pr. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G. V. (fiul lui T. și R., născut la data de 22.05.1972 în loc.Copalnic, jud. Maramureș, în com. Cernești, ./A, jud. Maramureș) pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind protecția muncii, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 90/1996 cu reținerea art. 13 C. pen.
b) În baza art. 346 alin. 1 C. pr. pen., admite în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă Verneș Ș. și, în consecință:
- Potrivit art. 14 alin. 5 C. pr. P.. raportat la art. 998-999 și art. 1000 alin. 3 din vechiul C. civ., obligă pe inculpatul G. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. București –F. D. și P. C. N., prin lichidator H&B Insolv C. N. (cu sediul în C. N., .. 12, .) să plătească părții civile suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
Respinge acțiunea civilă pentru rest.
În temeiul art. 193 alin. 1, 2 și 4 C. pr. pen., obligă pe inculpatul G. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. București –F. D. și P. C. N., prin lichidator H&B Insolv C. N. să plătească părții vătămate/civile Verneș Ș. suma de 639,04 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Constată că S.C. G. R. A. R. S.A (fostă S.C. Ardaf S.A.), cu sediul în București, Sector 1, .-60 are calitatea în cauză de asigurator de răspundere civilă și obligă această societate la plata daunelor morale și a cheltuielilor judiciare acordate de instanță părții civile Verneș Ș., în limitele contractului de asigurare.
1.2. Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate, referitor la condamnarea inculpatului G. V. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, încadrarea juridică dată faptei, natura și durata pedepsei principale aplicate inculpatului; aplicarea dispozițiilor art. 81-82 C. pen., atenționarea inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.; obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.
2. Potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
3. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. C. U. M. V. A. O.
Grefier,
D. B.
Red./thred.M.V./22.06.2012/2ex.
Jud.fond. G. L.M.
Jud.apel.I.L./S. B.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 523/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
