Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Comentarii

0

Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 52/2014

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr.52/A

Ședința publică din 12 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. C. B.

Judecător M. R. C.

Grefier G. C.

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de către inculpatul S. E. C. (fiul lui F. și V., născut la data de 10.09.1980 în B., domiciliat în B., ., .) și de către partea civilă Zămanț G. (domiciliat în ./B, județul M.) împotriva sentinței penale nr. 69/23 mai 2013 a Tribunalului M..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și lipsa reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror C. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial Târgu-M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, la data de 10 martie 2014, concluzii scrise, formulate de inculpatul apelant S. E. C..

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 Martie 2014, - încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie,- prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra căilor de atac promovate în cauză, pentru data de azi, respectiv 12 Martie 2014.

C. DE A.

Deliberând asupra prezentelor apeluri:

La data de 23.05.2013 T. M. a pronunțat în dosarul nr._ , sentința penală nr.69, prin care în baza art.334 Cod procedură penală, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art.12 alin.1, alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu reținerea art.41 alin.2 Cod penal, în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (cerere formulată de inculpatul P. F., prin apărător) sau în infracțiunea de înșelăciune în convenții, prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, cu reținerea art.41 alin.2 Cod penal (cerere formulată de inculpatul Șimon C. E., prin apărător).

În baza art.345 alin.1 și 2 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. C. E. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată prev. de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținerea art.74 alin.1 lit.a Cod penal și aplicarea art.76 alin.1 lit.b Cod penal și potrivit art.345 alin.1 și 2 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul S. C. E., la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art.136¹ din Legea nr.295/2004, modificată prin OUG nr.26/2008 (art.134 din Legea nr.295/2004, în actuala reglementare, după republicare), cu reținerea art.74 alin.1 lit.a, alin.2 Cod penal și aplicarea art.76 alin.1 lit.e Cod penal.

În baza art.33 lit.a Cod penal coroborat cu art.34 alin.1 lit.b Cod penal, a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și în baza art.35 alin.3 și 5 Cod penal, alături de pedeapsa rezultantă, i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b pe o durată de 3 ani.

În baza art.88 Cod penal coroborat cu art.357 alin.2 lit.a Cod procedură penală, a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din 3 februarie 2010, orele 18.00 și a arestării preventive începând cu data de 4 februarie 2010 și până la data de 23 februarie 2010.

În baza art.86¹ alin.2 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani – redus cu durata reținerii și a arestării preventive, termen care se compunea din durata pedepsei aplicate (3 ani), la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani, în conformitate cu dispozițiile art.86² Cod penal.

În baza art.86³ alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă T. B. la datele fixate de acest serviciu;

- să anunțe S. de Probațiune de pe lângă T. B., în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice acestui serviciu și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86⁴ Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și potrivit dispozițiilor art.71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, a fost suspendată, executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării, sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art.345 alin.1 și 2 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. F., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată prev. de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținerea art.74 alin.1 lit.a, alin.2 Cod penal și aplicarea art.76 alin.1 lit.b Cod penal.

În baza art.81 alin.1 Cod penal coroborat cu art.82 alin.1 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni – termen care se compunea din durata pedepsei (1 an și 6 luni) la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei și potrivit dispozițiilor art.71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate, a executării pedepsei.

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.14 și art.15 Cod procedură penală, s-au admis, în parte, acțiunile civile formulate de părțile vătămate, constituite părți civile P. O., P. L. și P. I., obligând inculpatul S. C. E. să plătească acestora următoarele sume:

- pentru partea civilă P. O. – 400 Euro (echivalent în lei la data plății), cu titlu de daune morale;

- pentru partea civilă P. L. – 400 Euro (echivalent în lei la data plății), cu titlu de daune morale;

- pentru partea civilă P. I. – 500 Euro (echivalent în lei la data plății), cu titlu de daune morale, respingându-se restul pretențiilor civile solicitate de aceste părți civile cu titlu de daune materiale.

Au fost respinse restul acțiunilor civile, formulate de părțile vătămate, constituite civile Zamanț G., M. I., M. V., M. V., Zamanț V. și C. G., având ca obiect obligarea inculpatului S. C. E. la plata sumelor cerute cu titlu de daune materiale și în baza prevederilor art.191 alin.1 și 4 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații S. C. E. și P. F. la plata sumei de 8.600 lei RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru a adopta o asemenea soluție, în respectiva cauză, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, S. Teritorial M., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. C. E. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 lit.c din Legea nr.678/2001, și

- nerespectarea regimului armelor letale, prevăzută de art.136¹ din Legea nr.295/2004, modificată și completată de OUG 26/2008,

- cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Prin același act s-a dispus de asemenea, disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de făptuitorul P. F..

În actul de inculpare s-a arătat, în esență faptul că, inculpatul S. C. E., fie singur, fie prin intermediul făptuitorului P. F., a racolat, prin acte de înșelăciune, a transportat și predat nouă persoane (respectiv părțile vătămate M. I., M. V., Zamanț V., Păturca I., M. V., Zamanț G., P. L., P. O. I., C. G.), la diferite patroni italieni, contra unor sume de bani, pentru a desfășura muncă, la negru, în condiții de muncă, plată, cazare și hrană necorespunzătoare, care le-au fost impuse prin mijloace de constrângere psihică (lăsarea fără acte de identitate și fără bani) și prin alte forme de constrângere, activități de pe urma cărora inculpatul a obținut diferite foloase bănești.

În sarcina inculpatului s-a reținut, de asemenea, că acesta a deținut la locuința sa două arme de autoapărare (un pistol marca UMAREX SMITH&WESSON; seria S_, calibru 4,5 mm și un pistol fără marcă, fără . 4,5 mm) ambele în stare de funcționare, fără a fi autorizat să dețină și să folosească arme letale sau neletale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 10 august 2010, sub număr de dosar_ .

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, S. Teritorial M., emis în dosarul nr.65/D/P/2010 la data de 10.11.2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În actul de inculpare s-a arătat că inculpatul P. F., în urma unor înțelegeri prealabile, cu inculpatul S. C. E., a realizat racolarea unui număr de șase părți vătămate (Zamanț G., M. V., M. V., Păturca I., Zamanț V., M. I.), prezentându-le acestora o imagine, nereală, a condițiilor de trai și muncă în care urmau să lucreze în Italia, argumente în lipsa cărora părțile vătămate nu ar fi acceptat oferta respectivă, de locuri de muncă.

În schimbul acestei activități de racolare, inculpatul P. F. a primit beneficii materiale, importante, de la inculpatul S. C. E..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 11 noiembrie 2010 sub nr.de dosar_ .

La termenul de judecată din 28 februarie 2011, instanța a dispus reunirea celor două cauze în care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, constatând că exista cazul de indivizibilitate, prevăzut de art.33 lit.a Cod penal, iar conexarea celor două dosare (reunirea cauzelor în temeiul art.34 Cod penal) se impunea și pentru o mai bună realizare a justiției. (fila 95 vol.I dosar nr._ )

Analizând probele administrate cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în timpul cercetării judecătorești, respectiv (declarațiile inculpaților, declarațiile părților vătămate/civile, declarațiile martorilor, înscrisuri, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor nr.78, 86 și 92/2009, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, raportul de constatare tehnico-științifică nr._/18.02.2010, procesele-verbale de consemnare a efectuării actelor premergătoare), instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009, începând cu luna aprilie, inculpatul S. E. C., care se ocupa cu transportul persoanelor în Italia, a început să caute persoane dornice a lucra în străinătate și care se aflau în situații financiare/materiale precare, prezentându-le acestora oferte de locuri de muncă în domenii, cum ar fi agricultura și zootehnia, oferte extrem de atractive, prin prisma câștigului ce ar fi urmat să fie obținut (între 500-700 euro) și a condițiilor de muncă, prezentate ca fiind extrem de avantajoase,de către inculpat.

Inculpatul a procedat la racolarea persoanelor, despre care s-a făcut vorbire anterior, fie personal (cum e cazul părților vătămate P. O., P. L.), fie prin intermediul inculpatului P. F..

În general aceste „oferte de muncă” se adresau unei categorii de persoane vulnerabile, respectiv fără loc de muncă sau alte mijloace de trai, cu situație materiale deosebite de dificile, familii numeroase de întreținut), cu un nivel extrem de redus sau chiar inexistent de instrucție și educație, care nu aveau niciun fel de pregătire profesională și căutau, respectiv acceptau locuri de muncă în domenii dificile și puțin atractive.

Multe din părțile vătămate erau de etnie rromă și/sau aveau un grad de instrucție extrem de redus, neavând acces la surse de informație și nici capacitatea cognitivă de a se informa singuri, despre modalitatea de deplasare în străinătate, obținerea unui loc de muncă, condițiile de muncă și, cu atât mai puțin, de a realiza singuri asemenea activitate.

Conform promisiunilor făcute de inculpatul S. C. și, la instrucțiunile acestuia, de către inculpatul P. F., părților vătămate ar fi urmat ca, în afara câștigului, renumerației pentru munca prestată, să li se asigure cazare și masă de către angajatorul/patronul din Italia.

Cu privire la transport, părților vătămate li s-a spus că, în măsura în care nu dețineau banii necesari, urmau a fi transportate gratuit de către inculpatul S. C., iar suma aferentă transportului le va fi reținută din primul salariu obținut în Italia.

Inculpatul S. C. care, așa cum s-a arătat deja se ocupa, de mai mult timp, cu transportul de persoane în Italia (părinții acestuia având în administrare firma de transport S.C. Sigurance Tour S.R.L.), își făcuse numeroase cunoștințe în Italia, numeroase contacte printre fermieri locali și stabilise anumite înțelegeri cu aceștia, pentru găsirea unor persoane dispuse a lucra la animale sau în agricultură și cu privire la condițiile de plată.

Odată ajunse în Italia, părțile vătămate erau predate patronului italian (în general patroni de fermă), care îi dădeau inculpatului S. C. sume cuprinse între 150-300 de euro, care reprezentau atât costul transportului, cât și comisionul „datorat”, de fiecare parte vătămată inculpatului S. pentru găsirea locului de muncă.

Aceste sume predate inculpatului S. urmau a fi recuperate, de către patronii italieni, prin reținerea din primul salariu, care ar fi trebuit să-l plătească părților vătămate.

Ulterior, contrar promisiunilor făcute de inculpat, părțile vătămate au fost cazate în condiții improprii, deseori inumane și puse să muncească aproape întreaga zi, să execute munci grele, fără a primi plata cuvenită, pentru această muncă.

În afara condițiilor absolut improprii de locuit (s-au avut în vedere atât cele de dormit, cât și cele ce vizau igiena personală), părțile vătămate au avut de suferit și în urma hranei proaste și insuficiente, care le-a fost oferită (s-a subliniat încă o dată că era vorba despre persoane extrem de sărace, care nu dispuneau de bani proprii și, astfel, nu aveau posibilitatea de a-și ameliora situația prin mijloace proprii sau de a părăsi acel loc de muncă), de a plăti transportul, de a se caza în alt loc sau de a căuta altceva de lucru.

În majoritatea situațiilor era vorba de locuri de muncă izolate, în ferme care se aflau în afara localităților, la distanțe considerabile, pentru a putea fi străbătute pe jos, părțile vătămate neavând astfel posibilitatea de a lua legătura cu alte persoane sau de a ajunge la mijloace de transport. La aceasta s-au adăugat și faptul că, la respectivele locuri de muncă, părților vătămate nu li se permitea, în general, accesul la telefon sau alte mijloace de comunicare.

Din probele administrate a rezultat, de asemenea, că au existat situații în care părțile vătămate au fost efectiv închise, în casele/locuințele, puse la dispoziție de patroni, și li s-a interzis să plece respectiv să părăsească aceste locații, fără învoirea patronului.

Devenea important de subliniat, de asemenea, că, în majoritatea situațiilor, inculpatul S. C. E. (sub diferite pretexte) prelua actele de identitate ale părților vătămate și, fie le păstra, fie le preda patronului italian, situație care reprezenta un mijloc de control a părților vătămate, respectiv un element suplimentar care să le constrângă pe acestea să rămână la locurile de muncă și la dispoziția patronilor italieni, cărora le fuseseră predate.

În situația în care persoanele vătămate au reușit să ia legătura cu familiile din țară și să le comunice ce li s-a întâmplat sau să le solicite ajutorul pentru a se întoarce în țară, iar acești aparținători au cerut inculpatului S. să restituie actul de identitate, acesta le cerea o anumită sumă de bani, în schimbul returnării actului de identitate către partea vătămată.

În continuare, după această prezentare generală a activității infracționale desfășurată de cei doi inculpați, s fost detaliată activitatea concretă a inculpaților, raportată la fiecare victimă în parte.

Astfel, partea vătămată M. I. a aflat de posibilitatea găsirii unor locuri de muncă în străinătate, de la inculpatul P. F., care l-a vizitat la locuința sa, unde în acel moment se aflau și părțile vătămate P. I., Zamanț V., M. V. și Zamanț G..

Inculpatul era însoțit de cumnata sa, martora J. O., zisa V. (fila 42 dosar urmărire penală, fila 241-242 Vol.I dosar instanță) și, în prezența acestora, le-a povestit despre posibilitatea obținerii unor locuri de muncă în străinătate, în agricultură sau zootehnie, cu masă și cazare asigurate în condiții bune și cu câștig lunar între 500-700 de euro.

Inculpatul a menționat că cel care putea rezolva aceste locuri de muncă era S. C. E., cel care asigura și transportul în Italia, ce costa aproximativ 100 de euro și, în lipsa banilor, poate fi plătit din primul salariu.

Având în vedere toate aceste condiții, menționate de către inculpatul P. F., toate părțile vătămate menționate au fost de acord să meargă să muncească, în Italia. Urmare celor menționate, în data de 22.04.2009 P. F. s-a deplasat la locuința părții vătămate P. I., unde erau strânse și celelalte părți vătămate, și au pornit spre Gara CFR, din Tg.M., unde în jurul orelor 20,30 au fost preluați de către inculpatul S. C. E..

Numitul P. F. a însoțit grupul părților vătămate, la microbuzul inculpatului, până în zona Vidrasău unde, după ce a primit o sumă de bani de la inculpat (pentru fiecare parte vătămată adusă), a coborât din microbuz.

În timpul transportului, sub pretextul prezentării la graniță, inculpatul S. C. E. le-a cerut actele de identitate părților vătămate, acte ce nu le-au mai fost restituite acestora, pe toată perioada cât au fost în Italia.

Partea vătămată/civilă M. I. a fost plasată în Italia, într-o localitate pe care nu și-o amintește, la un patron numit „Silvio”. În momentul plasării la acel loc de muncă, inculpatul S. C. E. a primit, pentru această activitate, o sumă de bani de la patronul italian, după care acesta din urmă a cazat partea vătămată într-o locație total improprie, mai ales din punct de vedere igienic. Astfel, în acel loc, în speță un garaj, erau cazați doi români, camera având un singur pat și nicio sursă de apă. Partea vătămată a fost ținută în aceste condiții, toată perioada cât a lucrat acolo, mai mult timpul de lucru era de cca. 16 ore pe zi (de la orele 05,00 până la 19,00 – 20,00). Pe lângă perioada exagerată de muncă, părții vătămate îi erau servite două mese pe zi, cantitățile și diversificarea mâncării fiind foarte mici, ceea ce a fost insuficient pentru o persoană, de la care se cerea desfășurarea unei munci fizice pe o perioadă de 15 ore pe zi.

După o perioadă de 3-4 săptămâni de muncit și trăit în aceste condiții, partea vătămată a cerut patronului să fie plătită, pentru această muncă, pentru a putea trimite bani la familia din România, ocazie cu care i s-a precizat că banii lui i-au fost dați inculpatului, fiindu-i cerut totodată să-și facă bagajul, că va trimisă acasă. Ca urmare, partea vătămată a fost transportată, de către patron, într-o benzinărie, unde se afla inculpatul S. C. E. cu microbuzul și alte câteva persoane.

Singura sumă de bani primită după atâta muncă, au fost 10 Euro, primiți de la patronul italian, pentru ca partea vătămată să aibă pentru drumul de întoarcere. La D., partea vătămată a fost coborâtă din microbuz, fiind nevoită să-și continue drumul, cu trenul, până acasă. Cu aceeași ocazie i-a fost restituit și actul de identitate.

„la început acest patron (n.n. inculpatul P. F.) despre care am menționat că vom avea condiții foarte bune de..., că o să avem baie și mâncare bună, ...”

„arăt că C. nu ne-a mai spus de condițiile de muncă, însă ei doi erau pe o mână. Cu privire la transport ne-am înțeles că C. plătește sau asigură transportul, iar acolo, după ce lucram o lună ne trage înapoi din banii primiți.”

„... eu am văzut că patronul, la care m-a lăsat, a scos portofelul și i-a dat lui C. niște bani; însă nu pot preciza despre ce sumă este vorba.

...mâncarea primită în acea perioadă era rea și puțină, primeam zeamă de orez cu două trei boabe de mazăre și de fapt, mai mult eram flămând.

...lucram în fiecare zi de dimineața de la 5.00 până seara la 7.00 -8.00. Am stat acolo una sau două luni, eu i-am cerut patronului bani pentru a trimite acasă ... acesta a refuzat să îmi dea, a spus că nu are, eu am ripostat, i-am spus că am muncit și am făcut ceea ce mi-a cerut ... am lucrat la italian o lună sau mai mult însă nu am primit bani. La un moment dat acesta chiar a vrut să mă dea afară din garajul lui i-am spus fetei care era acolo să îi traducă italianului că dacă mă dă afară, mă duc la carabinieri și le spun ce se întâmplă. Acesta s-a speriat și cred că de frică l-a sunat pe C. și s-au înțeles să mă ducă acasă ... nici C. nu mi-a dat vreo sumă de bani, buletinul meu a rămas la C. și l-am recuperat doar când am ajuns în România.” (fila 235 vol.I dosar instanță)

În ceea ce o privea pe partea vătămată M. V., acesta s-a întâlnit cu inculpatul P. F., în timp ce se afla în Șăușa, . și acest inculpat.

Acesta i-a relatat că cunoaște o persoană numită C., care era din B. și se ocupă cu transportul de persoane, în Italia, și datorită acestui fapt, putea rezolva locuri de muncă plătite cu 500-600 Euro lunar, casa și masa fiind asigurate, în condiții bune, de patronul italian.

Cu privire la transport, tot inculpatul P. a menționat că acesta era asigurat de C., costul fiind în jur de 100 euro dar putea fi plătit și ulterior, din primul salariu obținut în Italia.

Mai mult, inculpatul P. F. i-a comunicat lui M. V. numărul de telefon al lui C., astfel încât această parte vătămată a discutat, personal, cu inculpatul S. C. E., care i-a confirmat cele deja spuse de inculpat P..

Partea vătămată i-a menționat inculpatului că, în aceste condiții, dorea să lucreze, astfel că, a doua zi, în data de 14.04.2009, s-a deplasat la gara CFR din Tg.M., de unde urma să fie preluat de inculpat.

Cu acea ocazie, alături de partea vătămată M. V., la locul de întâlnire, respectiv gara CFR Tg.M., s-a prezentat și numitul P. F., împreună cu un alt bărbat, din . să meargă în Italia, la muncă. La un moment dat a intervenit o problemă, în sensul că cei trei au fost anunțațide către două femei, că inculpatul îi așteaptă la Sibiu, motiv pentru care au fost nevoiți să se deplaseze, cu un alt mijloc de transport, până în zona MC Donald’s din Sibiu, unde au fost preluați de către inculpatul S. C. E.. În momentul în care au ajuns în punctul de trecere al frontierei de la Nădlag, numitul P. F. nu a fost lăsat să părăsească țara, întrucât nu avea acte de identitate asupra sa, ci doar o copie a actului de identitate al fratelui său.

Partea vătămată a fost transportată în Italia, până în localitatea Cassino, la un patron italian, al cărui nume nu și-l amintește, care avea doi copii, o fată și un băiat. În momentul plasării părții vătămate, inculpatul a primit pentru această activitate, de la patronul italian, suma de 250 euro. Ulterior, partea vătămată a fost cazată în apropierea locuinței patronului, în locația în care stătea mama sa, urmând ca, de a doua zi, să înceapă lucrul la îngrijirea caprelor, muncă ce consta în curățarea gunoiului, ducerea animalelor la păscut și mulgerea acestora de două ori pe zi. Turma ce i-a fost dată în grijă era formată din aproximativ 150 de capre și oi, dar și 10 vaci.

Programul de lucru începea la ora 6 dimineața și se încheia după ora 21, partea vătămată fiind cazată în condiții de trai și masă acceptabile, însă nu a fost pe placul patronului italian, astfel că după 15 zile, partea vătămată a fost anunțată că inculpatul venea să o transporte înapoi, în România. În toată această perioadă, de la momentul părăsirii României (mai precis din Sibiu) și până la întoarcerea în țară, partea vătămată a fost deposedată de actele de identitate, de către inculpatul S. C. E.. La plecare, partea vătămată a solicitat patronului să fie plătită pentru zilele lucrate, însă acesta a precizat că banii i-au fost dați inculpatului, acesta din urmă refuzând, la rândul său, să-i dea vreun ban.

Inculpatul S. C. E. a încercat să o plaseze, din nou, pe partea vătămată, la muncă, într-o altă locație, însă aceasta i-a cerut insistent să o readucă în România, în caz contrar va apela la carabinieri.

La întoarcerea în țară, în localitatea D., partea vătămată a fost coborâtă din microbuzul inculpatului, fără a i se dea niciun ban, fiind nevoită să se reîntoarcă în județul M., cu trei trenuri și apelând la mila conductorilor de tren, cărora le-a povestit cele întâmplate.

„în urmă cu doi ani, trecând podul spre Șăușa, oraș Ungheni m-am întâlnit la pod cu P. F., fratele acestuia, ... L-am întrebat pe acesta ce mai face, mi-a spus că a fost la lucru în Italia, l-am întrebat dacă îmi poate aranja și mie o plecare ... mi-a spus că îmi dă un număr de telefon și o să vorbesc cu C. ... a, sunat; mi-a răspuns domnul C., m-a întrebat ce știu să fac ... mi-a spus că drumul mi-l plătește el pentru că i-am zis că nu am bani ... în timp ce vorbeam cu C. la telefon P. F. mi-a spus că 150 de Euro va trebui să îi dau lui C. pentru locul de muncă.

... la un moment dat a venit un microbuz, am urcat în acesta, am făcut cunoștință cu C., acesta mi-a cerut buletinul, iar eu i l-am dat.

Am ajuns în Italia și la un moment dat m-a coborât, a venit un italian cu mașina, C. a dat acestuia buletinul meu, m-a urcat în mașină și am plecat cu acesta.

Când C. i-a dat buletinul, italianul i-a dat lui C. niște bani. Ulterior am aflat de la italian că i-a dat 250 Euro. Italianul a spus că 100 Euro era transportul și 150 Euro era pentru muncă.

... după 15 zile de lucru am cerut patronului bani, iar acesta a spus că nu dă pentru că banii i-a dat lui C.. Am insistat dar el spunea mereu că banii i-a dat lui C..” (fila 122 vol.I dosar instanță)

Cu privire la partea vătămată P. I., astfel cum s-a arătat deja, acesta a făcut parte din grupul celor cinci părți vătămate, racolate la data de 20 aprilie 2009 și transportate în Italia, două zile mai târziu.

Acesta, a participat alături de M. I., M. V., Zamanț V., Zamanț G. la întâlnirea din 20 aprilie 2009, unde P. F., însoțit de martora J. O., le-a relatat despre posibilitatea obținerii unor locuri de muncă, în Italia, prin intermediul lui C., despre condițiile de muncă, câștigul obținut și modalitatea de transport și suportarea costului acestuia.

După ajungerea în Italia, partea vătămată P. I. a fost plasată în localitatea Cassino, la un patron italian, care se numea Segio Franco, urmând a lucra atât la îngrijirea animalelor, cât și în agricultură.

Ca și în cazul celorlalte părți vătămate, și în acest caz patronul italian i-a dat inculpatului S., după predarea părții vătămate, o sumă de bani (250-300 Euro).

În momentul în care a fost lăsat de către inculpat, P. I. a fost preluat de patronul italian și cazat în condiții improprii, în sensul unei camere fără lumină și aerisire naturală, neavând geam, având pereți cu igrasie și păianjeni, camera fiind dotată cu un singur pat din fier, neavând nici măcar grup sanitar. Un alt punct negativ, sesizat și suportat de către partea vătămată, în perioada cât a lucrat la acest patron, a fost masa primită, în sensul în care aceasta consta în orez fiert sau macaroane, însoțite de două felii de pâine. În aceste condiții, partea vătămată a suportat și lucrat un program de 15 ore/zi (de la 6 la 21), inclusiv sâmbăta și duminica, timp de 25 de zile. În toată această perioadă, partea vătămată nu a fost în posesia cărții sale de identitate, care i-a fost luată, de către inculpatul S. C. E., încă din România.

După această perioadă, nefiind plătit, P. I. a cerut patronului italian o parte din salariul cuvenit, pentru a trimite banii familiei din România, moment în care i s-a răspuns că salariul său a fost predat deja inculpatului S. C. E., astfel că partea vătămată a luat legătura cu poliția din localitate. Pe perioada cât organele competente au precizat că vor face cercetări, partea vătămată a fost trimisă, înapoi, la patronul italian, motiv pentru care s-a prefăcut bolnavă, iar în final patronul italian, temându-se să nu moară la el, l-a anunțat pe inculpat să vină să o preia pe partea vătămată, pentru a o aduce înapoi în România.

Cu același transport cu care s-a întors partea vătămată, a revenit în țară și partea vătămată M. I., care, suportând aceleași condiții de mizerie, a cerut să fie adusă înapoi în țară. Pe drumul de întoarcere, partea vătămată P. I. a fost certată de către inculpat, pentru tupeul de a anunța organele de poliție, din Italia, deși patronul italian spusese că salariul său i-a fost predat inculpatului, partea vătămată a fost întrebată de inculpat cu privire la plata transportului. La întoarcerea în țară, în localitatea D., partea vătămată a fost coborâtă din microbuz și, fără a i se da niciun ban, i s-a cerut de către inculpat să se descurce, mai departe, cu transportul spre casă.

„la graniță S. C. ne-a cerut buletinele, pe care i le-am dat ... arăt că nu am avut bani să plătim transportul, iar S. a spus că va lua el banii de la fiecare patron la care suntem duși, pentru transport cam 100 de uro de persoană.

... eu mi-am dat seama că ceva nu este în regulă deoarece nu ne-au fost dați buletinele înapoi și mă gândeam cum o să putem pleca de acolo fără buletine.

... Problema a fost că nu am reușit să-mi recuperez buletinul, eu am încercat să-l cer de la S. C., iar acesta susținea că l-a dat lui Franco, iar ulterior, când l-am cerut de la Franco el spunea că este la C..

... după aproximativ 2 săptămâni de muncă i-am cerut niște bani ca să trimit acasă la familie, acesta nu vroia să îmi dea, a refuzat de fapt și dădea vina pe C.. Din câte am înțeles, spunea că el i-a dat deja banii lui C. ... în aceste condiții eu într-o zi am fugit de acolo.

... lucram într-o curte care era închisă, nu puteam pleca când vroiam.

... C. mi-a dat buletinul când am ajuns la D. însă acesta a fost la el tot timpul deoarece nu avea cum să-l ia înapoi de la Franco când a venit după mine.” (fila 227-228 vol I dosar instanță)

În cazul acestei părți vătămate a fost subliniat și faptul că, acesta mai lucrase, anterior, în străinătate (Italia) astfel încât știa puțin limba și a putut înțelege discuțiile dintre patronul său, Franco și inculpatul S., atât cu ocazia predării sale, cât și cele care au avut loc când inculpatul a venit să o ia.

De asemenea, cunoașterea la un anumit nivel, chiar dacă redus, a limbii vorbite, a permis acestei părți vătămate să meargă la poliția din oraș și să spună ceea ce i s-a întâmplat. Aici a fost adus un interpret român și i s-au prezentat fotografii, din care l-a recunoscut pe inculpatul S. C..

Cu această ocazie partea vătămată a adus la cunoștința organelor de poliție că a fost adus, în Italia, împreună cu alte persoane și le-a cerut să se intereseze de situația părții vătămate M. I., cumnatul său.

Partea vătămată Zamanț V. a aflat despre locurile de muncă din Italia, tot de la inculpatul P. F., în aceleași condiții, ca și celelalte părți vătămate, care au participat la discuția din 20 aprilie 2009, la care a fost prezentă și martora J. O..

Și acesta a fost predat inculpatului S., în gara CFR din Târgu-M., în data de 22 aprilie 2009 și transportat în Italia, împreună cu părțile vătămate P. I., M. I., M. V. și Zamanț G..

Acesta a fost plasat într-o localitate de lângă R., la o fermă de animale (capre, vaci, tauri).

Acesta a fost cazat într-o rulotă, unde se mai afla un român, din județul A., care, la rândul său, era nemulțumit de condițiile de lucru și care fusese adus acolo, tot de inculpatul S..

În momentul lăsării sale la patronul respectiv, partea vătămată a sesizat că italianul i-a plătit, pentru aceasta, inculpatului suma de 500 euro. Timp de aproximativ trei săptămâni, partea vătămată a lucrat zi-lumină, în condiții destul de grele, fiindu-i asigurată o cantitate de mâncare suficientă, doar pentru a supraviețui. După această perioadă, partea vătămată i-a cerut patronului să fie plătită, pentru munca prestată, însă acesta i-a precizat că banii, pentru salariul, ei i-au fost deja înmânați inculpatului S. C. E.. După această perioadă, la cererea părții vătămate, inculpatul a adus-o înapoi în România, iar într-o localitate din județul B., i-a cerut să coboare din microbuz și să se descurce, mai departe, până în județul M., fără a-i da niciun ban din cei primiți, de la patronul italian.

Ca și în cazul precedentelor părți vătămate și Zamanț V. a fost deposedat de actele de identitate, de către inculpat, acestea fiindu-i restituite doar la reîntoarcerea în țară.

Partea vătămată M. V. a făcut parte din grupul celor racolate, de inculpatul P. F., cu ocazia discuțiilor din 20 aprilie 2009, grup care a fost preluat și transportat în Italia.

Era important de remarcat că, și această parte vătămată, a sesizat că inculpatul S. i-a dat inculpatului P. o anumită sumă de bani, ceea ce dovedea că, în schimbul activității de găsire a persoanelor dornice, să lucreze în Italia (activități de racolare), inculpatul P. obținea câștiguri materiale.

Partea vătămată M. V. a fost plasată la o fermă, unde existau în jur de 100 vaci, de care trebuia să aibă grijă. La predarea sa către patronul italian, partea vătămată a sesizat cum patronul i-a dat o sumă de bani inculpatului S. C. E., iar acesta i-a predat patronului cartea de identitate a părții vătămate. Ca și în cazul celorlalte părți vătămate, inculpatul i-a cerut lui M. V. cartea de identitate încă din România.

M. V. a fost cazat de către patronul italian în condiții, improprii, într-o caroserie veche de microbuz, fără geamuri, cu acoperișul găurit, fără grup sanitar sau orice altă sursă de apă. Munca părții vătămate consta în îngrijirea permanentă a animalelor, respectiv mulgerea lor de două ori pe zi, ducerea la pășune a animalelor, alimentația acestora în timpul nopții, precum și curățirea grajdurilor.

Timp de trei săptămâni, partea vătămată a muncit în aceste condiții foarte grele și a trăit în aceste condiții improprii, primind mâncare suficientă, însă fără a asigura toate cele menționate de inculpat. Atitudinea patronului italian față de cetățeanul român era permanent jignitoare și umilitoare, folosind expresii ca „handicapat” și „prost”. În aceste condiții, după cele trei săptămâni de muncă, partea vătămată nu a mai rezistat și a menționat patronului că dorește să plece, cerându-i să-i plătească timpul de muncă realizat până la acel moment. Cu acea ocazie, partea vătămată a aflat că patronul s-a înțeles cu inculpatul S. C. E. ca salariul să-i fie dat inculpatului, lucru întâmplat la momentul sosirii părții vătămate în acel loc.

După multe insistențe ale părții vătămate, patronul italian a acceptat să-i dea 150 euro pentru munca prestată, însă, totodată, l-a anunțat pe inculpat să vină să ia partea vătămată din acel loc.

Din declarațiile părții vătămate a rezultat că aceasta a fost amenințată cu bătaia, reușind să scape, fugind din acel loc, ocazie cu care și-a abandonat toate lucrurile, inclusiv actul de identitate, ce se afla la patron.

În condiții de fugar, M. V. a rătăcit prin Italia, circa trei săptămâni, găsind în gunoi o pereche de pantofi și trăind din ce obținea din mila oamenilor, prin cerșetorie. Cu acea ocazie a reușit să ia legătura cu familia sa, menționându-le că se află în R., în gara Termini, astfel că cei de acasă l-au sunat pe inculpat și, amenințându-l cu depunerea unor plângeri la poliție, i-au cerut să-l găsească pe M. V. și să-l aducă în România.

După recuperarea părții vătămate, inculpatul a transportat-o în România, până în Sibiu, unde i-a înmânat 20 lei și i-a cerut să se descurce mai departe cu transportul până acasă.

Cu privire la partea vătămată Zamanț G., astfel cum s-a arătat anterior, și acesta făcea parte din grupul celor cinci părți vătămate, racolate prin inducere în eroare, asupra condițiilor de muncă, de trai și a posibilităților de câștig, de către inculpatul P. F., la indemnul și sub coordonarea inculpatului S., principalul beneficiar al activităților infracționale mai sus descrise.

Această parte vătămată a fost, de asemenea, preluată de inculpatul S. din gara CFR din Tg.M. și a observat, cu această ocazie, că inculpatul S. i-a dat inculpatului P. F. o anumită sumă de bani.

După sosirea în Italia, partea vătămată a fost dusă în apropierea orașului Cassino, unde urma să aibă grijă de animale (porci, oi, vaci), pentru un patron numit Rozzo Eugenio.

Partea vătămată a locuit și lucrat la această fermă, circa șase săptămâni, timp în care muncea circa 12-13 ore/zi. În această perioadă, partea vătămată a primit, de la patronul italian, un telefon mobil de 30 euro, patronul trimițând familiei părții vătămate suma de 100 euro. Chiar dacă între condițiile menționate inculpatul S. C. E., erau și câte un pachet de țigări pe zi, lângă cazare și masă asigurate, patronul la care a lucrat partea vătămată i-a calculat și scăzut din salariu încă 70 de euro, pentru țigări și 200 de euro pentru masă și cazare, menționându-i totodată că restul salariului i-a fost predat inculpatului S. C. E..

În toată această perioadă, ca și în cazul altor victime, partea vătămată Zamanț G. a fost deposedată de actele de identitate, acestea fiind luate, din România, de către inculpat și predate patronului în momentul plasării la locul de muncă, în Italia.

Văzând că nu era plătită pentru munca grea, pe care o presta, partea vătămată i-a cerut patronului italian să-i restituie actul de identitate și banii câștigați prin muncă, întrucât dorea să se întoarcă în România. La această cerere, patronul italian a luat-o pe partea vătămată și a dus-o într-un loc unde se mai afla o familie de români, i-a restituit actul de identitate și i-a spus să-l aștepte pe inculpatul S. C. E.. Partea vătămată a fost adusă înapoi în România, până în A., de unde a fost nevoită să se descurce singură, revenind acasă cu trenul. La cererea insistentă a părții vătămate, inculpatul a scos o bancnotă de 50 de euro și i-a dat-o, fără să-i precizeze ce se va întâmpla cu restul salariului său.

Cu privire la această parte vătămată instanța a observat că acesta și-a schimbat declarațiile în cursul cercetării judecătorești, arătând, în esență, că nu i s-a cerut comision, pentru găsirea locului de muncă, nici de către inculpatul P. și nici de către inculpatul S., că a avut condiții bune de trai și de muncă, că a fost plătit de patronul Italian și că, de bună voie, a plecat de acolo după aproximativ o lună, deoarece plecase în concediu, fără plată, de la locul de muncă din România. (fila 142-144 dosar instanță)

Cu toate acestea, partea vătămată nu a reușit să dea o motivație plauzibilă, cu privire la contradicțiile dintre declarația dată, în fața instanței și cele date în cursul urmăririi penale, susținând doar că a semnat declarațiile, fără a le citi.

În opinia instanței, însă această susținere nu putea fi primită, în condițiile în care, chiar potrivit propriilor declarații ale părții vătămate, la acel moment al semnării acelor, așa zisele declarații preconstituite, erau de față atât procurorul, cât mai ales avocatul desemnat, să asigure asistența părții vătămate.

„arăt că, în iarnă, am fost chemat la un cămin, unde mi s-a spus că este domnul procuror, era și o doamnă avocat și atunci am semnat niște hârtii, fără să citesc conținutul acestora”. (fila 143)

De asemenea, a fost remarcat și faptul că această parte vătămată, deși susținea că nu știa să citească, cu certitudine știa că scrie, deoarece conform propriilor susțineri, prima declarație, dată la poliție a scris-o personal. Chiar dacă acesta a afirmat că i s-a dictat cele scrise, a arătat că nu știa de ce a scris lucruri, care nu corespundeau adevărului.

Aceste aspecte, precum și simplul fapt că era imposibil, ca o persoană să știe să scrie, dar să nu știe să citească, au condus instanța la concluzia că declarațiile, date în fața instanței, în cazul acestei părți vătămate nu reprezentau adevărul și că, din motive ce puteau fi bănuite, dar nu probate, acesta și-a schimbat poziția între faza de urmărire penală și până la proces.

Cu privire la părțile vătămate P. L. și P. O. (soț-soție), situația lor era oarecum particulară, mai ales în ceea ce privește modalitatea de racolare, în sensul că aceștia nu au fost racolați prin intermediul inculpatului P. F., ci au fost convinși și induși în eroare, direct, de către inculpatul S. C..

Acest aspect era important, deoarece oferea o imagine mai generală, de ansamblu, asupra activității infracționale a inculpatului, în sensul că această activitate nu a fost una singulară, punctuală, nu s-a redus la grupul racolat prin intermediul inculpatului P., ci presupunea și implicarea personală a inculpatului S., care făcea sau era căutat de oameni, fără bani, care aveau nevoie disperată de locuri de muncă, și pe care îi convingea să meargă în Italia, inducându-i în eroare cu privire la condițiile de muncă, de locuit, de hrană și igienă, munca prestată și câștigul obținut.

Astfel, în primăvara anului 2009, părțile vătămate au văzut la televizor, pe postul OTV, reclama unei firme de intermediere a locurilor de muncă în străinătate, societate care își desfășura activități în B..

Datorită situației financiare grele, cei doi au hotărât să ia legătura cu această societate, astfel încât partea vătămată P. O. s-a deplasat în B.. În gara B., povestind cu mai multe persoane, despre motivul deplasării sale, a primit numărul de telefon al inculpatului S. C. E., despre care i s-a spus că este o persoană, care putea rezolva locuri de muncă în Italia.

Fiind interesată, familia P. a luat legătura cu inculpatul S. C. E., acesta spunându-le și confirmând, totodată, că avea posibilitatea să-i transporte în Italia și să le găsească locuri de muncă, dacă aceștia știau să lucreze în zootehnie și menaj, precizându-le totodată că locurile de muncă erau foarte bine plătite. Numitul P. O. i-a precizat inculpatului că nu știa să mulgă animalele și nu se descurca în acest domeniu, astfel că inculpatul i-a cerut să găsească alte persoane, care doreau să meargă în acest domeniu, între timp promițând să-i găsească un alt loc de muncă. Înainte de plecarea în Italia, părțile vătămate au aflat că inculpatul le găsise două locuri de muncă, în sensul că P. O. va îngriji un bărbat mai în vârstă, iar P. L. va îngriji o femeie mai în vârstă, iar dacă va merge și fiul lor, acesta va fi dus să lucreze la o fabrică de brânzeturi. Totodată, le-a fost menționat că cele două locuri de muncă se aflau la maxim 1,5 km unul de celălalt, iar fiul lor ar fi lucrat la 60 km de ei. Având în vedere distanța prea mare, la care ar fi trebuit să lucreze fiul părților vătămate, acestea au acceptat să meargă în Italia doar ele, lăsându-l pe fiul lor acasă.

Aproximativ cu trei săptămâni înainte de sărbătorile pascale, părțile vătămate s-au deplasat la Sighișoara, unde au fost preluate de către inculpat, cu un microbuz cu numere de înmatriculare de B.. La urcare în microbuz, fiecare din părțile vătămate au achitat inculpatului 100 euro pentru transport și câte 200 euro comisionul pretins de acesta pentru găsirea locurilor de muncă. La punctul de control vamal, inculpatul a cerut actele de identitate ale părților vătămate, pe care apoi nu le-a mai restituit.

Odată ajunse în Italia, în apropiere de R., în zona numită Caseta, părțile vătămate au constatat că inculpatul a început să plaseze oamenii din microbuz la diferite ferme, odată cu persoanele respective predând patronilor italieni și actele lor de identitate. Totodată, au sesizat că fiecare dintre patronii italieni îi plătea inculpatului, pentru acel om primit. Părțile vătămate au rămas ultimele în microbuz, astfel că, la un moment dat, P. O. a fost predat unor persoane, ce-l așteptau, însă în momentul în care inculpatul a întins actul său de identitate către italieni, P. O. i l-a smuls din mână, spunându-i că acela este actul său. Aceasta s-a întâmplat în jur de ora 1 noaptea, iar după un drum de o oră și jumătate cu microbuzul, a fost plasată și P. L., la o femeie mai în vârstă. De această dată, inculpatul a reușit să predea actul de identitate, al părții vătămate, italienilor.

Încă de la început, partea vătămată P. L. a sesizat că nu a fost dusă să îngrijească o femeie în vârstă, ci pe fiul acesteia, care prezenta un handicap locomotor, deplasându-se cu dificultate. (partea vătămată susținea că a fost dusă acolo pentru a trăi cu acel bărbat)

Din declarațiile ambelor părți vătămate a rezultat că și în cazul lor, la predarea către patronii italieni, aceștia au plătit inculpatului S. C. E. o anumită sumă de bani pentru ele.

Așa cum s-a precizat, în privința părții vătămate P. L., acesta a susținut că nu trebuia să o ajute pe femeia în vârstă de 70 de ani, care se descurca foarte bine cu menajul și nu avea nevoie de îngrijire, în schimb i s-a cerut să rămână în acel loc și să trăiască, în calitate de nevastă, a fiului femeii respective. Din declarațiile părții vătămate a rezultat că a fost lăsată la numitul Rucco Fiorentino, din Via 4 Noembre,_, Nocelleto-Caserta. În jur de ora 2 noaptea, la domiciliul acestor persoane a sunat numitul P. O., cerând să discute cu soția sa și cu inculpatul S. C. E., care încă nu plecase. Cu acea ocazie, partea vătămată P. O. le-a menționat soției sale și inculpatului că a fost dus într-o pădure și lăsat într-o casă părăsită, plină de șobolani și cu o saltea roasă și plină de excremente de șoareci și șobolani. În acea locație existau doar un pat și un șemineu vechi, acestea fiind singurele piese de mobilier. De la italienii care l-au preluat, P. O. a înțeles că va lucra la îngrijirea animalelor, deși lui i se promisese un loc de muncă într-o gospodărie a unui bărbat bolnav, paralizat și pe care urma să-l ajute la treburile casei, în niciun caz la îngrijirea animalelor.

În prezența italienilor care l-au dus în acea casă, P. O. a luat legătura cu inculpatul și soția sa, spunându-le situația în care se află, condițiile mizerabile în care trebuie să stea, precum și intenția clară de a pleca din acel loc. În plină noapte, fiindu-i foarte frică, P. O. a luat legătura cu fiul său, în România, căruia i-a cerut să-i încarce cartela telefonică, după care a reușit să o sune pe soția sa, din nou, aceasta reușind să-l ghideze, în sensul locului în care a fost dusă. A doua zi dimineața, fiindu-i foarte frică de locul și oamenii unde ajunsese, P. O. a plecat pe jos și, după aproximativ trei ore, a ajuns în zona unde fusese plasată soția sa, aceasta venind cu o mașină, după el, în piața orașului. După întâlnirea părților vătămate, acestea au aflat cu stupoare că italienii le-au cumpărat efectiv de la inculpat, astfel că nu puteau pleca înapoi în România. Cu ajutorul fiicei lor din Spania, cei doi, P. O. și L., au reușit să facă rost de 200 euro și să plece, până în Bologna, de unde urmau să ia un autobuz. Cu ajutorul unei persoane din România, cei doi au reușit, după 10 zile de dormit prin gări, autogări, parcări, să se întoarcă în România. Plecând fără acceptul italienilor, actul de identitate al părții vătămate P. L. a rămas la aceștia.

Având în vedere stresul, frica, oboseala, lipsa de hrană îndurate de partea vătămată P. L. în toată această perioadă, aceasta a pierdut o sarcină, ajungând să aibă o semipareză.

„rețin că l-am întrebat cât vom primi pe lună. Rețin că pentru soție a spus 650 Euro iar mie 600, iar la copil 500 Euro.

... nu mai rețin exact sumele dar știu că am plătit d-lui S. și eu și soție câte 150 euro reprezentând contravaloarea drumului și cred că 200 Euro, nu mai rețin dacă împreună cu soția, pentru că ne-a căutat de lucru.

... eu am coborât, S. îmi striga să îmi iau bagajul ... unul din ei a scos portmoneul a numărat niște bancnote de 50 Euro și i-a dat lui S., nu știu câte bancnote. S. stătea cu buletinul meu în mână, întins spre băieții respectiv.” (declarația părții vătămate P. O. – fila 113-118 dosar instanță)

Declarația acestei părți vătămate era importantă și prin prisma faptului că, fiind ultimii care au coborât din microbuz, a putut observa ce se întâmplă cu celelalte persoane, transportate, în momentul în care inculpatul S. le preda patronilor italieni.

Astfel, acesta a observat că, și în cazul altor persoane, în momentul predării inculpatul S., primea anumite sume de bani și că deținea și păstra documentele de identitate ale persoanelor transportate.

„primul care a coborât din microbuz a fost cel mai bătrân, undeva la o benzinărie și, uitându-mă pe geam, am observat că S. avea buletinul cetățeanului și un patron italian îi dădea lui S. niște bani. Știu că S. a venit cu buletinul cetățeanului înapoi în microbuz.” (fila 114, dosar instanță)

În ceea ce-l privește pe partea vătămată C. G., și situația acesteia prezenta particularități, în sensul că nu a fost racolată de inculpatul S., nici direct, nici indirect prin intermediul acestei persoane ci și-a găsit loc, de muncă, în Italia printr-un prieten, martorul T. A.. Implicarea inculpatului S. a vizat în acest caz asigurarea transportului, până în Italia, urmând ca acesta să plătească costul, ulterior, din salariul obținut, și aducerea acasă a părții vătămate cu un act de identitate, fals.

Astfel, la sfârșitul anului 2007, prin intermediul tatălui unui cunoscut, partea vătămată C. G. a luat legătura cu martorul T. A., care lucra în Italia, îngrijind oi.

Acesta din urmă a chemat partea vătămată, în Italia, să lucreze în locul său pentru câteva luni, spunându-i că rezolvă transportul până în acel loc și dându-i un număr de telefon, al unei persoane, care să o ducă în Italia. Partea vătămată, apelând numărul de telefon, a discutat cu inculpatul S. C. E., stabilind că, în ianuarie 2008 să plece din autogara B.. La data stabilită, partea vătămată a fost preluată, cu un microbuz, de către inculpatul S. C. E.. Înainte de punctul de trecere al frontierei, inculpatul a cerut tuturor, celor aflați în microbuz, actele de identitate și o sumă de bani pentru încheierea asigurării, astfel că, din acel moment, partea vătămată a rămas fără actul de identitate. După ajungerea în Italia, partea vătămată a fost preluată de un alt microbuz al aceleiași firme și dusă într-o zonă din apropierea Romei, unde s-a întâlnit, din nou, cu primul microbuz. În localitatea Monte Cassino, partea vătămată a fost dusă la persoana unde urma să lucreze, fiind așteptată de acel „A.”, care avea obligația să o învețe și să-i arate ce are de făcut. Pe toată perioadă cât a locuit acolo, a fost cazată într-o rulotă, aflată într-un garaj și primea trei mese pe zi. Timp de o săptămână, partea vătămată a lucrat împreună cu „A.”, însă după această perioadă, „A.” i-a precizat că italienii nu sunt mulțumiți de ea, astfel că i-au cerut să o dea afară, din curte, pentru a fi prinsă de carabinieri și repatriată. Pentru perioada lucrată, partea vătămată nu a primit niciun ban, deși aflase că cealaltă persoană era plătită cu 600-700 euro/lună. „A.” l-a sunat, din nou, pe inculpatul S. C. E., cerându-i să ducă partea vătămată C. G., înapoi, în România, iar, în momentul în care aceasta a fost preluată de inculpat, cel din urmă i-a precizat că actul său de identitate a fost uitat în România, astfel că nu avea cu ce se prezenta la punctul de trecere al frontierei. Având această problemă, partea vătămată a precizat că, inculpatul S. C. E. i-a dat un alt act de identitate și i-a cerut să învețe pe de rost datele personale de pe acel act, astfel că, sub această identitate falsă, partea vătămată a fost readusă în România. Din declarațiile părții vătămate a rezultat că, ajunși în autogara din B., șoferii de pe microbuz i-au dat 10 euro pentru a ajunge acasă, precizându-i că urma să-i restituie, împreună cu alți 220 euro, contravaloarea drumului România-Italia și retur. În felul acesta, partea vătămată a rămas fără actul de identitate și a aflat că inculpatul l-a obligat, pe „A.”, să plătească cei 220 euro în locul său, prin faptul că, prin înțelegerea cu patronul acestuia, i-a reținut din salariu.

După sesizarea organelor de urmărire penală și începerea urmăririi penale în cauză s-a solicitat autorizarea efectuării de percheziții domiciliare la un număr de trei imobile deținute/folosite de inculpatul S., aflate în municipiul B..

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare la imobilele menționate s-au găsit șapte pașapoarte, opt cărți de identitate și un buletin de identitate, toate aparținând unor persoane transportate, în Italia, la muncă.

De asemenea, la locuința inculpatului din B., ., . jud.B. au fost găsite două arme de autoapărare:

-pistol marca UMAREX SMITH&WESSON, seria S_, calibru 4,5 mm;

-pistol fără marcă, fără . calibru 4,5 mm, ambele arme fiind deținute de către inculpat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achiziționarea și deținerea armelor neletale cu aer comprimat.

Conform raportului de constatare științifică, aflat la dosarul cauzei, ambele arme erau neletale, cu aer comprimat, fiind în stare de funcționare. În conformitate cu adresa nr._/03.02.2010 emisă de I.P.J. B. – S. Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, inculpatul nu era autorizat, legal, să dețină și să folosească arme letale sau neletale, conform Legii nr.295/2004 modificată.

În legătură cu probele administrate și care au stat la baza soluției de condamnare adoptate instanța a subliniat faptul că, în cauzele de acest gen, cele mai importante elemente probatorii erau furnizate de declarațiile părților vătămate, deoarece, raportat la specificul infracțiunii, rareori existau martori oculari. De regulă, participanții fie erau inculpați, fie deși participația lor faptică era cunoscută, nu puteau fi identificați sau trași la răspundere penală.

Având în vedere această particularitate, instanța a acordat o greutate mai mare, din punct de vedere probator, declarațiilor date, de părțile vătămate, în cursul cercetării judecătorești (raportat la cele din cursul urmăririi penale), deoarece această etapă, caracterizată de publicitate, oralitate și contradictorialitate oferea garanție cu privire la drepturile apărării, în special dreptul de a interoga, nemijlocit, partea vătămată, aspect care nu se regăsea în faza de urmărire penală.

S-a făcut, de asemenea, precizarea că în prezenta cauză declarațiile părților vătămate concordau și se coroborau cu declarațiile martorilor indirecți, menționate anterior.

Cu toate că inculpatul S. a negat acuzațiile aduse, susținând că doar a transportat părțile vătămate, că a primit sume de bani, ce reprezentau costul transportului și anumite cheltuieli făcute cu telefoanele și mâncarea cumpărată, pe drum, celor pe care îi transporta, nefiind vorba de un comision.

Inculpatul a susținut că nu se ocupa cu racolarea persoanelor pentru a le duce la muncă în Italia, ci, că din dorința de a face bine și a ajuta niște oameni sărmani, la solicitarea și cererile repetate ale acestora le-a găsit locuri de muncă, însă nu a perceput niciun fel de sume de bani pentru această activitate.

Poziția inculpatului însă a fost contrazisă nu doar de declarațiile părților vătămate (s-a subliniat totuși că era vorba de opt persoane, ale căror declarații prezentau multe puncte comune, referitor la modul de lucru al inculpatului) ci și de alte probe administrate în cauză, și anume:

- transcrierile convorbirilor telefonice ale inculpatului, cu alte persoane (interceptate în baza autorizației emise de instanță), convorbiri care dovedeau că inculpatul se ocupa cu găsirea de locuri de muncă, în Italia și că, deși vorbea oarecum ferit, referindu-se la „total”, percepea o anumită sumă, cu titlu de comision, pentru găsirea locului de muncă, în afara costului transportului. (vol.III dosar urmărire penală)

- adresele emise de ITM B., din care a rezultat că firma prin care lucra inculpatul, respectiv S.C. Sigurange Tours S.R.L. nu era înregistrată, până la data de 21.10.2009 (data emiterii adresei), la ITM B. ca agent de ocupare a forței de muncă, în temeiul art.9 din OG nr.43/2002 pentru modificarea Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. (fila 182 vol.I dosar urmărire penală).

Conform actelor dosarului a rezultat că s-a făcut o cerere, în acest sens, însă abia la data de 11 martie 2010, adică după începerea urmăririi penale față de inculpat și demararea cercetărilor în cauză (fila 183 vol.I dosar urmărire penală).

- declarațiile martorei Luchescu Mândița, din care a rezultat că și aceasta și-a găsit de lucru și a fost transportată, în Italia, de „C.”, din B., că nu a primit bani pentru munca prestată, că primea mâncare proastă, nu avea voie să plece când vroia, astfel încât, în cele din urmă, a fugit și a anunțat poliția. Tot inculpatul S. a fost cel care a adus-o pe martoră, înapoi, în țară, însă i-a luat pașaportul și a cerut pentru restituirea acestuia suma de 100 Euro. Martora a refuzat să îi dea acești bani, deoarece la plecare plătise deja inculpatului suma de 200 Euro, reprezentând costul transportului dus-întors, ceea ce era un argument, în plus, că inculpatul percepea și comision pentru găsirea locului de muncă, în afara prețului transportului (fila 144 vol.I dosar urmărire penală)

- declarațiile martorei C. G., care, de asemenea dovedeau că inculpatul se ocupa cu găsirea locurilor de muncă, în străinătate și că, reținea actele de identitate ale persoanelor în cauză (fila 142 vol.I dosar urmărire penală, fila 508-509 vol.II dosar instanță).

Cu privire la probele propuse și administrate în apărare de către inculpatul S., instanța a constatat că au fost audiate în calitate de martori mai multe persoane, care au avut numai cuvinte de laudă despre inculpat, arătând că este un om serios, că i-a ajutat, i-a transportat în Italia, în unele ocazii i-a ajutat să-și găsească loc de muncă, însă gratuit, fără a le cere bani, pentru acest serviciu și că au fost mulțumiți, atât de salariu, cât și de condițiile de muncă.

Aceste probe nu au fost însă de natură să înlăture sau să demonteze acuzațiile aduse inculpatului.

Instanța nu a contestat că era foarte posibil ca inculpatul să se fi purtat, corect, în legătură cu aceste persoane, să nu le fi indus în eroare cu privire la sumele câștigate și la condițiile de trai, să nu fi perceput comision pentru găsirea locului de muncă (de remarcat ca acești martori difereau ca și etnie și nivel de instrucție/informare de părțile vătămate), însă aceasta nu însemna că nu a procedat diferit (adică exact cum s-a arătat mai sus) în privința părților vătămate, din cauză.

S-a subliniat încă o dată că părțile vătămate erau persoane cu o situație materială, dificilă până la extrem, că aveau familii în întreținere, și că, cu excepția familiei P., proveneau din cadrul etniei rrome, gradul de educație și nivelul lor de informare, posibilităților lor de a se informa, de a se descurca singure fiind extrem de reduse, dacă nu inexistente, ceea ce făcea din ele persoane extrem de vulnerabile și ținte sigure, pentru persoane de genul inculpatului, care i-a ademenit cu o poveste frumoasă despre condiții bune de muncă și câștiguri sigure, care a constituit factorul determinat al plecării lor și, pe care, aceștia au crezut-o ușor, poate mai ușor decât alte persoane, tocmai datorită elementelor mai sus prezentate.

Gradul lor de vulnerabilitate și, direct proporțional cu acesta, puterea de control a inculpatului asupra lor, s-a accentuat când au ajuns într-o țară străină, unde nu cunoșteau limba, fără bani de subzistență, măcar sau pentru a-și asigura întoarcerea în țară, uneori îngrădiți în libertatea fizică, aflați departe de alte localități și fără acces la mijloace de comunicare, situație în care au fost forțate să accepte să lucreze în condiții mizere, muncă pentru care ulterior nici nu au fost plătite, rezultând că patronii lor au dat, ceea ce li s-ar fi cuvenit, inculpatului S., fiind vorba nu doar de transport ci, astfel cum am arătat, și de comision.

Toate aceste elemente au condus la concluzia certă că părțile vătămate au fost exploatate, unul dintre principale orchestratori, dar și beneficiar al activității de exploatare, fiind inculpatul S. C. E..

Faptul că inculpatul P. F. era în legătură cu inculpatul S. și că, la solicitarea acestuia, căuta persoane aflate în stare de nevoie, dornice să lucreze în străinătate, a fost dovedit atât de declarația acestui inculpat (care a recunoscut, în parte, acuzele aduse, în sensul că recunoștea faptele comise, dar a negat că ar fi avut cunoștință de condițiile de lucru și de tratamentul la care urmau a fi supuse părțile vătămate și că ar fi obținut câștiguri materiale în urma racolării părților vătămate), cât și de declarațiile martorei J. O..

„Din câte îmi amintesc, în cursul anului 2008, P. F. a fost plecat la muncă în Italia, însă nu pot preciza perioada când a fost acolo. După ce s-a întors, acesta a spus că vrea să ducă oameni, în Italia, prin intermediul unei persoane pe nume C., care îi va duce pe oameni gratuit, până în Italia, unde le va asigura loc de muncă în domeniul creșterii și îngrijirii animalelor”. (fila 119 dosar 108/D/P/2009)

...în perioada următoare l-am auzit pe P. F. discutând de mai multe ori cu C., din B., la telefon, iar din discuții am înțeles că acel C. vroia să fie sigur că există persoane racolate, spre a fi transportate în Italia, la muncă. P. F. îl asigura tot timpul că persoanele există, pentru că a reușit să le convingă să meargă la muncă în Italia.” (fila 81 verso, dosar 65/D/P/2010)

S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului S. C. E., de a racola (fie singur, fie prin intermediul inculpatului P.) prin înșelăciune, de a transporta și de a transfera (preda) un număr de 9 părți vătămate (identificate în prezenta cauză) către diferiți cetățeni italieni, în scopul exploatării acestora prin obligarea lor prin diferite mijloace de constrângere (lăsarea fără bani, fără acte, izolare, lipsa accesului la mijloace de comunicare, uneori limitarea/îngrădirea libertății fizice) la muncă la negru, în condiții necorespunzătoare de muncă și de trai, și fără a fi plătite pentru activitatea prestată, fapte în urma cărora inculpatul a câștigat importante sume de bani (comisioanele plătite de patronii italieni), întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr,.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Din punctul de vedere al elementului material al laturii obiective, instanța a constatat că inculpatul a realizat, nemijlocit, mai multe din acțiunile prevăzute, alternativ, în norma de incriminare, respectiv recrutare, transportare și transferare.

Aceste activități s-au realizat, prin înșelăciune, în sensul că părților vătămate le-a fost prezentată o poveste frumoasă, dar complet neadevărată, cu privire la dificultatea muncii, pe care o vor efectua, condițiile de muncă și de trai și câștigurile ce le vor obține, inducere în eroare, fără de care acestea nu ar fi acceptat propunerile inculpatului.

Ajunse în Italia părțile vătămate au fost exploatate, în sensul că au fost obligate să muncească un număr foarte mare de ore, pe zi, în condiții necorespunzătoare, uneori inumane de muncă și de trai s-a avut în vedere cele arătate cu privire la condițiile de locuit, de igienă, cantitatea și calitatea hranei, această exploatare realizându-se, deja, prin forme de constrângere psihică și fizică, în anumite situații acestora fiindu-le îngrădită sau limitată libertatea.

S-a mai menționat, de asemenea, că toate părțile vătămate erau persoane vulnerabile, cu o situație materială extrem de dificilă, cu familii de întreținut, fără vreo calificare profesională, cu un nivel extrem de redus de instrucție, educație și formare, aspecte sesizate și speculate de inculpat.

După predarea lor în Italia, unde inculpatul a primit un comision pentru ele, vulnerabilitatea părților vătămate s-a accentuat, deoarece se aflau într-o țară străină, fără bani, unde nu cunoșteau limba, și la dispoziția și practic sub autoritatea unor persoane străine.

În acest fel posibilitatea de a controla și exploata părțile vătămate, în modalitățile arătate, a crescut. Această predare contra cost a părților vătămate, constituia de fapt activitatea de transferare la care făcea referire norma de incriminare.

Din punctul de vedere al a laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție, sub forma intenției directe, dovada atitudinii inculpatului și faptul că avea cunoștință de tot ceea ce urma să se întâmple cu părțile vătămate. (acesta fiind scopul pentru care le-a recrutat și transportat în Italia), fiind procesele verbale de transcriere a convorbirilor, interceptate pe baza autorizației emise și restul probelor administrate, la care s-a făcut referire și care demonstrau perceperea comisionului, pentru obținerea locului de muncă.

În ceea ce privea reținerea agravantei prevăzute de art.2 lit.a, respectiv săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, instanța a apreciat că aceasta era justificată în condițiile în care inculpatul a beneficiat, la o parte, din acțiunile sale, de ajutorul inculpatului P. F..

Fapta aceluiași inculpat S. C. E., de a deține la locuința sa două arme de autoapărare (respectiv un pistol marca UMAREX SMITH&WESSON, seria S_, calibru 4,5 mm și a unui pistol fără marcă, fără . calibru 4,5 mm), fără a fi autorizat legal să dețină și să folosească arme letale sau neletale, s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere fără drept de arme neletale, prevăzută de art.136¹ din Legea nr.295/2004 modificată și completată de OUG nr.26/2008. (art.134 după republicare).

Faptele inculpatului P. F. de a recruta, în urma unor înțelegeri prealabile, cu inculpatul S. C. E. și în schimbul unor beneficii materiale importante, a unui număr de 6 părți vătămate, prin înșelăciune, prezentându-le acestora o imagine nereală a condițiilor de trai și muncă în care urmau să lucreze în Italia, fără de care părțile vătămate nu ar fi acceptat oferta de locuri de muncă respectivă, s-a reținut că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Cu privire la latura subiectivă, modalitatea de racolare prin înșelăciune, modalitățile de exploatare a părților vătămate, condiția de vulnerabilitate a părților vătămate și obținerea de beneficii materiale sub forma comisionului, respectiv a unei părți din comision, care i-a fost dată de coinculpat, și în privința inculpatului P. erau valabile considerațiile făcute, la analiza în drept, a infracțiunii de trafic de persoane, raportate la inculpatul S..

Cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorii celor doi inculpați, cereri care vizau schimbarea încadrării din infracțiunea de trafic de persoane, în formă continuată, fie în infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, prev. de art.215 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fie în infracțiunea de înșelăciune în convenții, în formă continuată, prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, instanța le-a apreciat neîntemeiate.

Astfel cum s-a arătat anterior, înșelăciunea a reprezentat în prezenta speță mijlocul de care s-au folosit inculpații, pentru a racola părțile vătămate, care au fost induse în eroare, cu privire la condițiile de muncă, de trai și la câștigurile, ce ar fi urmat să le obțină. În aceste condiții, înșelăciunea nu avea o existență de sine stătătoare, ca infracțiune distinctă, ci era absorbită de infracțiunea de trafic de persoane.

În consecință, în temeiul art.334 Cod procedură penală au fost respinse cele două cereri de schimbare a încadrării juridice, formulate de inculpați, prin apărători.

La dozarea și individualizarea pedepsei instanța a avuzt în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art.72 Cod penal, adoptate concret la prezenta speță și anume:

- limitele pedepselor fixate de lege pentru infracțiunile de săvârșirea cărora erau acuzați inculpații – respectiv închisoare între 5 și 15 ani închisoare și interzicerea unor drepturi (pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001) și de la 3 luni la 1 an închisoare, pentru infracțiunea de deținere de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării fără drept, prev de art.136 ind.1 din Legea nr.295/2004, modificată prin OUG nr.26/2008. (S-a făcut precizarea că, în prezent datorită republicării, a intervenit o renumerotare a textelor de lege astfel că conținutul vechiului art.136 ind.1 era regăsit în art.134, însă s-a subliniat că nu au intervenit modificări în conținutul constitutiv ale infracțiunii sau cu privire la limitele de pedeapsă, care să necesite o eventuală schimbare a încadrării juridice sau o eventuală reținere a prevederilor art.13 Cod penal.)

- gradul de pericol social al faptei, determinat de modul și împrejurările săvârșirii acesteia – instanța apreciind că pentru faptele descrise, gradul de pericol social era ridicat, având în vedere numărul subiecților pasivi (element de circumstanțiere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei, conform Deciziei nr.32/14.02.2005 a Î.C.C.J. /completul de 9 judecători), vârsta, situația socială și materială, într-un cuvânt vulnerabilitatea părților vătămate; caracterul internațional, transfrontalier al faptei săvârșite; comiterea infracțiunii în formă continuată.

- persoana și antecedentele penale ale inculpaților: din acest punct de vedere s-a arătat că nici unul dintre inculpați nu avea antecedente penale, nu a fost condamnat sau sancționat anterior, urmând a valorifica această bună conduită, anterior săvârșirii faptelor, prin reținerea în favoarea fiecăruia a circumstanței atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a Cod penal, situație care a condus la aplicarea prevederilor art.76 Cod penal, privind coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce-l privea pe inculpatul P. F., instanța a reținut în favoarea acestuia și faptul că datorită situației sociale și a nivelului redus, de educație, pregătire, a acționat la indicațiile coinculpatului S. E. C. și elementele arătate anterior l-au transformat, practic, într-un fel de unealtă, ușor de mânuit de către coinculpat, care a realizat, prin intermediul său, activități de racolare, inculpatul P. fiind folositor inculpatului S., deoarece s-a adresat unor persoane din anturajul său, din mediul său social și a fost ușor acceptat de către aceștia, aspecte care au înlesnit această activitate de racolare.

Instanța a reținut, de asemenea, că deși a realizat beneficii materiale în urma racolării, inculpatul nu a perceput, direct, aceste sume de bani, ci a primit sume modice, din ceea ce i-a dat inculpatul S., care a fost principalul beneficiar al activității infracționale mai sus descrise.

Instanța a valorificat aceste elemente prin reținerea, în favoarea acestui inculpat a circumstanței atenuante prev. de art.74 alin.2 Cod penal.

-orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana inculpaților – la acest capăt instanța a reținut faptul că inculpații au dat declarații și au participat la cercetarea judecătorească, iar inculpatul P. a recunoscut, parțial, acuzele aduse, însă s-a considerat nevinovat, arătând că nu a știut în ce condiții urmau să lucreze părțile vătămate și negând faptul că ar fi primit sume de bani de la inculpatul S..

Având în vedere cele mai sus precizate, instanța l-a condamnat pe inculpatul S. C. E. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată prev. de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținerea art.74 alin.1 lit.a Cod penal și aplicarea art.76 alin.1 lit.b Cod penal.

L-a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art.136¹ din Legea nr.295/2004, modificată prin OUG nr.26/2008 (art.134 din Legea nr.295/2004, în actuala reglementare, după republicare), cu reținerea art.74 alin.1 lit.a, alin.2 Cod penal și aplicarea art.76 alin.1 lit.e Cod penal.

În baza art.33 lit.a Cod penal coroborat cu art.34 alin.1 lit.b Cod penal, a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art.35 alin.3 și 5 Cod penal, alături de pedeapsa rezultantă i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b pe o durată de 3 ani.

În baza art.88 Cod penal coroborat cu art.357 alin.2 lit.a Cod procedură penală, a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din 3 februarie 2010, orele 18.00 și a arestării preventive începând cu data de 4 februarie 2010 și până la data de 23 februarie 2010.

Având în vedere faptul că inculpatul S. se afla la primul conflict cu legea penală, neavând alte condamnări sau sancționări anterioare, că era integrat în societate, având familie, precum și mijloace licite de câștig al traiului zilnic și ținând cont și de conținutul referatului de evaluare, instanța a apreciat că scopul pedepsei (respectiv reeducarea persoanei și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni) putea fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

În privința infracțiunii de deținere de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art.136¹ din Legea nr.295/2004, modificată prin OUG nr.26/2008, instanța a constatat că la inculpat a fost găsită o cerere de autorizare și care, chiar nedepusă, făcea dovada intenției acestuia de a urma procedura legală, motiv care ducea la reținerea circumstanțelor atenuante, cu consecința reducerii limitei de pedepse sub 3 luni.

Pentru a avea însă pârghii care să permită verificarea în continuare a inculpatului, instanța a dispus în baza art.86¹ alin.2 Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani – redus cu durata reținerii și a arestării preventive, termen care se compunea din durata pedepsei aplicate (3 ani), la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani, în conformitate cu dispozițiile art.86² Cod penal.

În baza art.86³ alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă T. B. la datele fixate de acest serviciu;

- să anunțe S. de Probațiune de pe lângă T. B., în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice acestui serviciu și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86⁴ Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit dispozițiilor art.71 Cod penal, i-a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Față de cele reținute, instanța l-a condamnat pe inculpatul P. F. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată prev. de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținerea art.74 alin.1 lit.a, alin.2 Cod penal și aplicarea art.76 alin.1 lit.b Cod penal.

Cu privire la inculpatul P. F., având în vedere contribuția mai redusă a acestuia, la desfășurarea activității infracționale, atât din punct de vedere al laturii subiective, cât și a câștigurilor realizate, lipsa antecedentelor penale, participarea la cercetarea judecătorească, recunoașterea în parte a acuzelor aduse și conținutul referatului de evaluare, instanța a apreciat că scopul pedepsei putea fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Astfel încât, în baza art.81 alin.1 Cod penal coroborat cu art.82 alin.1 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, termen de încercare care se compune din durata pedepsei 1 an și 6 luni, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art.71 Cod penal, i-a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal și conform art.71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În ceea ce privea latura civilă a cauzei, s-a reținut că în cursul urmăririi penale părțile vătămate s-au constituit părți civile, cu diferite sume de bani.

În cursul cercetării judecătorești, anterior citirii actului de sesizare, aceștia au precizat, în scris cuantumul sumelor pe care le solicitau, cu titlu de daune materiale sau morale astfel:

- P. I. – 500 de Euro contravaloarea muncii prestate pentru o perioadă de 25 de zile și 1.000 de Euro daune morale, pentru suferința psihică și umilința încercată. (fila 68 vol.I dosar instanță).

- M. V. – 800 de Euro reprezentând daune materiale, salariul neîncasat, pentru serviciile prestate (fila 82 vol.I, dosar instanță)

- Zamanț G. – 800 de Euro reprezentând daune materiale, respectiv salariul neîncasat, ca urmare a muncii prestate (deși în cerere a arătat că ar solicita și daune morale, nu a precizat cuantumul acestora, iar din faptul că, în preambulul cererii, a arătat că solicita suma totală de 800 de Euro, instanța a considerat că acestea reprezentau daune materiale) (fila 83 vol.I dosar instanță)

- Zamanț V. – 1000 de Euro reprezentând daune materiale, salariul neîncasat, pentru serviciile prestate (fila 84 vol.I dosar instanță)

- P. L. – 100 de Euro pentru transport în Italia, 100 de Euro cheltuieli cu ocazia revenirii în țară, 200 de Euro cu titlu de comision, 2.000 de Euro cu titlu de daune morale, reprezentând suferință de natură psihică (fila 82 vol.I dosar instanță)

- C. G. – 800 de Euro daune materiale, reprezentând salariul neplătit, ca urmare a muncii prestate (fila 86 vol.I dosar instanță)

- M. I. – 800 de Euro daune materiale, reprezentând salariul nerealizat (fila 90 vol.I dosar instanță)

- P. O. – 5.000 de RON daune materiale și morale (fila 91 vol.I dosar instanță)

- M. V. – 500 de Euro reprezentând prejudiciul material, respectiv drepturi salariale pentru munca depusă (fila 92 vol.I dosar instanță).

Cu privire la acțiunile civile formulate instanța a reținut că sumele solicitate, cu titlu de daune materiale, reprezentând fie cheltuieli de transport, fie salariu nerealizat, nu au fost dovedite de către părțile vătămate, nu existau elemente concrete care să permită cuantificarea acestora, în afara de propria apreciere a părților vătămate, care nu era suficientă.

Cu privire la sumele percepute cu titlu de comision, inculpatul S., deși existența, respectiv primirea lor de inculpat, era certă, nu existau probe care să permită cuantificarea, determinarea cu exactitate a cuantumului acestora, deoarece, în multe situații părțile vătămate au văzut când patronii italieni au predat inculpatului sume de bani, dar fie au precizat aproximativ ce sume erau, fie nu au precizat deloc. Chiar dacă aceste sume ar fi însă determinate, ele nu ar putea servi la repararea prejudiciilor suferite de părțile vătămate, ci s-ar impune eventual confiscarea lor, în temeiul art.19 alin.1 din Legea 678/2001; fiind produs al infracțiunii.

Instanța a constatat însă că, în mod evident, părțile vătămate au suferit traume fizice și psihice, datorită tuturor elementelor arătate la descrierea stării de fapt, iar pentru acoperirea respectiv repararea acestora se impunea acordarea daunelor morale (stres, frică, umilință etc.). Cu toate acestea instanța a subliniat că daune morale se puteau acorda doar acelor părți vătămate care au solicitat acest lucru, în constituirile de parte civilă.

Ca atare, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale (prejudiciu, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta și prejudiciu, vinovăție), instanța a admis, în parte, acțiunile civile formulate de părțile vătămate P. O., P. L. și P. I. și l-a obligat pe inculpatul S. C. E. să plătească acestora următoarele sume:

- Pentru partea civilă P. O. – 400 Euro (echivalent în lei la data plății), cu titlu de daune morale;

- Pentru partea civilă P. L. – 400 Euro (echivalent în lei la data plății), cu titlu de daune morale;

- Pentru partea civilă P. I. – 500 Euro (echivalent în lei la data plății), cu titlu de daune morale.

Pentru motivele arătate anterior, restul pretențiilor civile solicitate de aceste părți, cu titlu de daune materiale, au fost respinse.

De asemenea, instanța a respins, pentru aceleași considerente, și acțiunile civile formulate de părțile vătămate Zamanț G., M. I., M. V., M. V., Zamanț V. și C. G., având ca obiect obligarea inculpatului S. C. E. la plata sumelor cerute, cu titlu de daune materiale.

Motivul pentru care doar inculpatul S. a fost obligat să plătească sumele la care s-a oprit instanța, cu titlu de daune morale, era nu doar faptul că acțiunile civile formulate îl priveau expres doar pe acesta, ci și faptul că, din toate probele administrate, a rezultat că acesta a fost inițiatorul, organizatorul și beneficiarul activității infracționale, căruia i-au căzut victime părțile vătămate, în timp ce inculpatul P. a fost un simplu instrument.

Pe temeiul culpei sale procesuale, în conformitate cu dispozițiile art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații la plata sumei totale de 8.600 lei RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate în cauză.

Soluția astfel pronunțată de instanța de prim grad jurisdicțional, în termen legal, a fost atacată cu apel de către inculpatul S. E. C. și partea vătămată Zamanț G..

În apelul promovat de către partea vătămată Zamanț G. s-a solicitat, ca, în urma admiterii acestei căi de atac și a reformării parțiale a sentinței penale vizate, să-i fie admisă acțiunea civilă exercitată în cauză, iar inculpatul S. E. C. să fie obligat să-i plătească suma de 800 euro, cu titlu de despăgubiri materiale. Această parte civilă apelantă a invederat faptul că se impune a-i fi acordată suma de bani cerută, deoarece a lucrat în Italia 6 săptămâni, fără a fi, însă, plătită.

În calea de atac exercitată de către inculpat, acesta, prin apărătorul său ales, a solicitat ca, la soluționarea acestui apel, să se rețină:

În privința infracțiunii de trafic de persoane, aceasta a fost dezincriminată, în varianta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și trebuie avute în vedere noile dispoziții ale Codului penal, respectiv art.182 Cod penal, unde este definită noțiunea de exploatare de persoane.

Raportat la conținutul rechizitoriului și la starea de fapt reținută, de către instanța de fond, s-a reținut că nu ne mai aflăm în prezența niciuna dintre ipotezele, prevăzute de art.182 Cod penal și, pe cale de consecință, nici pe dispozițiile art.210 din noul Cod penal și, evident, nici pe vechea lege. Cu alte cuvinte, potrivit art.182 raportat la art.210 Cod penal, pentru a avea infracțiunea de trafic de persoane, aceasta trebuie să fie realizată într-una dintre modalitățile prevăzute de textul legal. Mai mult, în noul text se arată, în mod explicit, că pentru existența acestei infracțiuni, în oricare dintre modalitățile sale, este necesar ca făptuitorul să fi avut ca scop exploatarea persoanelor. Ori, rezumând starea de fapt, se observă că, în rechizitoriu, s-au reținut două tipuri de activitate desfășurată de către inculpatul S. C. E.: pe de o parte, o activitate de recrutare prin intermediul lui P. F., iar, pe de altă parte, o activitate de transport al părților vătămate, din România în Italia. Evident că aceste două tipuri de acțiuni nu erau suficiente prin prisma noilor dispoziții legale, pentru că legiuitorul impune ca aceste acțiuni să fi fost desfășurate în scopul exploatării persoanelor respective sau a persoanelor recrutate, respectiv transportate în Italia.

S-a menționat că inculpatul S. C. E. a avut ca și scop obținerea unor profituri bănești, din activitatea de transport, a persoanelor care doreau să meargă la lucru în străinătate, în special în Italia, și, în schimbul acestui transport, au fost percepute anumite sume de bani, care erau diferite, de la persoană la persoană. Nu s-a dovedit, în ceea ce privea activitatea de transport și plata pentru această activitate de transport, că ar fi fost prețuri nejustificate, în raport cu cheltuielile pe care, la rândul lui, inculpatul le-a avut cu mașina, carburantul, etc. De altfel, nimeni nu a fost preocupat în acest dosar să administreze probe, în această privință, respectiv să demonstreze că prețul transportului, așa cum a fost solicitat și obținut de către inculpat, nu a fost corect stabilit.

De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare s-a găsit, la inculpat, o agendă sau caiet/registru, în care erau consemnate persoanele transportate și sumele care au fost percepute de la aceste persoane.

Din acest punct de vedere, nu se putea considera că inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic de persoane, în această modalitate a transportului. Eventual s-ar putea vorbi despre alte fapte penale, cum ar fi evaziunea fiscală, dacă s-ar fi pus problema, dar nimeni nu a făcut o asemenea cercetare și nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, pentru o asemenea faptă.

Cât privește cea de-a doua sumă de bani pretinsă, speța fiind clasică și este binevenită modificarea de nuanță, făcută de legiuitor, pentru că majoritatea persoanelor deferite justiției sunt în această ipoteză, s-a arătat că s-a luat o sumă de bani, pentru că le-a găsit părților vătămate locuri de muncă în Italia. S-a precizat că acele sume de bani au fost luate, de inculpat, pentru acest lucru și nu pentru altceva. Ceea ce era important, sub acest aspect, era faptul că și aceste sume de bani au fost cuantificate, din România, și, înainte de a pleca, părțile vătămate au știut că trebuie să dea 50 euro, 100 euro, 150 euro, pentru că li s-a găsit un loc de muncă. Evident că cea de-a două sumă de bani urmărită sau scopul pentru care inculpatul, acceptând ipoteza recrutării acestor persoane, prin intermediul lui P. F., a urmărit obținerea unui câștig din identificarea, găsirea și oferirea unui loc de muncă acestor persoane. Interpretarea unei asemenea activități nu putea duce, în niciun caz, în zona traficului de persoane, ci s-ar putea vorbi despre exercitarea, fără drept, a unei profesii sau, eventual, despre alte fapte penale, cum ar fi evaziunea fiscală, pentru că nu a plătit impozitul pe profit, pentru sumele obținute și care ar putea să fie considerate un profit pentru inculpatul S. C. E..

De asemenea, s-a mai arătat că, pentru a se ajunge la scopul exploatării, ar fi trebuit să se administreze probe, cel puțin sub două aspecte: fie ca aceste probe să scoată în evidență că, din sumele obținute, de către părțile vătămate, lună de lună sau pentru perioadele de timp, în care au lucrat la diferite persoane sau patroni din Italia, inculpatul al fi perceput o cotă-parte, așa cum avem, spre exemplu, în situația clasică în infracțiunile de prostituție sau proxenetism. Deci, în atare ipoteză s-ar putea discuta despre un scop al exploatării, acestor persoane, pentru că se iau cote părți din aceste venituri. În cazul de față, chiar părțile vătămate au spus că, pe de o parte, li s-au luat sume de bani reprezentând echivalentul transportului și, pe de altă parte, pentru faptul că li s-au găsit locuri de muncă, de către inculpatul S. C. E., în Italia.

Cea de-a doua ipoteză ar fi fost aceea în care procurorul sau instanța de fond, ar fi demonstrat că ar fi existat o participație improprie, în ceea ce privea activitatea inculpatului S. C. E. în raport cu activitatea patronilor sau a persoanelor fizice la care au desfășurat diverse activități părțile vătămate. Ori, din probele administrate în dosar, nici acest aspect nu a rezultat. Acolo au fost niște înțelegeri cu patronii italieni și, trecând peste legalitatea înțelegerilor sau condițiile în care au negociat părțile civile, relevant era că nici sub acest aspect nu s-a relevat vreo înțelegere între inculpatul S. C. E. și „acei angajatori” italieni, în raporturile de dreptul muncii pe care le-au stabilit cu părțile vătămate din acest dosar. Prin urmare, nefăcându-se o asemenea dovadă, evident că nu exista dovada scopului exploatării acestor persoane, de către inculpatul S. C. E..

Cu alte cuvinte, inculpatul, la fel ca și alți inculpați români, care au desfășurat activități de acest gen și care au făcut un bine părților vătămate, dincolo de situația prezentată de procuror, pentru că, din sutele sau miile de persoane, pe care inculpatul S. C. E. le-a dus, în aceleași condiții, în Italia, iată că, în urma unor vaste investigații, organul de urmărire penală a reușit să ajungă să „smulgă” anumite fraze și nuanțe, unele străine de nivelul de cultură al părților vătămate, pentru a aduce în zona, fie a unei induceri în eroare, de genul „nu aș fi mers dacă aș fi știut că lucrez într-un grajd” sau „nu aș fi mers în Italia dacă aș fi știut că o să mulg caprele, pentru că nu mă pricep decât la mulsul vitelor”, „nu aș fi mers dacă aș fi știut că voi fi despărțit de către soție” ori alt gen de fraze cum ar fi: „nu am putut să plec pentru că nu știam limba locului”, „nu am putut să plec pentru că nu am văzut niciun carabinier”, „nu am putut să merg pentru că eram departe de orice așezare umană și nu am putut să plec de la acel patron”, „nu am plecat pentru că italianul vorbea urât cu mine și mi-a fost frică de consecințele unei plecări fără știrea sa”.

Așa cum s-a mai arătat și în alte dosare, există un șablon în descrierea stării de fapt, de către organele de urmărire penală. Dacă astfel de acțiuni s-au petrecut în realitate sau dacă s-au întâmplat aceste lucruri, oricum ele nu erau imputabile inculpatului S. C. E., în măsura în care, mai departe, organele de urmărire penală și părțile vătămate nu au făcut un pas în față pentru a demonstra că inculpatul S. C. E. sau P. F. știau că patronii vor avea un comportament mai urât sau un comportament care să iasă din cadrele unui raport juridic de dreptul muncii, normal.

Evident că nu se putea reține ca justificare sau argument, al scopului cerut de lege, în varianta veche și mai apoi în varianta nouă, faptul că nu s-au încheiat contracte de muncă și acest lucru nu era incriminat sau nu a fost incriminat în vechea legislație. Dacă instanța va amâna pronunțarea, urmau a fi depuse concluzii scrise și legislația europeană în domeniu. Așadar, în Italia, ca, de altfel și în România, fapta de a nu încheia un contract de muncă, nu era incriminată, ea fiind sancționată contravențional sau, în România, este sancționată, la un moment dat, în măsura în care sunt peste cinci angajați, fără contract de muncă. Prin urmare, o asemenea ipoteză nu intră sub incidența unui trafic de persoane, ci sub incidența unui text special și în România. Deci, apărea o infracțiune specială, atunci când o persoană juridică sau fizică folosea, la muncă, peste cinci persoane, consecutiv.

Având în vedere toate aceste elemente, evident că nu se putea reține că inculpatul S. C. E. a avut, drept scop, exploatarea părților civile, dimpotrivă, el a fost de bună credință în raportul cu părțile vătămate, a încercat să găsească cele mai bune locuri de muncă și s-a solicitat a se observa, sub acest aspect, conținutul interceptărilor, de unde a rezultat, foarte clar, insistența și preocuparea acestuia de a găsi alte locuri de muncă părților vătămate, care nu au fost mulțumite, inițial, cu locul de muncă identificat și pe care l-a adus la cunoștința părților vătămate, fie direct, în timpul transportului spre Italia, fie indirect, prin intermediul lui P. F.. Și sub acest aspect, nu se putea spune că inculpatul S. C. E. și coinculpatul P. F. nu s-au gândit și nu au avut în vedere că vor apărea, în unele situații, necazuri cu locurile de muncă. De altfel, situații de genul acesta sunt notorii și este suficient să citim presa din România sau știrile TV, pentru a vedea că sunt foarte multe nemulțumiri, unele obiective, altele subiective, legate de locul de muncă, al muncitorilor români în România.

Așa cum s-a arătat și în fața primei instanțe, condițiile de muncă în Italia, pentru o persoană care lucrează, fie în sectorul zootehnic, la îngrijirea animalelor, fie că vorbim de activități casnice, de menaj în locuința unor persoane fizice, din Italia, sunt superioare. Spre exemplu, în Italia, la o stână, nu există alt loc de cazare decât cel puțin o rulotă, în care există tot confortul, necesar, pentru traiul de zi cu zi. În Italia nu se găsește, așa cum există în munții României, o colibă, care apără de vânt și ploaie, doar pe o latură. Evident că, atunci când o persoană pleacă de acasă cu gândul că va lucra la capre, în Italia și că va avea halat, care tot timpul zilei, va fi curat, se înșeală, întrucât este vorba despre o activitate specifică sectorului zootehnic.

Unele observații făcute de către părțile vătămate au fost amplificate, cu adăugirile făcute de către organele de urmărire penală, și erau absolut nejustificate, prin prisma restului probelor dosarului. S-a menționat că, atunci când se făcea referire la restul probelor dosarului, se aveau are în vedere persoanele pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată, deși procurorii au făcut eforturi importante, pentru a obține acel gen de declarații, care să se încadreze în acel șablon, la care s-a făcut referire mai sus și să se apropie de conținutul normei penale. Aceste persoane au spus, clar, că au fost foarte mulțumite, că au mers de mai multe ori cu inculpatul S. C. E., în Italia, la mai multe locuri de muncă. S-a mai arătat că, în speța de față, sunt situații în care nu inculpatul S. C. E. sau coinculpatul P. F. au mers la părțile vătămate sau la părțile civile, ci acestea au auzit din prieten în prieten, deci din vorbă în vorbă, că existau persoane care duceau în Italia și, în cazul concret, această persoană se cheamă S. C. E.. De altfel, inculpatul nu era singurul care ducea persoane în Italia, pentru că sunt mii de transportatori care fac același lucru. În cazul Atlassib-ului este același lucru, numai că plătești un bilet pentru transportul în Italia. În dosar existau dovezi că unele părți vătămate nu au aflat, nici măcar de la P. F., ci prin intermediul altei persoane, și atunci se pune întrebarea: „Dacă avem aceste persoane, dincolo de P., de ce raționamentul procurorului nu a mers mai departe și să spună că și ruda lui P., care la rândul ei a identificat un nepot sau un prieten din . deferit justiției?”. În mod corect nu s-a ajuns la acest lucru, dar, în mod corect era, ca nici P. F. și nici S. C. E. să nu fie trimiși în judecată pentru acest gen de activitate.

În continuare, cu referire la acest mod de intermediere de locuri de muncă s-a arătat că există, în legislație, o infracțiune specială, respectiv de intermediere fără autorizație, iar în anii 2002-2004 au existat dosare, care au fost lăsate deoparte, pentru că s-a mers pe varianta traficului de persoane.

În mass-media se spunea că mulți cetățeni români, care au fost duși în străinătate, în Spania, Italia, Portugalia sau alte țări, au avut probleme și necazuri cu firmele de profil, iar în acele cazuri nu s-a pus și nu se putea pune problema unor infracțiuni de trafic de persoane, eventual, se poate discuta, în aceste cazuri, despre infracțiuni de înșelăciune. S-a mai precizat că, în faza urmăririi penale, a solicitat schimbarea încadrării juridice, a fost invocată și în fața acestei instanțe, ca și motiv de apel, în subsidiar, în măsura în care se va ajunge la concluzia că, de la locurile de muncă, fie că sunt în zootehnie, fie în activități de menaj, salarizarea sau sumele de bani, obținute de aceste persoane, au fost altele decât cele promise de P. F. sau de S. C. E., înainte ca aceste persoane să ia hotărârea să plece în Italia, la lucru și în măsura în care se va accepta ideea că a existat o activitate de inducere, în eroare, a acestor persoane, cu privire la aspectele menționate, inclusiv în ceea ce privea două părți civile, care s-au așteptat, pentru că li s-a promis, să fie încheiat contract de muncă, atunci când vor ajunge în Italia, susținere falsă, întrucât nu a existat niciodată o astfel de înțelegere, ne-am putea afla în ipoteza unei înșelăciuni, în convenție, prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal, pentru că nu se putea reține existența unui mijloc fraudulos, acesta nerezultând nici din descrierea faptelor din rechizitoriu, nici din declarațiile părților vătămate și nici din prima hotărâre. Prin prisma acestei solicitări, se punea problema plângerii prealabile.

Față de acest motiv de apel, instanța ar trebui să aibă poziția părților vătămate sau, în varianta actuală, a persoanelor vătămate, care nu au participat la proces în calitate de parte vătămată sau parte civilă. Aceste persoane vătămate ar trebui să-și exprime punctul de vedere, respectiv în ce măsură înțelegeau să formuleze o plângere prealabilă, împotriva inculpatului S. C. E. și în ce măsură nu există disponibilitatea unei împăcări. Din acest punct de vedere, se putea observa conduita procesuală a unora dintre părțile civile din dosar, care, fiind îndestulate, și nu pentru că inculpatul s-a considerat vinovat, ci pentru considerente de ordin umanitar și moral, inculpatul S. C. E. le-a plătit sumele de bani, pe care aceștia le-au solicitat. În această ipoteză, evident că inculpatul înțelegea să achite și restul pretențiilor formulate de restul părților civile, inclusiv cele care nu au făcut apel în dosar, chiar dacă era o situație de aceeași natură, pentru a se ajunge la o împăcare cu ele.

Cât privește cea de-a doua infracțiune, date fiind limitele de pedeapsă, atât pentru închisoare, cât și pentru amendă, există posibilitatea aplicării dispozițiilor legii noi, mai favorabile, privitoare la amânarea executării pedepsei, cu obligarea inculpatului la desfășurarea unor activități neremunerate în folosul comunității, munci cu care inculpatul este de acord, indiferent câte zile vor fi stabilite. Teoretic, în măsura în care se va obține o împăcare, cu părțile, în măsura în care nu mai exista o latură penală, pe infracțiunea de înșelăciune în această variantă, instanța va avea posibilitatea, cel puțin teoretic, de a dispune o soluție de renunțare la judecată, prin prisma noii legi și de amânare a executării pedepsei, pentru cea de-a doua faptă.

Raportat la cea de-a doua faptă, studiind legislația nouă, a observat că legiuitorul, deși nu a fost foarte explicit, totuși a arătat că, în măsura în care exista un concurs de infracțiune, nu se mai poate aplica instituția juridică a amânării executării pedepsei. Deci, dacă ar rămâne fie infracțiunea de trafic de persoane, fie infracțiunea de înșelăciune, inculpatul nu ar mai putea să uzeze pentru una dintre faptele componente ale unui concurs, de această instituție. În pofida unei asemenea reglementări, se consideră că instanța se poate opri la o asemenea soluție, pentru acele fapte care intră sub incidența acestui text legal, și mai apoi, apelând la regulile concursului, să constate că, într-o atare situație, amânându-se executarea pedepsei pentru una sau mai multe din faptele care compun un concurs, se amână executarea pedepsei și atunci nu se mai poate aplica sporul, prevăzut de noua sau de vechea lege, pentru un astfel de concurs.

Analizând cele două căi de atac astfel exercitate în cauză, cu stricta respectare a disp.art.412, 416-419 Cod procedură penală se constată că acestea au caracter nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În mod constant, în prezenta cauză, inculpatul apelant S. E. C. a negat săvârșirea faptelor, pentru care a fost deferit justiției și condamnat la prim grad jurisdicțional, invederând că, în sarcina sa, s-ar fi putut reține eventual comiterea unei infracțiuni de înșelăciune, astfel cum era această faptă penală, incriminată de disp.art.215 alin.1 și 3 din vechiul Cod penal. Din interpretarea obiectivă, imparțială a vastului material probator administrat în cauză (atât în dovedirea temeiniciei rechizitoriului, cât și în apărare), rezultă cu certitudine că, în derularea activității sale, obișnuite, de transport internațional de persoane, la nivelul spațiului european, inculpatul S. C. E. asigura aducerea diferiților cetățeni români, în locații, prestabilite, din Italia, unde erau plasați, pentru desfășurarea unor activități lucrative, la diverși întreprinzători italieni. De remarcat că, din declarațiile părților vătămate/civile, a rezultat că acestea au fost determinate, de condițiile grele de trai ce le aveau în România, să accepte ofertele de a munci în Italia, în domeniul agrozootehnic și casnic, pe baza condițiilor expuse fie personal de către acest inculpat (cum a fost în cazul părților vătămate P. O. și L.), fie de către coinculpatul P. F. (în cazul celorlalte șapte părți vătămate). În cadrul discuțiilor purtate, inițial, cu aceste nouă părți vătămate erau precizate, atât de către inculpatul apelant, cât și de către coinculpatul P. F., condițiile de muncă în care urmau să lucreze, condițiile de cazare și salariul lunar ce urmau a-l încasa fiecare, dintre acestea, de la patronul italian. „De esență” infracțiunii de persoane, atât în forma transportului, cât și a exploatării acestora prin muncă sunt înțelegerile prestabilite între angajatori și intermediarii, ce aduceau acestora persoanele, ce urmau a fi angajate, respectiv transportatorii ce asigurau ajungerea acestor „salariați” la angajator. În prezenta speță s-a demonstrat că inculpatul S. E. C. avea încheiată o înțelegere cu coinculpatul P. F. în identificarea și convingerea unor persoane (cu standard social scăzut) de a pleca la muncă în Italia (în domeniul agrozootehnic), dar și cu angajatorii italieni, la care urmau să muncească, (în condiții diametral opuse celor expuse acestor „salariați”) aceste părți vătămate. A reieșit că inculpatului S. E. C. trebuia să i se remită contravaloarea transportului persoanelor vătămate, la locul de muncă, din Italia, din primul salariu pe care acestea urmau a le încasa de la patronul italian, dar niciodată, niciuneia dintre victime, nici inculpatul și nici angajatorul italian nu le-a spus că primul lor salariu, și eventual și o parte din cel de-al doilea salariu, era destinat „îndestulării” acestui inculpat pentru realizarea a două servicii:

- găsirea angajaților, ce urmau să lucreze la angajatorul italian, zilnic, o durată ce depășea cu mult durata normală a unei zile de muncă;

- transportarea acestora, în Italia, la angajator.

De subliniat faptul că, pentru a respecta înțelegerea prestabilită cu patronii italieni, în apropierea punctului de frontieră român, inculpatul le ridica victimelor (al căror transport îl realiza), pașapoartele, care rămâneau la el până la întâlnirea cu patronul italian, căruia îi preda nu doar viitorul angajat, dar și actul de călătorie al acestuia, pentru ca în acest mod, angajatorul italian să aibă garanția respectării înțelegerii intervenite între el și inculpat. De menționat că unele dintre părțile vătămate audiate în cauză (este vorba de M. I., M. V., P. I., Zamanț V., M. V., Zamanț G., P. O.) au invederat, în mod expres faptul că, în momentul predării lor angajatorului italian, au observat cum acesta preda inculpatului sume de bani (aproximativ câte 500 euro în fiecare caz în parte), iar după prestarea muncii de către acestea, în condiții inumane, când ele (victimele) cereau salariul, angajatorul le comunica, sec, că acesta fusese deja plătit inculpatului S. C. E.. Deci, s-a dovedit dincolo de orice dubiu, faptul că, în baza prestabilitei înțelegeri avute cu patronii italieni, inculpatul, fie personal, fie prin intermediul coinculpatului P. F., recruta persoane, aflate în situații socio-financiare extrem de dificile și care nu-și puteau exprima valabil voința; pe care le transporta în Italia și pentru care, de la patroni, unde acestea lucrau, încasa sume de bani substanțiale, ce se ridicau la un nivel de peste 500 euro/persoană. Persoanele vătămate angajate, în acest mod, la patronii italieni, nu doar că nu beneficiau de condițiile de cazare și hrană de natura celor descrise de inculpat, dar munceau, în condiții degradante timp de peste 10-12 ore pre zi, iar salariul stabilit a-l încasa nu-l obțineau deoarece, acesta, așa cum s-a mai arătat, era plătit inculpatului S. C. E., de către angajatorul italian, la momentul la care inculpatul îi aducea „salariatul”.

Fapta astfel comisă de către inculpatul S. C. E. există, este incriminată a fi infracțiune în textul art.12 al legii speciale, reprezentate de legea nr.678/2001 și a fost săvârșită de acesta cu forma de vinovăție a intenției directe. Se constată că pentru fapta astfel comisă inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, dispozițiile vechiului Cod penal (cele prev.în art.72 și 52) fiind riguros interpretate și aplicate.

Aceste considerente justifică de ce această conduită ilicită a inculpatului apelant se circumscriu preved.art.12 alin.1, 2 lit.a din legea nr.678/2001 cu reținerea art.41 alin.2 Cod penal și nu preved.art.215 alin.1 și 3 din vechiul Cod penal, nefiind întrunite niciunul dintre elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În legătură cu cea de-a doua infracțiune ce i-a fost reținută în sarcină inculpatului apelant, se constată că acesta a solicitat să fie recalificată conform noii incriminări din Codul penal și să i se aplice procedura amânării executării pedepsei, cu obligarea sa la desfășurarea unor activități neremunerate în folosul comunității. Se apreciază că, în ceea ce privește această acuză – a cărei comitere inculpatul nu o contestă -, la prim grad jurisdicțional s-a pășit la o corectă și justă individualizare a pedepsei ce se impunea a-i fi aplicată acestuia, pentru această a doua acuză. În prezenta cauză, în ceea ce îl privește pe inculpatul apelant S. C. E. se impune a fi reținute următoarele considerente:

 pentru prima acuză pentru care s-a pronunțat condamnarea sa, la prim grad jurisdicțional, nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice în înșelăciune și nici nu se poate adopta o soluție de achitare a acestuia, pentru considerentele anterior expuse;

 chiar dacă, de la pronunțarea sentinței penale criticate, până la soluționarea prezentelor căi de atac, a intrat în vigoare noul Cod penal și legea nr.187/2012 de punere în aplicare a acestei legi organice, inculpatul este necesar, pentru a nu fi înfrânt principiul „non reformatio in pejus”, să rămână sub condamnarea ce i-a fost aplicată de T. M. și să execute pedeapsa, rezultantă, ce i-a fost aplicată în condițiile art.86¹ – 86³ din Codul penal din 1969.

În ceea ce privește apelul, promovat de către partea vătămată Zămanț G., se constată că, la prim grad jurisdicțional, acțiunea civilă exercitată de aceasta a primit dezlegarea necesară, în contextul în care pretențiile solicitate cu titlu de daune materiale nu au fost dovedite, neadministrându-se probe din care să rezulte elemente concrete pentru determinarea cuantumului lor.

Se concluzionează că hotărârea judecătorească apelată se caracterizează prin legalitate și temeinicie, motiv pentru care în conformitate cu disp.art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpatul S. E. C. și de către partea civilă Zămanț G. împotriva sentinței penale nr. 69/23 mai 2013 a Tribunalului M..

Văzând și disp.art.275 alin.2 și 4 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpatul S. E. C. (fiul lui F. și V., născut la data de 10.09.1980 în B., domiciliat în B., ., .) și de către partea civilă Zămanț G. (domiciliat în comuna Ungheni, ./B, județul M.) împotriva sentinței penale nr. 69/23 mai 2013 a Tribunalului M..

Obligă pe inculpatul apelant să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, suma de 1400 lei. Suma de 1200 lei (8x150 lei) reprezentând onorariul avocaților desemnați din oficiu, pe seama celor 8 părți civile intimate, se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.

Obligă partea civilă apelantă să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, suma de 350 lei. Suma de 150 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pe seama sa, se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2014.

PreședinteJudecător

I. C. BălanMihaela R. C.

Grefier

G. C.

Red.MRC/20.03.2014

Thnred./CC/2 exp./27.03.2014

Jd.fd. S.D.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 46/2014....		Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 61/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Consumul ilicit de droguri. Legea 143/2000 art. 4. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 61/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 71/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ