Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 35/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 35/2015

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 35/A

Ședința publică din 29 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. O.

Judecător F. G.

Grefier A. M. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C., împotriva sentinței penale nr. 599/11.03.2014, pronunțată de către Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantei Ministerului Public .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14 ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 29 ianuarie 2015.

C. DE A.

Față de apelul formulat:

Prin sentința penală nr. 599/11.03.2014, pronunțată de către Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:

1. În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal s-a dispus reîncadrarea faptei pentru care inculpatul G. Janos a fost trimis în judecată:

- din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal și violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.37, art.75 lit.a și c și art.33 lit.a din vechiul Cod penal,

- în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a și c din vechiul Cod penal și violare de domiciliu prevăzută de art.224 alin.2 din noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a și d din noul Cod penal, ambele cu aplicarea art.37 lit.b și art.33 lit.a din vechiul Cod penal.

2. În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal s-a dispus reîncadrarea faptei pentru care inculpatul B. J. a fost trimis în judecată:

- din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal și violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.75 lit.a și c și art.33 lit.a din vechiul Cod penal,

- în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a și c din vechiul Cod penal și violare de domiciliu prevăzută de art.224 alin.2 din noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a și d din noul Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal.

3. În baza art.5 alin.1 din noul Cod penal s-a dispus reîncadrarea faptei pentru care inculpatul G. J. a fost trimis în judecată:

- din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal și violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.75 lit.a, art.33 lit.a și art.99 alin.2 din vechiul Cod penal,

- în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 din noul Cod penal și violare de domiciliu prevăzută de art.224 alin.2 din noul Cod penal ambele cu aplicarea art.77 lit.a din noul Cod penal, art.38 alin.1 din vechiul Cod penal și art.113 și următoarele din noul Cod penal.

1.În baza art.180 alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a și c, art.37 lit.b și art.33 lit.a din vechiul Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. JANOS, fiul lui natural și V., născut la data de 26.01.1969 în ., domiciliat în com. M., ., jud. H., cetățean român, naționalitate maghiară, neșcolarizat, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist postexecutoriu, posesor CI . nr._, CNP_ la pedeapsa de 1000 lei amendă, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art.224 alin.2 din noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a și d din noul Cod penal, art.37 lit.b și art.33 lit.a din vechiul Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 180 zile amendă, a câte 10 lei pentru o zi, în total inculpatul fiind obligat să plătească statului suma de 1800 lei, pentru comiterea infracțiunii de violarea de domiciliu.

În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.c și e din vechiul Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa de 180 zile amendă, a câte 10 lei pentru o zi, în total inculpatul fiind obligat să plătească statului suma de 1800 lei.

2.În baza art.180 alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a și c și art.33 lit.a din vechiul Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. J., fiul lui I. și I., născut la data de 28.01.1985 în mun. G., jud. H., domiciliat în com. Joseni, ., jud. H., cetățean român, naționalitate maghiară, studii 6 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, fără antecedente penale, posesor CI . nr._, CNP_ la pedeapsa de 800 lei amendă, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art.224 alin.2 din noul Cod penal cu aplicarea art.77 lit.a și d din noul Cod penal și art.33 lit.a din vechiul Cod penal a fost condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 120 zile amendă, a câte 10 lei pentru o zi, în total inculpatul fiind obligat să plătească statului suma de 1200 lei, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.c și e din vechiul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa de 120 zile amendă, a câte 10 lei pentru o zi, în total inculpatul fiind obligat să plătească statului suma de 1200 lei.

3. În baza art.113 alin.3, art.114 alin.1 și art.129 din noul Cod penal a aplicat inculpatului G. J., fiul lui Janos și H., născut la data de 08.04.1996 în mun. Miercurea C., domiciliat în ., jud. H., cetățean român, naționalitate maghiară, neșcolarizat, fără antecedente penale, posesor al certificatului de naștere . nr.284 587, măsura educativă a stagiului de formare civică pe o durată de 3 luni pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 din noul Cod penal și, respectiv violare de domiciliu, prevăzută de art.224 alin.2 din noul Cod penal, ambele cu aplicarea art.77 lit.a și art.38 alin.1 din noul Cod penal.

În baza art.121 din noul Cod penal, i-a fost impusă inculpatului G. J. obligația de a se prezenta, pe durata executării măsurii educative, la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul H. la datele fixate de acesta.

I-a fost atrasă atenția inculpatului G. J. asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a stagiului de formare civică

În baza art.397 din noul Cod de pr. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile B. I., cu domiciliul în com. R., ., jud. H. și obligă pe inculpații G. Janos, B. J., G. J. și Nyika A. (fiul lui I. și A., născut la data de 16.02.1973, deținut în Penitenciarul C.) dintre care inculpatul G. J. în solidar cu partea responsabilă civilmente, inculpatul G. Janos, la plata către partea civilă a sumei de câte 1200 lei fiecare cu titlu de daune morale.

S-a constatat că partea vătămată D. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.276 alin.1 din noul Cod de pr. pen. au fost obligați cei patru inculpați, dintre care inculpatul G. J. în solidar cu partea responsabilă civilmente, inculpatul G. Janos, la plata către partea civilă a sumei de câte 125 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de partea civilă.

În baza art.274 alin.1 din noul Cod de pr. pen., au fost obligați inculpații G. Janos, B. J., G. J., dintre care inculpatul G. J. în solidar cu partea responsabilă civilmente, inculpatul G. Janos, la plata sumei de câte 535 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 10.01.2011, partea vătămată B. I. a depus o plângere la Postul de Poliție R. pentru comiterea infracțiunilor de "lovire" și "amenințare", prin care arată că în seara zilei de 8.01.2011, în jurul orelor 22.00, în timp ce se afla în barul "Borozda", situat în centrul comunei R., a fost amenințat cu moartea și lovit de către inculpații Nyika A., G. Janos, B. J. și G. J.. Partea vătămată a încercat să se refugieze în curtea imobilului cu nr.187 situat vis-a-vis de bar, dar a fost urmărit de cei patru inculpați care au pătruns în curtea imobilului, l-au trântit la pământ și au continuat să-l lovească, iar inculpatul Nyika A., cu ajutorul unui briceag pe care îl avea asupra sa, l-a tăiat în zona feței, după care a continuat să o amenințe cu moartea.

În fața instanței partea vătămată B. I. a declarat că în urmă cu doi ani, într-o dimineață, a intrat în barul Borozda din . martorul S. B. și a baut un suc. În bar se aflau și inculpații. Le-a atras atenția acestora să vorbească mai încet deoarece făceau gălăgie. Ulterior, pe seară, a mers din nou cu S. B. la bar, partea vătămată megând la tejghea. Inculpatul G. Janos a venit la el și i-a spus să iasă afară. Partea vătămată a ieșit din bar, după care au ieșit și inculpații unul dupa altul. G. J. avea în mână o sticlă spartă. Inculpații l-au înconjurat. Ulterior a aflat ca B. J. purta și un box. Inculpații au vrut să-l bată. G. Janos și Nika A. l-au amenințat cu moartea. A vazut la Nika A. că flutura un briceag, s-a refugiat în curtea părții vătămate D. I.. Inculpații l-au ajuns în curtea acestuia. Astfel a ajuns la perete și era în stare de șoc, iar inculpații l-au batut, după care l-au tras afara din curte. Partea vătămată D. era acasă dar stătea în casă și nu a ieșit afară.

Certificatul medico-legal nr.A2/5, eliberat la data de 11.01.2011 de SJML H. a concluzionat că: "numitul B. I. prezenta leziuni traumatice cranio faciale care puteau data din 08.01.2011 și s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur contondent, precum și cu un instrument tăietor-înțepător (cuțit, briceag sau similare). Timpul de îngrijire medicală pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite este de 12-13 zile, calculate de la data producerii".

Tot la data de 10.01.2011, partea vătămată D. I. a depus o plângere la Postul de Poliție R. pentru comiterea infracțiunii de "violare de domiciliu" de către cei patru inculpați care, în seara zilei de 08.01.2011, au pătruns fără drept în curtea locuinței sale și pentru comiterea infracțiunii de "amenințare" de către învinuitul Nyika A. care l-a amenințat cu moartea.

Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Fiind audiat în fața instanței inculpatul G. Janos a declarat că în urmă cu aproximativ 2 ani a intrat în barul Borozda din . băiatul său pentru că vizavi de bar partea vătămată avea un atelier de reparat telefoane. Partea vătămată era în bar și l-a întrebat cât costă repararea unui telefon și i-a cerut părții vătămate să dea înapoi fiului său telefonul pe care îl dăduse pentru reparație. I-a spus că plătește reparația daca este gata, iar partea vătămată i-a spus să iasă afară pentru a vorbi. Afara i-a reproșat că în bar l-a făcut de rușine și i-a adresat apelativul de țigan. De asemenea l-a și lovit cu pumnul în gat. Văzând aceasta băiatul său a ieșit din bar iar N. A. și B. J. au ieșit și ei din bar, Nika cu un briceag în mână și s-au bătut cu partea vătămată iar el s-a speriat și a fugit acasă. Inculpatul susține că martorii S. B. și F. A. nu erau în apropiere, iar F. A. este cumnatul părții vătămate. Mai arată că nu a văzut când a intrat cineva în curtea părții vătămate. Precizează că fiul său a venit si el acasă mai târziu.

Inculpatul G. J. a declarat instanței că în urmă cu aproximativ 2 ani tatăl său a intrat în barul din . solicitat părții vătămate să dea înapoi telefonul mobil pe care îl primise pentru reparare. Anterior partea vătămată i-a spus să vină cu tatăl său că nu discută cu el. Partea vătămată l-a chemat pe tatăl său afară, i-a reproșat că l-a făcut de rușine în bar și l-a lovit după care inculpatul a chemat pe Nika A. și B. J. care au ieșit din bar și l-au bătut pe partea vătămată. Tatăl său după ce a fost lovit de partea vătămată s-a ridicat și a fugit. Inculpatul a rămas și a dat o palmă părții vătămate în timp ce ceilalți doi inculpați l-au ținut. După aceea a plecat acasă să vadă ce s-a întâmplat cu tatăl său. Inculpatul susține că nu a intrat în curtea părții vătămate D. I.. În curtea acestuia au intrat B. J. și Nika A.. Mai arată inculpatul că Nika A. l-a lovit cu briceagul pe partea vătămată, iar Nika A. și B. J. după incident au intrat înapoi în bar și de acolo i-a luat poliția, confiscând un briceag. Nu i-a văzut la fata locului pe F. B. și S. A..

În faza de urmărire penală a fost audiat în calitate de martor F. A. care a declarat că la data de 08.01.2012, în jurul orelor 22.00, se afla în fața barului Borozda din . care a văzut cum cei patru inculpați l-au lovit pe partea vătămată Borto I., iar inculpatul Nyika A. care avea asupra sa un cuțit, amenința partea vătămată cu moartea. A mai precizat martorul că, la un moment dat, partea vătămată a încercat să se refugieze în curtea numitului D. I., dar a fost urmărit de cei patru inculpați care au pătruns în curte.

În fața instanței martorul a declarat că la data comiterii faptelor se afla lângă primăria din . fost la un magazin. De aici i-a văzut pe inculpații G. Janos, G. J. și B. J. care îl băteau pe B. I. cu mâinile și picioarele. B. I. se apăra lovind și el.

În faza de urmărire penală, aceleași aspecte au fost relatate și de martorul S. B., care a adăugat că a auzit când inculpatul Nyika A. a amenințat cu moartea pe partea vătămată D. I.. De asemenea, martorul a fost de față când organele de poliție i-au cerut lui Nyika A. să le predea cuțitul pe care-l avea asupra sa, dar inculpatul a refuzat, motiv pentru care a și fost încătușat de polițiști.

În fața instanței martorul a declarat că la data comiterii faptelor a intrat în bar împreună cu partea vătămată B. I. unde acesta s-a întâlnit cu inculpatul G. I. cu care a vorbit după care au mers afară. Martorul a ieșit afară după ce s-a terminat bătaia și l-a văzut pe inculpatul G. Janos care striga la B. I. care avea sânge pe față. A precizat că de față erau toți cei patru inculpați. Partea vătămată i-a spus că a fost bătut de aceștia. De asemenea, partea vătămată i-a spus că a intrat într-o curte unde a fost urmărit de inculpați și acolo a fost lovit.

Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, în special din declarațiile martorilor și din declarația inculpatului G. Janos, instanța a reținut că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată cu vinovăție în forma prevăzută de lege, motiv pentru care urmează a fi condamnați.

În vederea aplicării legii mai favorabile conform art.5 alin.1 din noul Cod penal, s-au constatat următoarele:

Pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, legea mai favorabilă inculpaților G. Janos și B. J. pentru comiterea infracțiunii de "lovire sau alte violențe" este noul Cod penal, având în vedere limita specială inferioară mai mică, prevăzută de vechiul Cod penal.

Referitor la inculpatul G. J. în privința infracțiunii de "lovire sau alte violențe" legea mai favorabilă este noul Cod penal deoarece, sancțiunea prevăzută pentru această infracțiune este măsura educativă neprivativă de libertate.

Pentru infracțiunea de "violare de domiciliu" pentru toți cei trei inculpați legea mai favorabilă este noul Cod penal deoarece pentru această infracțiune se prevede sancționarea cu închisoarea, în limite reduse față de vechiul Cod penal, alternativ cu amenda.

La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate s-au avut în vedere în primul rând criteriile generale de individualizare a pedepselor. De asemenea, pentru inculpații G. Janos și B. J. s-au avut în vedere circumstanțele agravante prevăzute de art.75 lit.a și c din vechiul Cod penal și, respectiv art.77 lit.a și d din noul Cod penal iar pentru inculpatul G. J., minor la data comiterii faptelor, sau avut în vedere circumstanțele agravante prevăzute de art.75 lit.a din vechiul Cod penal și, respectiv art.77 lit.a din noul Cod penal.

Având în vedere că partea civilă B. I. a dovedit prejudiciul suferit în urma agresării sale, s-a admis în parte acțiunea civilă a acestuia. S-a constatat că partea vătămată D. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat în termen legal apel P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C., apel ce-l vizează doar pe inculpatul B. J., sub aspectul pedepsei aplicate acestuia.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin raportate la art.417 și art.418 Cod procedură penală, se rețin următoarele:

Din probele de la dosar rezultă că în seara zilei de 08.01.2012 inculpații Nyika A., G. Janos, B. J. și G. J. au amenințat-o și au lovit-o pe partea vătămată Borto I., inculpatul Nyika A. folosind un cuțit, după care a continuat să o amenințe pe partea vătămată cu moartea. În momentul în care partea vătămată Borto I., în încercarea de a se salva, s-a refugiat în curtea părții vătămate D. I., aceasta a fost urmărită de cei patru inculpați, care au pătruns fără drept în curte.

Starea de fapt nu a fost contestată în apelul parchetului astfel că instanța de apel nu va insista cu privire la acest aspect, instanța de fond făcând o analiză amplă a probelor administrate referitor la acest aspect.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul B. J., vizat în apelul parchetului, se constată că de la pronunțarea sentinței penale nr.599/2014 au intervenit o . decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care au stabilit că inculpaților urmează a li se aplica legea penală mai favorabilă global și nu pe instituții autonome.

În raport de aceste dispoziții și ținând cont de faptul că inculpatului B. i s-a aplicat legea penală pe instituții autonome, instanța de apel va proceda la aplicarea globală a legii mai favorabile, apreciind că legea nouă îi este mai favorabilă inculpatului. Ca urmare, în baza art. 386 alin1. Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptelor inculpatului B. J., pentru infracțiunea de lovire din preved.art.180 alin.2 Cod penal în preved.art.193 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.77 lit.a și d din noul Cod penal, va fi menținută încadrarea juridică pentru infracțiunea prev.de art.224 alin.2 Cod penal cu aplic.art.77 lit.a și d din noul Cod penal și cu concursul prev.art.38 din noul Cod penal.

În ceea ce privește pedeapsa ce se va aplica inculpatului, având în vedere că acesta nu este la primul contact cu legea penală și că în apelul parchetului s-a solicitat aplicarea față de acesta a unor pedepse cu amenda, în limitele legale, se apreciază că se impune condamnarea, pentru ambele fapte, la pedepse cu amenda, după cum urmează:

În baza art. 224 alin. 2 C.pen nou cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen. nou, rap. la art. 61 alin. 4 lit. c noul C.pen., va fi condamnat inculpatul B. J. la 3600 lei amendă, corespunzător a 180 de zile amendă X 20 lei pe zi, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art.193 alin. 2 noul C.pen. cu aplic. ar. 77 lit. a și d noul C.pen., rap. la art. 61 alin. 4 lit. c noul C.pen. va fi condamnat același inculpat la 7500 lei amendă, corespunzător 250 zile amendă X 30 lei pe zi, pentru comiterea infracțiunii de lovire.

În baza art. 39 lit. c din noul C.pen. se va dispune contopirea pedepselor de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8700 lei amendă.

Se va face aplicarea art. 63 C.pen. vizând înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea credință a amenzii aplicate.

Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentința atacată.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel vor rămâne la stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. împotriva sentinței penale nr. 599 din 11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._, doar în privința inculpatului B. J..

Desființează parțial sentința atacată, doar cu privire la inculpatul B. J. (fiul lui I. și I., născut la data de 28.01.1985 în mun. G., jud. H., domiciliat în com. Joseni, ., jud. H., cetățean român, naționalitate maghiară, studii 6 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, fără antecedente penale, posesor CI . nr._, CNP_) și rejudecând cauza, în baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a inculpatului B. J. după cum urmează:

Din infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 vechiul C.pen., cu aplic. art. 75 lit. a și c vechiul C.pen., în infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 noul C.pen. cu aplic art. 77 lit. a și d noul C.pen., lovire.

Menține încadrarea juridică stabilită de către instanța de fond în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 224 alin. 2 C.pen. nou cu aplic. art. 77 lit. a și d noul C.pen., cu aplicarea concursului prevăzut de art. 38 noul C.pen. și nu cu art. 33 lit. a, cum s-a reținut.

În baza art. 224 alin. 2 C.pen nou cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen. nou, rap. la art. 61 alin. 4 lit. c noul C.pen., condamnă pe inculpatul B. J. la 3600 lei amendă, corespunzător a 180 de zile amendă X 20 lei pe zi, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art.193 alin. 2 noul C.pen. cu aplic. ar. 77 lit. a și d noul C.pen., rap. la art. 61 alin. 4 lit. c noul C.pen. condamnă pe același inculpat la 7500 lei amendă, corespunzător 250 zile amendă X 30 lei pe zi, pentru comiterea infracțiunii de lovire.

În baza art. 39 lit. c din noul C.pen. dispune contopirea pedepselor de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8700 lei amendă.

Face aplicarea art. 63 C.pen. vizând înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea credință a amenzii aplicate.

Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel rămân la stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2015.

Președinte Judecător

A. O. F. G.

Grefier

A. M. H.

Red.FlG/29.01.2015

Thnred./CC/3 exp./03.02.2015

Jd.fd. A.D.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ