Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 958/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 958/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 01-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 958/A

Ședința publică de la 01 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Judecător L. Ani B.

Grefier A. J.

Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 1341/17.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă inculpatul intimat M. S. G., lipsă partea civilă intimată H. A. C..

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul susține apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și pe fond, încetarea procesului penal față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, constatând că a intervenit retragerea plângerii penale. Arată în motivare că hotărârea primei instanțe este nelegală, având în vedere greșita reținere a împăcării părților ca și cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului, cu toate că la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că partea vătămată s-a împăcat cu inculpatul și nu mai solicită tragerea acestuia la răspundere penală.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1341 din 17 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, în baza art.396 al.6 rap. la art.16 al.1 lit. g Cod Procedură Penală s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. S..G., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.253 al.1 Cod Penal, constatând că a intervenit împăcarea părților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A., nr.2188/P/2014, înregistrat la data de 30 aprilie 2015, a fost trimis în judecată inculpatul M. S. G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.253 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut prin rechizitoriu că la data de 11.03.2014, inculpatul M.-S. G. a zgâriat vopseaua de pe capota și aripa autoturismului marca „Audi” cu nr. de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate H. A.-C., parcat în mun.A., pe Calea Timișorii.

La data de 18.03.2014, organele de poliție din cadrul P.. mun. A. – Biroul de ordine publică au fost sesizate prin plângere penală prealabilă de către persoana vătămată H. A.-C. despre faptul că, la data de 11.03.2014, inculpatul M.-S. G. a avariat autoturismul aparținând persoanei vătămate (fila 16).

În declarația dată (file 18-19), persoana vătămată a arătat că, la data de 11.03.2014, în jurul orei 12.00, în timp ce își desfășura programul de lucru în incinta clădirii Liceului Teoretic A.M. Guttembrun situată pe Calea Timișorii nr.67 din mun.A., a fost anunțată de către colega sa, martora I. L.-M., despre faptul că o persoană de sex masculin a zgâriat capota și aripa autoturismului marca „Audi” aparținând persoanei vătămate și parcat în fața liceului. Ieșind la stradă, persoana vătămată a alergat după persoana indicată de martoră (identificată în persoana inculpatului M.-S. G.) și după ce a ajuns-o din urmă a întrebat-o cu privire la motivația gestului său. Inculpatul i-a spus să îl lase în pace și și-a continuat drumul. Persoana vătămată a arătat că, la data de 23.06.2014, inculpatul M.-S. G. a contactat-o pentru a discuta modalitatea de reparare a prejudiciului creat prin fapta acestuia dar nu au ajuns la nicio înțelegere.

Cele prezentate de persoana vătămată au fost confirmate și de declarația martorei I. L.-M. care a arătat că a văzut momentul în care inculpatul M.-S. G. a zgâriat cu o cheie vopseaua de pe capota și aripa autoturismului marca „Audi” cu nr. de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate H. A.-C. (fila 29).

Așa cum rezultă și din planșa fotografică (file 24-27), autoturismul marca „Audi” cu nr. de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate H. A.-C. a prezentat zgârieturi pe vopseaua de pe capota și aripa dreapta-față.

Fiind audiat (file 33, 34), inculpatul M.-S. G. a recunoscut comiterea faptei și a arătat că a procedat în acest fel deoarece autoturismul persoanei vătămate se afla parcat pe pista pentru biciclete.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Instanța a reținut în fapt, că așa cum rezultă din declarațiile date în fața instanței de către inculpat(f.13) și de către partea vătămată sub forma declarației autentificate sub nr.1502/12.05.2015 de către notar public I. B. G., părțile s-au împăcat în cursul procesului penal.

În drept, potrivit art.231 al.2 Cod Penal, în cazul faptelor prevăzute la art. 253 al.1 Cod Penal, împăcarea înlătură răspunderea penală.

Față de cele de mai sus, instanța, a constatat că în cauză inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253 al.1 Cod Penal și în cursul procesului penal a intervenit împăcarea în condițiile art.159 Cod penal, astfel, pe cale de consecință, în baza art.396 al.6 rap. la art.16 al.1 lit.g Cod Procedură Penală a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. S..G..

În baza art. 275 alin.2 lit.d Cod Procedură Penală au fost obligați inculpatul și partea vătămată H. A. C. la plata sumei de 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței penale nr. 1341/17.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a formulat apel în termen ul legal, P. de pe lângă Judecătoria A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 20.07.2015.

În motivele de apel formulate de P. de pe lângă Judecătoria A. s-a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și pe fond, încetarea procesului penal față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, constatând că a intervenit retragerea plângerii penale. S-a arătat în motivare că hotărârea primei instanțe este nelegală, având în vedere greșita reținere a împăcării părților ca și cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului, cu toate că la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că partea vătămată s-a împăcat cu inculpatul și nu mai solicită tragerea acestuia la răspundere penală. Totodată, inculpatul prin declarația sa dată în fața instanței de judecată nu s-a manifestat în sensul continuării judecății în vederea dovedirii nevinovăției, el recunoscând încă din faza de urmărire penală că este autorul faptei.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 417 al.2 cpp, instanța de apel apreciază apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. din dosar nr. 2188/P/2014 l emis la data de 24.04.2015, inculpatul M. S. G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin.1 C.p. în fapt s-a reținut că la data de 11.03.2014 inculpatul a zgâriat vopseaua de pa capota și aripa autoturismului marca Audi cu nr. înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate H. A. C., autoturism ce se afla parcat în A. pe Calea Timișorii.

Prin declarația autentificată sub nr. 1502 din 12.05.2015 de către notarul public I. B. G. ( fila 7 dosar fond), partea vătămată arată că nu mai are nicio pretenție față de inculpat, înțelegând să se împace cu făptuitorul cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 C.p. Anterior, prin declarația olografă ( fila 6 dosar fond) partea vătămată arătase că își retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului. Chiar dacă partea vătămată folosește în cererile adresate instanței de judecată fie noțiunea de „ împăcare”, fie cea de „ retragere a plângerii prealabile”, intenția ei este aceea de a pune capăt procesului penal guvernat în speță de principiul disponibilității, iar calificarea juridică a cererii este atributul exclusiv al instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 159 C.p reglementând instituția împăcării ( nu a împăcării părților, terminologie folosită greșit de instanța de fond) ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale, restrâng sfera de aplicare a acestei instituții numai la infracțiunile la care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, în cazurile în care aceasta este prevăzută expres de lege.per a contrario, instituția împăcării nu va fi incidentă în cazul infracțiunilor la care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Pentru fapta de distrugere prev. de art. 253 al.1 C.p, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, condiții în care, înlăturarea răspunderii penale a inculpatului putea opera exclusiv în baza retragerii plângerii prealabile legal formulate de persoana vătămată. Retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată este o altă cauză de înlăturare a răspunderii penale, reglementată de art. 158 C.p, care poate interveni în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile. Retragerea plângerii penale de către persoana vătămată pentru a determina o încetare a procesului penal trebuie să fie explicită, necondiționată și trebuie realizată până la judecarea definitivă a cauzei.

În speță, prin înscrisul olograf depus de partea vătămată H. A. C. ( fila 6 dosar fond) aceasta menționează că s-a împăcat cu inculpatul și că își retrage plângerea prealabilă, iar prin înscrisul autentic intitulat Declarație - aflat la fila 7 dosar fond, partea vătămată declară că s-a împăcat cu inculpatul și nu mai solicită tragerea lui la răspundere penală, înscrisuri care pot fi interpretate ca declarații de retragere a plângerii prealabile. Mai mult, inculpatul M. S. G. prin declarația dată la data de 16.06.2015 în fața instanței de fond nu s-a manifestat în sensul continuării judecății în vederea dovedirii nevinovăției sale, el recunoscând încă din faza de urmărire penală că este autorul faptei de distrugere a autoturismului părții vătămate H. A..

Astfel, se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 1341/17.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, se va desființa sentința penală atacată și rejudecând, în temeiul art.396 al. 6 raportat la art.16 al.1 lit. g C.p.p. și art. 158 C.p. se va dispune încetarea procesului penal față de inculpatul M. S. G. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 al.1 Cod Penal, ca urmare a retragerii plângerii .

În temeiul art. 25 alin. 5 C.p.p.va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.

Văzând și dispozițiile art. 275 pct. 2 lit. b și alin.3 C.p.p,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 1341/17.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând:

În temeiul art.396 al. 6 raportat la art.16 al.1 lit. g C.p.p. și art. 158 C.p. încetează procesul penal față de inculpatul M. S. G., fiul lui I. și S., născut la data de 25.05.1949, fără antecedente penale, domiciliat în A., . A jud.A., CNP-_, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 al.1 Cod Penal, ca urmare a retragerii plângerii .

În temeiul art. 25 alin. 5 C.p.p. lasă nesoluționată acțiunea civilă.

În temeiul art. 275 pct. 2 lit. b C.p.p. obligă persoana vătămată la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în cursul urmăririi penale și în primă instanță.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2015.

Președinte, Judecător,

A. N. L. Ani B.

Grefier,

A. J.

Red. AN/13.10.2015

Tehnored A.J. /2 ex/13.10.2015

Prima instanță: Judec.A.- F. C. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 958/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA