Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 1209/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 1209/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-11-2015

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1209/A

Ședința publică din data de 19.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA

GREFIER: O. IOȚCOVICI

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror B. E..

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de inculpații P. B. E. și M. C. C., împotriva sentinței penale nr. 1/12.01.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .

Fără citarea părților.

Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 21.10.2015 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru lipsă de timp, în vederea deliberării și pronunțării, instanța a stabilit termen la data de 04.11.2015, iar ulterior a amânat pronunțarea pentru data de 18.11.2015 și mai apoi pentru data de 19.11.2015, când:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din data de 12 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S., în baza art. 4, art. 5 Cod penal, art. 13 Cod procedură penală a constatat că faptele de omor calificat și deosebit de grav prevăzute de art. 175 al. 1 lit. d și art. 176 al. 1 lit. g din vechiul Cod penal au fost dezincriminate prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

În baza art. 4, art. 5 Cod penal, art. 13, art. 386 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P. B.-E. și M. Constanstin-C. din infracțiunile de omor calificat și deosebit de grav, fapte prevăzute de art.174, art.175 lit.d și art.176 lit.a și g din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunile de omor, faptă prevăzută de art. 174 al. 1 din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În baza art.174 alin. 1 din vechiul Cod penal (în actuala legislație art. 188 al. 1 Cod penal), cu aplicarea art. 4, art. 5 din noul Cod Penal, a condamnat inculpatul P. B.-E. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare.

În baza art.53 pct.2 lit. a din vechiul Cod penal, art.65 alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a), b) și c) din Vechiul Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă care să înceapă după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 din vechiul Cod penal.

În baza art.71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b) și c) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, din momentul în care hotărârea dată rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 al. 2 din vechiul Cod penal.

În baza art. 266 al.2 din vechiul Cod penal (în actuala legislație art. 280 Cod penal) cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 13 (treisprezece) ani închisoare.

În baza art.53 pct.2 lit. a din vechiul Cod penal, art.65 alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a), b) și c) din Vechiul Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă care să înceapă după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 din vechiul Cod penal.

În baza art.71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b) și c) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, din momentul în care hotărârea dată rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 al. 2 din vechiul Cod penal .

În baza art.72 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului P. B. E., începând cu data de 08.04.2012 ora 18,30 până la data de 09.04.2012 ora 18,30, respectiv de la data de 19.04.2012 până la data de 15.08.2012.

În baza art.174 alin. 1 din vechiul Cod penal (în actuala legislație art. 188 al. 1 Cod penal), cu aplicarea art. 4, art. 5 din noul Cod Penal, a condamnat inculpatul M. C.-C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare.

În baza art.53 pct.2 lit. a din vechiul Cod penal, art.65 alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a), b) și c) din Vechiul Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 (patru) ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 din vechiul Cod.

În baza art.71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b) și c) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, din momentul în care hotărârea dată rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 al. 2 din vechiul Cod penal.

În baza art. 266 al.2 din vechiul Cod penal (în actuala legislație art. 280 Cod penal) cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 14 (paisprezece) ani închisoare.

În baza art.53 pct.2 lit. a din vechiul Cod penal, art.65 alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a), b) și c) din Vechiul Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 (patru) ani, pedeapsă care să înceapă după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 din vechiul Cod.

În baza art.71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b) și c) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, din momentul în care hotărârea dată rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 al. 2 din vechiul Cod penal.

În baza art.72 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului M. C.-C., începând cu data de 06.04.2012 ora 02,30 până la data de 07.04.2012 ora 02,30, respectiv de la data de 19.04.2012 până la data de 15.08.2012.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpații P. B.-E. și M. C.-C. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestora în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 19, 25, 397 alin.1 Cod de procedură penală, art. 1381-1395 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză și a obligat în solidar inculpații să plătească părții civile G. D. (cu domiciliul în loc. Stoina, ., jud. Gorj) suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale.

A respins acțiunea civilă privind solicitarea aceleiași părți civile de obligare a inculpaților la plata despăgubirilor materiale, ca nedovedită.

În baza art. 112 al. 1 lit. b Cod penal a dispus confiscarea specială a mochetei ridicate din Postul de Poliție Stoina, jud. Gorj.

În baza art. 274 al.1, 2 Cod de procedură penală a obligat pe inculpații P. B.-E. și M. C.-C. la plata sumei de câte 15.000 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 18.650 lei din faza de urmărire penală și 11.350 lei din faza de judecată.

În baza art. 273 al. 1 Cod procedură penală a obligat inculpații P. B.-E. și M. C.-C. la plata sumei de 153,15 lei reprezentând cheltuieli de transport, către martorul H. A.-S..

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 808/P/2009 al Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de urmărire penală și criminalistică, înregistrat la Tribunalul C.-S. la data de 16.11.2012 sub număr unic dosar_, au fost trimiși în judecată inculpații P. B. E. și M. C.-C. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, fapte prevăzute de art.174, art.175 lit.d și art.176 lit.a și g Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În fapt, s-a reținut în esență prin rechizitoriu următoarea stare de fapt:

În noaptea de 17/18.11.2008 inculpatul M. C.-C. împreună cu inculpatul P. B. E., în calitate de agenți de poliție, în timp ce se aflau în sediul Postului de Poliție Stoina, jud. Gorj în vederea identificării victimei D. N., ce a fost surprinsă în localul aparținând .. situat în ., administratorul societății fiind P. E., i-au aplicat mai multe lovituri victimei D. N., cauzându-i leziuni multiple în diverse zone ale corpului, leziuni ce au condus la decesul victimei.

Situația de fapt prezentată în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal predare probe biologice, proces-verbal predare reportofon, proces-verbal de ridicare 2 bucăți lemn, proces-verbal reconstituire, declarația părții vătămate G. D., declarațiile martorilor M. E., M. I., C. I., P. G., D. D., Drutu P., I. E., M. E., V. D., T. C., N. M., P. E., C. A., R. P., M. I., B. C., Știan C., T. I., C. Ș., R. I., L. L. N., Știan V., H. A.-S., B. I. A., N. I., G. E., G. D., Ș. E., P. N., P. A., S. G., S. E., P. C., T. L., P. B., C. M., S. I., T. A., B. A., P. S., P. E. - învinuit, Soldă E., Soldă C., P. M., M. E. D., P. C., M. I., B. S., T. F., F. D., B. V., C. P., F. Vienița, M. I., N. V., C. M., N. I., C. E. A., V. I., P. G., M. C., N. Ș. S., S. I., S. E., raport constatare tehnico-științifică nr._/05.12.2008, raport constatare tehnico-științifică nr._/20.11.2008, note redare convorbiri telefonice de pe reportofonul marca Philips, planșă foto reconstituire experiment judiciar 10.12.2008, planșă foto reconstituire, planșă foto privind ridicarea a trei fragmente material lemnos, planșă foto cercetare la fața locului 18.11.2008, planșă foto autopsie D. N., planșă foto ridicare substanță brun-roșcată de la fântână, planșă foto cercetare restaurant ., proces-verbal ridicare substanță brun-roșcată, buletin de analiză nr.306/Al 1/4316 din 23.12.2008, raport medico-legal nr.2391 din 19.11.2008, declarații de învinuiți și inculpați M. C.-C. și P. B.-E., declarație consimțământ testare poligraf M. C. C., raport de constatare tehnico-științifică nr._ din 20.04.2012, raport constatare tehnico-științifică_ din 06.04.2012 testare poligraf P. B.-E., declarație consimțământ testare poligraf P. B.-E., raport de expertiză medico-legală psihiatrică M. C. C., raport de expertiză medico-legală psihiatrică P. B.-E., proces-verbal din 07.04.2012, proces-verbal din 08.04.2012, raport expertiză medico-legală nr.A_ examen ADN, raport expertiză medico-legală nr.Al5/1218/22.07.2009 examen ADN, proces-verbal de cercetare auto L. cu numerele MAI_ și MAI_, planșă foto cercetare auto L. cu numerele MAI_ și MAI_, proces-verbal privind exhumarea lui D. N., reautopsiere și reînhumare, planșă foto privind exhumare, reautopsiere și reînhumare D. N., avizul nr.E_ din 14.09.2012 al I.N.M.L. M. Minovici, raport de nouă expertiză medico-legală exhumare nr.A_ din 21.08.2012 I.N.M.L. M. Minovici, proces-verbal de reconstituire din 11.10.2012 inclusiv CD-ul aferent, planșă foto privind reconstituirea din 11.10.2012, adresă I.P.J. Gorj - Serviciul resurse umane nr._ din 04.05.2012, fișa postului P. B.-E., fișa postului M. C. C., copie dosar nr.3724/P/2008 al P.J. Tg. Cărbunești privind pe D. N..

Prin sentința penală nr.1465 din 02 noiembrie 2012, definitivă, pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a admis cererea formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a desemnat ca instanță competentă să judece cauza, în cazul în care se va emite rechizitoriu, Tribunalul C.-S., fiind astfel sesizat în mod legal.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul C.-S. sub numărul_ la data de 16.11.2012.

La dosar s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 808/P/2009 al Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de urmărire penală și criminalistică, s-au administrat probe cu înscrisuri constând în constituire de parte civilă (filele 28, respectiv 43-45, vol. I dosar instanță), caracterizări ale inculpatului M. C.-C. și copia diplomei de master – în circumstanțiere (filele 113-127 vol. I dosar instanță), adresa nr._ din 13.05.2013 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj (fila 171 vol. I dosar instanță), s-au luat declarații inculpaților M. C.-C. (filele 106-108 vol. I dosar instanță) și P. B.-E. (filele 109-112 vol. I dosar instanță), au fost audiați martorii din rechizitoriu P. C. (filele 155-158 vol. I dosar instanță), T. L. (filele 159-162 vol. I dosar instanță), B. Aleaxandru-E. (filele 163-164 vol. I dosar instanță), F. D. (filele 182-183 vol. I dosar instanță), B. V. (filele 259-260 vol. I dosar instanță), P. S. A. (fila 267 vol. I dosar instanță), T. F.-C. (fila 84 vol. II dosar instanță), P. E. (filele 122,123 vol. III dosar instanță), T. A. C. (filele 265-266 vol. I dosar instanță), C. P. (filele 261-262 vol. I dosar instanță), F. Vienița (fila 1 vol. II dosar instanță), M. I. (fila 304 vol. I dosar instanță), N. V. (fila 302 vol. I dosar instanță), C. I. (fila 303 vol. I dosar instanță), D. D. (fila 267 vol. II dosar instanță), G. E. (fila 217 vol. II dosar instanță), S. I. (fila 264 vol. I dosar instanță), M. I. (fila 181 vol. I dosar instanță), N. I. V. (fila 301 vol. I dosar instanță), V. I. (fila 22 vol. II dosar instanță), P. G. (fila 4 vol. II dosar instanță), C. (fostă T.) C. (fila 23 vol. II dosar instanță), P. E. (fila 24 vol. II dosar instanță), C. Ș. M. (fila 83 vol. II dosar instanță), V. D. (filele 58-59 vol. II dosar instanță), M. C. (fila 199 vol. II dosar instanță), R. P. (filele 119-120 vol. II dosar instanță), C. A. (fila 241 vol. II dosar instanță), M. I.-N. (fila 300 vol. III dosar instanță), N. I. (filele 26-27 vol. III dosar instanță), N. Ș.-S. (fila 28 vol. III dosar instanță), B. C. (fila 29 vol. III dosar instanță), B. I. A. (fila 94 vol. III dosar instanță), S. E. N. (fila 93 vol. III dosar instanță), L. L. N. (fila 263 vol. I dosar instanță), N. M. O. (filele 197-198 vol. II dosar instanță), M. E. (fila 95 vol. III dosar instanță), M. E. (fila 299 vol. III dosar instanță), R. I. Eleian (fila 161 vol. III dosar instanță), Știan dan V. (fila 162 vol. III dosar instanță), H. A. S. (fila 34 vol. IV dosar instanță), S. G.-M. (fila 301 vol. III dosar instanță) și C. M. (filele 2-3 vol. II dosar instanță); de asemenea, s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor D. P., Știan C. M., Ș. E., C. E. A. și C. (fostă P.) A., astfel că s-a dat citire declarațiilor date de aceștia în faza de urmărire penală și de care se ține seama la soluționarea cauzei; au fost administrate probe testimoniale în apărarea inculpaților fiind audiați martorii P. I. (filele 38-40 vol. II dosar instanță) și N. M. C. (filele 105-106 vol. II dosar instanță) –pentru inculpatul P. B.-E., precum și martorii M. E. (filele 147-149 vol. II dosar instanță) și Ciocioman V.-C. (filele 150-151 vol. II dosar instanță) – pentru inculpatul M. C.-C..

De asemenea, prin încheierea de ședință din 11.04.2013 inculpații au înțeles să-și însușească următorii martori din rechizitoriu: T. L., B. A.-E., D. D., P. C., M. I., M. C., P. G., V. D., C. M., B. V., C. P. și F. D. (fila 135 vol. I dosar instanță).

În cursul urmăririi penale, la data de 10.10.2012 (filele 66-67 dup. vol. III), G. D. - sora victimei - s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei, cu posibilitatea de a-și modifica cuantumul acestei sume. Constituirea de parte civilă a fost menținută și precizată în fața Tribunalului C.-S., la termenul din 04.12.2012 (fila 28, respectiv 43 vol. I dosar instanță). În respectiva precizare a constituirii de parte civilă, partea civilă G. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 220.000 lei, din care 20.000 lei reprezintă despăgubiri materiale efectuate cu ceremonialul înmormântării și parastasul aferent, precum și cu celelalte parastase efectuate conform tradiției, iar 200.000 lei reprezintă daune morale.

Examinând cauza dedusă judecății, prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, în scopul aflării adevărului și lămurii acestuia sub toate aspectele, instanța de fond a reținut următoarele:

În primul rând, anterior examinării în detaliu a stării de fapt, instanța de fond s-a pronunțat din oficiu asupra dezincriminării unor fapte și a schimbării încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P. B.-E. și M. C.-C. din infracțiunile de omor calificat și deosebit de grav, fapte prevăzute de art.174, art.175 lit.d și art.176 lit.a și g din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunile de omor, faptă prevăzută de art. 174 al. 1 din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Astfel, s-a reținut că inculpații P. B.-E. și M. C.-C. au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriul întocmit la data de 09 noiembrie 2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, fapte prevăzute de art.174, art.175 lit.d și art.176 lit.a și g din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal.

S-a avut în vedere că la data de 01 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

S-a reținut că potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P. B.-E. și M. Constanstin-C., prin rechizitoriul întocmit la data de 09 noiembrie 2012, sunt prevăzute de dispozițiile art. 188 - omor, art. 189 – omor calificat, art. 280 – cercetare abuzivă din noul Cod penal.

De asemenea, s-a reținut că art. 175 lit. d din vechiul Cod penal prevede fapta de omor calificat săvârșită profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra, modalitate de săvârșire a faptei de omor calificat care nu se mai regăsește în legislația actuală, respectiv art. 189 din noul Cod penal iar art. 176 al. 1 lit. g din vechiul Cod penal prevede fapta de omor deosebit de grav săvârșită, în speță, de către un polițist, modalitate de săvârșire a faptei de omor calificat care, de asemenea, nu se mai regăsește în legislația actuală, respectiv art. 189 din noul Cod penal.

În situația redată, având în vedere dispozițiile art. 4 din noul Cod penal privind aplicarea legii penale de dezincriminare, precum și față de prevederile art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța de fond a constatat că faptele de omor calificat și deosebit de grav prevăzute de art. 175 al. 1 lit. d și art. 176 al. 1 lit. g din vechiul Cod penal au fost dezincriminate prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și astfel a concluzionat că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

În ceea ce privește prevederile art. 176 al. 1 lit. a din vechiul Cod penal, în legislația actuală art. 189 al. 1 lit. h din noul Cod penal privind fapta de omor săvârșită prin cruzimi, prima instanță a reținut că, (astfel cum a hotărât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.84 din 13 ianuarie 2014), omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere. Prin urmare, s-a dedus că există omor săvârșit prin cruzimi care atrag incidența dispozițiilor art. 176 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal atunci când acțiunile violente sunt comise într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât și persoanelor în a căror prezență se săvârșește; autorul provoacă conștient victimei suferințe, spre a-i mări chinurile și a face ca acțiunea de ucidere să fie mai crudă, respectiv caracteristica acestei circumstanțe de agravare constă în aceea că făptuitorul întrebuințează în mod voit anumite metode de chinuire a victimei. Totodată, s-a reținut că, în cazul actelor de violență repetate, trebuie să se facă dis­tincție între situațiile în care aceste acte au semnificația de a chinui victima și de a-i prelungi suferințele în mod inutil, față de situațiile în care repetarea loviturilor nu exprimă, prin speci­ficul și obiectul folosit, decât modalitatea de a realiza uciderea și că, în acest din urmă caz, nu se face aplicarea agravantei. În speță, s-a constatat că inculpații au aplicat victimei, cu pumnii sau palmele (lovituri în zona feței), precum și cu picioarele mai multe lovituri în zona toracică și în cea abdominală, lovituri urmate de căderea victimei pe podeaua de ciment, cauzându-i acesteia leziuni constând într-un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, leziuni care au condus la decesul victimei și că toate acestea s-au desfășurat într-un interval relativ scurt (între orele 02,00 – 04,10) și nu în mod continuu, observându-se că din materialita­tea faptelor re­zultă că inculpații nu au urmărit să-i cau­ze­­ze victimei suferințe și chinuri prelungite în timp, prin acțiuni feroce (prin aplicarea mai multor lovituri de cuțit sau alte obiecte tăietoare în zone vitale, decapitarea victimei, eviscerarea victimei, etc). În aceste condiții, s-a opiniat că agravanta men­ționată nu este aplicabilă. Fapta de a aplica victimei lovituri cu pumnul sau palma și picioarele, lovituri urmate de căderea victimei pe podeaua de ciment, cauzându-i victimei leziuni constând într-un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, leziuni care au condus la decesul victimei, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor. Pe de altă parte, s-a considerat că faptele celor doi inculpați nu au produs un sentiment de oroare celor din jur, ori de groază însoțită de o puternică reprobare a josniciei și a lipsei de omenie a infractorilor, oprobiul opiniei publice nefiind evidențiat în speță, întrucât în postul de poliție nu au existat martori oculari care să asiste la comiterea faptelor, victima a fost condusă de inculpați și agentul de poliție T. L. la domiciliul surorii acesteia, a doua zi victima a desfășurat anumite activități gospodărești, cauzele decesului victimei fiind cunoscute după efectuarea autopsiei.

Astfel, prima instanță a opiniat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 174 al. 1 din vechiul Cod penal (în legislația actuală art. 188 al.1 din noul Cod penal) și nu și de aceea săvârșită prin cruzimi, faptă prev. de art. 176 al. 1 lit. a din vechiul Cod penal (în legislația actuală art. 189 al. 1. lit. h din noul Cod penal).

În consecință, conform art. 4, art. 5 Cod penal, art. 13, art. 386 Cod procedură penală, constatându-se, pe de o parte, că faptele de omor calificat și deosebit de grav prevăzute de art. 175 al. 1 lit. d și art. 176 al. 1 lit. g din vechiul Cod penal au fost dezincriminate prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, iar, pe de altă parte, că faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav săvârșite prin cruzimi, faptă prev. și ped. de art. 176 al. 1 lit. a din vechiul Cod penal (în legislația actuală art. 189 al. 1. lit. h din noul Cod penal), instanța de fond a dispus din oficiu (considerând conform practicii judiciare că nu se impunea punerea în discuția părților a schimbării de încadrare juridică în condițiile în care nu este agravată situația juridică a inculpaților, ci dimpotrivă este în favoarea acestora), schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P. B.-E. și M. Constanstin-C. din infracțiunile de omor calificat și deosebit de grav, fapte prevăzute de art.174, art.175 lit.d și art.176 lit.a și g din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunile de omor, faptă prevăzută de art. 174 al. 1 din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În fapt, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 17/18.11.2008, în jurul orelor 00.50, victima D. N. a intrat în localul aparținând .., situat în ., administratorul societății fiind P. E., moment în care s-a declanșat alarma, sistemul de securitate expediindu-i acestuia un mesaj automat de informare pe telefonul mobil.

În aceste condiții, P. E. s-a deplasat la acest local împreună cu mai multe persoane, pentru a verifica motivul pentru care s-a declanșat alarma. În momentul în care au ajuns în local au găsit victima D. N. în incinta barului uitându-se la televizor, consumând băuturi alcoolice, în bar fiind aprinsă lumina, condiții în care cei prezenți au putut să observe victima. Printre persoanele prezente se afla și martorul B. A. - E., în acel moment agent de poliție la Secția nr.8 Poliție Rurală Stoina. Acesta se afla în timpul liber și nu a efectuat niciun act, întrucât își aștepta colegii care erau de serviciu. Victima D. N. s-a născut și a locuit în . class="Bodytext31"> În intervalul ora 00.50 – 01.10, înainte de sosirea organelor de poliție care au fost sesizate telefonic de P. E., acesta a intrat în bar, deranjat fiind de comportamentul degajat al victimei. După . E. și-a dat seama că-l cunoaște pe D. N., acesta venind deseori la barul său pentru a consuma băuturi alcoolice, știindu-i doar apelativul „N.” și faptul că este din localitatea Stoina.

P. E. i-a aplicat victimei D. N. o lovitură în zona feței, în urma căreia aceasta a căzut într-o mișcare încetinită, în prima fază lăsându-se în genunchi, apoi în șezut, în timp ce încerca să se țină cu mâinile de picioarele agresorului.

P. E. a prins victima D. N. de haine și a așezat-o pe scaun, aceasta continuând să consume băuturi alcoolice până la sosirea organelor de poliție din cadrul Postului de Poliție Stoina, respectiv a martorilor.

Prima instanță a menționat faptul că P. E. nu a constatat lipsa unor bunuri, cu excepția cantității neînsemnate de alcool consumat, sau existența unor distrugeri în bar.

Organele de poliție din cadrul Postului de poliție Stoina, respectiv agenții de poliție T. L. și P. B. - E., s-au deplasat la localul mai sus precizat în jurul orei 0l,00-0l,10.

Fără să verifice dacă au fost sustrase bunuri sau existența unor distrugeri, ori modul în care victima a pătruns în local, agenții de poliție P. B. - E. și T. L., l-au ridicat pe victima D. N., în sensul că l-au prins fiecare de câte un braț și l-au dus, cu autoturismul de serviciu, marca Dacia L., la Postul de Poliție Stoina, unde au ajuns, după câteva minute și P. E. cu soția sa.

În acest timp, victima, care își revenise puțin după consumul de băuturi alcoolice realizând că se află la poliție, și-a cerut scuze de la P. E., după care a încercat să plece acasă.

Inculpatul P. B. - E. s-a opus acestor încercări ale victimei D. N., intervenind în momentul în care acesta a intenționat să plece din post, forțându-l să stea pe banca din holul postului de poliție. Ulterior, în momentul în care acesta a reușit să iasă în curte, inculpatul P. B. - E. l-a prins și l-a așezat pe o bancă din curtea postului de poliție, așezându-se în spatele său pe spătar, după care l-a imobilizat ținându-l cu mâinile și picioarele. Activitatea de imobilizare descrisă mai sus s-a derulat pe durata a 10-15 minute, undeva în intervalul orar 01.20 – 01.45.

În jurul orei 01.45 – 01.50 a sosit la sediul Postului de Poliție Stoina și inculpatul M. C. - C., în acel moment agent de poliție la Postul de Poliție Căpreni, post subordonat administrativ Secției de Poliție Rurală nr.8, care avea sediul în Postul de Poliție Stoina. S-a constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice întrucât, înainte de evenimentele arătate mai sus, avusese o petrecere împreună cu colegii săi, prilejuită de serbarea zilei sale de naștere.

Inculpatul M. C. - C. l-a salutat pe P. E., acesta din urmă indicând victima D. N. drept persoana care îi „spărsese barul”. Victima, în acel moment, se afla imobilizată de către inculpatul P. B. - E. în curtea postului de poliție, în modul descris mai sus, iar inculpatul M. C. - C. l-a trimis acasă pe P. E., spunându-i că rămân ei la sediul poliției.

În minutele imediat următoare, inculpatul M. C. - C. i-a cerut victimei pe un ton ridicat să recunoască fapta și să spună ce a furat, folosind expresii de genul „nemernicul dracului ce ai căutat acolo în bar?” (filele 148-152, d.u.p. vol.II).

În jurul orelor 01.00, martorii T. L. și P. C. au plecat la sediul barului „Elsaro” din localitatea Stoina, jud. Gorj, împreună cu administratorul barului P. E. și soția acestuia pentru a efectua cercetarea la fața locului. La Postul de poliție Stoina a rămas victima împreună cu inculpații M. C. - C. și P. B. - E..

În continuare, instanța de fond a reținut că în intervalul cuprins între ora 02.00 și ora 04.00 – 04.10 (moment în care la postul de poliție a revenit echipa de cercetare la fața locului), victima D. N. a fost supusă mai multor agresiuni verbale și fizice de către inculpații P. B.- E. și M. C. - C..

Astfel, s-a constatat că inculpatul M. C. - C. după ce a început să efectueze ancheta în modul arătat mai sus, în timp ce victima se afla în sala de ședințe a postului de poliție, i-a aplicat acesteia pentru început două palme în urma cărora victima a căzut pe podeaua de ciment acoperită cu mochetă, iar în continuare același inculpat i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele în zona toracică și în cea abdominală.

Prin hotărârea apelată s-a mai reținut că inculpatul P. B. - E. a precizat că l-a văzut pe inculpatul M. C. C. aplicându-i victimei mai multe lovituri consecutive, fără a le putea număra, însă apreciind că au fost cel puțin zece. De asemenea, inculpatul P. B. E. a menționat că inculpatul M. C. - C. i-a aplicat victimei lovituri cu piciorul, fiind imitate figurile de arte marțiale.

După fiecare lovitură victima era ridicată de pe podea, inculpatul M. C. - C. ținând-o de umăr, întrucât aceasta ar fi căzut dacă nu era susținută în acest fel, și imediat inculpatul i-a aplicat o nouă lovitură cu piciorul. Astfel, s-a reținut că inculpatul P. B. - E. a precizat că a putut să numere cel puțin cinci căderi ale victimei, urmare loviturilor aplicate cu piciorul, precum și prima cădere a victimei care s-a datorat palmelor aplicate de inculpatul M. C. - C. (fiind indicate în acest sens filele 105-115, d.u.p. vol.II).

În ceea ce privește agresiunile exercitate de inculpatul P. B. -E., s-a observat că acesta a recunoscut faptul că în intervalul orelor 02.00 – 04.00 i-a aplicat victimei doar două palme, dar în urma acestor agresiuni victima nu ar fi căzut pe podea, întrucât în acel moment aceasta se afla în poziția șezând pe banca din holul postului de poliție (fila 113, d.u.p.,vol.II).

S-a reținut însă că inculpatul M. C. - C. a afirmat că după plecarea echipei de cercetare la fața locului, în timp ce victima D. N. se afla în sala de ședințe a postului de poliție, inculpatul P. B. -E. l-a lovit pe acesta cu palma sau pumnul în zona feței, acesta s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se la cap de un ghiveci de flori, și apoi de podea. Victima a rămas întinsă pe spate, respira greu și avea sânge la gură, iar inculpatul P. B. - E. îi aplica acesteia ușoare lovituri cu palmele peste față, pentru a-și reveni. În același scop, la cererea inculpatului M. C. - C., inculpatul P. B. - E. a adus apă și a stropit-o pe victimă pe față (file 48-51, d.u.p. vol.II).

Prima instanță a mai avut în vedere declarația dată de agentul de poliție T. L., audiat în cauză atât în calitate de făptuitor, cât și în calitate de martor, care a precizat că în momentul revenirii sale în postul de poliție a remarcat că victima D. N. se afla în sala de ședințe a postului, iar cei doi inculpați se aflau lângă el. Martorul le-a cerut explicații colegilor săi cu privire la faptul că nu l-au lăsat pe acesta să plece acasă și nu au întocmit niciun fel de documente.

În intervalul orar 04.00 – 04.30 victima a fost lăsată să plece acasă, dar în momentul în care a ieșit pe ușa postului, în loc să se deplaseze în direcția spre înainte, unde se afla poarta de ieșire din curtea postului, a mers spre dreapta, s-a apropiat de gardul de beton care delimita curtea postului de poliție de proprietatea învecinată și a încercat să escaladeze acel gard, într-o acțiune complet dezordonată și confuză.

Cu privire la acest aspect s-a avut în vedere că inculpatul P. B. - E. a precizat cu ocazia reconstituirii că victima ar fi căzut pe spate urmare tentativelor de escaladare a gardului de beton iar această susținere nu a fost confirmată de inculpatul M. C. - C. și a fost infirmată de agentul de poliție T. L., care audiat fiind, a precizat că victima nu a reușit deloc să escaladeze acest gard și nici nu a căzut în momentul în care a avut aceste încercări (file 17-18, d.u.p. vol.III).

Cei doi inculpați și martorul T. L. l-au urmat pe victima D. N. în curtea postului de poliție, pentru a vedea unde se deplasează, și, observând incapacitatea acestuia de a merge singur acasă, l-au urcat în autoturismul marca Dacia L., cu intenția de a-l transporta la domiciliu.

Victima a fost dusă de către cei doi inculpați și agentul de poliție T. L. până în apropierea casei sale, unde au reușit să-l contacteze pe martorul D. P., vecinul victimei, care la solicitarea organelor de poliție a indicat locuința acesteia. Totodată, martorul i-a informat pe polițiști că D. N. locuiește singur în casă, circumstanțe în care cei trei agenți de poliție au hotărât să-l ducă la domiciliul surorii sale, partea civilă G. D., tot în localitatea Stoina. Martorul D. P. s-a deplasat cu mașina poliției, așezându-se pe bancheta din spate chiar lângă victima D. N., indicând agenților de poliție traseul. Martorul a precizat că victima era inconștientă, respectiv că a remarcat că nu putea vorbi și nu i-a adresat lui personal niciun cuvânt (filele 60-63, d.u.p.,vol.III).

În momentul în care au ajuns la domiciliul părții civile G. D., în jurul orelor 05.00 – 05.30, a fost găsit soțul acesteia, martorul G. E.. Victima D. N. a fost transportată în casă de către agentul de poliție T. L. și martorul G. E., fiind așezat într-un pat (filele 148-152, d.u.p. vol.II, filele 60-62, d.u.p.vol.III).

Victima a fost găsită de partea civilă G. D., în jurul orelor 07.00, în dimineața zilei de 18 noiembrie 2008, într-o stare fizică alterată, în sensul că dădea tot timpul din mâini într-un gest de apărare, era confuză, nu putea să pronunțe cuvinte inteligibile și nu a recunoscut-o pe sora sa (filele 66-67, filele 97-99, d.u.p. vol.III).

În condițiile în care sora victimei și soțul acesteia au plecat la muncă, după ce s-a trezit, victima D. N. a ieșit în curtea casei și a început să mute niște bucăți de lemne dintr-un loc în altul, într-o acțiune complet lipsită de sens. Martora I. E., văzând acțiunile victimei, i-a cerut să plece acasă, dar aceasta fără să vorbească sau să refuze explicit să plece, nu înțelegea să părăsească curtea respectivă (filele 108-111, d.u.p. vol.III).

Martorul P. N., fiind în trecere prin fața casei respective, a observat neînțelegerile dintre martoră și victima D. N. și a intervenit în sensul că i-a aplicat acesteia câteva lovituri cu o nuia („botă”) din lemn de soc, lovituri în urma cărora victima nu a reacționat în niciun fel. Această din urmă agresiune a avut loc în jurul orei 10.00, în dimineața zilei de 18 noiembrie 2008.

În jurul orei 12.00, după consumarea incidentului arătat mai sus, martora I. E. i-a dat victimei să mănânce. Aceasta a reușit să ia doar două-trei înghițituri de mâncare după care a ieșit din nou în curte. Aproximativ la ora 13.00 martora I. E. a văzut că victima D. N. a căzut pe spate, s-a ridicat în șezut, după care a alunecat în față, rămânând nemișcat. Martora l-a anunțat imediat pe fiul său, martorul G. E., prin intermediul martorului B. A. (fila 110, d.u.p.vol.III).

Instanța de fond a analizat doar faptele săvârșite de inculpații P. B.-E. și M. C.-C., conform schimbării încadrării juridice a acestora, constatând că în mod corect organele de urmărire penală au dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P. E., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. de art.174 din vechiul Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta, precum și neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul P. N. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. de art.174 din vechiul Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.

În acest sens, s-a ținut cont de concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2391/19 noiembrie 2008 din 03.03.2009 întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Gorj, potrivit căruia moartea victimei D. N. a fost violentă, aceasta datorându-se contuziei și hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut cu . calotei și bazei craniului. Medicii legiști au apreciat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, posibil cele de la nivelul extremității cefalice, căderi repetate, lovire sau/și comprimare a toracelui la planul solului și posibil comprimare cu degetele și lovire de corp dur, cele de la nivelul capului fiind în directă legătură de cauzalitate cu decesul victimei. S-a constatat o alcoolemie de 0,20 grame/1000. De asemenea, cu ocazia efectuării autopsiei s-a constatat existența a multiple leziuni în aproape toate zonele corpului (echimoze, hematoame, excoriații, plăgi contuze) și a unor fracturi costale (. liniară parieto-temporară stânga, . coastelor C8, C9, C10 în dreapta, cu infiltrat hemoragie difuz), (filele 366-370, d.u.p.,vol.I).

Din Raportul de nouă expertiză medico-legală – exhumare - nr.A5/4203 din 21 august 2012 al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici" București s-a reținut faptul că moartea victimei D. N. a fost violentă, ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii consecința unui traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură liniară de boltă craniană parieto-temporal stâng, infiltrată hemoragie, hematom extradural parieto-temporal stâng, contuzii hemoragice cerebrale frontal bilateral bazal, temporal stâng și parieto-temporal drept latero-bazal. Leziunile traumatice cranio-cerebrale care au dus la deces s-au putut produce prin lovire cu și de plan dur; evoluția leziunilor traumatice cranio-cerebrale cu potențial tanato-generator de la producere și până la deces poate fi estimată în ore, cu precizarea că au putut fi inițiate, în primul moment traumatic, la care s-au putut subsuma efectele celui de-al doilea moment traumatic, obiectivat prin edemul cerebral și hemoragia ventriculară cu sânge lichid.

Totodată, s-a stabilit că producerea leziunilor traumatice carnio-cerebrale numai prin cădere și lovire de un plan dur este improbabilă, întrucât în cazul de față au fost obiectivate leziuni traumatice externe și interne în planuri diametral opuse. La examenul necroptic nu s-au putut constata leziuni traumatice specifice lovituri active cu corp dur alungit, tip băț (file 97-107, d.u.p.,vol.IV).

Comisia de avizare și control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” București a avizat Raportul de nouă expertiză medico-legală, fiind emis avizul nr.E2/4203 din 14 septembrie 2012 (fila 96, d.u.p., vol.IV).

Având în vedere datele anchetei coroborate cu concluziile medicilor legiști, din lanțul cauzal care a condus la moartea victimei, s-au eliminat două dintre momentele traumatice suferite de aceasta în intervalul cuprins între ora 01.00 și ora 13.00, în data de 18 noiembrie 2008.

Cu referire la primul moment traumatic, constând în lovirea sau bruscarea victimei de către P. E. urmată de căderea victimei, instanța a apreciat că această agresiune este lipsită de importanță sub aspectul intensității, gravității și consecințelor, în condițiile în care nu au existat nici leziuni care să genereze scurgeri de sânge. De asemenea, s-a remarcat că niciuna dintre persoanele audiate, nici chiar inculpații, nu au susținut faptul că victima ar fi avut vreo leziune anterior conducerii ei la poliție și nu s-a vorbit niciun moment de vreo leziune de natură să producă o sângerare puternică.

Astfel, s-a observat că, deși din raportul de experiză medico-legală rezultă că victima a prezentat o leziune hemoragică la nivel frontal, corespondentă uneia dintre leziunile craniene cauzatoare de moarte, leziune ce putea fi observată cu ușurință, toți martorii dar și inculpații au precizat că în momentul conducerii victimei la postul de poliție aceasta nu prezenta urme de sânge, ceea ce, în opinia primei instanțe dovedește că leziunea a fost produsă după . de poliție.

De asemenea, s-a considerat că . derulată în dimineața zilei de 18 noiembrie 2008, în jurul orei 10.00, pentru care P. N. a fost cercetat în calitate de făptuitor, a fost una lipsită de importanță, fără niciun fel de consecință în lanțul cauzal finalizat cu decesul victimei. Nu au existat leziuni pe corpul victimei care să fi fost provocate cu un corp alungit (băț).

În schimb, cu referire la intervalul cuprins între orele 02.00 – 04.00 în noaptea de 17/18 noiembrie 2008, perioadă în care victima a fost supusă la multiple violențe de către inculpații M. C. - C. și P. B. - E., s-a constatat că pot fi regăsite, aproape în oglindă, datele din anchetă, respectiv depozițiile celor doi inculpați, raportate la leziunile constatate de medicii legiști, respectiv că se identifică loviturile active urmate de căderi ale victimei pe podeaua de ciment a postului de poliție, corespunzător leziunilor victimei în zona cranio-cerebrală, care au avut drept urmare scurgeri relativ mari de sânge.

Totodată, din Raportul de expertiză medico-legală examen ADN – supliment de expertiză, nr. A15/1218, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București în cursul lunii octombrie 2012 s-a reținut că, analiza genetică a urmelor prelevate de pe mochetă a pus în evidență profile ADN mixte incomplete, caracterele genetice din profilul de referință al victimei se regăsesc în aceste amestecuri, însă la nivelul unui număr prea mic de markeri ADN, motiv pentru care nu s-a putut stabili dacă victima are calitatea de contributor (filele 24-27, d.u.p.,vol. IV).

Tribunalul a mai menționat în cuprinsul sentinței, faptul că din datele de anchetă au rezultat indicii că victima, înainte de a fi transportată acasă, a fost spălată de sânge la o fântână situată în apropierea locuinței martorei N. V.. Aceasta a declarat că în dimineața zilei de 18 noiembrie 2008 a găsit o pată mare de sânge lângă fântâna de unde se aprovizionează cu apă și, indignată fiind de faptul că cineva „spurcase” sursa de apă a îndepărtat sângele, spălând zona cu multă apă. Ea a precizat că urme de sânge au rămas cel puțin două luni, inclusiv pe plantele aflate în zona respectivă (filele 58-59, d.u.p., vol. III).

Partea civilă G. D. a ridicat probe de sol din zona acestei fântâni, pe care ulterior le-a predat organelor de urmărire penală. De asemenea, la data de 30.11.2008 organele de poliție au prelevate eșantioane de sol din aceeași zonă.

Probele au fost inițial analizate de Serviciul de medicină legală C. și s-a stabilit că fragmentele de sol prelevate, plicurile nr. 1 și 2, conțin urme de sânge de origine umană care aparțin grupei sanguine 0 (fila 356, d.u.p. vol.I). Aceleași probe au făcut obiectul unei analize de tip ADN, de specialiști din cadrul I.N.M.L. București. S-a reținut că, analiza genetică a urmelor prelevate nu a pus în evidență nici un profil ADN, datorită absenței materialului genetic, conform concluziilor Raportului de expertiză medico-legală – Examen ADN, nr. A_ din 22.07.2009, întocmit de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” (filele 31-33, d.u.p., vol.IV).

Instanța de fond a avut în vedere că inculpații M. C.-C. și P. B.-E., audiați în fața instanței de judecată, au negat total implicarea lor în activitatea infracțională (filele 106-112 vol. I dosar instanță), explicând afirmațiile acuzatoare din declarațiile date în fața organelor de urmărire penală prin faptul că în această fază s-ar fi exercitat asupra lor presiuni psihice, tehnici de învrăjbire și manipulare.

Instanța de fond nu a reținut aceste apărări și declarații la aprecierea gradului de vinovăție și stabilirea adevărului din cauză, pe de o parte pe considerentul că nu se coroborează cu restul probatoriului, iar pe de altă parte pe motiv că nu sunt dovedite.

Astfel, din analiza tuturor declarațiilor inculpaților, s-a reținut intenția acestora fie de a nega în totalitate implicarea lor în activitățile infracționale (așa cum rezultă din primele declarații date în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată), fie de a deplasa răspunderea în sarcina celuilalt coinculpat sau a altor persoane care au fost în contact și în preajma victimei la data săvârșirii faptelor.

În ceea ce privește activitatea de „manipulare, învrăjbire sau presiune psihică” evidențiată de cei doi inculpați, instanța de fond a constatat că aceasta este nereală, nefiind produsă nicio dovadă în acest sens, declarațiile fiind date în prezența unui apărător și mai mult, menținute în fața judecătorului, cu ocazia analizării propunerilor de arestare preventivă (filele 139-140, 142-144 vol. IV, d.u.p.).

În plus, s-a apreciat că afirmațiile prin care cei doi inculpați au confirmat, reciproc, implicarea celuilalt în activitatea infracțională de lovire a victimei și cercetare abuzivă a acesteia din sediul postului de poliție sunt cele care reflectă realitatea, acestea coroborându-se cu testele poligraf efectuate în faza de urmărire penală (fila 139 vol. II, d.u.p. și fila 62 vol.II, d.u.p.), cu declarațiile martorilor T. L., P. C. ( fila148 vol. II, d.u.p., filele 1-4 vol. III, d.u.p., fila 13 vol. II, d.u.p., filele 159-162 vol.I, dosar instanță, filele 155-158 vol. I dosar instanță), P. C. (filele 381-382 vol. I, d.u.p.), N. M.-O.(fila 197 vol. II,dosar instanță, fila 166 vol. III, d.u.p.), G. E. (filele 77, 100 vol. III, d.u.p.), G. D. (filele 66-67, 98-99 vol. III, d.u.p), procesele-verbale de reconstituire din 11.10.2012 (filele 111-114 vol. IV. d.u.p.) și nu în ultimul rând cu raportul medico-legal nr. 2391 din 19.11.2008 (filele 366-371 vol. I, d.u.p.), raportul de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A_ din 21.08.2012 (filele 97-107 vol. IV, d.u.p.).

În opinia primei instanțe, din interpretarea coroborată a mijloacelor de probă sus-arătate și a tuturor celorlalte probe, rezultă fără dubiu, că cei doi inculpați au exercitat acte de agresiune fizică și verbală asupra victimei D. N., în intervalul cuprins între orele 02.00 – 04.00, provocându-i acestuia multiple traumatisme (așa cum rezultă din actele medicale) unele dintre ele conducând la decesul său.

În ceea ce privește apărările formulate de cei doi inculpați, în fața instanței de judecată, în sensul că niciunul dintre ei nu ar fi lovit victima atâta vreme cât s-a aflat în custodia lor în sediul postului de poliție, bazându-se pe faptul că nu au existat alți martori oculari și că nu au fost văzute urmele agresiunii fizice pe corpul victimei, s-a remarcat că sunt infirmate de probele științifice și declarațiile martorilor enumerați mai sus, care au relevat, cu ocazia audierii lor, în fața organelor de urmărire penală și a instanței, aspecte care clarifică atât vinovăția celor doi inculpați, modul de derulare a evenimentelor și legătura de cauzalitate dintre faptele inculpaților și rezultatul acestora, respectiv decesul victimei D. N..

Instanța de fond a apreciat că este clar, din modul de desfășurare a evenimentelor și circumstanțele în care au avut loc, că singurele persoane care știau de . fizică exercitată asupra victimei, erau doar cei doi inculpați, având în vedere că la momentul producerii lor nu au fost de față alte persoane, iar acesta purta haine groase care nu permiteau vizibilitatea unor urme de agresiune.

Pe de altă parte, declarațiile celor doi coinculpați (din faza de urmărire penală) care confirmă participarea fiecăruia la agresiune, comportamentul ulterior al victimei la revenirea martorilor T. L. și P. C. (după ce avusese loc .) – de persoană foarte speriată „victima încerca cu disperare să părăsească postul...” (fila 152 vol. II, d.u.p.), comportamentul agresiv verbal al inculpaților (confirmat de martorii T. L. și P. C.), urmele de apă și pământ de pe mocheta din sediul postului de poliție și de pe cămașa victimei (confirmate și de sora acesteia), urmele de sânge din zona gurii victimei, afirmațiile făcute de aceasta în fața martorului N. M.-O. prin care încerca să transmită faptul că a fost agresat de polițiști, afirmând „poliția, poliția” (fila 168 vol. III, d.u.p.) și urmele agresiunii văzute de acesta (cu mențiunea primei instanțe că aceste urme sunt confirmate de raportul medico-legal), precum și datele din rapoarte cu privire la modalitatea de producere a traumatismelor, a intervalului orar în care s-au produs, în opinia primei instanțe conturează, fără doar și poate, vinovăția celor doi inculpați, concluzionându-se astfel că nu se impune achitarea inculpaților de orice penalitate, astfel cum a solicitat apărătorul ales al inculpaților și inculpații personal, în ultimul cuvânt.

Referitor la gradul de participație al acestora la producerea rezultatului „nefericit”, respectiv a decesului victimei, instanța de fond a apreciat că, în ciuda încercărilor celor doi inculpați de a se disculpa și de a transfera sfera răspunderii penale de la unul la altul, sau către o altă persoană aflată în contact cu victima (P. E. sau P. N.) - având în vedere numărul mare de lovituri aplicate victimei, modalitatea de aplicare (cu ocazia efectuării unei anchete, lovirea cu palmele, picioarele, chiar și prin folosirea unor tehnici aplicate în sporturile de autoapărare), precum și conduita ulterioară adoptată (încercarea de a aduce victima în simțiri doar pentru a o lovi din nou sau a o transporta la domiciliu, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, fără a avertiza rudele cu privire la starea ei – deși puteau prevede evoluția ulterioară) – rezultă că ambii inculpați au prevăzut și acceptat producerea morții victimei, chiar dacă nu au urmărit producerea acestui rezultat.

S-a reținut totodată că intenția de omor este îndeplinită și în cazul inculpatului care deși a avut o contribuție mai redusă la exercitarea de violențe a prevăzut și acceptat la rândul lui posibilitatea producerii morții victimei.

Astfel, s-a constatat că deși inculpatul P. B.-E. a afirmat că i-a aplicat victimei doar două palme, peste față, aceasta, datorită stării vădite de ebrietate și a constituției fizice inferioare agresorilor, a căzut și s-a lovit la cap, pierzându-și conștiința și începând să-i curgă sânge din gură (acesta fiind un semn evident de îngrijorare pentru că poate semnala existența unei hemoragii craniene), a încercat să aducă victima în simțiri lovind-o peste față și stropind-o cu apă, fără însă să solicite ajutor medical, dimpotrivă încercând să șteargă urmele (acoperind urmele de sânge cu pământ sau ștergându-le cu apă).

În plus, s-a remarcat că intenția a fost de a aduce victima într-o aparentă stare de „bine” pentru a asista apoi la activitatea de agresiune exercitată de inculpatul M. C.-C. și la transportul ei la domiciliul surorii sale, fără a spune nimic rudelor.

De asemenea, s-a reținut că pe tot parcursul desfășurării evenimentelor niciunul dintre cei doi inculpați nu a efectuat vreun demers practic de a-l opri pe celălalt din activitatea de agresare a victimei.

Prima instanță a considerat că faptul că inculpații nu au aplicat același număr de lovituri, de aceeași intensitate și în aceleași zone ale corpului victimei, nu este de natură să conducă la concluzia că doar unul din ei se face vinovat de infracțiunea de omor, coautoratul existând nu numai dacă toți participanții aplică lovituri letale victimei, ci și atunci când loviturile neletale aplicate și modul de implicare nu pot fi desprinse de ansamblul acțiunii agresive la care este supusă victima.

Astfel, prima instanță a concluzionat că ambii inculpați au exercitat în comun o presiune psihică asupra victimei și au acționat direct și nemijlocit și asupra corpului acestuia.

În acest sens, s-a avut în vedere că potrivit literaturii juridice de specialitate obiectul juridic special al infracțiunii de omor îl constituie relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală implică respectul acelei valori umane și sociale care este viața omului. Prin incriminarea omorului se ocrotește această esențială valoare, legea impunând tuturor membrilor colectivității să aibă un comportament respectuos față de viața fiecăruia dintre ei. Obiectul material al infracțiunii este corpul omului ucis.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că, sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în aplicarea de către inculpați a unor lovituri repetate victimei cu pumnii sau palmele și cu picioarele cu consecința căderii victimei pe podeaua de ciment din incinta postului de poliție cauzând victimei leziuni ce au constatat într-un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, urmarea leziunilor rezultate din acțiunea inculpaților fiind decesul victimei iar raportul de cauzalitate între actele de executare întreprinse de inculpați, respectiv loviturile aplicate victimei, leziunile suferite urmare căderii acesteia și urmarea imediată se prezumă, starea de pericol fiind inerentă acțiunii.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că inculpații au acționat cu intenție indirectă, văzând că probele dosarului relevă că au avut reprezentarea că pun în pericol viața victimei, rezultat pe care nu l-au urmărit, însă au admis posibilitatea producerii lui în raport de condițiile în care au acționat, respectiv prin aplicarea mai multor lovituri cu intensitate.

În acest context, s-a mai reținut că intenția de a ucide rezultă în general din datele exterioare ale faptei comise, adică din felul în care a fost săvârșită fapta, din împrejurările în care a avut loc săvârșirea, din mobilul care i-a determinat pe inculpați, din scopul pe care aceștia și-au propus să-l atingă, din mijloacele de execuție folosite.

Astfel, în opinia instanței de fond, împrejurarea că inculpații au aplicat victimei multiple lovituri repetate, conjugate, cu palmele și picioarele, în toate zonele corpului, folosind, chiar, diverse figuri și tehnici specifice sporturilor de contact, denotă cu claritate intenția acestora de a o ucide.

De asemenea, s-a apreciat că acțiunea de lovire efectuată de cei doi inculpați – persoane cu o constituție fizică robustă, asupra victimei care se afla în evidentă stare de ebrietate (fiind practic în imposibilitate obiectivă de a se apăra) și care nu dispunea de fizicul și robustețea agresorilor săi, conturează, de asemenea, intenția (chiar dacă indirectă) de a ucide.

Referitor la reținerea în sarcina inculpaților a modalității agravate a omorului săvârșit prin cruzimi, instanța de fond a conchis că, în speța de față, astfel cum rezultă din probele administrate, nu se poate reține faptul că inculpații au intenționat să producă moartea victimei într-un ritm lent prin cruzimi, adică prin chinuri și leziuni corporale care să imprime faptei un caracter deosebit de grav și care să dovedească totodată o adâncă pervertire a conștiinței lor.

Privitor la această chestiune, instanța de fond a argumentat că, împrejurarea privitoare la cruzimi există din moment ce în săvârșirea omorului s-a folosit ca procedeu supunerea la cruzimi, înțelegând prin acestea suferințe grele, inumane, provocate prin felul în care este efectuată acțiunea de ucidere, fără însă a se confunda cruzimile arătate în art. 176 lit. a cu suferințele inerente oricărei acțiuni de ucidere. Prima instanță a menționat că, cruzimile sunt schingiuiri sau chinuri folosite în activitatea ucigătoare prin voința inculpatului iar, din ansamblul probatoriului administrat în cauză, nu se poate releva în activitatea infracțională a celor doi inculpați voința acestora de a provoca voit chinuri sau schingiuiri, concluzionându-se că simplul fapt că inculpații au lovit victima, în mod repetat cu palmele și picioarele pentru a obține informații cu privire la presupusa faptă săvârșită de aceasta și cu privire la identitatea sa nu se circumscrie noțiunii de cruzimi în sensul dispozițiilor Codului penal. În plus, s-a apreciat că nu se poate reține noțiunea de cruzimi, nici prin prisma duratei de timp, în care cei doi inculpați au lovit victima, pe considerentul că, deși probele confirmă faptul că victima a stat în sediul postului de poliție aproximativ două ore (declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, declarațiile părții civile, rezultatul expertizelor), nimic nu confirmă faptul că aceasta a fost lovită continuu în acest interval de timp, iar pe de altă parte, modul în care i-au fost aplicate loviturile (zonele vitale, instrumentele folosite, fragmentarea timpului în care s-au desfășurat acțiunile de lovire, încercarea de a readuce victima în simțiri) și durata de desfășurare a acțiunii de lovire nu conduc la concluzia stabilirii unor situații care să contureze o anume ferocitate a activității infracționale a celor doi inculpați, sau să producă oprobriul public.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanța de fond a reținut că activitatea de lovire a victimei a avut loc în absența altor persoane.

În raport de cele arătate, s-a conchis că fapta inculpaților de a lovi victima, în condițiile și împrejurările arătate mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor.

Astfel, s-a apreciat că lovirea repetată cu mâinile și picioarele, zonele corpului vizate, respectiv capul, și alte zone ale corpului, intensitatea loviturilor aplicate, cât și consecințele acestora, respectiv suprimarea vieții ca urmare a insuficienței cardio-respiratorii consecința unui traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură liniară de boltă craniană parieto-temporal stâng, infiltrată hemoragie, hematom extradural parieto-temporal stâng, contuzii hemoragice cerebrale frontal bilateral bazal, temporal stâng și parieto-temporal drept latero-bazal, așa cum a reieșit din concluziile raportului de expertiză medico-legală denotă faptul că intenția inculpaților nu a fost aceea generală de a vătăma (pentru a obține informații despre identitatea sau fapta săvârșită de victimă), ci o intenție indirectă de a ucide, în sensul că deși nu au urmărit producerea acestui rezultat, l-au acceptat, deoarece lovind victima în mod repetat cu mâinile și picioarele în zona capului și în alte zone ale corpului, au acceptat și faptul că prin aceasta se putea produce decesul victimei.

Față de cele precizate, instanța de fond a apreciat că sub aspectul laturii subiective inculpații au acționat cu intenție indirectă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 19 pct. 1 lit. b Cod penal (vechi), în sensul că au prevăzut rezultatul faptelor și deși nu l-au urmărit, au acceptat producerea lui; între acțiunea inculpaților de a lovi victima cu palmele și picioarele, în mod repetat, căderea și lovirea acesteia de ciment și decesul acesteia, există legătură de cauzalitate directă.

Instanța anterioară a considerat că atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective, faptele inculpaților care au lovit victima cu palmele și picioarele, în toate zonele corpului, folosind, chiar, diverse figuri și tehnici specifice sporturilor de contact, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută și ped. de art. 174 vechiul Cod penal.

În ceea ce privește cealaltă infracțiune reținută în sarcina inculpaților, sub aspectul laturii obiective, prima instanță a apreciat din coroborarea probelor cauzei, că inculpații au săvârșit infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă prin exercitare de violențe fizice și psihice asupra victimei D. N., în scopul de a o determina să recunoască comiterea unei fapte de furt, prin acțiuni de supunere efectivă a victimei într-un mod contrar celor prevăzute de lege, urmarea constând în pericolul creat pentru buna înfăptuire a justiției penale, iar sub aspectul laturii subiective s-a reținut că inculpații cu acționat cu intenție directă.

În consecință, în drept, s-a concluzionat că fapta inculpatului P. B. - E., care în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, în noaptea de 17/18 noiembrie 2008, în intervalul cuprins între orele 01.00 - 04.10 i-a aplicat victimei D. N. trei lovituri cu pumnul sau palma, în timp ce aceasta se afla în incinta Postului de Poliție Stoina, județul Gorj, din care una dintre lovituri a fost urmată de căderea victimei pe podeaua de ciment a postului, cauzându-i victimei leziuni constând într-un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, leziuni care au condus la decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prev. și ped. de art.174 al. 1 din vechiul Cod penal (în legislația actuală art. 188 al. 1 din noul Cod penal), cu aplicarea art. 4, art. 5 Cod penal.

De asemenea, s-a constatat că fapta aceluiași inculpat care la data mai sus arătată, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, a exercitat violențe asupra victimei D. N., în scopul de a o determina să recunoască comiterea unei fapte de furt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, faptă prev. și ped. de art.266 alin.2 din vechiul Cod penal (în legislația actuală art. 280 al. 1 din noul Cod penal), cu aplicarea art. 4, art. 5 Cod penal.

Având în vedere faptul că cele două infracțiuni au fost comise în concurs real prima instanță a reținut dispozițiile art.33 lit.a, art. 34 lit.b din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

În ceea ce privește fapta inculpatului M. C. - C., care în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, în noaptea de 17/18 noiembrie 2008, în intervalul cuprins între orele 01.00 – 04.10, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei D. N., în timp ce aceasta se afla în incinta Postului de Poliție Stoina, județul Gorj, cauzându-i multiple leziuni, inclusiv un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, leziuni care au condus la decesul victimei, s-a observat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prev. și ped. de art.174 al. 1 din vechiul Cod penal (în legislația actuală art. 188 al. 1 din noul Cod penal) cu aplicarea art. 4, art. 5 Cod penal iar fapta aceluiași inculpat care la data mai sus arătată, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, a exercitat violențe asupra victimei D. N., cerându-i în repetate rânduri să recunoască comiterea unei fapte de furt, precum și obiectul acestei infracțiuni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, faptă prev. și ped. de art.266 alin.2 din vechiul Cod penal (în legislația actuală art. 280 al. 1 din noul Cod penal) cu aplicarea art. 4, art. 5 Cod penal.

Având în vedere faptul că cele două infracțiuni au fost comise în concurs real s-au reținut dispozițiile art.33 lit.a, art. 34 lit.b din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

În continuare, instanța de fond a avut în vedere că aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiție de bază și anume o succesiune de legi penale care să prevadă o faptă ca infracțiune, dar cu deosebire în ceea ce privește condițiile de sancționare iar în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile de incriminare.

Criteriile menționate au fost evaluate nu în general, ci în mod concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incidente în cauza respectivă: participație penală, unitate și pluralitate de infracțiuni, stările și circumstanțele de agravare și de atenuare, opiniindu-se că această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celeilalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed spre a crea o a treia lege, deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.

Totodată s-a reținut că determinarea legii penale mai favorabile nu se limitează numai la examinarea condițiilor normelor de incriminare din legile penale succesive, și de asemenea are în vedere influența pe care și celelalte reglementări, care au o independență relativă în raport cu dispozițiile care privesc fapta săvârșită o au asupra situației juridice a condamnatului.

Tot astfel, s-a reținut că alegerea legii mai favorabile poate fi influențată de reglementarea unității și pluralității de infracțiuni, de participația penală, de sistemul de individualizare a pedepselor și, de alte instituții juridico penale, determinând alte concluzii decât cele care s-ar desprinde din absolutizarea unora dintre criteriile de determinare a legii mai favorabile enunțate.

Astfel, s-a constatat că urmare aplicării legii penale de dezincriminare (art. 4 din noul Cod penal), încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpați (astfel cum a fost analizată în considerentele anterioare) este aceea prevăzută de art. 174 al.1, art. art. 176 al. 1 lit. a din vechiul Cod penal, art. 266 al. 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a din vechiul Cod penal. Totodată, instanța de fond, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite trăsăturile constitutive ale infracțiunii de omor săvârșite prin cruzimi a înlăturat prevederile art. 176 al. 1 lit. a Cod penal; astfel, prin schimbarea încadrării juridice date faptelor din rechizitoriu, inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de omor, faptă prevăzută de art. 174 al. 1 din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, faptă prevăzută de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

S-a avut în vedere faptul că infracțiunea prev. de art. 174 al.1 din vechiul Cod penal, era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, iar în noul cod penal pedeapsa pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal este pedeapsa de la 10 ani la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi iar infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, faptă prevăzută de art.266 al.2 din vechiul Cod penal era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, în timp ce în noul Cod penal pedeapsa pentru infracțiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 al. 1 Cod penal este pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

De asemenea, s-a ținut cont de faptul că în cazul concursului de infracțiuni, potrivit disp. art. 34 al. 1 lit. b din vechiul Cod penal, când s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa cea mai grea, un spor de pedeapsă putând fiind adăugat facultativ, nu obligatoriu. Față de acestea, s-a mai reținut că în cadrul concursului de infracțiuni, potrivit disp. art. 39 al. 1 lit. b din noul Cod penal, când s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În consecință, având în vedere minimul special prevăzut de legea penală, precum și aplicarea pedepselor în caz de concurs, instanța de fond a opiniat că legea penală mai favorabilă este legea veche privind Codul penal din 1969 cu modific. ulterioare.

Apreciind că vinovăția inculpaților a fost pe deplin stabilită și dovedită, la individualizarea pedepselor prima instanță a avut în vedere prevederile art. 74 al. 1 lit. a, b, c, d, f, și g din noul Cod penal, relativ la împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită – viața unei persoane, natura și gravitatea rezultatului produs motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație (ambii inculpați au absolvit studii superioare juridice) și situația familială.

Prima instanță a reținut că, întrucât este un principiu fundamental al dreptului penal, operațiunea de individualizare a pedepsei de către instanță trebuie să se facă prin corelarea tuturor dispozițiilor legale referitoare la sancțiunile de drept penal, astfel încât pedeapsa aplicată unei persoane trebuie să aibă acea forță care să îi arate inculpatului că a greșit, să îl determine la reflecție, pentru ca în viitor să aibă o conduită perfectă și să respecte toate valorile sociale ocrotite de legea penală.

Astfel, s-a avut în vedere aspectul că faptele au fost comise în sediul postului de poliție (sediu care ar trebui să constituie o garanție pentru respectarea și garantarea integrității fizice și morale a fiecărui cetățean) cu ocazia unei cercetări penale care trebuia să se desfășoare în cadrul și limitele prevăzute de lege; prin aplicarea de multiple lovituri cu palmele și picioarele în zona capului (și a altor părți ale corpului), producând victimei fracturi de craniu și hematom extradural parieto-temporal stâng, contuzii hemoragice cerebrale frontal bilateral bazal, temporal stâng și parieto-temporal drept latero-bazal, aspect confirmat de raportul medico-legal și chiar de inculpați atunci când au afirmat că au încercat să aducă victima în simțire (care căzuse la pământ și-i curgea sânge din gură), de către persoane chemate să respecte și să apere legea și cetățenii; de gradul de contribuție al fiecăruia dintre inculpați (fiind dovedit faptul că inculpatul P. B. - E., care în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, în noaptea de 17/18 noiembrie 2008, în intervalul cuprins între orele 02,00 - 04.00 i-a aplicat victimei D. N. lovituri cu pumnul sau palma, în timp ce aceasta se afla în incinta Postului de Poliție Stoina, județul Gorj, din care una dintre lovituri a fost urmată de căderea victimei pe podeaua de ciment a postului, precum și faptul că inculpatul M. C. - C., care în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, în noaptea de 17/18 noiembrie 2008, în intervalul cuprins între orele 02,00 – 04,00, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei D. N., în timp ce aceasta se afla în incinta Postului de Poliție Stoina, județul Gorj, agresiuni fizice ce au cauzat victimei multiple leziuni, inclusiv un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, leziuni care au condus la decesul victimei); circumstanțele personale ale inculpaților, care au avut o atitudine oscilantă și în final nu au recunoscut săvârșirea faptelor, încercând să denatureze adevărul și să deplaseze sfera infracțională către alte persoane care au avut tangență cu victima în intervale de timp apropiate momentului în care aceasta s-a aflat în sediul postului de poliție, deși, inițial (în faza de urmărire penală – la parchet sau în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerilor de arestare preventivă) au arătat care a fost contribuția celuilalt coinculpat, încercând să se disculpe fiecare prin atribuirea reciprocă a faptelor. De asemenea, instanța de fond a ținut cont și de faptul că cei doi inculpați nu au antecedente penale, sunt relativ tineri, au pregătire profesională de nivel ridicat, au un comportament bun în familie și societate (s-a reținut astfel că, chiar dacă s-a susținut prin actul de sesizare a instanței, potrivit declarației martorului F. D. – adjunct al șefului I.P.J. Gorj - că inculpatul P. B.-E. a făcut obiectul unei acțiuni disciplinare de două ori, în perioada 2009-2010 într-una din situații fiind sesizat P. de pe lângă Tribunalul Gorj, acest inculpat beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare).

Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 13, respectiv 14 ani închisoare pentru infracțiunea de omor, respectiv 2 și 3 ani pentru infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă aplicate inculpaților P. B.-E. și M. C.-C. este în măsură să conducă la atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei, respectiv la reeducarea și reintegrarea socială a acestora, la formarea unei atitudini corecte față de lege, ordinea de drept și valorile apărate de acestea.

Instanța de fond a aplicat pedepse diferite, având în vedere atât aspectele învederate mai sus și gradul de participație la săvârșirea faptelor (în opinia instanței de fond, inculpatul M. C.-C. având în mod evident o contribuție mai mare la agresarea victimei, atât sub aspectul loviturilor aplicate, cât și sub aspectul modalității concrete de aplicare a acestora – inclusiv prin folosirea unor tehnici specifice sportului de autoapărare și ținând cont de faptul că acesta consumase băuturi alcoolice și s-a implicat într-o anchetă în mod abuziv, în afara orelor de program).

Tribunalul nu a reținut față de inculpați circumstanțele atenuante prev. de art.74 din Codul penal din 1969, argumentând că în speță nu se justifică aplicarea acestor circumstanțe atenuante în raport de conduita avută de inculpați anterior comiterii faptelor, cu precizarea că aceste circumstanțe se regăsesc în limitele de pedeapsă orientate spre limita minimă.

Având în vedere că, potrivit art.53 pct.2 lit. a din vechiul Cod penal, art.65 alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, pentru infracțiunea de omor este prevăzută alături de pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, instanța de condamnare a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a), b) și c) din Vechiul Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, conform art. 66 din vechiul Cod penal.

Ca o consecință a condamnării, în baza art.71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, instanța de fond a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b) și c) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, din momentul în care hotărârea dată rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, conform art. 71 al. 2 din vechiul Cod penal.

Astfel, prima instanță a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b, c Cod penal, mai exact a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii – agenți de poliție – văzând că legea română condiționează ocuparea acestor funcții de inexistența unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de libertate, considerând însă că nu se impune și interzicerea dreptului de a alege, întrucât exercitarea dreptului la vot nu este exclusă de lege în cazul existenței unei condamnări.

Având în vedere practica judiciară în materie a instanței supreme care prin Decizia nr. 74/2007 admițând un recurs în interesul legii, soluție obligatorie pentru instanțele judecătorești, prin care s-a arătat că dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedeapsa accesorie s-au interpretat în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) – lit. c) Cod penal nu se face în mod automat prin efectul legii, ci acestea sunt supuse aprecierii instanței în funcție de criteriile stabilite de art. 71 al. 3 Cod penal, instanța de judecată având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpați, împrejurările comiterii acestor infracțiuni și circumstanțele personale ale inculpaților a apreciat că se impune interzicerea acestora cu titlu de pedepse accesorii pe durata executării pedepsei principale, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorităților de stat, drepturi prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, apreciind că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege. De asemenea, având în vedere faptul că în săvârșirea infracțiunilor, inculpații s-au folosit de profesia pe care o aveau, instanța de fond a dispus și interzicerea acestui drept, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În ceea ce privește dreptul de a alege, s-a avut în vedere și practica constantă C.E.D.O. în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii, care a statuat că interzicerea de a vota a tuturor deținuților încalcă art.3 al Protocolului nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În această hotărâre s-a statuat că indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor) și s-a apreciat în raport de aceleași criterii și ținând seama și de principiul proporționalității învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpaților nici pe perioada executării pedepsei și nici după aceea cu titlu de pedeapsă complementară.

Totodată, în privința drepturilor prev. de art. 64 lit. d și e din vechiul Cod penal, a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, instanța anterioară, a reținut că în cauză nu se justifică interzicerea acestora, întrucât, pe de o parte inculpații nu au avut o astfel de calitate și nu au în întreținere copii minori, iar pe de altă parte, faptele nu au fost comise față de un minor, iar gravitatea acestora și modul de comitere nu au evidențiat faptul că inculpații ar putea manifesta acțiuni violente față de copii sau că nu ar prezenta garanții necesare exercitării calității de tutori sau curatori.

Având în vedere motivele arătate cu privire la împrejurările în care inculpații au comis faptele, precum și gravitatea ridicată a faptelor, s-a apreciat că nu se justifică aplicarea unei alte modalități de executare a pedepsei respectiv suspendarea întrucât în raport de faptele comise doar executarea pedepsei în regim de detenție este de natură a asigura realizarea scopului pedepsei, nefiind adecvată în speță o altă modalitate de executare.

În baza art.72 Cod penal instanța de fond a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului P. B. E., începând cu data de 08.04.2012 ora 18,30 până la data de 09.04.2012, precum și a inculpatului M. C.-C., începând cu data de 06.04.2012 ora 02,30 până la data de 07.04.2012 ora 02,30, respectiv de la data de 19.04.2012 până la data de 15.08.2012.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpații P. B.-E. și M. C.-C. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestora în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. În aplicarea acestor prevederi, în baza art. 5 al. 5 din Legea nr.76/2008, s-a dispus să fie informați inculpații că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Referitor la latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că partea civilă G. D. – sora victimei – în cursul urmăririi penale, la data de 10.10.2012 (filele 66-67 dup. vol. III), s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei, cu posibilitatea de a-și modifica cuantumul acestei sume. Constituirea de parte civilă a fost menținută și precizată în fața Tribunalului C.-S., la termenul din 04.12.2012 (fila 28, respectiv 43 vol. I dosar instanță). În respectiva precizare a constituirii de parte civilă, partea civilă G. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 220.000 lei, din care 20.000 lei reprezintă despăgubiri materiale efectuate cu ceremonialul înmormântării și parastasul aferent, precum și cu celelalte parastase efectuate conform tradiției, iar 200.000 lei reprezintă daune morale.

Având în vedere suferințele psihice la care a fost supusă partea civilă, ca urmare a decesului fratelui său, care era o persoană relativ tânără, fiind nevoită să asiste la exhumarea acestuia (conform și înscrisurilor medicale depuse la filele 44-45 dosar instanță, vol.I) instanța de fond a apreciat că suma de 150.000 lei cu titlu de daune morale reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de aceasta. Suma de 200.000 lei daune morale solicitate de partea civilă s-a apreciat că este excedentară, argumentându-se că daunele morale au caracter indemnizator, și nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogățire pentru urmașii defunctului.

Astfel, în baza art. 19, 25, 397 alin.1 Cod de procedură penală, art. 1381-1395 Cod civil, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză și a obligat în solidar inculpații să plătească părții civile G. D. suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale, fiind respinsă acțiunea civilă privind solicitarea aceleiași părți civile de obligare a inculpaților la plata despăgubirilor materiale, ca nedovedită (reținându-se că partea civilă nu a produs dovezi în susținerea acestor cheltuieli).

În baza art. 112 al. 1 lit. b Cod penal instanța de fond a dispus confiscarea specială a mochetei ridicate din Postul de Poliție Stoina, jud. Gorj.

Întrucât a dispus condamnarea inculpaților, prima instanță, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfășurarea urmăririi penale și a judecății, în baza art. 274 al.1, 2 Cod de procedură penală i-a obligat pe inculpații P. B.-E. și M. C.-C. la plata sumei de câte 15.000 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 18.650 lei din faza de urmărire penală și 11.350 lei din faza de judecată.

În baza art. 273 al. 1 Cod procedură penală a obligat inculpații P. B.-E. și M. C.-C. la plata sumei de 153,15 lei către martorul H. A.-S., reprezentând cheltuielile de transport pe ruta F. (jud. Suceava) – Reșița (jud. C.-S.) ocazionate de deplasarea acestuia la instanță pentru termenul de judecată din data de 15 decembrie 2014 (conform tichetelor de călătorie No. BPRQ1871 F. în cuantum de 89,85 lei, BPRQ1870 F. în cuantum de 121,50 lei, BPRQ1873 F. în cuantum de 4,70 lei și BPRQ1872 F. în cuantum de 26,95 lei – fila 36 dosar instanță, vol. IV).

Tribunalul, în baza art. 4, art. 5 Cod penal, art. 13 Cod procedură penală a constatat că faptele de omor calificat și deosebit de grav prevăzute de art. 175 al. 1 lit. d și art. 176 al. 1 lit. g din vechiul Cod penal au fost dezincriminate prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

În baza art. 4, art. 5 Cod penal, art. 13, art. 386 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P. B.-E. și M. Constanstin-C. din infracțiunile de omor calificat și deosebit de grav, fapte prevăzute de art.174, art.175 lit.d și art.176 lit.a și g din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunile de omor, faptă prevăzută de art. 174 al. 1 din vechiul Cod penal și de arestare nelegală și cercetare abuzivă, fapte prevăzute de art.266 al.2 din vechiul Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și a condamnat inculpații, astfel cum s-a arătat mai sus, în redarea dispozitivului sentinței apelate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpații M. C.-C. și P. B.-E., fiecare solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admiterea apelului, admiterea unor probe în apel, desființarea sentinței penale apelată și, rejudecând cauza, să se dispună achitarea sa de orice penalitate, în temeiul art. 16 alin.1 lit.c C.pr.pen. (art. 11 pct. 2 lit. a Vechiul C.pr.pen., rap. la art. 10 lit. c Vechiul C.pr.pen.) cu motivarea că nu a săvârșit faptele de care este acuzat. Totodată solicită respingerea acțiunii civile și, respectiv absolvirea lor de plata cheltuielilor judiciare către stat și a celor de transport.

Inculpații consideră soluția netemeinică și nelegală, pronunțată împotriva probelor de la dosarul cauzei și a probelor administrate în mod direct de Tribunalul C.-S., arătând că a fost audiat un număr impresionant de martori și nici unul nu a declarat ceva care să confirme, chiar și în mică măsură, acuzarea ci, dimpotrivă, marea majoritate a martorilor audiați au confirmat apărările și varianta stării de fapt pe care a expus-o fiecare dintre ei. De asemenea, amândoi arată că nici probele științifice administrate în cauză în faza de urmărire penală, nu confirmă acuzarea, fiecare susținând faptul că nu a agresat victima și nu i-a aplicat nicio lovitură. Fiecare mai subliniază că nu există nici o probă care să îl incrimineze în mod direct, în afara declarațiilor date de celălalt coinculpatului din faza de urmărire penală, afirmând că aceste declarații au fost smulse prin manipularea lor și prin aplicarea unor metode polițienești profund incorecte. Menționează astfel că au fost determinați să dea declarații unul împotriva celuilalt prin manevre abile ale procurorilor și organelor de cercetare, și au revenit ulterior asupra acestor declarații, iar adevărata stare de fapt au probat-o pe larg.

Prin memoriul depus în ședința publică din data de 22.04.2015, inculpații M. Constanstin-C. și P. B.-E., prin avocați aleși au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței primei instanțe.

În primul rând, inculpații solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a raportat la art. 396 alin. 5 C.pr.pen., achitarea de săvârșirea infracțiunii pentru care au fost condamnați de prima instanță, faptă prevăzută și pedepsită de prevederile art. 174 alin. 1 C.pen. de la 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., în temeiul art. 17 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen.;

În al doilea rând, inculpații solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a raportat la art. 396 alin. 5 C.pr.pen., achitarea de săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, faptă prevăzută și pedepsită de prevederile art. 266 alin. 2 C.pen. de la 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., în temeiul art. 17 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen.,

În motivare, au arătat faptul că prin sentința penală nr. 1 pronunțată la data de 12.01.2015 de către Tribunalul C.-S. - Secția penala în dosarul mai sus rubricat, în mod nelegal și netemeinic, au fost condamnați la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, respectiv 14 ani închisoare pentru inculpatul M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 alin. 1 Cpen. din 1968 și de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1968, deși, în opinia lor, se impunea achitarea, susținând că prima faptă nu a fost săvârșită de ei, iar ce-a de-a doua nu există în materialitatea ei.

În acest context, inculpații apreciază că soluția de condamnare este rezultatul unei aprecieri eronate și trunchiate a ansamblului probator administrat, prima instanță reținând în pronunțarea soluției doar mijloace de probă ce conțin aspecte echivoce sau subiective, fără a încerca însă o elucidare clară a situației de fapt și de drept.

Astfel, consideră că Tribunalul C.-S., în pofida unei cercetări judecătorești complexe și care s-a întins pe un interval de aproximativ doi ani, nu a reușit să elucideze aspectele esențiale ale prezentei spețe, instanța de fond preferând să pronunțe o soluție comodă, preluând în integralitate starea de fapt enunțată în rechizitoriu (mai precis, instanța de fond a copiat și reținut în integralitate situația de fapt prezentată în actul de sesizare, conținutul paginilor 3-13 din rechizitoriu fiind reiterate, inclusiv din punct de vedere al punctuației, în cuprinsul paginilor 7-13 ale sentinței atacate), în detrimentul stabilirii stării reale de fapt și pronunțării unei soluții temeinice și legale.

În opinia inculpaților, prima instanță, procedând în această manieră, nu a analizat (sau a analizat în mod superficial) mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, activitate ce a determinat condamnarea netemeinică a lor la câte o pedeapsă rezultantă de 13, respectiv 14 ani închisoare, deși nu există nicio probă concludentă care să indice, fără urmă de îndoială, că presupusa activitate a inculpaților de lovire a victimei (cele două presupuse palme care ar fi fost aplicate de inculpatul P., respectiv presupuse lovituri de picior care ar fi fost aplicate de inculpatul M.), urmată de căderea victimei, a generat sau a putut contribui la producerea traumatismului cranio-cerebral acut cu fracturarea calotei și bazei craniului care a determinat decesul.

În plus, inculpații consideră că, chiar și în situația în care s-ar presupune prin absurd că au lovit victima (și că aceasta s-a dezechilibrat și s-a lovit inițial cu capul de un ghiveci de flori, iar apoi de podeaua din sala de ședințe a secției de poliție ca urmare a palmelor inculpatului P., respectiv că aceasta pica și se lovea de podeaua din sala de ședința a sediului de poliție ca armare a loviturilor inculpatului M.), probele administrate în prezenta cauză arată imposibilitatea producerii acestui traumatism ca urmare a presupusei noastre activități infracționale.

1. în ceea ce privește cererea de achitare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. 1 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. se arată că: soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de omor este justificată, în opinia primei instanțe, în esență, de declarațiile date de inculpatul P. în calitate de învinuit și inculpat în fata organului de urmărire penală la datele de 07.04.2012 (filele 105-115 voi. II dosar urmărire penală) și, respectiv la data de 08.04.2012 (filele 103-104 voi. II dosar urmărire penală), precum și de declarația de inculpat dată de inculpatului M. C. C. la dala de 06.04.2012 (filele 48-51 vol. II dosar urmărire penală).

Având în vedere conținutul acestor declarații, instanța de fond apreciază că ele „confirmă, reciproc, implicarea celuilalt în activitatea infracțională de lovire a victimei și cercetare abuzivă a acesteia din sediul de poliție (n.n. și) reflectă realitatea, ele coroborându-se cu testele poligraf efectuate în faza de urmărire penală (fila 139 vol. II, d.u.p. și fila 62 vol. II, du.p.), cu declarațiile martorilor T. L., P. C. (fila 148 vol. II d.u.p., filele 1-4 vol. III d.u.p., fila 13 vol. II d.u.p., filele 159-162 vol. I dosar instanță, filele 155-158 vol. I dosar instanță), P. C. (filele 381-382 vol. I d.u.p.), N. M. O. (fila 197 vol. II dosar instanță, fila 166 vol. III d.u.p.), G. E. (filele 77, 100 vol. III d.u.p.), G. D. (filele 66-67, 98-99 vol. III d.u.p.), procesele verbale de reconstituire din 11.10.2012 (filele 111-114 vol. IV d.u.p.) și cu raportul medico-legal nr. 2391 din 19.11.2008 (filele 366-371 vol. I d.u.p.), raportul de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A5/_ din 21.08.2012 (filele 97-107 vol. IV, d.u.p.)”.

Având în vedere aceste aspecte, prima instanță concluzionează că, ținând cont de materialul probator administrat în cauză, „sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în aplicarea de către inculpați a unor lovituri repetate victimei cu pumnii sau palmele și cu picioarele cu consecința căderii victimei pe podeaua de ciment din incinta postului de poliție cauzând victimei leziuni ce au constat într-un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, urmarea leziunilor rezultate din acțiunea inculpaților fiind decesul victimei”.

Față de aceste considerente ale primei instanțe, inculpații susțin că, în realitate, din analizarea mijloacelor de probă mai sus individualizate nu se poate în niciun mod concluziona că traumatismul cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă (ce a cauzat moartea victimei) a avut drept cauză presupusa activitatea infracțională a subsemnaților, pe baza acestor probe putându-se cel mult conchide că există posibilitatea (și nu certitudinea) să se fi exercitat anumite violențe asupra victimei pe perioada cât s-a aflat în postul de poliție (însă, în mod evident, această posibilitate nu poate fi echivalată cu certitudinea producerii unui traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă ca urmare a presupuselor lovituri aplicate victimei de către inculpați).

Astfel, se precizează că, în primul rând, în ceea ce privește declarațiile date de inculpați în fața organului de urmărire penală, așa cum au arătat constant în fața instanței de fond, au fost supuși unor tehnici de învrăjbire de către procurorii de caz, în scopul acuzării reciproce.

Mai precis, la data de 05.04.2012 inculpatul P. a fost audiat primul (filele 125-132 vol. II dosar urmărire penală), după ce în prealabil a așteptat aproximativ 14 ore în incinta Parchetului General (până să fie audiat) și fără a avea posibilitatea să ia legătura cu un avocat (nu i s-a permis o audiere ulterioară în prezența unui apărător ales, deși a solicitat expres acest lucru, oferindu-i-se însă un avocat din oficiu).

Inculpatul P. menționează că, înainte de a i se lua declarația, procurorii de caz i-au adus la cunoștință faptul că M. fusese deja audiat (așa cum a aflat ulterior, acest aspect era nereal, M. fiind audiat după el, între orele 22-23.15, filele 27-30 vol. II dosar urmărire penală) și că acesta ar fi declarat că el a agresat fizic victima. Mai mult decât atât, procurorii i-au arătat, de Ia distanță, chiar și presupusa declarație a lui M. (precizând că nu a putut vedea cine a dat acea declarație și ce conținea ea) și i-au spus că l-au perceput pe M. ca denaturând adevărul. În aceste condiții, anterior audierii propriu-zise și sosirii avocatului din oficiu, i-au sugerat (spunându-i: „dacă consideri necesar, îți cunoști interesul și vrei să pleci acasă, pentru că noi considerăm că nu ești vinovat”) să declare că M. ar fi fost cel care a agresat victima, în caz contrar el putând fi chiar reținut și ulterior arestat. În aceste condiții, fiind deosebit de obosit și aflându-se într-o stare psihică precară, a apreciat că cel mai bun lucru pe care îl poate face este să declare așa cum doresc organele de urmărire penală - că M. a lovit victima de câteva ori cu palmele, fără însă a arăta că aceasta ar fi picat și s-ar fi lovit la cap.

Inculpatul P. mai arată că, în ziua următoare, a fost supus testului poligraf. Având în vedere starea de oboseală și stres în care se afla, deși nevinovat, a „picat” acest test (conform rezultatelor testului poligraf, inclusiv colegul lor P. ar fi agresat victima, deși în realitate nici acest lucru nu s-a întâmplat, el fiind plecat la barul unde fusese găsită victima în scopul efectuării cercetării la fața locului - răspunsul la întrebarea E3 ar fi provocat modificări specifice comportamentului simulat - filele 137-139 vol. II dosar urmărire penală).

În continuare, arată că în ziua următoare, a fost din nou chemat pentru a fi audiat de către organul de urmărire penală, procurorii spunându-i (în discuția neoficială, anterioară audierii și în lipsa avocatului din oficiu) că se află într-o situație deosebit de delicată și că, având în vedere declarația lui M. (care ar fi declarat mai mult decât i s-a spus inițial: că de fapt, în urma agresiunilor sale, victima s-ar fi lovit cu capul de podeaua de ciment din secția de poliție), rezultatele testului poligraf și lipsa oricăror probe care să incrimineze alte persoane, va trebui să fie reținut (și, mai mult decât sigur, arestat preventiv). În aceste condiții, reiterând faptul că, în viziunea domniilor lor, el pare nevinovat (iar M. ar fi cel vinovat), i s-a sugerat să declare că acesta a agresat victima, aceasta fiind singura sa șansă de scăpare, în caz contrar el riscând o condamnare pentru omor deosebit de grav, deși era nevinovat. Nu în ultimul rând, pentru a da veridicitate spuselor sale, i s-a sugerat să declare că a lovit și el o dată sau de două ori victima (eventual cu palmele).

Văzând această situație, și fiindu-i subliniată constant de către procurori lipsa oricăror probe care să incrimineze alte persoane, a considerat că trebuie să declare așa cum doresc aceștia, motiv pentru care a afirmat, în mod nereal, că M. a lovit de foarte multe ori victima, aceasta căzând și lovindu-se de podea după fiecare lovitură.

Inculpatul Militarul a menționat că în ceea ce privește sa, lucrurile sunt identice.

Astfel, inculpatul M. arată că la data de 05.04.2012, după ce a așteptat mai multe ore pentru a fi audiat, anterior luării declarației în mod oficial, i s-a spus că în urmă cu puțin timp a fost audiat P., care ar fi afirmat că el ar fi agresat victima în incinta sediului de poliție, aceasta lovindu-se la cap în urma loviturilor sale. La fel ca în situația colegului său, procurorii i-au spus că îl consideră nevinovat și că ar fi indicat să declare că P. a fost cel care a lovit victima, dacă vrea să scape de o condamnare.

În continuare, inculpatul M. arată că, în pofida sfaturilor care i-au fost acordate de organele de urmărire penală și apreciind că, din moment ce este nevinovat, nu i se poate întâmpla nimic, a considerat că nu are de ce să mintă (și să declare că P. a lovit victima), motiv pentru care atât în declarația dată în calitate de făptuitor (din 05.04.2012, filele 27-30 vol. II, dosar urmărire penală) cât și în declarația dată în calitate de învinuit (la data de 06.04.2012, orele 01.10-02.00, filele 42-47 vol. II dosar de urmărire penală), a arătat că nimeni nu a lovit victima în sediul de poliție.

Cu toate acestea, ulterior audierii sale în calitate de învinuit (în aceeași zi, la orele 14.00), în perioada în care nu mai era asistat de avocatul din oficiu, i s-a adus la cunoștință faptul că se va pune în mișcare acțiunea penală împotriva sa și că, având în vedere declarația lui P., faptul că testul poligraf pe care acesta l-a picat nu constituie un mijloc de probă și nu poate fi luat în considerare și lipsa oricăror probe care să incrimineze alte persoane, o să fie reținut, arestat, și probabil condamnat.

Având în vedere că era deosebit de obosit și stresat (nu mai dormise de mai bine de 24 de ore), și văzând atitudinea procurorilor (care subliniau că dacă nu declară că P. a lovit victima, va fi probabil condamnat), a apreciat că trebuie să declare în modul descris de aceștia, deoarece, deși nevinovat, nu avea altă șansă de scăpare.

Precizează că declarația dată în calitate de inculpat (prin care a arătat că P. a lovit victima, aceasta picând și lovindu-se inițial cu capul de un ghiveci de flori, iar apoi de podea) a dat-o în prezența apărătorilor săi aleși, care Ia rândul lor (necunoscând dosarul de urmărire penală), au apreciat că acesta este modul în care trebuie să procedeze.

Cei doi inculpați menționează faptul că, considerând reale afirmațiile organului de urmărire penală (că nu există probe administrate care să incrimineze alte persoane și că din datele strânse în cursul urmăririi cel mai plauzibil este că victima a fost agresată în sediul de poliție), au păstrat aceste susțineri și în fața instanțelor de judecată (care au soluționat propunerile de arestare preventivă), argumentând că au apreciat, pe de-o parte, aceasta este singura lor posibilitate de nu a fi condamnați (acuzarea reciprocă), iar pe de altă parte, dacă ar schimba declarațiile în acest moment procesual (și ar afirma adevărul, în sensul că nimeni nu a lovit victima în incinta sediului de poliție), acestea ar fi considerate neverosimile.

Cu toate acestea, după o perioadă, ulterior arestării lor, au avut posibilitatea să studieze dosarul de urmărire penală, descoperind faptul că au fost manipulați de organul de urmărire penală, la dosarul cauzei existând suficiente probe care îi incriminează pe numiții P. N. și P. E..

În acest context, având în vedere că nu aveau de ce să continue cu afirmațiile nereale, au hotărât să declare adevărul și să arate faptul că victima nu a fost agresată în sediul de poliție.

În opinia inculpaților, în mod neîntemeiat, prima instanță a respins aceste apărări, apreciind că „în ceea ce privește activitatea de manipulare, învrăjbire sau presiune psihică evidențiată de cei doi inculpați, instanța constată aceasta este nereală, nefiind produsă nicio dovadă în acest sens, declarațiile fiind date în prezența unui apărător și mai mult, menținute în fața judecătorului, cu ocazia analizării propunerilor de arestare preventivă”.

Astfel, inculpații arată că, este adevărat că nu au produs nicio dovadă în acest sens însă, consideră că, în situația dată, o astfel de dovadă este practic imposibilă (în cadrul Parchetului General, nu este permisă . sau reportofoane, care ar putea dovedi tratamentul la care sunt supuse persoanele audiate). Totodată, precizează că, așa cum au arătat, sugestiile procurorilor de caz, au fost făcute neoficial, când nu erau în prezența avocaților (din oficiu sau aleși), neputându-se considera că avocați din oficiu (sau cei aleși) au stat câte 15 ore alături de noi în sediul Parchetului General. Mai mult decât atât, învederează că, contrar argumentelor primei instanțe, un fapt care nu poate fi dovedit nu este nereal (nu există), ci doar legea nu permite valorificarea sa în cadrul unui proces de natură civilă sau penală (însă acest lucru nu însemnă că acel fapt este neadevărat și că instanța penală nu poate ține cont, coroborat cu ansamblul probator administrat, și de acel fapt).

În al doilea rând, inculpații menționează că, în pofida aspectelor mai sus relevate (pe care le-au arătat și în fața instanței de fond), instanța apreciază că declarațiile prin care se acuză reciproc de agresarea victimei reflectă realitatea și se coroborează cu testele poligraf efectuate în faza de urmărire penală.

Privitor la această chestiune, se arată că, pe lângă faptul că în motivarea unei soluții de condamnare testul poligraf nu are nicio valoare probatorie, ele au fost făcute în condiții de stres și oboseală extremă (la care s-a adăugat, în situația inculpatului M., starea de arest preventiv – menționând că a efectuat testul poligrafi la data de 20.04.2012, la o zi după ce a fost admisă propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpați), motiv pentru care nu au reflectat realitatea. În acest sens, se opiniază că ca fiind relevant și răspunsul la întrebarea E3 pusă inculpatului P. (dacă agentul de poliție P. a agresat victima), care a provocat modificări specifice comportamentului simulat. Prin urmare, deși în realitate nici agentul P. nu a lovit victima (acesta efectua cercetarea la fața locului în barul numitului P.), rezultatul testului poligraf a arătat că inculpatul a mințit în momentul în care a afirmat că P. nu a agresat victima.

Se consideră, că în aceste condiții, rezultatele testării poligraf a inculpaților nu pot fi valorificate nici măcar ca indicii cu privire Ia presupusa activitate infracțională pe care ar fi desfășurat-o, fiind evident faptul că ele nu au reflectat adevărul.

În al treilea rând, în ceea ce privește declarațiile numitului T. L., contrar susținerilor instanței de judecată, acestea nu se pot corobora cu declarațiile inculpaților prin care se acuză reciproc de lovirea victimei.

Astfel, se arată că, în declarația dată de către T. la data de 17.09.2010, acesta arată faptul că în momentul în care a ajuns împreună cu inculpatul P. la barul numitului P., l-au găsit pe D. N. „singur în incinta localului, așezat pe scaun la o masă, (...) orientat cu privirea spre ecranului televizorului, care era pornit (...). Individul era îmbrăcat în haine în stare deplorabilă, având pe cap o căciulă, încălțat cu niște ghete, am remarcat că avea o roșeață pe obrazul stâng, din câte îmi amintesc (...). Am ridicat persoana transportând-o la sediul postului de poliție, în vederea identificării, fiindcă nu a putut răspunde la întrebările noastre, fiind total confuză și emanând miros de alcool și mizerie fiziologică. Pe durata cât persoana respectivă s-a aflat la postul de poliție, nici soții P. și nici polițiștii noștri nu au exercitat acte de violență asupra individului identificat ca fiind D. N. din corn. Stoina (...) Nu am cunoștință dacă pe durata cât am efectuat cercetarea la fața locului, timp de 45-50 de minute, D. N. ar fi vomat sau nu în sediul de poliție, sau dacă ar fi fost agresat de vreun lucrător de poliție sau alte persoane”.

În declarația dată de către martorul T. la data de 05.04.2012 (filele 148-152 vol. II dosar urmărire penală), acesta arată doar faptul că inculpatul M., după ce a intrat în postul de poliție, s-a îndreptat către victimă și a început să țipe la el spunându-i „nemernicul dracului, ce ai căutat acolo în bar?”.

Totodată, se învederează că, în aceeași declarație, martorul arată faptul că „eu am auzit pe M. C. țipând la victimă doar 30-40 de secunde, întrucât eram pe punctul de a pleca la cercetare la fața locului, lucru care s-a și întâmplat în secundele imediat următoare, plecând de la fața locului cu P. C., colegul meu. P. C. a putut să audă și el cum țipa M. C. la victimă, încercând s-o determine să recunoască fapta (...). Am revenit la postul de poliție Stoina în jurul orelor 04.00-04.10 în post fiind în continuare M. C. și P. B. E., împreună cu victima D. N.. Cei trei se aflau în sala de ședințe a postului de poliție. Am putut să observ că victima stătea în picioare iar cei doi P. B. E. și M. C. erau lângă victimă. (...) Eu personal nu am putut să văd pe fața victimei în modul în care am dus-o acasă decât echimoza la nivelul feței, care se accentuase puțin, dar dacă avea alte leziuni pe corp nu puteam să văd întrucât victima este îmbrăcată gros. Cert este faptul că dimineață când am ajuns la post, victima încerca cu disperare să părăsească postul de poliție ca și cum ar fi văzut o stafie, dar eu și colegii mei îl trăgeam înapoi de la ușa care era închisă”.

De asemenea, se solicită să se aibă în vedere că în declarația dată de către T. în fața instanței de judecată (filele 159-162 vol. I dosar instanță), martorul reiterează aspectele deja declarate în faza de urmărire penală. Astfel, T. învederează că „am intrat în local, m-am îndreptat împreună cu P., spre consumator și l-am chestionat asupra identității lui. Persoana nu a răspuns nimic și ne-am dat seama că nu-l putem legitima, moment în care, l-am condus spre mașina de serviciu. (...) Precizez că acea persoană nu a vorbit niciun moment articulat, nu a pronunțat cuvinte inteligibile și nu a interacționat la modul conștient niciun moment cu mine sau cu colegul meu. Persoana menționată o halenă puternică de alcool iar deplasarea se făcea necoordonat. Am remarcat pe unul dintre obrajii persoanei respective o urmă roșie ca și cum individul ar fi fost lovit recent. îmi amintesc că am văzut și niște punctulețe roșii. (...) Ulterior, adică a doua zi, am aflat de la colegul meu B. prezent și el la fața locului, că a văzut că patronul barului, respectiv că P. E., ulterior sosirii la fața locului, după ce fusese alertat prin alarmă, i-a aplicat respectivei persoane găsite în bar o lovitură, în urma căreia persoana a căzut pe mozaic în bar printre scaune. (...) După întoarcerea noastră la sediu (n.n. de la cercetarea la fața locului), persoana găsită în bar mai era în sediu. Am luat contact vizual cu victima, aceasta fiind in aceeași stare confuză în care se afla și la plecarea noastră, nu putea vorbi. Am remarcat că victima era pe picioarele lui și chiar dorea să plece, trăgând de ușa de acces. Nu am remarcat nicio altă urmă pe figura victimei în afară de pata roșie descrisă mai sus. Nu am observat niciun fel de urme de sânge în niciun moment în care am avut contact cu victima. (...) Pe tot parcursul interacțiunii mele cu victima aceasta nu a comunicat, ci a exprimat niște onomatopee "ciușca, ciușca". Am auzit cum agenții colegi îl chestionau pe D. cu privire la faptele sale și la mobilurile acestora, întrebările au fost puse uneori pe un ton mai ridicat și nici limbajul folosit nu a fost întotdeauna academic, dar victima nu a fost amenințată și nici lovită în prezența mea. întrebările adresate victimei erau normale pentru situația în care ne aflam. Cât am stat eu în sediul de poliție, nu am văzut ca victima să fie agresată fizic în vreun fel și nici nu am auzit zgomote care să mă ducă cu gândul la astfel de agresiuni. (...) Cu ocazia rezolvării situației personale a victimei, nu am oprit mașina de serviciu la nicio fântână”.

În acest context, se subliniază că, după cum se poate lesne observa, martorul T. arată în mod constant că victima nu a fost agresată sau amenințată în niciun moment cât el a fost în sediul de poliție, dar s-a vorbit pe un ton ridicat și mai puțin academic acesteia și, totodată, martorul arată că victima se afla în aceeași stare confuză ca în momentul în care a fost adusă la sediul de poliție (și încerca în mod constant să părăsească postul de poliție, la fel ca și în momentul în care fusese adusă) și nu a observat alte urme de agresiuni, în afara celei inițiale, observat în momentul preluării acesteia din barul numitului P..

Se consideră astfel că, concluzia primei instanțe, care a apreciat că aceste declarații se coroborează cu cele ale inculpaților este evident netemeinică, neputându-se argumenta că din depozițiile martorului ar reieși faptul că victima ar fi fost în vreun mod agresată în sediul de poliție (și mai mult decât atât, că . ar fi fost de așa manieră încât să producă traumatismul cranio-cerebral cu fractură de boltă).

Prima instanță, în mod profund abuziv, a preluat din declarația martorului T. doar afirmația că „dimineață când am ajuns la post, victima încerca cu disperare să părăsească postul de poliție ca și cum ar fi văzut o stafie, dar eu și colegii mei îl trăgeam înapoi de la ușa care era închisă” (și prin urmare, victima ar fi fost agresată în sediu), omițând însă să arate faptul că atitudinea victimei a fost constantă pe toată perioada cât a stat în sediul de poliție, aceasta încercând încă de la bun început să părăsească neapărat sediul de poliție, inculpații oprind-o de fiecare dată.

În al patrulea rând, se consideră că, în ceea ce privește declarațiile martorului P. C., contrar susținerilor instanței de judecată, nici acestea nu se pot corobora cu declarațiile inculpaților prin care se acuză reciproc de lovirea victimei.

Mai precis, se arată că, din toate aspectele relevate de martor în cele două declarații date, instanța de judecată selectează doar afirmația că „la revenirea în post am văzut că cei trei – P., M. și D. — erau în sala de ședințe și mi-a atras atenția faptul că D. era desculț, cu pantofii căzuți pe jos, la distanță unul de celălalt, i-am întrebat pe colegi de ce este desculț, dar nu mai rețin ce explicație mi-au dat” (declarația din data de 06.04.2012, filele 1-4, vol. III, dosar urmărire penală), apreciind că aceasta dovedește, fără urmă de dubiu și coroborat cu declarațiile inculpaților, că victima a fost supusă unor agresiuni fizice de către ei.

În opinia inculpaților, cu toate acestea, instanța de fond a omis să țină cont și celelalte aspecte arătate de martor (atât în declarația dată în faza de urmărire penală, cât și în cea dată în faza de judecată la filele 155-158 vol. I dosar instanță) - faptul că deși au existat discuții pe un ton ridicat victima nu a fost amenințată sau lovită de ei, faptul că victima „se comporta haotic, făcea sărituri și, deși vocifera, totuși nu a scos niciun cuvânt pe. care eu l-aș fi putut înțelege”, faptul că la revenirea de la cercetarea la fața locului, victima era în aceeași stare ca și în momentul la care a fost adusă în postul de poliție, faptul că victima era desculță cel mai probabil din cauza faptului că avea o activitate fizică frenetică și haotică, făcând sărituri și mergând prin întreg sediul de poliție.

Având în vedere declarațiile integrale ale acestui martor, inculpații apreciază ca pripită concluzia instanței de judecată, din aspectele relevate de acest martor, neputându-se concluziona, dincolo de orice dubiu rezonabil, că ar fi agresat în vreun mod victima în incinta postului de poliție.

În al cincilea rând, inculpații arată că, instanța de fond apreciază că agresarea victimei de către ei în sediul de poliție este dovedită și prin declarațiile martorilor P. C. (filele 381-382 vol. I dosar urmărire penală) și N. M. O. (fila 164-169 vol. III dosar urmărire penală, respectiv filele 197-198 vol. II dosar instanță).

Astfel, se precizează că, martorul P. C. arată faptul că la data de 19.11.2008 (la o zi după decesul victimei), în timp ce se afla la spălătoria auto din Târgu Cărbunești pentru a-i fi vulcanizată o roată a observat că a venit o mașină de poliție (autospecială Dacia L., având inscripționat indicativul 220 pe stâlpul din dreapta spate a autoturismului) și totodată că lucrătorii de la spălătorie au scos preșurile autoturismului pentru a le spăla, pe acestea aflându-se urme de vomă și sânge. De asemenea, martorul declară că existau pete de sânge și pe bancheta din spate a autoturismului care au fost și ele spălate.

Inculpații susțin că, în realitate, așa cum se poate ușor constata din ansamblul probator administrat, declarația acestui martor nu se coroborează cu niciun al mijloc de probă administrat în prezenta cauză (nu se coroborează în primul rând cu declarațiile martorilor T. L. și P. C., care au arătat că victima era în aceeași stare ca și în momentul în care a fost adusă la secția de poliție, neexistând traumatisme care să genereze astfel de sângerări abundente; nu se coroborează cu declarația martorului G. E. care arată că, în momentul în care victima a fost adusă la acesta, ea era lovită (avea acea echimoză pe obraz), dar nu sângera; nu se coroborează cu faptul că, în acea perioadă, așa cum se poate ușor dovedi printr-o adresă înaintată către Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, autospecialele de poliție nu erau inscripționate cu indicative, acest lucru fiind realizat în cursul anului 2010; nu se coroborează cu Procesul-verbal de cercetare criminalistică a autospecialelor de poliție Dacia L. cu numărul MAI_ și MAI_ aflate în dotarea Poliției comunei Stoina la data de 17.11.2008, întocmit la data de 11.04.2012, potrivit căruia, „în urma acestor activități, nu au fost puse în evidență urme de sânge”; nu se coroborează cu faptul că nu au fost găsite urme de sânge în patul în care a dormit victima în casa numitului G. E., neputându-se admite teza că o sângerare abundentă se putea opri în câteva minute - victima ar fi sângerat în mașina de poliție, dar nu ar mai fi sângerat în momentul în care l-au lăsat Ia cumnatul său).

Având în vedere aspectele de mai sus, inculpații apreciază că declarația martorului P. a avut ca unic scop obținerea de bani de la P. (martorul nu s-a prezentat la poliție și nu a declarat nimic înainte de a se întâlni cu P.). Astfel, având în vedere că numitul P. era cunoscut în Târgu Cărbunești ca un om foarte bogat, fiind cunoscut de foarte multe lume era cunoscut și faptul că acesta este urmărit penal pentru omor - P. începuse demersurile (inclusiv financiare) de sesizare a postului de televiziune OTV și de denigrare a inculpaților (prin acreditarea ideii că victima a fost agresată în postul de poliție), apreciază că martorul P. a urmărit să ia legătura cu P. (căutându-l prin soția martorului M., angajată a lui P.) pentru a-l ajuta cu o declarație în schimbul unor sume de bani. În acest context, s-a apreciat că este relevant și faptul că, ulterior întâlnirii avute cu P., au început să apară și intervențiile martorului P. în cadrul emisiunilor realizate Ia OTV.

În ceea ce privește declarațiile martorului N. M. O., inculpații consideră că și acestea au fost influențate (prin corupere) de către numitul P., acest lucru fiind recunoscut explicit de către martor, care și-a cerut scuze inculpatului P. că a declarat în fața organului de urmărire penală și la postul de televiziune OTV (unde a mers împreună cu numitul P.) că victima, în timp ce se afla în pat, ar fi strigat „Babule! Babule! Poliția! Poliția!”, inculpații susținând însă că a fost plătit de către P. să declare aceste lucruri (timp de aproximativ un an, P. i-a cumpărat mâncare, alcool și îi oferea diverse sume de bani).

În această ordine de idei, inculpații învederează că, fiind întrebat în fața instanței de fond dacă a primit bani sau alte foloase de la P. pentru a declara împotriva lor, așa cum se poate dovedi prin înregistrările ședinței de judecată, martorul a acuzat subit că nu se simte bine și că nu mai poate continua declarația deoarece are diabet. Fiind întrebat de instanță dacă este dependent de insulina și trebuie să-și administreze doza necesară, acesta a afirmat: „Ce insulină doamna judecător? Eu am diabet, ce-mi trebuie mie insulina?”. Totodată, învederează că instanța, în mod neoficial (răspunsurile nu au mai fost consemnate în declarația martorului deoarece declarația fusese deja imprimată), l-a întrebat pe acesta, înainte de a părăsi sala, dacă totuși a primit ceva de la P., acesta răspunzând că „îmi mai dădea mâncare și de băut, dar doar un an doi...după nu mai mi-a dat”.

Având în vedere aceste aspecte, inculpații arată că nu pot fi primite nici declarațiile martorului N., considerând că decizia instanței de a da valență probantă afirmațiilor acestuia în pronunțarea soluției de condamnare este uluitoare cu atât mai mult cu cât, martorul indică aspecte evident nereale.

Astfel, exemplifică că, în declarația dată în fața organului de urmărire penală, martorul arată că „am observat atunci pentru prima dată că îi curgea sânge din gură iar la una din tâmple prezenta o gaură din care de asemenea îi curgea sânge (...) gaura la tâmplă era cum mi-am amintit acum pe partea dreaptă a capului”. Consideră că, având în vedere că această „gaură Ia tâmplă”, din care curgea sânge, nu a existat niciodată – cu mențiunea că acest fapt reiese în mod clar din raportul de constatare medico-legală (autopsie), din raportul de expertiză medico-legală efectuat în urma exhumării, din declarațiile martorilor T. L. (fila 148 voi. II d.u.p., fila 13 voi. II d.u.p., filele 159-162 voi. 1 dosar instanță), P. C. (filele 1-4 voi. III d.u.p., filele 155-158 voi. I dosar instanță), G. E. (filele 77, 100 voi. III d.u.p.), G. D. (filele 66-67, 98-99 voi. III d.u.p.), precum și din faptul că nu au fost găsite urme de sânge în patul în care a dormit victima - nu se poate susține că martorul a declarat adevărul în fața organelor judiciare.

Inculpații arată că, cu toate acestea, prima instanță, în mod profund netemeinic și uimitor, a reținut declarația martorului N. în pronunțarea soluției de condamnare, judecătorul apreciind că vinovăția lor reiese și din „afirmațiile făcute de aceasta (n.n. de victimă) în fața martorului N. M.-O. prin care încerca să transmită faptul că a fost agresat de polițiști afirmând „Poliția, poliția” (fila 168 vol. III d.u.p.) și urmele agresiune văzute de acesta și confirmate de raportul medico-legal (pagina 15 paragraful 1 sentință).

În al șaselea rând, inculpații arată că prima instanță consideră că declarațiile martorilor G. E. și G. D. atestă faptul că victima a fost agresată în secția de poliție, menționând că nu pot fi de acord nici cu această concluzia a instanței, având în vedere faptul că toate susținerile celor doi martori nu au aptitudinea de a indica o posibilă agresiune din partea lor.

Astfel, inculpații precizează că, martorul G. E. (filele 77-78 vol. III dosar urmărire penală) arată că în momentul în care mașina de poliție a ajuns la domiciliul acestuia, a ieșit în stradă și a observat că „pe bancheta din spate a mașinii se afla cumnatul meu, D. N., care se ținea de tetieră. Am încercat să vorbesc cu el să-l întreb ce s-a întâmplat, însă acesta nu putea comunica, era complet dezorientat. Cei doi polițiști l-au luat din mașină și l-au dus în casă, l-am așezat în pat și l-am acoperit cu o pătură. Când l-am dus în casă am văzut o urmă pe față, pe pometele obrazului, părul în dezordine. Menționez că nu l-am dezbrăcat, a fost așezat îmbrăcat în pat”, iar în declarația dată la data de 21.09.2010 (filele 100-102 vol. III dosar urmărire penală), martorul își menține declarațiile, arătând că atunci „când (n.n. polițiștii) l-au introdus în dimineața zilei amintite în locuința mea, având lumina electrică aprinsă, am remarcat că D. N. avea părul răvășit și ochii injectați; nu mi-am dat seama atunci că fusese lovit și am crezut că totul se datorează consumului de băuturi alcoolice”.

În opinia inculpaților, se poate lesne observa, că declarația acestui martor nu poate nici măcar genera suspiciunea că ar fi lovit victima, soluția instanței de a reține în condamnarea lor declarațiile acestei persoane fiind surprinzătoare.

În ceea ce privește declarațiile surorii victimei, numita G. D., se învederează că lucrurile sunt, în esență, asemănătoare.

Astfel, se menționează că martora arată (filele 97-99 volumul III dosar urmărire penală) faptul că, în momentul în care s-a întors acasă de la lucru a găsit victima așezată într-un pat. Aceasta „gemea, nu putea vorbi și tot timpul mișca mâinile ca și cum se apăra de lovituri. Prezenta pe un obraz o roșeață de 2/3 cm; ochii erau injectați și roșii. Avea buzele sângerânde. Nu cred - atunci când l-am apelat - că m-a recunoscut fiindcă gemea tot timpul”.

Se învederează de către inculpați că, deși declarația martorei poate conduce la concluzia că victima a fost agresată, nimic nu denotă faptul că ar fi fost cei care au lovit-o sau că, chiar și în ipoteza nereală în care acest lucru s-ar fi întâmplat, acțiunile lor ar fi produs traumatismul cranio-cerebral care a determinat decesul.

În al șaptelea rând, se arată că instanța apreciază că presupusa activitate a inculpaților de lovire a victimei în incinta postului de poliție a fost singura cauză care a generat decesul victimei, acest lucru fiind dovedit de Raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 2391/19.11.2008 (filele 366-371 vol. I dosar urmărire penală), precum și de Raportul de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A_ din 21.08.2012 (filele 97-107 voi. IV, dosar urmărire penală).

În acest sens, se arată că, potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală (autopsie) nr. 2391/19.11.2008, efectuat de către medicul primar legist dr. D. I., moartea numitului D. N. s-a datorat „contuziei și hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut cu fracturarea calotei și bazei craniului. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, posibil cele de la nivelul extremității cefalice, căderi repetate, lovire sau/și comprimare a toracelui la planul solului și posibil comprimare cu degetele (n.n. a capului) și lovire de corp dur”.

De asemenea, se precizează că potrivit concluziilor Raportului de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A5/4203/20I2 din 21.08.2012 (avizat de către Comisia de avizare și control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” București prin avizul nr. E2/4203 din 14.09.2012 - fila 96 vol. IV dosar urmărire penală), efectuat de trei medici specialiști din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Monovici”, cauzele extrem de generale ale producerii traumatismului cranio-cerebral soldat cu fractură liniară de boltă craniană, prezentate în raportul de constatare medico-legală, au fost restrânse una singură.

Astfel, se arată că moartea numitului D. N. s-a datorat „insuficienței cardio-respiratorii consecința unui traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură liniară de boltă craniană parieto-temporal stâng, contuzii hemoragice cerebrale frontal bilateral bazai, temporal stâng, bazal și parieto-temporal drept latero-bazal. Leziunile traumatice cranio-cerebrale care au dus la deces s-au putut produce prin lovire cu și de plan dur cu legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză. Pentru leziunile traumatice cranio-cerebrale tanatogeneratoare, direcția din care și spre care s-a lovit a fost aceea de poziție victimă agresor față în față, obiectivată de mărcile traumatice faciale situate antero-lateral stânga (plan anterior) urmata de rotația capului și lovirea heteropropulsata a acestuia de plan dur obiectivată de morfologia focarului de fractură craniană situat în plan posterior precum și de topografia și morfologia leziunilor meningo-cerebrale cu aspect de contralovitură obiectivate necroptic și pe planșele fotografice. (...) Producerea leziunilor traumatice numai prin cădere și lovire de un plan dur este improbabilă, în cazul de față fiind obiectivate leziuni traumatice externe și interne în planuri diametral opuse”.

În opinia inculpaților, deși prima instanță a făcut trimitere atât Ia concluziile raportului de constatare medico-legală (autopsie) cât și la concluziile raportului de expertiză medico-legală (exhumare), apreciind că declarațiile lor (prin care se acuză reciproc de lovirea victimei) se coroborează cu concluziile medicilor (și, pe cale de consecință, ca urmare a lovirii repetate a victimei de către ei, urmată de căderea acesteia pe mocheta din sala de ședință a postului de poliție, s-ar fi produs traumatismul cranio-cerebral tanatogenerator), această trimitere este formală, instanța interpretând în mod superficial și total eronat concluziile Raportului de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A_ din 21.08.2012.

Astfel, se consideră de către inculpați că chiar în situația în care s-ar presupune prin absurd că ar lovit victima și că, urmare a acestor lovituri, aceasta a picat și s-a lovit la cap, nu presupusa lor activitate a cauzat traumatismul cranio-cerebral soldat cu fractură liniară de boltă craniană de 12 centimetrii, ci „lovirea heteropropulsata a capului victimei de un plan dur (...) producerea leziunilor traumatice numai prin cădere și lovire de un plan dur fiind improbabilă”.

În acest sens, se opiniază că așa cum s-a arătat într-o oarecare măsură și prin Raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 2391/19.11.2008, . liniară de boltă craniană care a determinat decesul victimei putea fi produsa numai prin comprimarea cu degetele (n.n. a capului victimei) și lovirea repetată a acestuia de un plan dur (lovirea heteropropulsata a capului de un plan dur ).

Totodată, se apreciază că, concluziile prezentate la punctul 5 al raportului de expertiză (exhumare) de către medicii specialiști, conform cărora „în cazul de față, leziunile au putut fi inițiate în conformitate cu datele din anchetă în primul moment traumatic la care s-au putut suma efectele unui al doilea moment traumatic obiectivat prin edemul cerebral și hemoragia ventriculară cu sânge lichid - precum și de marcă traumatică frontală - plagă contuză cu infiltrat sanguin subiacent, care poate avea ca mecanism de producere lovirea cu sau de corp/plan dur”, nu pot conduce la teza vinovăției inculpaților, deoarece medicii au fost induși în eroare cu privire la cele trei momente traumatice și conținutul acestora.

Astfel, se argumentează că, în cadrul obiectivelor expertizei, organul de urmărire penală a adus la cunoștința medicilor specialiști faptul că victima „a fost agresată prima dată în jurul orei 01:00 (o palmă urmată de o posibilă cădere), între orele 02:00-04:00 de către inculpații P. B. E. și M. C. C. și ultima agresiune între orele 09:00-10:00 (constând în aplicarea unor lovituri cu un băț)”. În aceste condiții, raportat și la celelalte concluzii ale medicilor specialiști (cauza traumatismului cranio-cerebral cu fractură de boltă a fost reprezentată de lovirea heteropropulsată a capului de un plan dur; producerea leziunilor cerebrale numai prin cădere și lovire de un plan dur este improbabilă; la examenul necroptic nu s-au constat leziuni traumatice specifice lovirii cu un băț), este normală și necesară concluzia formulată de aceștia conform căreia leziunile victimei (inclusiv cele de pe corp) au putut fi inițiate în primul moment traumatic (în barul numitului P.) peste care s-au suprapus însă (în mod obligatoriu) leziunile create în urma celui de-al doilea moment traumatic (. inculpaților). În acest context, se apreciază că dacă organul de urmărire penală ar fi menționat medicilor specialiști că presupusa agresarea a victimei în postul de poliție ar fi constat doar în lovirea acesteia urmată de căderea și lovirea de podea, și cel de-al doilea moment traumatic ar fi fost exclus, în mod explicit, din cauzele care au determinat leziunile cranio-cerebrale tanatogeneratoare (. liniară de boltă). Cu toate acestea, excluderea celui de-al doilea moment traumatic s-a făcut implicit, medicii arătând faptul că leziunile traumatice cranio-cerebrale tanatogeneratoare au fost generate de lovirea heteropropulsată a capului victimei de un plan dur. De asemenea, se învederează că dacă organul de urmărire penală ar fi menționat medicilor specialiști că agresarea victimei în cel de-al treilea moment traumatic nu s-a făcut doar cu un băț, ci cu pumnii și cu o coadă de mătură (sau cu bastonul numitei I. E.), a fost extrem de violentă și a durat circa 10 minute (așa cum arată martorii oculari, loviturile erau extrem de violente și se auzeau de la 35-40 de metri), în mod cert medicii ar fi făcut referire și la cel de-al treilea moment traumatic drept cauză a leziunilor constate. Se învederează că, chiar și în aceste condiții, medicii specialiști care au efectuat raportul de expertiză medicală au afirmat că „la examenul necroptic nu s-au constat leziuni traumatice specifice lovirii cu un dur alungit tip băț”. Prin urmare, pe baza datelor care le-au fost puse Ia dispoziție (fotografii de la necropsie, constatările și concluziile medicului care a efectuat raportul de constatare medico-legală) ei au concluzionat doar că, în urma efectuării necropsiei, nu s-au constatat leziuni traumatice specifice lovirii cu un corp dur alungit tip băț, care să lase urme specifice pe corp (acest lucru deoarece constarea eventualelor leziuni specifice lovirii cu un băț nu putea fi efectuată de aceștia, în urma exhumării), aspect care, în opinia inculpaților, nu echivalează cu lipsa unor astfel de leziuni, eventual craniene (este de necontestat, conform ansamblului probator administrat, că numitul P. a lovit victima și cu un „băț”).

Inculpații concluzionează că, în condițiile redate, presupusa activitate infracțională reținută în sarcina lor (lovirea victimei, urmată de căderea acesteia pe podeaua acoperită cu mochetă din sala de ședințe a postului de poliție) nu se găsește în legătură de cauzalitate cu decesul victimei, condamnarea fiind, prin urmare, o soluție profund netemeinică.

Astfel, se arată că în pofida tuturor aspectelor de mai sus, contrar concluziilor artelor medico-legale, efectuate de medici specialiști, și fără a se baza pe proba în acest sens, instanța de fond reține: „sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în aplicarea de către inculpați a unor lovituri repetate victimei cu pumnii sau cu palmele și cu picioarele cu consecința căderii victimei pe podeaua de ciment (n.n. fără a mai arăta că ea era acoperită de mochetă, aspect care atenua orice posibilă cădere) din incinta postului de poliție cauzând victimei leziuni ce au constat într-un traumatism cranio-cerebral fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, urmarea leziunilor rezultate din acțiunea inculpaților fiind decesul victimei” (pagina 16 sentință).

Se învederează că, concluzia uluitoare a instanței de fond poate fi însă explicată de fraza imediat următoare (și la fel de surprinzătoare) din sentință: „raportul de cauzalitate dintre actele de executare întreprinse de inculpați, respectiv loviturile aplicate victimei, leziunile suferite urmare căderii acesteia și urmarea imediata se prezumă, starea de pericol fiind inerentă acțiunii”.

Inculpații mai supun atenției instanței de control judiciar împrejurarea că, contrar normelor elementare de drept penal și logică juridică, care arată faptul că, în cazul infracțiunilor de rezultat, raportul le cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea prevăzută de norma de incriminare care constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată trebuie dovedit pe baza ansamblului probator administrat (legătura de cauzalitate nerezultând, ex re, din materialitatea faptei și nefiind prezumată ca în cazul infracțiunilor de pericol), instanța de judecată apreciază că în cazul infracțiunii de omor legătura de cauzalitate dintre presupusa lor agresare a victimei și decesul acesteia se prezumă și, prin urmare, lanțul cauzal va fi întrerupt numai în prezența dovezii contrare.

Cu alte cuvinte, în viziunea instanței de fond, având în vedere că ar fi agresat victima în sediul postului de poliție, iar în urma palmelor și picioarelor pe care le-ar fi aplicat, aceasta ar fi căzut și s-ar lovit cu capul de podeaua din sala de ședințe, se prezumă că activitatea noastră a generat traumatismul cranio-cerebral soldat cu fractură liniară de boltă craniană de 12 centimetri, în lipsa unor probe con/rare.

În opinia inculpaților, un astfel de argument nu poate fi acceptat, considerând că este ilogic și contrar oricăror norme elementare de drept penal.

Pe de altă parte, se apreciază că neluarea în considerare a cauzei reale care a produs traumatismul cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, indicată expres în Raportul de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A_ din 21.08.2012, poate fi explicată și prin faptul că, în actul de sesizate al instanței (și implicit în sentința apelată, care a preluat în integralitate starea de fapt descrisă în rechizitoriu), în momentul în care se face referire la concluziile raportului de expertiză medico-legal efectuată în urma exhumării, se omite și inserarea celei mai importante concluzii din cadrul acestui raport - cauza leziunii care a produs decesul („pentru leziunile traumatice cranio-cerebrale tanatogeneratoare, direcția din care și spre care s-a lovit a fost aceea de poziție victimă agresor față în față, obiectivată de mărcile traumatice faciale situate itero-lateral stânga (plan anterior) urmată de rotația capului și lovirea heteropropulsată a acestuia de plan dur obiectivată de morfologia focarului de fractură craniană situat în plan posterior precum și de topografia și morfologia leziunilor meningo-cerebrale cu aspect de contralovitură obiectivate necroptic și pe planșele fotografice”), cu mențiunea că toate celelalte concluzii din raport (care au putut fi folosite pentru incriminarea lor) fiind însă amintite (paginile 11-12 din sentință).

Se mai critică faptul că în același context, atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată omit să facă referire la punctele 9 și 10 din cadrul concluziilor Raportului de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A_ din 21.08.2012, unde se arată că unele din leziunile traumatice externe descrise în raportul de necropsie medico-legală raportat la aspectul morfologic au o vechime mai mare decât intervalul temporal scurs de la momentele traumatice stipulate în datele de anchetă și deces, vechimea acestora putând fi estimată la 5-7 (cinci-șapte) zile anterior decesului. Aceste leziuni traumatice sunt: chemozisul conjunctival vișiniu de la nivelul ochiului stâng, echimoza din zona lombară stângă, echimoza de ia nivelul brațului drept și al coapsei drepte, precum și leziunile de la nivelul ambelor gambe anterior, leziuni care au ca mecanism de producere - lovirea de corp/plan dur și care, prin caracterul lor, nu au contribuit în tanatogeneză. La exhumare s-a constatat o fractură craniană temporal de partea stângă a cărei vechime și mecanism de producere nu se poate preciza.

Inculpații fac precizarea că la cadavru nu există tumefacții - tumefacția fiind o reacție vitală specifică persoanei în viață; de asemenea, lividitățile cadaverice nu au echivalentul echimozelor.

În acest sens, nu se obiectivează pe fotografiile efectuate în timpul autopsiei: tumefierea violacee de la nivelul brațului drept, tumefierea albăstrui violacee de la nivelul cotului drept, echimoza violacee supraclaviculară stângă, tumefierea orizontală de la nivelul coapsei stângi, tumefierea suprascapulară dreaptă, tumefierea albăstrui violacee regiunea scapulară dreaptă și medial, tumefierea albăstrui violacee orizontală scapulară stângă, tumefierea violacee pe regiunea sacrală stângă superioară.

Pe planșele foto avute la dispoziție nu se obiectivează infiltratul hemoragie de 5/4 cm orizontal în mușchiul temporal partea stângă (n.n. mușchi care face parte din musculatura masticatorie și are rol de ridicare a mandibulei) ca și infiltratul hemoragie vișiniu clavicular și subdural stâng de 3/3 cm - acesta din urmă fiind în realitate o formațiune vasculară.

Obiectivarea unor leziuni traumatice la autopsia medico-legală se face prin incizii în părțile moi care să obiectiveze prezența sau absența infiltratelor de tip hemoragie - manopere care nu s-au efectuat pentru cazul în discuție”.

În acest sens, se solicită a se observa că, din cele 38 de semne de violență externe (care nu au condus Ia deces) constatate de către medicul care a efectuat autopsia, comisia alcătuită din cei trei medici a stabilit că majoritatea acestora fie nu reprezintă tumefacții ori echimoze ci, eventual, lividități cadaverice, fie sunt mai vechi cu aproximativ 5-7 zile datei decesului.

În aceste condiții, se apreciază că semnele reale de violență externă sunt următoarele:

-pe regiunea frontală mediană, în zona păroasă - plagă contuză antero-posterioară de 1/0,5 cm;

-pe regiunea orbitară stângă în 1/3 extern, echimoză albăstrui-violacee de 2,5/2 cm, verticală;

-pe pometul stâng echimoză violacee de 8/3 cm ce se întinde zigomatic stâng și suprasprâncenos stâng în 1/3 extern pe 3/2 cm, orizontal;

-pe buza inferioară în stânga echimoză violacee de 3/2 cm ce se întinde și pe roșul buzei în vecinătatea comisurii bucale;

-endobucal la nivelul buzei inferioare, în stânga, plagă contuză orizontală de 1,2/0,5 cm pe fond tumefiat vișiniu de 3/2 cm pe fond tumefiat vișiniu de 3/2 cm, orizontal;

-pe marginea cubitală a antebrațului drept în 1/3 proximal două excoriații verticale de 1/06 cm și 0,8/0,5 cm și una orizontală de 1,5/0,8;"

-pe fața dorsală antebraț drept în 1/3 distal echimoză violacee de 6/5 cm verticală;

-pe fața anterioară a antebrațului stâng în 1/3 mijlocie, echimoză violacee de 1,5/1,5 cm;

-pe marginea cubitală a antebrațului stâng în 1/3 mijlocie, echimoză violacee de 4/3 cm verticală cu o excoriație brună de 0,5/0,4 cm;

-pe marginea cubitală a articulației radiocarpiene stângi echimoză violacee de 3/3 cm:

-pe fața dorsală a mâinii stângi 3 echimoze violacei de 3/2 cm fiecare;

-pe fața externă a cotului mâinii stângi echimoză violacee de 6/5 cm;

-pe genunchiul drept anterior 3 excoriații brune de 1,5/1 cm pe fond tumefiat de 10/7 cm vertical;

-pe genunchiul stâng excoriație brună 1,3/0,8 cm orizontal;

-pe fața antero-externă echimoză coapsă stângă în 1/3 mijlocie tumefiere orizontală de 9/5 cm;

-deltoidian drept postero-superior tumefiere violacee 3/3 cm.

Văzând toate aceste semne de violență externă, s-a concluzionat, într-o bună măsură cum au fost produse și în ce moment traumatic.

Astfel, în ceea ce privește plagă contuză antero-posterioară, având în vedere locul situării acesteia (regiunea frontală mediană, în zona păroasă) și dimensiunea acesteia (1/0,5 cm), s-a apreciat ca fiind evident că nu a putut fi produsă de presupusa activitate infracțională a inculpaților, deoarece nu putea fi produsă prin cădere ci numai printr-o lovitură de sus un jos; situație în care s-a apreciat de către inculpați că această plagă putea fi produsă numai printr-o lovitură de sus în jos cu un corp contondent subțire - activitate specifică celui de-al treilea moment traumatic (agresarea victimei de către P. N.).

În ceea ce privește leziunile de la nivelul buzei inferioare și echimoza albăstrui-violacee de 2,5/2 cm, verticală aflată în regiunea orbitară stângă în 1/3 extern (pe pleoapa victimei), s-a considerat de către inculpați că este evident că nici acestea nu puteau fi produse de către ei (ci tot de către numitul P. N.,) deoarece, așa cum reiese și din declarațiile martorilor T. L. (fila 148 vol. II d.u.p., fila 13 vol. II d.u.p., filele 159-162 vol. 1 dosar instanță), P. C. (filele 1-4 voi. III l.u.p., filele 155-158 vol. I dosar instanță), Dmțu P. (fila 43 d.u.p.), G. E. (filele 77, 100 vol. III d.u.p.), G. D. (filele 66-67, 98-99 vol. III d.u.p.), la momentul la care au adus victima la cumnatul acesteia, acesta nu prezenta astfel de leziuni (la momentul la care l-au dus în cameră și l-au așezat în pat, lumina în acea camera era aprinsă, martorul G. E. putând observa, de la bun început, existența acestor leziuni; totodată, a doua zi, sora victimei putea observa aceste leziuni în cazul în care ar fi fost prezente).

În ceea ce privește echimoza aflată pe pometul stâng, violacee de 8/3 cm ce se întinde zigomatic stâng și suprasprâncenos stâng în 1/3 extern pe 3/2 cm, orizontal, inculpații argumentează că, așa cum reiese din ansamblul probator administrat, aceasta a fost preexistentă conducerii victimei la sediul de poliție, ea fiind produsă de către numitul P. E..

Cu privire la leziuni aflate pe antebrațul mâinii drepte și genunchiul drept al victimei, inculpații apreciază că, raportat la ansamblul probator administrat (declarațiile martorilor P. S., B. E., T. A. C.), acestea au fost produse de către numitul P. în momentul în care a lovit victima (care luase telecomanda să aprindă televizorul), aceasta căzând pe partea dreaptă („persoana respectivă s-a dezechilibrat căzând pe genunchiul drept în timp ce îl ținea cu mâna de mâneca hainei pe P. E.. Și-a continuat căderea încercând să se sprijine în palma mâinii drepte, nereușind și căzând pe cot și pe umărul drept” – fiind indicată în acest sens declarația martorului T., fila 126 vol. I d.u.p.).

Cu privire la toate celelalte leziuni, inculpații consideră că acestea au fost produse de către numitul P. N., cu ocazia lovirii victimei în dimineața zilei de 18.11.2008.

Astfel, se arată că, în acord cu materialul probator administrat - declarațiile martorilor oculari M. I. (filele 44-45 vol. I d.u.p.), M. C. (filele 46-47 vol. I d.u.p.), D. D. (filele 48-49 vol. I d.u.p., fila 267 vol. II dosar instanță), P. G. (filele 95-96 vol. I d.u.p.), V. D. (filele 115-117 vol. III d.u.p.) și C. I. (filele 64-65 vol. III d.u.p.), în dimineața zilei de 18.11.2008, victima a fost agresată deosebit de violent de către numitul P. N. cu pumnii și cu o coadă de mătură (așa cum arată martorii oculari, loviturile erau extrem de violente, au durat circa 10 minute și se auzeau de la 35-40 de metri).

De asemenea, se precizează că, în declarația dată în fața instanței (fila 181 vol. I dosar instanță) martorul M. I. arată că „persoana numită în limbaj popular C., am văzut că l-a lovit de câteva ori cu o bâtă de dimensiunea unei cozi de mătură pe D., până când acesta a căzut la pământ. In cele din urmă, bătrâna V. i-a deschis poarta, victima a intrat și a căzut jos după gard (...) precizez ca după părerea mea, 5-10 minute victima a fost lovită cu acel ciomag și în momentul în care poarta s-a deschis, el care era sprijinit de poartă a căzut în curtea respectivă, eu am sesizat că victima a fost lovită în zona capului și pe spate. Eu înainte de acest incident l-am văzut mutând lemne în curte și părea o persoană aptă să muncească. Din zvon public am înțeles că V. era supărată pe el pentru că băuse si cădea printre ele”. Totodată, în declarația dată în fața organului de urmărire penală (filele 44-45 vol. I d.u.p.), M. I. arată că el apreciază că obiectul cu care P. N. lovea victima era de fapt „ ciomagul numitei I. E.”, iar în declarația dată în fața instanței de judecată (fila 267 vol. II dosar instanță), martorul D. D. arată: „eu am văzut când a fost lovită victima cu boata respectivă, însă în acel moment nu am putut să-mi dau seama despre ce fel de boată era vorba. Ulterior însă am aflat că era vorba despre o coadă de mătură. Acest aspect a fost confirmat de numitul C.”.

Având în vedere toate aceste aspecte, se învederează că deși este evident că agresiunile numitului P. N. au fost apte de a provoca leziunile mai sus indicate, instanța a apreciat (a prezumat), în mod netemeinic și contrar acestor mijloace de probă că, raportat la declarațiile prin care inculpații se acuză reciproc de lovirea victimei, au provocat aceste leziuni deoarece, pe de-o parte, . numitului P. ar fi, „lipsită de importanță”, iar pe de altă parte, „la examenul necroptic nu s-au putut constata leziuni traumatice specifice loviturii active cu un corp dur alungit tip băț”.

În al optulea rând, se critică faptul că, în ceea ce privește activitatea numitului P. E., instanța apreciază că, „cu referire la primul moment traumatic, constând în lovirea sau bruscarea victimei de către P. E. urmată de căderea victimei, de menționat este că faptul că această agresiune este lipsită de importanță sub aspectul intensității, gravității și consecințelor, în condițiile în care nu au existat nici leziuni care să genereze scurgeri de sânge. Niciuna dintre persoanele audiate, nici chiar inculpații, nu au susținut faptul că victima ar fi avut vreo leziune anterior conducerii ei la poliție și nu s-a vorbit niciun moment de vreo leziune de natură să producă o sângerare puternică” (fila 12 sentință), apreciindu-se că această concluzie este eronată din mai multe puncte de vedere.

Se argumentează astfel că, un prim aspect de netemeinicie este reprezentat de faptul că, deși cunoștea (sau trebuia să cunoască) cauza leziunii care a determinat decesul (lovirea heteropropulsată a capului victimei de plan dur), loviturile numitului P. N. (cu pumnii și cu un par) și loviturile de care suntem acuzați că le-am aplicat victimei (în urma cărora victima ar căzut pe podea și s-ar lovit la cap), instanța nu a luat în calcul și posibilitatea ca victima să fi fost agresată de numitul P. înainte de venirea celorlalți martori (din moment ce loviturile lui P. și presupusele noastre lovituri, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală efectuat în urma exhumării au arătat că . de boltă craniană nu putea fi produsă prin cădere, ci prin lovirea heteropropulsată a capului victimei de un plan dur).

În acest sens, inculpații învederează instanței de apel că, contrar declarațiilor numitului P. și reținerilor primei instanțe (preluate ad litteram din rechizitoriu), potrivit cărora, ulterior primirii mesajelor prin care era încunoștințat că s-a declanșat alarma la bar, „P. E. s-a deplasat la acest local împreună cu mai multe persoane, pentru a verifica motivul pentru care s-a declanșat alarma (...) toți cei prezenți au putut să observe victima”, P. s-a deplasat Ia bar doar împreună cu soția sa, primul martor (B. A. E.) ajungând la respectivul local la aproximativ 15 minute după P..

Astfel, se exemplifică cu declarația dată la data de 10.10.2012 (filele 42-44 voi. III d.u.p.), de către numitul P. care a afirmat în mod neadevărat, în opinia inculpaților, că atunci „când am ajuns ia bar, erau doi sau trei băieți de la Civitas, firma de pază. După aproximativ două minute a ajuns la fața locului domnul polițist B. pe care nu știu cine l-a anunțat (...) Eu între timp sunasem la poliție și îi așteptam pe polițiști, dar eu și cei de la Civitas râdeam întrucât ne-am dat seama că N. (n.n. victima) era beat”, precizându-se că, cu toate acestea, în declarația dată în fața organului de urmărire penală, martorul T. A. C. arată că în momentul la care a ajuns la bar împreună cu colegul său P. S. „am văzut un autoturism oprit pe . bar, la o distanță de 6-7 m de bar. în fața barului se afla P. E., soția acestuia și B. E.” (filele 124-127 voi. I d.u.p.).

De asemenea, se învederează că martorul P. S. declară: „ajungând în fața barului am văzut pe P. E., soția acestuia și pe B. E., un polițist din Crușeț (filele 140-143 vol. I d.u.p.).

Făcând referire în continuare la declarațiile martorilor, inculpații arată următoarele: în declarația dată în fața organului de urmărire penală, martorul B. E. arată: „am mers la barul respectiv și când am ajuns am văzut un autoturism marcă străină parcat chiar în fața intrării în bar. În fața barului, între bar și terasă se afla P. E. împreună cu o persoană de sex feminin, despre care am aflat ulterior că este soția sa. Acesta era supărat de faptul că nu interveniseră organele de poliție până în acel moment (n.n. și nu râdea, întrucât și-ar fi dat seama că N. era beat)” (fila 134 voi. I d.u.p.); în declarația dată de martora P. A., aceasta arată faptul că „ne-am deplasat cu autoturismul nostru, traseul fiind parcurs în aprox. 35-40 de minute. Soțul meu a trecut cu autoturismul prin dreptul barului, moment în care a observat în dreptul barului un cetățean. Soțul a întors autoturismul în dreptul scării de acces în bar, după care am coborât pentru a vedea ce se întâmplă. Ușa barului fusese forțată, respectiv sistemul de închidere, lucru constatat de soțul meu care chiar a intrat în bar și a mers până lângă persoana respectivă care avea în față un pahar și o scrumieră și era așezat la o masă (...). În aproximativ a sosit și un agent de poliție de la Poliția Crușeț care era îmbrăcat în civil care a oprit autoturismul în dreptul barului și a venit la noi. Știu că acest lucrător de poliție se numește E.” (filele 97-100 voi. I d.u.p.); în declarația dată în fața organului de urmărire penală, martorul P. C. arată că „în jurul orei 01.45 am fost sunat pe telefonul Poliției la nr._ de către un bărbat, care nu s-a recomandat, spunând că în barul lui P. se află o persoană ce stă pe scaun și consumă alcool și sună alarma. Am încercat să-l contactez telefonic pe ag. P., acesta nu a răspuns însă a răspuns ag. T., pe care l-am sunat și era împreună cu ag. P.. l-am transmis că la P. în bar se află o persoană și sună alarma, solicitând să meargă acolo. După circa 10 minute am auzit un sunet în fața poliției, am ieșit afară, l-am văzut pe ag. B. E., care era în timpul liber, care venise cu agentul de poliție S. I. pentru a-și lua mașina ce se afla parcată în fața poliției, l-am spus și acestuia de cele sesizate cu barul lui P. și l-am rugat să meargă până acolo până sosesc cei doi ag. P. și ag. T.” (filele 109-110 vol. I d.u.p.).

Inculpații consideră că numitul P. a mințit în momentul în care a afirmat că, atunci când a ajuns la bar, în fața barului erau deja angajații firmei de pază (T. și P.) și când a afirmat că atmosfera era degajată în fața barului („eu și cei de la Civitas râdeam întrucât ne-am dat seama că N. (n.n. victima) era beat”), această afirmație fiind contrazisă de declarația martorului B..

Totodată, avându-se în vedere afirmațiile martorului P., s-a considerat de către inculpați că este evident că P. a fost singur cu victima în bar cel puțini 10 minute (până să vină primul martor – B. E.). În această situație, se supune atenției instanței de apel, care ar fi motivul pentru care a mințit numitul P. și, totodată, dacă este posibil ca lovirea repetată a victimei cu capul de un plan dur să fi fost efectuată de acesta.

Raportat la caracterul extrem, de violent al acestuia (peste care se suprapune faptul că a fost trezit, după ora 12 noaptea de mesajele telefonice care arătau că suna alarma la bar, faptul că a trebuit să conducă aproximativ 40 de minute până la local, faptul că a găsit în bar o persoană într-o stare avansată de ebrietate care își turna singur în pahar și se uita la televizor), la faptul că nu mai erau și alte persoane în preajmă (în afară de soția acestuia), la atitudinea sa pe parcursul procesului penal (a investit foarte mulți pentru a se disculpa, plătind martori și, probabil, o sumă considerabilă la postul de televiziune OTV; P. plătea inclusiv drumurile acestora la București, la sediul OTV), la faptul că a picat testul poligraf (fără a avea însă vreo justificare în acest sens; acesta nu se afla în situația lor-extrem de obosiți sau arestați preventiv), la faptul că a ascuns că a fost singur cu victima aproximativ 15 minute, la încercarea constantă de a „pasa” vina pe ei, la faptul că nici ei și nici P. N. nu au desfășurat o activitate de lovire heteropropulsată a victimei de un plan dur, la faptul că, în dimineața zile de 18.11.2008, înainte de a afla de decesul victimei, s-a lăudat la angajații săi că în noaptea respectivă a găsit o persoană în bar care consuma alcool și „dezactivase o corecție persoanei respective, în sensul că îl lovise de mai multe ori cu pumnii și cu picioarele” (declarația martorului T. F. C., filele 389-391 vol I. d.u.p.), precum și la declarația martorului D. D. (fila 49 vol. I d.u.p.: „având semne de violență pe față, l-am întrebat ce a pățit, iar el mi-a spus că a fost bătut la P.”), inculpații consideră că P. a fost cel care a desfășurat agresiunile descrise în Raportul de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A_ din 21.08.2012, în perioada anterioară sosirii martorului B., învederându-se că toate acțiunile acestuia nu sunt compatibile cu o persoană nevinovată.

În ceea ce privește caracterul deosebit de violent al acestuia, s-a apreciat ca fiind relevante și declarațiile martorilor M. I. (filele 385-386 voi. I d.u.p.), B. S. (filele 387-388 voi. I d.u.p.) și T. F. C. (filele 389-391 vol. 1 d.u.p.), precizându-se că martorii au arătat că P. jignea și își lovea angajații pentru cele mai nesemnificative motive.

Astfel, se arată că martorul B. arată că, cu aproximativ o lună înainte de decesul victimei D., „mă aflam împreună cu acesta și soția sa în biroul său în cadrul depozitului pe care îl are în piața orașului Tg. Cărbunești. În incinta depozitului se afla și martorul T. C.. Acesta (n.n. P. E.) mi-a reproșat că lipsește marfa în valoare de 7-8 milioane de lei și mi-a cerut în mod imperativ să achit această sumă. Fără să aștepte niciun fel de explicație din partea mea, acesta m-a agresat lovindu-mă cu pumnii în zona feței. Am căzut, iar în cădere m-am lovit în zona capului de colțul biroului său, rămânând în stare de inconștiență 3-4 minute. Am fost stropit cu apă pentru a-mi reveni de către soția inculpatului care cunoscând temperamentul coleric al acestuia, încerca să-l tempereze. Precizez faptul că înainte de a fi lovit acesta închisese ușa depozitului. Și după ce mi-am revenit, acesta a continuat să-mi adreseze cuvinte jignitoare și mă amenința că mă va omorî, respectiv că mă va tăia cu cuțitul”.

De asemenea, se arată că martorul T. F. C. confirmă susținerile martorului B. și, mai mult decât atât, arată că la rândul său a fost agresat de P. (după aproximativ două luni de la decesul victimei D.) care i-a reproșat că a achiziționat o cantitate prea mare de ciocolată Primola de la . încercat să-i explic despre ce este vorba, dar am fost prins de gât de acesta. M-a prins cu ambele mâini strângându-mi circa 20 de secunde. Am reușit să mă smulg. Acesta m-a scuipat de trei ori. Am încercat să-i explic acestuia în ce împrejurări am achiziționat acea marfă, sunând chiar la furnizori. I-am reamintit că marfa fusese comandată de d-lui și chiar prelungise termenul de plată al mărfii respective. Acesta, fiind într-o șatre de surescitare deosebită, a continuat să-mi adreseze cuvinte jignitoare, acest lucru întâmplându-se în mod obișnuit”.

Inculpații consideră că, având în vedere declarațiilor foștilor angajați ai numitului P. (cu mențiunea că acesta a fost condamnat definitiv pentru fapte săvârșite cu violență - la data de 23.02.2012, P. E. a fost reabilitat de sub efectul unei pedepse de cinci ani închisoare - dos. nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești), este greu de crezut că acesta nu a lovit în mod repetat victima cu capul de podeaua din piatră a barului, într-un exces de furie, în contextul în care a fost trezit probabil din somn, a trebuit să conducă 40 de minute până la bar, pentru a găsi victima care îi forțase sistemul de închidere și se afla în barul său, turnându-și singură alcool în pahar și privind la televizor. Totodată, consideră că este greu de crezut că după ce a găsit victima în bar, acesta doar a ieșit și a sunat la poliție, fără a lovi în prealabil victima (apreciind că este ilogică această susținere, atâta timp cât P. trecuse cu mașina pe lângă sediul de poliție în drumul spre bar și cu toate acestea, nu a oprit pentru a solicita ajutorul organelor de poliție).

De asemenea, se arată că lovirea repetată a unei persoane cu capul de un plan dur este o acțiune care poate fi făcută doar într-un exces de furie dezlănțuită, iar mobilul acesteia poate fi reprezentat doar de răzbunare, iar singura persoană care avea motive să agreseze în acest mod victima era doar numitul P., contuzionându-se că nu se poate susține că inculpații sau numitul P. N. ar fi avut motive să avem astfel de porniri.

În ceea ce privește activitatea de corupere a martorilor de către numitul P., inculpații arată că, pe lângă aspecte mai sus evidențiate privind martorii P. C. N. M. O., aceasta este dovedită și prin conduita martorului D. D.. Astfel, inculpații precizează că deși inițial acesta afirmă că în dimineața zilei de 18.11.2008, a văzut victima lovită (avea o echimoză pe obrazul stâng), a întrebat-o ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a răspuns că „am fost bătut la P.", ulterior, declarația dată Ia 22.09.2010 (filele 69-72 vol. III d.u.p.), martorul afirmă că tatăl său (martorul D. P.) i-a fi spus că victima a fost adusă acasă bătută către polițiști, aceasta având urme de sânge pe toată față și totodată că a fost consemnată greșit prima sa declarație, victima afirmând că „am fost la băut la P.”, nu că a fost bătută la P.. În plus, învederează că, în fața primei instanțe, martorul își schimbă în parte din nou declarația, acesta arătând că victima nu avea nicio leziune pe față (sau urme de sânge) atunci când s-a întâlnit cu el și că a afirmat că doar a băut la P..

Totodată, se argumentează că, așa cum reiese din declarația dată în fața instanței de către martorul C. M. (filele 2-3 vol. II instanță), P. a încercat să-i ofere acestuia o sumă de bani pentru ca martorul să-l ajute în acest proces.

Inculpații consideră că un al doilea aspect de netemeinicie ale susținerilor instanței este reprezentat de concluzia că P. nu poate fi vinovat de decesul victimei deoarece acțiunile acestuia nu au creat leziuni care să producă o sângerare puternică.

În acest sens, se învederează că, raportat la ansamblul probator administrat, este ușor de observat că leziunile victimei nu au produs niciodată sângerări puternice.

În susținerea acestei opinii, inculpații enumeră următoarele probe: declarațiile martorilor audiați care au avut contact cu victima în dimineața zile 18.11.2008; procesul-verbal cercetare criminalistică a autospecialelor de poliție Dacia L. cu numărul MAI_ și MAI_ aflate în dotarea Poliției comunei Stoina la data de 17.11.2008, întocmit Ia data de 11.04.2012, potrivit căruia, „în urma acestor activități, nu au fost puse în evidență urme de sânge”; faptul că nu au fost găsite urme de sânge în patul în care a dormit victima în casa numitului G. E. (în opinia inculpaților nu poate fi admisă teza că o sângerare abundentă se putea opri în câteva minute - victima ar fi sângerat în mașina de poliție, dar nu ar mai fi sângerat în momentul în care l-am lăsat la cumnatul său); lipsa petelor de sânge de pe covorul din sala de ședințe a postului de poliție (în acest sens se face trimitere la concluziile Raportului de expertiză medico-legală-examen ADN nr. A_ din 22.07.2009 întocmit de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”); Raportul de expertiză medico-Iegală examen ADN - supliment de expertiză nr. A15/1218 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București în cursul lunii octombrie 2012 care a arătat faptul că urmele prelevate de pe mocheta din sala de ședință a postului de poliție conțin 5 markeri ADN ai victimei, motiv pentru care nu s-a putut stabili că victima are calitatea de contributor (așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, este necesar un minim de 16 markeri ADN pentru a se stabili dacă anumite mostre aparțin unei anumite persoane, un număr de 5 markeri ADN putând fi comuni la nenumărate persoane) - filele 24-27 vol. IV d.u.p.

Inculpații critică faptul că, contrar argumentelor de mai sus și întregului ansamblu probator, prima instanță a apreciat că victima D. N. a suferit și o sângerare abundentă (urmare a leziunilor suferite), motiv pentru care a argumentat că vinovăția subsemnaților reiese și din indiciile conform cărora victima, înainte de a fi transportată acasă, a fost spălată la o fântână în apropierea locuinței martorei N. V., apreciind că o astfel de susținere este profund neîntemeiată și ilogică.

Astfel, se argumentează că, susținerea primei instanțe contravine concluziilor Raportului de expertiză medico-legală -Examen ADN nr. A_ din 22.07.2009 întocmit de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici București, conform cărora eșantioanele de sol prelevate de lângă fântână nu au pus în evidență niciun profil ADN din cauza absenței materialului genetic, precizându-se totodată că, în cadrul aceluiași raport, medicii arată că nu au fost descoperite urme de sânge (sau ADN de natură umană) pe pietricele prelevate și care făceau parte din acele mostre de sol (aspecte care nu au mai fost însă arătate de către prima instanță). In schimb, instanța de fond a arătat că Serviciul de medicină legală C. (contrar susținerilor comisiei de medici specialiști din cadrul Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București) a concluzionat că fragmentele de sol prelevate conțineau urme de sânge de origine, umană care aparțin grupei sanguine 0 (fila 356 vol. I d.u.p.). Se opiniază că, chiar și în ipoteza în care, prin absurd, s-ar presupune existența sângelui de natură umană în cadrul acelor fragmente de sol, atâta timp nu s-a administrat nicio probă care să arate și grupa sanguină a victimei, aceste rețineri ale instanței nu au nicio valoare probantă.

Pe de altă parte, se opiniază că concluzia instanței privind spălarea victimei la acea fântână publică este și ilogică, în contextul în care este greu de crezut că inculpații ar fi riscat să spele victima de sânge la o fântână publică ( menționându-se că peste drum de această fântână, așa cum de altfel reiese și din declarațiile martorei G. D., exista deschisă o brutărie unde, la acea oră, lucrau angajații), atâta timp cât în curtea sediului de poliție exista o fântână unde nu puteau fi văzuți de nimeni. Mai mut decât atât, se arată că această reținere a instanței presupune în mod implicit și o complicitate din partea numitului T. L. care a venit cu ei să ducă victima acasă), iar din moment ce acesta nu a fost trimis în judecată pentru o eventuală complicitate morală la infracțiunea de cercetare abuzivă, se concluzionează că nu poate fi reținută nici teza spălării victimei Ia fântâna publică.

În al nouălea rând, se susține de către inculpați că, în ceea ce privește concluziile instanței privind hainele ude ale victimei (care ar fi fost stropită cu apă în sediul de poliție) și referirea la petele de pământ existente pe hainele acesteia sunt neîntemeiate, nu se bazează pe niciun mijloc de probă și nu impun explicații suplimentare.

În al zecelea rând, în opinia inculpaților, raportat la probatoriul administrat care arată, fără urmă de îndoială, nevinovăția lor în ceea ce privește decesul victimei, s-ar putea reține eventual un dubiu cu privire la vinovăția noastră.

Inculpații consideră că, într-o astfel de situație, prima instanță trebuia să dea efect principiul prezumției de nevinovăție ca regulă de probă în procesul penal, prevăzut de dispozițiile art. 23 alin. 11 din Constituția României, dispozițiile art. 52 din Codul de procedură penală precum și dispozițiile art. 6 parag. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În acest context, inculpații arată că prezumția de nevinovăție, ca regulă în materia probațiunii, impune organelor judiciare să dovedească vinovăția unei persoane dincolo de orice dubiu rezonabil, fiind interzise prezumțiile privind răspunderea penală a unei persoane și obligația acesteia de a avea inițiativa probei și că, în doctrină s-a arătat că, chiar și în situația în care judecătorii ar fi convinși de vinovăția inculpatului, ei trebuie să pronunțe o soluție raportat doar la ansamblul tuturor probelor administrate și cu respectarea obligatorie a prezumției de nevinovăție. În același context, s-a mai învederat că, problematica vinovăției sau nevinovăției persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, ce reprezintă esența procedurii, trebuie să rămână deschisă, chiar dacă probele administrate împotriva acuzatului par a fi covârșitoare și că, s-a arătat că prezumția de nevinovăție poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine vinovăția. Prezumția nu este înlăturată în caz de îndoială cu privire la stabilirea situației de fapt, care profită învinuitului sau inculpatului (in dubio pro reo). Există îndoială atunci când din coroborarea tuturor probelor nu se poate reține cu certitudine și în mod clar nici vinovăția, dar nici nevinovăția celui în cauză. într-o astfel de situație, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție ce trebuie să conducă la achitarea inculpatului de către instanță sau la scoaterea de sub urmărire penală dispusă de către procuror .

În plus, s-a învederat că, Î.C.C.J., Secția penală, prin decizia nr. 3465/2007 a arătat că: „(...) hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze de probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare. Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo). Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C.pr.pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in. dubio pro reo este o oroblemă de fapt. înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă, (fapta supusă judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și deci inculpatul trebuie achitat”.

Față de considerentele de mai sus, inculpații au conchis că nu există niciun element probator care să ateste, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că au agresat victima în sediul de poliție, toate concluziile primei instanțe fiind vădit greșite.

Pe de altă parte, s-a arătat că, chiar dacă s-ar presupune prin absurd că și ei au lovit victima (s-ar reține declarațiile lor prin care se acuză reciproc), nimic nu dovedește că decesul acesteia s-a produs ca urmare a presupuselor lor lovituri, ba mai mult, așa cum au arătat mai sus, în acord cu ansamblul probator administrat, ele nici măcar nu ar fi fost apte să producă fracturarea boltei craniene a victimei.

Având în vedere toate aceste aspecte inculpații solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a raportat la art. 396 alin. 5 C.pr.pen., achitarea lor de săvârșirea infracțiunii pentru care au fost condamnați de prima instanță, faptă prevăzută și pedepsită de prevederile art. 174 alin. 1 C.pen. de Ia 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., în temeiul art. 17 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen., fapta fiind săvârșită de către o altă persoană.

În ceea ce privește cererea de achitare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., inculpații argumentează că nu au agresat fizic victima în incinta sediului de poliție, la dosarul cauzei neexistând nicio probă concludentă care să dovedească acest lucru (în lipsa declarațiilor de acuzare reciprocă care, așa cum au indicat, au fost forțați să le dea, ansamblul probator administrat nu conține o altă probă care să dovedească faptul că ei ar fi lovit în vreun mod victima).

În condițiile redate și invocând principiul in dubio pro reo, inculpații solicită instanței de apel să constate că dubiul existent nu poate fi înlăturat, motiv pentru care se impune achitarea lor și pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă, faptă prevăzută de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., fapta neexistând în materialitatea ei.

În plus, inculpații consideră că, chiar și în ipoteza în care s-ar presupune prin absurd că ar fi lovit victima, raportat la elementele de tipicitate prevăzute de textul art. 280 alin. 1 C.pen., nu pot fi condamnați pentru săvârșirea acestei infracțiuni (fapta nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de cercetare abuzivă), soluția primei instanțe fiind netemeinică și nelegală.

Astfel, se arată că potrivit art. 280 alin. 1 C.pen., „întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile se pedepsește cu ...”.

Raportat la textul legal precitat, inculpații subliniază că, pentru existența infracțiunii de cercetare abuzivă, legea impune îndeplinirea următoarelor patru condiții: agentul să aibă o calitate specială, de organ de cercetare penală, procuror sau judecător; agentul să se afle în exercitarea atribuțiilor de serviciu; scopul activității infracționale să fie reprezentat de determinarea persoanei să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile; să se început cel puțin urmărirea penală in personam (victima trebuie să fie urmărită sau judecată într-o cauză penală).

Având în vedere aceste condiții, inculpații precizează că încă de la bun început se poate observa lipsa condiției legale vizând existența unei urmăriri penale (sau a unei judecăți penale) începute împotriva victimei D. N., motiv pentru care, consideră că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de cercetare abuzivă.

În ceea ce privește presupusa activitate infracțională desfășurată de inculpatul M., se arată că, din ansamblul probator administrat reiese, fără putință de tăgadă, că nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în noaptea de 17/18.11.2008 (menționându-se că era liber în acea noapte și nu avea dreptul legal să facă acte de cercetare penală) și nu avea nici competență teritorială de a efectua acte procedural-penale pe raza comunei Stoina. Prin urmare, se apreciază că, chiar și în situația în care s-ar presupune prin absurd că inculpatul M. ar fi agresat victima, fapta sa nu ar întruni elementele de tipicitate al infracțiunii de cercetare abuzivă ci, cel mult, pe cele ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 193 alin. 1 C.pen.

În ceea ce privește presupusa activitate infracțională desfășurată de inculpatul P., se arată că, având în vedere că din declarațiile de acuzare reciprocă nu reiese că acesta ar fi lovit victima în scopul determinării acesteia să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile (iar alte mijloace de probă în acest sens nu există), este evident că lipsește un element de tipicitate al infracțiunii (scopul acesteia), motiv pentru care, la fel ca în cazul inculpatului M., presupusa sa faptă putea întruni, cel mult, elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 193 alin. 1 C.pen.

În consecință, inculpații solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a raportat la art. 396 alin. 5 C.pr.pen., achitarea lor de săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, faptă prevăzută și pedepsită de prevederile art. 266 alin. 2 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., în temeiul art. 17 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen. (fapta nu există în materialitatea ei).

În această fază procesuală au fost audiați inculpații M. Constanstin-C. și P. B.-E. și s-a încuviințat cererea formulată de către inculpați cu privire la reaudierea martorilor T. L. și C. P..

De asemenea, a fost admisă cererea inculpaților privind efectuarea unei adrese către I.P.J. Gorj pentru a comunica data la care au fost reinscripționate cele două autoturisme aflate în dotarea Poliției comunei Stoina în data de 17.11.2008 și dacă există o mașină aparținând acestui post de poliție cu indicativul 220, indicativ inscripționat înainte de 17.11.2008.

Urmare a adresei cu solicitarea redată în alineatul precedent, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj – Serviciul Logistic a răspuns că cele două autospeciale aflate în dotarea Poliției Stoina la data de 17.11.2008 au fost redistribuite în anul 2006, în urma unei achiziții realizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, iar în momentul redistribuirii acestea erau inscripționate, având indicativele GJ-040 pentru autospeciala MAI_ și GJ – 021 pentru autospeciala MAI_. De asemenea, s-a precizat că aceste autospeciale nu au fost reinscripționate de la data achiziției și până la data formulării răspunsului (16.06.2015) iar la nivelul unității nu este înregistrată nicio autospecială cu indicativul GJ – 220.

Examinând apelurile formulate de inculpați, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 și în limitele prevăzute de art. 418 C.pr.pen., Curtea reține următoarele:

Prima instanță a analizat întreg probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în faza de judecată și a stabilit corect starea de fapt, coroborată cu probele administrate.

Pe baza probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, Curtea reține următoarele:

În data de 17/18.11.2008, victima D. N. a consumat alcool într-un bar din localitatea Stoina. Ulterior, acesta aflându-se în fața unui local aparținând numitului P. E. și dorind să mai consume alcool, victima a intrat în acel local, s-a servit cu alcool de la bar și a continuat să consume alcool. . a declanșat alarma, fiind astfel avertizat prin telefon patronul localului, în persoana numitului P. E., persoană care a avut calitatea de învinuit în prezentul dosar.

De asemenea, o persoană care a trecut pe lângă acel local, l-a văzut pe D. N. în fața localului, iar la întoarcere l-a văzut în interior și a anunțat organele de poliție.

Alertat de avertizarea declanșării alarmei, numitul P. E., împreună cu soția s-au deplasat cu autoturismul înspre local. La scurt timp, la fața locului au venit și martorii B. A. E. și S. I., iar ulterior agenții de pază T. A. C. și P. S. A..

Martorul S. I. a arătat că s-a deplasat împreună cu B. la postul de poliție, unde acesta din urmă își lăsase mașina, iar când au ajuns, B. s-a îndreptat spre mașina sa dar a avut o discuție și cu agentul de poliție P. C.. Martorul S. a rulat autoturismul încet, așteptând să fie ajuns din urmă de B., iar pe drum a fost depășit de autoturismul numitului P. E., care l-a depăși, ulterior fiind depășit și de către B.. Ce doi au oprit în fața localului unde se afla victima. Când a ajuns martorul S., acesta a văzut că în bar se afla o persoană (victima D. N.) așezat la o masă, iar numitul P. E. l-a certat și apoi a ieșit afară. Nu l-a văzut să fi exercitat acte de violență asupra victimei.

Deplasarea celor trei autoturisme a fost descrisă mai sus, pentru a se observa că cele trei autoturisme au ajuns una după alta la intervale foarte scurte și că deși, primul a ajuns numitul P., timpul cât s-a scurs până la sosirea celorlalți doi nu a fost suficient ca acesta să exercite actele de violență ce au fost constatate în actele medicale.

După ieșirea lui P. E. din local, S. I., care a rămas la locul respectiv cam 5 minute, a plecat, iar la circa 200-300 m a trecut pe lângă agenții de pază T. și P. care se deplasau înspre bar. Până la sosirea celor 2 agenți, numitul P. E. a stat în afara localului, așteptând poliția.

În acest, timp, în interiorul localului, victima și-a mai turnat alcool, iar la un moment dat, când de față de aflau și ce doi agenți de pază, victima s-a îndreptat spre bar pentru a lua alcool, luând în același timp și telecomanda televizorului, lucru ce l-a iritat pe P. E., care a intrat din nou în bar și, smulgând telecomanda, l-a lovit cu podul palmei pe victimă, în urma căreia victima a căzut mai întâi în genunchi apoi spre partea dreapta, mai întâi în cot și apoi lovindu-se cu umărul drept de podea. Toți martorii au confirmat împrejurarea că victima nu se lovise la cap și nu a existat alt act de violență, P. E. mai intervenind doar ca să nu lase victima să plece, în așteptarea poliției.

În jurul orei 1.00, au sosit agenții de poliție T. L. și P. B. E., care au luat fiecare victimă de braț și au introdus-o în autoturism, deplasându-se apoi la postul de poliție.

La acel moment, agenții de poliție nu au verificat modul în care victima a pătruns în local, dacă au fost sustrase sau distruse bunuri.

La postul de poliție, au venit ulterior și numitul P. E. cu soția sa. Probele administrate în continuare, dovedesc faptul că victima a început să-și revină din starea de ebrietate deoarece și-a cerut scuze de la numitul P. și a încercat să plece acasă, dar nu i s-a permis de către inculpatul P. B. E..

În jurul orei 1.45, a sosit la postul de poliție și inculpatul M. C. C., care era agent de poliție la Postul de poliție Căpreni, în acel moment în afara orelor de serviciu. P. E. i l-a arătat pe D. N., spunându-i despre modul în care l-a găsit în localul său, iar inculpatul M. a început să-i pună victimei întrebări.

În jurul orei 2.00 martorii T. L. și P. C. s-au deplasat împreună cu P. E. și soția acestuia la localul în care pătrunsese victima pentru a efectua cercetarea la fața locului, victima rămânând în tot acest timp în custodia Poliției, respectiv împreună cu inculpații M. și P..

Deși victima se afla în stare de ebrietate, și prezenta o pată roșietică la nivelul feței, urmă a unei posibile agresiuni, aceștia nu au luat măsuri pentru ai fi acordată victimei asistență medicală. De menționat că cei doi inculpați au rămas împreună cu victima mai bine de două ore, inculpații neavând vreo justificare pentru reținerea victimei la postul de poliție, nefiind luată măsura reținerii față de acesta.

Din declarațiile inculpaților rezultă că M. C. - C., în timp ce victima se afla în sala de ședințe a postului de poliție, i-a aplicat acesteia pentru început două palme în urma cărora victima a căzut pe podeaua de ciment acoperită cu mochetă, iar în continuare același inculpat i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele în zona toracică și în cea abdominală.

Astfel, inculpatul P. B. - E. a precizat că l-a văzut pe inculpatul M. C. C. aplicându-i victimei mai multe lovituri consecutive, fără a le putea număra, însă apreciind că au fost cel puțin zece. De asemenea, inculpatul P. B. E. a menționat că inculpatul M. C. - C. i-a aplicat victimei lovituri cu piciorul, fiind imitate figurile de arte marțiale.

După fiecare lovitură, victima era ridicată de pe podea, inculpatul M. C. - C. ținând-o de umăr, întrucât aceasta ar fi căzut dacă nu era susținută în acest fel, și imediat inculpatul i-a aplicat o nouă lovitură cu piciorul. Inculpatul P. B. - E. a precizat că a putut să numere cel puțin cinci căderi ale victimei, urmare loviturilor aplicate cu piciorul, precum și prima cădere a victimei care s-a datorat palmelor aplicate.

Inculpatul P. B. –E. a recunoscut faptul că în intervalul orelor 02.00 – 04.00 i-a aplicat victimei doar două palme, dar în urma acestor agresiuni victima nu ar fi căzut pe podea, întrucât în acel moment aceasta se afla în poziția șezând pe banca din holul postului de poliție.

Inculpatul M. C. - C. a afirmat că după plecarea echipei de cercetare la fața locului, în timp ce victima D. N. se afla în sala de ședințe a postului de poliție, inculpatul P. B. -E. l-a lovit pe acesta cu palma sau pumnul în zona feței, acesta s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se la cap de un ghiveci de flori, și apoi de podea. Victima a rămas întinsă pe spate, respira greu și avea sânge la gură, iar inculpatul P. B. - E. îi aplica acesteia ușoare lovituri cu palmele peste față, pentru a-și reveni. În același scop, la cererea inculpatului M. C. - C., inculpatul P. B. - E. a adus apă și a stropit-o pe victimă pe față.

Din raportul medical de autopsie, rezultă că leziunile constatate pe corpul victimei au fost multiple, ele denotă împrejurarea că inculpații i-au aplicat victimei mai multe lovituri decât cele pe care le-au descris ei prin declarațiile din faza de urmărire penală.

Concluziile raportului medico-legal au fost în sensul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat traumatismului cranio cerebral acut cu fracturarea calotei și vazei craniului, leziunile de la nivelul capului fiind în legătură directă cu decesul și fiind aplicate din față spate și lateral stânga.

Trebuie precizat că inculpații au justificat menținerea victimei pe o durată așa mare în sediul Poliției doar pentru a reuși identificarea. Cu toate acestea, instanța de apel reține din declarația martorului P. C. că în momentul aducerii victimei la sediul poliției, a apărut și agentul de pază C. M., care a arătat că victima se numește D., iar agentul P. a verificat identitatea prin telefon, inclusiv prin descrierea trăsăturilor fizice

Martorul a precizat că în momentul revenirii sale în postul de poliție a remarcat că victima D. N. se afla în sala de ședințe a postului, iar cei doi inculpați se aflau lângă el. Martorul le-a cerut explicații colegilor săi cu privire la faptul că nu l-au lăsat pe acesta să plece acasă și nu au întocmit niciun fel de documente, de asemenea, a observat că era desculț și i-a întrebat pe cei doi de ce erau desculți, dar nu-și mai amintește ce i s-a răspuns.

În intervalul orar 04.00 – 04.30 victima a fost lăsată să plece acasă, dar în momentul în care a ieșit pe ușa postului, în loc să se deplaseze în direcția spre înainte, unde se afla poarta de ieșire din curtea postului, a mers spre dreapta, s-a apropiat de gardul de beton care delimita curtea postului de poliție de proprietatea învecinată și a încercat să escaladeze acel gard, într-o acțiune complet dezordonată și confuză.

Cu privire la acest aspect s-a avut în vedere că inculpatul P. B. - E. a precizat cu ocazia reconstituirii că victima ar fi căzut pe spate urmare tentativelor de escaladare a gardului de beton iar această susținere nu a fost confirmată de inculpatul M. C. - C. și a fost infirmată de agentul de poliție T. L., care audiat fiind, a precizat că victima nu a reușit deloc să escaladeze acest gard și nici nu a căzut în momentul în care a avut aceste încercări

Cei doi inculpați și martorul T. L. l-au urmat pe victima D. N. în curtea postului de poliție, pentru a vedea unde se deplasează, și, observând incapacitatea acestuia de a merge singur acasă, l-au urcat în autoturismul marca Dacia L., cu intenția de a-l transporta la domiciliu.

Victima a fost dusă de către cei doi inculpați și agentul de poliție T. L. până în apropierea casei sale, unde au reușit să-l contacteze pe martorul D. P., vecinul victimei, care la solicitarea organelor de poliție a indicat locuința acesteia. Totodată, martorul i-a informat pe polițiști că D. N. locuiește singur în casă, circumstanțe în care cei trei agenți de poliție au hotărât să-l ducă la domiciliul surorii sale, partea civilă G. D., tot în localitatea Stoina. Martorul D. P. s-a deplasat cu mașina poliției, așezându-se pe bancheta din spate chiar lângă victima D. N., indicând agenților de poliție traseul. Martorul a precizat că victima era inconștientă, respectiv că a remarcat că nu putea vorbi și nu i-a adresat lui personal niciun cuvânt

În momentul în care au ajuns la domiciliul părții civile G. D., în jurul orelor 05.00 – 05.30, a fost găsit soțul acesteia, martorul G. E.. Victima D. N. a fost transportată în casă de către agentul de poliție T. L. și martorul G. E., fiind așezat într-un pat.

Victima a fost găsită de partea civilă G. D., în jurul orelor 07.00, în dimineața zilei de 18 noiembrie 2008, într-o stare fizică alterată, în sensul că dădea tot timpul din mâini într-un gest de apărare, era confuză, nu putea să pronunțe cuvinte inteligibile și nu a recunoscut-o pe sora sa. Martora a mai declarat că victima era lovit puternic în zona obrazului și la nivelul buzelor,unde avea sânge închegat. De asemenea, a observat pe pernă salivă amestecată cu sânge.

În condițiile în care sora victimei și soțul acesteia au plecat la muncă, după ce s-a trezit, victima D. N. a ieșit în curtea casei și a început să mute niște bucăți de lemne dintr-un loc în altul, într-o acțiune complet lipsită de sens. Martora I. E., văzând acțiunile victimei, i-a cerut să plece acasă, dar aceasta fără să vorbească sau să refuze explicit să plece, nu înțelegea să părăsească curtea respectivă în final fiind scos de martoră în stradă.

Instanța de apel reține, că acest comportament al victimei nu mai avea legătură cu consumul de alcool, tulburările de mers și memorie, starea de confuzie, scurgerile sero-sangvine la nivelul gurii fiind semnele unui traumatism cranio cerebral.

După ce a fost scos în stradă, victima a încercat să intre înapoi în curte, timp în care a trecut pe acolo numitul P. N.. Acesta a intervenit în sensul că i-a aplicat victimei câteva lovituri cu o nuia („botă”) din lemn de soc, lovituri în urma cărora victima nu a reacționat în niciun fel. Această din urmă agresiune a avut loc în jurul orei 10.00, în dimineața zilei de 18 noiembrie 2008. Referitor la această agresiune, au fost administrate mai multe probe, acestea fiind în parte contradictorii.

Astfel, martorul M. I. a declarat că P. N. a lovit victima cu pumnii în cap de mai multe ori și apoi cu o bâtă de lemn tot în cap, în zona gâtului și pe spate, . durând 10-15 minute. C. I. a precizat că victima a fost lovită din spate de 3-4 ori cu pumnul în zona cefei și a urechii drepte și nu l-a văzut lovind cu vreun băț, iar loviturile au durat foarte puțin, cca 2-3 minute. Martorul D. D. a arătat că victima a fost lovită de P. N. de circa 4 ori cu pumnul în zona capului și că incidentul a durat 15 minute. Martorul P. G. a precizat că se afla la o distanță de 20 m de incident și a văzut că P. N. dorește să-l ia pe D. N. de la poarta lui G. E., deoarece mama acestuia (soacra surorii victimei), nu-l lăsa să intre în curte și că l-a lovit de câteva ori cu o bâtă de grosimea de 2-3 cm. Apreciază că loviturile aplicate au durat 4-5 minute. M. C. a precizat că victima a fost lovită că bâta în cap și pe tot corpul de ca 10-15 ori.

Toți martorii confirmă faptul că victima nu a ripostat, ceea ce denotă starea de inconștiență și confuzie în care deja se afla.

Cert este că martorul P. N. a renunțat la agresiune îndemnat de D. D. sau, întrucât victima a reuși să intre în curte.

Aceste declarații trebuie interpretate raportat la modul de percepție și nivelul de instruire al fiecărui martor. Instanța de apel reține că aspectele cu privire la care martorii se contrazic sunt esențiale fiind referitoare la obiectul folosit pentru agresiune, unii declarând că a fost lovit doar cu pumnii, alții cu pumnii și cu o bâtă, alții doar cu o bâtă, dimensiunea acestuia fiind variată în declarațiile martorilor, zona aplicării loviturilor fiind diferită de asemenea, precum și intensitatea acestora și durata, de la 3-4 minute la 10-15 minute. Cu toate acestea, numărul loviturilor, chiar în situația în care s-a avut în vedere cel maxim declarat de martori, nu se poate întinde pe o durată e 10-15 minute, nici chiar 2-3 minute.

De remarcat că martorii C. I., D. D., M. I., P. G. au fost reaudiați după preluarea dosarului de către P. Înaltei Curți de Casație și Justiție și au menționat în esență că loviturile au fost de mică intensitate, aplicate cu un băț de grosimea maxim 1 cm, fiind aplicate în zona spatelui, iar cele din zona capului fiind barate de victimă cu mâna dreaptă. Au precizat că datorită faptului că victima purta o giacă groasă nu putea resimți acele lovituri. Și ca durată acestea au fost aplicate timp de câteva secunde.

Aceste ultime declarații se coroborează și cu declarația martorei I. E..

În jurul orei 12.00, după consumarea incidentului arătat mai sus, martora I. E. i-a dat victimei să mănânce. Aceasta a reușit să ia doar două-trei înghițituri de mâncare după care a ieșit din nou în curte. Aproximativ la ora 13.00 martora I. E. a văzut că victima D. N. a căzut pe spate, s-a ridicat în șezut, după care a alunecat în față, rămânând nemișcat. Martora l-a anunțat imediat pe fiul său, martorul G. E., prin intermediul martorului B. A..

Raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 2391/19.11.2008 (filele 366-371 vol. I dosar urmărire penală), precum și de Raportul de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A_ din 21.08.2012 (filele 97-107 voi. IV, dosar urmărire penală au fost avute în vedere atât de prima instanță cât și de instanța de apel pentru excluderea din lanțul cauzal a loviturilor aplicate victimei de către P. E. și P. N..

Potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală (autopsie) nr. 2391/19.11.2008, moartea numitului D. N. s-a datorat „contuziei și hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut cu fracturarea calotei și bazei craniului. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, posibil cele de la nivelul extremității cefalice, căderi repetate, lovire sau/și comprimare a toracelui la planul solului și posibil comprimare cu degetele (n.n. a capului) și lovire de corp dur”.

Din concluziile Raportului de nouă expertiză medico-legală, exhumare nr. A5/4203/20I2 din 21.08.2012 (avizat de către Comisia de avizare și control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” București prin avizul nr. E2/4203 din 14.09.2012 rezultă că moartea numitului D. N. s-a datorat „insuficienței cardio-respiratorii consecința unui traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură liniară de boltă craniană parieto-temporal stâng, contuzii hemoragice cerebrale frontal bilateral bazai, temporal stâng, bazal și parieto-temporal drept latero-bazal. Leziunile traumatice cranio-cerebrale care au dus la deces s-au putut produce prin lovire cu și de plan dur cu legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză. Pentru leziunile traumatice cranio-cerebrale tanatogeneratoare, direcția din care și spre care s-a lovit a fost aceea de poziție victimă agresor față în față, obiectivată de mărcile traumatice faciale situate antero-lateral stânga (plan anterior) urmata de rotația capului și lovirea heteropropulsata a acestuia de plan dur obiectivată de morfologia focarului de fractură craniană situat în plan posterior precum și de topografia și morfologia leziunilor meningo-cerebrale cu aspect de contralovitură obiectivate necroptic și pe planșele fotografice. (...) Producerea leziunilor traumatice numai prin cădere și lovire de un plan dur este improbabilă, în cazul de față fiind obiectivate leziuni traumatice externe și interne în planuri diametral opuse”.

Având în vedere că ceea ce s-a petrecut în sediul poliției a fost stabilit inițial doar din declarațiile inculpaților care s-au acuzat unul pe altul, instanța a de apel apreciază că cei doi inculpați au aplicat victimei și loviturile produse prin comprimarea cu degetele a capului victimei) și lovirea repetată a acestuia de un plan dur și lovirea heteropropulsata a capului de un plan dur.

Aceasta, întrucât, instanța de apel a reținut starea de fapt mai sus menționată și a apreciat că față de momentul în care P. E. a ajuns la localul său, urmat îndeaproape de B. E. și S. I., nu a existat un timp suficient pentru ca acesta să exercite asupra victimei aceste agresiuni. Martorii T. A. și P. S. au arătat că au văzut îndreptându-se spre bar trei autoturisme la intervale scurte de timp, declarații ce se coroborează cu cele ale martorului S., care a arătat că a fost depășit mai întâi de autoturismul Skoda a lui P. și apoi de Becheamu, iar când a ajuns la fața locului l-a văzut pe P., care a pătruns în local și certa victima, neexercitând nici un act de violență, cât timp martorul S. a rămas în locul respectiv.

Prin urmare, instanța de apel reține că lovitura aplicată ulterior de către numitul P. E. nu este în legătură cauzală cu decesul victimei, neavând relevanță sub acest aspect relațiile sale autoritare cu angajații

De asemenea la punctul 6 al raportului de expertiză se arată că „la examenul necroptic nu s-au constat leziuni traumatice specifice lovirii cu un dur alungit tip băț”. Prin urmare, se impune a fi excluse din lanțul cauzal loviturile aplicate de P. N..

În faza de apel, apărarea inculpaților a constat în principal în încercarea de a înlătura declarațiile date de ei în faza de urmărire penală și concluziile rapoartelor de constatare privind comportamentul simulat invocând împrejurarea că înainte de a fi audiați au stat timp de mai multe ore pe holurile Parchetului, că nu i s-a permis a lua legătura cu un avocat, fiind manipulați, învrăjbiți și puși sub presiune psihică de către anchetatori. Probele încuviințate la cerea inculpaților nu au evidențiat exercitarea unei asemenea presiuni. De asemenea, nu trebuie omis că inculpații au un grad de instrucție superior având în vedere și funcția pe care au deținut-o, fiind obișnuiți cu modul de desfășurare al unei anchete. Totodată inculpații au menținut declarațiile și în prezența apărătorilor aleși, dar și în fața instanțelor de judecată cu ocazia soluționării propunerilor de arestare preventivă. Fiind inculpații persoane care anterior au efectuat acte de urmărire penală având în vedere calitatea lor de agenți de poliție, afirmația acestora că a trebuit să declare conform celor sugerate de procuror este lipsită de suport probator și nu poate fi reținută de instanță.

Referitor la declarațiile martorilor P. C. și N. M. O. pe care prima instanță le-a reținut ca fiind de natură să se coroboreze cu ansamblul probelor reținute ca dovedind vinovăția inculpaților, instanța de apel apreciază că acestea nu au valoare probatorie, deoarece, așa cum rezultă din adresa Inspectoratului de Poliție al județului Gorj. Postul de Poliție Stoina și mai mult IPJ Gorj nu a deținut nici o autospecială cu indicativul 220, iar referitor la cel de-al doi-ea martor, acesta, în faza de urmărire penală în prima sa declarație, (vol 1, fila 66) a declarat că s-a deplasat la locuința surorii victimei și a observat că victima se află într-o stare confuză și că nu se putea înțelege cu el, singurele cuvinte pe carele-a înțeles fiind „babule” (porecla martorului) și „măi, măi”, prin urmare declarația cu privire la împrejurarea că a spus și cuvântul „poliția„ și-a modificat-o ulterior.

Instanța de apel reține că indiferent de împrejurarea că victima a rostit și cuvântul poliția nu poate conduce la concluzia că victima a fost bătută de polițiști, apreciind în acest sens că declarația acestui martor și deducțiile sale subiective nu poate fi reținută ca probă împotriva inculpaților, neavând relevanță probatorie.

Față de starea de fapt reținută, instanța de apel, apreciază că există probe de natură a înlătura prezumția de nevinovăție a inculpaților față de infracțiunea de omor în sarcina acestora și că prima instanță a reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților.

Instanța de apel constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor. Astfel, în mod constant s-a stabilit că elementul subiectiv al infracțiunii de omor, trebuie dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura precum și aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre autor și victimă. Lovirea victimei într-o zonă vitală a corpului (capul) și cu intensitate cu și de corpuri dure și în mod repetat, demonstrează că inculpații au urmărit suprimarea vieții victimei.

În ce privește pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de omor fiecărui inculpat, instanța de apel apreciază că prin sentința penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 C.pen. din 1969, reținut de prima instanță ca fiind legea penală mai favorabilă, respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpaților, contribuția acestora la săvârșirea faptei, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Pedepsele de 13 ani și respectiv 14 ani închisoare aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de omor și furt sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.pen.din 1969, respectiv reeducarea inculpaților și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

În aplicarea dispozițiilor art. 72 C.pen, prima instanță a efectuat o analiză și evaluare completă a circumstanțelor personale ale inculpaților, a condițiilor producerii faptei și consecințele acesteia. În acest sens, se reține că infracțiunea de omor denotă un pericol social ridicat, aducând atingere celei mai importante valori sociale, dreptul la viață al individului. Instanța de apel reține că fapta inculpaților, prin modul în care a fost comisă vădește un pericol social ridicat.

Nu au fost identificate elemente care să conducă la reținerea unor circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C.pen. din 1969.

În ceea ce privește infracțiunea de cercetare abuzivă reținută în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, instanța de apel reține că potrivit art. 280 C.pen.: „Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Potrivit art. 4 din codul penal: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.”

De asemenea, potrivit art. 3 și art. 8 din Legea nr. 187/2012: „Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.”

Instanța de apel constată că fapta de cercetare abuzivă reținută în sarcina inculpaților a fost dezincriminată prin modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii, în sensul că în noua reglementare, subiectul pasiv al infracțiunii poate fi doar persoana urmărită sau judecată într-o cauză penală, iar în cauza de față victima nu avea această calitate, nefiind începută urmărirea penală împotriva lor pentru vreo infracțiune, sub acest aspect apelul inculpaților fiind întemeiat, impunându-se achitarea inculpaților pentru această infracțiune.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., va admite apelurile declarate de inculpații P. B. E. și M. C. C., împotriva sentinței penale nr. 1 din 12.01.2015, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar_ /2014.

În consecință, va desființa sentința penală apelată numai cu privire la soluția de condamnare pentru infracțiunea de cercetare abuzivă prev. și ped de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1969 și, rejudecând:

În baza art.396 alin.1, 5 raportat la art.16 alin.1 lit. b teza I C.pr.pen, cu aplicarea art. 4 Cod penal, va achita inculpatul P. B. E. pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. și ped de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1969.

De asemenea, va înlătura dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prev. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, aceea de:13 (treisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

În baza art.396 alin.1, 5 raportat la art.16 alin.1 lit. b teza I C.pr.pen, cu aplicarea art. 4 Cod penal, va achita inculpatul M. C. C. pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. și ped de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1969 și va înlătura dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prev. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, aceea de 14 (paisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenție

Va menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, vor rămâne în sarcina acestuia.

De asemenea, va dispune plata sumei de câte 200 lei pentru fiecare avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. cu titlu de onorariu parțial avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., admite apelurile declarate de inculpații P. B. E. și M. C. C., împotriva sentinței penale nr. 1 din 12.01.2015, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar_ /2014.

Desființează sentința penală apelată numai cu privire la soluția de condamnare pentru infracțiunea de cercetare abuzivă prev. și ped de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1969 și, rejudecând:

În baza art.396 alin.1, 5 raportat la art.16 alin.1 lit. b teza I C.pr.pen, cu aplicarea art. 4 Cod penal, achită inculpatul P. B. E. pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. și ped de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1969.

Înlătură dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prev. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, aceea de:

-13 (treisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

În baza art.396 alin.1, 5 raportat la art.16 alin.1 lit. b teza I C.pr.pen, cu aplicarea art. 4 Cod penal, achită inculpatul M. C. C. pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. și ped de art. 266 alin. 2 C.pen. din 1969.

Înlătură dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor în baza prev. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, aceea de:

-14 (paisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenție

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de câte 200 lei pentru fiecare avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. cu titlu de onorariu parțial avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

F. P. F. M. C. FLORENȚA

GREFIER,

O. IOȚCOVICI

Red. F. P./06.01.2016

Tehnored.O.I. 6 ex- 25.11.2015

Prima instanță– Tribunalul C.-S. - jud. S. G.

← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare...		Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 1013/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Abuz de încredere. Art.238 NCP. Decizia nr. 1042/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 165/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Decizia nr. 1184/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 1193/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr. 211/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1187/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA