Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 98/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 98/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 98/A
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpatul M. P. și partea civilă C. M. Ș. împotriva sentinței penale nr.2574 din 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul asistat de avocat ales A. A., partea civilă asistată de avocat B. A. și avocat M. V. pentru asigurator O. V. Insurance.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-au depus la dosar concluzii scrise de către apărătorul părții civile, împuternicire avocațială și chitanță onorariu.
Instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și urmare rejudecării, achitarea inculpatului, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă fără dubiu vinovăția acestuia, iar declarația singurului martor ocular coincide cu cele susținute de inculpat. În ceea ce privește expertizele efectuate în cauză, arată că acestea sunt pline de ipoteze, contradicții și certitudini și nu aduc nici o lămurire în dosar, însă unul dintre experți a concluzionat că participanții la trafic au obligația de a respecta semnalizarea temporară, care o anulează pe cea permanentă, în speță, administratorul drumului avea obligația să semnalizeze drumul în lucru, însă trecerea de pietoni nu a fost semnalizată corespunzător ca urmare a lucrărilor provizorii care se efectuau. Arată de asemenea că inculpatul este conducător auto de peste 40 de ani și în tot acest timp nu a avut nici o abatere.
Apărătorul părții civile C. M. Ș. solicită respingerea apelului declarat de inculpat, motivat de faptul că inculpatul este cel care a avut culpă în producerea accidentului, chiar și în declarația inițială dată la parchet a susținut în repetate rânduri că a zărit victima care se afla pe podeț la aprox.10metri de trecere, astfel că inculpatul avea obligația de a încetini și a ceda trecerea pietonilor. În ceea ce privește apelul părții civile solicită admiterea acestuia și în rejudecarea laturii civile a cauzei, să se dispună majorarea cuantumului daunelor morale, având în vedere prejudiciul moral suferit de fiul victimei. Arată că victima era pensionar MI cu grad de maior și între el și fiul său- parte civilă în speță, erau relații de afecțiune ridicată.. solicită ca plata daunelor să fie actualizată cu dobânzi legale, calculate de la data producerii accidentului și până la plata efectivă. Solicită de asemenea obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței.
Apărătorul inculpatului solicită să se respingă apelul părții civile, întrucât susținerile apărării nu sunt reale în ceea ce privește starea de fapt, inculpatul nefiind vinovat de accident, astfel că nu se impune acordarea de despăgubiri.
Apărătorul societății de asigurare solicită respingerea apelului formulat de partea civilă și menținerea ca temeinică a hotărârii primei instanțe în ceea ce privește latura civilă și admiterea apelului inculpatului, iar pe fond achitarea acestuia.
Procurorul solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea soluției sub aspectul laturii penale, motivat de faptul că din declarația inculpatului rezultă că acesta a văzut victima însă a apreciat că nu dorește să traverseze, astfel că inculpatul și-a continuat deplasarea și nici măcar nu a redus viteza până la limita evitării oricărui pericol. Împrejurarea că victima s-a dezechilibrat și a căzut nu este susținută de probe, iar expertizele efectuate în cauză și declarațiile martorului ocular relevă culpa inculpatului. În ceea ce privește latura civilă a cauzei arată că instanța de fond în mod greșit a cuantificat daunele morale acordate părții civile, astfel că solicită admiterea apelului părții civile și majorarea daunelor morale.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, nu a acroșat victima cu oglinda, a circulat cu viteză redusă, iar pedeapsa aplicată de instanță este prea mare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2574/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, în baza art. 396 al. 2 Cod Procedură Penală s-a dispus condamnarea inculpatului M. P. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al.2 Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 5 din Noul Cod Penal.
În baza art. 71 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului și in baza art. 82 stabilește un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 al.5 Cod Penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 404 Cod Procedură Penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal din anul 1969, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 397 al. 1 Cod Procedură Penală, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă C. M. Ș., și inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul O. V. Insurance Group SA, în limita plafonului aferent anului 2012 la plata sumei de 3523,5 lei daune materiale și 20.000 euro daune morale. S-au respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. din dosar 5326/P/2012 înregistrat la data de 25.06.2014, a fost trimis în judecată inculpatul M. P., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al. 2 C. Penal reținându-se în sarcina sa că în data de 17.08.2012 conducând un autovehicul l-a accidentat mortal pe numitul C. M..
Audiat în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că nu se consideră vinovat de producerea accidentului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de 17.08.2012, în jurul orelor 10.35, inculpatul M. P. conducea autoturismul marca Dacia cu nr._ având ca pasager pe scaunul din dreapta față pe fiul său martorul M. P. M..Acesta se deplasa pe . A., din direcția Podgoria spre Micalaca. Datorită unor lucrări ce se efectuau la viaduct și la liniile de tramvai, în zonă circulația vehiculelor în ambele sensuri se desfășura doar pe sensul de mers dinspre Micalaca spre Podgoria, zona fiind semnalizată cu indicatoare și marcaje. Trecerea pentru pietoni existentă era marcată prin marcaj și indicator doar pe sensul de mers dinspre Micalaca spre Podgoria. Pe sensul de mers pe care circulația a fost deviată nu era montat indicator de trecere pentru pietoni. Din cauza lucrărilor traversarea terasamentului liniilor de tramvai între cele două treceri pentru pietoni se efectua pe un podeț de scânduri.Ajungând în dreptul trecerii de pietoni, inculpatul nu a acordat prioritate de trecere victimei Cseghedi M. care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal dinspre sala Polivalentă spre sediul Enel și l-a lovit pe acesta cu partea lateral dreapta a autoturismului în zona oglinzii retrovizoare.În urma impactului, victima a căzut în spațiul creat între partea carosabilă și terasamentul liniilor de tramvai. Urmare a leziunilor suferite acesta a decedat în aceeași zi.După producerea accidentului pentru a nu bloca traficul, inculpatul a mutat autoturismul în față spre viaduct în afara părții carosabile.
Starea de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost probată cu proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, înscrisuri, declarații martori, expertize.
Audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a declarat că în aceea zi s-a apropiat de trecerea de pietoni și a văzut că un bătrân se afla aproape de aceasta însă, a apreciat că nu dorește să traverseze astfel că și-a continuat deplasarea și când aproape a trecut de trecerea pentru pietoni a auzit o bubuitură și fiul său i-a spus să oprească întrucât s-a întâmplat ceva. A precizat de asemenea că nu a acționat frâna, întrucât nu a fost necesar nefiind nici un pieton angajat în traversare.
În cauză a fost audiat și singurul martor ocular al accidentului, fiul inculpatului care era pasager al autovehiculului condus de către inculpat.Acesta a declarat ca și tatăl său, că a văzut pe terasamentul liniilor de tramvai un bătrân care se uita către Micalaca, fără a avea intenția de trecere a drumului public. Tatăl său văzând că nu sunt pietoni și-a continuat deplasarea și a auzit o bubuitură și i-a spus tatălui său să oprească mașina pentru a vedea dacă nu s-a întâmplat ceva.
În cauză s-au efectuat și două expertize auto pentru a lămuri dinamica producerii accidentului.
Raportul de expertiză criminalistă efectuat a stabilit că, în situația în care se va reține existența trecerii pentru pietoni cauza accidentului rutier, o constituie neasigurarea în zonă a unei semnalizări clare fără echivoc și în conformitate cu prevederile legale precum și neacordarea priorității de trecere victimei de către inculpat.În situația în care în zonă nu se va reține existența trecerii pentru pietoni, cauza producerii accidentului o constituie neasigurarea în zonă a unei semnalizări din care să rezulte inexistența trecerii pentru pietoni de către administratorul drumului cât și angajarea în traversarea drumului prin loc nepermis de către victimă.
Obligația inculpatului de a acorda prioritatea de trecere este stabilită de către art. 72 al. 2 din Codul Rutier și de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al Codului Rutier. Acest texte de lege prevăd obligația conducătorului de vehicule de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat marcat și semnalizat corespunzător.
Raportat la aceste texte de lege, expertiza criminalistică efectuată în cauză a distins două situații și anume, cea a existenței sau inexistenței trecerii pentru pietoni, raportat la împrejurarea că trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul era marcată dar nu era semnalizată cu indicator rutier pe sensul de mers pe care se deplasa inculpatul datorită faptul că circulația era deviată din cauza lucrărilor.
Instanța a stabilit că, împrejurarea că trecerea de pietoni nu era semnalizată decât cu marcaj pietonal fără a exista pentru sensul de mers al inculpatului un indicator rutier care să semnalizeze existența trecerii, nu este o împrejurare care să ducă la înlăturarea răspunderii penale a acestuia. Aceasta, deoarece inculpatul în mod constant atât în faza de urmărire penală a declarat că a fost convins că victima nu dorea să traverseze, astfel că nu a fost necesar să îi acorde prioritate de trecere. Indicatorul de trecere pentru pietoni așa cum este acesta reglementat de anexa Codului Rutier, este unul de informare, care are ca rol aducerea la cunoștința conducătorului vehiculului că urmează să se apropie de o trecere de pietoni, unde are obligația de a acorda prioritatea. Absența acestuia poate fi analizată prin prisma producerii de efecte juridice, doar în situația în care se poate stabili în cauză că, conducătorului vehiculului nu a știut că urmează a se deplasa într-o zonă unde se află o trecere pentru pietoni.Însă, în dosar împrejurarea că inculpatul a știut că se deplasează într-o zonă cu trecere pentru pietoni este necontestată.
Raportat la susținerea inculpatului prin concluziile scrise în sensul că victima efectiv a căzut pe autovehiculul său, aceasta nu este probată la dosarul cauzei. Dacă aceasta ar fi căzut și ar fi agățat oglinda, această împrejurare ar fi fost observată atât de către inculpat cât și de către martorul ocular care însă nu au declarat acest lucru.
Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul și de a-l acroșa cu partea dreaptă a autovehiculului și de a accidenta mortal pe numitul Cseghedi M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al. 2 C. Penal, text de lege în baza căruia instanța va condamna inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Culpa în producerea accidentului aparține inculpatului, care a încălcat prevederile art. 72 al. 2 din Codul Rutier și 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al Codului Rutier, cu modificările ulterioare, în sensul în care nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni.
Analizând în ansamblu legea penală mai favorabilă prin prisma prevederilor art. 5 din Noul Cod Penal, instanța a stabilit că aceasta este Codul Penal din 1969.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizarea prevăzute de art. 72 C. Penal, gradul de pericol social al faptei care este ridicat raportat la împrejurarea că inculpatul a produs un accident grav de circulație rutier, persoana inculpatului care nu este cunoscută cu antecedente penale.
Plecând de la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod Penal, instanța a stabilit că acesta se poate realiza în cazul inculpatului și fără privare de libertate În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constituit parte civilă în cauză fiul victimei C. M. Ș. cu suma de 4535,5 lei daune materiale și 100.00 euro daune morale.
Autoturismul condus de inculpat, la data producerii accidentului avea încheiată o poliță de asigurare valabilă la societatea de asigurare O. V. Insurance Group SA.
În ceea ce privește întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în cauză prevăzute de art. 1357 Cod Civil, instanța a constatat că acestea sunt îndeplinite în cauză. Astfel ne aflăm în fața unei fapte ilicite, a unui prejudiciu a vinovăției sub forma culpei inculpatului și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate în cauză, acestea au fost dovedite cu înscrisuri aflate la filele 24-28 dosar, pentru suma de 3523,5 lei (mormânt funerar, sicriu taxe la biserică și cheltuieli pentru pomană).
Suma de 1.012 lei solicitată pentru plata achitării expertizei criminalistice, nu poate fi inclusă la cheltuieli materiale și a fost avută în vedere de către instanță la acordarea cheltuielilor judiciare.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, art. 1391 Cod Civil, permite acordarea unei despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei. În cauză partea civilă și-a pierdut tatăl.
În ceea ce privește cuantificarea unei astfel de sume de bani, instanța a avut în vedere că, dreptul la acordarea de daune morale este dat în principal de afecțiunea stabilită între persoane și de suferința deosebită încercată.Evaluarea acestor daune, nu poate avea la bază criterii obiective ci doar o apreciere subiectivă. Această împrejurare nu îl poate împiedica însă pe judecător, ca prin apreciere să stabilească nivelul despăgubirilor care în circumstanțele cauzei ar constitui o reparație suficientă. În cauză instanța a apreciat că suma de 20.000 de euro este îndestulătoare.
Împotriva sentinței penale 2574/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. au declarat apel în termen legal inculpatul Meches P. și partea civilă C. M. Ș., apeluri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara la data de 10.12.2014.
În motivarea apelului declarat de partea civilă se solicită majorarea daunelor morale la suma solicitată în constituirea de parte civilă, respectiv 100.000 euro, întrucât suma de 20.000 euro acordată de instanță părții civile- respectiv fiul victimei, este mică, având în vedere gravitatea prejudiciului de ordin nepatrimonial suferit și legătura de afectivitate foarte mare existentă între părinte și fiu. Arată că tatăl părții civile a fost pensionat cu grad de maior în Ministerul de Interne, a respectat dispozițiile legale până la sfârșitul vieții, chiar și în cazul de față traversând . pietoni și chiar dacă avea o vârstă înaintată se ocupa personal de întreținerea și administrarea locuinței sale din A..
În motivarea apelului declarat de inculpat se solicită achitarea în temeiul art. 16 alin.1 lit.a c.p.p, considerând că hotărârea primei instanțe este motivată neconvingător și nu se bazează pe nici una din probele administrate, întrucât deși instanța reține că inculpatul nu a acordat prioritate de trecere pietonului, reține și faptul că inculpatul, în mod constant a declarat că a apreciat că pietonul nu dorește să traverseze. În ceea ce privește expertizele efectuate, se arată că în raportul de expertiză tehnică expertul, ca și părere personală, a susținut vă victima s-a dezechilibrat pe podeț… a făcut un pas pe carosabil, dar a căzut pe aripa autoturismului condus de inculpat, concluzie a expertului din care rezultă că victima era încă pe podeț în momentul în care autoturismul trecea prin fața sa. Nici raportul de expertiză criminalistică nu a exclus această posibilitate, dar a stabilit faptul că administratorul drumului trebuia să semnalizeze lucrările provizorii în mod corespunzător, la pag. 6 a raportului susținându-se că nu exista amplasat un indicator de infirmare privind trecerea pentru pietoni. Față de starea de fapt existentă la dosar se consideră că inculpatului nu i se poate stabili vreo culpă în producerea accidentului, victima căzând efectiv pe autoturismul său. Raportat și la faptul că singura avarie a mașinii a fost ruperea oglinzii din partea dreaptă, se apreciază că varianta dezechilibrării victimei și a încercării sale de a se echilibra prin prinderea de oglinda mașinii este singura plauzibilă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 417 al.2 c.p.p, instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că în data de 17.08.2012 în jurul orelor 10,35 inculpatul Meches P., având ca pasager în dreapta față pe fiul său Meches P. M., a condus autoturismul Dacia 1310 nr. înmatriculare_ pe . A., dinspre Podgoria spre cartierul Micalaca. Ajuns în apropierea trecerii de pietoni din zona stației de tramvai de lângă sala Polivalentă, inculpatul a sesizat faptul că o persoană de sex masculin, respectiv numitul C. M. în vârstă de 86 ani, s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal de la dreapta la stânga față de direcția sa de deplasare, dar inculpatul nu a acordat prioritate de trecere, lovind pietonul cu partea laterală dreapta a mașinii în zona oglinzii retrovizoare. După producerea accidentului, inculpatul a mutat autoturismul în față spre viaduct, înafara părții carosabile. În urma impactului victima a căzut în spațiul situat între partea carosabilă și terasamentul liniilor de tramvai, acesta decedând în cursul aceleiași zile la Institutul de Cardiologie Timișoara.
Cu ocazia audierii de către instanța de fond- fila 31, 32 dosar fond și de către instanța de apel – fila 20 dosar apel, inculpatul Meches P. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, arătând că nu se consideră vinovat de producerea accidentului, a remarcat victima aflată pe podeț în timp ce se afla în coloana de mașini, la aproximativ 10 metri de locul în care se afla aceasta și a apreciat că aceasta nu dorește să traverseze trecerea de pietoni ci doar stătea și se uita, astfel că și-a continuat drumul, auzind o bubuitură în partea laterală a mașinii. Inculpatul arată că a oprit și a observat că victima a căzut dezechilibrându-se și s-a prins de oglinda mașinii în cădere, că loviturile menționate în raportul de expertiză de pe corpul victimei provin din lovirea de pietre. Inculpatul mai arată că de la locul în care se afla victima pe podeț și până la mașina sa erau 80 cm, podețul era amplasat în dreptul trecerii de pietoni neputându-și explica cum a ajuns victima de la locul unde staționa pe podeț până la mașină, probabil a călcat în gol și s-a dezechilibrat, că nu a acționat sistemul de frânare întrucât nu era nici un pieton angajat in traversarea străzii, că trecerea de pietoni era marcată și știa de existența acestuia.
Apărarea inculpatului în sensul că nu se face vinovat de producerea accidentului rutier și că victima s-a dezechilibrat de pe podețul pe care se afla neavând intenția să traverseze . marcat, nu poate fi reținută. Potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului – filele 17-19 dosar UP, atât inculpatul cât și fiul acestuia au indicat locul producerii accidentului de circulație pe trecerea de pietoni situată pe . de mers dinspre Podgoria spre Calea Radnei, de la stația de tramvai Polivalentă, unde traficul rutier se desfășoară pe ambele sensuri, deoarece se execută lucrări de abilitare a pasajului rutier Micalaca, precum și la terasamentul liniei de tramvai. Starea de fapt mai sus descrisă rezultă și din planșele foto atașate – filele 24- 29 dosar UP. Din raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expert I. O. – filele 52- 69 dosar UP,precum și completarea acestuia filele 73- 75 dosar UP, rezultă că impactul autoturismului cu victima s-a realizat pe trecerea de pietoni amenajată corespunzător, că pe partea carosabilă, zona din partea dreaptă a sensului de mers al autoturismului s-au găsit pete de sânge, poziționate la 30,4 metri de reperul fix și oglinda retrovizoare exterioară dreapta, neidentificându-se urme de frânare pe trecerea de pietoni provenind de la roțile autoturismului Dacia. De asemenea, s-a stabilit că pe terasamentul liniilor de tramvai, trecerea de pietoni era amenajată pe un podeț, realizat cu scânduri fixate necorespunzător, iar avariile autoturismului Dacia implicat în accident sunt concentrate in zona oglinzii retrovizoare dreapta, care a fost smuls din sistemul de prindere de pe panoul ușii față dreapta și chederul geamului ușii față dreapta. S-a apreciat că, având în vedere împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație, avariile autoturismului ( concentrate în partea laterală pe o zonă restrânsă ca lungime, respectiv în zona stâlpului față dreapta și a oglinzii retrovizoare dreapta) și leziunile victimei, nu există legătură de cauzalitate între viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat și producerea accidentului, chiar și în situația în care viteza de deplasare ar fi fost mai mare, ex.peste 30 km la oră, accidentul s-ar fi produs, victima nefiind lovită cu partea frontală. Totodată, deoarece inculpatul a observat victima care intenționa să traverseze partea carosabilă, situație nerecunoscută de inculpat, acesta nu a considerat că trebuie să acorde prioritate de trecere pietonului și nu a întreprins nici o acțiune( ex.frânare) care să aibă ca rezultat final oprirea autoturismului pentru a acorda prioritate pietonului.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că inculpatul Meches P. nu a respectat reglementările legale referitoare la obligația conducătorilor de autovehicule de a acorda prioritate pietonilor care traversează partea carosabilă a drumului public prin loc semnalizat și marcat ca trecere pentru pietoni. Conform legislației rutiere în vigoare, respectiv art. 123 lit.i din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, conducătorii de autovehicule au obligația să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități, în situația când se află la trecerile de pietoni nesemaforizate dar semnalizate prin indicatoare și marcaje, iar pietonii aflați în imediata apropiere a părții carosabile intenționează să se angajeze în traversare și să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului- art. 135 lit.h din același regulament. Conform răspunsului la întrebarea nr. 2 a raportului de expertiză, rezultă că prima obligație, respectiv de a circula cu o viteză mai mică de 30 km/h înainte de trecerea pentru pietoni a fost respectată de inculpat, dar cea de a doua obligație, respectiv de a acorda prioritate de trecere pietonilor care sunt în traversare nu a fost respectată, pietonul intrând în contact cu autoturismul. De asemenea, din declarația inculpatului rezultă că acesta nu a intenționat să acorde prioritate pietonului care intenționa traversarea.
În raportul de expertiză s-a concluzionat că victima Cseghedi M. ar fi putut evita producerea accidentului dacă nu ar fi încercat traversarea părții carosabile având în vedere coloana de vehicule care circula pe partea carosabilă, sau dacă ar fi circulat cu atenție la traversarea podețului amenajat peste terasamentul liniilor de tramvai, concluzionându-se că aceste măsuri de prevenire nu erau obligatorii pentru victimă, nefiind menționate ca obligații în reglementările circulației pe drumurile publice. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că vinovat de producerea evenimentului rutier este inculpatul, care nu a acordat prioritate pietonului care intenționa să traverseze partea carosabilă pe o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător, observată de către inculpat și despre care avea cunoștință anterior producerii accidentului. Având în vedere art. 72 alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede că „ pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor „, expertul a concluzionat că în momentul în care victima se afla pe podețul amenajat peste terasamentul liniilor de tramvai, ea se afla pe o zonă special amenajată, marcată și semnalizată corespunzător, pe unde pietonul avea prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule. Victima nu s-a lovit de ușa față dreapta a autoturismului condus de inculpat, ci a fost lovită de stâlpul față dreapta, iar contactul inițial s-a realizat cu aripa față dreapta, dovada acestor concluzii fiind ceasul victimei, prins de chederul parbrizului și urmele de sânge de pe chederul ramei geamului ușii față dreapta .
Astfel, în mod corect a fost stabilită vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin.2 c.p.
Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”
Prin urmare, instanța de apel apreciază că raportat atât la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 C.penal anterior, în vigoare la data săvârșirii infracțiunii și ale art.74 din codul penal, pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia este corect individualizată fiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de către acesta de noi infracțiuni.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța de apel reține că partea vătămată C. M. S. – fiul victimei s-a constituit parte civilă cu suma de 4535, 5 lei daune materiale și 100 000 euro daune morale, prima instanță dispunând obligarea inculpatului alături de asigurator la plata sumei de 3523, 5 lei daune materiale și 20.000 euro daune morale. Hotărârea a fost atacată de către partea civilă doar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale apreciat ca fiind necorespunzător față de suferințele cauzate acesteia de moartea tatălui.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, instanța de apel apreciază că suma stabilită de către instanța de fond nu depășește cuantumul rezonabil.
La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.
În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21 - 25 iunie 1969, dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monedei; …”
În speță, suferințele părții vătămate sunt apreciabile în condițiile în care în urma accidentului produs din culpa inculpatului a avut loc decesul tatălui său în vârstă de 86 de ani și este evident că între cei doi erau relații de afecțiune, încredere și sprijin reciproc, ceea ce face ca nicio sumă de bani să nu poată compensa o asemenea pierdere. Cu toate acestea, instanța este obligată să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Față de toate aceste aspecte, instanța de apel apreciază că se impune menținerea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond.
Astfel, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M. P. și partea civilă C. M. Ș. împotriva sentinței penale nr.2574 din 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M. P. și partea civilă C. M. Ș. împotriva sentinței penale nr.2574 din 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria A..
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul și partea civilă apelantă la plata sumei de 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2015.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red. AN/02.02.2015
Tehnored A.J. /2 ex/09.02 2015
Prima instanță: Judec.A.- C. M.
| ← Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 190/2015.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 97/2015.... → |
|---|
