Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ 14operator 2711
DECIZIA NR: 30/CO
Ședința publică din 10.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența F. M. C.
Grefier: A. I. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Pe rol se află judecarea contestației formulate de inculpatul S. V. P. S. împotriva încheierii de ședință din data de 05.02. 2015 pronunțată de Tribunalul C.- S. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul S. V. P. S. personal, asistat de avocat din oficiu B. A. M. din cadrul Baroului T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri formulate și nici alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației formulate de inculpat.
Avocatul din oficiu solicită admiterea contestație și înlocuirea măsuri arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau cea arestului la domiciliu
Procurorul solicită respingerea contestație ca nefondată, apreciind ca temeinică și legală încheierea pronunțată de instanța de fond.
Inculpatul solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 05.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14 Tribunalul C.-S. a admis cererile de amânare formulate de avocata P. V., în calitate de reprezentant substituent al apărătorului din oficiu al părții civile minore F. R., avocat M. H., și de apărătorul din oficiu al inculpatului S. P. V. S., avocat F. C..
A amânat judecata cauzei la data de 26 februarie 2015, pentru când se va recita inculpatul S. P. V. S. din Penitenciarul Timișoara, și partea civilă S. Clinic de Urgență pentru C. „Louis Ț.” Timișoara, iar partea civilă F. R. (minor) nu va mai fi citată, față de disp. art.353 al.2 Cod procedură penală.
A constatat că mama minorului F. R. - numita F. N. L. nu mai are calitate de reprezentant legal al acestuia.
A Iuat act că reprezentarea părții civile minore F. R. se realizează prin Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C.-S., pentru care se prezintă Consilierul juridic D.-R. A..
A constatat că partea civilă F. N. L. nu își mai menține constituirea de parte civilă împotriva inculpatului și că aceasta nu mai are calitate procesuală în cauză.
A dispus ca această să fie scoasă din cauză.
A constatat că S. Județean de Urgență Reșița nu s-a constituit parte civilă și astfel nu are calitate procesuală în cauză.
A dispus ca acesta sa fie scos din cauza.
A luat act de constituirea de parte civilă formulată împotriva inculpatului de partea vătămată S. Clinic de Urgență pentru C. „Louis Ț.” Timișoara, prin Cabinet Individual de avocat Bot C., pentru suma de 4154,46 lei.
A luat act de constituirea de parte civilă nr.4873 din 04.02.2015, formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C.-S. pentru partea civilă minoră F. R., prin care solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
A dispus virarea, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați C.-S., a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu pentru asistența judiciară obligatorie asigurată de avocatul P. V. pentru inculpatul S. P. V. S., în faza de urmărire penală, conform delegației pentru asistența judiciară nr.4951 din 28.10.2014, aflată la dosarul de urmărire penală.
În baza art.362 rap. la art.208 și art.223 alin.2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față inculpatul:
S. P. V. S. (porecla -, născut la data de 16.10.1995, în Reșița, jud. C.-S., CNP_, fiul lui natural și al lui S. Iulca-V., cetățenia română, starea civilă necăsătorit, studii fără, situația militară nesatisfăcută, profesia/ocupație fără ocupație, loc de muncă fără, cu domiciliul în B., ., jud. C.-S., fără forme legale în loc. B., ., . număr, jud. C.-S., necunoscut cu antecedente penale/dacă împotriva sa se desfășoară un proces penal, pentru următoarea/următoarele faptă/fapte – nu, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.5/UP din 29.10.2014 emis în dosarul nr._ ), cercetat sub aspectul infracțiunii de tentativă la omor săvârșită asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art.32 al.1 Cod penal raportat la art.188 al.2 Cod penal coroborat cu art.199 al.1 Cod penal.
În baza art.208 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul S. P. V. S., pe o durată de 60 zile, începând cu data de 5 februarie 2015 până în data de 5 aprilie 2015, inclusiv.
A respins cererea formulată de apărătorul inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art.202 al.4 lit.d Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Având în vedere cererea formulată de reprezentanta părții civile minore F. R., avocat P. V., prezentă în substituirea avocatului din oficiu M. H., prin care s-a solicitat amânarea cauzei întrucât nu poate asigura substituirea colegului său, în sensul reprezentării intereselor părții civile minore, deoarece a prestat apărare pentru inculpat în faza de urmărire penală (fapt ce nu l-a cunoscut la momentul la care a semnat delegația de substituire), tribunalul, constatând că se creează conflict de interese și ținând seama de faptul că este prima cerere de amânare de acest gen (cauza fiind la primul termen de judecată), dar și de concluziile părților, pentru garantarea și respectarea dreptului la apărare al părții civile minore, a încuviințat cererea și a dispus acordarea unui nou termen de judecată, pentru când se vor recita inculpatul S. P. V. S. din Penitenciarul Timișoara, și partea civilă S. Clinic de Urgență pentru C. „Louis Ț.” Timișoara, iar partea civilă F. R. (minor) nu va mai fi citată, față de disp. art.353 al.2 Cod procedură penală.
S-a constatat că prin sentința civilă nr.2122/2014 din 08.12.2014, pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul C.-S., prin care s-a dispus instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului față de minorul F. R. la asistentul maternal profesionist J. L.-M. și delegarea drepturilor părintești referitoare la persoana și bunurile minorului în favoarea directorului executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C.-S., drept pentru care mama minorului F. R. - numita F. N. L. nu mai are calitate de reprezentant legal al acestuia.
A constatat că partea civilă F. N. L. nu își mai menține constituirea de parte civilă formulată în fața procurorului (fila 18 dosar urmărire penală) și nu are niciun fel de pretenție materială („nu vrea bani”) față de inculpat, sens în care instanța de fond a apreciat că aceasta nu mai are calitate procesuală în cauză și a dispus ca această să fie scoasă din cauză.
Prima instanță a mai constatat că S. Județean de Urgență Reșița nu s-a constituit parte civilă în cauză, prin adresa nr.1063 din 02.02.2015, întrucât minorul F. R. nu a fost internat în această unitate spitalicească, ci doar i s-au efectuat investigațiile necesare, fiind transferat la S. Clinic de Urgență pentru C. „L. Ț.” Timișoara – Chirurgie Pediatrică, sens în care s-a apreciat că nu are calitate procesuală în cauză.
Instanța fondului a luat act de constituirea de parte civilă formulată de partea vătămată S. Clinic de Urgență pentru C. „Louis Ț.” Timișoara, prin Cabinet Individual de avocat Bot C., care prin care s-a solicitat acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a sumei de 4154,46 lei, fiind atașat decont de cheltuieli și Foaie de Observație clinică generală.
S-a luat act de constituirea de parte civilă nr.4873 din 04.02.2015, formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C.-S., prin care s-a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
Față de constituirile de parte civilă, la solicitarea apărătorului din oficiu al inculpatului S. P. V. S., avocat F. C., independent de cererea de amânare formulată de către avocata P. V., instanța de fond a acordat un nou termen de judecată pentru studierea acestora.
Prima instanță a dispus virarea, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați C.-S., a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu pentru asistența judiciară obligatorie asigurată de avocatul P. V. pentru inculpatul S. P. V. S., în faza de urmărire penală, conform delegației pentru asistența judiciară nr.4951 din 28.10.2014, aflată la dosarul de urmărire penală.
Având în vedere că măsura preventivă a arestului luată față de inculpatul S. P. V. S. a fost menținută până la data de 13.02.2015, tribunalul a constatat că inculpatul S. P. V. S. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, ca urmare a măsurii luate prin încheierea penală nr.37 din 29.10.2014 a Tribunalului C.-S., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 29.10.2014 până la 27.11.2014, inclusiv, fiind emis, în mod corespunzător, mandatul de arestare preventivă nr.5/UP din 29.10.2014. Încheierea, mai sus-amintită, a rămas definitivă prin decizia penală nr.112/DL/CO din 04.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpat. Ulterior, măsura preventivă a fost confirmată/prelungită/menținută prin încheieri succesive rămase definitive.
Instanța de fond a remarcat că la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, judecătorul de drepturi și libertăți și, mai apoi, judecătorul de camera preliminară ai tribunalului, dar și complete ale curții de apel, în judecarea contestațiilor formulate de către inculpat, au reținut că există elemente de fapt care servesc la conturarea existenței unei infracțiuni (tentativă la omor săvârșită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin.2 Cod penal, coroborat cu art. 199 alin. 1 Cod penal), la identificarea făptuitorului și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, fiind îndeplinite dispozițiile art.223 al.2 Cod procedură penală.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii preventive, potrivit art.362 al. 2 raportat la art.208 al. 2 Cod procedură penală, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul C. S. a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului S. P. V. S..
Instanța de fond a reținut că potrivit art.362 al. 2 Cod procedură penală, instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
În acest sens, prima instanța a reținut că din probele administrate până la acest moment, în faza de urmărire penală, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunea de tentativă de omor săvârșită asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art.32 al.1 Cod penal raportat la art.188 al.2 Cod penal coroborat cu art.199 al.1 Cod penal, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani, a cărui maxim special se majorează cu o pătrime, și interzicerea exercitării unor drepturi, iar modul și circumstanțele de comitere a faptei ce fac obiectul prezentului dosar, coroborate cu datele ce caracterizează persoana inculpatului justifică, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, pentru înlăturarea unei potențiale stări de pericol.
Mai mult, prima instanța a avut în vedere dispozițiile art.223 alin.2 Cod procedură penală, în cazul acestei infracțiuni, măsura arestării preventive poate fi luată și fără a se avea în vedere limitele de pedeapsă, în situația în care există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta, pe baza evaluării gravității acesteia (fiind o infracțiune intenționată împotriva vieții), a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia.
Așa cum s-a reținut și la luarea măsurii arestării preventive, starea de pericol și de gravitate a faptei poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care este trimis în judecată inculpatul, din pedeapsa mare prevăzută de lege, din modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunii, din reacția publică la comiterea unei infracțiuni de acest gen.
În acest sens, prima instanță a apreciat că pericolul pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o amenințare pentru colectivitatea umană, prin crearea unei sentiment de insecuritate a populației, generat de rezonanța socială negativă a faptului că inculpatul S. P. V. S., asupra căruia planează acuzația comiterii infracțiunii de tentativă de omor săvârșită asupra unui membru de familie (fiul concubinei sale, în vârstă de doar trei ani), este cercetat în libertate, cu alte cuvinte s-ar produce o perturbație la nivelul disciplinei publice, stimulând temerea că, împotriva unor fapte periculoase nu se acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre, putând constitui o încurajare și pentru alte persoane de a săvârși asemenea fapte. De asemenea, instanța de fond a reținut că pericolul social nu s-a diminuat, faptele fiind săvârșite în trecutul recent - acum 4 luni - și un asemenea interval de timp nu poate șterge indignarea publică firească față de fapta inculpatului și nici nu poate să prevină reacția publică de oprobriu și insecuritate ce ar apărea dacă inculpatul nu ar mai fi supus măsurii preventive a arestului.
Prima instanță a mai menționat, altfel cum s-a remarcat și în considerentele Deciziei nr.112/DL/CO din 04.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpat, alegații reiterate și care sunt actuale și în acest moment procesual, respectiv că inculpatul a săvârșit în mod repetat, brutal, crud și indiferent că se afla sau nu în stare de ebrietate, acte de o extremă violență împotriva unei persoane care, datorită vârstei - 3 ani - era într-o absolută imposibilitate de a se apăra. A rezultat clar că inculpatul este o persoană ce prezintă un mare grad de impulsivitate insuficient controlată în relațiile cu alte persoane și că este foarte puțin capabil de empatie (capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți și de a le respecta drepturile) ceea ce îl face periculos pentru anturaj și pentru societate. Astfel, s-a concluzionat că pericol este, în principal, cel ce trebuie înlăturat prin menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.
Suplimentar de cele arătate,prima instanța a avut în vedere că legalitatea măsurii privative de libertate presupune ca aceasta să fie dispusă cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale din dreptul intern și să fie conformă cu scopul art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acela de protejare a persoanei împotriva arbitrariului, fapt ce s-a respectat în cauză. Inculpatul fiind cercetat cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale menite să asigure respectarea drepturilor omului și a prezumției de nevinovăție.
Instanța fondului a apreciată că prin menținerea măsurii arestării preventive nu i se încalcă inculpatului niciunul din drepturile prevăzute și garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, verificarea legalității și temeiniciei arestării acestora nepresupunând o analiză asupra fondului cauzei și a vinovăției.
Totodată, s-a apreciat față de cele expuse, că măsura arestului preventiv este necesară în continuare, iar menținerea ei este justă, în condițiile nemodificării stării de fapt și de drept avută în vedere la adoptarea/prelungirea ei.
Prima instanță a constatat că măsurile alternative la detenție nu prezintă nicio garanție, fiind insuficiente pentru a înlătura starea de pericol creată și existentă, astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, precum măsura preventivă a controlului judiciar, prev. de art.211 și urm. Cod procedură penală, sau măsura arestului la domiciliu, prev. de art.218 și urm. Cod procedură penală.
Raportat la cele invocate de inculpatul, respectiv că nu acceptă și i se pare nedrept ca este deținut laolaltă cu un mare număr de făptuitori de crime, iar el n-a omorât pe nimeni, motiv pentru care a solicitat plasarea sa în arest la domiciliu, prima instanță a considerat că problema ridicată nu este, ca și rezolvare, de competența materială a acestei instanțe, ci de aceea a administrației locului de deținere, sub controlul judecătorului delegat. În orice caz, ea nu este una de natura a determina înlocuirea măsurii arestului preventiv cu aceea a arestului la domiciliu.
Față de cele de mai sus, instanța de fond, în baza art.362 rap. la art.208 și art.223 alin.2 din Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpatul S. P. V. S., iar în temeiul art.208 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive față de acesta, pe o durată de 60 zile, începând cu data de 5 februarie 2015 până în data de 5 aprilie 2015, inclusiv.
A respins cererea formulată de apărătorul inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art.202 al.4 lit.d Cod procedură penală.
Împotriva acestora a declarat contestație inculpatul S. V. P. S..
Din analiza încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate și analizate din oficiu, potrivit art.4251 alin.4 raportat la art.206 C.p.p., Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 223 alin 2 rap. la art. 202 C. pr. pen. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive se impune a se constata că existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie dintre cele menționate în art. 223 alin. 2 C. pr. pen., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Astfel, în privința inculpatului S. P. V. S. există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunea pentru care este cercetat, respectiv tentativă la omor săvârșită asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art.32 al.1 Cod penal raportat la art.188 al.2 Cod penal coroborat cu art.199 al.1 Cod penal, probe administrate în cursul urmăririi penale, care au fost luate în considerare pentru trimiterea în judecată a acestuia, în cauză dispunându-se începerea judecății, iar de la data ultimei verificări a stării de arest, neintervenind elemente noi care să modifice substanțial situația de fapt inițială.
Sub acest aspect, instanța reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, faptele care au dat naștere suspiciunii rezonabile privind săvârșirea infracțiunilor nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație, termenul de „suspiciune rezonabilă” presupunând existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune.
În cauză sunt îndeplinite și prevederile art.223 alin.2 C. pr. pen., deoarece tentativa de omor se regăsește în enumerarea limitativ prevăzută de lege.
Curtea de apel apreciază că măsura preventivă este proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, analiza acestor criterii făcându-se pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a acestora ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravității deosebite a faptei pentru care este cerceta, a modalității concrete în care au fost comise presupusele fapte. Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, iar privarea de libertate a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzației adusă și necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, pericol pentru ordinea publică rezultă și din natura și gravitatea faptei presupus a fi fost comise, (respectiv tentativă la omor săvârșită asupra unui membru de familie), din modul și circumstanțele presupuse de comitere a faptei, și contribuția reținută în sarcina inculpatului, care a săvârșit în mod repetat, acte de o extremă violență împotriva unei persoane în vârstă de 3 ani, aflată în imposibilitate absolută de a se apăra, inculpatul prezintând un mare grad de impulsivitate în relațiile cu alte persoane ceea ce îl face periculos pentru anturaj și pentru societate.
Instanța constată că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate. De altfel, în cauza Lettelier c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată.
Timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive 29.10.2014, până în prezent nu a depășit durata unui termen rezonabil prev. de art.5 par.3 CEDO, apreciat prin prisma criteriilor pe care Curtea Europeană le-a menționat în jurisprudența sa, măsura arestării este proporțională cu gravitatea faptelor și persoana inculpaților, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Potrivit art.242 alin.1 și 2 NCPP “Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)”
Ori la acest moment procesual după cum s-a arătat deja, nu se constată o modificare a temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestului preventiv, iar măsura arestării la domiciliu prevăzută de art.218 NCPP, nu este de natură să asigure o bună desfășurare a procesului penal.
Cum în mod corect a arătat și instanța de fond, măsura arestării preventive a avut ca fundament principal pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, neavând capacitatea de a altera pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, împrejurare care ar avea un ecou negativ în rândul indivizilor, ecou ce le-ar putea crea convingerea că poate oricând săvârși astfel de fapte grave, cum sunt tentativa de omor, fără a suporta rigorile legii, sau, dimpotrivă, le-ar crea temerea că ar putea fi oricând și ele victime ale unor astfel de fapte.
Gradul de pericol al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este deosebit, gravitatea fiind accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru această infracțiune, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme. Or, dispozițiile art. 218 alin 2 C. pr. pen. prevăd că aprecierea condițiilor pentru luare măsurii arestului la domiciliu, condiții printre care se numără și caracterul suficient al măsurii pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute de art. 202 alin 1 C. pr. pen., îl reprezintă gradul de pericol social al infracțiunii, astfel încât, având în vedere argumentele deja expuse instanța apreciază că nu sunt întrunite în momentul de față condițiile pentru înclouirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, și cu atât mai mult măsura controlului judiciar.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul S. V. P. S. împotriva încheierii penale din data de 5.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpații să plătească statului suma de 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 206 C. pr.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul S. V. P. S. împotriva încheierii penale din data de 5.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ .
Menține încheierea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2015
Președinte,Grefier,
F. M. C. FlorențaAnamaria I. C.
Red.F.F./18.02.2015
Tehnored. A.C/10.02.2015
Nr. Ex. 4
Jud. Fond.B. R.
| ← Traficul de influenţă. Art.291 NCP. Decizia nr. 138/2015.... | Abandonul de familie. Art. 305 C.p.. Hotărâre din 15-10-2015,... → |
|---|
