Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 1017/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1017/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1017/A
Ședința publică din 15 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Reșița împotriva sentinței penale nr. 137/16.04.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ privind pe inculpatul G. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsește inculpatul G. M..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.
Procurorul solicită admiterea apelului, considerând că soluția pronunțată de prima instanță este nelegală, prima instanță stabilind un termen mai mic decât cel prevăzut de lege în ceea ce privește executarea obligației de a nu conduce vehicule.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 24.09.2014, dat în dosarul nr. 1291/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, înregistrat pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 26.09.2014 sub nr._ /_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G. M., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. de art. 337 alin. 1 C. pen.
În fapt, s-a reținut că, la data de 01.05.2014, inculpatul G. M., în calitate de conducător al unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
La termenul de judecată din data de 02.04.2015, inculpatul prin declarația dată în fața primei instanțe s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii, sens în care a arătat că recunoaște integral fapta reținută în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, a solicitat că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi.
Prin sentința penală nr. 137/16.04.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în baza art. 396 alin. 1, alin.4 C. proc. pen, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin.10 C.proc.pen., raportat la art. 83 C. pen, a fost stabilită pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare în sarcina inculpatului G. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice, prev. de art. 337 C.pen.
În baza art. 83 alin. 1 C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2(doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 C. pen.
În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a fost obligt inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S..
În baza art.85 alin 2 lit.g C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarele obligații: să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o durată de 1(un) an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.
În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 88 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Reșița a reținut că în data de 01.05.2014, în jurul orei 20,25, inculpatul G. M., după ce a consumat aproximativ 1 litru de bere cu alcool, a condus pe . Ocna de F., jud.C.-S., o autoutilitară marca Nissan cu numărul de înmatriculare_, fiind oprit de către organele de poliție.
Pentru că emana miros de alcool, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Reșița, unde acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prima instanță a constatat că recunoașterea inculpatului se coroborează cu probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, și anume: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de organele de poliție la data de 01.05.2014; declarațiile inculpatului G. M.; buletinul de examinare cu aparatul etilotest; proces verbal de consemnare a refuzului recoltării, întocmit la Spitalul Județean de Urgență Reșița; declarațiile martorilor Cocuzăl A. și P. M. O..
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului G. M., constând în aceea că, în data de 01.05.2014, în jurul orei 20,25, după ce a condus, pe drumurile publice, autoturismul autoutilitară marca Nissan cu numărul de înmatriculare_, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat prelevarea mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de monstre biologice, faptă prev. de art. 337 C.pen.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, prima instanță a reținut că fapta inculpatului G. M., care a refuzat recoltarea probelor biologice după ce, în prealabil, a fost depistat în trafic conducând autoutilitară marca Nissan cu numărul de înmatriculare_, pe drumurile publice din jud. C. - S., având o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, constituie elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 337 Cod penal, iar urmarea imediată a constat în starea de pericol creată în privința traficului rutier care nu se poate desfășura în condiții de siguranță dacă conducătorii auto nu respectă obligațiile legale care le revin, respectiv aceea de a se supune controlului în vederea stabilirii dacă îmbibația alcoolică în sânge este sau nu peste limita legală.
Având în vedere că infracțiunea comisă este una de pericol, s-a reținut că raportul de cauzalitate există în mod implicit și rezultă din însăși săvârșirea faptei, starea de pericol fiind generată în mod direct de activitatea infracțională a inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Având în vedere că prezenta faptă a fost comisă la data de 01.05.2014, după . noului Cod penal, la 01.02.2014, prima instanță a avut în vedere disp.art. 3 C.pen., potrivit cărora legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare, așa încât, la alegerea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, a fost avută în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, în baza criteriilor generale de individualizare prev. în cuprinsul art. 74 C.pen., raportate în prezenta cauză, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. În concret, instanța reține gravitatea infracțiuni comise ; valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat este o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat și au fost puse în pericol – viața persoanelor, sănătatea și integritatea fizică și psihică a participanților la trafic, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic) ; faptul că inculpatul a condus autovehiculul său pe drumurile publice în timpul zilei și având o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzul său de a se supune recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei ; antecedența penală a inculpatului care a mai fost sancționat cu amendă administrativă prin ordonanțe ale procurorului pentru fapte de același gen, ceea ce s-a apreciat că denotă faptul că acesta perseverează în activitatea infracțională și nu a înțeles clemența organelor judiciare cu ocazia primelor încălcării ale legii, întărind concluzia unei reacții sociale mult mai severe.
Totodată, la stabilirea cuantumului pedepsei instanța de fond a avut în vedere atitudinea constant sinceră manifestată de către inculpat pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând faptele comise, faptul că, în cursul judecății, s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii, contribuind astfel, în mod nemijlocit, la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, motiv pentru care i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea orientată spre minimul special, redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 al.10 Cod.pr.pen.
Așadar, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că, fapta reținută în sarcina inculpatului există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către acesta, instanța în temeiul art. 337 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 din C. proc. pen s-a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare, apreciindu-se ca acesta este suficientă pentru a conduce la atingerea scopul sancționator și educativ-preventiv al pedepsei.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța de fond a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, prin urmare s-a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. 2 C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului.
Prin urmare, Judecătoria Reșița a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2(doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 C. pen, termen de supraveghere pe durata căruia inculpatul să respecte măsurile de supraveghere impuse de instanță.
Având în vedere natura și gravitatea faptei săvârșite de către inculpat, prima instanță a apreciat că este necesar a-i fi interzis acestuia dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. S-a considerat că interzicerea dreptului de a conduce vehicule apare a fi necesară și proporțională, întrucât, în raport de modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin prezenta sentință, inculpatului nu-i pot fi aplicate dispozițiile art.114 alin lit. b OUG 195/2002, care reglementează situațiile în care permisul de conducere este anulat. Totodată, s-a reținut că interzicerea acestui drept corespunde pe deplin funcției de constrângere și de reeducare, precum și scopului preventiv al pedepsei. Cu privire la durata pentru care urmează a-i fi interzis acest drept, s-a apreciat că interzicerea dreptului menționat pe durata întregului termen de supraveghere ar fi excesivă, iar fată de pericolul social concret, ar fi suficient interzicerea dreptului respectiv, pe o durată de un an de zile, aspect care se corelează și cu dispozițiile art.116 alin.1 lit b din OUG 195/2002.
Împotriva sentinței penale nr. 137/16.04.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Reșița, criticând-o ca nelegală sub aspectul greșitei interpretări a prevederilor art. 84 C.p. prin stabilirea unui termen mai mic decât cel prevăzut de lege în ceea ce privește executarea obligației de a nu conduce vehicule dintre cele pentru care este obligatorie deținerea permisului de conducere.
În motivarea apelul, s-a arătat că dispozițiile art. 84 alin. 2 C.p. prevăd că măsurile și obligațiile pe care le stabilește instanța trebuie respectate pe perioada termenului de supraveghere; iar argumentul primei instanțe că o perioadă de un an pentru obligația prev. de art. 85 alin. 2 lit. g C.p. ar fi în concordanță cu art. 116 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002 este unul greșit.
Analizând apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Reșița, prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În prealabil, se constată că starea de fapt, încadrarea juridică dată faptelor și individualizarea pedepsei nu au fost criticate în calea de atac a apelului și nici nu se identifică din oficiu elemente de netemeinicie sau nelegalitate în această privință.
Referitor la critica formulată de P. de pe lângă Judecătoria Reșița, instanța de apel o constată întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. 2 C.pen, în cazul amânării aplicării pedepsei, „pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță”. Alineatul 1 al aceluiași articol reglementează durata termenului de supraveghere care este de 2 ani și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Curtea de Apel constată că legiuitorul nu a făcut nicio distincție în ceea ce privește natura obligațiilor sau măsurilor de supraveghere, statuând că se respectă pe durata termenului de supraveghere; impunându-se a se sublinia că instanța stabilește „condițiile” și nu termenul acestora.
Dispozițiile art. 85 C.p. prevăd măsurile de supraveghere și obligațiile ce pot fi stabilite pe seama inculpatului pe durate termenului de supraveghere, unele cu caracter obligatoriu (alin. 1), altele lăsate la aprecierea instanței de judecată, care apreciază asupra oportunității lor (alin. 2). Obligația impusă inculpatului în speță, aceea de a nu conduce vehicule, este reglementată de dispozițiile art. 85 alin. 2 lit. g C.p. Instanța de apel constată că deși în alin. 2 al art. 85 C.p. nu se mai face mențiunea „pe durata termenului de supraveghere”, aceasta nu echivalează cu posibilitatea de a se stabili o altă durată a obligațiilor impuse. Spre această concluzie conduc dispozițiile art. 85 alin. 4 C.p., care permit individualizarea conținutului obligațiilor - „Când stabilește obligația prevăzută la alin (2) lit. e) - g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei”, nefiind menționată și durata acestora în procesul de individualizare, așa cum s-a arătat și mai sus.
Potrivit art. 116 alin. 1 din OUG nr. 195/2002: „Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) și la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obținerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situațiile următoare: a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă; b) a trecut un an de la data grațierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”. Dispozițiile menționate nu pot fi interpretate în sensul că obligația stabilită de instanță în sarcina inculpatului în temeiul art. 85 alin.2 lit.g Cod penal trebuie corelată cu acestea și s-ar putea stabili o altă durată decât cea prevăzută de art. 84 alin. 2 din Codul penal. Cele două prevederi legale reglementează aspecte diferite, după cum urmează: în timp art. 116 din OUG nr. 195/2002 instituie o posibilitatea pentru parte de a participa la examenul pentru obținerea permisului de conducere, art. 85 alin. 2 lit. g C.p. interzic conducerea efectivă a vreunui autovehicul, exercitarea dreptului dobândit în urma obținerii acestui permis.
Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Reșița împotriva sentinței penale nr. 137/16.04.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ ; se va desființa în parte sentința penală atacă și rejudecând: se va majora de la 1 an la 2 (doi) ani durata obligației impuse inculpatului G. M. conform art. 85 alin. 2 lit g C.p., respectiv să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Va fi menținută în rest hotărârea penală atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Reșița împotriva sentinței penale nr. 137/16.04.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală atacă și rejudecând:
Majorează de la 1 an la 2 (doi) ani durata obligației impuse inculpatului G. M. conform art. 85 alin. 2 lit g C.p., respectiv să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Menține în rest hotărârea penală atacată.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N.
Grefier,
C. U.
Red.- L.B. 19.10.2015
Tehnored- .C.U.- 21.10.2015
Prima inst.: Jud. P. I. L. – Judecătoria Reșița
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1014/2015. Curtea... | Traficul de influenţă. Art.291 NCP. Decizia nr. 138/2015.... → |
|---|
