Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 172/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-08-2015 în dosarul nr. 1998/108/2015/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAoperator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 172/CO
Ședința publică din data de 31 august 2015
PREȘEDINTE: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. I..
Pe rol se află judecarea contestației formulată de inculpatul P. A. împotriva încheierii penale de ședință din data de 18 august 2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul contestator în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu D. A. Graiela, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Avocatul din oficiu al inculpatului solicită, în temeiul art. 4251 al. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admiterea contestației, desființarea încheierii penale contestate și în rejudecare, în principal a nu se mai menține starea de arest a inculpatului iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, considerând că obligațiile prevăzute la luarea acestei măsuri preventive sunt suficiente pentru îndeplinirea scopului prevăzut de art. 202 a. 1 C.pr.pen.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, faptul că scopul luării măsurii privative de libertate a fost atins prin durata de timp în care s-a aflat în stare de arest preventiv precum și faptul că pericolul social s-a diminuat prin trecerea timpului.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată și de menținere a încheierii penale contestate ca fiind legală și temeinică, considerând astfel că fiind incidente dispozițiile art. 223 al. 2 C.pr.pen. se justifică menținerea măsurii privative de libertate luată față de inculpat.
Inculpatul contestator arată că recunoaște și regretă comiterea faptei de care este acuzat.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 18 august 2015 pronunțată în dosarul nr._ 15, Tribunalul A., în baza art. 362, raportat la art. 208 Cod procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luate față de inculpatul P. A., măsură pe care a menținut-o, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 18 august 2015, până în data de 16 octombrie 2015, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere penală, tribunalul a reținut următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 362 alin. 2 și art. 208 Cod procedură penală, a constatat că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea și menținerea arestării preventive față de inculpatul P. A., continuă să subziste.
Sub acest aspect, s-a avut în vedre că, potrivit dispozițiilor art. 202 alin. 1, art. 223 Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența suspiciunii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, s-a reținut că împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul activității infracționale.
Deși s-a admis faptul că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, s-a ținut cont de faptul că, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania). Prin urmare, s-a apreciat că instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acestora, pe de altă parte.
În condițiile speței, s-a conchis că la acest moment, raportat la gravitatea deosebită a faptelor cercetate, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului P. A. de a fi pus în stare de libertate.
Împotriva acestei încheieri penale, cu privire la măsura preventivă, a declarat contestație inculpatul P. A., fără a o motiva în scris, însă și-a susținut-o oral în fața instanței prin apărătorul din oficiu solicitând, în esență, înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu, pentru motivele redate în partea introductivă a prezentei decizii
Examinând contestația, în limitele prevăzute de art. 4251 alin. 4 rap la art. 206 C.pr.pen. instanța constată contestația neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 223 alin 2 rap. la art. 202 C.pr.pen. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive se impune a analiza dacă existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie dintre cele menționate în art. 223 alin. 2 C. pr. pen., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Astfel, în privința inculpatului P. A. există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat, respectiv tentativă de omor, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal raportat la art. 177 alin. 1 lit. c Cod penal și loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal raportat la art. 177 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal, probe administrate în cursul urmăririi penale, care au fost luate în considerare pentru trimiterea în judecată a inculpatului, neintervenind elemente noi care să modifice substanțial situația de fapt inițială.
Potrivit art.242 alin 2 C.pr.pen “Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1”.
Ori la acest moment procesual după cum s-a arătat deja, nu se constată o modificare a temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestului preventiv, iar lăsarea în libertate a acestuia, nu este de natură să asigure o bună desfășurare a procesului penal. În plus, măsura arestului preventiv este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată și al prevenirii săvârșirii altor infracțiuni.
Critica contestatorului în sensul că înlocuirea acestei măsuri nu ar impieta asupra desfășurării procesului, iar obligațiile impuse de instanță ar fi suficiente pentru atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 202 al. 1 C.pr.pen., nu poate justifica admiterea prezentei contestații, având în vedere și stadiul procesului penal, în cauză cercetarea judecătorească fiind de abia începută. De asemenea, se apreciază că nu poate fi luată măsura preventivă a arestului la domiciliu față de inculpat, chiar dacă este tot o măsură privativă de libertate, având în vedere gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, modalitatea de săvârșire a faptei, precum și faptul că aceasta ar presupune prezența inculpatului la domiciliul său, unde locuiește una dintre persoanele vătămate.
În altă ordine de idei, instanța apreciază că cercetarea inculpatului în stare de arest la domiciliu, nu ar avea capacitatea de a altera pericolul social concret pentru ordinea publică, și că această împrejurare ar avea un ecou negativ în rândul indivizilor, ecou ce le-ar putea crea convingerea că pot oricând săvârși astfel de fapte grave, fără a suporta rigorile legii.
Gradul de pericol al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este deosebit, gravitatea fiind accentuată de limitele de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme.
Instanța conchide că există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă de natură a proba că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 202 alin. 1 și 3 Cod proc.pen. și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările săvârșirii, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care inculpatul provine.
Acuzațiile aduse inculpatului privesc fapte cu un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează, apreciind că în condițiile de față, la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de arest la domiciliu.
De asemenea, timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent nu a depășit durata unui termen rezonabil prev. de art.5 par.3 CEDO, apreciat prin prisma criteriilor pe care Curtea Europeană le-a menționat în jurisprudența sa, măsura arestării este proporțională cu gravitatea faptei și persoana inculpatului, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 206 C. pr.pen., Curtea va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul P. A. împotriva încheierii penale din data de 18 august 2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ 15 și va menține încheierea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
De asemenea va dispune plata sumei de 130 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului T., reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 206 C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul P. A. împotriva încheierii penale din data de 18 august 2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ 15.
Menține încheierea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Dispune plata sumei de 130 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului T., reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.08.2015.
Președinte, Grefier,
F. P. O. Ioțcovici
Red.: F.P./30.09.2015
Tehnored . O.I./5 ex.-31.08.2015
Jud. fond. Tribunalul A./jud. C. V. L.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 156/2015.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 138/2015. Curtea de... → |
|---|
