Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Hotărâre din 20-11-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-11-2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.216/CO
Ședința publică din 20 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației formulate de condamnatul V. D. M. împotriva sentinței penale nr. 335/29.09.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 noiembrie 2015 care face corp comun cu prezenta decizie, dată la care instanța, având în vedere timpul necesar pentru deliberare a stabilit termen pentru pronunțare la data de azi.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 17 septembrie 2015, condamnatul V. D. M. a solicitat contopirea pedepselor de 2 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2625 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 218/A din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara și de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 752 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 480/A din 8 mai 2015 a Curții de Apel Timișoara.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că faptele pentru care a fost condamnat în cele două dosare sunt concurente, fiind săvârșite prin acțiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitive pentru vreuna din ele.
În privința legii penale mai favorabile, s-a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal și că legea penală mai favorabilă este legea veche, unde aplicarea sporului de pedeapsă era facultativă, astfel că solicită contopirea pedepselor potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a și art. 34 lit. b vechiul Cod penal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 585, art. 597 Cod procedură penală, art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, apreciind că vechiul Cod penal este legea penală mai favorabilă.
Prin sentința penală nr. 335/29.09.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 585 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul V. D. M..
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 752 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 480/A din 8 mai 2015 a Curții de Apel Timișoara, în componentele sale de: 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și h noul Cod penal, pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 noul Cod penal; 5 pedepse de câte 1 an închisoare, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 noul Cod penal; 1 an și 8 luni închisoare spor de pedeapsă, care a fost înlăturat.
În baza art. 97 Cod penal, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2625 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 218/A din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara și au fost descontopite această pedeapsă în componentele sale de: 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 noul Cod penal; 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 noul Cod penal; 2 luni închisoare spor de pedeapsă,care a fost înlăturat.
În baza art. 40, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani și 6 luni închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.
În baza 45 alin. 1 Cod penal, s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, a fost interzisă condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 40 alin. 3 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioadele deja executate, după cum urmează: de la 16.02.2013 la 01.08.2013, inclusiv și de la 08.05.2015 până la zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 826/2014 din 8 mai 2015 al Tribunalului A. și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei hotărâri.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul A. a reținut că prin sentința penală nr. 752 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 480/A din 8 mai 2015 a Curții de Apel Timișoara, condamnatului V. D. M. i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.
S-a reținut totodată că pedeapsă a rezultat din contopirea următoarelor pedepse: 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și h noul Cod penal, pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 noul Cod penal; 5 pedepse de câte 1 an închisoare, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 noul Cod penal; 1 an și 8 luni închisoare spor de pedeapsă.
Tribunalul a constatat că în sarcina condamnatului s-a reținut, în esență, că, începând cu anul 2012, a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat inițiat și constituit de inculpatul B. I., având ca obiect săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În acest sens, liderul grupării, inculpatul B. I., ajutat de „locotenenții” V. D. M. și Fizite C., au recrutat cetățeni români și italieni pe care, în schimbul unor sume de bani, i-a determinat să închirieze – sub identitate reală sau falsă – autoturisme de lux din țările Uniunii Europene, le-a transportat în A. – România, unde le-au vândut (în integralitatea lor sau dezmembrate), obținând astfel importante sume de bani.
S-a mai constatat că încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat, a fost făcută potrivit noilor dispoziții din Codul penal, cu consecința reducerii semnificativă a limitelor de pedeapsă.
De asemenea, Tribunalul A. a reținut că prin sentința penală nr. 2625 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 218/A din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, condamnatului V. D. M. i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, în privința căreia s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, această pedeapsă rezultând din contopirea următoarelor pedepse: 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 noul Cod penal; 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 noul Cod penal; 2 luni închisoare spor de pedeapsă.
S-a constatat că în sarcina condamnatului s-a reținut, în esență, că, la data de 24 aprilie 2014, a introdus pe teritoriul Sloveniei autovehiculul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare 8754GFF, cunoscând că acesta provine dintr-o infracțiune, urmată de prezentarea la controlul organelor de poliție a unui contract de închiriere falsificat.
Având în vedere datele comiterii faptelor și datele la care au rămas definitive hotărârile de condamnare, Tribunalul A. a observat că infracțiunile au fost comise în situația concursului real de infracțiuni, reglementat de art. 33 alin. 1 lit. a vechiul Cod penal, respectiv art. 38 alin. 1 actualul Cod penal, astfel că se impune contopirea lor, fiind incidente dispozițiile art. 585 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
S-a constatat că pedepsele aplicate condamnatului au fost stabilit atât potrivit prevederilor vechiului Cod penal - hotărârea Judecătoriei A., cât și potrivit prevederilor noului Cod penal - hotărârea Tribunalului A., prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, constatând că noul Cod penal este legea penală mai favorabilă.
Tribunalul, a constatat că deși noul Cod penal sancționează mai aspru concursul de infracțiuni, instituind obligativitatea aplicării sporului pe lângă pedeapsa cea mai grea, în cuantum de o treime din totalul celorlalte pedepse, pe când vechiul Cod penal lăsa aplicarea sporului la aprecierea instanței, nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul Cod penal, raportat la decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, altfel spus, legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei.
Avându-se în vedere că prin sentința penală nr. 752 din 7 octombrie 2014 a Tribunalului A., s-a stabilit că legea penală mai favorabilă în situația condamnatului V. D. M. este noul Cod penal, urmează ca în baza dispozițiilor aceleiași legi să se dispună și contopirea pedepselor aplicate pentru fapte concurente și prin urmare a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul V. D. M. și în consecință a procedat conform dispozitivului sentinței penale contestate.
Împotriva sentinței penale nr. 335/29.09.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a formulat contestație, în termen legal, condamnatul V. D. M., solicitând desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună contopirea pedepselor de 2 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2625 din 13.11.2014 a Judecătoriei A., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 218/A din data de 25.02.2015 a Curții de Apel Timișoara și de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 752 din 07.10.2014 a Tribunalului A., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 480/A din 08.05.2015 a Curții de Apel Timișoara, potrivit regulilor prevăzute la art. 33 lit.a C.p. anterior și art. 34 lit. b C.p. anterior, cu aplicarea art. 5 Cp, lege pe care o apreciază ca fiindu-i mai favorabilă.
În motivarea contestației, condamnatul a criticat hotărârea pronunțată de Tribunalul A. ca nelegală întrucât s-ar fi omis a se avea în vedere un aspect apreciat ca esențial în soluționarea cererii sale și anume că, din punct de vedere temporal, concursul de infracțiuni s-a născut sub imperiul Codului penal de la 1969. Prin urmare, s-a învederat că cele 2 infracțiuni pentru care a fost cercetat în dosarul nr._ și cele 6 infracțiuni ce au făcut obiectul dosarului nr._, au fost săvârșite, fără a fi pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare, în perioada 24.04.2010 – 10.02.2013. Invocând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, contestatorul a apreciat că textul de lege permite prin voința legiuitorului, în privința tratamentului sancționator al pluralității, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru infracțiunile ce intră în componența acesteia; iar prin interpretarea per a contrario a acestui articol, se ajunge la concluzia că aplicarea legii noi tratamentului sancționator este obligatorie doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după . noului cod, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche. Contestatorul a susținut că în acest context raționamentul instanței de fond potrivit căruia contopirea trebuie dispusă în baza dispozițiilor actuale în vigoare, întrucât în dosarul Tribunalului A. a fost stabilită ca lege penală mai favorabilă, Legea nr. 286/2009 este unul greșit, iar opțiunea exprimată de prima instanță este una pur aleatorie; judecătorul, pentru a evita caracterul aleatoriu, trebuia să aplice în cauză principiul mitior lex, ce se apreciază că este unicul criteriu ce poate determina aplicabilitatea uneia sau alteia dintre cele două legi.
Analizând contestația formulată de condamnatul V. D. M., prin prima motivelor invocate de acesta și din oficiu, instanța constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale s-a statuat, cu caracter definitiv și general obligatoriu, că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Instanța constată că sunt relevante sub aspectul cauzei deduse judecății, unele dintre considerentele expuse de Curtea Constituțională. Astfel, s-a arătat că: „întrucât prin actualul Cod penal au fost diminuate pedepsele, Curtea constată că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un tratament sancționator mai blând pentru inculpații care se află la prima confruntare cu legea penală și care, indiferent de forma de vinovăție, comit o singură faptă penală, iar nu o pluralitate de infracțiuni. Alta este situația inculpaților care persistă într-un comportament antisocial prin săvârșirea mai multor infracțiuni, situație în care legiuitorul a urmărit să instituie un tratament sancționator mai sever, al cărui rol preventiv constă în descurajarea celor tentați să lezeze repetat valorile sociale ocrotite de legea penală. De altfel, intenția legiuitorului rezultă și din Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit căreia, «Într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni.» Curtea consideră că intenția legiuitorului nu trebuie și nu poate fi ignorată. O atare concluzie nu neagă principiul aplicării legii penale mai favorabile care urmează a fi incident, însă nu prin combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, pentru că, în caz contrar, s-ar anula voința mai sus relevată care are în vedere ansamblul de norme ce au fost integrate organic într-un nou cod și nicidecum dispoziții ori instituții autonome. Altfel spus, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.”
În speță, se constată că în ambele hotărâri de condamnare pronunțate față de contestatorul V. D. M. a fost reținut noul Cod penal ca lege penală mai favorabilă, cu reducerea semnificativă atât a limitelor sancțiunilor, cât și a pedepselor efectiv aplicate. În aceste condiții, nu există nici un element care să fi fost reținut din Codul penal din 1969 și care să permită o reanalizare a legii penale mai favorabile în operațiunea de contopire. Instanța nu-și poate însuși argumentele invocate în motivarea contestației de către condamnat întrucât se referă la o situație cu totul diferită de cea în cauză, respectiv la infracțiuni cărora le sunt aplicabile sau le-ar putea fi aplicabile dispoziții, distinct, din ambele coduri penale. În fapt, ceea ce se susține în apărarea contestatorului nu este altceva decât unul dintre aspectele pe care practica judiciară îl reținea, anterior deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în favoarea teoriei instituțiilor autonome și aplicării unei reglementări distincte concursului de infracțiuni față de pedepsele individuale, argument ce nu mai poate funcționa la acest moment câtă vreme s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru un tratament sancționator unitar, global. Mai mult, chiar și în situația în care la data pronunțării soluțiilor de condamnare, instanțele ar fi avut cunoștință de existența tuturor infracțiunilor ce se află în situația concursului, aceasta nu ar fi condus la determinarea Codului penal din 1969 ca lege penală mai favorabilă și nu ar fi existat o variantă mai benefică pentru condamnat.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea de Apel constată că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 40 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din noul Cod penal, astfel că în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul V. D. M. împotriva sentinței penale nr. 335/29.09.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p., constatând culpa procesuală a contestatorului în declararea unei căi de atac nefondate, va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul V. D. M. împotriva sentinței penale nr. 335/29.09.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.11.2015.
PREȘEDINTE,
L. ANI B.
Grefier,
C. U.
Red.-L.B.- 27.11.2015
Tehnored- .C.U.- 27.11.2015
Prima inst.jud. M. C. – Tribunalul A.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
