Constituire grup infracţional organizat. Art.367 NCP. Decizia nr. 58/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-07-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 58/CO/CP/CC
Ședința camerei de consiliu din 21 Iulie 2014
Completul compus din:
Judecător de cameră preliminară: A. N.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L. M., din cadrul D. – S. T. Timișoara.
Pe rol se află judecarea contestațiilor declarate de D.-S. T. TIMIȘOARA și inculpatul F. I. R., împotriva încheierii penale din 16 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal se prezintă: inculpatul contestator F. I. R. personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocați aleși T. A., în substituirea avocatului ales K. F. și S. L., inculpatul intimat I. I. personal, în stare de libertate, asistat de avocat ales Stiegelbauer R. C., pentru inculpatul intimat I. L. T. E. N. lipsă, avocat din oficiu R. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, judecătorul de cameră preliminară văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat acordă cuvântul asupra contestațiilor.
Procurorul pune concluzii de admitere a contestației în ceea ce privește pe inculpații I. I. și I. L. T. E. N. și instituirea măsurii controlului judiciar față de aceștia. A se reține că se impune luarea acestei măsuri deoarece la termenul de judecată din data de 16 iulie 2014 inculpatul I. a lipsit de la dezbateri, nici inculpatul I. nu a fost prezent. A se vedea complexitatea cauzei, măsuri luate față de ceilalți coinculpați și pentru a nu se tergiversa soluționarea cauzei, prejudiciul nefiind recuperat. Solicită menținerea, în rest, a încheierii contestate și respingerea contestației formulată de inculpatul F..
Apărătorul ales al contestatorului F. I. R., avocat T. A. solicită admiterea contestației, casarea încheierii primei instanțe și a se constata nulitatea sesizării de către procuror, a judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță, cu privire la arestul preventiv. Procurorul a sesizat prima instanță cu o zi înainte de expirarea stării de arest, inculpatul fiind în imposibilitate de a-și formula apărarea. Susține că, măsura arestării preventive este disproporțională și discriminatorie, atâta timp cât ceilalți inculpați au aplicate alte măsuri mai puțin restrictive. Solicită a se ține seama de raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul I., de faptul că, faptele sunt săvârșite în perioada 2009 – 2011, că inculpatul nu are antecedente penale, iar societatea inculpatului a plătit impozit statului, nefiind demonstrată necesitatea măsurii arestării preventive, aceasta neputând fi luată la nesfârșit, inculpatul nu ar împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal. Solicită respingerea contestației formulată de procuror.
Apărătorul ales al contestatorului F. I. R., avocat S. L., arată că nu inculpatul este cel care a contactat pe ceilalți coinculpați din dosar, această inițiativă a aparținut inculpatului I.; infracțiunea de fals este total eronată reținută în sarcina inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului intimat I. I., avocat Stiegelbauer R. C. solicită, respingerea contestației formulată de procuror și menținerea încheierii dată de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, care este temeinică și legală, fiind corect motivată. Toate temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, nu s-au modificat, faza de urmărire penală s-a încheiat; inculpatul nu are antecedente penale și are 2 copii minori în întreținere.
Inculpatul, în faza de urmărire penală și-a respectat toate obligațiile controlului judiciar și nu a împiedicat buna desfășurare a procesului penal.
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat I. L. T. E. N., avocat R. B., solicită respingerea contestației formulată de către procuror, menținerea încheierii dată de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, care a apreciat corect că nu se impune luarea măsurii controlului judiciar. A se reține că inculpatul are în întreținere un copil cu handicap.
Inculpatul contestator F. I. R., având cuvântul arată că este de acord cu concluziile părătorilor săi aleși și solicită a fi judecat în stare de libertate.
Inculpatul intimat I. I., având cuvântul solicită, respingerea contestației.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin încheierea camerei preliminare din 16 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 14, în baza art. 348 C.p.p., raportat la art. 207 al. 4 C.p.p., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului F. I. R., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 14.08.2014.
În baza art. 348 C.p.p., raportat la art. 207 al. 4 C.p.p., a fost menținută măsura arestului la domiciliu față de inculpații P. S. C. și Ș. V. C., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 14.08.2014.
În baza art. 348 C.p.p., raportat la art. 207 al. 5 C.p.p., a fost respinsă cererea Ministerului Public – D.N.A – S. T. Timișoara privind luarea față de inculpații I. I. și I. L. T. E. N., a măsurii preventive a controlului judiciar.
În baza art. 242 C.p.p., au fost respinse cererile de înlocuire a măsurilor preventive formulate de inculpații F. I. R., P. S. C. și Ș. V. C., prin apărători, ca nefondate.
În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.164/P/2012 din data de 14.07.2014 emis de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție S. T. Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 15.07.2014 sub număr unic de dosar_ 14, au fost trimiși în judecată inculpatul F. I. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de spălare de bani, faptă prev. de art.29 lit. c din Legea nr. 656/2002, de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă prev. de art.322 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de uz de fals în formă continuată faptă prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen.; inculpatul P. S. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev. de art.48 C.pen., rap. la art. 9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art. 48 C.pen., rap. la art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002, de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen.; inculpatul Ș. V. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev. de art.48 C.pen., rap. la art. 9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art. 48 C.pen., rap. la art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002, totul cu aplic. art. 38 C.pen.; inculpatul B. Laurian C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev. de art.48 C.pen., rap. la art. 9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art. 48 C.pen., rap. la art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002, totul cu aplic. art. 38 C.pen.; inculpatul I. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev. de art.48 C.pen., rap. la art. 9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art. 48 C.pen., rap. la art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002, de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen. și a inculpatului I. L. T. E. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev. de art.48 C.pen., rap. la art. 9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de complicitate la spălare de bani, faptă prev. de art. 48 C.pen., rap. la art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 19 din OUG nr. 43/2002 și de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen..
În probațiune, s-a atașat la dosarul cauzei dosarul de urmărire penală nr. 164/P/2012 al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție S. T. Timișoara – 19 volume.
Având în vedere că începând cu data sesizării instanței, respectiv 15.07.2014, cauza se află în procedura de cameră preliminară, devin incidente prevederile art.348 C.p.p. referitoare la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive dispuse față de inculpați.
Potrivit dispozițiilor art.207 alin. 4 C.p.p., atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Conform art. 207 al. 5 C.p.p., în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Examinând dosarul de urmărire penală, prima instanță a constatat că, în prezenta cauză, nu se poate tăgădui legalitatea și temeinicia măsurilor preventive dispuse față de inculpații F. I., P. S. și Ș. V., măsura arestării preventive, în cazul inculpatului F., și a arestului la domiciliu, în cazul celorlalți doi inculpați, fiind proporționale cu gravitatea acuzațiilor aduse acestora din prezenta cauză.
În acest sens, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, se poate aprecia că în privința celor trei inculpați subzistă suficiente probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că aceștia au desfășurat activități ce au avut drept consecință fraudarea gravă a bugetului public, probe care să convingă un observator independent că persoanele în cauză este posibil să fi comis acele fapte.
Ca atare, prima instanță a considerat că temeiurile care au justificat luarea măsurilor preventive nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului F. I., precum și menținerea în arest la domiciliu a inculpaților P. și Ș., cu atât mai mult cu cât, raportat la natura faptelor comise, la gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților, la modul și circumstanțele în care faptele au fost comise, la persoana acestora, la consecințele produse, se poate observa faptul că menținerea măsurilor preventive este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La aprecierea necesității privării de libertate a inculpaților prima instanță a luat în considerare nu numai gravitatea faptelor imputate, ci și persoanele vizate de măsurile preventive, inculpații neezitând, după cum rezultă din probele existente la dosarul de urmărire penală, să recurgă la diferite operațiuni ce ar putea influența negativ desfășurarea procesului penal (influențarea declarațiilor unor persoane, preconstituirea unor înscrisuri false ce au fost opuse organelor de urmărire penală). În acest context, situația personală a inculpaților determină instanța să considere că aceștia nu prezintă niciun fel de garanții cu privire la adoptarea unui comportament procesual corect care să conducă la aflarea adevărului în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.207 alin.4 C.p.p. prima instanță a menținut măsurile preventive dispuse față de inculpații F., P. și Ș., urmând ca legalitatea și temeinicia acestor măsuri să fie verificată din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 14.08.2014.
Referitor la cererile de înlocuire a măsurilor preventive, în condițiile în care a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul luării acestora subzistă și în prezent, si nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte netemeinicia măsurilor, prima instanță a respins aceste cereri ca nefondate.
Apărătorul inculpatului F. I. R. a invocat faptul că acesta ar trebui judecat în stare de libertate invocând motive de echitate, în sensul că ceilalți inculpați, care sunt învinuiți de săvârșirea acelorași fapte, au fost lăsați în libertate. Prima instanță a apreciat că, în momentul analizării legalității și temeiniciei măsurilor preventive dispuse în cauză este obligată să se raporteze la situația personală a fiecăruia dintre inculpați. În consecință, organul judiciar va lua în considerare gradul de implicare al fiecăruia dintre inculpați în desfășurarea presupusei activități infracționale și contribuția sa la producerea rezultatului socialmente periculos. Pentru aceste considerente, nimic nu împiedică judecarea unor inculpați în stare de arest în condițiile în care probele administrate în cauză conduc la o eventuală concluzie că unul dintre acești inculpați (F. I. R.) a inițiat presupusa asociere infracțională, atrăgând ulterior, în sfera câmpului infracțional și alte persoane apropiate.
Prima instanță a reținut că la termenul de judecată din data de 16.07.2014, deși nu a formulat în scris nicio cerere referitoare la inculpații I. I. și I. L. T. în cuprinsul actului de sesizare, procurorul a solicitat, oral, luarea față de cei doi inculpați a măsurii preventive a controlului judiciar.
Inculpații I. și I. au făcut obiectul măsurii preventive a controlului judiciar, măsură dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale.
Potrivit dispozițiilor art.241 alin.1 lit.a C.p.p. măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor stabilite de organele judiciare. Procurorul a dispus măsura controlului judiciar față de cei doi inculpați până la terminarea urmăririi penale. Urmărirea penală a fost finalizată, procurorul dispunând sesizarea instanței prin rechizitoriu, situație în care și măsura controlului judiciar a încetat de drept față de cei doi inculpați.
Ca atare, procurorul, deși nu a formulat o astfel de cerere în cuprinsul rechizitoriului, a solicitat oral luarea față de cei doi inculpați a măsurii preventive a controlului judiciar.
În conformitate cu prevederile art.211 alin.1 C.p.p. măsura preventivă a controlului judiciar poate fi luată dacă aceasta este necesară pentru realizarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni. Ca atare, se poate constata că măsurile preventive nu trebuie confundate cu aplicarea anticipată a unei pedepse. Măsurile preventive au un caracter de constrângere, prin ele încercându-se împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal, caracteristică a măsurilor preventive rezultând chiar din dispozițiile art.202 C.p.p.
Or, în prezenta cauză, procurorul, deși a solicitat luarea unei măsuri preventive, nu a arătat care este scopul pentru care se impune instituirea unei asemenea măsuri. Cei doi inculpați nu au îngreunat cu nimic desfășurarea urmăririi penale, ei prezentându-se în fața organelor judiciare ori de câte ori au fost chemați și exercitându-și cu bună credință drepturile procesuale. În momentul de față toți inculpații au fost audiați în cursul urmăririi penale, inculpații I. și I. recunoscând săvârșirea faptelor și aducându-și contribuția la identificarea tuturor făptuitorilor, astfel că schimbarea poziției procesuale nu mai este posibilă, iar interzicerea contactului dintre ei inutilă.
În consecință, în momentul de față, prima instanță a apreciat că luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de cei doi inculpați reprezintă o măsură disproporționată prin raportare la scopul măsurilor preventive, motiv pentru care, în temeiul art.348 C.p.p. raportat la art.207 alin.5 C.p.p. cererea Ministerului Public a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva încheierii penale din data de 16.07.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 14 au formulat contestație, în termenul legal, inculpatul F. I. R. și D.- S. T. Timișoara, contestație înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 17.07.2014.
Contestația formulată de către P. de pe lângă ÎCCJ – D. – S. T. Timișoara, nu a fost motivată în scris.
În motivarea contestației inculpatul F. I. R. a solicitat admiterea contestației, casarea încheierii primei instanțe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, respingerea propunerii de menținere a arestului preventiv cu consecința admiterii cererii de înlocuire cu arestul la domiciliu sau măsura controlului judiciar.
Se arată că sesizarea de către procuror a judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță, cu propunerea de menținere a arestului preventiv la data de 16.07.2014 este lovită de nulitate, câte vreme, potrivit art.207 alin.1 C.p.p., sesizarea se face cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, în speță sesizarea fiind înaintată instanței doar cu o zi înaintea expirării arestului, ceea ce încalcă în mod grav dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Se solicită a se avea în vedere că măsura arestului preventiv este vădit disproporționată față de gravitatea acuzațiilor aduse și discriminatorie atâta vreme cât coinculpații din prezenta cauză sunt cercetați în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât prejudiciul nu este confirmat prin nicio expertiză contabilă, iar expertiza extrajudiciară depusă la dosar concluzionează că inculpatul și-a îndeplinit obligațiile de declarare și plată a impozitelor și taxelor către bugetul de stat.
De asemenea, s-a arătat că nu este demonstrată necesitatea acestei măsuri, inculpatul neavând cum să influențeze ancheta penală, actele societății au fost ridicate, cei implicați au fost deja audiați, astfel că punerea în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, neexistând riscul ca inculpatul să se sustragă de la judecată.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate, Curtea apreciază că aceasta este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție. Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
Dispozițiile art. 207 alin.4 stipulează că atunci „când se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat ”. Potrivit art. 207 alin. 5 C.p.p., „în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este aresta în altă cauză ”.
Având a cenzura legalitatea și temeinicia măsurii dispusă în cauză de către judecătorul de cameră preliminară se constată că măsura arestării preventive a fost luată în mod legal doar față de inculpatul F. I. R., iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului contestator, în privința acestuia fiind incidente în continuare dispozițiile art. 223 alin. 2 C.p.p.
Potrivit art. 202 C.p.p. - scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive - măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 (2) C.p.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Coroborând aceste dispoziții, instanța, la analizarea menținerii măsurii preventive a verificat dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiții de fond: să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie din cele menționate în art. 223 alin. 2 C.p.p., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. La acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța, în soluționarea contestației, constată că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se reține că subzistă și în prezent motivele care au determinat arestarea inițială a inculpatului. Astfel, există probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârșirea unei infracțiuni pentru care este cercetat, respectiv pentru evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, spălare de bani, prev. de art.29 lit. c din Legea nr. 656/2002, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art.322 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen.
În acest sens sunt avute in vedere probele administrate în dosarul de urmărire pe penală, probe apreciate de Curte ca fiind suficiente pentru a fundamenta concluzia că există suspiciunea rezonabilă a implicării inculpatului F. I. R. în comiterea faptei pentru care este trimis în judecată.
Sub acest aspect, instanța reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, luarea măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații complete încă din momentul arestării.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că, este de asemenea îndeplinită, in sarcina inculpatului reținându-se săvârșirea unei infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
În speța dedusă judecății, a treia și a patra condiție obligatorie – măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică vor fi analizate de instanță, potrivit art. 223 alin. 2 C.p.p., pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.
Instanța reține că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravității deosebite a faptei pentru care este cercetat inculpatul, a modalității concrete în care a fost comisă fapta. Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, iar privarea de libertate a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculaptului și necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Instanța constată că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
De altfel, în cauza Lettelier c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată.
La aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii, instanța are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., faptul că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme.
În concret, pericolul social pentru ordinea publică subzistă și în prezent și este conturat in principal de următoarele elemente: gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, fiind vorba de infracțiuni care duc atingere derulării în condiții de corectitudine a operațiunilor comercial. Lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual poate trezi în conștiința comunității un sentiment de insecuritate socială și de negare a fermității actului de justiție în condițiile în care persoane care comit fapte care destabilizează securitatea raporturilor comerciale ar fi cercetate în stare de libertate.
Având în vedere aspectele menționate în analizarea caracterului necesar al măsuriipentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, precum și dispozițiile art. 242 alin. 2 C.p.p., potrivit căruia măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), instanța apreciază că, la acest moment procesual, interesul general de finalizare în bune condiții a anchetei judiciare, precum și de protecție a cetățenilor primează față de interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, urmând a respinge solicitarea inculpatului prin apărător ales de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
În ceea ce privește contestația formulată de D.- S. T. Timișoara și motivată oral conform mențiunilor din prezenta practica, judecătorul de cameră preliminară constată că, la analizarea oportunității luării, respectiv menținerii unei măsuri preventive, trebuie avute în vedere situația fiecărui inculpat, modul de comitere al pretinsei activități infracționale ce se reține prin actul de acuzare precum și contribuție fiecăruia la săvârșirea faptelor ilicite. În mod judicios judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut că, atâta vreme cât măsura controlului judiciar dispusă în cursul urmăririi penale de către procuror față de inculpații I. I. și I. L. T. a expirat la finalizarea urmăririi penale și nu s-a solicitat, prin actul de acuzare, luare de către instanță a unei măsuri identice în cursul procesului penal, solicitarea orală a procurorului de caz de luare a măsurii controlului judiciar este nefondată. Neindicarea motivelor pentru care se solicită luarea unei măsuri preventive, modalitatea concretă de a proceda a procurorului de caz, prin formularea unei asemenea cereri în timpul ședinței de judecată deși prin actul de acuzare același procuror nu a formulat o cerere similară permit concluzia rezonabilă că nu se impune instituirea unor măsuri de constrângere în lipsa unor argumentări pertinente și concludente de natură a convinge un observator independent că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune acest lucru.
Astfel, se vor respinge ca nefondate contestațiile declarate de P. de pe lângă ÎCCJ – D. – S. T. Timișoara de inculpatul F. I. R. împotriva încheierii penale din 16.07.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpații la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar celelalte cheltuieli avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, potrivit art.275 alin.3 C.p.p.
De asemenea, va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.205 C.p.p. respinge ca nefondate contestațiile declarate de P. de pe lângă ÎCCJ – D. – S. T. Timișoara de inculpatul F. I. R. împotriva încheierii penale din 16.07.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpații la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar celelalte cheltuieli avansate de stat rămân în sarcina acestuia, potrivit art.275 alin.3 C.p.p.
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi, 21.07.2014.
Judecător de cameră preliminară,
A. N.
pentru grefier A. B., aflată în C.O.
semnează grefier șef secție penală
A. A.
RED.A.N/13.08.2014
Dact: A.B. 2 exempl/21 Iulie 2014
Primă instanță: Judecător de cameră preliminară: Tribunalul T.
Jud: R. H.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2771
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Emisă la 22.07.2014
C ă t r e,
TRIBUNALUL T.,
Alăturat vă restituim dosarul Dvs. nr._ 14 ( 63 file), la care se află atașate dosarele:_ al Tribunalului T. (37 file ) și dosarul de urmărire penală nr. 164/P/2012 al D. – S. T. Timișoara ( 19 volume), privind pe inculpatul F. I. R., șa, dosar care ne-a fost necesar la soluționarea contestației formulată de contestatorul F. I. R. și D. - S. T. Timișoara, contestații care au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 58/CO/CP/CC/21 iulie 2014.
Judecător cameră preliminară,Grefier,
A. N. A. B.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 128/2014.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|
