Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 172/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 172/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 348/CO

Ședința publică din 29 mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. ANI B.

GREFIER: C. U.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul I. T. împotriva sentinței penale nr. 172/07.03.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul I. T., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu V. L.

P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror E. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea contestației.

Apărătorul din oficiu al contestatorului, avocat C. I., solicită admiterea contestației și întreruperea executării pedepsei.

Procurorul solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca temeinică și legală., raportat la concluziile raportului medico-legal.

Contestatorul I. T., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.

C.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ din data de 26.09.2013, condamnatul I. T., a solicitat întreruperea executării pedepsei în a cărei executare se află la Penitenciarul Timișoara invocând starea sănătății.

În motivarea cererii petentul a arătat că, pe parcursul executării pedepsei starea sănătății sale s-a înrăutățit, iar afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Prin sentința penală nr. 2928/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în baza art. 42 al. 1 C.p.p., rap. la art. 453 al. 1 lit. a C.p.p., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului T..

Cauza a fost înregistrată la T. T. la data de 28.11.2013 sub același număr de dosar, respectiv_ .

În cauză tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a petentului, în sensul de a se stabili dacă în raport de boala de care suferă petentul, pe poate executa pedeapsa în regim de detenție. La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză medico legală nr. 239/2014 întocmit de IML Timișoara.

Prin sentința penală nr. 172/07.03.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în baza art. 592 C.p.p., a fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul I. T., privind pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 443/1998 a Tribunalului T., în a cărui executare se află, iar în baza art.275 alin.2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, T. T. a reținut că persoana condamnată I. T. se află în executarea pedepsei de 25 ani închisoare, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 797/09.10.1998, emis de T. T..

S-a reținut că, potrivit art. 455 C.p.p., cu referire la art. 453 lit. a C.p.p. din 1968, executarea pedepsei poate fi întreruptă, pentru motive medicale, atunci când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare

În speță, tribunalul a constatat că prin concluziile raportului de expertiză medico legală nr. 239/2014, întocmit de IML M. Minovici Timișoara, s-a stabilit că petentul I. T. prezintă următoarele diagnostice: sindrom dispeptic de tip dismotilitar în observație, sindrom algic dorso lombar cronic, iar pentru aceste boli se arată că investigațiile și tratamentul de specialitate, pot fi efectuate în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, nefiind necesară întreruperea pedepsei pe motive medicale.

Așa fiind, prima instanță a constatat că bolile de care suferă condamnatul nu fac imposibilă executarea pedepsei, în condițiile în care pentru aceste boli asistența medicală poate fi asigurată în cadrul rețelei medicale a penitenciarelor, astfel că bolile de care suferă petentul nu îl pun pe acesta în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Având în vedere că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prev. de art. 455 C.p.p.din 1968, rap. la art. 453 al. 1 lit. a C.p.p. din 1968, T. T. a apreciat că cererea petentului este nefondată, motiv pentru care aceasta a fost respinsă.

Împotriva sentinței penale nr. 172/PI/07.03.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ /2014 a formulat contestație, condamnatul I. T., solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, susținând că se justifică întreruperea executării pedepsei.

Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma motivelor invocate de acesta și a dispozițiilor art. 592 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 589 C.p.p. la care face trimitere art. 592 C.p.p. întreruperea executării pedepsei închisorii se poate dispune „când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.”

Din textul legal sus menționat rezultă că întreruperea executării este condiționată de imposibilitatea asigurării asistenței medicale în regimul de deținere, ori expertiza medico-legală nr. 239/2014 a concluzionat că patologia actuală prezentată de condamnat nu necesită întreruperea pedepsei pe motive medicale, tratamentul de specialitate putând fi efectuat în rețeaua sanitară a ANP.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul I. T. împotriva sentinței penale nr. 172/07.03.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul I. T. împotriva sentinței penale nr. 172/07.03.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. ANI B.C. U.

REd.LB.-16.06.2014

Tehnored.CU-17.06.2014

Prima inst. jud.A. P.– T. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 172/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA