Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 314/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 314/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 314/A

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Judecător G. B.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul F. I., împotriva sentinței penale nr. 188 din 03.11.2014 a Judecătoriei Sânnicolau M., pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul apelant personal, asistat de avocat ales H. F., în substituirea avocatului ales B. L..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în proces – verbal atașat separat la dosar.

Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar, un înscris în circumstanțiere.

Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art.420 alin.6 C.p.p., și în același timp urmând a se pune concluzii și pe cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de către inculpat, prin apărătorul său ales.

Apărătorul ales al inculpatului arată că susține cererea de sesizare a Curții Constituționale, așa cum a fost formulată în scris. Susține că, raportat la motivele de apel invocate la punctul 2 privind dreptul la apărare, consideră că prevederile art.281 punctul f N C.p.p., prin raportare la art.421 pct.2 lit.b teza finală N C.p.p., sunt neconstituționale, în măsura în care nu includ intre nulitățile absolute, cu consecința casării hotărârii cu trimitere spre rejudecare, situația încălcării dreptului la apărare când aceasta nu este obligatorie.

Deși noul cod de procedura penala recunoaște dreptul la apărare si în situațiile, în care aceasta nu este obligatorie, totuși nu sancționează identic încălcarea dreptului la apărare așa cum o face în cazurile prev. de art. 281 lit.f NPP. Consideră că, această diferențiere contravine prevederilor art.16 alin.1 din Constituția României privind egalitatea în drepturi care stipulează, că „,(l) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”

De asemenea, prevederea din Codul de Procedura Penala este în dezacord și cu art. 6 pct. 1 si pct. 3 lit. c din CEDO care se referă la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. În ceea ce privește dreptul acuzatului de a fi asistat de un apărător la alegerea sa, C. a hotărât că acesta este unul dintre elementele fundamentale al asigurării unui proces echitabil.

În speța de față, deși au existat două cereri de amânare pentru ca inculpatul să-și angajeze apărător la primul termen de judecată, una depusă personal prin registratură, alta expediată prin corespondență, instanța de fond nu le-a dat curs procedând la cercetarea judecătorească. Cererea era admisibilă prin prisma art. 356 al 3 NCPP care prevede ca în cursul judecații părțile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării.

Mai arată că, în situația în care apărarea ar fi fost obligatorie, nesocotirea cererii de apărare ar fi atras nulitatea absolută a hotărârii și casarea cu trimitere pentru rejudecare la prima instanță.

Este de observat că instanțele nesocotesc dreptul la apărare și aceasta nu este obligatorie potrivit legii, nu exista o astfel de sancțiune deși vătămarea în drepturile deduse judecații este aceeași.

In acest context deși inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată, nu a putut depune înscrisuri în circumstanțierea răspunderii penale, nu a luat cunoștință de schimbarea încadrării juridice și nu a putut pune în discuție chestiunile de drept compatibile cu recunoașterea vinovăției, ceea ce a avut consecințe asupra individualizării pedepsei.

F. de cele expuse mai sus, având în vedere că a demonstrat că dispozițiile din lege au legătură cu soluționarea cauzei și sunt îndeplinite și celelalte cerințe ale art. 29 din Legea 47/1992 privind Organizarea si Funcționarea Curții Constituționale a României, solicită sesizarea Curții Constituționala pentru soluționarea excepției.

Pe fond, cu privire la apelul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.

Susține că, prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii respectiv art. 386 N.C.P.P. întrucât a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, fără să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul la amânare pentru a-și pregăti apărarea; a fost încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 356 N.C.P.P, întrucât deși a avut la dosar cerere de amânare în vederea angajării unui avocat instanța de fond, fără a-i lua o declarație expresă de renunțare la cerere, a procedat la audierea inculpatului,cauza rămânând în pronunțare la primul termen de judecată; nu rezultă care este legea penală mai favorabilă aplicată, prima instanță făcând o „lex tertia,, între prevederile Codului Penal anterior, respectiv OUG 195/2002 și Noul Cod Penal potrivit căruia fapta dedusă judecații se află într-o pluralitate intermediară, prevăzută de art. 44 N.C.P. și nu în stare de recidivă; hotărârea este netemeinică în ceea ce privește modul de individualizare a pedepsei considerându-se îndreptățit să i se aplice prevederile art. 91 N.C.P privind condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pentru considerentele arătate, solicită admiterea apelul în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b, în principal desființarea sentinței primei instanțe și să se dispună rejudecarea de către instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea apelului conform at 421 pct. 2 lit. a și în rejudecare să se pronunțe o nouă hotărâre conform motivelor de apel.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nefiind încălcate niciuna din dispozițiile legale susținute de apărătorul ales al inculpatului. De asemenea, pune concluzii de respingere a apelului declarat de către inculpat, ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, care a procedat corect la soluționarea cauzei, inculpatului neputându-i-se aplica o pedeapsă cu suspendare cu supraveghere, atât timp cât acesta este recidivist.

Inculpatul, având cuvântul, arată că regretă fapta.

C.,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.188/03.11.2014, pronunțată de J. Sânicolau M. în dosarul nr._, în baza art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal și art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. P., a fost condamnat inculpatul F. I., la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Pe durata prevăzută de art.71 C.pen., i-a fost interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 83 C pen a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare și a executării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen., stabilite prin sentința penală nr. 1676/ 20 iunie 2013 pronunțată de J. Timișoara rămasă definitivă prin nerecurare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 și art. 86 alin 2 din OUG 195/2002.

S-a dispus executarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1676/ 20 iunie 2013 pronunțată de J. Timișoara rămasă definitivă prin nerecurare alături de pedeapsa stabilită pentru fapta din prezentul dosar și anume aceea de 4 (patru) luni închisoare și în consecință dispune în final ca inculpatul F. I. să execute pedeapsa astfel rezultată de 1 ( un ) an închisoare cu executare in detenție.

În baza art. 274 alin. (1) din Noul C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.1201/P/2013, P. de pe lângă J. Sânnicolau M. a trimis în judecată pe inculpatul F. I., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.2 C.p.

Cauza a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 09.05.2014 sub nr._ .

În sarcina inculpatului F. I. s-a reținut, în esență, la data de 07.08.2013, a fost depistat de organele de poliție conducând pe drumurile publice din localitatea Periam - Pesac, autoturismul marca Dacia L., cu număr de înmatriculare_ deși permisul de conducere i-a fost reținut, faptă prev. și ped. de art.335 alin.2 C.p.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 01.08.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Inculpatul F. I. s-a prezentat în fața instanței și a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 din noul Cod de procedură penală.

Sub aspectul probatoriului, în temeiul art. 100 C.p.p. a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și a fost audiat inculpatul.

Pentru soluționare s-a depus la dosarul cauzei :dosarul de urmărire penală nr.1201/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. Sânnicolau M. f 1-33, în dosarul instanței de judecată: împuternicire avocațială f.15 înscrisuri în circumstanțiere f.23,24, 25, concluzii scrise f.12,13,14 dosar .

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești astfel cum a fost menționat mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Având în vedere recunoașterea inculpatului care a solicitat aplicarea prevederilor art. 374 alin 4 din Noul C.pr.pen. f. 47 dosar coroborată cu declarațiile martorilor Cartiș F. C. și Cartiș G. f. 39 și urm. dosar urmărire penală, prima instanță a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 republicată, constând în aceea că inculpatul la data de 07.08.2013, a fost depistat de organele de poliție conducând pe drumurile publice din localitatea Periam - Pesac, autoturismul marca Dacia L., cu număr de înmatriculare_ deși permisul de conducere i-a fost reținut și avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice .

Fapta inculpatului a fost săvârșită cu intenție și denotă un pericol social destul de ridicat, având în vedere că putea pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Prima instanță a făcut și aplicarea dispozițiilor art.396 alin 10 din Noul C.pr.pen. în sensul că limitele pedepsei cu închisoare, prevăzute de textul legal incriminator se vor reduce cu o treime, deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei judecata având loc în baza procedurii speciale prev. de art. 396 alin 10 C.pr.pen.

Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului și făcând, în ce privește individualizarea tuturor pedepselor și proporționalizarea acestora, precum și in ce privește alegerea intre pedepsele alternativ prevăzute de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 republicată, aplicarea prevederilor art. 52, art. 72 din Vechiul C.pen., în sensul că s-a orientat către pedeapsa cu închisoare, întrucât pedeapsa închisorii reprezintă o constrângere directă aplicată inculpatului, de natură să asigure în mai mare măsură, îndreptarea și corijarea acestuia, fiind necesară și îndeplinirea scopului de prevenție pe viitor de săvârșire a acestui gen de fapte penale, având în vedere că fapta denotă un pericol social destul de ridicat, având în vedere că putea pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Așadar, având în vedere și criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen.,respectiv: limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de textul de lege incriminator reduse cu o treime în baza art.396 alin 10 din Noul C.pr.pen, deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpat, fapta fiind săvârșită cu un grad de pericol social destul de ridicat fiind săvârșită în scopul eludării normelor care reglementează circulația pe drumurile publice, fapta inculpatului putând pune in pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, sub aspectul individualizării și proporționalizării pedepselor prima instanță a procedat la soluționarea cauzei potrivit dispozitivului prezentei sentințe penale.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul F. I., arătând în motivele de apel că: susține cererea de sesizare a Curții Constituționale, așa cum a fost formulată în scris și că, raportat la motivele de apel invocate la punctul 2 privind dreptul la apărare, consideră că prevederile art.281 punctul f N C.p.p., prin raportare la art.421 pct.2 lit.b teza finală N C.p.p., sunt neconstituționale, în măsura în care nu includ intre nulitățile absolute, cu consecința casării hotărârii cu trimitere spre rejudecare, situația încălcării dreptului la apărare când aceasta nu este obligatorie.

Deși noul cod de procedură penală recunoaște dreptul la apărare si în situațiile, în care aceasta nu este obligatorie, totuși nu sancționează identic încălcarea dreptului la apărare așa cum o face în cazurile prev. de art. 281 lit.f NPP. Consideră că, această diferențiere contravine prevederilor art.16 alin.1 din Constituția României privind egalitatea în drepturi care stipulează, că „,(l) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”

Pe fond, cu privire la apelul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 C.p.p., instanța constată că apelul declarat de inculpat, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt dedusă judecății, pe baza întregului material probator administrat în cauză, care se coroborează cu declarația de recunoaștere a inculpatului, care a uzat de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, prev.de art.396 alin.10 C.p.p., respectiv acea că, inculpatul F. I., la data de 07.08.2013, a fost depistat de organele de poliție conducând pe drumurile publice din loc. Periam – Pesac, autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, deși permisul de conducere i-a fost suspendat, faptă care a fost încadrată juridic în cele din urmă, la dispozițiile art.86 alin.2 din OUG.195/2002, republicată, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.

Această infracțiune a fost dovedită pe baza întregului material probator administrat în cauză, respectiv probele cu înscrisuri administrate de P. de pe lângă J. Sânnicolau M., declarațiile martorilor C. F. C. și C. G., care se coroborează cu declarațiile de recunoaștere a inculpatului F. I., care a uzat de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, prev.de art.396 alin.10 C.p.p., prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față.

Cu toate că în fața primei instanțe inculpatul a recunoscut necondiționat săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Sânnicolau M., solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în fața instanței de apel inculpatul și-a nuanțat poziția prin apărătorul său ales, arătând că motivul pentru care a comis infracțiunea este acela că fiul concubinei sale, minorul I. Dean Dominic, în vârstă de 8 ani, a fost într-o stare de criză de astm și a fost nevoit să plece cu autoturismul pentru a-l duce la un serviciu medical de specialitate, însă nici această situație nu poate fi asimilată cu o situație de caz fortuit, conform dispozițiilor art.31 C.p., neputându-se pune problema în speță a aplicării unei cauze de neimputabilitate.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța constată că J. Sânnicolau M. a avut în vedere criteriile prev.de art.74 C.p., gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a adoptat o poziție sinceră pe parcursul procesului penal, uzând de procedura recunoașterii învinuirii, prev.de art.396 alin.10 C.p.p., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, dar și antecedentele penale ale inculpatului, care a mai fost condamnat în trecut la o pedeapsă de 8 luni închisoare, tot pentru infracțiuni referitoare la legea circulației a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit dispozițiilor art.81 și urm. V C.p., aspect care conduce la ideea că pedeapsa anterioară nu și-a produs efectul de reeducare, iar raportat la toate aceste elemente pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, apare ca una blândă, nejustificându-se justificarea de reținere a vreunei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție, datorită faptul că s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării de 8 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr.1676/20.06.2013, a Judecătoriei Timișoara și, s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 4 luni închisoare, consecința fiind executarea pedepsei de 1 an închisoare în regim de detenție, instanța respingând ideea apărătorului inculpatului, că ar fi posibilă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel, inculpatul prin apărător în mod incorect invocă faptul că ar fi întrunite exigențele prev.de art.91 C.p., întrucât în speța de față s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a unei pedepse de 8 luni închisoare care conduce automat la executarea acestei pedepse în regim de detenție ( pedeapsă care se cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză) neexistând posibilitatea aplicării unei pedepse cu suspendare sub supraveghere, conform art.91 C.p.

Nu sunt nefondate observațiile referitoare la faptul că instanța de fond ar fi dispus cu privire la condamnarea inculpatului F. I., prin combinarea dispozițiilor legale noi și vechi, întrucât din analiza dispozitivului hotărârii se poate observa că au fost aplicate dispozițiile legii vechi, care au fost considerate mai favorabile de instanța de fond, neputându-se detectat un „ lex terția” așa cum arată apărătorul inculpatului.

Inculpatul a mai invocat și două chestiuni de procedură, în legătură cu modalitatea de soluționare a cauzei în fața primei instanțe, arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neacordarea unui termen în vederea apărării, iar pe de altă parte nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei și nu s-a atras atenția inculpatului că are dreptul la amânare pentru a-și pregăti apărarea.

Astfel, se poate observa că într-adevăr inculpatul a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru un alt termen de judecată, pentru pregătirea apărării ( fila 10 dosar instanța de fond), însă așa cum se poate observa acesta a renunțat la această cerere prin mențiunea „ renunț la cerere” semnată la data de 21.10.2014, astfel că, nu se poate susține că dreptul inculpatului la apărare ar fi fost încălcat, deoarece acesta de bună voie a renunțat la cererea formulată în acest sens.

Se poate observa din practicaua hotărârii în cauză că, inculpatul a solicitat de la bun început judecarea cauzei în baza prevederilor art.374 alin.4 C.p.p, cu raportate la dispozițiile art.396 alin.10 C.p.p., motiv pentru care s-a luat o declarație, iar inculpatul a fost de acord cu procedura adoptată de instanță solicitând aplicarea procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii, procedură care a și fost aprobată de instanța de judecată.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei, se poate constata că nu există o cerere în acest sens, ci instanța din oficiu, în deliberare, a aplicat doar textul de lege mai favorabil inculpatului, fără a-i îngreuna situația acestuia, astfel că nu se pune problema pregătirii inculpatului în vederea apărării, pentru acest motiv, drepturile procesuale ale inculpatului nefiind vătămate de nici un fel.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, în legătură cu motivul de apel referitor la dreptul la apărare, instanța apreciază că nu este îndeplinită condiția impusă de lege pentru a exista o legătură între problema invocată în excepția de neconstituționalitate și, modul de soluționare a cauzei, fiind îndeplinite doar celelalte două condiții, respectiv că textul legal criticat este în vigoare, iar pe rolul instanței există un proces în derulare, însă raportat la aceste elemente dar și la situația de fapt constatată în legătură cu cererea de amânare a cauzei ( la care a renunțat inculpatul), instanța apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate invocată de către apărătorul inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992 va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 pct. f din Codul de procedură penală cu raportare la art. 421 pct. 2 lit. b teza ultimă al Codului de procedură penală.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul F. I. împotriva sentinței penale nr. 188 din 03.11.2014 a Judecătoriei Sânnicolau M..

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpatul apelant la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992 respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 pct. f din Codul de procedură penală cu raportare la art. 421 pct. 2 lit. b teza ultimă al Codului de procedură penală.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul F. I. împotriva sentinței penale nr. 188 din 03.11.2014 a Judecătoriei Sânnicolau M..

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul apelant la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Cu drept de recurs în 48 ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.

Președinte,

C. I. M.

Judecător,

G. B.

Grefier,

A. B.

RED: G.B/26.03.2015.

Dact: A.B. 2 exempl/ 23 Martie 2015

Primă instanță: J. Sânicolau M.

Jud: L. M.

← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 339/2015....		Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... →

Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 314/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 314/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA