Înlocuirea pedepsei amenzii. Art.560 NCPP. Decizia nr. 668/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 668/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-09-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.668/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 septembrie 2014
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR: C. C.
GREFIER: C. P.
Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara a fost reprezentat de procuror B. E..
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr.74/2014 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.
Inculpatul apelant solicită admiterea apelului arătând că a achitat amenda.
Procurorul pune concluzii de admitere a apelului declarat de inculpat și de respingere a sesizării formulate de compartimentul de executări penale din cadrul Judecătoriei Sânnicolau M. de înlocuire a pedepsei amenzii penale.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 74/26.05.2014 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosar nr._,
S-a admis sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sânnicolau M. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale de 1500 lei stabilită prin sentința penală nr. 344/28.10.2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sânnicolau M., împotriva condamnatului M. M., născut la data de 04.07.1980, în oraș Timișoara, jud. T., domiciliat în ., jud. T., posesor al CI . nr._, eliberată de Sânnicolau M., CNP_.
În baza art. 63 indice 1 din C.p. 1969, s-a înlocuit pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei aplicată condamnatului M. M. prin sentința penală nr. 344/28.10.2011 a Judecătoriei Sânnicolau M., în dosarul nr._ al Judecătoriei Sânnicolau M., definitivă prin nerecurare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de 180 alin.2 C.p. 1969, cu 3 (trei) luni închisoare, cu executare efectivă.
In temeiul art. 274 al.1 noul C.p.p., a obligat inculpatul Marcovoci M. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 272 alin. 1, teza a II-a noul C.p.p., s-a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sesizarea din data de 03.03.2014, Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sânicolau M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună asupra oportunității înlocuirii pedepsei amenzii penale de 1500 lei stabilită prin Sentința Penală nr. 344/28.10.2011, pronunțată în dosarul nr._ al judecătoriei Sânnicolau M. privind pe inculpatul M. M..
În motivare s-a arătat că sentința a rămas definitivă prin nerecurare și, întrucât inculpatul nu a depus la instanță chitanța de plată a amenzii penale, s-a trecut la punerea în executare.
A fost emisă scrisoarea de debitare și a fost trimisă pentru executare la Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
Prin S.p. nr. 311/31.10.2013 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._ s-a respins cererea Biroului de executări penale a Judecătoriei Sânnicolau M., împotriva condamnatului M. M., având ca obiect înlocuirea amenzii cu închisoarea.
PrinS.p. nr. 98/27.03.2013 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._ s-a respins cererea Biroului de executări penale a Judecătoriei Sânnicolau M., împotriva condamnatului M. M., având ca obiect înlocuirea amenzii cu închisoarea.
Prin S.p. nr. 225/07.10.2013 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._ s-a respins cererea Biroului de executări penale a Judecătoriei Sânnicolau M., împotriva condamnatului M. M., având ca obiect înlocuirea amenzii cu închisoarea.
Prin Adresa nr._14 Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. a comunicat faptul că amenda nu a fost achitată.
În drept au fost invocate disp. art. 560 noul Cod de procedură penală.
Din examinarea probatoriului administrat, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 344/28.10.2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sânnicolau M. M. M. a fost condamnat la pedeapsa a amenzii penale de 1500 lei și i-a fost atrasă atenția asupra prevederilor art. 63 ind.1 din Vechiul Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii.
Condamnatul nu a făcut dovada achitării amenzii penale astfel că s-a procedat la punerea în executare prin emiterea unei scrisori de debitare și trimiterea acesteia la organul de executare, respectiv Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M.. Prin adresa 6153/25.02.2014, Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. a comunicat că debitul nu a fost achitat.
Din conținutul referatului de Anchetă Socială întocmit în cauză de Primăria comunei Tomnatic, rezultă că în evidențele Registrului agricol, inculpatul M. M. nu figurează cu bunuri mobile sau imobile și nici cu alte surse aducătoare de venituri.
Totodată s-a mai reținut că apartamentul în care locuiesc cei zece membrii ai familiei inculpatului și Stancov este proprietate personală, cumpărat de la fostul IAS Tomnatic, locuința fiind compusă din 2 camere și o bucătărie cu suprafața locuibilă de 48 mp.
S-a arătat că principalele nevoi ale familiei sunt spațiul locativ foarte mic raportat la numărul mare de membrii, venituri foarte reduse și lipsa unui loc de muncă, iar din punct de vedere medical membrii familiei sunt aparent clinic sănătoși. Datele cuprinse în ancheta socială sunt cele declarate de beneficiari, care răspund în nume propriu pentru veridicitatea celor declarate sau, după caz, caracterul incomplet al celor declarate.
Instanța a reținut că din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă reaua credință a condamnatului pentru neplata amenzii de 1500 lei pentru următoarele considerente:
Din adresa 6153/25.02.2014, comunicată de AdministrațiaFinanțelor Publice Sânnicolau M. a comunicat că debitul nu a fost achitat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până în prezent, respectiv într-un interval de aproape 2 ani și jumătate.
Neplata amenzii penale aplicate dovedește reaua credință a acestuia, rea credință care deși nu a fost manifestată expres de către condamnat rezultă implicit din atitudinea manifestată de acesta pe parcursul tuturor procedurilor judiciare, respectiv atât cele ce vizează judecata propriu-zisă cât și cele privind executarea pedepsei.
Inculpatul a fost citat în fața instanței dar nu s-a prezentat. În cauză s-a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere.
Deși prezent la primul termen de judecată, inculpatul nu a solicitat instanței eșalonarea plătii amenzii penale respective, solicitând doar acordarea unui termen pentru plata amenzii, ceea ce nu a făcut.
S-a observat, de asemenea, că în perioada 2012 – 2013 față de condamnat s-a propus înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, întrucât nu a plătit contravaloarea acesteia, dar, de fiecare dată, cererea a fost respinsă. Așadar, condamnatul cunoaște că trebuie să plătească amenda, însă rămâne în pasivitate profitând de faptul că starea de insolvabilitate îl absolvă de răspundere penală.
În acest context, atitudinea condamnatului avută atât pe parcursul procedurilor judiciare, cât și anterior, între momentul condamnării și până la sesizarea făcută de Biroul de executări penale din cadrul judecătoriei Sânnicolau M., manifestată prin pasivitate, echivalează cu reaua-credință a condamnatului, neachitarea amenzii aplicate ca fiind sustragere de la executarea pedepsei, iar pe cale de consecință sunt aplicabile dispozițiile art. 63 indice 1 dinvechiul Cod penal.
Cu toate că din conținutul referatului de Anchetă Socială întocmit în cauză de Primăria comunei Tomnatic, rezultă că în evidențele Registrului agricol, inculpatul M. M. nu figurează cu bunuri mobile sau imobile și nici cu alte surse aducătoare de venituri, instanța apreciază că, raportat la vârsta acestuia – 34 ani – precum și la starea fizică, este capabil să muncească.
De asemenea, simplul fapt al insolvabilității acestuia, nu este suficient în aprecierea că neachitarea amenzii penale a fost făcută cu lipsa relei credințe.
Față de aceste aspecte instanța a condamnat inculpatul la o pedeapsă privativă de libertate, cu închisoarea, ce se va executa efectiv, astfel:
Întrucât condamnarea la pedeapsa amenzii în cuantum de 1500 de lei este definitiv aplicată pe vechiul Cod penal, instanța a constatat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile.
Dar, având în vedere că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul este judecată definitiv pe vechiul Cod penal, în temeiul art. 14 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, aplicarea pedepsei închisorii se face după cum urmează: dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior datei de 01.02.2014, înlocuirea se face în baza art. 63 indice 1 din C.p. 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată depăși maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin.4 din noul Cod penal pentru fapta care a atras condamnarea.
Făcând aplicarea disp. art. 63 indice 1 din C.p. 1969, neexistând posibilitatea unei noi individualizări a pedepsei, instanța a înlocuit pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei aplicată condamnatului M. M. prin sentința penală nr. 344/28.10.2011 a Judecătoriei Sânnicolau M., în dosarul nr._ al Judecătoriei Sânnicolau M., definitivă prin nerecurare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de 180 alin.2 C.p. 1969, cu 3 (trei) luni închisoare, cu executare efectivă.
Instanța a constatat că pedeapsa de trei luni închisoare nu depășește maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) din noul Codul penal, pentru fapta care a atras condamnarea, respectiv 240 de zile – amendă.
Pe durata prevăzută de art.71 C.p. 1969, a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit.b C.p. 1969, ca pedeapsă accesorie.
In temeiul art. 274 al.1noul C.p.p., a obligat inculpatul Marcovoci M. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 272 alin. 1, teza a II-a noul C.p.p., s-a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..
Împotriva sentinței Judecătoriei Sânicolau M. a declarat apel inculpatul M. M. motivând că după pronunțarea sentinței apelate a achitat suma de 1500 de lei dispusă prin sentința de condamnarea astfel că solicită admiterea apelului și respingerea cererii de înlocuire a pedepsei amenzii ca fiind rămasă fără obiect.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate se constată că apelul inculpatului este fondat.
La dosarul cauzei a fost depusă de inculpat în xerocopie chitanța . nr._ eliberată de DGFP T.- Trezoreria Orașului Sânicolau M. din care rezultă că inculpatul M. M. a achitat suma de 1500 lei aplicată prin sentința penală aplicată în dosarul_ pronunțată de J. Sânicolau M. la data de 28.10.2011.
Așadar constatând că inculpatul s-a achitat de obligația de a achita amenda de 1500 de lei la care a fost condamnat prin Sentința penală nr.344/28.10.2011 va admite apelul în baza art.421, pct.2 lit. a Cpp, va desființa sentința apelată și rejudecând cauza se va dispune respingerea sesizării formulate de C. de executări penale din cadrul Judecătoriei Sânicolau M. de înlocuire a pedepsei amenzii.
Văzând și prevederile art.275 al.2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr.74/2014 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._ .
Desființează sentința apelată și rejudecând cauza:
Respinge sesizarea formulată de compartimentul de executări penale din cadrul Judecătoriei Sânnicolau M. de înlocuire a pedepsei amenzii penale de 1500 lei aplicată inculpatului M. M. prin sentința penală nr.344/2011 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. PopescuConstantin C.
GREFIER,
C. P.
Red. C.C./09.09.2014
Tehnored. C.P./4 ex/04.10.2014
Primă instanță: Sânnicolau M.
Jud. A.M.
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 668/A
În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr.74/2014 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._ .
Desființează sentința apelată și rejudecând cauza:
Respinge sesizarea formulată de compartimentul de executări penale din cadrul Judecătoriei Sânnicolau M. de înlocuire a pedepsei amenzii penale de 1500 lei aplicată inculpatului M. M. prin sentința penală nr.344/2011 pronunțată de J. Sânnicolau M. în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. PopescuConstantin C.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








