Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 662/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 662/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-08-2014

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 662/A

Camera de consiliu din 27 august 2014

PREȘEDINTE: G. B.

JUDECĂTOR: L. ANI B.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de condamnatul D. Ș. împotriva deciziei penale nr.1273/R/19.09.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._/325/2011.

La apelul nominal lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul procurorului.

Procurorul pune concluzii de respingere a contestației în anulare.

CURTEA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1273/R din 19.09.2012, pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._/325/2011, În baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C.p.p. a fost admis recursul declarat de inculpatul D. Ș. împotriva sentinței penale nr. 1443 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2011 din 22.06.2011, a fost casată hotărârea atacată și rejudecând cauza, s-a înlăturat starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. 1 lit. b C.p. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței recurate. În temeiul art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, C. a reținut că prin sentința penală nr. 1443 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2011, în temeiul art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. „a” și „b” Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. Ș., la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „Înșelăciune”. În temeiul art. 61 Cod penal, a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 341 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin s. p. nr. 1549/22.07.2002 a Judecătoriei A., care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni, aplicând în final pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 11 pct. 2, lit. „b”, raportat la art. 10 alin. 1, lit. „g” Cod proc. penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals”, prev. de art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și 37 alin. 1 lit. „a” și „b” Cod penal. În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. ”a”, teza a II a și „b” Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În temeiul art. 14 alin. 3, lit. ”b” și art. 346 alin. 1 Cod proc. penală, a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Banca Română pentru Dezvoltare SA - Timișoara – Turn BRD. În temeiul art. 14 alin. 3, lit. ”b” și art. 346 alin. 1 Cod proc. penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Banca Română pentru Dezvoltare SA - Timișoara – Turn BRD, a sumei de_ lei, reprezentând credit acordat și dobânzi aferente, cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 9341/P/2005, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 22.06.2011 sub nr._/325/2011, a fost trimis în judecată inculpatul D. Ș., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a, b Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului s-a reținut că în primăvara anului 2004, având nevoie de bani pentru a participa la un joc piramidal, inculpatul D. Ș. a hotărât să contractele un credit de la BRD-Groupe Societe Generale. Inculpatul nu realiza, însă, niciun venit și nu era angajat al vreunei societăți, motiv pentru care a decis să obțină împrumutul bancar prin folosirea de acte false.

Întrucât pentru acordarea creditului erau necesari și doi giranți, inculpatul i-a contactat pe D. I. (fratele său) și T. A., cei doi acceptând să semneze contractul de credit, în calitate de giranți. În vederea încheierii contractului de credit, inculpatul a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 31/2004 din care rezulta că este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată al .. Reșița din data de 15.08.1997 în funcția de director, având un salariu net pe ultimele 3 luni de 18.400.000 rol/lună (1840 lei/lună). De asemenea, a depus adeverința de salariu pentru girant nr. 31/23.03.2004 din care rezulta că D. I., fratele său, este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată al . Reșița din data de 01.02.1998, în funcția de șef serviciu aprovizionare, având un salariu net pe ultimele 3 luni de 11.210.000 rol/lună (1121 lei/lună), precum și adeverința de salariu girant nr. 47/29.03.2004, din care rezulta că T. A. este angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată al S.C. Ainbo Company SRL Reșița din data de 05.01.1996, în funcția de șef compartiment aprovizionare, având un salariu net pe ultimele 3 luni de 17.850.000 lei rol/lună (1785 lei/lună). Împreună cu cele trei adeverințe, inculpatul a depus copii ale unor cărți de muncă având ca titulari pe inculpat și pe giranții D. I. și T. A. și care, evident atestau aceleași aspecte nereale, mai sus expuse.

În baza actelor depuse, la data de 30.03.2004 inculpatul a semnat, în calitate de împrumutat, contractul de credit nr._, având ca obiect acordarea de către BRD – Groupe Societe Generale, prin sucursala Timișoara, a unui credit pentru nevoi personale în sumă de_ rol (14.000 lei) pe o perioadă de 36 luni, pus la dispoziție integral în cont la data de 30.03.2004. Contractul a fost semnat și de numiții D. I. și T. A., în calitate de giranți. Potrivit adresei nr._/18.05.2010, suma a fost ridicată de inculpatul D. Ș.. Din aceeași adresă rezultă că la conturi au acces titularii acestora și persoanele împuternicite, însă inculpatul D. Ș. nu a numit împuternicit pe contul deținut la BRD. Inculpatul nu a restituit creditul la scadență, motiv pentru care, prin încheierea nr. 2876/15.03.2005 Judecătoria Timișoara a admis cererea formulată de BRD – Gropue Societe Generale, prin sucursala Timișoara și a investit contractul de credit cu formulă executorie.

Față de D. Ș. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în baza art. 10 lit. g Cod penal întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal constând în semnarea de către inculpat a înscrisului intitulat „declarație” prin care, pe proprie răspundere, a declarat că salariul său nu este grevat de sarcini, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală întrucât societatea bancară nu face parte din categoria unităților la care se referă art. 145 Cod penal, astfel încât s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, declarația inculpatului intrând în categoria mijloacelor frauduloase la care se referă art. 215 alin. 2 Cod penal.

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 339 alin.(2) din Codul de procedură penală, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În primăvara anului 2004, având nevoie de bani pentru a participa la un joc piramidal, inculpatul D. Ș. a hotărât să contractele un credit de la BRD - Groupe Societe Generale. Inculpatul nu realiza, însă, niciun venit și nu era angajat al vreunei societăți, motiv pentru care a decis să obțină împrumutul bancar prin folosirea de acte false.

Întrucât pentru acordarea creditului erau necesari și doi giranți, inculpatul i-a contactat pe D. I. (fratele său) și T. A., cei doi acceptând să semneze contractul de credit în calitate de giranți. Aceștia, conform declarațiilor date la UP și în fața instanței, au predat inculpatului adeverințe reale de la locurile de muncă la care activau.

În vederea încheierii contractului de credit, inculpatul a prezentat la bancă adeverința de salariu nr. 31/2004 din care rezultă că el este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată al .. Reșița din data de 15.08.1997 în funcția de director, având un salariu net pe ultimele 3 luni de 18.400.000 rol/lună (1840 lei/lună). De asemenea, a depus adeverința de salariu pentru girant nr. 31/23.03.2004 din care rezultă că D. I., fratele său, este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată al . Reșița din data de 01.02.1998 în funcția de șef serviciu aprovizionare, având un salariu net pe ultimele 3 luni de 11.210.000 rol/lună (1121 lei/lună), precum și adeverința de salariu girant nr. 47/29.03.2004, din care rezultă că T. A. este angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată al S.C. Ainbo Company SRL Reșița din data de 05.01.1996 în funcția de șef compartiment aprovizionare, având un salariu net pe ultimele 3 luni de 17.8500.000 lei rol/lună (1785 lei/lună), adeverințe false, nefiind vorba despre cele reale, predate de către cei doi inițial.

Împreună cu cele trei adeverințe false (cea proprie și cele ale giranților), inculpatul a depus copii ale unor cărți de muncă, de asemenea false (deși de asemenea, giranții îi dăduseră copii ale cărților de muncă reale), având ca titulari pe inculpat și pe giranții D. I. și T. A..

În baza actelor depuse, la data de 30.03.2004 inculpatul a semnat, în calitate de împrumutat, contractul de credit nr._ având ca obiect acordarea de către BRD – Groupe Societe Generale, prin sucursala Timișoara, a unui credit pentru nevoi personale în sumă de_ lei rol (14.000 lei) pe o perioadă de 36 luni, pus la dispoziție integral în cont la data de 30.03.2004. Contractul a fost semnat și de numiții D. I. și T. A., în calitate de giranți, la momentul semnării aceștia neavând posibilitatea și nici interesul de a verifica piesele componente ale dosarului de credit.

Potrivit adresei nr._/18.05.2010, suma a fost ridicată integral de inculpatul D. Ș.. Din aceeași adresă rezultă că la conturi au acces numai titularii acestora și persoanele împuternicite, însă inculpatul D. Ș. nu a numit împuternicit pe contul deținut la BRD și în care a fost vărsată întreaga sumă acordată. Inculpatul nu a restituit creditul la scadență, motiv pentru care, prin încheierea nr. 2876/15.03.2005, Judecătoria Timișoara a admis cererea formulată de BRD – Gropue Societe Generale, prin sucursala Timișoara și a investit contractul de credit cu formulă executorie.

Partea vătămată Banca Română pentru Dezvoltare SA - Timișoara – Turn BRD, s-a constituit parte civilă cu suma de_ lei, reprezentând credit acordat și dobânzi aferente, cu titlu de despăgubiri civile.

Inculpatul a înțeles să se apere pe tot parcursul procesului penal, atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței, prin negarea oricărei implicații personale de natură penală și prin declinarea întregii răspunderi către alte persoane implicate în obținerea mai multor alte credite în condiții similare, prin același mod de operare.

O asemenea apărare nu a fost reținută. Astfel, deși cartea de muncă pe care a depus-o personal îl atesta ca director al firmei din 15.08.1997, ca și adeverința aferentă, nu poate fi primită apărarea acestuia cum că era ferm convins că el chiar este angajat al firmei în respectiva funcție, nefiind de conceput că poți fi angajat timp de 7 ani fără a avea vreo activitate și nici o cunoștință despre respectiva firmă.

Același raționament, al intenției directe și care atestă implicarea inculpatului conform celor descrise în actul de acuzare, îl reprezintă și realitatea că, fiind cel care a depus personal, conform procedurii de lucru la bancă, actele giranților, a depus de fapt alte acte, cele false, neputând de asemenea pretinde că nu ar fi știut că nu sunt cele pe care le primise de la giranți.

Toate cele reținute de către instanță în urma administrării probatoriului, coroborate cu antecedentele penale multiple ale inculpatului, toate vizând exclusiv infracțiuni de înșelăciune și fals, au făcut imposibilă reținerea ca pertinentă a apărării pe care inculpatul a înțeles să o adopte.

1. În drept, fapta inculpatului D. Ș. care în cursul lunii martie 2004 s-a prezentat la BRD Groupe Societe Generale unde, folosindu-se de înscrisuri falsificate (adeverințe de salariu pe numele său și al giranților, copii cărți de muncă pe numele său și al giranților) a determinat reprezentanții băncii să încheie contractul de credit nr._/30.03.2004, iar după ridicarea sumei nu a mai achitat creditul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal.

2. În drept, fapta inculpatului D. Ș. care, în vederea inducerii în eroare a reprezentanților băncii a folosit înscrisuri falsificate, la cererea sa, de o persoană rămasă necunoscută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Inculpatul a săvârșit infracțiunile menționate după ce, prin s.p. nr. 1549/22.07.2002 a Judecătoriei A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 288 Cod penal, pe care a executat-o în perioada 03.11._03, când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 341 zile, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. „a” Cod penal.

În cauză sunt aplicabile și disp. art. 37 alin. 1, lit. „b” Cod penal, dat fiind faptul că faptele au fost săvârșite înainte de a se fi împlinit termenul de reabilitate după condamnarea la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, prin s.p. 667/1998 a Tribunalului T..

Întrucât faptele comise de inculpat s-au desfășurat în mod succesiv, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aspect care se conturează din modalitatea în care a acționat inculpatul, acesta luând rezoluția infracționala de induce in eroare partea vătămată, acțiunile reprezentând fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 41 alin. 2 C. p. privind infracțiunea continuată.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal:

Sub aspectul laturii obiective, elementul material este realizat prin inducerea în eroare a părții civile, prin reprezentanții abilitați, prin prezentarea ca reală a unei stări de fapt false în scopul dobândirii de foloase nelegale.

Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârșita cu intenție directă, dat fiind ca acesta a prevăzut rezultatul faptei sale si l-a urmărit.

Urmarea imediată a constat în inducerea în eroare a părții vătămate cu privire la calitatea de angajat a inculpatului, la vechimea sa în muncă și veniturile realizate atât de el cât și de giranții din dosarul său de creditare și pricinuirea unor pagube acesteia.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și 37 alin. 1 lit. „a” și „b” Cod penal, instanța de fond, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. „b”, raportat la art. 10 alin. 1, lit. „g” Cod proc. penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals”, prev. de art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 și 37 alin. 1 lit. „a” și „b” Cod penal, dat fiind că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prev. de art. 124 Cod penal.

Pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. „a” și „b” Cod penal, inculpatul a fost pedepsit, fiind condamnat la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „Înșelăciune”.

În temeiul art. 61 Cod penal, instanța de fond a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 341 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin s. p. nr. 1549/22.07.2002 a Judecătoriei A., pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, stabilind pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, aplicând în final pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. ”a”, teza a II a și „b” Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 14 alin. 3, lit. ”b” și art. 346 alin. 1 Cod proc. penală, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Banca Română pentru Dezvoltare SA - Timișoara – Turn BRD, astfel că, în temeiul art. 14 alin. 3, lit. ”b” și art. 346 alin. 1 Cod proc. penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, a obligat inculpatul la plata către partea civilă Banca Română pentru Dezvoltare SA - Timișoara – Turn BRD, a sumei de_ lei, reprezentând credit acordat și dobânzi aferente, cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 1443 din 28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2011 a declarat recurs inculpatul D. Ș., înregistrat pe rolul Curții de A. Timișoara la data de 02.07.2012, sub nr._/325/2011. Recursul nu a fost motivat în scris.

Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, potrivit art. 385⁹ al. 3 C.p.p., C. și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită potrivit declarațiilor inculpatului, procesele verbale privind transcrierea convorbirilor telefonice, adrese de la Oficiul Registrului Comerțului, Inspectoratul Teritorial de Muncă C. S., declarațiile martorilor D. I., Ș. R., T. A., O. E. și din care rezultă faptul că inculpatul în luna martie 2004 în baza unor adeverințe de salariu și cărți de muncă false a obținut un credit de la partea civilă, pe care ulterior nu l-a achitat.

În mod corect prima instanță a respins apărarea inculpatului referitoare la faptul că acesta era convins de veridicitatea celor înscrise în cartea de muncă și în adeverința de salariu, în condițiile în care timp de 7 ani inculpatul nu a desfășurat niciun fel de activitate pentru funcția de director atestată în acele înscrisuri.

Critica inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei în sensul reducerii sporului aplicat este nefondată. Instanța de recurs a constatat că în mod greșit prima instanță a reținut în sarcina inculpatului și starea de recidivă postexecutorie, motiv pentru care a înlăturat starea de recidivă postexecutorie.

Astfel, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 215 dosar U.P.) rezultă faptul că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată în acest dosar în primăvara anului 2004, deci în timpul executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1549 din 22.07.2002 pronunțată de Judecătoria A. (prin care a fost revocat restul de pedeapsă de 587 zile rămas de executat din sentința penală nr. 667/1998 a Tribunalului T.), nefiind îndeplinite prevederile art. 37 lit. b C.p..

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 cod penal: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere gravitatea faptei, circumstanțele săvârșirii acesteia, starea de recidivă postcondamnatorie, perseverența inculpatului spre același gen de infracțiuni, astfel încât nu se impune reducerea pedepsei, aceasta fiind corect individualizată cu respectarea dispozițiile art. 72 și 52 C.p..

Sporul de 6 luni închisoare aplicat de către prima instanță este justificat raportat la restul de pedeapsă rămas neexecutat, la numărul mare de infracțiuni de același gen săvârșite, fiind determinat de aplicarea prevederilor art. 61 C.p., astfel încât nu se impune înlăturarea sau reducerea cuantumului acesteia ca urmare a înlăturării prevederilor art. 37 lit. b C.p.

Pentru aceste considerente, C. a admis recursul declarat de inculpatul D. Ș. împotriva sentinței penale nr. 1443 din 28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2011, a casat hotărârea atacată și rejudecând cauza, a înlăturat starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. 1 lit. b C.p., menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.

Împotriva deciziei penale nr. nr.1273/R/19.09.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._/325/2011 a formulat contestație în anulare condamnatul D. Ș., solicitând în același timp și repunerea în termenul de formulare a contestației în anulare, care a fost motivată pe disp. art. 426 lit. a-e C.p.p., respectiv situația când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În motivarea contestației s-a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 471/2007, pronunțată de Judecătoria D., definitivă prin nerecurare în ceea ce privește modalitatea contopirilor de pedepse și dispunerea executării pedepsei rezultante de 4 ani și 2 luni, Judecătoria D. luând în calcul întreaga pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria A. prin sentința penală nr. 1549/2002, pedeapsă care a fost executată în întregime.

În acest context, Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 1443/2012 a extras în mod eronat din context pedeapsa de 341 zile închisoare și a contopit-o în pedeapsa aplicată de 6 ani, adăugând un spor de 6 luni, această operațiune de calcul fiind eronată, nerespectând autoritatea de lucru judecat.

S-a mai solicitat admiterea cererii de repunere în termen a introducerii contestației în anulare, arătând că, condamnatul a aflat de situația expusă în P. A., după care a luat legătura cu un avocat, solicitându-se admiterea în principiu, apoi admiterea pe fond a contestației în anulare, iar până la soluționarea contestației în anulare să se dispună suspendarea executării pedepsei.

Instanța, făcând examinarea admisibilității în principiu, în cameră de consiliu, fără citarea părților, a contestației în anulare formulată de condamnatul D. Ș., conform disp. art. 431 C.p.p., constată că aceasta nu este admisibilă în principiu întrucât nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de alin. 2 al art. 431 C.p.p.

Verificând în primul rând termenul de introducere a contestației, se constată că aceasta a fost introdusă în mod tardiv, fără respectarea dispozițiilor art. 428 C.p.p., respectiv în termen de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere.

Astfel, se poate observa că, condamnatul D. Ș. a formulat contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 1273/R/19.09.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._/325/2011, cunoscând faptul că se va pronunța hotărârea de către această instanță, întrucât acesta a cunoscut termenul de judecată, solicitând acordarea unui nou termen de judecată pentru pregătirea apărării, cerere respinsă de către instanță, iar apoi, prin fax, a trimis la data de 19.09.2012 o cerere de redeschidere a dezbaterilor împreună cu o cerere de recuzare a completului de judecată, ambele respinse, astfel că este evident că inculpatul a cunoscut despre hotărârea instanței, chiar dacă nu s-a făcut o comunicare a acesteia la data respectivă.

Astfel, termenul de la care se calculează cele 10 zile prevăzute de art. 428 C.p.p. este data de 19.09.2012, dată la care condamnatul a luat cunoștință de hotărârea instanței de recurs (știind că a rămas în pronunțare), explicațiile sale în legătură cu faptul că ar fi aflat în penitenciar de situația expusă în contestația în anulare, neputând fi primite, neavând relevanță discuțiile acestuia cu judecătorul delegat de la penitenciar; de altfel nu se specifică nici această dată, neexistând un reper temporal în acest sens pentru a se face un calcul al termenului, condiții în care modalitatea în care a fost introdusă contestația în anulare este una tardivă, lucru de altfel recunoscut în mod expres de către contestator întrucât acesta solicită repunerea în termen a contestației în anulare.

Solicitarea de repunere în termen a contestației în anulare nu este motivată, arătând doar scopul introducerii acestei cereri, pasivitatea condamnatului în exercitarea unor demersuri judiciare, căi extraordinare de atac, nu sunt imputabile instanțelor de judecată, ci doar contestatorului, cu toate că hotărârea emisă de Judecătoria D., invocată de către contestator, a fost pronunțată în anul 2007, iar hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată în 2012, apărând inexplicabilă pasivitatea contestatorului de a formula această cerere abia la mijlocul anului 2014.

În aceste condiții, instanța nu va mai analiza pe fond celelalte aspecte întrucât excepția tardivității este prioritară față de aspectele de fond, astfel că pentru toate aceste considerente, se va respinge cererea de repunere în termenul de introducere a contestației formulată de condamnatul D. Ș..

În temeiul art.431 alin.2 C.p.p. raportat la art.428 C.p.p. se va respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de condamnatul D. Ș. împotriva deciziei penale nr.1273/R/19.09.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._/325/2011.

În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. va fi obligat condamnatul contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de introducere a contestației formulată de condamnatul D. Ș..

În temeiul art.431 alin.2 C.p.p. raportat la art.428 C.p.p. respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de condamnatul D. Ș. împotriva deciziei penale nr.1273/R/19.09.2012 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._/325/2011.

În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. obligă condamnatul contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.08.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. B. L. ANI B.

GREFIER,

C. I.

Red. Gh.B./01.10.2014

Tehnored. A.B.

2 ex./01.10.2014