Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1393/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1393/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2012

Dosarul nr._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1393/R

Ședința publică din 08 octombrie 2012

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: F. I.

JUDECĂTOR: V. S.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror C. M. U..

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul M. A. P. împotriva sentinței penale nr.69/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria I. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc inculpatul recurent, reprezentat de avocat ales G. M. din cadrul Baroului A., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, partea civilă intimată C. E., partea civilă intimată . SRL- reprezentată de avocat ales B. D. din cadrul Baroului A., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. lit.a Cpp rap. la art. 10 lit.d Cpp, să se dispună achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare întrucât nu există probe din care să rezulte că acesta și-a însușit, folosit sau traficate în interesul său sau al altuia, bani, valori sau alte bunuri pe care le-a gestionat, chiar dacă există probe din care rezultă minusul în gestiune, litigiul izvorât din constatarea acestui minus, urmând a fi soluționat pe calea unei acțiuni civile.

Apărătorul părții civile intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, întrucât, așa cum rezultă din probele existente la dosar, inculpatul a vândut mărfuri din gestiune fără să înregistreze aceste operațiuni pe casa de marcat și și-a însușit banii, inculpatul recunoscând că în gestiunea sa există lipsa imputată, dar consideră că nu i se datorează. Cu cheltuieli de judecată.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pe baza probelor administrate.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din 26 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria I. în dosarul nr._, în baza art. 215¹ alin.1 cod penal, cu aplicare art.41 al.2 cod penal a fost condamnat inculpatul M. A. P., la:

-1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art.71 al.1 cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cea în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzută de art.64 al.1 lit.a Teza a II-a și art.64 al.1 lit.b cod penal.

În baza art.81 Cp s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de mai sus, stabilindu-se termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 Cp și, în baza art. 359 Cpp, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cp.

În baza art.71 al.5 Cp s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prevăzută de art.64 al.1 lit.a Teza a II-a și art.64 al.1 lit.b Cp, pe durata termenului de încercare.

În baza art.14 cu art. 346 Cpp s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile . I. SRL I., prin administrator C. E., suma de 17.642,53 lei reprezentând prejudiciu cauzat părții civile.

În baza art.193 Cp a fost obligat inculpatul să plătească părții civile . I. SRL I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 353 Cpp și art.163 Cpp, s-a menținut sechestrul asigurător asupra autoturismului VW Golf cu ._ și număr de identificare WVWZZZ1HZNW340615, proprietatea inculpatului M. A. P..

În baza art.191 al.1 Cpp a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria I. cu nr.436/P/2011 din 11.04.2012, înregistrat la această instanță la data de 12.04.2012, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul M. A. P., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută și pedepsită de art. 215¹ alin.1 cod penal cu aplicarea art.41 al.2 cod penal, comisă prin aceea că inculpatul în calitate de vânzător la . I. SRL I. în cursul lunii aprilie 2011 în mod reperat a vândut din gestiunea sa, marfă fără să înregistreze aceste operațiuni în casa de marcat iar sumele astfel rezultate din vânzarea mărfurilor, în valoare de 17.642,53 lei și le-a însușit, prejudiciind astfel pe partea civilă . I. SRL I. cu această sumă.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria I. s-a reținut în fapt că în data de 27 01 2011, inculpatul M. A. P. a fost angajat la . I. Srl I., în baza contractului individual de muncă nr.7 pe o perioadă determinată de 5 luni, în funcția de vânzător. Din fișa postului întocmită cu ocazia semnării contractului de muncă rezultă că inculpatul M. A. avea ca atribuții principale, primirea mărfurilor, vânzarea acestora, ținerea evidenței sumelor de bani încasate. Astfel, inculpatul îndeplinea funcția de gestionar, așa cum aceasta este reglementată în art. 1 din Legea nr. 22/1969 unde se prevede că „gestionar, în înțelesul prezentei legi, este acel angajat care are ca atribuții principale de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară a unei societăți, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile”.

În momentul în care și-a început activitatea la . I. Srl I., magazin care avea ca obiect de activitate comercializarea produselor agricole, în data de 28.01.2011, inculpatul M. A. a completat și semnat raportul de gestiune zilnic în care atesta un stoc de început în valoare de 26.387, 53 lei, preluând astfel gestiunea magazinului. Tot în momentul în care i s-a predat gestiunea magazinului i s-au predat și cheile magazinului, după cum rezultă din declarația părții vătămate C. E. coroborată cu declarația martorului H. I. asociat la . I. Srl I..

La începutul lunii mai 2011, administratorul . I. Srl I., C. E. a constatat lipsa mai multor saci de azot din magazin și întrucât nu a regăsit acest produs în vânzările din perioada respectivă, i-a cerut inculpatului să verifice stocurile de marfă, cantitativ și valoric.

În perioada 04- 06 mai 2011, inculpatul M. A. a verificat stocul de marfă din magazin, completând cantitățile de produse aflate în magazin pe un număr de patru file (pagini) scrise personal de către inculpat.

În data de 06.05.2011 inculpatul a finalizat inventarierea mărfurilor din magazin și întrucât valoarea mărfurilor inventariate de către inculpat și scrise pe cele 4 pagini era mai mică decât stocul scriptic din Raportul de gestiune zilnic, cu aproximativ 30.000 lei, inculpatul împreună cu administratorul C. E. au reluat inventarierea mărfurilor, constatând că întregul stoc faptic de produse agricole din magazin (îngrășăminte, semințe, pesticide, etc) a fost scris de către inculpat pe cele 4 pagini .

Cu această ocazie, administratorul C. E. a constatat că inculpatul nu a inventariat și obiectele sanitare din magazin în valoare de 4.646, 68 ron, și în urma verificării documentelor contabile a descoperit că inculpatul nu a înregistrat în raportul de gestiune zilnic intrările de marfă, N.I.R. 67/28.03.2011 în valoare de 115 lei, N.I.R. 69/ 05.04.2011 în valoare de 357 lei, precum și ieșirea de marfă cu aviz_/ 04.03.2011 în valoare de 5.350 lei. În această situație, administratorul și inculpatul au stabilit să se întâlnească în dimineața zilei de 07.05.2011 pentru a transcrie stocul de marfă pe listele de inventar și pentru a găsi soluții pentru rezolvarea litigiului generat de minusul constatat în gestiune.

A doua zi inculpatul a refuzat să semneze listele de inventar completate de către administratorul C. E. pe baza listelor scrise personal de către inculpat pe cele 4 pagini și nu s-a mai prezentat la locul de muncă nici după ce a fost somat în scris.

Din documentele contabile aflate la dosar rezultă că inculpatul M. A. semna zilnic Raportul de gestiune, în acest document fiind menționate intrările de mărfuri, ieșirile de mărfuri și stocul final de marfă.

Din declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală coroborate cu declarațiile administratorului rezultă că inculpatul nu numai că semna raportul de gestiune zilnic, ci, de cele mai multe ori, chiar îl completa cu mențiunile respective intrări, ieșiri, stoc final).

Pentru lămurirea tuturor aspectelor a fost efectuată o notă de constatare contabilă ale cărei concluzii sunt următoarele: la începutul activității la . I. Srl I., inculpatul M. a preluat un stoc de marfă în valoare 26.387, 53 lei, de la angajare până la data de 07.05.2011 inculpatul a primit în gestiune marfă în valoare de 115.182, 50 lei, a vândut marfă în valoare de 37.907 lei și transferat din gestiune către punctul de lucru din localitatea C., marfă în valoare de 56.675,7 lei. Astfel, în data de 07.05.2011 inculpatul trebuia să aibă în magazin stoc de marfă în valoare 46.987, 33 lei. Tot din nota de constatare întocmită rezultă că minusul existent în gestiunea inculpatul este de 17.642, 53 lei și a rezultat din următorul :calcul: 46.987, 33 lei (stocul de marfă pe care învinuitul trebuia î-1 aibă efectiv în gestiune) minus suma de 29.344, 80 lei stocul faptic rezultat în urma inventarierii mărfurilor din magazin, inclusiv contravaloarea obiectelor sanitare pe care inculpatul le-a omis inițial și a intrărilor - ieșirilor de mărfuri pe care acesta nu le-a înregistrat în raportul de gestiune zilnic.

Din declarațiile martorilor C. I., B. T., A. F. și Hanciuța P. rezultă că aceștia, în cursul lunii aprilie 2011 s-au deplasat la . I. Srl I. de unde au cumpărat produse pentru agricultură îngrășăminte, ierbicide), iar vânzătorul M. A. nu le-a eliberat bon fiscal pentru marfa cumpărată și nici nu au observat ca acesta să înregistreze în casa de marcat această operațiune.

Coroborând aceste declarații cu actele contabile aflate la dosar, cu declarațiile administratorului . I. SRL I., cu nota de constatare întocmită, a rezultat că inculpatul M. A. P. în perioada cât a fost angajat în calitate vânzător la . I. SRL I., a vândut din gestiunea sa marfă fără să înregistreze aceste operațiuni în casa de marcat, iar sumele astfel rezultate în valoare de 17.642,53 lei și le-a însușit, prejudiciind astfel . I. Srl I. cu această sumă.

Partea vătămată . I. Srl I. prin înscrisul depus la dosar fila 9, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 17.642,53 lei plus dobândă legală până în momentul plății.

În declarația dată inculpatul a recunoscut existența lipsei în gestiune, însă a apreciat că nu este vinovat, iar instanța având în vedere declarația inculpatului fila 11, declarația administratorului părții vătămate C. E. fila 19, declarațiile martorilor M. P. F. fila 20, Hanciuța P. fila 21, C. I. fila 22, B. T. fila 23, A. F. fila 24, M. I. R. fila 25, H. I. fila 28 și P. I. D. fila 32, instanța reține în fapt următoarele:

În data de 27.01.2011 inculpatul M. A. P. a fost angajat la . I. Srl I., în baza contractului individual de muncă nr.7 pe o perioadă determinată de 5 luni, în funcția de vânzător. Din fișa postului întocmită cu ocazia semnării contractului de muncă rezultă că inculpatul M. A. avea ca atribuții principale, primirea mărfurilor, vânzarea acestora, ținerea evidenței sumelor de bani încasate.

Inculpatul îndeplinea funcția de gestionar, așa cum aceasta este reglementată în art. 1 din Legea nr. 22/1969 unde se prevede că „gestionar, în înțelesul prezentei legi, este acel angajat care are ca atribuții principale de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară a unei societăți, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile”.

În data de 06.05.2011 inculpatul a finalizat inventarierea mărfurilor din magazin și întrucât valoarea mărfurilor inventariate de către inculpat și scrise pe cele 4 pagini era mai mică decât stocul scriptic din Raportul de gestiune zilnic, cu aproximativ 30.000 lei, situație în care, inculpatul împreună cu administratorul C. E. au reluat inventarierea mărfurilor, constatând că întregul stoc faptic de produse agricole din magazin (îngrășăminte, semințe, pesticide, etc) a fost scris de către inculpat pe cele 4 pagini, situație în care raportat la vânzările zilnice aceasta și-a format convingerea că inculpatul și-a însușit fie o parte din marfă fie o parte din sumele rezultate din vânzarea acesteia.

Pentru a verifica corectitudinea inventarului, administratorul C. E. a procedat din nou la o verificare a gestiunii, solicitând prezența inculpatului dar acesta a refuzat să dea curs solicitării și nu această ocazie a constatat că inculpatul nu a inventariat și obiectele sanitare din magazin în valoare de 4.646, 68 ron, și în urma verificării documentelor contabile a descoperit că inculpatul nu a înregistrat în raportul de gestiune zilnic intrările de marfă, N.I.R. 67/28.03.2011 în valoare de 115 lei, N.I.R. 69/ 05.04.2011 în valoare de 357 lei, precum și ieșirea de marfă cu aviz_/ 04.03.2011 în valoare de 5.350 lei. În această situație, administratorul și inculpatul au stabilit să se întâlnească în dimineața zilei de 07.05.2011 pentru a transcrie stocul de marfă pe listele de inventar și pentru a găsi soluții pentru rezolvarea litigiului generat de minusul constatat în gestiune.

Pentru lămurirea tuturor aspectelor a fost efectuată o notă de constatare contabilă ale cărei concluzii sunt următoarele: la începutul activității la . I. Srl I., inculpatul M. a preluat un stoc de marfă în valoare 26.387, 53 lei, de la angajare până la data de 07.05.2011 inculpatul a primit în gestiune marfă în valoare de 115.182, 50 lei, a vândut marfă în valoare de 37.907 lei și transferat din gestiune către punctul de lucru din localitatea C., marfă în valoare de 56.675,7 lei. Astfel, în data de 07.05.2011 inculpatul trebuia să aibă în magazin stoc de marfă în valoare 46.987, 33 lei. Tot din nota de constatare întocmită rezultă că minusul existent în gestiunea inculpatul este de 17.642, 53 lei și a rezultat din următorul calcul: 46.987, 33 lei (stocul de marfă pe care învinuitul trebuia î-1 aibă efectiv în gestiune) minus suma de 29.344, 80 lei stocul faptic rezultat în urma inventarierii mărfurilor din magazin, inclusiv contravaloarea obiectelor sanitare pe care inculpatul le-a omis inițial și a intrărilor - ieșirilor de mărfuri pe care acesta nu le-a înregistrat în raportul de gestiune zilnic.

Din declarațiile martorilor C. I., B. T., A. F. și Hanciuța P. rezultă că aceștia, în cursul lunii aprilie 2011 s-au deplasat la . I. SRL I. de unde au cumpărat produse pentru agricultură (îngrășăminte, ierbicide), iar vânzătorul M. A. nu le-a eliberat bon fiscal pentru marfa cumpărată și nici nu au observat ca acesta să înregistreze în casa de marcat această operațiune.

Apărarea inculpatului că și alte persoane respectiv administratoarea societății a efectuat acte de vânzare și eliberare de mărfuri nu a putut fi primită deși martorii M. P. fila 20 și M. I. R. fila 25 au declarat că au cumpărat diferite produse de la magazinul unde era gestionar inculpatul și că în momentul respectiv în magazin se afla o persoană de sex feminin care a fost identificată ca fiind administratoarea societății C. E. însă aceste declarații nu se coroborează cu celelalte probe de la dosar fiind declarații de circumstanță și contrazise de declarația administratorului și a martorului H. asociatul unic așa cum rezultă din declarațiile de la filele 19 și 28 dosar.

Pe de altă parte, inculpatul a încercat să se apere și prin afirmații de genul că a lipsit din unitate, că a îndeplinit și alte activități în afara celor de gestionar cum ar fi transportul mărfurilor din magazin la punctul de lucru Călani, afirmații care s-au dovedit neadevărate, deoarece nu s-a făcut dovada că acesta ar fi avut și alte însărcinări și din întreaga documentație depusă la dosar rezultă că nu a făcut nici un transport de marfă de la magazinul unde avea gestiune către un alt punct de lucru.

Este adevărat că simpla lipsă în gestiune nu este de natură să conducă la concluzia că inculpatul și-a însușit sume de bani din gestiune, însă întregul comportament al inculpatului demonstrat prin declarațiile martorilor Hanciuța P. fila 21, C. I. fila 22, B. T. fila 23 și A. F. fila 24, care au arătat că au cumpărat diferite produse fără a li se elibera bon, faptul că aceste vânzări nu s-au regăsit în raportul zilnic de gestiune întocmit de inculpat și că lipsa din gestiune era reală, sunt de natură să creeze convingerea că inculpatul a procedat în acest fel pentru a-și însuși diferite sume din vânzările zilnice, pe care le-a folosit în scop personal.

Această faptă a inculpatului întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215¹ alin.1 cod penal cu aplicarea art.41 al.2 cod penal, inculpatul acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Instanța, la aplicarea pedepsei a avut în vedere criteriile de stabilire a pedepsei din art. 72 cod penal, scopul pedepsei, persoanele inculpatului și împrejurările în care s-a comis fapta, faptul că inculpatul nu este recidivist, a avut o conduită bună atât în timpul urmării penale cât și a cercetării judecătorești.

Împotriva acestei sentinței penale a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul M. A. P.. Recursul a fost motivat oral, cu ocazia dezbaterilor, avocatul ales al inculpatului solicitând, în esență, achitarea clientului său în temeiul art.10 lit.d Cpp.

Recursul este nefondat.

Inculpatul este acuzat, în esență, că în calitate de vânzător la . I. SRL din I., în cursul lunii aprilie 2011, în mod repetat, a vândut marfă din gestiunea sa fără să înregistreze vânzările în casa de marcat, iar sumele astfel rezultate din vânzarea mărfurilor, în valoare de 17.642,53 lei, și le-a însușit, păgubind societatea la care era angajat.

Este necontestată împrejurarea că inculpatul a avut calitatea de gestionar în perioada menționată în actul de acuzare, fiind angajat în calitate de vânzător la magazinul din localitatea I. aparținând . I. SRL. De asemenea, în declarația dată în calitate de învinuit (f.163-166 dosar up) M. A. P. recunoaște că în cursul lunii mai 2011 a făcut personal inventarul mărfii aflate în stoc și a constatat un minus în gestiune de aproximativ 17.000 lei.

În privința acestui minus din gestiune, învinuitul a avut o poziție oscilantă: fie a susținut că nu are nicio explicație (f.165 up, f.11 verso dosarul judecătoriei), fie a afirmat că în anumite situații patronii săi au vândut mărfuri în lipsa lui sau nu i-au dat voie să evidențieze vânzările pe casa de marcat (f.168 up).

Lipsa oricărei explicații sau acuzarea angajatorilor săi, nu sunt de natură să-l exonereze pe inculpat de răspundere, în contextul în care acesta, în intervalul de timp cât a funcționat ca și gestionar, avea obligația de a verifica periodic stocul de marfă, de a nu elibera mărfuri fără documente și de a înscrie orice operațiune în documentele de gestiune. Dacă inculpatul ar fi respectat aceste reguli, în mod cert orice minus în gestiune ar fi fost rapid observat. În condițiile în care doar la solicitarea administratorului societății și împreună cu acesta inculpatul a procedat la inventarierea stocului de marfă, constatându-se cu această ocazie o lipsă semnificativă de marfă, sunt suficiente elemente de fapt care, prin coroborare, justifică concluzia că marfa lipsă a fost scoasă din gestiune de către inculpat sau cu știința acestuia și însușită de acesta.

Martorii propuși de inculpat și audiați de prima instanță (M. P. F. – f.20, M. I. R. – f.25) declară că în cursul lunii martie sau aprilie 2011, când au fost la magazin să cumpere câteva produse, era prezentă numai C. E. (administratoarea societății), care le-ar fi vândut produsele solicitate fără însă să le elibereze bon fiscal. Martorii Hanciuța P. (f.21), C. I. (f.22) și B. T. (f.23) afirmă că au cumpărat marfă din magazin, când era prezent doar inculpatul, și acesta din urmă nu le-a dat bon fiscal. Rezultă, prin urmare, că și administratoarea societății se ocupa în anumite situații de vânzarea efectivă a mărfii din magazin și nu elibera în toate situațiile bonuri fiscale (la fel ca inculpatul), însă această împrejurare nu explică lipsa semnificativă de marfă din gestiune (în valoare de 17.000 lei, la un stoc scriptic de aproximativ 50.000 lei).

În concluzie, explicațiile oferite de inculpat pentru a justifica minusul în gestiune nu sunt susținute de analiza coroborată a materialului probatoriu, situație în care se impune concluzia că lipsa mărfii din gestiune se datorează valorificării acesteia de către inculpat și însușirii sumelor rezultate din operațiunile de vânzare, situație de fapt care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată.

Pentru aceste motive, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cpp va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. A. P. împotriva sentinței penale nr.69/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria I. în dosarul nr._ .

Va menține sentința recurată.

În baza art.192 alin.2 Cpp va obliga inculpatul-recurent la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.

În baza art.193 alin.6 Cpp raportat la art.274 și urm. Cod procedură civilă va obliga inculpatul-recurent să plătească părții civile . I. SRL suma de 600 (șase sute) lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. A. P. împotriva sentinței penale nr.69/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria I. în dosarul nr._ .

Menține sentința recurată.

În baza art.192 alin.2 Cpp obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.

În baza art.193 alin.6 Cpp raportat la art.274 și urm. Cod procedură civilă obligă inculpatul-recurent să plătească părții civile . I. SRL suma de 600 (șase sute) lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.10.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. C. F. I. V. S.

Grefier,

C. I.

Red. F.I./19.10.12

Tehnored. C.I./19.10.12

PI. – T. A. – Jud. I.

← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare...		Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1520/2012. Curtea de... →

Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1393/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1393/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA