Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 145/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 145/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-03-2014

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 145/CO

Ședința publică din 17 martie 2014

PREȘEDINTE: C. C.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror C. M. U..

Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul B. Z. împotriva Sentinței penale nr.166 din 03.02.2014, pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul contestator, în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu R. L., cu delegație la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al condamnatului contestator lasă la aprecierea instanței soluționarea contestației.

Procurorul pune concluzii de respingere a contestației și menținerea sentinței ca legală și temeinică, prima instanță reducând pedeapsa la maximul prevăzut de legea nouă.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 166/03.02.2014, pronunțată de T. A. în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată s-a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și în consecință:

În baza art. 6 alin.1 din Noul Cod Penal s-a redus de la 23 ani închisoare pedeapsa aplicată condamnatului: B. Z., fiul lui A. și al M., născut la data de 02.02.1978 în Reghin, jud. M., CNP:_, deținut în PRMS A., pentru infracțiunea prevăzută de art.174 rap. la art. 175 lit. d)Cod penal, la 20 ani închisoare, pedeapsă aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 188 alin.1 din Noul Cod penal.

S-a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia prin prezenta hotărâre durata executată de la 28.05.2008 la zi.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale nr.35/26.01.2009 a Tribunalului Harghita, definitivă prin decizia penală nr.2644/15.07.2009, a ÎCCJ București.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 35 din 16.07.2009, emis de T. Harghita și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

Împotriva sentinței Tribunalului A. a formulat contestație condamnatul B. Z. motivând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor și solicită schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea de complice la infracțiunea de omor

Examinând cauza sub toate aspectele, se constată că sentința contestată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de desființare a acesteia.

Analizând actele de la dosar se reține că prima instanță a apreciat în mod întemeiat că referitor la situația condamnatului B. Z. sunt incidente prevederile art.6 din Noul Cod penal în ce privește infracțiunea prev. de 174 rap la art.175 lit. d Cp față de care prin noua reglementare pedeapsa maximă a fost redusă la 20 ani de închisoare ( fiind dezincriminată circumstanța agravantă prev. de art. 175 lit. d Cp), astfel că pedeapsa aplicată condamnatului pentru această infracțiune a fost redusă la acest maxim.

În ce privește critica formulată de contestator, se constată că aceasta vizează temeinicia sentinței prin care a fost condamnat sub aspectul reținerii în mod neîntemeiat a vinovăției sale.

Așa cum se poate observa, prima instanță a fost sesizată de către Comisia constituită la Penitenciar în vederea aplicării legii penale mai favorabile după . Noului Cod penal, astfel că instanța este obligată a se pronunța doar în aceste limite.

O critică cu privire la temeinicia și legalitatea sentinței de condamnare se putea face doar în căile de atac ordinare sau extraordinare, după caz, însă nu și pe calea unei contestații la executare.

Prin urmare, contestația condamnatului nu este fondată și urmează a fi respinsă în baza art.4251, al.7 pct.1 lit.b NCpp.

Văzând și prevederile art.275 al.2 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art.4251, al.7 pct.1 lit.b NCpp respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul B. Z. împotriva Sentinței penale nr.166/03.02.2014, pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 al.2 NCpp obligă contestatorul la plata sumei de 200 de lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 de lei onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17.03.2014.

Președinte,Grefier,

C. C. C. I.

Red. C.C./04.04.14

Tehnored. C.I./16.04.14

PI. – C. V. L. – Trib. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 145/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA