Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 67/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2014

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 67/CO

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. L. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află judecarea contestației formulată de condamnatul P. G. împotriva sentinței penale nr. 236 din 03.02.2014 a Tribunalului A..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul condamnat personal, în stare de detenție, fiind asistat de avocat din oficiu Ș. A. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.

Avocatul din oficiu solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei.

Procurorul pune concluzii de respingere a contestației formulate de condamnat, sentința fiind legală și temeinică.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt,menționează că a recunoscut fapta, este infractor primar și s-a predat singur organelor judiciare.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 236 din 03.02.2014 a Tribunalului A., în temeiul dispozițiilor art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 6 Cod penal, a fost admisă sesizarea Comisiei de evaluare a aplicării incidenței legii penale mai favorabile, constituite în baza H.G. 863/2013 în cadrul Penitenciarului A., privind pe condamnatul P. G., în prezent în executarea pedepsei în P. de Maximă Siguranță A..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 291/14.04.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, pronunțată în dosar nr._/3/2009, modificată prin decizia penală nr. 3756/26.10.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pedepsele componente de: 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 Cod penal 1969; 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal 1969;

În temeiul dispozițiilor art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 6 Cod penal, a fost redusă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal 1969, la maximul special de 6 ani închisoare prevăzută de dispozițiile art. 228 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal 1969 și art. 34 alin.1 lit. b) Cod penal 1969, au fost contopite pedepsele de mai sus, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, în pedeapsa cea mai grea aceea de 15 ani, fără aplicarea vreunui spor, condamnatul urmând a executa pedeapsa de 15 (cincisprezece)) ani închisoare.

S-au menținut restul dispozițiilor hotărârilor penale anteenunțate.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii, a arestului preventiv și perioada deja executată din data de 06.05.2009, la zi. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei cu numărul 504/09.11.2010 al Tribunalului București emis în dosarul nr._/3/2009 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform sentinței. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, T. A. a reținut că la data de 20.01.2014 a fost înregistrată la această instanță sesizarea Comisiei de evaluare a aplicării incidenței legii penale mai favorabile, constituite în baza H.G. 863/2013 în cadrul Penitenciarului A., privind pe condamnatul P. G., deținut din P. de Maximă Siguranță A..

La dosarul cauzei s-au depus mandatul de executare a pedepsei și o copie a sentinței penale menționate, însoțită de un referat al compartimentului de executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum și stadiul executării.

În referatul înaintat s-a arătat că deținutul P. G. se află în executarea pedepsei rezultante de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 291/14.04.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, pronunțată în dosar nr._/3/2009, modificată prin decizia penală nr. 3756/26.10.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza acestor hotărâri a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii numărul 168/2010 din 25.01.2012 al Tribunalului pentru Minori și Familie, emis în dosarul nr._ .

Analizând sesizarea Comisiei de evaluare a aplicării incidenței legii penale mai favorabile, constituite în baza H.G. 863/2013 în cadrul Penitenciarului A., prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, respectiv dispozițiile art. 595 Cod procedură penală, raportat la art. 6 Cod penal, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată, având în vedere următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin.1 din Noul Cod Penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Prin art. 4 din Noul Cod Penal s-a stabilit că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, pronunțate în baza legi vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

În raport de aceste dispoziții legale, tribunalul în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată și art. 595 Noul Cod procedură penală a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și în consecință a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 291/14.04.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, pronunțată în dosar nr._/3/2009, modificată prin decizia penală nr. 3756/26.10.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pedepsele componente de 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 Cod penal 1969; 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal 1969;

În temeiul dispozițiilor art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 6 Cod penal, a redus pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal 1969, la maximul special de 6 ani închisoare prevăzută de dispozițiile art. 228 Cod penal.

Reținând că dispozițiile privind concursul de infracțiuni prevăzute în art. 33, 34 lit. b Cod penal sunt mai favorabile decât cele prevăzute în Noul Cod Penal, instanța a contopit pedepsele de mai sus, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, în pedeapsa cea mai grea aceea de 15 ani, fără aplicarea vreunui spor, condamnatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare și a menținut restul dispozițiilor hotărârilor penale anteenunțate.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii, a arestului preventiv și perioada deja executată din data de 06.05.2009, la zi. A anulat mandatul de executare a pedepsei cu numărul 504/09.11.2010 al Tribunalului București emis în dosarul nr._/3/2009 și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform sentinței.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație contestatorul P. G., arătându-se că se impune reducerea pedepsei aplicate raportat la noua lege mai favorabilă.

Examinând sentința penală contestată prin prisma criticilor formulate, instanța constată că contestația formulată de condamnatul P. G. este fondată, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 6 din Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Examinând situația condamnatului P. G., instanța constată că acesta se află în executarea unei pedepse rezultante de 15 ani închisoare, în baza mandatului de executare nr. 504 din 9.11.2010 emis de T. București – Secția a 2-a penală, aplicându-i-se o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 Cod penal vechi; o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt prev. de art. 208 alin. 1 C.p. vechi și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal vechi.

Cu privire la solicitarea de reducere a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de furt simplu, prev. de art. 208 al. 1 Cod penal vechi, transformat în prezent în art. 228 al. 1 Noul Cod penal, instanța apreciază că această solicitare este întemeiată, întrucât regimul sancționator al noii prevederi legale este mai favorabil condamnatului, infracțiunea de furt simplu fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, astfel că instanța va reduce pedeapsa pentru această infracțiune de la 5 ani la 3 ani închisoare (instanța de fond dispunând reducerea pedepsei, dar menționând o pedeapsă de 6 ani închisoare în minuta, considerentele și dispozitivul hotărârii) și va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor simplu, care este pedepsită conform art. 188 din Noul C.p. tot cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, regimul sancționator fiind deci identic cu cel din vechiul Cod penal, în cea mai grea, aceeași de 15 ani închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de contopire a pedepselor aplicate, instanța constată că nu poate agrava situația condamnatului în propria cale de atac, menținând modalitatea de contopire a pedepselor după legea veche, această modalitate fiind favorabilă condamnatului, neaplicând regimul sancționator al concursului de infracțiuni după Noul Cod penal.

În această procedură a aplicării legii mai favorabilă, instanța nu mai poate efectua o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate, în funcție de criteriile de individualizare prevăzute de legea penală, ci doar efectuează o operațiune strictă de aplicare a legii mai favorabile în cadrul căreia va reduce, când se impune, pedepsele care depășesc maximul prevăzut de legea penală intrată în vigoare pentru infracțiunea în cauză.

Pentru toate aceste considerente, instanța în baza art. 595 Noul C.p.p. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013 va admite contestația formulată de condamnatul P. G. împotriva sentinței penale nr. 236 din 03.02.2014 a Tribunalului A..

În baza art. 6 alin. 1 N. C.p. rap. la art. 228 alin.1 N. C.p., va reduce pedeapsa aplicată contestatorului de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii furt simplu, pe care o va contopi cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în pedeapsa cea mai grea, de 15 (cincisprezece) ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, pe care persoana condamnată urmează să o execute.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale contestate.

În baza art. 275 alin.3 Noul C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 595 Noul C.p.p. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013 admite contestația formulată de condamnatul P. G. împotriva sentinței penale nr. 236 din 03.02.2014 a Tribunalului A..

În baza art. 6 alin. 1 N. C.p. rap. la art. 228 alin.1 N. C.p., reduce pedeapsa aplicată contestatorului de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii furt simplu, pe care o contopește cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în pedeapsa cea mai grea, de:

-15 (cincisprezece) ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, pe care persoana condamnată urmează să o execute.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale contestate.

În baza art. 275 alin.3 Noul C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul T..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. B. A. B.

Red.Gh.B./13.03.2014

Tehnored. A.B.

2 ex./ 27 Martie 2014

Prima instanță: F. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 67/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA