Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 536/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 536/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-06-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ OPERATOR 2711
DECIZIA PENALĂ NR.536/A
Ședința publică din: 16 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. I.
JUDECĂTOR: D. V.
GREFIER: V. R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L. D., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către P. de pe lângă J. A., împotriva sentinței penale nr. 961 din 20 martie 2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul intimat lipsă avocat din oficiu M. M. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar, lipsă fiind și partea civilă intimată N. F..
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 16.06.2014 dovada prin care a fost afișată procedura de citare cu inculpatul intimat prin „afișare la ușa Consiliului Local A.”.
Avocatul din oficiu depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie cu nr._ din 02.06.2014 emisă de Baroul T..
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Procurorul solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă J. A., desființarea sentinței penale apelate ca fiind netemeinică și nelegală și, în rejudecare solicită condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de furt.
Avocatul din oficiu al inculpatului apelant solicită respingerea apelului declarat de parchet.
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 961 din 20.03.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._, în baza art. 386 Cod procedură penală cu aplicarea art. 5 Cod penal, a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul B. M. – fiul lui M. și R., născut la data de 28.03.1993, în loc. A., jud. A., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăstorit, domiciliat în loc. A., .-26, ., jud. A., f.f.l. în loc. A., ..12, ., posesor CI .._, CNP_ a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 literele g) și i) Cod penal de la 1969, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 litera b) și d) Cod penal.
În baza art. 396 alin. 5 Cod Procedură Penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. c) Cod Procedură penală a achitat pe inculpatul B. M. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 litera b) și d) Cod penal.
În temeiul art. 397 alin. 3 Cod procedură penală a dispus restituirea către numitul F. R. – fiul lui A. și E., născut la data de 31.03.1979, domiciliat în loc. A., ., nr.4, județul A., a următoarelor bunuri:
-1 (una) plasmă televizor marca „ Samsung”, model LE37A656A1F, . ;
-1 (una) telecomandă cu . -00863A marca Samsung + cablu de alimentare, ridicată pe baza de dovadă din data de 14.01.2013 întocmită de către poliția Municipiului A. – Biroul Investigații Criminale, executorie în conformitate cu art. 397 alin. 4 Cod procedură penală.
În conformitate cu art. 397 alin. 3 rap. la art. 255 alin.2 Cod procedură penală instanța a pus în vederea numitului F. R., să păstreze bunurile restituite și anume: televizorul, telecomanda și cablu de alimentare menționate și identificate mai sus, până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art.275 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 272 Cod procedură penală a dispus virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului A., reprezentând plata onorariului avocațial din oficiu.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A. din data de 31.08.2013, în dosar nr. 187/P/2013, a fost trimis în judecată inculpatul B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 literele g) și i) Cod penal de la 1969, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 litera b) și d) Cod penal.
Prin rechizitoriu s-au reținut următoarele:
În fapt, în noaptea de 03/04.01.2013, cunoscând împrejurarea că familia părții vătămate N. F. este plecată în străinătate și că la imobilul deținut de acesta în A., ., nu se află nimeni, inculpatul B. M. s-a hotărât să sustragă bunuri din această locuință. Astfel, inculpatul a pătruns prin escaladare și forțarea unui geam în locuința părții vătămate N. F. situat în A., ., iar din interior a sustras un LCD marca Samsung, un laptop marca HP, mai multe jocuri MP 3 si garnituri de lenjerie pentru pat, transportând bunurile sustrase la locuința sa.
Inculpatul a oferit LCD marca Samsung spre vânzare martorului Fagarosi R. prin intermediul martorului Scheipfer A.-vecinul său. Martorul Fogarasi R. s-a deplasat împreună cu martorul L. G. la locuința inculpatului, de unde a cumpărat LCD-ul Samsung sustras, cu suma de 500 lei, televizorul fiind ridicat de organele de poliție în cursul cercetărilor și restituit părții vătămate.
Prejudiciul creat în dauna părții vătămate N. F., în valoare totală de 4.500 lei a fost reparat parțial prin restituirea LCD-ului sustras, partea vătămată arătând că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3500 lei.
Deși legal citat inculpatul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probe: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarații parte vătămată, dovezi de ridicare-predare, planșe fotografice, declarații martori, copii acte de identitate, procese-verbale de neprezentare a materialului de urmărire penală.
În drept, fapta inculpatului B. M. așa cum a fost descrisă în rechizitoriu a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g),i) Cod penal.
În conformitate cu art. 396 alin. 1 Cod procedură penală ” Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.” alin. 2 ” Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”, iar în conformitate cu alin. 5 ” Achitarea inculpatului se pronunță în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)- d).”
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză instanța a constatat că nu există probe certe dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta a fost săvârșită de inculpat, practic nu există nici o probă directă care să incrimineze pe acesta, probatoriul administrat relevă faptul că, cu două ocazii diferite martorul F. R. împreună cu martorul L. G. au cumpărat două televizoare de la inculpatul B. M., iar un televizor a fost recunoscut de partea vătămată N. F. la sediul poliției în cursul urmăririi penale și a fost restituit acestuia pe bază de dovadă.
Inculpatul B. M. nu a putut fi audiat în cursul urmăririi penale în calitate de făptuitor, învinuit sau inculpat.
Instanța a constatat că, de la comiterea furtului calificat din casa părții civile și până la cumpărarea aceluiași televizor de către martorul F. R. de la inculpat au trecut aproape două săptămâni, de asemenea nu există nici o probă directă sau indirectă care să dovedească faptul că, inculpatul B. M. ar fi pătruns în casa părții vătămate sustrăgând bunuri, deși a fost încheiat un proces-verbal de cercetare la fața locului, efectuat de organele de cercetare penală (ofițer criminalist) filele 8 – 9 dosar u.p.
Desigur, a existat indicii puternice în sensul că inculpatul B. M. ar fi comis fapta și anume antecedente penale, bunuri sustrase din casa părții vătămate sau aflat în posesia lui (nu se cunoaște prin ce modalitate), existând oarecum dovezi că se sustrage urmăririi penale având în vedere fila 45 dosar u.p., unde există un fax prin care inculpatul a cerut un nou termen în vederea audierii sale și angajarea unui apărător, însă în tot probatoriul administrat nu sunt decât două probe indirecte și indicii, însă pentru condamnarea unei persoane este nevoie de probe certe dincolo de orice îndoială care să stabilească vinovăția acestuia, probe care în cauza de față nu există în opinia instanței.
În mod ipotetic și retoric se pune întrebarea dacă martorul F. R. după ce a cumpărat televizoarele de la inculpatul B. M. le-ar fi vândut la o terță persoană după care ar fi părăsit țara pentru căutarea unui loc de muncă în străinătate ce s-ar fi întămplat, ar fi avut calitatea de inculpat pentru bunurile sustrase din casa părții vătămate N. F..
În Codul de procedură penală român, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 4 statuându-se că alin.1 „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.” și alin.2 ” După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”.
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o . restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
Regula in dubio pro reo a constituit un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 386 Cod procedură penală cu aplicarea art. 5 Cod penal, va schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul B. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 literele g) și i) Cod penal de la 1969, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 litera b) și d) Cod penal, noul cod penal fiind mai favorabile acestuia având în vedere limitele de pedepse de la 1 la 5 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. 5 Cod Procedură Penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. c) Cod Procedură penală a achitat pe inculpatul B. M. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 litera b) și d) Cod penal.
În temeiul art. 397 alin. 3 Cod procedură penală a dispus restituirea către numitul F. R., a următoarelor bunuri:
-1 (una) plasmă televizor marca „ Samsung”, model LE37A656A1F, . ;
-1 (una) telecomandă cu . - 00863A marca Samsung + cablu de alimentare, ridicată pe baza de dovadă din data de 14.01.2013 întocmită de către poliția Municipiului A. – Biroul Investigații Criminale, executorie în conformitate cu art. 397 alin. 4 Cod procedură penală, având în vedere faptul că, de la acesta sau ridicat mai multe bunuri (martorul F. R. – fiind prezumat de bună-credință) și doar o parte din aceste bunuri au fost restituite către partea vătămată N. F., așa cum rezultă din dovezile de ridicare - restituire fila 26 dosar u.p.
În conformitate cu art. 397 alin. 3 rap. la art. 255 alin.2 Cod procedură penală instanța a pus în vederea numitului F. R., să păstreze bunurile restituite și anume: televizorul, telecomanda și cablu de alimentare menționate și identificate mai sus, până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art.275 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 272 Cod procedură penală a dispus virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului A., reprezentând plata onorariului avocațial din oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, P. de pe lângă J. A..
Apelul este nefondat.
I. Critica referitoare la nelegala citare a inculpatului pentru termenul din 06.03.2014 când au avut loc dezbaterile în fața primei instanțe.
C. observă că prin încheierea din 23.01.2014 (f. 69 dosar fond) prima instanță a dispus citarea inculpatului la adresa de domiciliu, la adresa la care acesta locuia fără forme legale (indicată expres de inculpat în faza de urmărire penală – f. 45) și prin afișare la sediul Consiliului Local A. (având în vedere că existau date că inculpatul este plecat din țară).
Procedura de afișare a citației la sediul Consiliului Local A. s-a îndeplinit la data de 30.01.2014 (f. 74 dosar fond) sub imperiul vechiului Cod de procedură penală (art. 177 alin. 4) care permitea afișarea citației la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Prin urmare, actul de procedură (prin care inculpatul a fost informat că următorul termen de judecată este cel din 06.03.2014) a fost îndeplinit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data aducerii la îndeplinire, iar valabilitatea acestuia se menține și după . noului Cod de procedură penală în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din legea nr. 255/2013 (pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală).
În concluzie, acest motiv de apel este nefondat.
II. Critica referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat.
Inculpatul a fost acuzat că în noaptea de 03/04.01.2013 a pătruns prin escaladare și forțarea unui geam în locuința persoanei vătămate N. F. situată în municipiul A., ., de unde a sustras un televizor LCD marca Samsung, un laptop marca HP, mai multe jocuri MP 3 și garnituri de lenjerie pentru pat, bunuri pe care le-a transportat la locuința sa.
Analizând materialul probator administrat în cauză C. reține următoarele aspecte:
În data de 04.01.2014 numitul C. N. (probabil rudă sau afin cu persoana vătămată) a formulat un denunț (f. 7 d.u.p.) în care a reclamat că de la locuința persoanei vătămate au fost sustrase 6 plasme (fără să indice mărcile sau alte elemente de identificare) și bijuterii din aur.
În data de 04.01.2013 organele de poliție au efectuat o cercetare la fața locului la adresa din municipiul A., ., ocazie cu care numitul N. N. (probabil rudă cu persoana vătămată) a reclamat că de la locuința persoanei vătămate au fost sustrase, printre altele, 7 plasme LCD (fără să indice mărcile sau alte elemente de identificare), precizând locurile unde se găseau aceste obiecte înaintea sustragerii (f. 8 verso d.u.p.).
În data de 14.01.2013 organele de poliție au ridicat de la martorul F. R. două televizoare (tip plasmă) marca Samsung, două telecomenzi și două cabluri de alimentare (conform dovezii de ridicare aflată la fila 26 d.u.p.).
În aceeași dată (14.01.2013) persoana vătămată N. F. a dat o declarație în fața organelor de poliție (f. 5 d.u.p.) în care a menționat că i s-a sustras o singură plasmă LCD marca Samsung cu diagonala de 110 – 120 cm, alături de alte bunuri enumerate.
În data de 15.01.2013, în faza actelor premergătoare, persoana vătămată N. F. a dat o nouă declarație (f. 5 verso) în care a menționat că în aceeași dată a fost invitat la sediul poliției A. și i s-au prezentat mai multe plasme LCD iar dintre acestea a recunoscut o plasmă marca Samsung cu diagonala de circa 110 – 120 cm cu telecomandă, sustrasă în noaptea de 03.02.2013 din locuința sa din A.. Precizează că a recunoscut televizorul ca fiind al său deoarece îi lipsește câte un șurub în fiecare parte.
În legătură cu această recunoaștere se observă că nu s-a întocmit proces verbal, planșă fotografică și nici nu au participat martori asistenți, desfășurarea procedeului probatoriu (identificarea de obiecte) rezultând doar din declarația persoanei vătămate dată în faza actelor premergătoare. În declarația persoanei vătămate nu se consemnează datele de identificare (modelul, . pretins recunoscut de aceasta, astfel încât aceste date să poată fi confruntate cu cele consemnate în dovada de ridicare a obiectelor de la martorul F. R.. De asemenea rezultă că persoana vătămată nu deținea nici un document de proveniență, document care ar fi identificat cu certitudine obiectul (în raport de modelul și . – indicate în dovada de ridicare a obiectelor de la martorul F. R.).
Analizând datele vădit contradictorii oferite de denunțător, de numitul N. N. și de persoana vătămată în legătură cu televizoarele sustrase (referitor numărul acestora; la care se adaugă lipsa informațiilor cu privire la elementele de identificare), constatând modul deficitar în care s-a procedat la identificarea obiectelor de către persoana vătămată, observând lipsa oricărui document de proveniență a bunului și motivul invocat de persoana vătămată ca dovadă a recunoașterii bunului (lipsa unui șurub în fiecare parte), C. apreciază lipsită de credibilitate recunoașterea făcută de persoana vătămată în legătură cu bunul pretins sustras, astfel încât nu se poate reține cu certitudine că obiectul recunoscut îi aparținea acesteia.
Mai mult, din analiza declarațiilor date de martorul F. R. (f. 27 – 29 d.u.p.) rezultă că acesta a cumpărat de la inculpat două televizoare (plasme) marca Samsung, ambele având diagonala ecranului mai mare de 1 m: prima achiziție a făcut-o la jumătatea lunii decembrie 2012 (înainte de data săvârșirii faptei din acest dosar – 03.01.2013); cea de-a doua achiziție a efectuat-o în jurul datei de 06.01.2013. Întrucât de la martorul F. R. au fost ridicate două plasme (în data de 14.01.2013), iar în 15.01.2013 (f. 26 d.u.p.) i-a fost restituită martorului una dintre ele, C. presupune că ambele televizoare au fost prezentate spre recunoaștere persoanei vătămate. Problema care apare este aceea că nu se cunoaște dacă persoana vătămată a recunoscut televizorul cumpărat de martor în decembrie 2012 (situație în care recunoașterea este evident eronată) sau televizorul achiziționat în ianuarie 2013, lipsind orice element suplimentar de diferențiere între aceste bunuri (ambele sunt marca Samsung și au o diagonală de peste 1 m, conform declarației martorului F. R.).
În concluzie elementul de fapt care făcea legătura între inculpat și presupusa sustragere din 03.01.2013, și anume deținerea și vânzarea de către acesta a unuia dintre bunurile reclamate ca fiind sustrase, nu este dovedit de materialul probator.
Chiar și în ipoteza (neconfirmată) că televizorul recunoscut de persoana vătămată făcea parte dintre bunurile sustrase în data de 03.01.2013, nu se poate stabili, doar pe această bază, implicarea inculpatului (în calitate de autor – după cum pretinde acuzarea) în săvârșirea furtului, întrucât deținerea și vânzarea bunului nu sunt elementele caracteristice laturii obiective a infracțiunii de furt.
Prin urmare era necesar ca materialul probator să conțină și alte elemente de fapt care, prin coroborare, să permită formularea unei concluzii certe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a implicării inculpatului în comiterea furtului, însă aceste probe lipsesc, astfel încât soluția de achitare adoptată de prima instanță este temeinică și legală.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 961/20.03.2014 pronunțată de J. A., Secția penală în dosarul nr._ .
Va menține sentința apelată.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămân în sarcina acestuia.
Va dispune plata sumei de 200 lei din fondurile MJ în contul Baroului T., onorariul avocatului desemnat din oficiu în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 961/20.03.2014 pronunțată de J. A., Secția penală în dosarul nr._ .
Menține sentința apelată.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile MJ în contul Baroului T., onorariul avocatului desemnat din oficiu în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2014.
Președinte, Judecător,
F. I. D. V.
Grefier,
V. R.
Red./F.I./16.06.2014
Tehnored. V.R./ 2 ex/26.06.2014
Primă instanță:
J. A.
Judecător V. L.
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1047/2014. Curtea... → |
|---|
