Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 1368/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1368/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-10-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1368/R
Ședința publică de la 03 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Judecător C. I. M.
Judecător F. P.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror F. H., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul B. S. – P., împotriva încheierii penale nr. 90/CC din 01.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul recurent personal, asistat de avocat ales P. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în proces – verbal atașat separat la dosar.
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar motivele de recurs.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul ales al inculpatului precizează că, recursul de la fila 5 dosar primă instanță, vizează încheierea de arestare preventivă și solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat în scris, deoarece nu mai subzistă temeiurile arestării respectiv, pericolul concret pentru ordinea publică. Inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, iar lăsarea acestuia în libertate nu mai constituie un motiv de temere, solicitând a se reține circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că are 23 ani, nu are antecedente penale, are loc de muncă, fiind al doilea aducător de venituri în familia sa.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, ca nefondat, susține întru totul motivarea primei instanțe, la care nu mai are nimic de adăugat.
Inculpatul, având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său ales.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.99/CC/29.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în baza art.1491 alin.9 C.p.p. raportat la art.143 C.p.p. și cu aplicarea art.148 alin.1 lit.f C.p.p. a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. S. P., pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 29.09.2012 până la data de 18.10.2012.
În baza art. 1491 alin.12 C.p.p. raportat la art.146 alin.111 C.p.p. a fost respinsă cererea inculpatului, formulată prin apărător, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, deliberând asupra propunerii de arestare preventivă, a constatat următoarele:
Prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 29.09.2012 sub nr._, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. S. – P., pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000.
În motivarea propunerii, s-a arătat că în fapt se reține că la începutul lunii aprilie 2012 inculpatul B. S. P. a cultivat la domiciliul său din com. Pădureni, ., jud. T., precum și pe o suprafață mică, pe malul râului T., în apropierea domiciliului său, o cantitate apreciabilă de plante care constituie droguri de risc (cannabis), pe care, la maturitate, a recoltat-o și a depozitat-o la domiciliul sau ( în cursul lunii septembrie 2012), urmând ca după uscare, să vândă drogurile rezultate, iar o parte a acestora să le dețină pentru consum. Din această cantitate recoltată, inculpatul a folosit pentru consum propriu două doze, iar o doză de aproximativ 1 gram i-a oferit-o ( cu titlu gratuit ) unui prieten, despre care afirmă ca se numește A. și locuiește în Utvin .
La percheziția efectuată la domiciliul inculpatului B. S. P. a fost descoperită o cantitate apreciabilă de plante de cannabis. În cauză s-a întocmit un raport preliminar de constatare tehnico-științifică (f.61) de către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, din care rezultă că fragmentele vegetale ridicate de la domiciliul inculpatului conțin THC, substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.
Prin ordonanța din data de 28.09.2012 ora 21,30 s-a dispus reținerea inculpatului B. S. P. pe durata de 24 ore, totodată, față de acesta, prin ordonanța din aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele pentru care este cercetat .
Se apreciază că față de inculpatul B. S. P. se impune luarea măsurii preventive a arestării, fiind aplicabile prevederile art. 148 lit.f C.P.P., deoarece fapta este sancționată cu pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din materialul de urmărire penală rezultă că există probe și indicii temeinice că învinuitul B. S. P. a săvârșit infracțiunea prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, (în modalitatea cultivării, oferirii și deținerii). Fapta săvârșită de acesta este prevăzută cu închisoare de la 3 la 15 de ani și interzicerea unor drepturi .
Se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului B. S. P. prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea infracțiunii reținute în sarcina sa, precum și la cantitatea mare de substanțe stupefiante găsite la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare, care, dacă ar fi ajuns pe piață – în cazul în care organele judiciare nu ar fi intervenit - ar fi contribuit la coruperea multor persoane în dobândirea ori menținerea dependenței consumului de droguri, iar inculpatul ar fi dobândit în mod ilicit venituri financiare substanțiale din valorificarea drogurilor . Totodată, se menționează faptul că, în cauză, cercetările au fost extinse și față de alte persoane cu care inculpatul a intrat în contact și care au antecedente penale în materia traficului de droguri, existând indicii că prin intermediul acestor persoane inculpatul urma valorifice drogurile, iar pentru dovedirea implicării acestora în activitatea ilicită realizată de inculpat, este necesar a se împiedica contactul între aceștia . Pe de altă parte, în caz de lăsare în libertate a inculpatului B. S. P. se creează în rândul cetățenilor sentimentul că organele judiciare sunt ineficiente în lupta împotriva traficului de droguri (fenomen care a luat amploare în cursul ultimilor ani), împrejurare care poate fi interpretată de cetățeni ca o încurajare în săvârșirea unor asemenea fapte, din care se obțin venituri financiare foarte mari. Mai mult, instanța de judecată trebuia să aibă în vedere natura relațiilor sociale încălcate – dreptul la viață și sănătate fizică și psihică, respectiv gradul de insecuritate socială pe care îl generează în rândul comunității acest gen de fapte, dar și gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul, concretizată în limitele de pedeapsă mari. Această optică este în acord cu prevederile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind invocată și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Letellier contra Franței, curtea recunoscând posibilitatea cercetării în stare de arest preventiv (cel puțin pentru o perioadă de timp) a autorului unei infracțiuni, care prin gravitatea sa ori prin efectul pe care îl are asupra opiniei publice, poate crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță sau de revoltă .
În probațiune s-a atașat dosarul nr. 154/D/P/2010 al DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța nr.154/D/P/2012 din data de 28.09.2012 a DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul B. S. P. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în modalitatea cultivării, prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000, precum și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin.1 din Lg. 143/2000, reținându-se în fapt că a cultivat la domiciliul său din Pădureni, nr. 306, jud. T., o cantitate apreciabilă de cannabis, pe care, la maturitate, a recoltat-o și a depozitat-o la domiciliu în vederea uscării, cu scopul de a vinde o parte din drogurile rezultate, iar o parte a o deține pentru consum propriu.
Totodată, la data de 28.09.2012, ora 21:30, față de inculpat s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate în cadrul procesului penal de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.penală.
Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, prima instanță a constatat că, atât prin raportare la dreptul intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală – cât și prin raportare la disp. Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – aceasta apare ca fiind îndeplinită raportat la probele administrate în cauză și față de încadrarea juridică reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
În acest sens pot fi observate în primul rând chiar declarațiile inculpatului, acesta recunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare. Astfel, atât în fața procurorului, cât și în fața judecătorului, inculpatul a arătat că în cursul lunii aprilie 2012 a plantat în niște ghivece mai multe semințe de cannabis pe care le obținuse de la un prieten, iar apoi a răsădit acele plante atât în grădina din spatele casei, cât și într-un alt loc de pe malul râului T., ocupându-se atent de creșterea acestora conform informațiilor obținute de pe internet. Plantele au crescut foarte mult, în special cele din grădină, pe care inculpatul le înconjurase cu o folie pentru a nu fi observate, iar în cursul acestei luni a procedat la recoltarea acestora, punându-le la uscat în interiorul imobilului. Referitor la scopul respectivei culturi, inculpatul a arătat că inițial voia să o folosească în interes personal, însă apoi, văzând că a obținut multe plante, dorea să vândă o parte din drogurile rezultate.
Declarațiile inculpatului se coroborează cu procesul-verbal din data de 24.08.2012 și planșele foto aferente, realizate ca urmare a punerii în executare a autorizației de înregistrare în mediul ambiental a activităților derulate, din care reiese că în grădina imobilului nr.306 din Pădureni se află o construcție artizanală pe schelet de lemn acoperită cu folie transparentă, ruptă pe alocuri, în interiorul căreia se află mai multe plante ce par a fi din specia cannabis, ajunse la maturitate.
Totodată, declarațiile inculpatului se coroborează cu declarațiile mamei sale, numita B. M., care a arătat că inculpatul a sădit respectivele plante în luna mai 2012, realizând și un solar în jurul acestora, iar în urmă cu câteva zile s-a apucat să taie acele plante, punându-le la uscat prin casă, cu procesul-verbal de percheziție domiciliară, din care reiese că la locuința inculpatului au fost găsiți aproximativ 4 saci de plante puse la uscat, precum și două plante încă nerecoltate, precum și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din data de 29.09.2012, din care rezultă faptul că fragmentele vegetale recoltate au pus în evidență prezența tetrahidrocannabinol-ului, o substanță psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită, pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 din legea nr.143/2000 reținută în sarcina inculpatului legea prevăzând pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție, prima instanță a constatat că și aceasta este îndeplinită, inculpatul aflându-se în situația prevăzută de art.148 al.1 lit.f C.pr.pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare și există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, prima instanță a reținut că, prin raportare la jurisprudența CEDO, precum și la cea națională, criteriile și elementele care trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea publică", având în vedere că această noțiune nu este definită în legislație, se referă, printre altele, la reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și la profilul personal al acestuia, în cauza Letellier împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că este posibilă arestarea preventivă a unei persoane, cel puțin pentru o perioadă de timp, pe rațiuni de rezonanță socială negativă a faptelor și reacția opiniei publice, respectiv dacă anumite fapte, prin gravitatea lor deosebită sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de revoltă, iar lăsarea acuzatului în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică.
Or, în cauză prima instanță a apreciat că natura faptei reținute în sarcina inculpatului prin actul de inculpare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, cantitatea mare de droguri cultivată de acesta, care urma să fie pusă în vânzare, urmările care s-ar fi putut produce având în vedere faptul că era vorba de o cantitate mare de cannabis care ar fi putut ajunge pe piață, precum și consecvența acestuia în activitatea infracțională – inculpatul ocupându-se în mod activ de plante din luna mai până în prezent, reliefează în mod evident gravitatea deosebită a activității infracționale desfășurate, precum și faptul că lăsarea în libertate a inculpatului, prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în traficul de droguri, este susceptibilă de a conduce la o tulburare însemnată a ordinii publice.
Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei necesității luării unei măsuri preventive împotriva inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora. Așa cum s-a statuat și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria, detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Or, în prezenta cauză un asemenea interes este evident. În cadrul unei societăți democratice dreptul oricărei persoane la sănătate și integritate corporală reprezintă una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate; în atare condiții, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în încălcarea gravă a unuia dintre drepturile prin care se exprimă personalitatea umană – traficul de droguri (dreptul la sănătate), ar fi de natură să sporească neîncrederea opiniei publice în realizarea actului de justiție și nu ar contribui la altceva decât la încurajarea implicării altor persoane în săvârșirea unor astfel de activități și la formarea unui sentiment de impunitate în persoana inculpatului, consecințe incompatibile cu principiile unei societăți democratice.
Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunii imputate reprezintă aspecte care vor fi avute în vedere la o eventuală individualizare a unei sancțiuni posibil a fi aplicată, însă nu sunt de natură, la acest moment procesual, să diminueze pericolul pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate în asemenea măsură încât să justifice respingerea propunerii de arestare sau luarea unei alte măsuri neprivative de libertate.
Pentru aceste considerente, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la natura și împrejurările concrete de comitere a faptei putându-se aprecia că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în temeiul art.1491 C.p.p. raportat la art.148 lit.f C.p.p. și cu aplicarea art.143 C.p.p. prima instanță a admis cererea formulată și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 20 de zile.
Prima instanță a apreciat că la acest moment procesual, prin raportare la temeiurile avute în vedere, precum și la natura și complexitatea cauzei, și, în principal, la împrejurarea că probatoriul este în foarte mare măsură deja administrat, această durată apare drept suficientă pentru a realiza scopul acesteia – respectiv protecția ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, neimpunându-se luarea măsurii arestării preventive pe durata maximă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, în contextul în care s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit.f C.p.p., în temeiul art. 139 alin.1 C.p.p. prima instanță a respins-o ca nefondată.
În temeiul art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva încheierii penale nr.99/CC din 29.09.2012 pronunțată de Tribunalului T. în dosarul nr._ a declarat recurs inculpatul B. S. P., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02.10.2012, sub nr._ .
În motivarea recursului inculpatul a arătat că în cauză nu subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă, deoarece toată cantitatea de cannabis aflată în stare de „preparare” a fost ridicată de la a inculpat, acesta a recunoscut săvârșirea faptei, nu există pericol pentru lăsarea sa în libertate, nu are antecedente penale, are o vârstă fragedă. A solicitat a se avea în vedere practica CEDO potrivit căreia cercetarea în stare de libertate este regula.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, potrivit art.3859 al.3 C.p.p. ,Curtea reține următoarele:
În esență, pentru arestarea inculpatului, în afara condițiilor de procedură, pe fond două sunt condițiile avute în vedere de legiuitor: existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală( art 143 C.p.p.) și, respectiv, existența unuia dintre cazurile de arestare prevăzute de art.148 lit. a-f din C.p.p.
Ambele condiții examinate anterior, sunt regăsite și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(existența metodelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice), admițându-se că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o reacție particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Astfel, din probatoriul administrat până în prezent, există indicii rezonabile de natură a proba că este posibil ca inculpatul la începutul lunii aprilie 2012 a cultivat la domiciliul său și în apropierea acestuia o cantitate apreciabilă de plante care constituie droguri de risc (cannabis), pe care ulterior a recoltat-o și depozitat-o la domiciliul său pentru vânzare și pentru consum propriu.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptelor reținute în sarcina acestuia .
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei) . De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul urmăririi penale, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Faptul că această cantitate de cannabis a fost ridicată în vederea confiscării de la inculpat nu este de natură să determine punerea sa în libertate .De asemenea, recunoașterea faptei poate fi avută în vedere de către instanță la individualizarea pedepsei în eventualitatea trimiterii în judecată.
Referitor la situația personală a inculpatului, instanța de recurs constată că potrivit art.136 alin.8 C.p.p. nu au intervenit elemente noi de la luarea măsurii arestării preventive care să justifice punerea în libertate.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. S. P., împotriva încheierii penale nr.99/CC din 29.09.2012 pronunțată de Tribunalului T. în dosarul nr._ .
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct.2 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. S. P. împotriva încheierii penale nr. 90/CC din 01.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art. 192 alin.2 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2012.
Președinte, F. P. | Judecător, C. I. M. | Judecător, F. P. |
Grefier,
A. B.
RED: CIM/04.10.2012
Dact: A.B. 2 exempl/09 Octombrie 2012
Primă instanță: Tribunalul T.
Jud: Țira C. A.
| ← Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
