Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 190/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 190/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2015
Dosar nr._ /2014 Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.190/PI
Ședința publică din data de 18.11.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Parchetul de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror L. M..
Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare formulată de petentul F. I. R. cu privire la dosarul nr._ al Tribunalului T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul, personal și reprezentat de avocat ales K. I. R., lipsă fiind intimații P. Sebstian C., Ș. V. C., B. Laurian C., I. I., Ilcău L. T. E. și Agenția Națională de Administrare Fiscală – D.G.F.P. T..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constantă comunicată de către Tribunalul T., la solicitarea instanței informarea cu privire la dosarul a cărei strămutare se solicită.
Avocatul ales al petentului arată că informarea întocmită de către Tribunalul T., semnată de președintele secției penale din cadrul acestei instanțe, nu corespunde dispozițiilor art. 72 al. 6 C.pr.pen., care prevăd în mod expres că se efectuează de către președintele tribunalului. În acest sens, face vorbire de încheierea din 2 iulie 2015 dată de Î. C. de Casație și Justiție în dosarul nr. 2254/2015 care, cu ocazia invocării unei astfel de excepții, a admis-o și a dispus reluarea informării.
În consecință, avocatul solicită ca, având în vedere practica instanței supreme, precum și faptul că normele de procedură privitoare la persoana care întocmește informarea sunt de strictă interpretare și nu de recomandare, solicită revenirea cu adresă către Tribunalul T., cu mențiunea de a se conforma dispozițiilor art. 76 al. 2 C.pr.pen.
Instanța pune în discuție excepția invocată de către avocat.
Procurorul solicită respingerea excepției invocată de avocat, arătând că au fost și alte situați în care informarea a fost întocmită de președintele secției penale, și că președintele tribunalului are posibilitatea să delege o altă persoană pentru efectuarea de acte.
Instanța, în deliberare, respinge excepția invocată de avocat, având în vedere că, în textul legal indicat de acesta, din punct de vedere strict literar se menționează că informarea se cere președintelui și nu se precizează că acesta trebuie să întocmească materialul, totodată avându-se în vedere că există posibilitatea ca prin ordin de serviciu, președintele tribunalului să delege o altă persoană cu atribuții de acest gen. În plus, se constată că avocatul nu a arătat care ar fi vătămarea adusă petentului prin faptul învederat și că nefiind vorba de o nulitate absolută a referatului nu se poate cere reluarea informării. În aceeași ordine de idei, se constată că materialul întocmit și comunicat instanței este complet, vizând fiecare etapă procesuală, astfel că nu ar fi necesară revenirea cu adresă nici măcar pentru acest motiv.
În continuare, avocatul ales al petentului solicită efectuarea unei adrese către Tribunalul T. pentru a se comunica dacă președintele secției penale din cadrul acestuia a fost mandatat pentru a întocmi informarea, considerând că este necesar să existe o certitudine privitoare la acest aspect.
Având cuvântul cu privire la cererea formulată de avocatul ales al petentului, procurorul solicită să fie respinsă.
Instanța respinge cererea formulată de avocatul ales al petentului cu privire la efectuarea unei adrese către Tribunalul T. pentru a se comunica dacă președintele secției penale din cadrul acestuia a fost mandatat pentru a întocmi informarea, apreciind că soluționarea prezentei cauze nu are legătură cu ordinul de serviciu al președintelui secției penale din cadrul tribunalului. În plus, atribuțiile acestuia sunt cuprinse în ordinul de serviciu întocmit potrivit regulamentului de organizarea instanțelor, astfel că este accesibil consultării.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de strămutare.
Avocatul ales al petentului arată, în primul rând că potrivit art. 74 C.pe.pen., cererea subzistă chiar dacă dosarul a cărei strămutare o cere a fost soluționat de la data formulării cererii.
Cu privire la cerere, avocatul învederează că se justifică întrucât având suspiciunea rezonabilă că este afectată imparțialitatea judecătorului investit cu soluționarea dosarului de fond. În acest sens, invocă Decizia nr. 552/16.07.2015 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate referitor la art. 3 al. 3 C.pr.pen., constându-se că judecătorul de cameră preliminară nu poate exercita și funcția de judecată. În acest context, consideră că netemeinic i-a fost respinsă și cererea de recuzare pe care a formulat-o, argumentul respingerii fiind că nu a fost publicată decizia amintită în Monitorul Oficial.
În continuare, avocatul susține că întrucât art. 3 al. 3 C.pr.pen. se referă la exercitarea funcțiilor judiciare și că judecătorul este incompatibil să soluționeze dosarul, câtă vreme a exercitat și funcția de judecător de cameră preliminară, având în vedere decizia invocată, considerând că, în caz contrar se încalcă dispozițiile art. 21 al.3 din Constituția României și art. 124 al. 2 din legea fundamentală.
Avocatul ales al petentului mai precizează că un alt motiv al suspiciunii derivă din situații precum, refuzul acordării unui termen în vederea studierii răspunsului la obiecțiunile formulate de către expert și pentru pregătirea apărării în vederea susținerii concluziilor pe fond, refuzul permiterii audierii înregistrărilor și interceptărilor din dosar și al încuviințării unei noi expertize. În opinia sa, toate acestea precum și perioada mare de timp în care față de partea pe care o reprezintă a fost menținută măsura privativă de libertate, denotă o preconcepție a judecătorului de fond.
Pentru motivele arătate, avocatul solicită admiterea cererii de strămutare a dosarului la o instanță egală în grad, cu mențiunea de a fi avută în vedere și jurisprudența Curții Europene, astfel cum a arătat în scris.
Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare, ca nefondată, argumentând că nu se invocă niciun motiv temeinic de strămutare a dosarului și de incompatibilitate a judecătorului de fond. Totodată arată că în cauză s-au acordat nenumărate termene pentru ca inculpatul să își exercite dreptul la apărare și că din însăși soluția pronunțată pe fond, nu se poate opinia că s-ar fi procedat la o individualizare greșită a pedepsei.
Petentul arată că în completarea motivelor cererii de strămutare, înțelege să invoce și bănuiala legitimă că judecătorul fondului a fost imparțial în judecarea fondului.
Ca replică la susținerea procurorului că a avut timp suficient pentru pregătirea apărării, petentul arată că nu este real întrucât o durată mare de timp s-a aflat în arest preventiv, perioadă în care după mai multe solicitări a fost posibil să studieze dosarul.
În opinia petentului, probele în apărare au fost formal încuviințate de către judecătorul fondului, precizând că inclusiv în privința expertizei, nu s-a ținut cont de declarațiile tuturor martorilor .
În plus, petentul arată că bănuiala legitimă derivă din împrejurarea că un alt coinculpat, deși a mai avut o condamnare anterioară a primit tot o pedeapsă cu suspendare.
Petentul conchide că nu a avut parte de un proces echitabil, totodată fiind încălcate și principiul imparțialității și independenței și depune la dosar completarea la cererea de strămutare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._ la data de 21.10.2015, petentul F. I. R. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului T..
În motivarea cererii, petentul a arătat că a înțeles să formuleze cererea întrucât are suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea dnei judecător P. A. este afectată atât de împrejurările cauzei, fiind intimidată în permanență de către procurorul DNA pe tot parcursul procesului fără să aibă vreo reacție de chemare la ordine a acestuia, lăsând impresia că procurorul este cel care decide soarta acestui dosar. Totodată, susține că judecătorul afișează ostilitate față de el și că prejudecata este în sensul că ar fi deja vinovat, menționând că timp de 9 luni de zile a menținut măsura arestului preventiv, fiind înlocuită ca urmare a hotărârii Curții de Apel Timișoara.
De asemenea, învederează cu privire la refuzul acordării unui termen în vederea studierii Răspunsului la obiecțiuni formulate de către expert ce i-au fost comunicate abia în 21.10.2015, refuzul de a cita expertul pentru lămuriri suplimentare, refuzul citării a doi martori cu mandat de aducere și renunțarea la audierea acestora, refuzul permiterii audierii înregistrărilor și interceptărilor din dosarul a cărei strămutare o solicită, chiar și în cursul zilei de 21.10.2015 precum și refuzul încuviințării unei noi expertize, deși a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, atât el cât și acuzarea. În opinia sa, aceste aspecte denotă faptul că doamna judecător dorește sa soluționeze cauza cu încălcarea garanțiilor prevăzute de lege, ce garantează dreptul oricărui cetățean la un proces echitabil.
Un alt motiv al strămutării, invocat de către petent se referă la incompatibilitatea doamnei judecător P. A. de a soluționa dosarul indicat, ca instanță de judecată argumentând că aceasta a exercitat și funcția de judecător de camera preliminară și că această soluție a fost declarată neconstituțională la data de 16 iulie 2015.
În susținerea cererii, petentul face vorbire de dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a II-a C.pr.pen. și menționează că prin decizia pronunțată în ședința din 16 iulie, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă prevăzută în cuprinsul acestui text legal, conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată este neconstituțională.
Totodată, arată că, s-a reținut de către C. faptul că, potrivit art. 64 alin. (5) și (6) C.pe.pen., judecătorul care a participat la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa în aceeași cauză la judecata în fond sau în căile de atac. În consecință, apreciază că, așa cum a stabilit Curtea Constituțională în jurisprudența sa prin Decizia nr. 599/2014 (M. Of. nr. 886 din 5 decembrie 2014) și Decizia nr. 663/2014 (M. Of. nr. 52 din 22 ianuarie 2015), spre deosebire de procedura prevăzută de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzația în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite și funcția de judecată pe fond, întrucât încheierea pronunțată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală are valențele unui rechizitoriu, deci a unei acuzații în materie penală. Astfel concluzionează că, judecătorul care dispune începerea judecății, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este incompatibil să exercite și funcția de judecată, în caz contrar încălcându-se art. 21 alin. (3) din Constituție referitor la dreptul la un proces echitabil, și art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.
Totodată, solicită să se aibă în vedere cele statuate de Curtea Europeană în jurisprudența sa, în sensul că este foarte important într-o societate democratică ca tribunalele să inspire încredere în public și, mai presus de orice, în ceea ce privește acțiunile penale, în acuzat (în acest sens se solicită a se vedea Padovani vs. Italia sentința din 26 februarie 1993, . nr. 257-B, p. 20, § 27). Consideră că în acest scop articolul 6 cere ca un tribunal care intră în incidența sa să fie imparțial, subliniind că imparțialitatea denotă în mod normal absența de prejudiciu sau părtinire și existența sa sau altfel poate fi testată în diverse moduri. Curtea, arată petentul, a distins astfel între o abordare subiectivă, care încearcă să constate convingerea sau interesul personal al unui anumit judecător într-un caz particular, și o abordare obiectivă, care determină dacă acesta a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială îndreptățită în această privință (a se vedea Piersack va. Belgia, sentința din 1 octombrie 1982, . nr. 53, §30 și Grieves vs. Regatul Unit GC, nr._/00, §69, ECHR 2003-XII). În ceea ce privește al doilea test, arată că, atunci când se aplică unui organism precum curtea tribunalului, înseamnă că stabilește dacă, dincolo de conduita personală a vreunui membru al acelui organism, există fapte care pot fi constatate ce pot face să apară îndoieli cu privire la imparțialitatea sa și că, în această privință chiar și aparențele pot avea o anumită importanță (face trimitere la cauza Castillo Algar vs. Spania, sentința din 28 octombrie 1998, Reports 1998-VIII, p. 3116, § 45 și M. vs. Franța, nr._/96, § 42, ECHR 2000-VI). Atunci când se decide dacă într-un anumit caz există un motiv îndreptățit de teamă că unui anumit organism îi lipsește imparțialitatea, punctul de vedere al celor care pretind că nu este imparțial este important dar nu decisiv. Decisiv este dacă teama poate fi stăpânită pentru a fi justificată în mod obiectiv (face vorbire în acest sens de cauza Ferrantelli and Santangelo vs. Italia, sentința din 7 august 1996, Reports 1996-111, pp. 951-52, § 58, și Wettstcin vs. Elveția, nr._/96, § 44, CEDH 2000-XII).
În continuare petentul arată că, la aplicarea testului subiectiv Curtea a susținut în mod regulat că imparțialitate personală a unui judecător trebuie să fie presupusă până la dovedirea contrariului (solicitând a se vedea cauza Hauschildt vs. Danemarca, sentința din 24 mai 1989, . nr. 154, p. 21, § 47). În ceea ce privește tipul de dovadă cerut, petentul învederează că, s-a urmărit de către C., de exemplu, să constate dacă un judecător a afișat ostilitate sau rea-voință sau a aranjat să aibă un caz desemnat numai lui din motive personale (cu solicitarea de a se vedea cauza De Cubber, citat mai sus, § 25). Principiul cum că un tribunal va fi presupus ca neavând prejudiciu sau parțialitate personală este stabilit mult în jurisprudența Curții (exemplificând prin cauzele Le Compte, V. Leuven și De Meyere vs. Belgia, p. 25, § 58). În opinia sa, aceasta reflectă un element important din supremația legii, în special faptul că verdictele unui tribunal ar trebui să fie finale și obligatorii dacă nu sunt respinse de o curte superioară pe baza neregularității sau incorectitudinii și că acest principiu trebuie să se aplice în mod egal tuturor formelor de tribunal inclusiv jurii (făcând trimitere la cauza Holm vs. Suedia, sentința din 25 noiembrie 1993, . nr. 279-A, p. 14, § 30). Apreciază că, deși în unele cazuri, poate fi dificil să se aducă dovezi cu care să se contrazică presupunerea, trebuie ținut minte că cerința de imparțialitate obiectivă acordă o garanție mult mai importantă (cu solicitarea de a se vedea Pullar vs. Regatul Unit, sentința din 10 iunie 1996, Reports 1996-111, p. 793, § 32). Concluzionează astfel că, Curtea a recunoscut dificultatea de stabilire a încălcării unei dispoziții din articolul 6 din cauza parțialității subiective și din acest motiv, în marea majoritate a cazurilor, a ridicat probleme a imparțialității accentuate pe testul obiectiv și că, cu toate acestea, nu există o diferență impecabilă între cele două noțiuni atâta timp cât purtarea unui judecător nu numai că nu poate stăpâni îndoielile cu privire la imparțialitate din punctul de vedere al observatorului din afară (testul obiectiv) dar poate ajunge și la problema convingerii sale personale (testul subiectiv).
Petentul mai arată că, tot Curtea a susținut faptul că autorităților judiciare li se cere să exercite maximă discreție cu privire la cazurile de care se ocupă pentru a-și păstra imaginea de judecători imparțiali; acea discreție i-ar sfătui să nu facă uz de presă, chiar și atunci când sunt provocați; cererile mari de justiție și natura elevată a funcției juridice sunt cele care impun acea datorie (face trimitere, în acest sens, la cauza Buscemi vs. Italia, nr._/95, § 67, ECHR 1999-VI). Astfel, consideră că, în cazul în care președintele unui curți a folosit în mod public expresii care au implicat faptul că își formase deja o opinie nefavorabilă despre cazul reclamantului înainte de prezidarea curții care trebuia să soluționeze cazul, declarațiile sale au fost astfel încât să justifice obiectiv temerile acuzatului cu privire la imparțialitatea sa (solicită a se vedea Buscemi vs. Italia, citat mai sus, § 68). Pe de altă parte, într-un alt caz, atunci când un judecător este angajat în critica publică a apărării și și-a exprimat public mirarea cum că acuzatul pledase nevinovat. Curtea a abordat problema pe baza testului subiectiv (Lavents vs. Letonia, nr._/00, §§ 118 și 119, 28 noiembrie 2002).
Prin cererea formulată, petentul mai învederează că o analiză a jurisprudenței Curții dezvăluie două situații posibile în care apare problema lipsei de imparțialitate judiciară, arătând în acest sens că, prima este de natură funcțională: în cazul în care conduita judecătorului nu este deloc pusă la îndoială, dar atunci când de exemplu exercitarea unor funcții diferite în cadrul procesului juridic de către aceeași persoană (a se vedea cazul Piersack vs. Belgia), sau legătura ierarhică sau de altă natură cu un alt actor din acțiune (solicitând a se vedea cazurile marțiale, de exemplu Grieves vs. Regatul Unit, citat mai sus, și Miller și Alții vs. Regatul Unit, nr._/99,_/99 și_/99, 26 octombrie 2004), justifică în mod obiectiv îndoielile cu privire la imparțialitatea tribunalului, care astfel nu reușește să respecte standardul din Convenție conform testului obiectiv (cu solicitarea de a se vedea alineatul 118 de mai sus), iar a doua are un caracter personal și derivă din conduita judecătorilor într-un anumit caz. Din punctul de vedere al testului obiectiv, această conduită poate fi suficientă pentru a se stabili opinii întemeiate și justificate obiectiv ca în cazul menționat mai sus Buscemi, dar poate fi de o asemenea natură încât să ridice o problemă în testul subiectiv (de exemplu cazul Lavents, citat mai sus) și chiar să dezvăluie părtinirea personală. Apreciază că, de aceea, în acest context, dacă un caz urmează să fie rezolvat conform unui test sau altul, sau conform amândurora, va depinde de faptele particulare ale conduite contestate.
În drept, petentul invocă prevederile art.70,71 și 72 C.pr.pen.
Din referatul întocmit de Tribunalul T. rezultă că dosarul a cărei strămutare se solicită are ca judecarea inculpaților F. loan R., P. S. C., Ș. V. C., B. Laurian C., llieși loan și llcău L. T. N., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani și complicitate la spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
De asemenea se arată următoarele:
Prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Timișoara nr.164/P/2012 din data de 14.07.2014, inculpatul F. loan R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals; rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul T. sub nr._ la data de 15.07.2014 și a fost repartizat spre soluționarea completului de judecată nr.6 prezidat de către d-na judecător P. A..
În condițiile prevăzute de art.207 C.pr.pen., la data de 16.07.2014 judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul T. a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul F. loan R., precum și măsura arestului la domiciliu față de inculpații P. S. C. și Ș. V. C., respingând cererea Ministerului Public privind luarea față de inculpații llieși loan și llcău L. T. a măsurii controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., precum și Ministerul Public, contestații care au fost respinse prin decizia penală nr.58/CO/CP/CC/21.07.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 22.07.2014 inculpatul F. loan R. a formulat o cerere de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv, cerere care a fost respinsă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul T. din data de 23.07.2014.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.67/CO/CP/CC/01.08.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 05.08.2014 inculpatul F. loan R. a formulat o nouă cerere de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv.
Prin încheierea din data de 06.08.2014, în temeiul art.207 C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul F. loan R., precum și măsura arestului la domiciliu față de inculpații P. S. C. și Ș. V. C., respingând cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preventive formulată de inculpatul F. loan R..
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.71/CP/13.08.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 05.08.2014 inculpatul F. loan R. a depus la dosar și excepții privind activitatea de urmărire penală, excepții care au fost comunicate Ministerului Public la data de 07.08.2014.
La data de 14.08.2014 a fost depus la dosar răspunsul procurorului cu privire la excepțiile invocate de către inculpatul F. loan R..
La data de 21.08.2014 inculpatul F. loan R. a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cerere care a fost respinsă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul T. din data de 26.08 2014.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.78/CO/CP/01.09.2014 a Curții de Apel Timișoara
Prin încheierea din data de 01.09.2014, în temeiul art.207 C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul F. loan R., precum și măsura arestului la domiciliu față de inculpații P. S. C. și Ș. V. C., respingând cererea de înlocuire a măsurii preventive formulată de inculpatul F. loan R..
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.82/CP/09.09.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Prin încheierea pronunțată la data de 04.09.2014 judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul T. a constatat legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală și a sesizării instanței de judecată.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.92/CP/CO/29.09.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 05.09.2014 inculpatul P. S. a formulat o cerere prin care a solicitat acordul instanței pentru a putea părăsi domiciliul în vederea deplasării la medicul stomatolog, cerere care a fost respinsă printr-o încheiere pronunțată de judecătorul de cameră preliminară la data de 08.09.2014.
La data de 10.09.2014 inculpatul F. loan R. a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cerere care a fost respinsă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul T. din data de 17.09.2014.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.499/CO/22.09.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Prin încheierea din data de 24.09.2014, în temeiul art.208 C.p.p., instanța a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul F. loan R., precum și măsura arestului la domiciliu față de inculpații P. S. C. și Ș. V. C., respingând cererile de înlocuire a măsurilor preventive formulate de cei trei inculpați.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.506/CO/02.10.2014 a Curții de Apel Timișoara.
După rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 04.09.2014, a fost fixat primul termen de judecată pentru data de 06.10.2014.
La termenul de judecată din data de 06.10.2014 instanța a respins o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul F. loan R. și a admis cererea formulată de inculpatul P. C. permițându-i acestuia să părăsească domiciliul în vedere urmării unui tratament stomatologic.
În același timp, instanța a procedat la amendarea apărătorului din oficiu al inculpatului llcâu T. întrucât acesta nu s-a prezentat la termenul de judecată, și a dispus efectuarea unor adrese în vederea desemnării unor apărători din oficiu pentru inculpații llcău și B., stabilind un nou termen de judecată pentru data de 20.10.2014.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.520/CO/17.10.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Printr-o încheiere pronunțată la data de 15.10.2014 instanța a respins o cerere formulată de inculpatul Șiși V. pentru a i se permite părăsirea domiciliului în vederea prezentării la medic, cerere formulată la data de 10.10.2014.
La termenul de judecată din data de 20.10.2014 instanța a procedat la audierea inculpaților F., P., Ș., llieși și llcău, dispunând amânarea audierii inculpatului B. pentru a-i permite apărătorului din oficiu desemnat să discute cu clientul său.
La același termen de judecată, instanța a respins o cerere de înlocuire a arestului preventiv formulată de inculpatul F., stabilind un nou termen de judecată pentru data de 27.10.2014.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.530/CO/28.10.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La termenul de judecată din data de 27.10.2014 instanța a procedat la audierea inculpatului B., după care a admis cererile inculpaților P., Ș., llieși și llcău de aplicare a procedurii simplificate prevăzută de art.374 C.p.p.
Se precizează că, întrucât inculpatul F. a contestat probele administrate în faza de urmărire penală, instanța a dispus citarea martorilor indicați în rechizitoriu și a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 17.11.2014, urmând ca la termenul respectiv să se pronunțe și asupra cererii inculpatului B. de aplicare a procedurii reglementate de art.374 C.pr.pen.
La același termen de judecată instanța a respins cererea inculpatului F. de înlocuire a măsurii arestului preventiv.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.534/CO/04.11.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Printr-o încheiere pronunțată la data de 05.11.2014 instanța a admis o cerere formulată de inculpatul Ș. V. pentru a i se permite părăsirea domiciliului în vederea prezentării la medic, cerere formulată la data de 04.11.2014.
Ulterior, printr-o încheiere pronunțată la data de 10.11.2014 instanța a admis o altă cerere formulată de inculpatul Ș. V. pentru a i se permite părăsirea domiciliului în vederea prezentării la medic, cerere formulată la data de 07.11.2014.
De asemenea, printr-o încheiere pronunțată la data de 12.11.2014 instanța a admis o cerere formulată de inculpatul P. S. pentru a i se permite părăsirea domiciliului în vederea prezentării la secția de votare, cerere formulată la data de 10.11.2014.
La termenul de judecată din data de 17.11.2014 instanța a procedat la audierea martorilor N. A.. B. F. și C. C. și a încuviințat pentru inculpatul F. cererea în probațiune privind audierea a 6 martori.
De asemenea, instanța a respins cererea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.374 și 375 C.pr.pen. precum și cererea inculpatului F. de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor celorlalți inculpați.
Totodată, instanța a amânat pronunțarea asupra măsurilor preventive și a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 05.12.2014.
Prin încheierea pronunțată la data de 18.11.2014 instanța a menținut măsura arestului preventiv dispusă față de inculpatul F., respingând și cererea acestuia de înlocuire a acestei măsuri, și a dispus revocarea măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpații P. și Ș..
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpatul F. loan R. și Ministerul Public, contestații care au fost respinse prin d.p.nr.553/CO/21.11.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La termenul de judecată din data de 05.12.2014 instanța a procedat la audierea martorilor C. M. și P. C. și a încuviințat pentru inculpatul F. cererea de audiere a încă unui martor.
La același termen, instanța a procedat la audierea suplimentară a inculpatului B., după care a pus în discuție cererea acestuia de aplicare a procedurii prevăzute de art.374 C.p.p., amânând pronunțarea asupra acestei cereri pentru a da posibilitatea procurorului să efectueze anumite verificări cu privire la strecurarea unor erori în cuprinsul rechizitoriului.
Totodată, instanța a respins cererea inculpatului F. de înlocuire a măsurii arestului preventiv, stabilind un nou termen de judecată pentru data de 19.12.2014.
împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.574/CO/15.12.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La termenul de judecată din data de 19.12.2014 instanța a încuviințat cererea inculpatului F. de efectuare a unei expertize contabile în cauză, stabilind și obiectivele acesteia și a respins cererea aceluiași inculpat de înlocuire a măsurii arestului preventiv.
În vederea administrării probelor instanța a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 14.01.2015.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.582/CO/23.12.2014 a Curții de Apel Timișoara.
La termenul de judecată din data de 14.01.2015 instanța a procedat la audierea martorilor Ș. F. și P. A.. De asemenea, instanța a menținut starea de arest a inculpatului F. loan R. și a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 11.02.2015 pentru administrarea în continuare a probelor.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.10/CO/20.01.2015 a Curții de Apel Timișoara
La data de 04.02.2015 inculpatul F. a depus la dosar o cerere de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv, cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunțată la data de 11.02.2015. la același termen de judecată, în lipsa martorilor și a raportului de expertiză contabilă, instanța a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 11.03 2015.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.36/CO/18.02.2015 a Curții de Apel Timișoara.
La termenul de judecată din data de 11.03.2015 instanța a procedat la audierea martorului B. D. A.. De asemenea, instanța a menținut starea de arest a inculpatului F. loan R. și a respins o cerere formulată de expertul desemnat în cauză pentru completarea materialului documentar existent la dosar.
Instanța a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 06.04.2015 pentru administrarea în continuare a probelor.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin d.p.nr.53/CO/17.03.2015 a Curții de Apel Timișoara
La termenul de judecată din data de 06.04.2015 instanța a respins o cerere a inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv și, față de lipsa martorilor propuși de inculpatul F. și a raportului de expertiză contabilă, a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 04.05.2015.
La același termen de judecată, inculpatul F. a formulat oral o cerere de recuzare a președintelui completului de judecată, cerere care a fost respinsă de un alt complet prin încheierea pronunțată la data de 08.04.2015.
împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost admisă prin decizia penală nr.71/CO/10.04.2015 a Curții de Apel Timișoara, instanța de control dispunând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
La termenul de judecată din data de 04.05.2015 instanța a admis cererea inculpatului F. de efectuare a unei adrese către o instituție bancară pentru a comunica lista materialelor promoționale aflate în depozitul acesteia, amânând pronunțarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu formulată de același inculpat, stabilind un nou termen de judecată pentru data de 02.06.2015.
Prin încheierea pronunțată la data de 05.05.2015 instanța a admis cererea inculpatului F. și a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație Ministerul Public, contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.91/CO/11.05.2015 a Curții de Apel Timișoara.
La termenul de judecată din data de 02.06.2015 instanța a respins cererea inculpatului F. de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar și față de lipsa martorilor și a raportului de expertiză a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 15.06.2015.
La termenul de judecată din data de 15.06.2015 instanța a respins cererea inculpatului F. de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, a încuviințat cererea acestuia de suplimentare a raportului de exepertiză și față de lipsa martorilor și a raportului de expertiză a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 11.09.2015.
Împotriva acestei încheieri a formulat o contestație inculpatul F. loan R., contestație care a fost respinsă prin decizia penală nr.121/CO/26.06.2015 a Curții de Apel Timișoara.
La data de 10.09.2015 a fost depus la dosar raportul de expertiză contabilă.
La termenul de judecată din data de 11.09.2015 instanța a amânat soluționarea cauzei pentru a da posibilitatea părților să studieze raportul de expertiză și față de lipsa martorilor a acordat un nou termen de judecată pentru data de 25.09.2015.
La termenul de judecată din data de 25.09.2015 instanța a amânat soluționarea cauzei pentru ca expertul să răspundă obiecțiunilor formulate de Ministerul Public și inculpatul F., stabilind un nou termen de judecată pentru data de 21.10.2015.
Răspunsul la obiecțiuni a fost depus la dosar la data de 14.10.2015.
La termenul de judecată din data de 21.10.2015, în condițiile în care martorii Giurisici Ladislau și V. Zabor nu s-au prezentat niciodată în fața instanței și nu au fost prezentate adresele acestora pentru a putea fi citați, în temeiul art.383 alin.3 C.p.p. instanța a dispus ca această probă să nu mai fie adminisrtrată.
De asemenea, instanța a respins cererea inculpatului F. de amânare a soluționării cauzei în vederea studierii răspunsului la obiecțiunile raportului de expertiză, precum și cererea aceluiași inculpat de citare și audiere a expertului, apreciind că prezența expertului nu este necesară.
Totodată, instanța a respins cererea inculpatului F. privind ascultarea în ședință publică a tuturor înregistrărilor convorbirilor telefonice, situație în care inculpatul a formulat o cerere de recuzare împotriva președintelui completului de judecată.
Cererea de recuzare a fost respinsă în aceeași zi de către un alt complet de judecată.
Judecata a fost reluată în aceeași zi, dar apărătorul inculpatului F. a formulat o nouă cerere de recuzare împotriva președintelui completului de judecată, cerere de recuzare care a fost respinsă printr-o încheiere pronunțată la data de 22.10.2015 de către un alt complet de judecată.
După soluționarea cererii de recuzare, instanța a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 28.10.2015.
La termenul de judecată din data de 28.10.2015 instanța a procedat la dezbaterea în fond a cauzei, amânând pronunțarea pentru data de 11.11.2015.
Referitor la temeiurile invocate de către numitul F. loan R. în sprijinul cererii de strămutare, s-a menționat că nu au putut fi identificate elemente care să confirme susținerile petentului, apreciindu-se că nu există nici un indiciu care să conducă la concluzia că este posibil ca imparțialitatea d-nei judecător P. A. să fi putut fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei sau calității părților.
La acest termen de judecată petentul a depus la dosar o completare a motivelor cererii de strămutare, invocând bănuiala legitimă.
În motivare, arată că bănuiala legitimă a devenit o certitudine prin faptul că coinculpatul I., condamnat anterior într-un alt dosar pentru evaziune fiscală, interceptat în dosarul său cu convorbiri telefonice de unde reiese ca îi învață pe ceilalți ce sa spună pentru ca el sa pară ca fiind vinovatul și afirmând (în aceste convorbiri interceptate) că are influență printre magistrații din Timișoara (conversații purtate între I. și llcău, redate în fila 213 pe verso din vol. 13 și fila 216 din același volum).
Susține că, din dispozitivul sentinței de condamnare rezultă că de la începutul judecații nu a avut nicio șansă la un proces corect și obiectiv și că asigurările date de llieși s-au confirmat. Consideră că, toate acestea coroborat și pe lipsa de probe mai presus de orice îndoială rezonabilă în sensul vinovăției sale propuse de procuror (declarațiile contradictorii, chiar mincinoase date de coinculpați, raportul unui specialist DNA plin de greșeli și care s-a bazat numai pe interpretări și presupuneri fără a respecta legile române și europene, etc.) dar în special pe faptul că probele pe care le-a propus în apărare au fost încuviințate și analizate doar în mod formal, precum și cele 2 expertize, una extrajudiciară care concluzionează că nu există vreun prejudiciu și una dispusă de însăși judecătorul fondului care concluzionează, de asemenea, că nu există un prejudiciu și pe care apoi judecătorul care a încuviințat-o nu a mai luat-o în considerare pe motiv și în condițiile în care, tot el, judecătorul de fond „știa” (sau a fost determinat să știe) că este vinovat înainte de începerea judecații, chiar de la data la care l-a trimis în arest preventiv.
Petentul apreciază că bănuiala sa se socotește legitimă pentru că exista o îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorului de fond din cauza ca judecătorul de fond a fost și cel care a hotărât în Camera Preliminară că este vinovat și ca atare a dispus arestarea sa preventivă fără a ține cont, încă de atunci, de prezumția de nevinovăție, opiniind că judecătorul avut o soluție preconcepută sub o anumită presiune,
atunci, dar mai ales pe parcursul anchetei judecătorești, astfel încât ia judecarea cauzei pe fond nici una din probele sale și mai ales cele încuviințate chiar de acesta nu au fost luate în considerare.
Petentul concluzionează că judecata acestui judecător nu a fost una obiectivă, imparțială sau independentă și nici corectă.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare și cu informațiile comunicate, Curtea va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează:
Potrivit art. 71 C.pr.pen: ”Î. C. de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice”.
Strămutarea este acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivității și imparțialității tuturor judecătorilor unei instanțe.
Curtea reține în primul rând că cererea de strămutare nu a oferit nici un motiv privind imparțialitatea judecătorului investit cu judecarea cauzei, demn de a fi luat în considerare.
Astfel, inculpatul a arătat prin cererea de strămutare că i s-a refuzat acordarea unui termen în vederea studierii răspunsului la obiecțiuni și citarea expertului pentru a da lămuriri, i s-a refuzat audierea înregistrărilor și efectuarea unei noi expertize. Respingerea acestor cereri nu are nici o legătură cu corectitudinea actului de justiție. Judecătorul fondului analizează toate cererile făcut de părți și este îndrituit să le admită doar pe cele concludente și utile cauzei și a le respinge pe cele inutile. De asemenea, judecătorul trebuie să ia măsuri pentru soluționarea cu celeritate a cauzei fiind dator să verifice dacă anumite cereri formulate de părți nu tind să conducă la tergiversarea nejustificată a soluționării cauzei.
Inculpatul a mai susținut că judecătorul cauzei a fost intimidat permanent de către procurorul DNA. Față de această susținere, se impune a aminti autorului cererii de strămutare principiul independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, regula potrivit căreia în activitatea de judecată judecătorii sunt independenți față de alte organe ale statului și chiar față de organele lor ierarhic superioare, fiind supuși numai legii, ale cărei dispoziții sunt chemați să le respecte. Constituția României, republicată, a consacrat acest principiu în art. 124 alin. 3, potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în art. 2 alin. 3, prevede că judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali.
Independența judecătorului implică cerința soluționării litigiilor fără nici o ingerință din partea vreunui organ de stat sau din partea vreunei persoane, însă se constată în cauza de față nu există indicii că imparțialitatea judecătorului investit cu soluționarea cauzei a fost știrbită, sau că asupra acestuia s-au exercitat presiuni de natură să încalce principiul independenței.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparțialitate, a statuat că aceasta se definește prin „absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute”.
În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).
Demersul obiectiv a fost explicat de C. în felul următor: ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului.( Fey contra Austria) În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă.
Imparțialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă.” (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).
Cererea de strămutare nu oferă suficiente date și indicii din care să rezulte că imparțialitatea judecătorului este afectată și corectitudinea actului de justiție este pusă la îndoială.
Referitor la cererea inculpatului de a se constata că judecătorul cauzei era incompatibil să judece cauza, având și calitatea de judecător de cameră preliminară, întrucât Decizia nr. 552/16.07.2015 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate referitor la art. 3 al. 3 C.pr.pen., constându-se că judecătorul de cameră preliminară nu poate exercita și funcția de judecată, instanța reține că prin decizia amintită s-a stabilit că: „soluția legislativă cuprinsă în art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată este neconstituțională”. Prin urmare dispoziția cuprinsă în art. 3 alin. 3 nu este neconstituțională în întregul său ci numai în cazul în care judecătorul de fond a fost cel care a verificat legalitatea netrimiterii în judecată, argumentele acestei decizii fiind amintite de chiar autorul cererii de strămutare la fila 4, argumente care nu au legătură cu atribuțiile judecătorului de cameră preliminară de verificare a legalității și temeiniciei rechizitoriului, deci a soluției de trimitere în judecată, atribuții în legătură cu care judecătorul de cameră preliminară, este în continuare compatibil să desfășoare activitatea de judecată în aceeași cauză.
Față de considerentele de mai sus, constatând că în speță nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității judecătorului învestit cu soluționarea cauzei sau la concluzia că pe rolul Tribunalului T. nu au exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil și că motivele invocate de petent nu se confirmă, neexistând astfel motive legale și temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului, Curtea va respinge cererea ca nefondată.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. instanța va obliga petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂTRĂȘTE:
În temeiul art. 73 C.pr.pen., respinge cererea de strămutare formulată de petentul F. I. R. privind dosarul nr._ al Tribunalului T..
În temeiul art.275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.11.2015.
PREȘEDINTE
F. P. GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F. P./02.12.2015
Tehnored.O.I. 11 ex/.27.11.2015
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1189/2015.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
