Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1234/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1234/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 1234/A

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Judecător L. Ani B.

Grefier A. J.

Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de partea civilă G. I. V. și inculpatul M. P. împotriva sentinței penale nr. 208/4.06.2015 pronunțată de J. Reșița în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant asistat de avocat ales L. C. S. care se prezintă și în reprezentarea părții responsabile civilmente . G. V., lipsă partea civilă apelantă, reprezentată de avocat ales Karban Richard, lipsă celelalte părți.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că partea civilă a depus la dosar completare la motivele de apel și acte doveditoare și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul părții civile solicită admiterea apelului conform motivelor, majorarea cuantumului despăgubirilor civile acordate de prima instanță, întrucât daunele solicitate sunt justificate, atât cele materiale cât și cele morale. În acest sens solicită a se avea în vedere că partea vătămată a necesitat 140 de zile îngrijiri medicale, o perioadă de 8 luni a folosit cârje și abia după 1 an și-a reluat mersul obișnuit. În privința laturii penale solicită aplicarea unei măsuri mai aspre inculpatului, întrucât acesta, contrar susținerilor primei instanțe, nu a avut o atitudine sinceră la urmărirea penală, dorind să atragă și o culpă a părții vătămate în producerea accidentului rutier. Solicită cheltuieli de judecată în apel.

Apărătorul inculpatului și al părții responsabile civilmente solicită admiterea apelului cu privire la latura civilă a cauzei, pe care o critică pentru nelegalitate, deoarece cheltuielile judiciare impuse de spitale au fost dispuse a fi achitate doar de inculpat și nu și de partea responsabilă civilmente, invocând în acest sens dispozițiile art. 26 al.1 lit.d și 49 al.1 lit.d din Normele de aplicare a Ordinului CAS nr. 14/2011 aplicabile speței, care prevăd în sarcina asigurătorului cheltuielile de spitalizare. În privința laturii penale a cauzei solicită menținerea acesteia ca fiind temeinică și legală. Referitor la apelul părții civile solicită respingerea acesteia ca nefondată, cu precizarea că în conținutul sentinței penale a instanței de fond se regăsește și oferta asigurătorului de a achita daune morale de 15.000 euro, ofertă refuzată de partea civilă, iar prima instanță a acordat acesteia suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale, sume care sunt în consens cu jurisprudența în materie.

Apărătorul părții civile lasă la aprecierea instanței apelul inculpatului în ceea ce privește obligarea asigurătorului la plata cheltuirilor de spitalizare, iar celelalte solicitări ale acestuia să fie respinse.

Procurorul solicită admiterea apelului inculpatului în privința motivului de apel care se referă la obligarea părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor de spitalizare. Având în vedere numărul mare de zile îngrijiri medicale, apreciază că instanța de control judiciar poate majora daunele morale acordate părții civile, iar cu privire la solicitarea părții civile de majorare a pedepsei, arată că aceasta este suficientă și a fost corect dozată raportat la culpa inculpatului.

Inculpatul apelant, având cuvântul, arată că regretă fapta, a cooperat cu organele de anchetă și precizează că la momentul producerii accidentului pe banda sa de mers se afla un vehicul cu tracțiunea animală.

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 208/4.06.2015 pronunțată de J. Reșița în dosar nr._, în baza art.184 al.2, al.4 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen. și art.374 al.4 art. 375 rap la art.396 al.10 Cod pr.pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M. P., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art.71 alin.1 C.pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod Penal 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu art.82 Cod Penal 1969.

În baza art.71 alin.5 Cod penal 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, in interiorul termenului de încercare si asupra consecințelor acestor revocări.

În temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 C.pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349 și urm Cod civ., art.49, art.50 alin.1 si 2 si art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. I. V., sens în care ă partea responsabilă civilmente-asigurător . G. SA, a fost obligată să plătească părții civile suma de 4966,82 lei, reprezentând despăgubiri materiale și suma de 25.000 euro, reprezentând despăgubiri morale.

În temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art.25 alin 1 C.pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349 și urm Cod civ., art.313 din Legea nr.95/2006, obligă inculpatul la plata următoarelor sume: 1542,49 lei către S. C. Județean de Urgență P. B. Timișoara, 7151,67 lei către S. Județean de Urgență Reșița, reprezentând cheltuieli de spitalizare și 683,25 lei către S. Județean de Ambulanță C.-S., reprezentând cheltuieli efectuate cu asigurarea asistenței medicale de urgență.

În temeiul art.275 alin.1 C.pr.pen., inculpatul a fost obligat la sumei 850 lei cheltuieli judiciare către stat ,iar în baza art.276 Cod pr.pen., a fost obligat la plata sumei de 5003 lei către partea civilă G. I. V., reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S., din data de 23.10.2014, întocmit în dosarul nr. 618/P/2014, înregistrat pe rolul instanței la data de 28.10.2014, sub numărul_, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. P. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. de art.196 alin.3 cod penal.

S-a reținut în esență, ca situație de fapt, că inculpatul, în data de 03.06.2011, în jurul orelor 18¹⁵, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_ pe DN 58 din direcția Caransebeș – Reșița, la km.36, la ieșirea dintr-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Dacia 1300 cu număr de înmatriculare_ condus regulamentar din sens opus de către numitul G. I. V. care a suferit de pe urma accidentului vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 140 zile de îngrijiri medicale.

În faza de urmărire penală, prin cererea depusă la data de 29.08.2011, (fila 36 dup) persoana vătămată G. I. V. s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 10.000 lei reprezentând daune materiale și cu suma de 500.000 euro reprezentând daune morale.

De asemenea, S. Județean de Ambulanță C. – S., prin adresa nr.3017/15.09.2011 (fila 29 d.u.p.), s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 683,25 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de S. Județean de Ambulanță C. – S. pentru asigurarea asistenței medicale de urgență și transportul numiților G. O. V., G. Giulia și G. C., de echipaje deplasate de la stația Reșița la locul accidentului și de la locul accidentului la S. Județean de Urgență Reșița; prin adresa nr._/22.04.2015, unitatea sanitară S. C. Județean de Urgență „P. B.” Timișoara, s-a constituit parte civilă cu suma de 1542,49 lei, având în vedere că partea vătămată G. I. V. a fost internat la S. C. Județean de Urgență P. B. Timișoara – Clinica de Ortopedie și Traumatologie II, în perioada 14.09._11 conform FO_ (fila 106 dos.); prin adresa nr.5688/03.06.2015, unitatea sanitară S. Județean de Urgență Reșița, s-a constituit parte civilă cu suma totală de 7151,67 lei, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate de unitatea sanitară cu partea vătămată G. I. V., care a fost internat conform FO nr._ în perioada 03.06._11 Secția Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița.

În faza de judecată, partea civilă G. I. V., prin cererea depusă la dosarul cauzei, a reiterat solicitarea referitoare la angrenarea răspunderii civile a inculpatului, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri bănești în cuantum de 50.000 lei pentru prejudiciul material ce i-a fost produs și 500.000 euro pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin îndelungata perioadă de spitalizare, intervențiile chirurgicale suferite, lungile perioade cât a fost imobilizat în aparat ghipsat, sechelele și deficiențele funcționale ce i-au rămas în urma accidentului, prejudiciul estetic ireversibil (f.11).Prin cererea depusă la data de 03.02.2015 (fila 30 dos), partea civilă G. I. V. a înțeles să majoreze constituirea de parte civilă pe care a depus-o la dosarul de urmărire penală, respectiv cererea de despăgubiri bănești în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciul material va fi majorată la 50.000 lei, având în vedere că pe parcursul urmăririi penale a continuat să facă cheltuieli legate de însănătoșirea și recuperarea sa.

La termenul de judecată din data de 26.03.2015, a fost introdus în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, . G..

La dosarul cauzei a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului (f.72-73), fiind anexat și dosarul nr.618/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S..

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 03.06.2011, în jurul orei 18.15 organele de poliție ale mun.Reșița – Biroul Rutier – au fost sesizate cu privire la faptul că pe DN 58 Reșița – Caransebeș, s-a produs un accident de circulație soldat cu mai multe victime.La fața locului s-a stabilit că locul accidentului se situează pe DN 58 la km36, în afara localității Reșița, la ieșirea dintr-o curbă ușoară la dreapta pe sensul de mers Soceni-Reșița.În momentul producerii accidentului, inculpatul M. P. a condus autoturismul marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_, având direcția de mers Caransebeș – Reșița, fiind singur în autoturism. Ajungând în zona km 36 și carosabilul fiind umed, a intrat într-o curbă cu vizibilitate redusă, la dreapta, și, la un moment dat, a observat în fața sa o căruță care circula pe sensul său de mers. Datorită frânei puse, autoturismul pe care-l conducea inculpatul a alunecat spre stânga și a intrat pe contrasens, din sens invers venind autoturismul Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare_, condus de către persoana vătămată G. I. V., acesta mai având în mașină membrii familiei, G. C. și copii minori G. O. V. și G. Giulia. Între cele două autoturisme a avut loc un impact frontal soldat cu vătămarea corporală a ambilor șoferi și a copiilor minori G. O. V. și G. Giulia, victimele fiind transportate la S. Județean de Urgență Reșița.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valori negative, însă acestora li s-a recoltat câte o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.158/07.06.2011, nr.159/07.06.2011 rezultă că atât inculpatul cât și persoana vătămată au avut o alcoolemie de zero în sânge.

Potrivit certificatului medico-legal nr.408/A2/20.06.2011, persoana vătămată G. I. V. a prezentat leziuni traumatice care pot avea vechimea din data de 03.06.2011 și s-au putut produce prin lovirea de părțile dure din interiorul unui autovehicul în mișcare, posibil în cadrul unui accident de circulație. Ca urmare a acestor leziuni s-a stabilit că persoana vătămată necesită un număr de 100 de zile de îngrijiri medicale, socotite de la data producerii leziunilor, în cazul evoluției favorabile (f.48-49 dup).Din raportul de expertiză medico – legală nr.319/A1 din data de 28.12.2011, a rezultat că victima G. I. V. a prezentat leziuni traumatice, ce pot avea vechimea din data de 03.06.2011 și s-au putut produce prin lovirea de părțile dure din interiorul unui autovehicul în mișcare, posibil în cadrul unui accident rutier, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 140 de zile de îngrijiri medicale (f.63 dup).Din certificatul medico – legal nr.416/A2 din data de 23.06.2011, a rezultat că inculpatul M. P. a suferit leziuni traumatice în cadrul unui accident rutier ce au necesitat pentru vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale. Inculpatul M. P. nu a formulat plângere penală pentru vătămare corporală din culpă împotriva lui G. I. V..

Din expertiza judiciară tehnică – auto efectuată de către expert din cadrul Biroului Local de Expertize Contabile și Tehnice al Tribunalului C. – S. (f.75-91 dup), a rezultat că inculpatul M. P. a încălcat prevederile art.48 din OUG nr.195/2002 și art.118 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, care prevăd că „conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații: b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 de metri”, considerându-se că acesta a avut posibilitatea de a evita producerea accidentului.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr.18 din data de 18.02.2013 (f.132-144), întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, s-a concluzionat că inculpatul, care conducea autoturismul marca Dacia L. putea preveni producerea evenimentului rutier prin corelarea permanentă a vitezei de deplasare cu distanța de vizibilitate frontală de care a dispus în orice moment, respectiv reducerea vitezei de deplasare a autovehiculului la o valoare care să-i permită să oprească în interiorul spațiului de vizibilitate frontal disponibil în orice moment. În consecință, evenimentul rutier a avut loc datorită neadaptării vitezei de deplasare de către conducătorul autoturismului Dacia L. la spațiul de vizibilitate frontal.

În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, arătând faptul că a condus autoturismul Dacia L. pe direcția Caransebeș-Reșița, iar la ieșirea dintr-o curbă în care era o limitare a vitezei de circulație la 70 km/h a observat pe sensul său de mers o căruță și, pentru a evita coliziunea cu aceasta, întrucât distanța dintre cele două vehicule era de doar 7-8 m, a acționat brusc frână, fapt care a determinat deraparea autoturismului pe carosabilul umed și pătrunderea pe contrasens, unde a avut loc impactul cu autoturismul condus de G. I. V..

La termenul de judecată din data de 07.05.2015, inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 374 al.4 C.pr.pen., sens în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi. Totodată, inculpatul a consimțit să dea declarație și în fața instanței, sens în care s-a procedat la audierea acestuia, conform 375 al.1 C.pr.pen., declarația sa fiind consemnată și atașată la fila 116 din dosar.

Recunoașterea inculpatului se coroborează cu probele administrate în cauză în faza de urmărire penală.

Raportat la starea de fapt și la persoana infractorului, care permit aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia, instanța a determinat legea penală mai favorabilă și prin compararea dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată din Codul Penal 1969 cu cele referitoare la amânarea aplicării pedepsei, prevăzută de Noul Cod Penal, apreciind ca fiind lege penală mai favorabilă vechiul cod penal.

În drept, fapta inculpatului M. P. care, în data de 03.06.2011, în jurul orelor 18¹⁵, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_ pe DN 58 din direcția Caransebeș – Reșița, la km.36, la ieșirea dintr-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Dacia 1300 cu număr de înmatriculare_, condus regulamentar din sens opus de către numitul G. I. V., care a suferit un număr de 140 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev de art.184 alin.2 și 4 C.pen.1969.

Instanța a apreciat că, s-a făcut dovada existenței infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al.2, al.4 Cod pen.1969, a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpat, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de aceasta apreciind că o pedeapsă a închisorii orientată înspre minimul special, este aptă să răspundă exigențelor și criteriilor stabilite de dispozițiile art. 52 C.pen.1969.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 cod penal1969, împrejurările și modul de comitere al faptelor, reținând în acest sens că inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN 58 Caransebeș- Reșița, iar la km 36 a observat în fața sa o căruță care circula pe sensul său de mers și datorită frânei puse, autoturismul pe care-l conducea a alunecat spre stânga și a intrat pe contrasens, având loc un impact între autoturismul condus de inculpat și autoturismul condus de partea civilă G. I. V., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 140 zile îngrijiri medicale. În legătură cu modul de comitere al faptei, instanța a avut în vedere faptul că infracțiunea a fost comisă la ora 18¹⁵, într-o zonă intens circulată, pe un sector de drum național, pe timp de zi, în condițiile unui carosabil umed, din culpa exclusivă a inculpatului. În legătură cu gravitatea rezultatului produs, instanța a reținut faptul că, accidentul de circulație cauzat de către inculpat a fost deosebit de violent, provocându-i victimei leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 140 de zile de îngrijiri medicale, respectiv persoana vătămată a suferit un traumatism în urma căruia rezultat o fractură a femurului stâng cu deplasare, plagă contuză genunchi drept, drept pentru care s-a intervenit chirurgical, practicându-se osteosinteza femurului stâng cu o tijă. S-a mai reținut că inculpatul în faza de urmărire penală a dat dovadă de o atitudine procesuală sinceră, recunoscând săvârșirea faptelor, fapt care denotă că, inculpatul conștientizează gravitatea urmărilor acțiunilor sale și, de asemenea își asumă responsabilitatea acestora.

Instanța a apreciat că în cauză nu au fost identificate elemente care să poată fi reținute drept circumstanțe atenuante judiciare, prev. de art. 74 alin.1 lit.a și lit.c Cod pen.1969.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, reținând că inculpatul este o persoană pe deplin integrată în societate, creând astfel instanței convingerea asupra faptului că inculpatul a conștientizat pe deplin gravitatea faptei comise.

Cu privire la latura civilă, instanța a reținut că în faza de urmărire penală, prin cererea depusă la data de 29.08.2011, (fila 36 dup) persoana vătămată G. I. V. s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 10.000 lei reprezentând daune materiale și cu suma de 500.000 euro reprezentând daune morale.

De asemenea,în cursul urmăririi penale S. Județean de Ambulanță C. – S., S. C. Județean de Urgență „P. B.” Timișoara și S. Județean de Urgență Reșița, s-au constituit parte civile .

Prin cererea depusă la data de 03.02.2015 (fila 30 dos), partea civilă G. I. V. a înțeles să majoreze constituirea de parte civilă pe care a depus-o la dosarul de urmărire penală, respectiv cererea de despăgubiri bănești în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciul material va fi majorată la 50.000 lei, având în vedere că pe parcursul urmăririi penale a continuat să facă cheltuieli legate de însănătoșirea și recuperarea sa.

Instanța a reținut că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a cauzat părții civile G. I. V. atât prejudicii morale cât și prejudicii materiale, fiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii delictuale, astfel încât, în temeiul art. 1357.C.civ,. astfel că se impune obligarea inculpatului la plata de despăgubiri materiale și, respectiv morale, pentru o justă și integrală reparație a prejudiciilor cauzate.

Instanța a constatat că, autoturismul condus de către inculpat, marca Dacia L., cu număr de înmatriculare_, la momentul incidentului rutier-03.06.2011- era asigurat RCA la . G. SA, prin polița de asigurare ./10/U4/CA nr._/28.01.2011, având o valabilitate de la 31.01.2011 până la 30.07.2011.

În conformitate cu dispozițiile art.86 Cod pr.pen., societatea de asigurare . G. SA, instanța a constatat că aceasta are calitatea de parte responsabilă civilmente și, în virtutea acestei calități, are obligația de a repara, în totalitate sau în întregime, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii.

Astfel, prin contractul de asigurare de răspundere civilă auto, asigurătorul preia riscurile accidentelor de autovehicule, constând în prejudiciile directe cauzate terților prin fapta asiguratului. Prin „ prejudiciu asigurat „ se înțeleg toate consecințele vătămătoare produse asupra victimelor accidentate. De aceea, asigurătorul urmează să suporte, daunele materiale și morale acordate părții civile, pentru prejudiciile patrimoniale și nepatrimoniale suferite de acestea, în urma accidentului soldat cu vătămarea corporală a părții civile G. I. V..În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, existența acestora rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză. În ceea ce privește valoarea acestora, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în faza de urmărire penală (f.39-47 dup) fac dovada unor cheltuieli al căror cuantum se ridică la suma de 1617,67 lei, iar cele depuse în faza de judecată (f.14-15, 18, 33-65) dovedesc daune materiale în cuantum total de 3349,15 lei, valoarea totală a daunelor materiale dovedite fiind de 4966,82 lei. Pentru aceste considerente instanța a admis în parte solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri materiale în limita sumei de 4966,82 lei.

În legătură cu solicitarea părții civile, ca la stabilirea valorii daunelor morale să fie avută în vedere și valoarea autoturismului distrus în urma accidentului de circulație, instanța a respins cererea ca nefondată. Valoarea autoturismului distrus în urma accidentului de circulație reprezintă o daună materială, motiv pentru care existența și întinderea unor astfel de despăgubiri trebuiesc dovedite prin diverse mijloace de probă, iar în cauză nu s-a făcut dovada existenței și a întinderii acestei daune materiale, instanța urmează să respingă această cerere.

De asemenea, solicitarea privind obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri morale s-a apreciat că este justificată în parte, având în vedere vârsta persoanei vătămate, tipul leziunilor suferite, numărul mare de zile îngrijiri medicale de care a avut nevoie pentru a se vindeca, gravitatea vătămărilor suferite, precum și numărul mare al zilelor de spitalizare și tipul intervenției chirurgicale suferite.În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Instanța a reținut că, în privința persoanei vătămate G. I. V., cuantumul despăgubirilor morale trebuie apreciat în funcție de tipul traumatismelor suferite, numărul zilelor de îngrijiri medicale și de suferințele psihice ce au fost cauzate ca urmare a vătămărilor.Referitor la despăgubirile morale acordate părții civile pentru vătămarea corporală suferită, instanța a apreciat că, acestea trebuie să reflecte, cât de mult posibil, suferința pricinuită de leziuni traumatice, tratamentele medicale și intervențiile la care partea civilă a fost supusă, repercursiunile pe care aceste leziuni le-au avut și încă le au asupra vieții cotidiene ale părții civile, prin prisma vieții de familiei și a carierei profesionale. Trebuie avut în vedere că suferința pricinuită de aceste vătămări nu poate fi compensată prin nici o valoare materială, iar posibilitățile materiale ale inculpatului sau sancțiunea penală aplicată acestuia nu au relevanță sub aspectul evaluării daunelor morale, nefiind criterii în această privință.

Cu privire la daunele materiale solicitate de părțile civile S. C. Județean de Urgență P. B. Timișoara, S. Județean de Urgență Reșița și S. Județean de Ambulanță C.-S., instanța a reținut că, din situația de fapt mai sus-prezentată, reiese că, urmare a faptei inculpatului a rezultat vătămarea părții civile care a fost internată în cadrul unității medicale menționate, aceasta necesitând îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorul de servicii medicale constituit ca parte civilă, cheltuieli dovedite prin decontul de plată, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului privitoare la faptă, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția acestuia.

În ceea ce privește persoana care urmează să fie obligată la plata acestor cheltuieli de spitalizare, instanța a reținut că, potrivit art. 49 alin.1 din Lg.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule”, iar la art. 50 alin.1 din același act normativ se prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri.Pe de altă parte, art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede următoarele: „ persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale”.Prin contractul de asigurare de răspundere civilă auto, asigurătorul preia riscurile accidentelor de autovehicule, constând în prejudiciile directe cauzate terților prin fapta asiguratului, însă cheltuielile de spitalizare nu reprezintă un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulație, între fapta inculpatului și acest prejudiciu neexistând o relația cauzală directă. Prejudiciul pentru care S. C. Județean de Urgență P. B. Timișoara, S. Județean de Urgență Reșița și S. Județean de Ambulanță C.-S. s-au constituit parte civilă în cauză, fiind consecința acordării asistenței și îngrijiri medicale către persoana vătămată, în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de aceasta, și nu urmarea directă a accidentului rutier.Mai mult, unitatea spitalicească nu se încadrează în categoria persoanelor menționate în prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri. Nici asigurătorul de răspundere civilă auto nu face parte din categoria vizată de dispozițiile art. 313 din Lg.95/2006, așa cum a fost modificată prin OUG 150/2002, potrivit cu care persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate cu asistența medicală acordată.Unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei accidentului în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, fiind un furnizor de servicii medicale care, potrivit legii are dreptul de a-și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului, în speță inculpatul M. P.. Dar aceasta nu înseamnă că asigurarea de răspundere civilă auto încheiată de inculpat se extinde și asupra unor asemenea prejudicii, atâta vreme cât nu există prevederi legale în acest sens.

Împotriva sentinței penale nr. 208/04.06.2015 pronunțată de J. Reșița în dosarul nr._ au declarat apeluri, în termen legal, partea civilă G. I. V. și inculpatul M. P., criticând-o ca netemeinică.

În motivarea apelului declarat de partea civilă G. I. V. s-a solicitat admiterea în totalitate a pretențiilor civile, astfel cum au fost ele precizate, respectiv 50.000 lei despăgubiri materiale și 500.000 euro daune morale. În privința despăgubirilor civile s-a arătat că cele materiale sunt justificate prin aceea că autoturismul condus de partea vătămată a fost distrus în totalitate în urma accidentului, iar cele morale de faptul că partea vătămată a suferit numeroase intervenții chirurgicale, leziunile produse urmare accidentului fiind extrem de complexe și au generat complicații neprevăzute inițial, ulterior a fost imobilizată în aparat gipsat perioade lungi de timp și a rămas cu schele funcționale și estetice. În toată această perioadă a avut cheltuieli foarte mari pentru recuperare, leziunile au avut o evoluție nefavorabilă, femurul s-a sudat rău într-o primă fază, fiind nevoit să achiziționeze o tijă de femur cu șurub și a achitat contravaloarea reconstrucției scheletului osos, toate cheltuielile fiind probate cu înscrisuri. Partea civilă a mai susținut și că o perioadă îndelungată de timp nu s-a putut ocupa de îndeletnicirile prin care își câștiga traiul zilnic.

Hotărârea penală pronunțată de J. Reșița a fost criticată de partea civilă și în privința cuantumului pedepsei, apreciat ca fiind prea mic în raport cu faptul că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, încercând pe parcursul urmăririi penale să tergiverseze cercetările, a încercat să își justifice vinovăția în producerea accidentului de circulație. În acest sens, partea civilă a mai arătat că deși a ieșit cu autoturismul de pe partea carosabilă și a staționat pentru a diminua cât mai mult consecințele impactului cu autovehiculul scăpat de sub control de către inculpat, a fost la un pas să fie ucis, atât el cât și familia sa, astfel că apreciază că ar fi echitabil ca inculpatului să îi fie aplicată o pedeapsă mult mai semnificativă ca și cuantum.

În susținerea orală a apelului său, inculpatul a criticat hotărârea pronunțată de J. Reșița numai în latură civilă, respectiv în ceea ce privește neobligarea părții responsabile civilmente . G. V. la plata cheltuielilor de spitalizare ale persoanei vătămate.

Analizând apelurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate de părți și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că apelul declarat de partea civilă este neîntemeiat, iar cel al inculpatului este fondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, instanța constată că în raport cu limitele caracterului devolutiv al apelului este sesizată să analizeze numai aspectele ce vizează cuantumul pedepsei și modul de soluționare al laturii civile, celelalte împrejurări de fapt și de drept nefiind contestate de nici unul dintre apelanți dobândit caracter de putere de lucru judecat.

În ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de apel apreciază că J. Reșița a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.p. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, aspecte care au fost complet și judicios evaluate. Conform dispozițiilor art. 52 C.p. din 1969 pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate. Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată inculpatului în scopul reeducării lui și al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.p. din 1969, reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale. În aplicarea dispozițiilor art. 72 C.p. din 1969, instanța de fond a efectuat o analiză și evaluare completă a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii faptei și consecințelor acesteia, aspecte însușite de instanța de control judiciar. Astfel, s-a dat eficiență atât împrejurării că inculpatul nu are antecedente penale, că infracțiunea este una din culpă și că și-a recunoscut vinovăția în fața instanței, dar și împrejurărilor în care a fost săvârșită și urmărilor produse, cuantumul pedepsei fiind unul moderat în raport cu limitele speciale prevăzute de art. 184 alin. 2, 4 C.p. din 1969 – de la 6 luni și 3 ani închisoare; iar urmare a incidenței dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p. s-au redus între 4 luni și 2 ani închisoare. Prin urmare, în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei în sensul solicitat de partea civilă.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se reține că potrivit dispozițiilor art. 19 C.p.p. obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită persoanei vătămate, iar potrivit art. 1.357 C.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prejudiciul constă în consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare. Mai trebuie reținut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât și cel viitor, care este sigur că se va produce și este susceptibil de evaluare; însă nu și prejudiciul eventual.

În ceea ce privește daunele materiale se constată că în mod corect J. Reșița a dispus a fi achitate doar sumele care au fost probate de către partea civilă și că nici măcar martorii aduși în dovedirea unor cheltuieli suplimentare nu au fost persoane care să fi relatat aspecte constatate personal. Raportat la înscrisurile depuse rezultă că daunele materiale au fost probate la un cuantum de 4.966,82 lei (filele 39-47 dosar UP, filele 14-15, 18, 33-65 dosar judecătorie). Prin constituirea de parte civilă din 24.08.2011 (fila 36 dosar UP) partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli legate de consultații medicale cu profil ortopedic, cheltuieli legate de emiterea certificatului medico-legal, cheltuieli cu personalul medical și cu medicamentele, cheltuieli de transport, pentru hrana specială și chiria plătită în Reșița. Ulterior, în fața instanței de judecată (fila 30 dosar judecătorie), partea civilă a majorat suma solicitată cu titlu de daune materiale la cuantumul de 50.000 lei, justificat de faptul că a continuat să facă cheltuieli legate de însănătoșirea și recuperarea sa. În fața instanței de apel, partea civilă a depus adresa nr. 01/27.10.2015 emisă de . privind veniturile obținute în perioada iunie – noiembrie 2011 și că între 03.06.2011 – 29.11.2011 s-a aflat în concediu medical, însă se constată că diferența dintre veniturile avute anterior și cele pe perioada concediului medical nu a fost solicitată prin cererea de constituire de parte civilă, precum și că nu rezultă din adresa depusă care ar fi acest cuantum câtă vreme se menționează doar salariul de încadrare, ceea ce este deferit de salariul net. Ca atare, în mod corect prima instanță a respins pretențiile materiale ale părții civile, în condițiile în care, conform art. 99 alin. 1 C.p.p. în acțiunea civilă, sarcina probei aparținea părții.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părții civile, instanța de apel apreciază că suma de 25.000 euro este echitabilă în raport cu suferințele părții civile în urma producerii accidentului de circulație, păstrând un echilibru între nivelul de trai din România și stabilirea unor despăgubiri echitabile. Potrivit art. 1391 alin. 1 Cod civil: „În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.” Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Suma menționată reflectă faptul că partea civilă G. I. V., în vârstă de 31 ani la data accidentului, a necesitat un număr de 140 zile de îngrijiri medicale, fiind supusă și unor intervenții chirurgicale și unei perioade mari de tratament și recuperare, dar și toate aspectele învederate ca traumatizante. Pe de altă parte, se impune a se avea în vedere că instanța este obligată să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu se transforme într-un mijloc de îmbogățire fără just temei. Având în vedere toate aceste aspecte, instanța de apel constată că nu se impune a fi modificată suma stabilită de J. Reșița prin majorarea cuantumului ei, astfel cum a solicitat partea civilă.

Criticile aduse hotărârii de către inculpatul M. P. în sensul că partea responsabilă civilmente . G. V. nu a fost obligată la plata cheltuielilor de spitalizare ale persoanei vătămate sunt întemeiate. În acest sens, se constată că potrivit art. 2.223 din Codul civil: „În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate”. Totodată, potrivit art. 1392 C.civ.: „Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.” În această ipoteză, a art. 1392 C.civ., se află și părțile civile S. Județean de Urgență Reșița și S. Județean de Ambulanță C. - S., astfel că soluția primei instanțe este netemeinică, la acest moment existând norme cu caracter general care completează dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, norme ce lămuresc regimul juridic al cheltuielilor de spitalizare. Mai mult, instanța de apel constată că potrivit noilor dispoziții ale art. 86 C.p.p. asiguratorul este parte responsabilă civilmente, încadrându-se în categoria de persoană „care, potrivit legii civile, are obligația (…) convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces”.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. se va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă G. I. V. împotriva sentinței penale nr. 208/4.06.2015 pronunțată de J. Reșița.

În temeiul art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen se va admite apelul declarat de inculpatul M. P., se va desființa sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 397 alin.1 C.p.p, art. 19 alin.5 și 25 alin.1 C.p.p, raportat la art. 1357 cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . G. V. la plata sumei de 1542, 49 lei către S. C. Județean de Urgență ” P. B. „ Timișoara, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art. 397 alin.1 C.p.p, art. 19 alin.5 și 25 alin.1 c.p.p, raportat la art. 1357 Cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . G. V. la plata sumei de 7151,67 lei către S. Județean de Urgență Reșița, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art. 397 alin.1 C.p.p, art. 19 alin.5 și 25 alin.1 c.p.p, raportat la art. 1357 Cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . G. V. la plata sumei de 683,25 lei către S. Județean de Ambulanță C. S., reprezentând cheltuieli efectuate cu asigurarea asistenței medicale de urgență.

Va menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 și alin. 3 C.pr.pen

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă G. I. V. împotriva sentinței penale nr. 208/4.06.2015 pronunțată de J. Reșița.

În temeiul art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen admite apelul declarat de inculpatul M. P. împotriva aceleiași sentințe penale.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 397 alin.1 C.p.p, art. 19 alin.5 și 25 alin.1 C.p.p, raportat la art. 1357 Cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . G. V. la plata sumei de 1542, 49 lei către S. C. Județean de Urgență ” P. B. „ Timișoara, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art. 397 alin.1 C.p.p, art. 19 alin.5 și 25 alin.1 c.p.p, raportat la art. 1357 Cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . G. V. la plata sumei de 7151,67 lei către S. Județean de Urgență Reșița, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art. 397 alin.1 C.p.p, art. 19 alin.5 și 25 alin.1 c.p.p, raportat la art. 1357 Cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . G. V. la plata sumei de 683,25 lei către S. Județean de Ambulanță C. S., reprezentând cheltuieli efectuate cu asigurarea asistenței medicale de urgență. Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art.275 alin.2 C.pr.pen obligă partea civilă plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2015.

Președinte, Judecător,

A. N. L. Ani B.

Grefier,

A. J.

Red.LB /11.12.2015

Tehnored A.J. /2 ex/14.12.2015

Prima instanță: Judec.Reșița- H. L.

← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr....		Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1226/2015. Curtea de Apel... →

Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1234/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1234/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA