Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 25/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 25/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 25/A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18 ianuarie 2016

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR: C. C.

GREFIER: C. P.

D.- Serviciul Teritorial Timișoara a fost reprezentat de procuror S. A.

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial T. și inculpații R. P. A. și B. A. O. împotriva sentinței penale nr.411/18.11.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant R. P. A. în stare de arest preventiv asistat de avocat ales M. D., inculpatul apelant B. A. personal asistat de avocat ales I. N. Z..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la audierea inculpaților apelanți, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate în file separate la dosar.

Avocatul ales al inculpatului apelant R. depune la dosar motive de apel.

Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul părților asupra apelurilor.

Procurorul susține apelul astfel cum a fost motivat în scris și solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate inculpaților iar pentru inculpatul B. să se dispună înlăturarea disp. art. 91,92 c.p. iar în cazul în care se consideră că sunt aplicabile disp. art. 91,92 c.p. solicită a se dispune executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b) c.p. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu suspendare. Arată că instanța de fond în mod greșit a dispus începerea executării pedepsei complementare după executarea pedepsei complementare întrucât în conformitate cu prevederile art. 68 al.1 lit. b Cp în situația în care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere executarea pedepsei complementare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În ce privește netemeinicia hotărârii apreciază în raport cu starea de fapt reținută în sarcina inculpaților de cantitatea mare de canabis pe care cei doi inculpați urmau să o obțină, pedeapsa aplicată celor doi inculpați, îndreptată spre minim, nu este justificată.

Avocatul ales al inculpatului apelant R. P. A. solicită respingerea apelului parchetului ca nefondat arătând că pedeapsa este corect individualizată. Cu privire la apelul inculpatului solicită admiterea acestuia arătând că starea de recidivă reținută de instanța de fond este greșită întrucât pedeapsa aplicată inculpatului pentru o infracțiune comisă anterior nu a fost mai mare de 1 an, astfel că instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 44 Cp și în acesta situație cele două pedepse, pentru infracțiunea anterioară și infracțiunea ulterioară, trebuiau să fie contopite.

Avocatul ales al inculpatului apelant B. A. solicită admiterea în parte a apelului D. doar î ceea ce privește disp. art. 67, 68 c.p. În rest solicită respingerea apelului ca nefondat. Cu privire la apelul inculpatului solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare a se înlocui dispoziția privind suspendarea executării pedepsei cu amânarea aplicării pedepsei. Arată că pe toată perioada cercetării și a urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine de colaborare cu organele de anchetă, recunoscând acuzarea adusă. Mai arată că a avut un grad de implicare redus, doar la întreținerea culturilor de canabis și că s-a desistat de activitatea infracțională anterior momentului în care organele de cercetare au intervenit și a refuzat să mai întrețină culturile de canabis alături de coinculpatul R. P. A.. Mai solicită admiterea apelului coinculpatului R..

Procurorul solicită respingerea apelurilor inculpaților ca nefondate.

Inculpatul apelant R. P. A. solicită admiterea apelului său.

Inculpatul apelant B. A. O. solicită admiterea apelului său.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 411/18.11.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._,

În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul R. P. A., fiul lui P. și E., născut la 18 martie 1993 în loc. A., cetățean român, studii 12 clase, bucătar, fără loc de muncă, necăsătorit, domiciliat în A., .. 2A jud. A., recidivist, CNP_, arestat preventiv în P. A., la:

- 1(un) an și 8(opt) luni închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc

În baza art. 67 alin.2 Cod penal a aplicat inculpatului R. P. A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. A și b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 96 alin. 4 și 5 Cod penal a revocat suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R. P. A. prin sentința penală nr. 296 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei A. definitivă prin decizia penală nr.334 / A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara și s-a dispus executarea pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul R. P. A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului R. P. A. și în baza art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 26 august 2015 până la zi.

În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul B. A. O., fiul lui V. și E. – R., născut la 6 martie 1994 în A., cetățean român, studii 12 clase, șofer, fără loc de muncă, necăsătorit, domiciliat în A., . jud. A., CNP_, fără antecedente penale, la:

- 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc

În baza art. 67 alin.2 Cod penal a aplicat inculpatului B. A. O. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. A și b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 91 și 92 Cod penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B. A. O., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani .

În baza art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. A. O. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune A., la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență ;

În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod penal a impus inculpatului B. A. O. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul B. A. O. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului A. sau Consiliul local al comunei Fântânele jud. A., pe o perioadă de 60 zile.

În baza art. 91 alin.4 Cod penal a atras atenția inculpatului B. A. O. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului B. A. O. durata reținerii din 27 august 2015.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul B. A. O. prin ordonanța procurorului din 28 august 2015 dată în dosarul nr. 42D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – B. Teritorial A..

În baza art. 16 alin.1 rap. la art.17 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată a confiscat în vederea distrugerii cantitățile de 1537,1 grame cannabis (proba nr. 1), 47,7 grame cannabis (proba nr.2), 3181,6 grame cannabis(proba nr. 3), ambalate și sigilate cu sigiliul tip MI seria_ și predate organelor de cercetare penală.

În baza art. 16 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată a confiscat cantitățile de 5 grame cannabis(contraprobă din proba 1) și 5 grame cannabis(contraprobă din proba nr.3), ambalate și sigilate cu sigiliul tip MI seria_ și predate organelor de cercetare penală, a căror păstrare este obligatorie conform art. 17 alin.1 teza II din Legea nr. 143/2000 republicată.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpații să plătească statului câte 900 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – B. Teritorial A. nr. 42D/P/2015 înregistrat la această instanță la data de 15 octombrie 2015 au fost trimiși în judecată inculpații R. P. A. și B. A. O. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 .S-a reținut în sarcina acestora prin rechizitoriu că în cursul anului 2015 cei doi inculpați au cultivat cannabis în curtea unui imobil din localitatea Nădab jud. A..

Procedura de Cameră Preliminară.

Prin încheierea Camerei de Consiliu din 12 noiembrie 2015 judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului A., în baza art. 346 alin. 2Cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 42D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – B. Teritorial A. prin care au fost trimiși în judecată inculpații R. P. A. și B. A. O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin.1 din legea nr. 143/2000 modificată și republicată, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei.

Poziția procesuală a inculpaților.

În faza de urmărire penală inculpații au recunoscut comiterea faptei pe care au regretat-o.

În cursul judecății inculpații au recunoscut comiterea faptei solicitând ca judecarea cauzei să se facă prin procedura recunoașterii vinovăției.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză respectiv - proces-verbal sesizare din oficiu, ordonanțe delegare, procese-verbale de consemnare a activităților efectuate în conformitate cu mandatul de supraveghere tehnică nr.26/ 14.05.2015 emis de Tribunalul A., planșe foto, procese-verbale constatare, proces-verbal de constatare a flagrantului, procese-verbale cântărire droguri, proces-verbal de strângere a plantelor de cannabis, Raport de Constatare tehnico-știițifică, declarații martorilor Rekican L. A., B. F., declarațiile inculpaților, instanța a reținut următoarea:

Stare de fapt.

Prin procesul verbal din data de 4 mai 2015 Serviciul Combatere Criminalității Organizate A. s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul R. P. A. a infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.l din Legea 143/2000 republicată.

În urma sesizării din data de 4 mai 2015, în baza mandatului de supraveghere tehnică nr.26/UP emis în data de 14 mai 2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului A. (încheierea nr.45/14 mai 2015) și prelungit pentru încă 30 zile în data de 11 iunie 2015, (încheierea nr.55 din 11 iunie 2015), până la data de 12 iulie 2015, s-a procedat la înregistrarea video în mediu ambiental, în incinta imobilului situat în loc.Nădab, ., jud.A., a activităților inculpatului R. P. A.. În baza acestui mandat s-a constatat că inculpatul R. P. A. a cultivat în grădina imobilului mai sus menționat, mai multe plante de cannabis, sens în care s-a deplasat în locația respectivă pentru a avea grijă de aceste plante. Ulterior inculpatul R. P. A. a venit însoțit și de inculpatul B. A. O. și martora Rekican L. A., cei doi inculpați udând plantele de cannabis.

La data de 18 august 2015 inculpații R. P. A. și B. A. O. s-au deplasat din nou la imobilul din loc.Nădab, unde au tăiat mai multe plante de cannabis pe care le-au aruncat în apropiere.

În data de 26 august 2015 inculpatul R. P. A. s-a deplasat singur în loc. Nădab, unde a cules masa vegetală (frunzele) de la o plantă de cannabis, fiind depistat, la întoarcere, în Stația CFR A., având asupra sa o pungă de plastic în care erau frunzele culese, acestea având o masă de 149,34 grame cu tot cu ambalaj.

Ulterior acestei date, respectiv în data de 27 august 2015 organele de poliție din cadrul S.C.C.O. A. au procedat la strângerea plantelor rămase în grădina imobilului din loc.Nădab, găsind un număr de 27 plante de cannabis, rezultând o cantitate totală de masă vegetală de 27,6 kg.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 13.10.2015, întocmit de B.C.C.O. Timișoara -Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, probele ridicate în urma flagrantului, precum și cele strânse de la imobilul din Nădab sunt constituite din: -1545,5 grame Cannabis (proba 1); - 48,5 grame Cannabis (proba 2); -3188,8 grame Cannabis (proba 3); și în aceste probe s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannbis.

Cannabisul face parte din Tabelul anexă nr.III din Legea 143/200 republicată.

Cantitățile de 1537,1 grame Cannabis (proba nr. 1), 5,0 grame cannabis (contraprobă din proba nr. 1), 47,7 grame Cannabis (proba nr.2), 3181,6 grame Cannabis (proba nr.3) și 5,0 grame Cannabis (contraprobă din proba nr. 3), rămase în urma analizelor de laborator, au fost ambalate și sigilate cu sigiliul tip M.I. cu seria_ și predate organelor de poliție, urmând ca în temeiul dispozițiilor art.16 alin.l din Legea 143/2000 republicată.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul R. P. A. a dispus de mai multe semințe de cannabis pe care inițial le-a plantat la domiciliul său, iar ulterior a luat legătura cu numitul Bragea C., proprietarul imobilului situat în Nădab, ., jud.A. și 1-a rugat să-1 lase să planteze ceva în grădina sa, fără a-i spune acestuia ce plante urma să sădească, sens în care inculpatul R. P. A. a plantat un număr de aproximativ 45 răsaduri de cannabis. Ulterior, in cursul lunii iunie 2015, inculpatul R. P. A. a discutat cu inculpatul B. A. O. rugându-l să-1 ajute la îngrijirea plantelor, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord, urmând ca la final să-și împartă cantitatea de cannabis pe care urmau să o obțină. În acest sens cei doi inculpați au fost în mai multe rânduri, fie împreună, fie singuri, la plantația de cannabis, având grijă de aceasta, în sensul de a o uda, iar în într-una din zile inculpatul B. A. O. a fost însoțit de martorul B. F., când a și cumpărat îngrășământ pe care 1-a pus plantelor de cannabis. Totodată s-a stabilit că cei doi inculpați au cultivat plantele de cannabis în scopul vânzării ulterioare a acestuia.

Încadrarea juridică.

Faptele inculpaților R. P. A. și B. A. O. astfel cum au fost descrise mai sus constituie infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, în forma cultivării, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 modificată și republicată.

Individualizarea judiciară a pedepselor.

La individualizarea pedepselor s-a aplicat inculpaților instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului. În privința gradului de pericol social al faptei, instanța a constatat că, planta cannabis sativa conține canabinoide printre care și tetrahidrocannabinol (THC), care sunt substanțe psihoactive ale acestor produse vegetale și produc un efect euforic. Cannabisul are un efect sedativ ușor dar luat în doze mari poate duce la comă. Unii specialiști sunt de părere că acest drog este primul pas către droguri mai grele. De remarcat este amploarea deosebită pe care a luat-o acest fenomen, în special în rândul tinerilor, cauzând prejudicii considerabile nu numai intereselor societății, ale persoanelor, atentează la viața și sănătatea cetățenilor, influențează în mod demoralizator asupra conștiinței și comportamentului oamenilor.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio - etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în Legea nr. 254/2013 – art. 3 alin.1 – potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Pornind de la aceste considerente, instanța a avut în vedere cu privire la persoana inculpatului R. P. A. antecedentele penale, care atrag starea de recidivă, vârsta acestuia - având 22 ani la data comiterii faptelor, nivelul de instruire școlară ca absolvent de studii medii, faptul că a avut un loc de muncă și atitudinea avută în fața organelor judiciare.

În privința inculpatului B. A. Octavan s-a reținut conduita bună în societate avută anterior comiterii faptei, aspect ce rezultă din fișa de cazier judiciar, vârsta – având 21 ani la data comiterii faptei, nivelul de instruire școlară ca absolvent de studii medii, faptul că are posibilitatea angajării, a recunoscut și regretat comiterea faptei.

Totodată, instanța a avut în vedere și cantitatea de droguri cultivată de inculpați respectiv 4776,4 grame cannabis.

În limitele legale ale pedepselor instanța în baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală l-a condamnat pe inculpatul R. P. A., la 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul B. A. O., la 1 an și 6 luni închisoare.

Față de natura și gravitatea infracțiunii comise – respectiv trafic de droguri de risc sub forma cultivării, împrejurările cauzei și persoanele inculpaților, instanța a apreciat că este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului R. P. A. rezultă că acesta se află în situația recidivei prevăzută de art. 41 alin.1 Cd penal față de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 296 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei A. definitivă prin decizia penală nr. 334/A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Așa fiind, instanța în baza art. 96 alin. 4 și 5 Cod penal a revocat suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R. P. A. prin sentința penală nr. 296 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei A. definitivă prin decizia penală nr.334 / A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara și a dispus executarea pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul R. P. A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

Executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât și cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpatului R. P. A. față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lui viitoare pozitivă.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește persoana făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără aplicarea imediată a acesteia, trebuie să se fundamenteze pe un complex de elemente obiective și subiective care să ducă la concluzia că scopul pedepsei, poate fi realizat și în acest mod.

În privința inculpatului B. A. O., s-a apreciat că, conduita bună în familie și societate ulterior comiterii faptei sunt aspecte care conduc la concluzia că fapta săvârșită de acesta este urmarea unui complex de împrejurări care au determinat ca inculpatul susmenționat să se abată de la conduita sa obișnuită.

Văzând cuantumul pedepsei aplicate acestui inculpat și faptul că acesta are un comportament general adecvat normelor de conviețuire socială, nu a mai fost condamnat anterior, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, vârsta acestuia, atitudinea de recunoaștere și regret a faptei comise, cantitatea de droguri cultivată, instanța a considerat că prezenta infracțiune reprezintă o excepție de la comportamentul lui obișnuit și apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia, nu va mai comite alte infracțiuni, dar este necesară supravegherea conduitei lui pe o perioadă determinată de timp.

Astfel, în baza art. 91 Cod penal a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B. A. O. și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

Pentru a se permite verificarea conduitei și activității inculpatului, lucru absolut necesar pentru a se putea analiza dacă încrederea oferită prin dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost justificată sau se impune executarea pedepsei, inculpatul va trebui să respecte o . măsuri de supraveghere, cu conținut extensiv și variat. Astfel, în baza art. 93 alin.1 Cod penal a obligat inculpatul B. A. O. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune A., la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lor;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

Aceste obligații stabilite în sarcina inculpatului B. A. O. oferă un sprijin în vederea integrării lui sociale și caută să elimine riscul săvârșirii unor noi infracțiuni, prin conștientizarea riscurilor pe care le presupune o conduită infracțională și desfășurarea unor activități sau abținerea de la desfășurarea altora, care vădesc capacitatea de a respecta normele de conduită socială.

În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod penal a impus inculpatului B. A. O. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul B. A. O. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului A. sau Consiliului local al comunei Fântânele jud. A., pe o perioadă de 60 zile.

În baza art. 91 alin.4 Cod penal a atras atenția inculpatului B. A. O. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei .

Măsurile preventive.

Tribunalul a apreciat că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, cu împrejurările comiterii faptelor și cu importanța relațiilor sociale încălcate de inculpatul R. P. A., lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Așa fiind, în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului R. P. A. și în baza art. 72 alin.1 Cod penal a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 26 august 2015 până la zi.

Văzând că față de inculpatul B. A. O. s-a luat măsura reținerii în baza art. 72 alin. 1 Cod penal a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii din 27 august 2015.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul B. A. O. prin ordonanța procurorului din 28 august 2015 dată în dosarul nr. 42D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – B. Teritorial A..

Măsuri de siguranță.

În baza art. 16 alin.1 rap. la art.17 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată a confiscat în vederea distrugerii cantitățile de 1537,1 grame cannabis (proba nr. 1), 47,7 grame cannabis (proba nr.2), 3181,6 grame cannabis(proba nr. 3), ambalate și sigilate cu sigiliul tip MI seria_ și predate organelor de cercetare penală.

În baza art. 16 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată a confiscat cantitățile de 5 grame cannabis(contraprobă din proba 1) și 5 grame cannabis(contraprobă din proba nr.3), ambalate și sigilate cu sigiliul tip MI seria_ și predate organelor de cercetare penală, a căror păstrare este obligatorie conform art. 17 alin.1 teza II din Legea nr. 143/2000 republicată.

Cheltuieli judiciare.

Deoarece în cauză inculpații au fost condamnați, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfășurarea judecății, cele ocazionate de desfășurarea urmăririi penale precum și dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpații să plătească statului câte 900 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței Tribunalului A. au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial A. și inculpații R. P. A. și B. A. O..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare se arată că instanța de fond în mod greșit a dispus începerea executării pedepsei complementare după executarea pedepsei complementare întrucât în conformitate cu prevederile art. 68 al.1 lit. b Cp în situația în care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere executarea pedepsei complementare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În ce privește netemeinicia hotărârii se apreciază că în raport cu starea de fapt reținută în sarcina inculpaților de cantitatea mare de canabis pe care cei doi inculpați urmau să o obțină, pedeapsa aplicată celor doi inculpați, îndreptată spre minim, nu este justificată.

Inculpatul R. P. A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că starea de recidivă reținută de instanța de fond este greșită întrucât pedeapsa aplicată inculpatului pentru o infracțiune comisă anterior nu a fost mai mare de 1 an, astfel că instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 44 Cp și în acesta situație cele două pedepse, pentru infracțiunea anterioară și infracțiunea ulterioară, trebuiau să fie contopite.

Inculpatul B. A. O. a criticat sentința pentru netemeinicie motivând că pe toată perioada cercetării și a urmăririi penale a avut o atitudine de colaborare cu organele de anchetă, recunoscând acuzarea adusă. Se mai arată că a avut un grad de implicare redus, doar la întreținerea culturilor de canabis și că s-a desistat de activitatea infracțională anterior momentului în care organele de cercetare au intervenit și a refuzat să mai întrețină culturile de canabis alături de coinculpatul R. P. A., solicitând amânarea aplicării pedepsei.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că apelul D. și a inculpatului R. P. A. sunt fondate și a inculpatului B. A. O. nefondat, pentru următoarele considerente:

Din motivarea sentinței apelate rezultă că față de inculpatul B. A. O. instanța de fond a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere și s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a și b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Sentința este nelegală în ce privește momentul stabilit de către instanța de fond a începerii executării pedepsei complementare.

Potrivit prevederilor art.68 al.1, lit. b Cpp în situația în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și nu după executarea pedepsei cum greșit s-a menționat în hotărârea apelată.

Sentința este neîntemeiată și în ce privește greșita reținere a stării de recidivă a inculpatului R. P. A..

Din fișa de cazier a inculpatului se reține că el a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării în condițiile prevăzute de art. 81,82 Cp, prin Sentința penală nr. 296/2014, pronunțată de Judecătoria A..

În conformitate cu prevederile art.41 al.1 Cp există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, inculpatul săvârșește din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare.

Raportat la situația inculpatului se constată că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită anterior nu este mai mare de un astfel că nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de lege pentru a se putea reține starea de recidivă, inculpatul fiind în situația pluralității intermediare, prev. de art.44 al.1 Cp.

Deși se reține pluralitatea intermediară, în cauza de față, nu se vor aplica prevederile art. 44 al.2 Cp privind regulile de la concursul de infracțiuni ci acelea privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art.83 Cp rap. la art.15 din Legea 187/2012 întrucât inculpatul a comis infracțiunea din cauza de față în termenul de încercare stabilit prin Sentința penală nr.296/2014 a judecătoriei A..

În ce privește celelalte motive de apel privind pedepsele aplicate a și a modalității de executare se constată că instanța a ținut seama la individualizarea judiciară a pedepselor de toate criteriile generale prevăzute de art.74 Cp, având în vedere gravitatea infracțiunilor comise și periculozitatea inculpaților stabilite pe baza împrejurărilor și a modului de comitere a infracțiunilor, antecedentele penale și conduita inculpaților după comiterea faptelor și în cursul procesului penal.

Așa cum s-a menționat mai sus inculpatul R. P. A. a mai comis o infracțiune anterior pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiționată în condițiile art.81,82 Codul penal din anul 1969 iar infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă în termenul de încercare astfel că executarea pedepsei aplicate anterior se va executa în detenție alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune în conformitate cu prevederile art.83 Cp.

În ce privește pe inculpatul B. A. O. instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că este la primul contact cu legea penală, regretă fapta comisă, a avut o participație mai redusă la săvârșirea infracțiunii, astfel că executare de către inculpat a pedepsei în detenției reprezintă o sancțiune prea severă care nu va reuși să răspundă nevoilor de apărare socială și scopului pedepsei și că sunt mult mai mari posibilitățile de îndreptare prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.

Dispunând o asemenea modalitate de executare a pedepsei se vor impune în sarcina inculpatului respectarea unor obligații, pe perioada termenului de încercare, care îi vor stimula eforturile de autoeducare și care pot constitui garanții suficiente că el va conștientiza gravitatea faptei și pe viitor nu va mai comite alte infracțiuni, această modalitate de executare a pedepsei fiind mult mai adecvată față de gravitatea faptei și a circumstanțelor în care a fost comisă.

Față de considerentele menționate mai sus în baza art.421 pct.2 lit. a Cpp vor fi admise apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial A. și inculpatul R. P. A..

Se va desființa sentința apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 44 Cod penal, art.5 Cp și art. 396 alin.10 Cod procedură penală va fi condamnat inculpatul R. P. A., la pedeapsa de 1(un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc.

În baza art.83 Cp rap. la art. 15 din Legea 187/2012, se va revoca suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R. P. A. prin sentința penală nr. 296 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei A. definitivă prin decizia penală nr.334 / A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara și se va dispune executarea pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul R. P. A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani (doi) și 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenție.

În conformitate cu prevederile art.68 al.1 lit. b executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, aplicată inculpatului B. A. O., începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art.421 pct.1 lit. b Cpp se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. A. O., împotriva aceleiași sentințe.

În baza art.424 al.2,3 Cpp se ba menține starea de arest a inculpatului R. P. A. și se va deduce în continuare din pedeapsă durata arestării preventive din data de 18.11.2015, la zi.

În baza art.275 al.2 Cpp va fi obligat inculpatul B. A. O. la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.421 pct.2 lit. a Cpp admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial T. și inculpatul R. P. A. împotriva Sentinței penale nr.411/18.11.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Desființează sentința apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 44 Cod penal, art.5 Cp și art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul R. P. A., la pedeapsa de:

- 1(un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc.

În baza art.83 Cp rap. la art. 15 din Legea 187/2012, revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R. P. A. prin sentința penală nr. 296 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei A. definitivă prin decizia penală nr.334 / A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara și dispune executarea pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul R. P. A. să execute pedeapsa rezultantă de

- 2 ani (doi) și 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenție.

În conformitate cu prevederile art.68 al.1 lit. b executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, aplicată inculpatului B. A. O., începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art.421 pct.1 lit. b Cpp respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. A. O., împotriva aceleiași sentințe.

În baza art.424 al.2,3 Cpp menține starea de arest a inculpatului R. P. A. și deduce în continuare din pedeapsă durata arestării preventive din data de 18.11.2015, la zi.

În baza art.275 al.2 Cpp obligă inculpatul B. A. O. la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2016.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

I. PopescuConstantin C.

GREFIER,

C. P.

Red. C.C./25.01.2016.

Tehnored. C.P./2 ex/28.01.2016

Primă instanță: Trib..A. – jud. C.B.M.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 25/A

În baza art.421 pct.2 lit. a Cpp admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial T. și inculpatul R. P. A. împotriva Sentinței penale nr.411/18.11.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Desființează sentința apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 44 Cod penal, art.5 Cp și art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul R. P. A., la pedeapsa de:

- 1(un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc.

În baza art.83 Cp rap. la art. 15 din Legea 187/2012, revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R. P. A. prin sentința penală nr. 296 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei A. definitivă prin decizia penală nr.334 / A din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara și dispune executarea pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul R. P. A. să execute pedeapsa rezultantă de

- 2 ani (doi) și 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenție.

În conformitate cu prevederile art.68 al.1 lit. b executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, aplicată inculpatului B. A. O., începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art.421 pct.1 lit. b Cpp respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. A. O., împotriva aceleiași sentințe.

În baza art.424 al.2,3 Cpp menține starea de arest a inculpatului R. P. A. și deduce în continuare din pedeapsă durata arestării preventive din data de 18.11.2015, la zi.

În baza art.275 al.2 Cpp obligă inculpatul B. A. O. la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2016.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

I. PopescuConstantin C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA