Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 963/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 963/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-10-2015

DOSAR NR._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 963/A

Ședința publică din data de 7 octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA

JUDECĂTOR: F. P.

GREFIER: I. M. S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelurilor formulate de P. DE PE L. J. A., părțile civile A. C. A. și A. A. M., partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE A. ȘI R. A. SA și inculpata P. C. M. împotriva sentinței penale nr. 765 din 10.04.2015, pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .

La dosar a fost depusă, prin registratura instanței, la data de 06.10.2015, notă de constatare tehnică efectuată de ing. Lokoshazy A. la solicitarea inculpatei apelante.

Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 09.09.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, instanța stabilind termen pentru deliberare și pronunțare la data de 23.09.2015, dată la care, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 07.10.2015, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 765 din 10.04.2015, pronunțată de J. A. în dosarul nr._, în baza art. 187 alin. 2 Cod Penal 1969, prin schimbarea calificării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 192 al. 2 Cod Penal. cu aplicarea art. 5 Cod Penal și cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod Procedură Penală, a fost condamnată inculpata P. C. M., fiica lui D. și E., născută la 18.04.1976 în G., județul G., cetățenia român, studii superioare, fără antecedente penale, cu domiciliul în A., Calea A. V., ., CNP_, la 2(doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 71 al. 1 Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie, prevăzute de art. 64 al. 1 lit. ”a”, cu excepția dreptului de a alege și art. 64 al. 1 lit. ”b” cod penal, constând în interzicerea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, respectiv cea în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 86 ind. 1 Cod Penal 1969 și a art. 71 al. 5 Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 16 al. 2 din Lege nr. 187/2012, s-a suspendat5 sub supraveghere executarea pedepsei principale și accesorii de mai sus, stabilindu-se termen de încercare de 4 (patru) ani, compus din durata pedepsei și un interval de 2 ani, conform art. 86 ind. 2 Cod Penal 1969.

În baza art. 86 ind. 3 al. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 16 al. 2 din Legea nr. 187/2012, pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

Să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul A.;
Să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență,

Datele prevăzute la al. 1 lit. b, c și d se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A..

În baza art. 404 al. 3 cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 86 alin. 4 Cod Penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 19 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, art. 49 al. 1 și art. 50 al. 1 din Legea nr. 136/1995, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile A. C. A. și A. A. M..

A fost obligată inculpata P. C. M., alături de asigurătorul SOCIETATEA DE A. REASIGURAREA A. S.A. să plătească către partea civilă A. C. A. daune materiale în cuantum de 5304,96 (cincimiitreisutepatru,96) lei, plus dobânda legală la această sumă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective, precum și la plata echivalentului în lei la cursul BNR la data plății efective a sumei de 25.000 (douăzecișicincimii) EURO, cu titlul de daune morale iar către partea civilă A. A. M. daune materiale în cuantum de 3.448,16 (treimiipatrusutepatruzecișiopt,16) lei, plus dobânda legală la această sumă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective, precum și la plata echivalentului în lei la cursul BNR la data plății efective a sumei de 10.000 (zecemii) EURO, cu titlul de daune morale și au fost respinse în rest pretențiile civile.

În baza art. 19 C.pr.pen., rap. art. 49 al. 1 din Legea nr. 136/1995 și art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu aplic. art. 1357 Cod civil, au fost admise acțiunile civile formulate de către părțile civile S. C. Județean de Urgență A. și S. C. Județean de Urgență Timișoara.

A fost obligată inculpata P. C. M., alături de asigurătorul SOCIETATEA DE A. REASIGURAREA A. S.A. la plata către partea civilă S. C. Județean de Urgență A. a sumei de_,26 (doisprezecemiicincisutepatruzecișinouă,26) lei, iar către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara a sumei de 66.176,8 (șaizecișișasemiiosutășaptezecișișase,8) lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată persoanei vătămate C. V. M..

În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A. nr. 7230/P/2013, înregistrat la J. A. la data de 12 decembrie 2014, a fost trimisă în judecată inculpata P. C. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal.

S-a reținut prin rechizitoriu că la data de 30.10.2013 inculpata P. C. M. a condus autoturismul VW Golf cu nr. înmatriculare_ pe . a ajuns în intersecția cu . virat stânga și a accidentat-o pe persoana vătămată C. V. M., care traversa . pieton, pe culoarea verde a semaforului (declarațiile martorilor Masnicovity F. și C. C. F. (f. 46, 48). În timpul efectuării manevrei, inculpata a fost observată vorbind la telefon de către martorul C. C. F. (f. 46).

În urma impactului a rezultat vătămarea și ulterior decesul numitei C. V. M., stabilindu-se legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatei și urmarea prev. de art. 192 al. 2 C.p. (raportul medico-legal de necropsie nr. 7/A3 din 16.10.2014, f. 31-36).

În urma prelevării mostrelor de sânge ale inculpatei și ale persoanei vătămate, a rezultat absența alcoolului în organism (buletine toxicologice de alcoolemie (f. 20-29).

Văzând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale: proces-verbal de sesizare din oficiu(f. 6, 7 d.u.p), proces-verbal de cercetare la fața locului, schița, planșa foto (f. 8-16d.u.p), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1217/06.11.2013 (f. 20 d.u.p) și nr. 1216/06.11.2013 (f. 24 d.u.p), raport medico-legal de necropsie nr. 7/A/16.10.2014 (f. 31-36 d.u.p), copie acte identitate inculpată (f. 37, 38 d.u.p), copie poliță asigurare RCA (f. 39 d.u.p), copie act identitate persoană vătămată decedată (f. 41 d.u.p), copie act identitate parte civilă (f. 43 d.u.p), procură specială nr. 814/12.03.2014 (f. 45 d.u.p), declarații suspectă/ inculpată (f. 51- 54 d.u.p), declarații parte civilă (f. 49 d.u.p), cazier judiciar al inculpatei (f. 57 d.u.p), declarații martori C. C. F. (f. 46, 47 d.u.p), Masnicovity F. (f. 49, 50 d.u.p) și în cursul judecății: constituire de parte civilă A. C. A. și înscrisuri în probațiune (15-34) și A. A. M. și înscrisuri în probațiune (35-48), constituire de parte civilă Spital C. Județean A. (50-53), constituire parte civilă Spital C. Județean Timișoara (54-57), declarație inculpat (f. 66), adeverință (f. 67), note asigurător .-76), adresa A. (f. 79), declarație martor P. R. A. (f. 82), precizări (f. 83), instanța de fond și-a însușit în totalitate starea de fapt descrisă în rechizitoriu și reprodusă în aliniatele precedente față de poziția inculpatei de recunoaștere integrală a faptelor în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței.

La termenul de judecată din data de 17 martie 2015 inculpata prezentă în fața instanței a arătat că recunoaște fapta pentru care a fost trimisă în judecată și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le-a însușit, conform procedurii prevăzute de art. 374 al. 4 și art. 375 Cod procedură penală, pentru a beneficia de prevederile art. 396 al. 10 Cod Proc. Penală privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă (f. 66).

Vinovăția inculpatei a rezultat din coroborarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale: proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 6, 7 d.u.p.), proces-verbal de cercetare la fața locului, schița, planșa foto (f. 8-16 d.u.p.), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1217/06.11.2013 (f. 20 d.u.p.) și nr. 1216/06.11.2013 (f. 24 d.u.p.), raport medico-legal de necropsie nr. 7/A/16.10.2014 (f. 31-36 d.u.p.), copie act identitate persoană vătămată decedată (f. 41 d.u.p.), declarații martori C. C. F. (f. 46, 47 d.u.p.), Masnicovity F. (f. 49, 50 d.u.p.), cu declarațiile acesteia date în faza de urmărire penală (f. 51- 54 d.u.p.) și de judecată (f. 66).

Instanța de fond a reținut de asemenea că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la fila 11 dosar. De asemenea s-a reținut că inculpata posedă permis de conducere corespunzător autovehiculului condus și la momentul producerii evenimentului nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În drept:

Având în vedere că fapta au fost săvârșită de inculpată în data de 13.08.2013, când era în vigoare Codul Penal 1969, iar până la judecarea cauzei a intrat în vigoare Noul Cod penal care dă o nouă incriminare faptei în art. 192 al. 2 Cod penal, instanța de fond, în baza art. 5 Cod Penal, a analizat aplicarea legii mai favorabile în cauză. În analiza legii mai favorabile în cauză, instanța de fond a avut în vedere că legea mai favorabilă a fost aplicată global și unitar, cu privire la încadrarea juridică a fiecărei fapte, a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, precum și a sancțiunii ce a fost aplicată în concret, inclusiv a modului de executare.

În aceste condiții, întrucât sancționarea faptei este identică atât în accepțiunea vechiului Cod Penal cât și potrivit noului Cod penal, ambele acte normative prevăzând ca sancțiune închisoare de la 2 la 7 ani, având în vedere faptul că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră recunoscând comiterea faptei, în concordanță cu practica instanțelor judecătorești în cauze similare, instanța de fond s-a orientat spre o pedeapsă cu închisoarea fără executarea efectivă a acesteia, situație care, în mod evident, dispozițiile legale mai favorabile inculpatei sunt dispozițiile legii de la data comiterii faptei cu privire la suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 81 sau 86 ind. 1-6 Cod penal 1969, față de prevederile corespondente din Noul Cod Penal de la art. 83 și urm, resp. 91 și urm. privind amânarea sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, care pe lângă efectul imediat al neexecutării efective a pedepsei impun și respectarea de către condamnat a unor măsuri de supraveghere, obligații și interdicții, ce nu se regăsesc în vechea reglementare.

Fapta inculpatei P. C. M., care, la data 30.10.2013, conducând autoturismul VW Golf cu nr. înmatriculare_ pe . intersecția cu . mun. A., a efectuat o manevră de virare la stânga și a accidentat persoana vătămată C. V. M., care traversa . pieton, pe culoarea verde a semaforului, aceasta decedând în data de 13.10.2014 în urma leziunilor suferite ca urmare a impactului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 187 alin. 2 Cod Penal 1969.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, acesta constă în fapta inculpatei care, la data 30.10.2013, conducând autoturismul VW Golf cu nr. înmatriculare_ pe . intersecția cu . mun. A., a efectuat o manevră de virare la stânga și neacordând prioritate pietonului, a accidentat persoana vătămată C. V. M., care traversa . și semnalizat corespunzător ca trecere de pietoni pe culoarea verde a semaforului, aceasta decedând în data de 13.10.2014 în urma leziunilor suferite ca urmare a impactului. În concret, inculpata a încălcat prevederile art. 135 lit. h din H.G. nr.1391/2006 care prevede următoarele: Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:....

h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Urmarea imediată a constat în accidentarea și vătămarea corporală urmată în data de 13.01.2014 de decesul persoanei vătămate C. V. M..

Raportul de cauzalitate există între accidentarea în data de 30.10.2013 a persoanei vătămate și decesul acesteia produs în data de 13.01.2014, ca urmare a leziunilor suferite cu ocazia impactului, așa cum rezultă din raport medico-legal de necropsie nr. 7/A/16.10.2014 (f. 31-36 d.u.p), completat cu adresa nr. 5144/23.10.2014 (f. 36 d.u.p), emise de Serviciul Județean de Medicină Legală A.. În aceste acte se arată că moartea numitei C. V. M., datând din 13.01.2014, a fost violentă, s-a datorat complicațiilor survenite în evoluția gravă a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază, dilacerări frontale și cerebeloase operate, contuzie cerebrală difuză, leziuni ce au putu fi provocate prin lovire cu sau /și de corpuri dure în condițiile unui accident rutier. Între leziunile traumatice suferite în urma accidentului rutier din 30.10.2013 și decesul persoanei vătămate există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a observat probatoriul administrat în cauză determină reținerea culpei în comiterea infracțiunii, întrucât inculpata nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.

În cauză instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante, întrucât o recunoaștere formală, în condițiile constatării infracțiunii flagrante și a dovedirii depline a acesteia, nu este de natură a se circumscrie noțiunii de circumstanță atenuantă care să diminueze gravitatea infracțiunii sau a pericolului social al faptei în accepțiunea art. 74 al. 1 lit. c) C.p., inculpata, ca urmare a recunoașterii faptei, beneficiind de prevederile art. 396 al. 10 Cod Proc.Penală prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei pentru această infracțiune instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizarea prevăzute de art. 72 C. Penal 1969: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, forma de vinovăție, persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră în procesul penal. Instanța de fond a reținut că inculpata, deși a săvârșit o infracțiune care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu a acționat cu intenție ci din culpă, încălcând o normă de conduită privind circulația rutieră, se află la primul conflict cu legea penală neavând antecedente penale, este medic de profesie și este apreciată în societate și la locul de muncă. Dar instanța de fond a reținut în defavoarea inculpatei atitudinea acesteia de după comiterea faptei, manifestată cu ocazia ultimului cuvânt acordat la încheierea dezbaterilor, când, deși a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu a manifestat niciun regret cu privire la pierderea din culpa sa a unei vieți omenești, fiind mai mult preocupată de contestarea daunelor solicitate de părțile civile. De asemenea, instanța de fond a făcut și aplicarea art. 396 al. 10 Cod Procedură Penală, limitele pedepsei fiind reduse cu o treime.

Față de aceste considerente, instanța de fond, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată cu vinovăție, în baza art. 187 alin. 2 Cod Penal 1969, prin schimbarea calificării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 192 al. 2 Cod Penal. cu aplicarea art. 5 Cod Penal și cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, a condamnat inculpata P. C. M., la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 71 al. 1 Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 al. 1 lit. ”a”, cu excepția dreptului de a alege și art. 64 al. 1 lit. ”b” cod penal, constând în interzicerea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, respectiv cea în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Instanța de fond a apreciat, în baza aspectelor avute în vedere la individualizarea pedepsei că, deși nu se impune executarea afectivă a pedepsei în regim de detenție, scopul pedepsei nu poate fi atins prin simpla suspendare a executării acesteia, ci se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În consecință, având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 86 ind. 1 Cod Penal 1969, în baza art. 86 ind. 1 Cod Penal 1969 și a art. 71 al. 5 Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 5 și art. 16 al. 2 din Legea nr. 187/2012, instanța de fond a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și accesorii de mai sus, stabilind un termen de încercare de 4 (patru) ani, compus din durata pedepsei și un interval de 2 ani, conform art. 86 ind. 2 Cod Penal 1969.

Să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul A.;
Să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Datele prevăzute la al. 1 lit. b, c și d se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A..

Instanța de fond nu a impus inculpatei interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe durata termenului de încercare întrucât apreciază că aplicarea pedepsei și impunerea celorlalte măsuri de supraveghere sunt suficiente pentru ca inculpata să adopte o conduită adecvată, care, pe viitor, să nu mai pună în pericol siguranța circulației rutiere.

În baza art. 404 al. 3 cod procedură penală, a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 86 alin. 4 Cod Penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Latura civilă:

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-au constituit părți civile în procesul penal A. C. A. cu suma de 10.079 lei reprezentând daune materiale, 3000 lei cheltuieli de judecată și 200.000 Euro daune morale (fila 15-35), A. A. M. cu suma de 3348.16 lei reprezentând daune materiale și 150.000 Euro daune morale (fila 15-35).

De asemenea, partea civilă S. C. Județean de Urgență A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 12.549,26 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare (f. 50-53), iar S. C. Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 66.178,8 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare (f. 54-57).

Autovehiculul condus de inculpata P. C. M. avea la data producerii accidentului încheiată polița de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ la societatea de . SA (f. 39 d.u.p).

Pentru soluționarea laturii civile a cauzei părțile civile au depus probe cu înscrisuri în dovedire cheltuielilor efectuate, a fost administrată proba cu audierea martorei P. R. A. (f. 82), iar părțile au depus note și concluzii scrise.

Analizând acest material probatoriu, instanța de fond a reținut următoarele:

Răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice ce constă în obligația pe care o are orice persoană de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altuia.

Prin funcția sa reparatorie, răspunderea civilă are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate în situația anterioară, prin înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite.

Regulile pe care le pune la baza atât practica judiciară, cât și literatura de specialitate, dar mai cu seamă legea civilă, ca fiind principii de bază ale răspunderii civile se referă la obligația de reparare.

În conformitate cu art. 1357 Noul Cod Civil, potrivit căruia, "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.".

Condițiile răspunderii civile delictuale sunt: prejudiciul; fapta ilicită; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; culpa și capacitatea delictuală.

În aceste condiții, instanța de fond a constatat că, în ceea ce privește existența faptei ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu, culpa și capacitatea delictuală au fost stabilite prin soluționarea laturii penale a cauzei privind pe inculpata P. C. M., care a fost condamnată penal pentru fapta reținută în sarcina sa. În aceste condiții există și răspunderea delictuală pentru fapta proprie, prev. de art. 1357 Noul Cod civil, fiind stabilită valoarea prejudiciului creat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de către inculpată și modul de reparare a acestuia.

Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.

Condițiile reparării prejudiciului sunt: prejudiciul să fie cert și prejudiciul să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană fizică sau juridică.

Dacă autorul faptei ilicite are calitate de asigurat (fiind deci vorba despre asigurare de răspundere civilă obligatorie), asigurătorul a fost obligat să plătească despăgubiri victimei, caz în care partea vătămată îl poate acționa pe autorul faptei numai pentru eventuala diferență între prejudiciul suferit și suma pe care a primit-o de la asigurător, de asemenea prejudiciul se repară în integritatea sa indiferent de forma vinovăției. Instanța de fond a constatat că autovehiculul condus de pe inculpata P. C. M. avea la data producerii accidentului încheiată polița de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ la societatea de . SA (f. 39 d.u.p.), care a fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, astfel că instanța de fond a obligat asigurătorul . SA alături de inculpată la plata sumelor ce le-a admis cu titlu de despăgubiri civile.

Asigurătorul . SA a depus la dosar note de ședință și practică judiciară (f. 71-76), prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii civile, a susținut că în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile Ordinului Comisiei de supraveghere a asigurărilor nr. 14/2011, că despăgubirile materiale solicitate de părțile civile urmează a fi admise doar în măsura dovedirii acestora cu înscrisuri, iar cu privire la despăgubirile morale a arătat că apreciază adecvată acordarea despăgubirilor morale în limita apreciată de instanță ca echitabilă fără a reprezenta o contravaloare a daunelor materiale suferite de partea civilă, depunând, în sprijinul afirmațiilor, practică judiciară. În concluzie, asiguratorul a arătat că o despăgubire în sumă de 53.277 lei cu titlu de daune morale pentru descendenta de gradul 1 a victimei reprezintă o despăgubire echitabilă, decentă și morală, solicitând respingerea capătului de cerere privind aplicarea indicelui de inflație și a dobânzii legale asupra sumelor pretinse ca daune morale.

Inculpata, prin apărător, a solicitat admiterea în parte a acțiunii în ceea ce privește daunele materiale, solicitând ca cele nedovedite prin acte sau contravaloarea unor bunuri achiziționate ce nu au legătură cu activitățile ocazionate de îngrijirea și înmormântarea victimei să fie respinse, iar în ceea ce privește daunele morale, le consideră exagerate solicitând admiterea în parte a acestor pretenții.

Prin declarația de constituire de parte civilă (f. 35-48), partea civilă A. C. A., fiica persoanei vătămate, solicită cu titlu de daune materiale suma de 10.079 lei constând din 2090 lei contravaloarea deplasărilor de la A. la Timișoara și retur, cu trenul sau cu taxiul în Timișoara, pentru o perioadă de 55 de zile cât persoana vătămată a fost spitalizată la Timișoara, 2000 lei reprezentând costul medicamentelor și articolelor de igienă achiziționate, 529 lei costul taxelor medico legale suportate, 2890 lei contravaloarea cheltuielilor de înmormântare(507 lei taxe cimitir, 1770 lei servicii pompe funebre, 613 lei masă pomană), 1410 lei contravaloare autorizație pentru amenajare mormânt, 1160 lei costul parastaselor de 40 de zile și 1 an (800 lei alimente și 360 lei taxe preot, 3000 lei cheltuieli de judecată - onorariu avocat și echivalentul în lei a sumei de 200.000 Euro daune morale (fila 15-35). Partea civilă a depus în probațiune o . documente fiscale ale cheltuielilor efectuate, dar a precizat că nu poate prezenta înscrisuri de natură financiară pentru toate cheltuielile efectuate solicitând în completarea probațiunii administrarea probei testimoniale. Daunele morale solicitate în cuantum de 200.000 de Euro reprezintă compensație datorată traumelor psihice suferite în urma pierderii mamei.

Cu privire la acțiunea civilă exercitată de către partea civilă A. C. A., instanța de fond a considerat-o întemeiată numai în parte pentru următoarele considerente:

Sub aspectul daunelor materiale pretinse de către aceasta, instanța de fond a reținut faptul că, din probele administrate în prezenta cauză, a fost dovedit un prejudiciu material în valoare de 5304,96 (cincimiitreisutepatru,96) lei, având în vedere faptul că despăgubirile materiale se acordă în măsura dovedirii lor, instanța de fond a constatat că această sumă a fost dovedită de către partea civilă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța de fond a reținut că partea civilă a dovedit următoarele cheltuieli: 37 lei reprezentând deplasări pe ruta A.-Timișoara (f. 20), a achitat sumele de 101 lei și 428 lei către S. C. Județean de Urgență A. reprezentând taxe medico-legale (f. 21), 507 lei și 1410 lei reprezentând cheltuieli amenajare mormânt către . (f. 22), 1770 lei și 300 lei reprezentând cheltuieli funerare către . A. (f. 23), 613 lei reprezentând masa servită ca pomană către . SRL (f. 25), 355,72 lei reprezentând diferite cheltuieli cu alimentele (f. 27-28).

Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă că în urma accidentului auto din data de 30.10.2013 persoana vătămată C. V. M. a suferit leziuni grave care au necesitat internarea de urgență la secția ATI A. în ziua accidentului, a fost transferată la S. C. Județean de Urgență Timișoara în perioada 31.10._13, iar din data de 31.12.2013 a fost internată la S. C. Județean de Urgență A. în continuarea tratamentului, ulterior în data de 13.01.2014 decedând ca urmare a traumatismelor suferite. În perioada cât victima a fost internată în spital la Timișoara, partea civilă s-a deplasat de la A. la Timișoara pentru a asigura îngrijirea necesară. Ulterior decesului, partea civilă s-a ocupat de formalitățile necesare, a achitat taxele medico-legale, a organizat înmormântarea și amenajarea monumentului funerar al victimei, a organizat după obiceiul locului o pomană la o unitate de alimentație publică, iar la împlinirea a 40 de zile și 1 an de la deces a organizat tot după obiceiul locului parastasele cuvenite.

Instanța de fond a înlăturat restul sumelor pentru care partea civilă a depus acte fiscale doveditoare, respectiv bonuri fiscale de la diferite supermarketuri prin care a achiziționat alimente și alte produse, considerând că achiziționarea acestor produse nu este în strânsă legătură cu accidentul suferit, fiind vorba de cumpărături obișnuite, casnice pe care partea civilă le-ar fi făcut și în lipsa situației cauzate de accident, nefiind astfel îndeplinită existența legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta inculpatului. De asemenea, instanța de fond, deși nu contestă necesitatea efectuării unor asemenea cheltuieli, nu a acordat daunele solicitate cu privire la medicamentele și articolele de igienă achiziționate întrucât partea civilă nu face dovada prin documente justificative sau prin alte mijloace a achiziționării lor astfel că instanța este în imposibilitatea de a stabili măcar cu aproximație cuantumul acestora. Instanța de fond nu a acordat nici despăgubirile solicitate reprezentând cheltuielile efectuate ca urmare a organizării parastaselor de 40 de zile și 1 an, considerând că, deși martora audiată în cauză confirmă organizarea acestor evenimente, totuși partea civilă era în măsură să solicite eliberarea unor documente justificative, mai ales că la organizarea acestor evenimente nu se mai afla în starea de puternică afectare emoțională în care era firesc să se afle imediat după decesul mamei, când, totuși, a obținut documentele justificative pentru înmormântare și pomana organizată imediat.

Prin declarația de constituire de parte civilă (f. 35-50), partea civilă A. A. M., nepotul persoanei vătămate, solicită cu titlu de daune materiale suma de 3.340 lei, echivalentul a 1015,49 USD reprezentând costul biletelor de avion dus-întors pe ruta SUA – Romania, ocazionat de întoarcerea acestuia acasă la aflarea producerii accidentului suferit de bunica sa, și suma de 170 lei reprezentând costul traducerii legalizate a biletelor. Partea civilă a depus în probațiune copii ale documentelor arătate (f. 40-50). Daunele morale solicitate în cuantum de 150.000 de Euro reprezintă compensație datorată traumelor psihice suferite în urma pierderii bunicii sale.

Cu privire la acțiunea civilă exercitată de către partea civilă A. A. M., instanța de fond a considerat-o întemeiată numai în parte pentru următoarele considerente:

Sub aspectul daunelor materiale pretinse de către aceasta, în cuantum total de 3.448,16 (treimiipatrusutepatruzecișiopt,16) instanța de fond a constatat că această sumă a fost dovedită de către partea civilă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța de fond a reținut că partea civilă, rezident în Statele Unite, a fost nevoit să se întoarcă acasă în momentul când a aflat de accidentul suferit de bunica sa, costul deplasării tur-retur fiind rezonabil și dovedit prin biletele de avion anexate.

Sub aspectul daunelor morale solicitate de părțile civile A. C. A. și A. A. M., instanța de fond a reținut că, fără îndoială, termenul „prejudiciu” folosit în textul art. 1357 Noul C. civ. trebuie avut în vedere atât în înțelesul său patrimonial, cât și în cel nepatrimonial.

Fără îndoială că în cauză este vorba despre o astfel de pagubă nepatrimonială, decurgând din suferința părții civile determinată de pierderea unei persoane foarte apropiate (în speță, mama, respectiv bunica părților civile) ca urmare a faptei comise de inculpată însă, se va avea în vedere și faptul că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat, nu este supus unor criterii legale de determinare, astfel că este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor astfel de criterii de evaluare referitoare la producerea unor suferințe morale, consecințele negative ale vătămării suferite de partea civilă în plan psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, etc. Totodată, în evaluarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs care rezultă din ansamblul probelor dosarului.

Pornind la evaluarea prejudiciului moral cauzat părților civile din prezenta speță, instanța de fond a remarcat în primul rând că ar trebui avută în vedere repararea integrală a acestuia.

Astfel, pentru evaluarea prejudiciului moral suferit de părțile civile, instanța de fond a apreciat necesar a recurge la următoarele criterii: caracterul neintenționat al faptei săvârșite de inculpat; gradul de rudenie dintre victimă și părțile civile, legătura sufletească concretă dintre aceștia, vârsta părților civile și a victimei, precum și culpa inculpatului în producerea accidentului. Instanța de fond a ținut seama că victima accidentului era mama, respectiv bunica părților civile, că între acestea exista o strânsă relație afectivă care nu se poate considera diminuată de faptul că părțile civile nu locuiau împreună cu victima sau că partea civilă A. A. M. este stabilit definitiv pe teritoriul Statelor Unite. Din declarațiile martorei P. R. A.(f.32), rezultă această puternică legătură sufletească între părțile civile și victimă. De asemenea, instanța de fond a reținut că suferința morală cauzată de pierderea mamei /bunicii a fost amplificată pe fondul suferinței provocate de boala gravă a soțului/tatălui părților civile ce s-a suprapus cu evenimentul nefericit analizat.

Instanța de fond, față de cele expuse, a considerat că echivalentul în lei a sumelor de 25.000 (douăzecișicincimii) EURO pentru partea civilă A. C. A. și 10.000 (zecemii) EURO pentru partea civilă A. A. M. reprezintă o despăgubire morală echitabilă, în măsură să realizeze o reparație a prejudiciului moral suferit de părțile civile.

Pentru aceste considerente, în baza art. 19 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, art. 49 al. 1 și art. 50 al. 1 din Legea nr. 136/1995, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile A. C. A. și A. A. M. și a obligat inculpata P. C. M., alături de asigurătorul SOCIETATEA DE A. REASIGURAREA A. S.A. să plătească către partea civilă A. C. A. daune materiale în cuantum de 5304,96 (cincimiitreisutepatru,96) lei, plus dobânda legală la această sumă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective, precum și la plata echivalentului în lei la cursul BNR la data plății efective a sumei de 25.000 (douăzecișicincimii) EURO, cu titlul de daune morale iar către partea civilă A. A. M. daune materiale în cuantum de 3.448,16 (treimiipatrusutepatruzecișiopt,16) lei, plus dobânda legală la această sumă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective, precum și la plata echivalentului în lei la cursul BNR la data plății efective a sumei de 10.000 (zecemii) EURO, cu titlul de daune morale și a respins în rest pretențiile civile.

În cauză S. C. Județean de Urgență A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 12.549,26 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare (f. 50-53) și S. C. Județean de Urgență Timișoara cu suma de 66.178,8 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare (f. 54-57), depunând actele doveditoare ale prestațiilor medicale efectuate, respectiv decont cheltuieli (f. 51/57), bilet externare (f. 52-53/55-56).

Sub aspectul daunelor materiale pretinse de către aceste părți civile, în cuantum total de 12.549,26 lei pentru S. C. Județean de Urgență A. și 66.178,8 lei pentru S. C. Județean de Urgență Timișoara, instanța de fond a constatat că aceste sume au fost dovedite de către părțile civile, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și necontestate de inculpată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 19 C.pr.pen., rap. art. 49 al. 1 din Legea nr. 136/1995 și art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu aplic. art. 1357 Cod civil, instanța de fond a admis acțiunile civile formulate de către părțile civile S. C. Județean de Urgență A. și S. C. Județean de Urgență Timișoara și a obligat inculpata P. C. M., alături de asigurătorul SOCIETATEA DE A. REASIGURAREA A. S.A. la plata către partea civilă S. C. Județean de Urgență A. a sumei de_,26 (doisprezecemiicincisutepatruzecișinouă,26) lei, iar către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara a sumei de 66.176,8 (șaizecișișasemiiosutășaptezecișișase,8) lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată persoanei vătămate C. V. M..

Instanța de fond a dispus, în baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligarea inculpatei la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Întrucât inculpatei i-a fost asigurată asistența judiciară din oficiu, instanța de fond, în baza art. 272 Cod Proc.Penală, a dispus virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A., reprezentând plata onorariului avocațial din oficiu.

Împotriva sentinței penale nr. 765 din 10.04.2015, pronunțată de J. A. în dosarul nr._, au formulat apel P. de pe lângă J. A., părțile civile A. C. A. și A. A. M., partea responsabilă civilmente Societatea de A. – R. A. SA și inculpata P. C. M., înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 25.05.2015 sub nr._ .

În cuprinsul motivelor de apel formulate, P. de pe lângă J. A. a arătat că sentința primei instanțe este nelegală, sub aspectul neobligării în solidar cu inculpata a părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată și sub aspectul neaplicării disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, și netemeinică raportat la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei vizând modul de executare a pedepsei.

Referitor la motivele de nelegalitate, P. a arătat că prima instanță a omis să oblige partea responsabilă civilmente în solidar cu inculpata la plata cheltuielilor judiciare, față de dispozițiile art. 274 alin. 3 C.p.p., în condițiile în care acțiunea civilă a fost admisă în parte. De asemenea, prima instanță nu a obligat inculpata la prelevarea de probe biologice, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008.

Cu privire la netemeinicia sentinței penale apelate, P. de pe lângă J. A. a precizat că circumstanțele comiterii faptei (accidentul s-a petrecut pe o trecere de pietoni, iar inculpata a fost observată vorbind la telefon în momentul traversării intersecției) conturează o periculozitate sporită a faptei și impun condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu executare în regim de detenție, legea mai favorabilă fiind în acest caz Noul Cod penal, prin prisma pedepselor complementare care au o durată redusă la jumătate. S-a arătat că, în cazul condamnării cu suspendarea executării pedepsei, consecințele concrete pe care inculpata le simte au o întindere infimă, respectiv se impune în concret inculpatei obligația singulară de a nu mai săvârși infracțiuni pe perioada termenului de supraveghere. S-a menționat, de asemenea, că pronunțarea unei pedepse cu executare nu ar fi disproporționată, deoarece, potrivit Legii nr. 254/2013, executarea pedepsei s-ar desfășura în regim semideschis sau chiar deschis.

În cuprinsul motivelor de apel formulate, partea responsabilă civilmente Societatea de A. – R. A. SA a solicitat modificarea în parte a sentinței penale atacate în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor morale acordate părților civile A. C. A. și A. A. M. ca urmare a analizării întregului material probator aflat la dosar. Partea responsabilă civilmente apelantă a precizat că înțelege să critice hotărârea apelată sub aspectul cuantificării sumelor acordate drept despăgubiri morale, a lipsei de circumstanțiere la aspectele particulare ale cauzei, precum și pentru insuficienta motivare a daunelor morale acordate și pentru necorelarea acestora cu practica judiciară în materie. A solicitat, așadar, diminuarea cuantumului despăgubirilor morale acordate la suma de 53.277 lei pentru descendentul major de gradul I (fiica), sumă care, în opinia părții responsabile civilmente, constituie o despăgubire echitabilă, decentă și morală, raportat la valorile medii acordate de societatea de asigurări în cazuri similare în ultimii ani. În ceea ce-l privește pe nepotul victimei, partea civilă A. A. M., s-a arătat că acesta era plecat la studii în SUA și venea ocazional, cu prilejul vacanțelor.

Partea civilă apelantă A. C. A. a solicitat, prin motivele de apel depuse la dosar, pe latură penală, schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatei în executare în regim de detenție, ținând cont de condițiile concrete ale comiterii infracțiunii, de urmarea produsă și de atitudinea procesuală a inculpatei, iar pe latură civilă, acordarea integrală a daunelor materiale în cuantum de_ lei, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și declarația martorei P. și a celor morale, echivalentul în lei al sumei de_ euro, la cursul BNR de la data plății, precum și a cheltuielilor de judecată, constând în suma de 3000 lei, onorariu avocațial, cu privire la care prima instanță a omis a se pronunța.

Partea civilă apelantă A. A. M. a solicitat, prin motivele de apel depuse la dosar, pe latură penală, schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatei în executare în regim de detenție, ținând cont de condițiile concrete ale comiterii infracțiunii, de urmarea produsă și de atitudinea procesuală a inculpatei, iar pe latură civilă, acordarea integrală a daunelor morale solicitate, respectiv echivalentul în lei al sumei de_ euro, la cursul BNR de la data plății, reducerea drastică a acestora față de suma solicitată nefiind motivată de prima instanță în niciun fel.

În cuprinsul cererii de apel formulate, inculpata P. C. M. a criticat sentința penală atacată sub aspectul pedepsei prea mari în raport cu gravitatea faptei comise, fără a lua în considerare circumstanțele atenuante ale inculpatei, respectiv conduita acesteia începând cu momentul săvârșirii faptei și până la data prezentării sale în fața primei instanțe. A precizat, așadar, inculpata că a încercat să ia legătura cu familia victimei, s-a prezentat prompt în fața organelor de urmărire penală ori de cât ori a fost solicitată, a recunoscut fapta comisă și nu a solicitat administrarea niciunei probe în favoarea sa, atitudine care, în opinia inculpatei, trebuia să fie reținută ca și o circumstanță atenuantă, întrucât a determinat instrumentarea operativă a dosarului.

Examinând apelurile formulate de inculpata P. C. M., părțile civile A. C. A. și A. C. M. și de către partea responsabilă civilmente Societatea de A. – R. A. SA, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța de apel reține următoarele:

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, din probatoriul administrat rezultând că în data la data 30.10.2013, inculpata a condus autoturismul VW Golf cu nr. înmatriculare_ pe . la intersecția cu . mun. A., a efectuat o manevră de virare la stânga și a accidentat persoana vătămată C. V. M., care traversa . pieton, pe culoarea verde a semaforului, aceasta decedând în data de 13.10.2014, în urma leziunilor suferite ca urmare a impactului.

Analizând modul de aplicare al dispozițiilor art. 5 C.pen., Curtea reține că limitele de pedeapsă ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatei potrivit codului penal anterior dar și actual sunt de la 2 la 7 ani, limite ce urmează a se reduce cu o treime ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea vinovăției. Prima instanță a aplicat pedeapsa ținând cont și de forma de vinovăție cu care a fost comisă fapta și de incidența manifestării de voință în sensul recunoașterii vinovăției.

Prima instanță a analizat dispozițiile celor două legi penale succesive și a apreciat corect că dispozițiile codului penal anterior sunt mai favorabile raportat la modalitatea de individualizare a executării pedepsei spre care s-a orientat prima instanță.

Orientându-se spre suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, apreciind astfel că nu se impune executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate, prima instanță a opinat astfel că legea penală anterioară, respectiv codul penal din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului, având în vedere obligațiile și măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86¹ și urm C.pen. din 1969.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, prima instanță în mod corect s-a raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatei, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C.pen. din 1969, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Instanța de apel reține că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.

Astfel, Curtea reține că limitele de pedeapsă ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatei sunt de la 1 ani și 4 luni la 4 ani și 8 luni (astfel cum au fost reduse cu o treime), iar prima instanță a aplicat pedeapsă către minim.

De asemenea, instanța de apel apreciază că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante prev. de lit. 74 a și c C.pen. anterior.

În ceea ce privește reținerea prevederilor art. 74 lit. a C.pen. din 1969, constând în conduita bună înainte de săvârșirea faptei, instanța de apel apreciază că în cauză nu au fost identificate elemente care să poată fi reținute drept circumstanțe atenuante judiciare, respectiv împrejurări care, dacă ar fi luate în considerare, reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatei, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context, lipsa antecedentelor penale dovedește un grad mai redus de periculozitate al inculpatei, însă nu suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a C.pen., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate. De asemenea, instanța de apel are în vedere că atitudinea sinceră din timpul procesului a fost valorificată potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 375 și 396 alin. 10 C.pr.pen.

Față de criteriile mai sus amintite, instanța de apel apreciază că pedeapsa pronunțată de prima instanță este corect individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât și ca modalitate de executare, apelul inculpatei fiind astfel nefondat.

Cu toate acestea, având în vedere împrejurarea că accidentul de circulație produs de inculpată a avut loc pe trecerea de pietoni, în timpul în care inculpata vorbea la telefon, aspect confirmat de un martor, instanța de apel apreciază că se impune stabilirea în sarcina inculpatei și a obligației prevăzute de art. 86³ alin. 3 lit. e C.pen. din 1969, respectiv aceea de a nu conduce niciun autovehicul pe durata termenului de supraveghere, această obligație fiind de natură a înlătura pericolul ca inculpata să comită fapte similare, dar și pentru ca inculpata să conștientizeze obligațiile și responsabilitățile pe care trebuie să le aibă în calitate de conducător auto, admițând sub acest aspect apelul procurorului.

De asemenea, referitor la neaplicarea art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008, Curtea reține că într-adevăr, infracțiunea pentru care este trimisă în judecată inculpata face parte din cele prevăzute în anexa la Legea 76/2008, pentru care, potrivit art. 3, se prelevează probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., iar potrivit art. 7 din aceeași lege prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare, motiv pentru care, în temeiul acestor dispoziții, se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciar.

Referitor la latura civilă, instanța de apel reține că daunele materiale au fost corect evaluate de prima instanță, aceasta respingând acordarea acelor sume care nu au fost confirmate de înscrisuri, precum și acelea care nu s-au dovedit a fi în legătură cu tragicul eveniment.

Astfel, scopul probațiunii este de a demonstra adevărul și de a convinge, astfel, instanța despre existența sau inexistența raportului dedus judecății, cu privire la modul de dovedire a existenței sau inexistenței raportului juridic litigios, în special înscrisurile prezintă un deosebit interes, deoarece partea responsabilă civilmente a contestat cuantumul pretențiilor formulate de către părțile civile, în măsura în care acestea nu au fost dovedite cu înscrisuri.

În cazurile analizate nici inculpata și nici asiguratorul cărora li se pretinde reparația nu au fost implicați direct în raporturile juridice în care s-au efectuat cheltuielile ce se solicită a fi reparate. Pentru a le fi opozabile, respectiv pentru a da naștere dreptului la reparație, cuantumul sumelor solicitate nerezultând din înscrisuri, care să confere instanței certitudinea că au fost efectuate, lasă loc unui dubiu, care estre de natură a profita debitorului, instanța de apel apreciind că din depozițiile martorului (aspectele cunoscute de acesta fiind vagi) valoarea lor probatorie este redusă, acestea putând cel mult să completeze, confirmând, valoarea probatorie a înscrisurilor.

Din această perspectivă, în măsura în care nu s-a făcut o dovadă certă, prin înscrisuri, a cheltuielilor pretinse a fi fost efectuate, prin raportare și la argumentele care au fost expuse mai sus, cu privire la sarcina probei, pretențiile formulate apar ca nefondate.

În urma accidentului, C. V. M. a decedat, astfel încât este incontestabilă suferința părților civile, fiica și respectiv nepotul defunctei.

În literatura juridică s-a conchis ca dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea si integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului în vederea asigurării unei reparații juste și echitabile a acestuia reprezintă o garanție a imperativului respectării dreptului persoanei la judecată în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță care să hotărască atât cu privire la temeinicia acuzației penale, cât și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.

Instanța de apel reține că prejudiciul moral, parte din prejudiciul total cauzat părților civile, constă în consecința negativă și directă a unei fapte culpabile și care aduce atingere valorilor nepatrimoniale ale părților civile.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probe administrate. Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

În privința cuantumului daunelor morale, instanța este în drept să aprecieze în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă. În concret, repercusiunile de ordin moral asupra părților civile, rude apropiate ale victimei (soțul și rudele în linie directă ale persoanei decedate) sunt confirmate de probele administrate, reținându-se că aceștia au fost afectați de deces.

Este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, instanța trebuind sa aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic si psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Raportat la aceste indicii, Curtea apreciază că suma acordată de prima instanță, reprezintă o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, astfel încât critica părților civile este neîntemeiată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație sau rudele apropiate, în cazul decesului victimei, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut asupra acestor părți civile. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar față de argumentele prezentate mai sus instanța de control judiciar apreciază că sumele acordate de judecătorul fondului se impun a fi majorate, pentru a fi în concordanță cu dispozițiile legale în materie, dar și cu soluțiile jurisprudențiale, motiv pentru care apelul părților civile apare ca fiind fondat, iar ar părții responsabile civilmente se va respinge ca nefondat instanța de apel apreciind că suma de 40.000 euro pentru partea civilă A. C. A. și 25.000 euro pentru parte civilă A. A. M. reprezintă o despăgubire morală rezonabilă și echitabilă.

În ceea ce privește persoana ce urmează a achita aceste sume cu titlu de daune morale, instanța de apel reține pe de o parte că este adevărat că Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr.1 din 28 martie 2005, obligatorie, publicată în Monitorul Oficial nr. 503 din 14 iunie 2005, au stabilit, în această materie că, asigurătorul nu are calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, obligația asumată derivând din contract, iar dispozițiile legale relevă neîndoielnic voința legiuitorului de a limita poziția procesuală a societății de asigurare la calitatea sa de “asigurător”.

De asemenea, în considerentele deciziei menționate s-a statuat că în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală bazată pe art. 998 din Vechiul Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratului.

Pe de altă parte însă, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 61 din 23 iunie 2005 (intrată în vigoare ulterior pronunțării deciziei nr. 1/2005) au fost aduse anumite modificări în ceea ce privește modul de angajare a răspunderii asigurătorului în ipoteza analizată. Astfel, spre deosebire de art.57 din Legea nr.136/1995, în forma anterioară modificărilor, când legiuitorul stabilise în favoarea persoanei păgubite un drept de opțiune în exercitarea acțiunii civile (fie împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, fie împotriva asigurătorului), în actuala reglementare (art.54 alin.1) legiuitorul a prevăzut imperativ că drepturile persoanei păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Referitor la cel care va fi obligat la plata despăgubirilor, curtea de apel constată că, la data producerii accidentului rutier, autoturismul condus de inculpat avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto la S.C. A. R. A. S.A.. Prin contractul de asigurare, asigurătorul și-a asumat expres obligația de a suporta pagubele cauzate de asigurat prin accidentul auto imputabil, în acest sens fiind și dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995. De asemenea, potrivit art. 50 din lege: „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.”

Instanța de apel reține că, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite.

Pentru prejudiciile încercate prin producerea unui accident de circulație, se angajează răspunderea asigurătorului ca efect al asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 54 din Legea nr. 136/1996 stipulând expres faptul că, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Prin urmare, deși în speță sunt întrunite condițiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, existând un contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul urmează a fi obligat în mod direct să acopere prejudiciul creat prin fapta inculpatului; obligația asigurătorului rezultând din dispozițiile legale menționate.

Totodată instanța de apel reține că prin Noul cod de procedură penală, intrat în vigoare la data de 01.02.2014 nu mai pot fi reținute considerațiile stabilite de instanța supremă, iar recursul în interesul legii nu-și mai găsește aplicabilitatea deoarece potrivit art. 86 C.pen.: „orice persoană care are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces, este parte în proces” și prin urmare în lumina noilor dispoziții procedurale penale, asigurătorul devine partea responsabilă civilmente

În consecință, în raport cu aspectele menționate, în ipoteza în discuție, asigurătorul nu poate fi obligat la despăgubiri civile în solidar cu inculpatul vinovat de producerea accidentului și nici alături de acesta ci el va răspunde singur, în temeiul contractului de asigurare și în limita asigurării. D. în cazul în care cuantumul despăgubirilor stabilite de instanță depășește plafonul stabilit prin normele speciale emise de Comisia de supraveghere a asigurărilor, ar putea interveni și răspunderea inculpatului, răspundere delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1357 din Codul civil în vigoare, însă în cauză nu s-au acordat despăgubiri peste limita plafonului. Instanța de apel constată că în cauza de față inculpatul a fost obligat alături de asigurător la plata despăgubirilor civile, însă cum acesta aspect nu a fost criticat în apel nu se va proceda la modificarea laturii civile sub acesta aspect.

Aceste rațiuni sunt avute în vedere și în analizarea criticii procurorului cu privire la neobligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Astfel, întrucât instanța de apel opinează că partea responsabilă civilmente trebuia să fie obligată singură la despăgubiri și nu în solidar, atunci cheltuielile judiciare avansate de stat nu pot fi suportate decât de inculpat în temeiul prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.pen. Mai mult, nici prima instanță nu a obligat partea responsabilă în solidar ci alături de inculpat, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.pen., așa cum susține procurorul în apelul formulat

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpata P. C. M. și de către partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE A. ȘI R. A. SA împotriva sentinței penale nr. 765/ 10.04.2015..pronunțată de J. A., Secția penală în dosarul nr._

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. A. și de către părțile civile A. C. A. și A. A. M. împotriva aceleiași sentințe.

Desființează parțial hotărârea atacată și rejudecând:

În baza art.863 alin 3 lit. e C. penal impune inculpatei obligația de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 7 al.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea stabilirii profilului genetic și a stocării acestuia în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Majorează cuantumul daunelor morale pentru partea civilă A. C. A. de la 25.000 euro la 40.000 euro și pentru partea civilă A. A. M. de la 10.000 euro la 25.000 euro.

În baza art. 276 C. pr. pen., obligă partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE A. ȘI R. A. SA la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile în cuantum de 3000 lei, onorariu avocațial.

Menține în rest sentința atacată.

În baza art. 275 alin. 2 Cpp obligă inculpata P. C. M. și partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE A. ȘI R. A. SA să plătească statului suma de 200 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat în apel și în baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpata P. C. M. și de către partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE A. ȘI R. A. SA împotriva sentinței penale nr. 765/ 10.04.2015..pronunțată de J. A., Secția penală în dosarul nr._

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. A. și de către părțile civile A. C. A. și A. A. M. împotriva aceleiași sentințe.

Desființează parțial hotărârea atacată și rejudecând:

În baza art.863 alin 3 lit. e C. penal impune inculpatei obligația de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Majorează cuantumul daunelor morale pentru partea civilă A. C. A. de la 25.000 euro la 40.000 euro și pentru partea civilă A. A. M. de la 10.000 euro la 25.000 euro.

Menține în rest sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 07.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

F. M. C. FLORENȚA F. P.

GREFIER,

I. M. S.

Red. F.P./24.11.2015

Tehnored. I.M.S. - 11 ex./09.10.2015

Primă instanță: J. A. – jud. F. C. E.

← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 3/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei.... →

Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 963/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 963/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA