Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 487/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 487/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 487/A

Ședința publică din 29 mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. ANI B.

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C. U.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpatul R. L. I., partea civilă H. F. G. și partea responsabilă civilmente T. R. SRL împotriva sentinței penale nr. 800/11.03.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant R. L. I. asistat de avocat ales M. L., pentru partea responsabilă civilmente apelantă . se prezintă avocat M. L., pentru partea civilă apelantă H. F. G. lipsă,s e prezintă avocat M. R..

P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror E. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpatului apelant R. L. I., după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile legale, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.

Se constată depusă al dosar de către partea civilă, Decizia asupra capacității de muncă nr. 1455 din 16.05.2014 și copia biletului de ieșire din spital.

Partea responsabilă civilmente apelantă depune la dosar un înscris intitulat „Opinie expertală” solicitând a fi evaluată și apreciată această probă și solicită amânarea cauzei pentru a fi consultat un specialist față de aspectele menționate în decizia asupra capacității de muncă depuse la dosar.

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată.

Apărătorul părții civile apelante, avocat M. R., se opune cererii de amânare, arătând că raportul de cauzalitate între incapacitatea de luncă și leziunile cauzate de căderea părții vătămate rezultă din expertiza efectuată în cauză.

Procurorul se opune arătând din probe rezultă raport de cauzalitate între acțiunea inculpatului și vătămarea produsă.

Instanța, în baza art. 420 al. 5 Cpp, raportat la art. 100 al. 4 lit. b Cpp, respinge cererea de amânare formulată, având în vedere că există suficiente elemente pentru a se forma o părere referitoare la aspectele care se doresc a fi lămurite, decizia asupra capacității de muncă neaducând elemente noi față de cele existente la dosar.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Apărătorul părții civile apelante, avocat M. R., solicită admiterea apelului și recuantificarea daunelor morale, în sensul majorării acestora, pentru zilele de îngrijiri medicale aferente intervenției chirurgicale din data de 06.09.2013 și acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată atât pentru faza de urmărire penală, cât și pentru judecata în fond a cauzei, arătând că la data de 06.09.2013 s-a operat din nou și deși SML A. a reținut faptul că partea vătămată a mai fost operată a menținut concluzia privind zilele de îngrijiri medicale acordate, fiind ilogic ca o nouă intervenție chirurgicală să nu genereze alte zile de îngrijiri medicale peste cele 300 de zile reținute deja în raportul de expertiză medico-legal efectuat cu 5 luni înaintea ultimei intervenții chirurgicale. Totodată se solicită obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Apărătorul ales al inculpatului și al părții responsabile civilmente, avocat L. M., solicită în principal, achitarea inculpatului în temeiul art. 396 al. 5, rap. la art. 16 lit. b Cpp întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, făcându-se aplicarea disp.art. 5 Cp, luându-se în considerare cele 30-50 zile de îngrijiri medicale precizate la punctul IV lit. c din raportul de primă expertiză.

În subsidiar, se solicită încetarea procesului penal pentru această infracțiune, în temeiul art. 396 al. 6 rap. la art. 16 lit. e Cpp, întrucât lipsește plângerea prealabilă, arătându-se că în reglementarea Codului penal din 1968 pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cp era necesară plângerea penală a persoanei vătămate care să fie formulată în termenul prevăzut de art. 284 Cpp, respectiv de 2 luni de când aceasta a cunoscut făptuitorul, iar potrivit Noului Cod penal, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 3, acțiunea penală se pune în mișcare tot la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, plângere care trebuie depusă, potrivit art. 296 al. 1 Ncpp, în termen de 3 luni de când persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, în speță făptuitorul fiind cunoscut părții vătămate din data de 12.04.2012, cu ocazia cercetării accidentului de muncă, însă plângerea prealabilă a fost depusă abia la data de 20.11.2012, deci cu depășirea termenului de 2 luni prevăzut de Codul de procedură penală în vigoare la acea dată și cu depășirea termenului de 3 luni prevăzut de NCpp.

Se mai arată că prima instanță a ținut seama de un număr de 300 de zile de îngrijiri medicale luând în considerare în mod nelegal o probă efectuată în afara procesului penal, Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 11/A1/10.05.2013 fiind dispus și întocmit înainte de începerea urmăririi penale.

Se mai solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 38 al. 1 din Legea nr. 319/2006 în infracțiunea prev. de art. 38 al. 4 din Legea nr. 319/2006 și amânarea aplicării pedepsei amenzii pentru comiterea acestei infracțiunii, în condițiile art. 83 Cp, în temeiul art. 396 al. 4 Cpp., arătându-se că nu a curățat pata întrucât nu a observat-o și nu pentru că intenționat a omis să facă acest lucru, așa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Cu privire la latura civilă a cauzei, se arată că nu există raport de cauzalitate între fapta comisă de el și urmarea pretinsă de aceasta, fiind condamnat să despăgubească partea civilă pentru întreg istoricul său medical, nu numai pentru urmarea pe care în mod obiectiv ar fi avut-o o cădere la același nivel pe șezut. Se mai arată că despăgubirile acordate sunt exagerate, expertiza extrajudiciară relevând faptul că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, durerea provenind din altă zonă a coloanei vertebrale. Cu privire la despăgubirile materiale se arată că în mod nejustificat s-a acordat contravaloarea rovinietei și nu s-a ținut seama de tratamentele acordate în baza asigurării încheiate, arătând că instanța de fond nu a cenzurat probele în baza cărora acestea au fost solicitate.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă, solicită admiterea doar în parte a acestuia.

Apărătorul părții civile apelante, avocat M. R., cu privire la apelurile formulate de inculpat și partea responsabilă civilmente, solicită respingerea acestora, arătând că opinia expertului arată că o cădere obișnuită nu ar produce nici o consecință medicală și contrazice concluziile expertizei medico-legală. De asemenea, se arată că situația medicală a victimei s-a modificat, aceasta pierzându-și în totalitate capacitatea de muncă, iar partea civilă a adus la cunoștința angajatorului faptul că a suferit un accident cu câțiva ani înainte. Totodată,s e arată că asigurarea a suportat în parte costurile efectuate, partea civilă cheltuind și alte sume de bani.

Procurorul solicită admiterea apelului formulat de partea civilă și majorarea daunelor materiale, raportat la probele administrate și respingerea apelurilor formulate de inculpat și partea responsabilă civilmente, arătând că inculpatul a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, pedeapsa aplicată a fost în mod corect individualizată.

Inculpatul apelant R. L. I., având ultimul cuvânt solicită a se ține cont de concluziile apărătorului său.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A., emis la data de 29.07.2013 în dosar nr.7513/P/2012 și înregistrat la J. A. la data de 31.07.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R. L. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă din culpă, prev. și ped. de art.184 al.2,4 Cod penal și nerespectarea obligațiilor și măsurilor referitoare la securitatea și sănătatea în muncă prev. de art.38 al.1 din legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă. Prin rechizitoriu s-a reținut în principal că partea vătămată și inculpatul erau ambii angajați la ., inculpatul pe postul de șef linie. În data de 11.04.2012, în jurul orelor 06,00 inculpatul a transportat un rezervor cu soluție de separare, din care însă au existat scurgeri pe pardoseală, scurgeri pe care inculpatul nu le-a șters, deși avea această obligație, astfel că în timp ce partea vătămată s-a deplasat spre grupul sanitar a alunecat pe acele scurgeri de substanță de separare, căzând de la același nivel și suferind leziuni la coloana vertebrală ce au necesitat 300 zile îngrijiri medicale, având în vedere leziunile preexistente.

Prin sentința penală nr. 800 din 11.03.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ /2014, în baza art. 5 Cod penal actual, art.386 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică din rechizitoriu din art.184 al.2-4 Cod penal în art.196 al.3 Cod penal, text în baza a fost condamnat inculpatul R. L. I., la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art.38 al.1 din Legea 319/2006 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru nerespectarea măsurilor și obligațiilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă și respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a acestei fapte în art.38 al.4 din Legea 319/2006.

În baza art.5 Cod penal, art.33 lit.b, art.34 lit.b Cod penal anterior au fost contopite pedepsele de mai sus în cea mai grea de 1(un) an închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal anterior a fost interzică inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal anterior.

În baza art.5 Cod penal actual, art.81, art.82, art.71 al.5 Cod penal anterior a fost suspendată condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani și atrage atenția inculpatului asupra art.83, art.84 Cod penal anterior.

În baza art.19 Cod procedură penală, art.397 al.1 Cod procedură penală, art.1357 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă H. F., și în consecință a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata următoarelor sume către această parte civilă: 1.267 lei prestație periodică lunară reprezentând diferența dintre venitul net realizat de partea civilă și pensia de invaliditate începând cu data pronunțării și până la încetarea stării de nevoie; 6835,26 lei cu titlu de daune materiale; 50.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății cu titlu de daune morale și respinge în rest pretențiile civile formulate.

În baza art.274 al.1 și 3 Cod penal a fot obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.276 al.2 și 4 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.000 lei cheltuieli judiciare parțiale către partea civilă H. F., reprezentând onorariu avocat parțial.

Pentru a pronunța această hotărâre, J. A. a reținut că partea vătămată H. F. G. este încadrată în muncă la ., cu sediul în A., zona Industrială A. Vest, ., jud.A., pe funcția de operator mașini spumare din data de 15.09.2008. Cu ocazia întocmirii formalităților de angajare, partea vătămată a anunțat angajatorul – partea responsabilă civilmente . despre o afecțiune preexistentă pe care o prezenta la coloana vertebrală – în speță hernie de disc L4 operată în cursul anului 2005, aspect consemnat în fișa de control medical din data de 10.09.2008. În baza consultului efectuat cu ocazia angajării medicul unității a consemnat în fișa de aptitudine din data de 05.10.2008 că se recomandă în ceea ce o privește pe partea vătămată evitarea ridicării de greutăți mari, frigul și curenții de aer.

S-a mai reținut că la data de 11.04.2012, orele 23,00, partea vătămată s-a prezentat la locul de muncă, intrând de serviciu în schimbul III, pe aceeași tură cu inculpatul R. L. I., acesta având funcția de șef de linie. În jurul orelor 06,00 – 06,10 (data de 12.04.2012) partea vătămată care își desfășura activitatea la P.U. 13 Stația 2 s-a deplasat spre grupul sanitar pe culoarul secundar de deplasare, anume delimitat și trasat în incinta halei de lucru. În momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul stației de omogenizare a soluției de separare, aceasta a alunecat și a căzut de la același nivel, suferind o contuzie forte la coloana vertebrală.

Căderea părții vătămate a fost determinată de niște scurgeri de substanță de separare ajunse pe pardoseală, atunci când inculpatul a transportat rezervorul de 1000 de litri cu soluția de separație pe care a preparat-o. S-a reținut că inculpatul, s-a apărat cu aceea că nu a observat acele de scurgeri de substanță, motiv pentru care a și solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost sesizată instanța de judecată din art.38 al.1 din Legea 319/2006 în art.38 al.4 din legea 319/2006, arătând că forma de vinovăție cu care a săvârșit fapta este culpa și nu intenția.

Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată această cerere având în vedere că potrivit prevederilor art.32 din instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă privind spumarea volanelor nr.SSM-05 ale ., care astfel cum prevăd la fila 172 dosar u.p. „în cazurile în care pe pardoseală se produc pete de ulei, de soluție de separare, granule, resturi plastic, acestea vor fi imediat îndepărtate”. De asemenea, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.32 din Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă „fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională, atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă”. În situația în care inculpatul avea obligații expres stabilite pe care nu le-a respectat, s-a considerat că nu se poate susține că nu a respectat aceste obligații din culpă, câtă vreme însăși în declarația dată în fața instanței a arătat că în mod normal trebuia să observe că există o pată din acea substanță pe podea și, de asemenea că, nici măcar nu a verificat dacă în urma deplasării rezervorului au rămas pe jos urme din substanța respectivă.

Prima instanță a reținut că în cauză s-a efectuat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă A. cercetarea accidentului de muncă cu incapacitate temporară, iar potrivit procesului-verbal de cercetare de la fila 91 dosar u.p. la capitolul K – Cauza producerii accidentului, se menționează „ cauza producerii accidentului este neîndepărtarea, respectiv necurățarea petelor de soluție de separare ajunsă pe calea de acces din fața stației de omogenizare, contrar prevederilor art.32 din instrucțiunile proprii nr. SSM-05, iar la capitolul – Persoane răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din capitolele de la lit. k și l se arată „Pentru abaterile consemnate la lit.k din prezentul proces-verbal se face vinovat șeful de linie R. L.”.

Din raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.11/A1/10.05.2013, întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală A. (f.8 dosar u.p.), s-a reținut că partea vătămată a suferit leziuni traumatice vindecabile în 300 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce au fost apreciate pe fondul unor leziuni preexistente, datorită cărora evoluția a fost trenantă, iar post-operator lent favorabilă. S-a mai arătat că pe o coloană neafectată endogen fracturile apofizelor articulare ar fi necesitat 30-50 zile îngrijiri medicale. Potrivit aceluiași raport de expertiză medico-legală, însă completat (f.51), pentru leziunile traumatice urmare accidentului din 12.04.2012, partea vătămată necesită 300 zile îngrijiri medicale, leziunile descrise sunt ca urmare a accidentului din 12.04.2012, în acest sens există legătură de cauzalitate.

S-a constatat că inculpatul prin apărător a solicitat să se rețină numărul de 30-35 zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate, arătând că acesta ar fi fost numărul de zile de îngrijiri medicale necesar dacă partea vătămată nu ar fi avut afecțiuni anterioare preexistente la nivelul coloanei.

În legătură cu această cerere, prima instanță a apreciat că raportul de cauzalitate există între activitatea inculpatului și urmarea produsă, în sensul că fără existența acțiunilor, respectiv a omisiunilor inculpatului nu s-ar fi produs rezultatul menționat în raportul de expertiză medico-legală. Sub acest aspect, s-a considerat că starea patologică preexistentă a părții vătămate nu are relevanța cauzei unice și determinante a rezultatului, deoarece suferințele nu au survenit pe cale naturală ca urmare a acelei stări, ci în mod violent, ca urmare a omisiunii îndeplinirii atribuțiilor specifice ce decurgeau din fișa postului, respectiv instrucțiunile proprii nr.SSM-05 pentru inculpat.

Împrejurările de mai sus au fost reținute de prima instanță din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, în principal dosarul de cercetare a accidentului de muncă cu incapacitate temporară, planșele fotografice, declarațiile părții vătămate și ale martorilor, precum și raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei, probe care s-a apreciat că se coroborează cu cele administrate în fața instanței, respectiv: raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei completat, declarația inculpatului, declarațiile martorilor I. L., T. L. G., care a menționat că deși petele rezultate din scurgerea soluției de separare erau greu de observat, aceasta nu înseamnă că inculpatul nu trebuia să urmărească dacă s-au scurs sau nu asemenea pete și care a mai menționat că nu exista interdicție de a se circula pe banda pe care s-a deplasat partea vătămată. De asemenea, martorul L. A. a arătat că în hală pot să apară pete de soluție de separație, însă, acestea se curăță imediat.

Prima instanță a reținut că fapta inculpatului R. L. I. de a nu respecta obligațiile și măsurile stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, neluând măsuri de curățare a petelor de soluție de separare scurse pe culoar, deși avea aceste atribuții stabilite în fișa postului, determinând astfel căderea, respectiv producerea de leziuni la nivelul coloanei vertebrale a pății vătămate H. F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.38 al.1 din Legea 319/2006.

Cu privire la fapta aceluiași inculpat de a cauza din culpă leziuni părții vătămate H. F., care au necesitat pentru vindecare un număr de 300 zile îngrijiri medicale în urma neluării măsurilor de curățare a petelor de soluție ajunse pe calea de acces, prima instanță a reținut că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.196 al.3 Cod penal, sens în care instanța făcând aplicarea dispozițiilor referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, va schimba încadrarea juridică a faptei din rechizitoriu din art.184 al.2-4 Cod penal în art.196 al.3 Cod penal.

La stabilirea și individualizarea pedepsei prima instanță a ținut seama de împrejurările și modul de comitere al infracțiunii, gravitatea rezultatului, respectiv a consecințelor acesteia, precum și împrejurările și modul concret de comitere a faptelor, astfel că în baza art.5 Cod penal actual, art.386 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din rechizitoriu din art.184 al.2-4 Cod penal în art.196 al.3 Cod penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul R. L. I., la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art.38 al.1 din Legea 319/2006 prima instanță l-a condamnat păe același inculpat la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru nerespectarea măsurilor și obligațiilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă și respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a acestei fapte în art.38 al.4 din Legea 319/2006, pentru motivele mai sus menționate, contopind pedepsele de mai sus în cea mai grea de 1(un) an închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal anterior au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal anterior.

În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, față de cuantumul acesteia, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, periculozitatea socială a acestuia, J. A. a apreciat că reeducarea sa, precum și scopul sancționator și de prevenție generală al pedepsei pot fi atinse chiar și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, astfel că în baza art.81, art.82 Cod penal anterior, făcând aplicarea art.5 Cod penal actual a suspendat condiționat executarea pedepsei principale, pe durata termenului de încercare de 3(trei) ani și a atras atenția inculpatului asupra art.83, art.84 Cod penal anterior.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că partea vătămată H. F. s-a constituit parte civilă cu suma 4.427, 14 lei – sumă majorată în ședința publică de astăzi cu 2.408,12 lei – reprezentând daune materiale, 1.292 lei – prestație periodică lunară, diferența între veniturile realizate anterior producerii accidentului și pensia de invaliditate pe care o primește, precum și 90.000 – reprezentând daune morale.

În privința daunelor materiale solicitate s-a reținut că partea vătămată a învederat că suma totală solicitată reprezintă cheltuielile efectuate cu însănătoșirea sa și pentru dovedirea acestora a depus la dosar copii facturi și copii bonuri fiscale pentru produse medicale și medicamente și alte produse farmaceutice – filele 26-38 și, respectiv la filele 141-143 dosar, înscrisuri care coroborate cu declarațiile martorilor, în speță martora I. L., care a arătat că partea vătămată face ședințe de fizioterapie, acupunctură și este obligată să ia medicamente în fiecare zi, fac dovada sumelor solicitate de către aceasta cu titlu de daune materiale, motiv pentru care instanța va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente ., având în vedere că inculpatul a săvârșit faptele în exercitarea atribuțiilor de serviciu în timp ce era angajat al acestei societăți comerciale, la plata sumei de 6.835, 26 lei cu titlu de daune materiale.

De asemenea, având în vedere adeverința de venit nr.3972/07.03.2014, din care rezultă că anterior producerii accidentului partea vătămată a realizat un venit mediu net de 1.267 lei, precum și decizia nr._/2013 privind acordarea pensiei de invaliditate (f.24), din care rezultă că aceasta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 507 lei, prima instanță a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.267 lei către partea vătămată cu titlu de prestație periodică lunară reprezentând diferența între venitul net realizat de aceasta și pensia de invaliditate obținută începând cu data pronunțării și până la încetarea stării de nevoie.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța de fond a avut în vedere natura leziunilor cauzate părții vătămate, împrejurarea că în urma accidentului de muncă suferit aceasta nu mai poate desfășura activitățile pe care le desfășura înainte, fiind încadrată conform deciziei medicale de la fila 23 dosar în gradul III de invaliditate, va ține seama de asemenea de faptul că aceste leziuni îi provoacă și în prezent dureri la nivelul coloanei, astfel cum arată martora D. V. la fila 139 dosar, nu poate urca nici măcar cu liftul neînsoțită, fiind ajutată de fiica sa, martora menționând „de multe ori eu am văzut când partea vătămată se pune în genunchi pentru că nu mai poate de durere”. Prin urmare, s-a apreciat că obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale este în măsură să satisfacă prejudiciul moral încercat de aceasta, fără a constitui în același timp o sursă de îmbogățire fără justă cauză, urmând a respinge în rest pretențiile civile formulate.

Împotriva sentinței penale nr. 800 din 11.03.2014 pronunțată de J. A. au declara apel în termen legal inculpatul R. L., partea civilă H. F. și partea responsabilă civilmente T. R. SRL, apeluri înregistrate la C. de A. Timișoara la data de 27.03.2014.

În motivarea apelului declarat de către partea civilă se solicită majorarea cuantumului daunelor morale pentru zilele de îngrijiri medicale aferente intervenției chirurgicale din data de 06.09.2013 și acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată atât pentru faza de urmărire penală, cât și pentru judecata în fond a cauzei, arătând că la data de 06.09.2013 s-a operat din nou și deși SML A. a reținut faptul că partea vătămată a mai fost operată a menținut concluzia privind zilele de îngrijiri medicale acordate, fiind ilogic ca o nouă intervenție chirurgicală să nu genereze alte zile de îngrijiri medicale peste cele 300 de zile reținute deja în raportul de expertiză medico-legal efectuat cu 5 luni înaintea ultimei intervenții chirurgicale. Totodată se solicită obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului declarat de inculpat se solicită în principal, achitarea sa în temeiul art. 396 al. 5, rap. la art. 16 lit. b Cpp întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, făcându-se aplicarea disp.art. 5 Cp, luându-se în considerare cele 30-50 zile de îngrijiri medicale precizate la punctul IV lit. c din raportul de primă expertiză.

Cu privire la latura civilă a cauzei, se solicită admiterea în parte a acțiunii civile, considerând că nu există raport de cauzalitate între fapta comisă de el și urmarea pretinsă de aceasta, fiind condamnat să despăgubească partea civilă pentru întreg istoricul său medical, nu numai pentru urmarea pe care în mod obiectiv ar fi avut-o o cădere la același nivel pe șezut.

În ceea ce privește despăgubirile materiale, consideră că în mod neîntemeiat acestea au fost admise în întregime, fără ca instanța de fond să cenzureze probele în baza cărora acestea au fost solicitate.

În motivarea apelului declarat de partea responsabilă civilimente se solicită în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 396 al. 5, rap. l art. 16 al. 1 lit. b teza I Cpp, iar în subsidiar, încetarea procesului penal în temeiul art. 396 al. 6, rap. la art. 16 al. 1 lit. e teza I Cpp. În al doilea rând se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 38 al. 1 din Legea nr. 319/2006 în art. 350 al. 3 Cpp și amânarea aplicării pedepsei în temeiul art. 396 al. 4 Cpp, rap. la art. 83 Cp.

Cu privire la acțiunea civilă se solicită ca în baza art. 25 al. 5 Cpp, să lase nesoluționată acțiunea civilă, iar în subsidiar, se solicită admiterea doar în parte a acesteia. Astfel, se arată că indemnizația destinată compensării prejudiciului moral trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată, în cazul de față daunele morale acordate depășind cu mult pragul sumei necesare unei astfel de compensări. De asemenea, se arată că prima instanță a reținut în mod greșit un număr de 300 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și a acordat părții civile în mod nejustificat o despăgubire morală în valoare de 50.000 euro, vătămarea cauzată părții civile necesitând maxim 30-50 de zile de îngrijiri medicale, prelungirea acestora nefiind în cauzalitate direct față de traumatismul efectiv suferit, ci favorizată exclusiv de afecțiunea preexistentă la nivelul coloanei vertebrale. De altfel se arată că suma acordată de prima instanță pentru două zile de suferință este superioară ca și cuantum salariului brut pe care l-ar fi obținut partea civilă pentru o lună de muncă. De asemenea, se arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că i s-a oferit părții civile un alt loc de muncă, corespunzător capacității sale de muncă și stării de sănătate pe care aceasta l-a refuzat în mod nejustificat, dar și că aceasta nu a rămas cu o infirmitate permanentă și nici nu s-a pus problema pierderii unui organ sau simț, fiind vorba doar de reducerea capacității de muncă la jumătate, stare reversibilă.

Cu privire la daunele materiale, se arată că instanța de fond a acordat părții civile sume care nu sunt în legătură directă de cauzalitate cu accidentul din 12.04.2012, astfel rovinieta a fost achiziționată anterior producerii accidentului, unele sume au fost avute în vedere de două ori la stabilirea prejudiciului, iar contravaloarea combustibilului este nejustificat de mare. De asemenea, se arată că partea civilă a beneficiat în mod gratuit de intervenții medicale și tratamente de specialitate asigurate de partea responsabilă civilmente în clinici particulare, motiv pentru care consideră că nu poate fi obligată la plata consultațiilor și tratamentelor medicale pe care victima a preferat să le plătească separat. Cu privire la cuantumul prestației periodice stabilite se arată că diferența dintre venitul net realizat de partea civilă anterior producerii accidentului și pensia de invaliditate obținut ulterior este de 760 lei, instanța de fond obligând nelegal la plata acelorași venituri obținute de partea civilă anterior accidentului, în condițiile în care aceasta primește o pensie de invaliditate.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 417 al. 2 Cpp, instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că inculpatul și partea vătămată sunt angajați la ., inculpatul fiind șef de linie. În data de 11.04.2012, în jurul orelor 6,00, ambele părți se aflau la punctul de lucru al societății comerciale la care erau angajați, partea vătămată îndeplinind funcția de operator mașini spumare. Inculpatul, în jurul orelor menționate a transportat un rezervor cu soluție de separare din care au existat scurgeri pe pardoseală, scurgeri pe care inculpatul nu le-a șters, astfel că în timp ce partea vătămată s-a deplasat spre grupul sanitar a alunecat pe acele scurgeri de substanțe de separare, căzând de la același nivel și suferind leziuni la coloana vertebrală ce au necesitat 300 de zile de îngrijiri medicale, leziunile producându-se pe fondul unor antecedente medicale ale părții vătămate la coloana vertebrală.

Primul motiv de apel al inculpatului și al părții responsabile civilmente se referă la achitarea inculpatului în temeiul art. 396 al. 5 coroborat cu al 16 lit. b teza I din Noul Cod de procedură penală, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, iar în subsidiar încetarea procesului penal în temeiul art. 396 al. 6 coroborat cu art. 16 al. 1 lit. e teza I-a din Noul Cod de procedură penală, întrucât lipsește plângerea prealabilă pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Solicitarea inculpatului și părții responsabile civilmente se bazează pe raportul de primă expertiză medico-legală nr. 11 din 10.05.2013 întocmit de Serviciul de Medicină Legală A. care arată că în practica curentă pe o coloană neafectată endogen fracturile apofizelor articulare ar necesita 30-50 zile îngrijiri medicale – fila 9 verso dosar UP, fiind vorba despre leziunile suferite de partea vătămată, urmare a căzăturii. Același raport de primă expertiză medico-legală concluzionează că pe fondul leziunilor preexistente evoluția a fost trenantă, iar post-operator lent favorabilă, necesitând circa 300 zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii lor. Pentru a se stabili numărul de zile de îngrijiri medicale necesare părții vătămat pentru vindecare, și care are influență și asupra încadrării juridice a faptei comise de către inculpat, se impune a se analiza raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat.

Potrivit contractului de muncă nr._ din 15.09.2008, partea vătămată H. F. este angajată la partea responsabilă civilmente în calitate de operator mașini spumare, fișa postului părții civile și cea de identificare a faptelor de risc profesional fiind atașate la dosar – filele 272-281 dosar urmărire penală. Cu ocazia încheierii raportului de muncă partea vătămată a adus la cunoștința angajatorului afecțiunea preexistentă pe care o prezenta la coloana vertebrală, aspect consemnat în fișa de control medical din data de 10.09.2008, medicul unității consemnând în fișa de aptitudine din 05.10.2008 că se recomandă evitarea ridicării de greutăți mari, frigul și curenții de aer. Prin urmare, afecțiunile medicale ale părții vătămate au fost aduse la cunoștința angajatorului odată cu încheierea raportului de muncă.

Ceea ce este de necontestat este că actele medico-legale existente la dosarul cauzei atestă faptul că leziunile suferite de partea vătămată în urma încălcării de către inculpat a obligației stabilite conform fișei postului au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale. Numărul de zile de îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru vindecare este influențat de afecțiunile preexistente ale victimei, aduse la cunoștința angajatorului. Ceea ce s-a încercat a se dovedi de către inculpat și partea responsabilă civilmente e4ste că afecțiunile preexistente ale victimei au condus la producerea unui rezultat mai grav, iar în situația în care căzătura provenea de la persoană fără modificări patologice preexistente, timpul de îngrijiri medicale era de 30.50 zile. Relevant pentru existența infracțiunii prev. de art. 184 al. 2, 4 din Vechiul Cod penal respectiv art. 196 al. 3 din Noul Cod penal este numărul zilelor de îngrijiri medicale suportate de partea vătămată H. F., aspect care face de altfel și distincția dintre această infracțiune și cea reglementată de art. 184 al. 1 și 3 Cp, respectiv art. 196 al. 1 din Codul Penal. Astfel, chiar dacă leziunile produse din culpa inculpatului s-au suprapus pe o stare preexistentă de boală a părții vătămate, trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul nu a făcut o asemenea distincție, că în art. 184 din Vechiul Cod penal, respectiv art. 196 din Codul penal este vorba de zile de îngrijiri medicale suferite în concret de o persoană și nu de leziunile pe care le-ar fi suferit un individ perfect sănătos. În acest sens esențial este rezultatul produs și nu cel ce s-ar fi putut produce în alte circumstanțe. Totodată, este adevărat că între acțiunea sau inacțiunea prin c are se realizează elementul material al infracțiunii și rezultatul produs – vătămare integrității corporale sau a sănătății persoanei – trebuie să existe un raport de cauzalitate, însă nu interesează pentru existența acestui raport dacă la producerea rezultatului au concurat și alte cauze preexistente sau concomitente.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că în stabilirea corectă a antecedenței cauzale trebuie analizată ponderea fiecărei contribuții umane sau împrejurare din nexul cauzal la producerea rezultatului, a legăturii concrete pe care contribuțiile au avut-o la producerea acestuia prin folosirea criteriului sine qua non izolându-se ipotetic fiecare aspect spre a se determina caracterul necesar sau înlesnitor al fiecăruia. Astfel, se constată că acțiunea inculpatului reprezintă o condiție sine qua non, este o contribuție esențială, este cauza principală ce a generat rezultatul și fără de care acesta nu s-ar fi produs. Dacă acțiunea inculpatului R. L. ar fi exclusă din nexul cauzal, rezultatul nu s-ar fi produs, ceea ce conduce la caracterul sine qua non al acestuia. În același sens se reține ca actele medico-legale au relevat faptul că între căzătura părții vătămate și afecțiunea preexistentă există legătură de cauzalitate directă, condiționată ceea ce presupune că lanțul cauzal a fost declanșat de conduita inculpatului. PE de altă parte, concluzia că în situația în care s-ar fi produs căzătura la o persoană fără modificări patologice preexistente de acest tip, timpul de îngrijiri medicale ar fi fost 3-50 zile, are caracter de probabilitate și nu de certitudine. În speță, ceea ce este fără putință d de tăgadă este faptul că partea vătămată H. F. a necesitat pentru vindecare 300 de zile de îngrijiri medicale și nu i se poate imputa împrejurarea că având o stare precară de sănătate a fost victima nerespectării de către inculpat a obligațiilor și măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, neluând măsuri de curățare a petelor de soluție de separare scurse pe culoar, deși avea aceste atribuții stabilite în fișa postului, determinând astfel căderea și lovirea părții vătămate.

Sub aceste aspecte solicitarea inculpatului și părții responsabile civilmente de a lua în considerare numărul de 30-40 de zile de îngrijiri medicale cu consecința achitării inculpatului, fapta nefiind prevăzută de legea penală, este neîntemeiată. Cu privire la condiția formulării plângerii de către partea vătămată în termen de 2 luni de la data cunoașterii făptuitorului, condiție impusă de al.5 al art. 184 din Codul penal anterior și de al. 6 al. art. 196 Cp, instanța apreciază că pentru infracțiunea prev. de art. 184 al. 1 și 3 acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, condiție care nu se cererea a fi îndeplinită în cazul infracțiunii prev. de art. 184 al. 2 și 4 Cp, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Al doilea motiv de apel al inculpatului și părții responsabile civilmente se referă la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de către inculpat din infracțiunea prev. de art. 38 al. 1 din Legea nr. 319 /2006 în infracțiunea prev. de art. 38 al. 4 din aceeași lege, cu reținerea culpei ca formă de vinovăție întrucât inculpatul nu a curățat pata lăsată de scurgerile rezervorului cu soluție de separare transportat întrucât nu a observat acest lucru, nefiind o faptă comisă cu intenție.

Din analiza declarațiilor martorilor audiați în cauză, respectiv L. A. – fila 81 dosar fond și T. L. G. – fila 80 dosar fond, rezultă că scurgerea petelor de soluție de separație din recipientele transportate în interiorul halei era obișnuință, martorii făcând referire la împrejurarea că în mod frecvent apar astfel de situații, însă de fiecare dată se intervine de către angajații părții responsabile civilmente și se curăță petele. Inculpatul în calitate pe care o avea de șef de linie, avea obligația verificării modului de transportare a rezervorului curățând imediat pardoseala atunci când se produceau scurgeri de substanță și aceasta devenea alunecoasă. Împrejurarea că pata era sau nu vizibilă nu duce la exonerarea de răspundere în penal a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 38 al. 1 din Codul penal câtă vreme acesta își invocă propria culpă în îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de muncă încheiat și menționate în fișa postului acestuia.

Prin urmare, în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni în concurs, raportat la probele mai sus analizate.

Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.” În procesul de individualizare a pedepsei se reține că inculpatul este la primul contact cu legea penală, că nu este cunoscut cu antecedente penale în evidențele cazierului judiciar, astfel că pedeapsa de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia este în măsură să restaureze valorile sociale încălcate, să realizeze prevenția generală și cea specială și reeducarea inculpatului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a solicitat de către partea civilă majorarea cuantumului daunelor morale cuvenite părții vătămate raportat la numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, intervențiile chirurgicale suferite și consecințele accidentului asupra stării sale de sănătate, inculpatul și partea responsabilă civilmente solicitând diminuarea acestui cuantum.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, instanța de apel apreciază că suma stabilită de către instanța de fond nu depășește cuantumul rezonabil și reflectă în mod corect suferințele părții civile. La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.

În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21 - 25 iunie 1969, dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monedei; …”

În speță, suferințele părții vătămate sunt deosebite în condițiile în care a suferit leziuni vindecabile în 300 zile îngrijiri medicale, capacitatea sa de muncă fiind serios afectată, ca și participarea la viața socială. Cu toate acestea, instanța este obligată să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Față de toate aceste aspecte, instanța de apel apreciază că se impune menținerea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, respectiv suma de 50.000 euro.

În ceea ce privește solicitarea părții vătămate de acordare integrală a onorariului de avocat, urmare a reprezentării în fața primei instanțe, instanța de apel reține că prima instanță a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli parțiale, la fila 150 dosar fond fiind chitanța privind achitarea onorariului de avocat al părții vătămate în cuantum de 1.500 lei solicitându-se prin urmare obligarea inculpatului cu partea responsabil civilmente la plata sumei de 500 lei reprezentând diferența onorariului apărătorului din fața instanței de fond.

În ceea ce privește cererea părții civile de a se dispune obligarea inculpatului alături de partea responsabil civilmente la plata sumei de 1500 lei constând în onorariul avocatului angajat în susținerea apărării sale, instanța de apel apreciază că în mod corect s-a dispus obligarea doar la parte din acesta, respectiv la 1000 lei. În acest sens, se reține că potrivit art. 276 alin. 6 din Codul de procedură penală, instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți conform legii civile. Astfel, în temeiul art. 276 alin. 6 din Codul de procedură penală raportat la art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat. În speță, se constată (fără a impieta în raporturile dintre avocat și client) că onorariul este exagerat de mare în raport cu obiectul cauzei și cu asistența asigurată, astfel că în mod judicios s-a acordat o sumă inferioară celei solicitate de aceasta, care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.

Prin urmare, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. vor fi respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul R. L. I., partea civilă H. F. G. și partea responsabilă civilmente T. R. SRL împotriva sentinței penale nr. 800/11.03.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat fiecare apelant la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul R. L. I., partea civilă H. F. G. și partea responsabilă civilmente T. R. SRL împotriva sentinței penale nr. 800/11.03.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă fiecare apelant la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. ANI B. A. N.

Grefier,

C. U.

Red.- A.N.- 27.06.2014

Tehnored- .C.U.-.27.06.2014

Prima inst. M. C. – J. A.

← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340...		Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... →

Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 487/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 487/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA