Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 196/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-04-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARAoperator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 196/CO
Ședința publică din data de 2 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: FLORENȚA F. M. C.
GREFIER: C. A. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Pe rol se află judecarea contestației formulate de condamnatul D. M. împotriva sentinței penale nr. 160 din 3 februarie 2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 26.03.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 2.04.2014, când a hotărât următoarele:
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 160 din 3 februarie 2014 pronunțată în dosarul nr._, T. A. în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și în consecință:
În baza art. 6 alin.6 din NCP rap.la art. 66 alin.1 din NCP a redus de la 7 ani la 5 ani, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art.66, lit. a, b, din Noul Cod Penal, aplicată condamnatului D. M., fiul lui I. și al R., născut la data de 15.07.1974, CNP:_, deținut în PRMS A., prin sentința penală nr.244/D/13.05.2008 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr.115/30.09.2008 a Curții de A. Bacău, respectiv decizia penală nr. 3873/25.11.2008, a ICCJ București.
A menținut restul dispozițiilor sentinței penale.
A menținut mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.274/D/2008 din 26.11.2008, emis de T. Bacău, cu excepția dispozițiilor referitoare la pedeapsa complementară.
În baza art. 275 alin.3 din NCPP cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Prin sentința penală nr.244/D/2008 din 13.05.2008 a Tribunalului Bacău rămasă definitivă la 25.11.2008 prin decizia penală nr. 3873/25.11.2008 a ÎCCJ s-a aplicat condamnatului pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, fiind aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, teza II-a și lit. b Cod penal, pe o perioadă de 7 ani.
Instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 6 alin.6 Noul Cod Penal prevăd faptul că dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se vor executa în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. Conform prevederilor art. 66 alin.1 Noul Cod Penal, pedeapsa complementară se poate interzice pe o perioadă maximă de 5 ani.
Pornind de la aceste considerente, tribunalul în baza art.595 Noul Cod Procedură Penală și art.23 din Legea nr. 255/2013 modificată a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și în consecință:
În baza art. 6 alin.6 din NCP rap.la art. 66 alin.1 din Noul Cod Penal a redus de la 7 ani la 5 ani, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art.66, lit. a, b, din Noul Cod Penal, aplicată condamnatului D. M., deținut în PRMS A., prin sentința penală nr.244/D/13.05.2008 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr.115/30.09.2008 a Curții de A. Bacău, respectiv decizia penală nr. 3873/25.11.2008, a ICCJ București.
A menținut restul dispozițiilor sentinței penale.
A mențiut mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.274/D/2008 din 26.11.2008, emis de T. Bacău, cu excepția dispozițiilor referitoare la pedeapsa complementară.
În baza art. 275 alin.3 din NCPP cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestor dispoziții a formulat contestație condamnatul D. M..
Prin memoriul scris depus de către condamnat la termenul de judecată din 26.03.2014, acesta solicită Curții să ține cont de faptul că victima a murit după 2 zile de la săvârșirea faptei, ca a fost în stare de ebrietate și nu a conștientizat ce face, apoi când a realizat ce a făcut s-a dus la poliție și a relatat cele întâmplate.
Arată că a fost încadrat la omor calificat, deși nu a mai avut alte probleme cu legea, pe care de altfel nu o cunoștea. Arată că a fost provocat de victima și s-a apărat, iar anchetatorul i-a spus ca a fost încadrat la omor calificat dar să semneze hârtiile că avocatul îi va schimba încadrarea și va fi bine.
În continuare condamnatul solicită Curții să ține cont de cele învederate, dorește să beneficieze de o pedeapsă mai mica, întrucât nu a beneficiat de o redozare a pedepsei ca urmare a intrării în vigoare a noului cod. Arată că este un deținut exemplar, nu are nici un raport și de 5 ani lucrează având 450 zile câștigate prin muncă. De asemenea, arată că s-a reabilitat și a plătit pentru fapta sa și dorește să își întemeieze o familie.
Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma dispozițiilor art. 6 C.pen. și art. 4 din Legea nr. 187/2012, instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 C.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Se observă astfel că, spre deosebire de situația reglementată de art. 5 C.pen., în situația cauzelor definitiv soluționate, criteriile indicate de art. 6 C.pen. pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi sunt mai reduse, vizând limitele de pedeapsă prevăzute de legile succesive.
Aplicarea art.6 C.pen. implică astfel reducerea sancțiunilor definitiv aplicate la maximul special prevăzut de legea nouă, pentru asigurarea principiului legalității pedepsei aflată în executare, astfel încât să fie înlăturată partea din pedeapsă care depășește maximul special aplicabil sub legea nouă.
Corelativ principiului legalității pedepsei, în cazul aplicării dispozițiilor art. 6 C.pen., se impune și respectarea principiului autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare, motiv pentru care, nu se va face doar analiza pedepselor individual aplicate, ci și a pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea definitivă, prin raportare la noile norme care reglementează forma pluralității incidente, întrucât rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP este aceea de a garanta că pedepsele efectiv aplicate sub vechea lege nu depășesc ceea ce s-ar fi putut aplica sub noua lege. Ca atare, nu se realizează o reindividualizare a sancțiuni, ci doar verificarea caracterului legal al sancțiunii aflate în executare.
Cu atât mai mult, în aplicarea art. 6 C.pen. nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice, la reținerea unor circumstanțe atenuante sau la reconsiderarea întrunirii condițiilor pentru condamnare, nefiind permisă rejudecarea cauzei, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere argumentele condamnatului în acest sens.
Raportat la aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanță a făcut doar aplicarea art. 6 alin 6 C.pen. referitor la pedepsele complementare, în privința pedepselor principale nefiind incident art. 6 alin 1 C.pen..
Astfel, pedeapsa principală aplicată prin sentința penală nr.244/D/2008 din 13.05.2008 a Tribunalului Bacău rămasă definitivă la 25.11.2008 prin decizia penală nr. 3873/25.11.2008 a ÎCCJ de 15 ani închisoare în baza art. 174 -175 lit. c Codul penal din 1969 nu depășește maximul special prevăzut în Noul Cod penal, pentru infracțiunea prev. de art. 188 C.pen.
Față de considerentele anterior expuse, apreciind că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 6 C.pen., în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul D. M. împotriva sentinței penale 160/3.02.2014 pronunțată de T. A., Secția penală în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală (modificat prin OUG nr. 3/2014) respinge ca nefondată contestația formulate de contestatorul D. M. împotriva sentinței penale 160/3.02.2014 pronunțată de T. A., Secția penală în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 02.04.2014.
PREȘEDINTE, FLORENȚA F. M. C. | GREFIER, C. A. I. |
Red. F.F./9.05.2014
Tehnored. A.C./Nr. ex. 4
Jud. fond C. V. L.
Se comunică
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








