Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 594/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 594/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 594/A
Ședința publică de la 30 iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. V.
Judecător: F. I.
Grefier: A. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. V., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de petentul I. N. împotriva sentinței penale nr. 128/12.05.2014 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul apelant I. N., lisă fiind intimatul A. P..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu invocă excepția inadmisibilității apelului formulat și acordă cuvântul pe excepție.
Procurorul solicită admiterea excepției, arătând că legea procesual penală prevede explicit că hotărârea împotriva căreia s-a formulat calea de atac este definitivă.
Petentul I. N. depune la dosar un memoriu și arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 141/26.05.2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ s-a dispus, în baza art.341 alin.6 lit. „a” Cod procedură penală respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petentul I. N. împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale din 7 martie 2014 dată de P. de pe lângă J. D. în dosarul nr.842/P/2012.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 20 lei.
Pentru a se pronunța astfel, J. D. a reținut că prin adresa nr.842/P/2012 P. de pe lângă J. D. a înaintat Judecătoriei D. spre competență soluționare plângerea formulată de petentul I. N., în temeiul art.340 alin.1 Noul Cod procedură penală.
Prin plângerea formulată petentul arată că în anul 1990 a vândut imobilul de la nr.325 numitului A. P. și i-a înmânat și cheile. Neștiind că s-a încheiat contractul cu nr.3 în anul 1990 el a lucrat terenul până în anul 2012. Ulterior a aflat că acest teren nu-i mai aparține.
Arată că este de acord să-i rămână acestuia numărul 3 însă dorește să-i înapoieze cheile de la nr.325 întrucât nu a vândut ambele imobile.
La dosar a fost atașat dosarul nr.842/P/2012 și lucrarea nr.49/II/2/2014 a Parchetului de pe lângă J. D. din analiza cărora instanța de fond a reținut următoarele:
Prin ordonanța din data de 7 martie 2014 s-a dispus în temeiul art.19 din Legea 255/2013 și art.81 ind.1din Codul penal anterior, clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de furt, prevăzută de art.228 alin.1 Noul Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 din Noul Cod penal (art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i Codul penal din 1969) săvârșită de numitul I. N..
În motivare s-a arătat că prin rezoluția organelor de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Livezile, județul T., din data de 03.07.2013, confirmată de procuror, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul lenuș N., pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.i din Codul penal anterior, constând în aceea că în data de 14.07.2012, in jurul orelor 08°°, a sustras aproximativ 1000 kg lucernă masă verde, în valoare de 1000 lei.
Din actele de urmărire penala existente la dosar rezultă că la data de 14.07.2012, suspectul a cosit lucerna de pe terenul cu nr. topo 615/1/4, proprietatea persoanei vătămate A. P., după care a sustras-o, transportând-o la domiciliul sau.
Se arată că fapta este dovedita cu declarațiile martorilor Magheruț B. și P. loan, prezenți la fața locului în momentul comiterii faptei, dar și cu declarația suspectului lenuș N. care a recunoscut că a sustras lucerna reclamată ca fiind furată.
Suspectul s-a aparat invocând existența dreptului său de proprietate asupra suprafeței de teren unde a fost cultivată lucerna de către persoana vătămată. Acesta a declarat că în anul 1991, a făcut o înțelegere verbală cu persoana vătămată în sensul efectuării unui schimb între imobilul situat in localitatea Livezile la nr.3 (gradină), cu imobilul situat în localitatea Livezile la nr.323, care îi aparținea. Persoana vătămată A. P. a declarat că în anul 1991, a cumpărat de la mama suspectului un imobil înscris în CF_ cu nr.topo 615/1/4 constând din casă și gradină în suprafață de 1586 mp. Din anul 1991 și până în prezent a plătit impozitul aferent acestei proprietăți. În anul 2010 a fost chemat la Primăria Comunei Livezile unde i s-a adus la cunoștință că proprietatea sa nu se află în locul indicat de vânzător la nr.325, ci la nr.3 în localitatea Livezile, pe care nu este construita nicio casă. După aceasta data a încercat să se înțeleagă cu suspectul pentru efectuarea unui schimb, acesta nefiind de acord. În anul 2011 a însămânțat grădina situată la nr.3 cu lucernă care a fost sustrasă de suspect în luna iulie 2012.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public M. loan la data de 03 august 1991, sub nr._/1189, numiții A. P. și A. R. au cumpărat de la I. V., mama suspectului, imobilul cu nr.top 615/1/4 constând în casa de locuit împreuna cu suprafața de 1586 mp teren aferent, în baza căruia si-au înscris dreptul de proprietate în CF 2072 Livezile (conversie în CF_ D.). Cu toate acestea, noii proprietari au preluat posesia imobilului situat în ..325, imobil aflat în proprietatea Statului Român, după cum rezulta din cuprinsul CF_ D..
La data de 17.07.2012, suspectul i-a chemat in judecata pe numiții A. P. și A. R., solicitând instanței punerea sa în posesie asupra imobilului situat în ., județul T., în suprafață de 1500 mp, cerere care a făcut obiectul dosarului înregistrat la J. D. sub nr._, soluționat prin sentința civilă nr.1460 din 24 octombrie 2012 cu respingerea acțiunii formulată de numitul lenuș N., ca fiind formulată de o persoana fără calitate procesual activă.
Analizând documentele de la dosar, procurorul a reținut că suspectul, fără a avea vreun drept asupra imobilului situat în ., nr.top 615/1/4, înscris în CF_ D., a sustras, la data de 14.07.2012, lucerna cultivata pe acest teren de persoana vătămată A. P.. Susținerea acestuia că are drept de proprietate asupra acestei suprafețe de teren nu este dovedita în nici un mod, simplul fapt al folosirii acestui teren până în anul 2010 neavând valoarea unui drept de proprietate. Totodată s-a constatat că sustragerea a avut loc după ce suspectul a luat la cunoștință despre faptul că proprietarii acelui teren sunt A. P. și A. R. și după ce terenul a intrat în posesia acestora.
Avându-se în vedere circumstanțele reale ale cauzei și ținând seama de împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, de situația incertă creată prin descoperirea faptului că proprietatea persoanei vătămate nu se afla în locul indicat de vânzător, de faptul ca suspectul se considera proprietar al suprafeței de teren cultivată cu lucernă, s-a apreciat că prin conținutul ei concret, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aducând o atingere minima valorilor sociale aparate de legea penala, motiv pentru care aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de suspect este îndestulătoare pentru atingerea scopului legii penale.
Astfel, în cauză s-a făcut aplicarea art.18 ind.1 din Codul penal anterior, în condițiile în care reglementarea similara din noul Cod de procedură penală, respectiv renunțarea la urmărirea penala, prin prisma dispozițiilor care le conține este mai nefavorabila.
Pentru aceste considerente, față de infracțiunea de furt, prevăzută de art.228 alin.1 Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 din Noul Cod penal (art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i din Codul penal anterior), reținută în sarcina suspectului, s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art.19 din Legea nr.255/2013 și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii, prevăzută de art.91 lit.”c" rap. la art.18 ind.1 Cod penal, în cuantum de 500 lei.
Împotriva acestei ordonanțe petentul I. N. a formulat plângere la P. Procurorul Parchetului de pe lângă J. D. iar prin ordonanța dată în dosarul nr.49/II/2/2014 aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
În motivare se arată că petentul, în termen legal, a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului prin care a solicitat infirmarea soluției.
Avându-se în vedere că din ansamblul probatoriu, rezultă că suspectul nu are drept de proprietate asupra parcelei litigioase, ci doar a exercitat un timp îndelungat numai atributul folosinței cum denotă din sentința civilă definitivă nr.1460 din 24 octombrie 2012 pronunțată de J. D. și contractul de vânzare - cumpărare nr._/07.08.1991 autentic notarului public din D., rezultă că partea vătămată a cumpărat terenul litigios de la mama suspectului.
În aceste condiții s-a apreciat că soluția procurorului de caz este temeinica și legală întrucât la momentul sustragerii atributul posesie și proprietății se afla la partea vătămata.
Împotriva celor două ordonanțe petentul a formulat plângere la J. D. aceasta fiind înregistrată sub nr._ la data de 24.04.2014.
Analizând plângerea judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei D. a reținut că este nefondată și a dispus respingerea pentru următoarele considerente:
Din probele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut în fapt că mama petentului a deținut un imobil în localitatea Livezile asupra căruia în anul 1991 a efectuat o înțelegere materializată ulterior într-un act autentic prin care l-a înstrăinat persoanei vătămate A. P.. Identificarea topografică și din cartea funciară a acestui imobil nu a corespuns cu situația reală din teren fiind predat în fapt spre folosință familiei A. alt imobil. Această situație a trenat din 1991 până în anul 2010 când părțile au luat act de eroarea produsă în contract dar nu s-au înțeles pentru efectuarea unui schimb și reglementarea juridică a situației.
În acest context persoana vătămată A. P., fiind proprietar în acte a terenului pe care încă îl folosea I. N., i-a cerut acestuia să-i respecte dreptul. Cu toate acestea petentul a sustras de pe acel teren în iulie 2012 cantitatea de 1000 kg. lucernă masă verde și a transportat-o la domiciliul său. De menționat că la acel moment părțile se aflau într-un litigiu civil pentru reglementarea situației ce forma obiectul dosarului Judecătoriei D. cu nr._ .
Așadar, petentul cunoștea că nu este proprietarul de drept al acestui teren și cu toate acestea a înțeles să-și facă oarecum singur dreptate și a sustras lucerna. În aceste circumstanțe soluția pronunțată de procuror îi este favorabilă în raport de fapta comisă. Procurorul a dat dovadă de foarte multă clemență în ceea ce-l privește pe petent.
Așa fiind, văzând că în propria cale de atac nu-i poate fi agravată situația și față de valoarea mică a prejudiciului cauzat de petent, de vârsta acestuia, de conduita sa anterior acestei fapte, instanța de fond a apreciat că soluția procurorului este temeinică și legală făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art.18 ind.1 din Codul penal din 1969.
Judecătorul de cameră preliminară a împărtășit opinia procurorului că scopul preventiv educativ și represiv al sancțiunii poate fi atins fără aplicarea unei pedepse fiind suficientă o sancțiune administrativă.
Față de cele expuse, în temeiul art.341 alin.6 lit.„a” Noul Cod de procedură penală, s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petentul I. N. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 13 decembrie 2013 dată de P. de pe lângă J. D. în dosarul nr.842/P/2014.
Ca urmare a respingerii plângerii în temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 20 lei .
Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul I. N. .
Apelul este inadmisibil, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
La data pronunțării încheierii apelate, respectiv 26.05.2014, legea procesual penală prevedea explicit (art. 341 alin. 8 din noul Cod de procedură penală) că hotărârea este definitivă.
În această situație, promovarea prezentei căi de atac este inadmisibilă întrucât nu este prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală va respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul I. N. împotriva încheierii penale nr. 141/26.05.2014 pronunțată de J. D. în dosarul nr._ .
Va menține încheierea apelată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp va obliga apelantul să plătească statului suma de 100 cheltuieli judiciare avansate de stat în apel .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul I. N. împotriva încheierii penale nr. 141/26.05.2014 pronunțată de J. D. în dosarul nr._ .
Menține încheierea apelată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp obligă apelantul să plătească statului suma de 100 cheltuieli judiciare avansate de stat în apel
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2014.
Președinte, Judecător,
D. V. F. I.
Grefier
A. S.
Red. F.I.
Tehnored. A.S./08.07.2014/2ex
Prima instanța: L. C.-I.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
